Asupra apelului de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 20 din data de 07 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 177/A din data de 05.07.2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2011.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei, condamnatul A. a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 177/A din 05.07.2018 pronunţate de ÎCCJ în Dosarul nr. x/2011, apărarea arătând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 459 alin. (4) C. proc. pen. pentru admiterea în principiu, iar după anularea deciziei atacate să se pronunţe o nouă hotărâre, atât pe latura penală, cât şi pe latură civilă.
Prin cererea formulată, revizuentul a expus soluţiile date prin:
- Sentinţa penală nr. 69/08.10.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, în Dosar nr. x/2011 (cu privire la latura penală, pentru inculpaţii judecaţi în procedura de drept comun), definitivă prin Decizia penală nr. 177/A/05.07.2018 a ÎCCJ (latura penală pentru inculpaţii judecaţi în procedura de drept comun şi latura civilă pentru aceşti inculpaţi);
- Sentinţa penală nr. 148/28.11.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, în dosarul disjuns nr. x/2011 (cu privire la latura penală, pentru inculpaţii judecaţi în procedura simplificată şi cu privire la latura civilă pentru aceşti inculpaţi), definitivă prin Decizia penală nr. 1818/29.05.2012 a ÎCCJ.
S-a arătat că în privinţa revizuentului, s-a dispus condamnarea pentru infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, executarea pedepsei principale aplicate de 3 ani închisoare fiind suspendată sub supraveghere.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat în solidar cu alţi inculpaţi (toţi judecaţi în procedura de drept comun) şi cu partea responsabilă civilmente la plata de despăgubiri civile.
În ceea ce priveşte temeinicia cererii de revizuire, în esenţă revizuentul a arătat că a invocat cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Sub aspectul laturii penale, a fost invocată eroarea de judecată referitoare la greşita condamnare pentru art. 9 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât datele şterse nu reprezentau acte contabile, ci înscrisuri prin care se ţinea o evidenţă extracontabilă, sens în care s-ar impune audierea martorului B., iar, în final, achitarea inculpatului pentru infracţiunea indicată.
Sub aspectul laturii civile, a menţionat că în mod eronat a fost obligat la plata prejudiciului rezultat din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi a infracţiunii miniere. A invocat existenţa autorităţii de lucru judecat, în raport de soluţia dispusă prin Sentinţa penală nr. 148/2011, definitivă prin Decizia nr. 1818/2012, soluţia de achitare pentru infracţiunea minieră, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi faptul că prejudiciul este recuperat din luna aprilie 2015.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de condamnatul A., Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că suntem în prezenţa unui dosar penal nr. x/2011, din care a fost disjuns un alt dosar penal nr. x/2011
S-a menţionat că în primul dosar penal a fost pronunţată o soluţie pe latură penală şi pe latură civilă cu privire la inculpaţii judecaţi după procedura de drept comun (Sentinţa penală nr. 69/08.10.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A/05.07.2018 a ÎCCJ), în timp ce, în al doilea dosar penal, a fost pronunţată soluţia asupra laturii penale şi civile cu privire la inculpaţii care au obţinut judecarea în procedură simplificată (Sentinţa penală nr. 148/28.11.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă prin Decizia penală nr. 1818/29.05.2012 a ÎCCJ).
S-a reţinut că obiectul prezentei cereri de revizuire îl reprezintă Decizia penală nr. 177/A/05.07.2018 a ÎCCJ, pronunţată în apel, cu privire la unul dintre inculpaţii judecaţi în procedura de drept comun.
Totodată, s-a precizat că în privinţa laturii civile a cauzei, aceeaşi hotărâre a mai făcut obiectul revizuirii formulate de către acelaşi condamnat exclusiv asupra laturii civile, prin Decizia nr. 1284/09.06.2022, ÎCCJ, secţia civilă respingând cererea ca neîntemeiată.
În esenţă, în raport cu dispoziţiile legale incidente, prima instanţă a constatat că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă întrucât nu se încadrează în cazul expres şi limitativ prevăzut de către legiuitor în cuprinsul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., invocat de către revizuent.
S-a mai arătat că elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi însă considerate "probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială.
