Jurisprudence - details - High Court of Cassation and Justice

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 31 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, după cum urmează:

1. Ordonanţa din data de 12.12.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2012, asupra conturilor bancare ale inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. şi FF. (3 - 8, volumul 133, dosar de urmărire penală), astfel cum a fost modificată prin:

- Ordonanţa din data de 9.1.2013 a procurorului-şef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, din Dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2013, cu privire la inculpaţii Y., V., BB., E. şi EE.,

- Ordonanţa din data de 15.1.2013 a procurorului-şef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, din Dosarele nr. x/2013, y/2013, z/2013 şi w/2013, cu privire la inculpaţii W., Z. şi D.,

- Ordonanţa din data de 18.1.2013 a procurorului-şef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, din Dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2013, cu privire la inculpatul DD.,

- Ordonanţa din data de 24.1.2013 a procurorului-şef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpaţii AA., X. şi Q.,

- Ordonanţa din data de 15.03.2013 a procurorului-şef serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpatul R.,

- Încheierea de şedinţă din data de 22.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpatul EE.,

- Încheierea de şedinţă din data de 28.1.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpaţii F. şi DD.,

- Încheierea de şedinţă din data de 4.12.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpatul Y.;

2. măsurile sechestrului asigurător, luate prin ordonanţele din data de 19.12.2012, asupra sumelor de bani şi bunurilor mobile ale inculpaţilor A., DD., B., C., G., M., O. şi R.;

3. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 16.1.2013, asupra autoturismului marca x, cu număr de înmatriculare x, aparţinând inculpatului A.;

4. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 17.1.2013, asupra sumei de 1.213 RON, aparţinând inculpatului EE.;

5. măsurile sechestrului asigurător, luate prin ordonanţele din data de 14.02.2013, asupra ceasurilor marca x (1 bucată) şi marca x (2 bucăţi), aparţinând inculpatului A., precum şi asupra autoturismului marca x, cu număr de înmatriculare x, aparţinând inculpatului J.;

6. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 7.03.2013, asupra sumelor de 500 euro şi de 4.750 RON, aparţinând inculpatului GG.;

7. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 12.04.2013, asupra sumelor de 2.750 RON şi de 730 franci elveţieni, aparţinând inculpatului H.;

8. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 13.04.2013, asupra sumelor de 1.300 RON şi de 200 euro, aparţinând inculpatului HH.;

9. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 20.04.2013, asupra sumelor de 512 dolari S.U.A., de 85 euro şi de 365 RON, aparţinând inculpatului F.;

10. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 26.04.2013, asupra bunurilor imobile aparţinând, inculpatului A., modificată prin Ordonanţa din data de 10.09.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2012;

11. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 7.05.2013, asupra bunului imobil, aparţinând inculpatului A.;

12. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 13.06.2013, asupra bunurilor imobile, aparţinând inculpatului B.;

13. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 17.06.2013, asupra bunurilor imobile, aparţinând inculpatului C., astfel cum a fost modificată cu privire la terenurile situate în extravilanul oraşului Otopeni, judeţul Ilfov, fiind menţinută, prin încheierea de şedinţă din data de 29.01.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2013, asupra sumei de 32.198,97 RON, rămasă în urma executării silite, la solicitarea creditorului II. SA;

14. măsura sechestrului asigurător, luată prin ordonanţele din data de 26.06.2013, asupra bunurilor imobil şi mobil ale inculpatului E., asupra bunurilor imobile ale inculpatului R., precum şi asupra imobilului, aparţinând inculpatului L.;

15. măsura sechestrului asigurător, luată prin ordonanţele din data de 6.08.2013, asupra bunului imobil, aparţinând inculpatului C., asupra bunurilor imobile ale inculpatului K., asupra bunurilor imobil şi mobil ale inculpatului JJ., precum şi asupra bunurilor imobile ale inculpatului KK.

Onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 340 RON, s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin încheierea pronunţată la data de 05.05.2023, în dosarul penal nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, după cum urmează:

1. prin Ordonanţa din data de 12.12.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2012, asupra conturilor bancare ale inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. şi FF. (3 - 8, volumul 133, dosar de urmărire penală), astfel cum a fost modificată prin:

- Încheierea de şedinţă din data de 22.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpatul EE.,

- Încheierea de şedinţă din data de 28.1.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpaţii F. şi DD.,

- Încheierea de şedinţă din data de 4.12.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpatul Y.;

2. măsurile sechestrului asigurător, luate prin ordonanţele din data de 19.12.2012, asupra sumelor de bani şi bunurilor mobile ale inculpaţilor A., DD., B., C., G., M., O. şi R.;

3. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 16.1.2013, asupra autoturismului marca x, cu număr de înmatriculare x, aparţinând inculpatului A.;

4. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 17.1.2013, asupra sumei de 1.213 RON aparţinând inculpatului EE.;

6. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 7.03.2013, asupra sumelor de 500 euro şi de 4.750 RON, aparţinând inculpatului GG.;

7. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 12.04.2013, asupra sumelor de 2.750 RON şi de 730 franci elveţieni, aparţinând inculpatului H.;

8. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 13.04.2013, asupra sumelor de 1.300 RON şi de 200 euro, aparţinând inculpatului HH.;

9. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 20.04.2013, asupra sumelor de 512 dolari S.U.A., de 85 euro şi de 365 RON, aparţinând inculpatului F.;

10. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 26.04.2013, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A., modificată prin Ordonanţa din data de 10.09.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2012;

11. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 7.05.2013, asupra bunului imobil, aparţinând inculpatului A.;

12. măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanţa din data de 13.06.2013, asupra bunurilor imobile, aparţinând inculpatului B.;

Pentru a dispune astfel, judecătorul primei instanţe a reţinut, în esenţă, că prin raportare la natura infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii şi având în vedere şi dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 129/2019, erau întrunite exigenţele legale pentru menţinerea măsurilor asiguratorii dispuse faţă de inculpaţi, însă temeinicia subzistenţei dispoziţiilor legale se impunea a fi examinată şi din perspectiva criteriilor stabilite de jurisprudenţa Curţii Europene în materie şi a cadrului procesual actual din cauză, conferit de conduita procesuală a inculpaţilor şi demersurile organelor judiciare.

În acord cu jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că trebuie verificată şi constatată respectarea exigenţelor de proporţionalitate a măsurii asigurătorii între scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al persoanelor acuzate, având în vedere efectul de indisponibilizare a bunurilor, aparţinând inculpaţilor (care afectează atributul dispoziţiei juridice şi materiale, proprietarul pierzând dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini), în conformitate cu garanţiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Din această perspectivă, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri că o ingerinţă în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege şi să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerinţele interesului general şi interesele persoanelor în cauză (cauza Silickiene contra Lituaniei).

De asemenea, s-a arătat că analiza subzistenţei temeiurilor iniţiale care au determinat, în cursul urmăririi penale, luarea măsurilor asigurătorii, asupra bunurilor, aparţinând inculpaţilor trebuie să se raporteze la criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil: durata procedurii; evaluarea complexităţii cauzei; comportamentul inculpaţilor; multitudinea şi valoarea importantă a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării.

Aşa fiind, s-a reţinut că măsurile asiguratorii nu pot fi menţinute sine die, fără a se analiza scopul şi proporţionalitatea acestora raportat la durata ingerinţei asupra dreptului de dispoziţie a bunurilor.

S-a apreciat că ridicarea măsurii asigurătorii ar trebui să fie posibilă şi atunci când durata efectivă a acesteia este exagerat de mare, în raport, cu durata şi evoluţia procedurii şi consecinţele pe care le produce, consecinţe care depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri [CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republicii Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78].

Prin urmare, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în raport, cu stadiul cauzei şi atitudinea procesuală a inculpaţilor, trecerea unei perioade mari de timp este de natură să pună în discuţie şi principiul rezonabilităţii măsurii, care se apreciază în concret, în raport, cu complexitatea cauzei şi obiectul acesteia.

