Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1012/A din data de 25 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 568/06.05.2022 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. x/2019 în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei cu închisoarea, pe durata termenului de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.
Conform art. 93 C. pen.. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen.. pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. va executa obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate;
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 60 zile la una dintre următoarele entităţi din comunitate - Biserica "B." sau Şcoala cu clasele I-VIII şi Grădiniţa din jud. Vrancea (entitatea şi tipul de activitate va fi decis de către consilierul de probaţiune). Supravegherea executării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse inculpatului se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Vrancea.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei prev. de art. 96 C. pen. - nerespectarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 19, 20, 25 alin. (1), (84) alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 397 alin. (1) C. proc. pen., coroborate cu art. 1357 C. civ., s-a respins acţiunea civilă intentată de părţile civile C., D., E..
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care 1600 RON cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale).
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul A. şi partea civilă D..
Prin decizia nr. 1012/A din 25 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, au fost respinse ca fiind nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă D., împotriva sentinţei penale nr. 568/06.05.2022 pronunţată de Judecătoria Focşani.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi apelantul - inculpat A. şi apelanta - parte civilă D., la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Curtea de Apel Galaţi, ca situaţie de fapt, a reţinut că inculpatul A., la data de 09.08.2018, a condus autoutilitara marca x, cu numărul de înmatriculare x pe DJ205 D, pe raza localităţii Năruja, judeţul Vrancea, din direcţia Valea Sării - Nereju şi datorită încălcării dispoziţiilor art. 118 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată, respectiv nu a luat măsuri pentru a depăşi pe pietonul F. la o distanţă de siguranţă, a produs un accident rutier soldat cu decesul numitului F..
Potrivit art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private, regulă pe care nu au respectat-o, atât conducătorul auto, cât şi pietonul.
În acest context, potrivit art. 72 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers; când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers, iar potrivit art. 166 din acelaşi act normativ, pe timp de noapte, pietonul sau persoana similară acestuia care circulă pe partea carosabilă a drumului care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte, accesorii fluorescent reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri.
Pe de altă parte, potrivit art. 118 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Regulamentul de punerea în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în redactarea în vigoare la data faptei, conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat să păstreze în timpul depăşirii o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit şi se recomandă ca la depăşirea unei biciclete distanţa laterală să fie de minimum 1,5 m.
Or, o astfel de distanţă de siguranţă s-ar fi impus să aibă autovehiculul condus de inculpat la momentul ocolirii pietonului.
În lumina acestor texte de lege, prin raportare la probele cauzei, s-a reţinut culpa inculpatului care nu a ocolit suficient pietonul deşi l-a observat din timp (de la aproximativ 100 metri, conform propriilor declaraţii, pe timp de seară, în amurg, circulând cu o viteză redusă de până la 37 km/h, având totodată şi lumina farurilor setată pe faza lungă) şi ar fi putut efectua manevra de ocolire în condiţii de siguranţă, precum şi culpa concurentă a victimei care era îmbrăcată în negru, în stare de ebrietate, nu purta elemente reflectorizante şi circula incorect pe partea dreaptă a drumului în acelaşi sens de mers cu autovehiculul condus de inculpat, punând în pericol siguranţa traficului.
Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 28 octombrie 2022, iar data până la care acesta avea posibilitatea să declare recurs în casaţie este 28 noiembrie 2022, inclusiv.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, la data de 2 noiembrie 2022, inculpatul A., prin apărător ales (conform împuternicirii avocaţiale seria x nr. x din 2 noiembrie 2022, dosarul de recurs în casaţie).
În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul de casaţie prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat de recurentul că a fost condamnat pentru încălcarea dispoziţiilor art. 356 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, deşi încălcarea acestor norme poate atrage răspunderea contravenţională, în concordanţă cu dispoziţiile art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor.
Până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 25 noiembrie 2022.
La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.
La data de 12 ianuarie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2023, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a fixat termen la date de 14 februarie 2023 în vederea judecării acestui recurs în casaţie.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.
Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.
Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.
În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele inculpatului recurent, în esenţă, în sensul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de ucidere din culpă pentru care acesta a fost condamnat, sunt nefondate, în speţă fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de ucidere din culpă, astfel cum este incriminată de art. 192 alin. (2) din C. pen.
În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen., constă în aceea că inculpatul A., la data de 09.08.2018, a condus autoutilitara marca x, cu numărul de înmatriculare x pe DJ205 D, pe raza localităţii Năruja, judeţul Vrancea, din direcţia Valea Sării - Nereju şi datorită încălcării dispoziţiilor art. 118 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată, respectiv nu a luat măsuri pentru a depăşi pe pietonul F. la o distanţă de siguranţă, a produs un accident rutier soldat cu decesul numitului F..
În consecinţă, Înalta Curte reţine că recurentul inculpat a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen., ce constă în "uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi".
În cauză, în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de ucidere din culpă corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului s-a concretizat în acţiunea de ucidere din culpă a F. ca urmare a neluării de măsuri pentru a depăşi victima la o distanţă de siguranţă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 118 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Aşadar, s-a reţinut, pe baza probelor, săvârşirea de către inculpat a unei acţiuni de ucidere din culpă a victimei F. ca urmare a neluării de măsuri pentru a depăşi victima, fără respectarea prevederilor legale, elemente care se suprapun textului de incriminare al infracţiunii reţinute în sarcina acestuia.
Recurentul inculpat solicită reaprecierea materialului probator administrat încât să se constate că fapta dedusă judecăţii are un alt conţinut şi, în raport cu acesta, să se observe că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în realitate, prin criticile formulate, se contestă situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.
Natura criticilor formulate de recurent ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele ordinare au reţinut, pe baza probelor din dosar, existenţa infracţiunii, sub aspectul laturii obiective şi subiective a acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1012/A din data de 25 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1012/A din data de 25 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 februarie 2023.
GGC - MM