A apreciat instanţa că în prezenta cauză, revizuentul, raportându-se pur formal la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., nu urmăreşte altceva decât o completare a probatoriului în cauză în privinţa infracţiunii de evaziune fiscală, o reinterpretare a acestuia, cu unicul scop al obţinerii unei soluţii de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.
În concret, s-a reţinut că revizuentul intenţionează administrarea unei probe testimoniale şi reaprecierea probelor ce au condus la condamnarea sa definitivă, în condiţiile în care discuţia privind caracterul contabil al înscrisurilor a fost tranşată definitiv, aceste înscrisuri făcând obiectul analizei curţii de apel şi, apoi, a instanţei supreme.
Dincolo de cele arătate, s-a menţionat că inculpatul a fost condamnat pentru o infracţiune unică de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005. Prin urmare, chiar admiţând că una din variantele alternative (în cazul de faţă lit. d) nu ar fi incidentă, soluţia pronunţată cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală nu poate fi una de achitare, cât timp ipotezele de la lit. b) şi c) (necriticate) sunt incidente. Într-o astfel de ipoteză eventuală, s-ar fi putut lua în discuţie de către instanţa de fond sau de apel o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, dacă inculpatul ar fi solicitat acest lucru. S-a precizat că o astfel de discuţie nu poate avea însă loc în procedura revizuirii şi nici nu ar putea fi admisibilă din moment ce nu s-ar ajunge la o soluţie diametral opusă celei de condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală (conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen.), ci eventual, tot la o soluţie de condamnare pentru o încadrare juridică modificată.
Curtea de apel a reţinut că invocarea punctuală a unor cazuri de revizuire (art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în cauza dedusă judecăţii noastre) este absolut formală, atâta timp cât motivele pe care se sprijină cererea nu sunt dintre cele avute în vedere de legiuitor, ci sunt doar argumente aduse de revizuent în sprijinul cererii de readministrare/reanalizare a probaţiunii, iar invocarea formală a unui caz de revizuire nu poate avea ca şi efect admisibilitatea cererii.
Aşadar, sub aspectul laturii penale a cauzei, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 459 alin. (3) lit. f) C. proc. pen., întrucât faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc în mod evident la stabilirea temeiului legal prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ce permite revizuirea.
În privinţa cererii de revizuire a laturii civile a cauzei, s-a reţinut că persoana condamnată invocă aceleaşi aspecte ca şi cele din cererea de revizuire formulată anterior exclusiv asupra laturii civile şi soluţionată prin Decizia nr. 1284/09.06.2022 a ÎCCJ, secţia civilă.
S-a menţionat că înscrisul pretins nou, provenit de la partea civilă, nu face decât să reitereze o stare de fapt cunoscută la momentul soluţionării apelului (plata prejudiciului de către partea responsabilă civilmente).
De asemenea, s-a precizat că argumentul autorităţii de lucru judecat este unul evident greşit susţinut. Pronunţarea hotărârii din Dosarul nr. x/2011 (privind pe inculpaţii judecaţi în procedură simplificată) nu poate să fie opozabilă părţilor din Dosarul nr. x/2011 (printre care se numără şi A., judecat în procedura de drept comun), latura civilă a cauzei fiind şi ea soluţionată în mod distinct, iar dacă ar exista motive de imposibilitate de conciliere a soluţiilor din cele două hotărâri judecătoreşti cu privire la latura civilă, atunci ar putea fi pusă în discuţie o cale extraordinară de atac pe un alt temei, în faţa instanţei civile, potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. pen., la cererea părţii interesate.
Prin urmare, s-a considerat că nici în privinţa laturii civile nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 459 din C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A.
*****
Împotriva acestei soluţii, revizuentul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 31.03.2023, când s-a fixat termen pentru soluţionare la data de 25.04.2023.
Prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei, în esenţă, apărarea revizuentului A. a criticat soluţia primei instanţe de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire motivat de faptul că în cauză nu este incident art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. atât la latura penală cât şi la latura civilă a cauzei.