În cauză, în raport, cu data luării măsurilor asiguratorii - în cursul urmăririi penale, în anii 2012-2013, cauza fiind în faza judecăţii în primă instanţă, judecătorul primei instanţe a constatat că menţinerea măsurilor asiguratorii nu mai este necesară şi nici proporţională cu natura faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii.

Totodată, s-a reţinut că unele dintre bunurile supuse sechestrului şi-au pierdut mare parte din valoare (autoturisme), iar altele au făcut obiectul unor alte proceduri de executare silită.

În acelaşi timp, prima instanţă a apreciat că durata măsurilor asiguratorii nu poate fi menţinută sine die, în raport cu aceleaşi argumente privind natura faptei.

În ceea ce priveşte complexitatea cauzei, s-a arătat că aceasta este de necontestat raportat la numărul mare de părţi şi participanţi şi la numărul mare de infracţiuni deduse judecăţii. Totuşi, prima instanţă a constatat că de la ultima verificare a măsurilor asigurătorii, cauza a rămas în nelucrare o lungă perioadă de timp, după amânări succesive de pronunţare care depăşesc durata de un an, a fost repusă pe rol, ca urmare a schimbării titularului de complet.

În consecinţă, deşi gravitatea acuzaţiilor este de necontestat, prima instanţă a apreciat că, faţă de comportamentul procesual al inculpaţilor şi durata măsurilor asiguratorii (10 - 11 ani), la momentul procesual al verificării legalităţii şi temeiniciei măsurilor asigurătorii dispuse faţă de inculpaţi, menţinerea acestor măsuri nu se mai justifică.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.OT. şi părţile civile Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii SA IFN şi II.

Prin Decizia nr. 456 din data de 15.06.2023, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2023, s-a decis admiterea contestaţiilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. şi de părţile civile Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii SA IFN şi II. S.A împotriva încheierii/F din data de 5 mai 2023, pronunţate de Curtea de Bucureşti, secţia I Penală, desfiinţarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că încheierea contestată este nelegală, întrucât judecătorul primei instanţe nu a motivat, complet şi concludent, soluţia dispusă.

Cauza a fost înregistrată, ulterior desfiinţării încheierii şi trimiterii spre rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, sub nr. x/2023.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei măsurilor asigurătorii, în rejudecare, Curtea a reţinut următoarele:

Cu privire la natura, obiectul şi termenele procedurii verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii.

În primul rând, Curtea a constatat reglementarea defectuoasă a instituţiei verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii, dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen. fiind introduse în C. proc. pen. prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021) care, deşi a prevăzut obligaţia organelor judiciare de a proceda din oficiu la verificarea măsurilor asiguratorii, nu a stipulat şi regulile procedurale în baza căror urmează a se desfăşura procedura nici pentru faza urmăririi penale sau de cameră preliminară şi nici pentru cea de judecată.

Deopotrivă, s-a arătat că Legea nr. 6/2021 nu cuprinde vreo dispoziţie tranzitorie cu privire la modalitatea de calcul a termenelor prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen. în cazul în care măsurile asiguratorii erau în fiinţă la data intrării în vigoare a legii. În acest cadru caracterizat prin imprevizibilitatea procedurii, s-a precizat că este în sarcina organelor judiciare de a aplica principiile fundamentale ale procesului penal, precum şi standardele decurgând din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru a asigura o protecţie efectivă a dreptului la proprietate şi a caracterului echitabil al procesului penal.

În al doilea rând, Curtea a apreciat că obligaţia de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii în faza de judecată prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. vizează măsurile asiguratorii instituite cu privire la bunurile inculpaţilor trimişi în judecată, având în vedere limitele factuale şi personale în care a fost sesizată instanţa, în sensul prevăzut de art. 371 din C. proc. pen.. Astfel, în cadrul acestei proceduri instanţa a reţinut că nu va verifica legalitatea şi temeinicia tuturor măsurilor asiguratorii luate de procuror în cursul urmăririi penale, neavând competenţa funcţională de a se pronunţa şi cu privire la măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor suspecţilor sau inculpaţilor pentru care s-a dispus o soluţie de disjungere ori de clasare sau de renunţare la urmărirea penală.

