Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 09.03.2021, sub nr. x/2021 reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR - ANSVSA şi DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR TELEORMAN, a solicitat obligarea pârâtelor la achitarea sumei de 70.000 RON, respectiv 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 235/2019.
Prin sentinţa civilă nr. 2678/21.04.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
În motivare, tribunalul a arătat că raportul de drept administrativ dedus judecăţii vizează exercitarea unor competenţe de către autoritatea publică centrală, iar prin raportare la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 10 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ, competenţa materială revine Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 02.06.2021.
Prin sentinţa civilă nr. 1230 din 13 septembrie 2021 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că cererea dedusă judecăţii este o acţiune în executarea contractului, iar nu o acţiune în despăgubiri, solicitate ca efect al anulării unui act administrativ tipic sau asimilat, iar potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, acţiunea în pretenţii de competenţa instanţei de contencios administrativ nu poate fi formulată decât ca rezultat al anulării unui act administrativ, însă în cauză reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ tipic sau asimilat.
Pe cale de consecinţă, s-au reţinut incidente dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. judecătoria fiind competentă să soluţioneze material cauza, iar în determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial s-au avut în vedere dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 957/2022 din 3 februarie 2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecarea cauzei şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În motivarea acestei soluţii instanţa a constatat că, în privinţa competenţei materiale sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 întrucât cererea de chemare în judecată vizează un raport juridic de drept administrativ în legătură cu competenţele unei autorităţi publice centrale, şi anume Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor. În consecinţă, în raport cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că este competentă material şi teritorial în soluţionarea cauzei Curtea de Apel Bucureşti având în vedere că sediul sediul reclamantei se află în judeţul Teleorman.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 21 martie 2023.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea formulată de reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 RON, respectiv suma de 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020, conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.
Art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative prevede că:
"beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul AUTORITĂŢII NAŢIONALE SANITAR VETERINARE ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, până la finalizarea acestora".
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".
Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, faţă de împrejurarea că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţiile rezultate dintr-un contract, fie chiar de concesiune, pretenţii ce decurg din executarea contractului.
Faptul că pârâtele au calitatea de instituţii publice sau împrejurarea că pretenţiile solicitate derivă dintr-un contract de concesiune nu determină natura litigiului ca fiind unul de contencios administrativ.
Ceea ce determină natura litigiului ca fiind de contencios administrativ este ca acesta să fie născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ, din tăcerea administrativă ori din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Aşadar, litigiul dintre părţi priveşte executarea unui contract administrativ, astfel că pentru stabilirea competenţei materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar nu cele ale art. 10 din acelaşi act normativ, consecinţa fiind aceea că le revine instanţelor civile de drept comun competenţa materială de soluţionare a cauzei deduse judecăţii.
De asemenea, analizând cererea cu care a fost învestită instanţa de judecată, se constată că reclamantul nu face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri sau la vreo vătămare adusă acestuia printr-un act administrativ, în sensul pe care Legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte.
Astfel, obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de dispoziţiile exprese ale art. 52 din Constituţia României şi de cele ale art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei.
Prin urmare, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competenţa revenind instanţelor civile.
În concluzie, având în vedere prevederile legale anterior menţionate şi dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este instanţa de drept comun, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2023.