Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 18 din data de 07 martie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A., privind Sentinţa penală nr. 60/FCJI/2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, de Curtea de Apel Iaşi.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 60/FCJI din data de 27.08.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2018, a fost recunoscută Sentinţa nr. 4/2016, din 8 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Cagliari, secţia Întâia, Republica Italiană, definitivă la 23 mai 2016, care modifică, în parte, Sentinţa penală nr. 331/12 din 13 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Tempio Pausania, secţia Judecători pentru cercetări preliminare, privind persoana condamnată A., condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omucidere, prevăzută de art. 575 C. pen. italian (art. 188 alin. (1) C. pen. român), 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare, prevăzută de art. 588 alin. (1) şi (2) C. pen. italian (art. 198 alin. (1) C. pen. român), de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de leziune personală agravată, prevăzută de art. 582 şi 585 C. pen. italian ("lovire sau alte violenţe", prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. român) şi 4 luni arest pentru săvârşirea infracţiunii de port de arme agravat, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 110/75 şi art. 61 n.2 din C. pen. italian ("portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase", prevăzută de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen. român), cumulate în pedeapsa unică de 5595 zile închisoare, certificatul privind starea executării pedepsei SIEP x/2016 din 22 iunie 2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Cagliari - Biroul de executări penale, privind pedeapsa principală şi ordonanţa în materia de eliberare anticipată emisă la 31 martie 2017 de Biroul de Supraveghere din Perugia, Italia.
În baza art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost adaptată pedeapsa de 4 luni arest, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 110/75 şi art. 61 n.2 din C. pen. italian, în pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 372 alin. (1) şi (2) din C. pen. român.
S-a dispus executarea pedepsei totale privative de libertate de 15 ani şi 4 luni închisoare (5595 zile închisoare), într-un penitenciar din România şi transferarea persoanei condamnate, A., deţinut în prezent în Penitenciarul Porto Azzurro-Livorno, Italia, într-un penitenciar din România, pentru executarea pedepsei de 5595 zile închisoare.
Totodată s-a dedus, din perioada pedepsei, durata arestării preventive şi a executării pedepsei de la 25 aprilie 2011 la zi, precum şi durata de 180 de zile liberare anticipată, pedeapsa fiind considerată ca integral executată la 25 februarie 2026.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate a formulat contestaţie la executare condamnatul-contestator A..
În motivarea scrisă a contestaţiei la executare, condamnatul-contestator A. a arătat că solicită reanalizarea situaţiei juridice prin raportare la dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013.
În motivarea orală a contestaţiei, prin apărătorul desemnat din oficiu contestatorul a solicitat să beneficieze de recursul compensatoriu.
Contestatorul a fost prezent prin videoconferinţă şi asistat de apărător desemnat din oficiu, conform delegaţiei nr. x din 21.02.2023 emisă de Baroul Iaşi.
În vederea soluţionării cauzei a fost ataşat Dosarul nr. x/2018 şi nu au fost administrate probe noi.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că se poate formula contestaţie la executare doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Totodată, contestaţia la executare nu este o cale extraordinară de atac, ci o modalitate de soluţionare a incidentelor ivite în cursul executării strict şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată contestaţia la executare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual de rezolvare a unor incidente la executare într-o cale prin care să se împiedice procedura normala de punere în executare a hotărârilor definitive sau să se repună în discuţie chestiuni soluţionate cu putere de lucru judecat.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor privind recursul compensatoriu, s-a arătat că acest aspect nu este de competenta instanţei, pe calea contestaţiei la executare, ci este o chestiune pe care administraţia locului de deţinere are obligaţia a o avea în vedere şi reţine în calculul duratei pedepsei de executat.
Mai mult, contestatorul nici nu a indicat care este perioada vizată şi nici nu a depus înscrisuri doveditoare în acest sens din care rezulte omisiunea aplicării dispoziţiilor legale privind recursul compensatoriu sau calculul greşit al zilelor acordate.
În ceea ce priveşte precizările înaintate la dosar de către contestator, în termenul de pronunţare, s-a apreciat că acestea au semnificaţia unei cereri noi, inadmisibilă după închiderea dezbaterilor şi nu au fost avute în vedere.
Împotriva acestei sentinţei penale, a formulat contestaţie condamnatul A., solicitând admiterea acesteia.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate şi cu cele evocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Înalta Curte constată că potrivit Sentinţei penale nr. 18 din data de 07 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, judecarea cauzei a avut loc în şedinţa din camera de consiliu.
Cauza a avut ca obiect cererea petentului A. de aplicare a dispoziţiilor privind recursul compensatoriu.
