Şedinţa publică din data de 17 mai 2023
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 9/R din data de 19 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023, printre altele, în temeiul art. 29 alin(5) din Legea nr. 47/1992*** republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992***, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererea formulată de recurentul-petent A..
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a reţinut că prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 27.03.2023, pronunţată în dosarul penal nr. x/2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală a respins, ca inadmisibile, cererile formulate de petentul A. cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen. respectiv cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Împotriva încheierii de şedinţă din 27.03.2023, pronunţată în dosarul penal nr. x/2021 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală a formulat recurs petentul A., prin care a solicitat admiterea căii de atac şi în fond să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen. ridicată în dosarul nr. x/2021 raportat la prevederile art. 21 alin. (2) şi (3), art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (1), art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, arătând că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.
Totodată, petentul A. a solicitat instanţei de control judiciar să constate că dosarul nr. x/2021 (având ca obiect excepţie de neconstituţionalitate) trebuia judecat de judecătorul învestit cu dosarul nr. x/2021 şi că se impune casarea încheierii recurate, urmând a se dispune ca admisibilitatea excepţiei să fie discutată sub conducerea titularului completului CF x al Tribunalului Bucureşti, legal învestit să judece şi fondul cauzei. În susţinerea acestei solicitări petentul arată că discuţiile pe fond şi pronunţarea încheierii recurate au fost făcute de un magistrat care nu era legal investit să judece cauza şi nici nu avea dreptul să judece prezenta speţă, având în vedere disp.art. 29 din Legea nr. 47/1992 care arată foarte clar cine poate sesiza Curţii Constituţionale a României.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din 03.04.2023 purtate în faţa Curţii de Apel, recurentul petent A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 29 din Legea nr. 47/1992, referitor la sintagma "punctele de vedere ale părţilor", din perspectiva citării în recurs a părţilor care au avut calitate în fond, apreciind că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale raportat la art. 21 din Constituţie, dacă în recurs părţile care şi-au spus punctul de vedere pe excepţie nu pot fi citate să-şi spună punctul de vedere şi în recurs, mai ales că excepţia a fost respinsă pe lipsa legăturii cu cauza. În consecinţă, a solicitat sesizarea instanţei de contencios constituţional cu această excepţie, precizând totodată că practica Curţii de Apel Bucureşti este de a cita părţile în recurs.
La acelaşi termen, recurentul petent A. a solicitat curţii de apel să dispună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru a analiza disp. art. 29 din Legea nr. 47/1992, referitoare la sintagma "punctele de vedere ale părţilor", apreciind că această chestiune este dificilă, în condiţiile în care chiar în cauza de faţă există o decizie de casare a încheierii fondului, în care Curtea a citat toate părţile, acestea fiind chiar prezente, spunându-şi punctul de vedere. Astfel, având în vedere că există o practică neunitară în acest sens, apreciază că problema invocată este o chestiune dificilă de drept şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să-şi spună punctul vedere asupra acestui aspect. În plus, arată că recursul formulat vizează legătura cu prezenta cauză, însă pentru ca instanţa să analizeze acest aspect apreciază că trebuie ataşat şi dosarul de fond, respectiv dosarul în care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nr. x/2021.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat, următoarele:
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., prin raportare la art. 21 alin. (2) şi (3), art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (1), art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, invocată de către petentul A., judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, respectiv dacă excepţia de neconstituţionalitate vizează o lege sau o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale vizate de excepţie nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale pentru o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Excepţia a fost ridicată în cauza principală având ca obiect plângerea formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 340 C. proc. pen. de petenţii B. şi A. împotriva ordonanţei din data de 07.12.2020, emisă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a constatat că infracţiunile în legătură cu care petentul a formulat plângere împotriva soluţiei de clasare şi în legătură cu care are calitate procesuală nu fac parte dintre cele în privinţa cărora a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
Dispoziţiile criticate sunt aplicabile doar în ipoteza în care soluţia de clasare dată de procuror vizează infracţiuni pentru care, în cursul urmăririi penale s-a pus în mişcare acţiunea penală.
În cauză, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, ulterior restituirii cauzei la procuror ca urmare a desfiinţării soluţiei de trimitere în judecată, obiectul urmăririi penale cuprinde mai multe fapte şi infracţiuni decât cele pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Or, judecătorul de cameră preliminară a constatat că infracţiunile în legătură cu care petentul a formulat plângere împotriva soluţiei de clasare şi în legătură cu care are calitate procesuală nu fac parte dintre cele în privinţa cărora a fost pusă în mişcare acţiunea penală, dispoziţiile art. 341 alin. (7) C. proc. pen. neavând aşadar legătură cu cauza în ceea ce îl priveşte pe petent.
Astfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat că incidenţa art. 341 alin. (7) C. proc. pen. se apreciază în mod concret, prin raportare la infracţiunile vizate de soluţia de clasare criticată, iar nu în abstract, prin raportare la întreaga cauză penală. Acest raţionament rezultă cu evidenţă din chiar soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 341 alin. (7) C. proc. pen., neputând fi dispusă o soluţie de începere a judecăţii pentru o infracţiune pentru care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală chiar şi în cazul în care, în aceeaşi cauză, pentru alte infracţiuni s-a luat această măsură.
Mai mult, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, prin raportare la argumentele prezentate, petentul nu critică în concret dispoziţiile art. 341 alin. (7) C. proc. pen., ci pe cele prevăzute de art. 341 alin. (51) C. proc. pen., în legătură cu care, în cauza pendinte a fost admisă cererea petentului şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale.
Curtea a subliniat că, în contextul analizei îndeplinirii condiţiilor pentru sesizarea Curţii Constituţionale o importanţă deosebită o are verificarea legăturii prevederilor legale criticate cu cauza pendinte.
Condiţia ca prevederile legale să aibă legătură cu cauza trebuie interpretată nu doar formal, întrucât toate dispoziţiile procesual penale care reglementează desfăşurarea procesului penal au legătură cu cauza, ci în sensul teleologic, al finalităţii ce se urmăreşte, al pertinenţei acesteia, fiind necesar ca, în cazul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale alegate, soluţia în cauză ar fi diferită decât cea care ar putea fi dată cu aplicarea dispoziţiilor respective.
De aceea, prevederile legale criticate nu au legătură cu soluţionarea plângerii petentului împotriva soluţiei de neurmărire dată de procuror.
Cu ocazia dezbaterilor asupra primei excepţii de neconstituţionalitate, petentul A. a invocat a doua excepţie de neconstituţionalitate, ulterior limitării dezbaterilor de către judecătorul de cameră preliminară, arătând că dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale în măsura în care opinia asupra fondului excepţiei de neconstituţionalitate poate fi expusă exclusiv în faţa Curţii Constituţionale a României, aşadar după admiterea de către instanţă a cererii de sesizare.
Conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
Curtea a constatat că prin decizia penală nr. 4/R din 26.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a admis recursul declarat de recurentul petent A. împotriva încheierii din 23.03.2021 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a casat în parte încheierea atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
În rejudecare, petentul a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului de cameră preliminară. Prin intermediul aceleiasi cereri de recuzare, petentul A. a invocat, în mod suplimentar, o nouă excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen.
Cererea de recuzare formulată de către petentul A. a fost soluţionată, în sensul admiterii acesteia, prin încheierea de şedinţă din data de 01.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021. Judecătorul care a soluţionat cererea de recuzare nu s-a pronunţat pe excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, petentul şi-a întemeiat calea de atac declarată pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Cauza a fost înaintată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19.07.2022 sub nr. x/2022.
Prin decizia nr. 6/R/26.07.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A. cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) C. proc. pen., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală.
Prin încheierea din data de 20.09.2022 a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin respingerea recursului, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea petentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) C. proc. pen.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ridicată în faţa judecătorului de cameră preliminară investit cu rejudecarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea a constatat că, în mod corect, s-a reţinut a fi inadmisibilă potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din 03.04.2023 din faţa curţii de apel, recurentul petent A. a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, referitor la sintagma "punctele de vedere ale părţilor", din perspectiva citării în recurs a părţilor care au avut calitate în fond arătând că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale raportat la art. 21 din Constituţie, dacă în recurs părţile care şi-au spus punctul de vedere pe excepţie nu pot fi citate să-şi spună punctul de vedere şi în recurs.
În esenţă, petentul critică necitarea în calea sa de atac a tuturor intimaţilor, aspect care nu este de natură să îi aducă vreo vătămare procesuală.
Curtea, în virtutea efectului devolutiv al recursului de faţă, a verificat soluţia atacată de petent, respectiv încheierea judecătorului de cameră preliminară care era ţinut să se pronunţe pe cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., acestea fiind, de altfel, limitele sesizării.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin(4) din Legea nr. 47/1992, referitor la sintagma "punctele de vedere ale părţilor", ridicată de petent, în recurs, este, în acest cadru, inadmisibilă.
Curtea a analizat, de altfel, şi modul în care judecătorul de camera preliminară de la prima instanţă a verificat condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii, respectiv art. 29 alin(4) din Legea nr. 47/1992, constatând că, în mod corect, cererea de sesizare s-a reţinut a fi inadmisibilă.