În al treilea rând, Curtea a opinat că obligaţia de verificare a legalităţii şi temeinicei măsurii asiguratorii în faza de judecată prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. există, atât în cauzele în care, faţă de obiectul sau persoanele implicate, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie, cât şi în cele în care luarea acesteia este facultativă însă organele judiciare au apreciat că se impune instituirea unei restricţii privind exercitarea dreptului la proprietate. Astfel, în prima ipoteză, obligativitatea se referă la luarea măsurii asiguratorii (când organul judiciar nu mai trebuie să motiveze oportunitatea luării, ci doar proporţionalitatea instituirii măsurii asiguratorii), iar nu la menţinerea acesteia pe parcursul procesului penal când organele judiciare trebuie să procedeze la verificarea proporţionalităţii măsurii asiguratorii cu scopul urmărit prin aceasta prin raportare la durata măsurii, natura şi complexitatea cauzei, particularităţile procedurii (de pildă, numărul de părţi, multitudinea de cereri formulate, inerţia organelor judiciare, etc.) putând dispune ridicarea totală sau parţială a măsurii asiguratorii şi în cauzele în care luarea acesteia este obligatorie.

Astfel, Curtea a considerat că ipotezele în care legea instituie obligativitatea luării măsurii asiguratorii trebuie interpretate în sensul că la momentul instituirii măsurii, organul judiciar este scutit de evaluarea oportunităţii luării acestei măsuri procesuale care are ca efecte indisponibilizarea bunului, iar caracterul obligatoriu al luării măsurii asiguratorii nu este incompatibil cu posibilitatea ridicării măsurii asiguratorii cu ocazia verificării periodice a acestei măsuri dacă organul judiciar apreciază că măsura procesuală nu mai satisface testul proporţionalităţii.

Carenţele în reglementarea instituţiei se reflectă şi la nivelul identificării sancţiunii neverificării din oficiu a măsurilor asiguratorii, însă, având în vedere Decizia nr. 456 din 15.06.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că măsura nu a încetat de drept, termenele antereferite fiind termene de recomandare, Curtea a reţinut cu autoritate de lucru judecat cele constatate de către instanţa supremă.

Referitor la testul proporţionalităţii măsurii asiguratorii cu scopul urmărit, Curtea a reţinut că potrivit art. 2502 din C. proc. pen. în tot cursul procesului penal instanţa de judecată verifică periodic dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit o obligaţie procedurală pozitivă de verificare periodică a legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, raţiunea acestei completări legislative, pe de-o parte, evidenţiază faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecere timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligaţii procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporţionalitate consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului în cauzele Wellane Ltd. contra României, Credit Europe Leasing IFN SA. contra României Forminster Entreprises Limited contra Republici Cehe şi Benet Praha SPOL S.R.O. contra Republicii Cehe (CtEDO, cauza Wellane Ltd. contra României, hotărârea din 12 octombrie 2021, CtEDO, cauza Credit Europe Leasing IFN SA. contra României, hotărârea din 20 iulie 2020, CtEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 - 78, CtEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103) în scopul asigurării unei protecţii eficiente a dreptului de proprietate.

Curtea a considerat că ridicarea măsurii asigurătorii este posibilă şi atunci când durata efectivă a acesteia este disproporţionat de mare, în raport, cu durata procedurii (având în vedere inclusiv natura şi complexitatea cauzei şi activitatea organelor judiciare), caz în care restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate excedează efectelor naturale ale măsurii asiguratorii faţă de scopurile avute în vedere la instituirea acesteia, de interesele generale ale societăţii şi ale persoanei ale cărei bunuri fac obiectul măsurii procesuale.

În continuare, Curtea a reţinut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau al realizării confiscării, executării pedepsei amenzii ori a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

De asemenea, s-a arătat că din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, s-a precizat că dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

În cauză, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, înşelăciune şi spălare de bani.

Sub acest aspect, în cursul urmăririi penale, s-au dispus următoarele măsuri asigurătorii: