Şedinţa publică din data de 17 mai 2023
Asupra recursului în casaţie;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113 din 17.06.2021, pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. x/2020, a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare.
A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile de uz de fals prev. de art. 323 C. pen., participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen., au fost săvârşite în concurs real.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., i s-a stabilit inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 luni, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 272, 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 RON cheltuieli judiciare din care 100 RON din faza de urmărire penală.
Onorariul apărătorului din oficiu, avocat B., în sumă de 868 RON, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Protocolul nr. 14511/14.02.2019, a rămas în sarcina statului şi s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.
Sub aspectul situaţiei de fapt, în esenţă instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului A. care la data de 11.05.2017 s-a folosit de Certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri datorate bugetului local nr. 2722 din 10.05.2017 eliberat de Primăria Oraşului Broşteni, înscris oficial ce atestă contrar realităţii că inculpatul nu are datorii către bugetul local privind apartamentul situat în oraşul Broşteni, judeţul Suceava, în vederea încheierii unui contract de vânzare cumpărare în formă autentică, cunoscând că înscrisul este fals, ulterior prezentându-se la Biroul Individual Notarial C. cu sediul în comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ, cu înscrisul susmenţionat, determinându-l cu intenţie pe notarul public să autentifice contractul de vânzare nr. x din 11.05.2017 în condiţiile în care copia color după Certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri datorate bugetului local nr. 2722/10.05.2017 eliberat de Primăria Oraşului Broşteni avea aparenţă de înscris original, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în împrejurările de mai sus, a declarat în faţa notarului public C. faptul că referitor la apartamentul înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare nr. x din 11.05.2018 taxele şi impozitele datorate bugetului local sunt plătite integral în condiţiile în care în realitate acesta avea un debit în cuantum de 277 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 326 din C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..
Prin motivele scrise de apel, în principal, a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de: uz de fals prev. de art. 323 C. pen. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. (fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege), fals intelectual prev. de art. 52 alin. (3) rap. la art. 321 alin. (1) C. pen. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen. (fapta nu există şi nu există probe din care să reiasă că inculpatul a săvârşit infracţiunea şi fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. (fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege) iar, în subsidiar, a solicitat ca, în eventualitatea aplicării unei pedepse să se dispună amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Cu ocazia concluziilor orale în plus a susţinut că nu a fost citat la instanţa de fond, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia nr. 49 din 18 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020 în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 113 din 17.06.2021 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr. x/2020.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii participaţiei improprii la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (3) rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., a infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. şi a infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat, în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pronunţată, la data de 18.01.2023, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 17 februarie 2023, prin poştă inculpatul A., prin avocat D. prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, dat fiind că a solicitat continuarea procesului penal şi pronunţarea unei soluţii de achitare.
În susţinerea cererii de recurs în casaţie a anexat un set de înscrisuri.
În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării hotărârii primei instanţe sub aspectul laturii civile, dispoziţii menţinute prin hotărârea instanţei de apel iar, pe fond a solicitat casarea hotărârii pronunţate în apel cu consecinţa achitării inculpatului A..
În esenţă, a susţinut că, deşi s-a admis apelul şi cheltuielile au rămas în sarcina statului, inculpatul a fost somat şi urmează a fi executat pentru suma de 600 RON de către Judecătoria Vatra Dornei, întrucât prin hotărârea atacată au fost menţinute celelalte dispoziţii care nu sunt contrare deciziei.
Astfel, a arătat că procesul penal a pornit urmare a primarului din Broşteni care a avut ca scop acoperirea unei erori a angajaţilor acelei instituţii privind imputaţia plăţii în privinţa unor creanţe fiscale.
A mai susţinut că pentru amenzile din 2015 nu se impunea aplicarea prevederilor art. 165 alin. (2) Codul de procedură fiscală în sensul că imputaţia plăţii nu trebuia făcută prioritar către amenzi, ci trebuia făcută după cum a indicat debitorul. Mai mult, a menţionat că şi în cazul în care ar fi fost în vigoare/aplicabil, art. 165 alin. (2) Codul de procedură fiscală face vorbire de amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, ori, inculpatul nu a primit niciun titlu executoriu.
Prin încheierea din 05 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2020 a fost admisă în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 49 din data de 18 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători şi citarea părţilor şi încunoştinţarea apărătorului ales al recurentului inculpat.
A fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulate de inculpatul A..
În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulată de inculpatul A. s-a apreciat ca fiind neîntemeiată întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac şi a posibilelor soluţii pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susţinerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepţional prev. de art. 441 alin. (1) C. proc. pen.
Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 05 aprilie 2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În speţă, se constată că, prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A., a invocat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la continuarea judecăţii şi astfel dispunându-se încetarea procesului penal, au fost nerespectate dispoziţiile legale prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., se constată următoarele:
Referitor la acest motiv de recurs, Înalta Curte reţine că acesta priveşte situaţiile în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen. (respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.
Pentru a se constata incidenţa acestui motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal trebuie apreciată prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.
Deşi prin intermediul recursului în casaţie declarat pentru motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. se poate tinde, în urma trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, atât la pronunţarea unei soluţii de condamnare sau renunţare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei (dacă este formulat de procuror sau partea civilă), cât şi la emiterea unei hotărâri de achitare a inculpatului (când este exercitat de acesta), aşa cum s-a arătat anterior, acesta poate fi promovat doar pentru motive de nelegalitate a hotărârii, respectiv doar în acele situaţii în care dispoziţiile legale ce reglementează o cauză de încetare a procesului penal au fost reţinute de către instanţele inferioare, cu toate că nu erau aplicabile.
Astfel, în jurisprudenţa instanţei supreme, s-a apreciat că se circumscrie acestui caz de recurs în casaţie critica soluţiei de încetare a procesului penal întemeiată greşit pe intervenirea prescripţiei răspunderii penale atunci când aceasta a fost pronunţată fără a se ţine seama de cererea inculpatului de continuare a procesului penal formulată în temeiul art. 18 din C. proc. pen. (deciziile nr. 262/RC din 17 octombrie 2014, nr. 234/RC din 26 iunie 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) ori când au fost aplicate dispoziţiile art. 153 - art. 156 din C. proc. pen. fără, însă, să fi fost incidente (deciziile nr. 251/RC din 20 iunie 2019, nr. 174/RC din 15 mai 2019, nr. 286/RC din 22 septembrie 2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală). Or, niciuna din aceste situaţii nu se regăsesc în speţă, instanţa de apel aplicând corect normele ce reglementează prescripţia răspunderii penale drept cauză de încetare a procesului penal.
În acest sens, din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin decizia penală nr. 49 din data de 18 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, s-a reţinut că "având în vedere că inculpatul a primit de la martora E. certificatul care atesta datoria în cuantum de 277 de RON, că acesta ştia încă din ianuarie 2017 că datorează o suma mai mare de bani Primăriei oraşului Broşteni şi că nu putea primi un certificat care să ateste că nu avea datorii către bugetul local privind apartamentul pe care dorea să-l înstrăineze, Curtea apreciază că prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul a fost răsturnată ca urmare a mijloacelor de probă administrate, acesta cunoscând că înscrisul conţine menţiuni necorespunzătoare realităţii."
Înalta Curte observă, astfel, că instanţa de apel a făcut o corectă aplicarea a dispoziţiilor legale, dispunând încetarea procesului penal numai după ce, în prealabil, a examinat fondul cauzei şi a conchis că sunt nefondate solicitările inculpatului privind pronunţarea unei soluţii de achitare, solicitări care echivalează cu o cerere de continuare a procesului penal (în acest sens, decizia nr. 242/A din 02 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, nepublicată).
Or, aşa cum s-a arătat anterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 447 din C. proc. pen., prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte poate cenzura hotărârea atacată doar sub aspectul legalităţii, fără să fie posibilă reinterpretarea materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte împrejurări factuale care să conducă la achitarea inculpatului A. pentru infracţiunile ce îi sunt imputate, aşa cum solicită recurentul, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, de apel.
Ca urmare, constatând, pentru toate argumentele arătate anterior, că, în speţă, s-a făcut o corectă aplicare a legii de către instanţa de apel, nefiind incident, sub aspectul criticilor invocate şi supuse analizei în calea extraordinară de atac, motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Concluzionând, Înalta Curte constată că, aşa cum au fost formulate, criticile recurentului inculpat A. sunt neîntemeiate, iar decizia atacată este legală şi prin urmare, recursul în casaţie formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 49 din data de 18 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 49 din data de 18 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2023.