Potrivit art. 597 alin. (5) din C. proc. pen., referitoare la procedura la instanţa de executare, dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.
În Titlul III - Judecata, Capitolul I "Dispoziţii generale" din Partea specială a C. proc. pen. sunt prevăzute, în art. 349 - 354, o serie de norme cu caracter de principii comune, respectiv reguli de bază ale fazei de judecată şi care asigură realizarea acestui tip de activitate procesuală în condiţii de obiectivitate şi imparţialitate. Acestea sunt: publicitatea, nemijlocirea, contradictorialitatea şi oralitatea.
De asemenea, potrivit art. 352 alin. (1) din C. proc. pen., şedinţa de judecată este publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Publicitatea şedinţei de judecată asigură, pe de o parte, punerea în valoare a celorlalte principii ale activităţii de judecată (nemijlocirii, contradictorialităţii, rolului activ al instanţei), iar, pe de altă parte, dă siguranţă faptului că instanţa de judecată, în întreaga ei activitate, respectă toate garanţiile procesuale prevăzute pentru părţi şi ceilalţi participanţi la proces, în vederea aflării adevărului, oferind societăţii posibilitatea exercitării unui control permanent asupra înfăptuirii justiţiei.
Consacrarea acestui principiu este asigurată de dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar pe plan intern, de dispoziţiile constituţionale ale art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa acestui principiu procesual, arătând că art. 6 parag. 1 din Convenţie impune, ca o condiţie distinctă a unui proces echitabil, publicitatea acestuia:
"Fiecare persoană are dreptul la judecarea în mod public". În consecinţă, Curtea a statuat că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 parag. 1 are ca scop protejarea justiţiabililor împotriva unei "justiţii secrete".
Prin transparenţa pe care o asigură administrării justiţiei, publicitatea dezbaterilor judiciare ajută la realizarea obiectivului esenţial, respectiv derularea unui proces echitabil în deplină concordanţă cu principiile fundamentale ale oricărei societăţi democratice.
Astfel cum s-a arătat, acest principiu este consacrat de dispoziţiile art. 352 alin. (1) din C. proc. pen.. Importanţa sa, atât sub aspect individual al inculpatului, în speţă condamnatul, cât şi ca garanţie procesuală este reflectată de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. care instituie sancţiunea nulităţii absolute pentru ipotezele de nerespectare a publicităţii şedinţei.
De la acest principiu, în procesul penal sunt recunoscute o serie de excepţii, respectiv o publicitate mediată, restrânsă la o anumită categorie de persoane. Aceste excepţii au, fie un caracter de maximă generalitate (art. 352 alin. (3) din C. proc. pen. - dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane,intereselor minorilor sau ale justiţiei, instanţa poate declara şedinţă secretă), fie sunt limitate la anumite domenii (art. 509 alin. (2) din C. proc. pen. - şedinţa nepublică în cadrul procedurii cu inculpaţi minori). Datorită caracterului lor derogator, aceste excepţii sunt întotdeauna menţionate expres în dispoziţiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare.
Înalta Curte constată că, în cauză, nu a existat o situaţie de excepţie expres prevăzută de lege care să fi impus desfăşurarea şedinţei de judecată în mod nepublic şi nici prima instanţă nu a indicat vreo situaţie de acest gen în cuprinsul hotărârii. În consecinţă, în lipsa unei situaţii de excepţie, prevăzute expres de lege, ori a declarării şedinţei de judecată nepublice, prima instanţă trebuia să desfăşoare procedura de judecată în condiţii de publicitate pentru a asigura transparenţa administrării actului de justiţie.
În aceste coordonate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, judecata în şedinţă de cameră de consiliu a unei cereri ce trebuia supusă unei proceduri publice atrage sancţiunea nulităţii absolute a sentinţei penale atacate în temeiul art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. Nulitatea actului nu poate fi înlăturată în niciun mod şi poate fi invocată în orice stare a procesului, luându-se în considerare şi din oficiu.
În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că desfăşurarea judecăţii în şedinţa de cameră de consiliu, nepublică, impune desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În plus, prima instanţă urmează a determina cert obiectul judecăţii, chiar dacă procedura de judecată aplicabilă este comună cererilor invocate în faza executării pedepsei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 18 din data de 07 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va desfiinţa sentinţa contestată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Iaşi, păstrând actele efectuate în cauză până la momentul dezbaterilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 18 din data de 07 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează sentinţa contestată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Iaşi, păstrând actele efectuate în cauză până la momentul dezbaterilor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2023.
GGC - ED