Prin urmare, evaluând relevanţa cererii de sesizare şi dând condiţiei privind legătura cu cauza, semnificaţia cuvenită, a aptitudinii de a influenţa, în cazul admiterii excepţiei, pe viitor, în mod diferit soluţionarea cauzei, ţinând seama şi de practica constantă a Curţii Constituţionale de a respinge astfel de sesizări, Curtea a constatat legală şi temeinică încheierea atacată.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale invocată de recurentul-petent A., din cuprinsul deciziei penale deciziei penale nr. 9/R din data de 19 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023 au formulat recurs recurenţii B. şi A..
În principal, au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi citarea tuturor părţilor din dosarul nr. x/2021 iar, în subsidiar, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 10 mai 2023, sub nr. x/2023.
Examinând recursul formulat de recurentul B., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Înalta Curte reţine că în ceea ce priveşte exercitarea unei căi de atac, ca de altfel pentru exercitarea oricărei acţiuni în justiţie, trebuie îndeplinite anumite condiţii prevăzute de lege, printre care se numără şi aceea ca partea să justifice un interes, adică să urmărească pe calea demersului judiciar promovat, un anumit folos practic.
Astfel, Înalta Curte constată că, obiectul cauzei principale înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală sub nr. x/2021 îl constituie plângerea formulată de petenţii B. şi A. împotriva ordonanţei din data de 07.12.2020, emisă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, întemeiată pe prevederile art. 340 şi 341 din C. proc. pen.
Prin încheierea din 23.03.2022, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5)1 din C. proc. pen., invocată de petentul A., iar în temeiul art. 64 şi următoarele din C. proc. pen., a respins cererea de recuzare a procurorului de şedinţă, formulată oral în şedinţa din 21.03.2021, de către petentul A..
Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocând printre alte motive, faptul că judecătorul de cameră preliminară care a pronunţat încheierea recurată nu s-a pronunţat şi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., ci numai asupra cererii similare vizând dispoziţiile art. 341 alin. (5)1 din C. proc. pen., solicitând ca atare casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la aceeaşi instanţă.
Prin decizia penală nr. 4/R din data de 26.04.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a fost admis recursul declarat de numitul A., a fost casată încheierea din data de 23.03.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi trimisă cauza la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 4/R din 26.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a fost admis recursul declarat de recurentul petent A. împotriva încheierii din 23.03.2021 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost casată, în parte, încheierea atacată şi s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., formulată de petentul A., restul dispoziţiilor încheierii recurate fiind menţinute.
Cu ocazia dezbaterilor asupra primei excepţii de neconstituţionalitate, petentul A. a invocat a doua excepţie de neconstituţionalitate ulterior limitării dezbaterilor de către judecătorul de cameră preliminară, arătând că dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale, excepţie care în temeiul art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă.
Astfel, obiectul prezentei cauze îl constituie recursul declarat de către recurentul B. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, invocată de numitul A..
Aşadar, calea de atac a fost declarată de către o persoană care nu are un interes procesual concret în declararea acesteia. Recurentul B. putea justifica un interes legitim în situaţia în care ar fi formulat şi el o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, însă în condiţiile concrete ale cauzei acesta nu justifică un interes.
În acest sens, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că în sens juridic, o persoană justifică un interes legitim în două situaţii: "atunci când legea îi instituie un drept subiectiv propriu (...), respectiv atunci când legea îi recunoaşte în mod expres îndreptăţirea de a îndeplini o anume prerogativă (de a introduce o anume acţiune, de a încheia un anume act etc.) pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia (...).
Preocuparea pentru respectarea legalităţii (...) este sub aspect moral justificată şi meritorie, dar insuficientă pentru a produce eo ipso (în afara celor două condiţii enumerate mai sus), efecte în planul dreptului procesual." (Decizia nr. 488/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 9 judecători).
În acelaşi sunt şi prevederile art. 21 din Constituţie (unde se prevede că "orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime" şi că " nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"), respectiv art. 6 pct. l şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (conform cu care "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa", după cum " orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale").
Aşa fiind, Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de recurentul B. ca inadmisibil, întrucât nu a fost lezat interesul legitim al acestuia.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că excepţiile de neconstituţionalitate invocate nu îndeplinesc una din condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, şi anume nu au legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv cu soluţionarea recursului declarat de petentul A. împotriva încheierii camera de consiliu din data de 27.03.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul penal nr. x/2021
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte consideră că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul B. împotriva deciziei penale nr. 9/R din data de 19 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023 şi, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva aceleiaşi hotărâri.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul B. împotriva deciziei penale nr. 9/R din data de 19 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Obligă recurenţii la plata sumei de căte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2023.