Astfel, apărarea a arătat că în sprijinul acestui caz de revizuire, a susţinut că instanţa de apel a comis o eroare judiciară atunci când l-a condamnat pe revizuent pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, întrucât, pe lângă faptul că din probele de la dosar rezultă că nu a avut nicio legătură cu aceste acţiuni, înscrisurile distruse nu reprezentau acte contabile, în sensul legii, iar chestiunea caracterului contabil al înscrisurilor nu a fost analizată nici de prima instanţa şi nici de instanţa de apel.
S-a susţinut că în cuprinsul cererii de revizuire, s-a subliniat faptul că evidenţele informatice sau registrele ţinute în format scris ce conţineau situaţiile reale ale producţiei, consumului şi vânzărilor de balast nu reprezintă acte contabile, ci înscrisuri prin care se ţinea o evidenţă extracontabilă.
Totodată, s-a făcut referire la conţinutul Deciziei nr. 435/2017 a Curţii Constituţionale şi s-a arătat că, având în vedere că înscrisurile "ţinute în format scris" distruse nu făceau parte din categoria actelor contabile, acţiunile descrise de instanţa de apel nu au corespondent în art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 şi astfel revizuentul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind săvârşită o eroare judiciară.
În aceeaşi ordine de idei, s-a arătat că evidenţele informatice nu se încadrează în categoria "alte mijloace de stocare a datelor", deoarece nu se referă la mijloace de stocare a datelor contabile (astfel cum a apreciat CCR prin Decizia nr. 435/2017), întrucât acele evidenţe erau evidenţe extracontabile şi nu aveau legătură cu documentele justificative care puteau să stea la baza înregistrărilor în contabilitate şi în situaţiile financiare anuale.
Apărarea a arătat că pentru a lămuri dacă înscrisurile care au fost distruse intrau sau nu în categoria actelor contabile, se solicită audierea martorului B., persoana care a procedat la ştergerea înscrisurilor menţionate de instanţa de apel.
În concluzie, prin motivele formulate, s-a susţinut că acţiunile descrise de instanţa de apel, respectiv "la iniţiativa inculpatului A. şi cu acceptul inculpatei C. s-au şters din evidentele sistemelor informatice situaţiile reale ale producţiei, consumului şi vânzărilor de balast, sorturi şi beton, distrugându-se prin rupere şi incendiere registrele ţinute în format scris ce conţineau aceste menţiuni" nu au corespondent în norma de incriminare, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
Totodată, s-a criticat soluţia primei instanţe şi în ceea ce priveşte aprecierea potrivită căreia în cauză nu este incident art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cu referire la latura civilă a cauzei.
Astfel, s-a arătat că în ceea ce priveşte revizuirea laturii civile în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apărarea revizuentului a susţinut că instanţa de apel a comis o eroare judiciară atunci când, soluţionând latura civilă, l-a obligat pe revizuentul A. la plata întregului prejudiciu rezultat din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe prevăzută de art. 57 alin. (2) clin Legea nr. 85/2003.
În esenţă, referitor la prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţe prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, s-a precizat că instanţa de apel l-a obligat pe A. la recuperarea prejudiciului, cu ignorarea autorităţii de lucru judecat şi a împrejurării că s-a dispus o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c), soluţie de achitare care impunea respingerea acţiunii civile, întrucât nu există probe din care să rezulte că inculpatul a săvârşit infracţiunea, aceasta fiind săvârşită de alte persoane.
În concret, s-a susţinut că din înscrisurile noi depuse odată cu cererea de revizuire rezultă că instanţa de apel l-a obligat la plata prejudiciului rezultat din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi executare de activităţi miniere fără permis sau licenţe, cu toate că la data pronunţării hotărârii definitive (05.07.2018) prejudiciul era integral recuperat.
În acest sens, s-a făcut referire la adresa nr. x/01.11.2021 a ANAF - AJFP Alba şi s-a concluzionat că, potrivit hotărârilor judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Alba Iulia şi cele pronunţate în dosarul penal nr. x/2011 de la aceeaşi instanţă, precum şi faţă de răspunsul dat de ANAF - AJFP Alba, rezultă că prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi executare de activităţi miniere fără permis sau licenţe este unul şi acelaşi în ambele dosare (menţionat în acelaşi rechizitoriu), că există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile şi deopotrivă, că la momentul la care instanţa de apel l-a obligat la recuperarea prejudiciului în dosarul penal nr. x/2011 acesta era integral achitat, încă din aprilie 2015.
În opinia apărării revizuentului, în mod greşit instanţa de apel a reţinut incidenţa art. 1003 din vechiul C. civ. şi în condiţiile în care nu exista prejudiciu, acesta fiind achitat la momentul la care instanţa de apel a soluţionat latura civilă, rezultă că apelul astfel declarat de către ANAF nu putea fi admis.
Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 25.04.2023, apelantul revizuent A. prin apărător ales a solicitat admiterea apelului de faţă, desfiinţarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii în principiu a cererii de revizuire, pentru motivele expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii, precum şi în scris prin motivele de apel depuse la dosar.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În speţă, Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a Deciziei penale nr. 177/A din 05.07.2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2011, prin care s-au admis apelurile formulate împotriva Sentinţei penale nr. 69/2015 din 8.10.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, dispunându-se în ceea ce priveşte pe revizuentul condamnat A.:
- pe latură penală, condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b). c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, fiindu-i aplicată o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere;
- pe latură civilă, s-a dispus obligarea inculpaţilor, printre care şi inculpatul A., la plata despăgubirilor civile către partea civilă Statul Român reprezentant de ANAF şi DGFP Alba, astfel:
- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA. la plata sumei de 92.062 RON (prejudiciu din relaţia cu SC E. SRL.) reprezentând redevenţe miniere;
- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C D. SA la plata sumei de 1.280.071 RON (prejudiciu rezultat din vânzările ilegale de beton. reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.)
- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA. la plata sumei de 843,457 RON (prejudiciu rezultat din scăzăminte 3% eroare de cântărire, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.):
- inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 55.200 RON (vânzări beton pentru drumul de acces la SC F. SRL, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A.);
- inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. S.A, la plata sumei de 105.296.08 RON (prejudiciu rezultat din necolectarea TVA-ului prin nefacturarea lucrărilor către SC F.);
- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 124.786 RON (prejudiciu rezultat din contract de întreţinere spaţii verzi fictiv, între SC D. SA şi S.C F. SRL);
- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 884.874 RON (prejudiciu rezultat din reevaluarea terenurilor vândute de SC D. SA la SC G. SA reprezentând impozitul pe profit);
- inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 59.910 RON (prejudiciu rezultat din diminuarea redevenţelor miniere).
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
În cauză, revizuentul inculpat A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care priveşte situaţia când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Aşadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamnatul revizuent A., trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existenţa unei erori judiciare şi de a conduce la o altă soluţionare a cauzei.
Or, astfel cum se poate concluziona în cauză, aspectele invocate de revizuentul A. printr-un prim motiv al cererii sale de revizuire, se referă la soluţia dispusă pe latură penală de către instanţa de apel, prin Decizia nr. 177A a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie din Dosarul nr. x/2011, a cărei revizuire se solicită, criticându-se în realitatea soluţia de condamnare dispusă de instanţa de control judiciar, mai exact se contestă argumentele statuate de Înalta Curte şi concluziile instanţei supreme potrivit cărora inculpatul A. a fost considerat vinovat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.
Prin prisma cazului de revizuire invocat, toate argumentele apărării condamnatului revizuent A. se referă la caracterul necontabil al actelor reţinute în cauză ca fiind distruse şi faptul că evidenţele la care s-a făcut referire de către apărare erau de fapt evidenţe extracontabile şi care nu aveau legătură cu documentele justificative care puteau să stea la baza înregistrărilor în contabilitate şi în situaţiile financiare anuale, şi astfel, în opinia apărării, acţiunile descrise de instanţa de apel nu au corespondent în art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, susţinându-se că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind săvârşită o eroare judiciară.
Similar primei instanţe, Înalta Curte constată că în raport cu motivele de revizuire astfel cum au fost formulate în prezenta cauză, revizuentul inculpat A. a invocat formal cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în realitate solicitându-se prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac să se reanalizeze situaţia de fapt reţinută de instanţe prin decizia de condamnare pronunţată în Dosarul nr. x/2011, printr-o reinterpretare a probatoriului în cauză referitor la infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare conform celor susţinute de apărare.
De altfel, s-a arătat de către apărare că în sprijinul acestei solicitări, pentru a lămuri dacă înscrisurile care au fost distruse intrau sau nu în categoria actelor contabile, se solicită audierea martorului B., persoana care a procedat la ştergerea înscrisurilor menţionate de instanţa de apel.
Or, în materia revizuirii, art. 453 lit. a) C. proc. pen. nu permite o reapreciere a probelor care au stat la baza hotărârii de condamnare sau readministrarea de probe noi în dovedirea unei stări de fapt diferite de cea reţinută în hotărârea de condamnare.
Prin urmare, motivul invocat de revizuent sub acest aspect nu constituie fapte sau împrejurările noi care să se circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ci reprezintă în realitate o solicitare de readministrare şi reapreciere a probelor care au stat la baza condamnării sale, ceea ce nu poate face obiectul analizei instanţei pe cale unei revizuiri.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de revizuire invocat de revizuentul A. ce vizează modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei, deopotrivă, se constată că în mod corect prin sentinţa apelată instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, întrucât faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc în mod evident la stabilirea temeiului legal prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru a se dispune revizuirea deciziei contestate.
În concret, şi în ceea ce priveşte motivul de revizuire vizând latura civilă a cauzei, se constată că prin intermediul prezentei cereri de revizuire, apărarea revizuentului A. critică soluţia dispusă de instanţe sub acest aspect, acesta fiind nemulţumit de faptul că a fost admis apelul părţii civile ANAF şi că a fost obligat inculpatul la plata întregului prejudiciu rezultat din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe, prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003.
În acord cu prima instanţă, se constată că aceeaşi hotărâre contestată în prezenta cauză, respectiv Decizia penală nr. 177/A, din data de 05 iulie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2011, a mai făcut obiectul revizuirii formulate de către revizuentul A. sub aspectul laturii civile prin Decizia nr. 1284 din data de 09 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Prin această decizie, nr. 1284/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuent sub aspectul laturii civile a Deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2011, reţinându-se în esenţă că înscrisul pe care se întemeiază cerere de revizuire nu este un înscris nou, adresa emisă de Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba (despre care se face vorbire şi în prezenta cerere de revizuire), fiind cunoscută de părţi la data pronunţării de către Înalta Curte a deciziei a cărei revizuire se cere.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, înscrisul pretins nou, provenit de la partea civilă, (în raport de care revizuentul susţine că se face dovada că prejudiciul era achitat la momentul la care instanţa penală a soluţionat latura civilă şi astfel în opinia apărării apelul ANAF nu putea fi admis), pe de o parte, a mai făcut obiectul unei cereri de revizuire, iar pe de altă parte, nu face decât să reitereze o stare de fapt cunoscută la momentul soluţionării apelului, respectiv plata prejudiciului de către partea responsabilă civilmente SC D. SA, motiv pentru care nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ca fiind fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanţa de judecată la momentul pronunţării hotărârii în cauză.
De asemenea, se constată că în mod temeinic prima instanţă a apreciat că nu poate fi primit pe calea revizuiri argumentul apărării vizând autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei ca urmare a pronunţării hotărârilor judecătoreşti în dosarul disjuns, nr. x/2011, reţinându-se în mod corect că hotărârea invocată de revizuent, privind pe inculpaţii judecaţi în procedură simplificată, nu poate să fie opozabilă părţilor din Dosarul nr. x/2011, printre care şi revizuentul A., judecat în procedura de drept comun, latura civilă a cauzei fiind la rândul său soluţionată în mod distinct.
În concluzie, în raport cu cele constatate, Înalta Curte constată că aspectele menţionate în cererea de revizuire reprezintă apărări de fond, criticându-se pe această cale analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, ceea ce excedează limitelor cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocat în mod formal.
Astfel, în condiţiile în care motivele menţionate de revizuentul A. nu fac dovada existenţei unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiaşi articol, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că aspectele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire.
Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 20 din data de 07 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Faţă de soluţia dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 20 din data de 07 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2023.
GGC - ED