Deliberând asupra recursului declarat de petentul A. împotriva încheierii penale din data de 12 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 12 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ce ar contraveni dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi alin. (2), art. 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.
În esenţă, petentul a arătat că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 se referă la termenul de exercitare a căii de atac de 48 de ore de la pronunţarea soluţiei, apreciind că îi este încălcat dreptul la apărare, dar şi dreptul la un proces echitabil, întrucât sunt stabilite termene pentru declararea recursului, imposibil de respectat în comparaţie cu termenul de judecare a căii de atac a recursului, de 3 zile de la pronunţarea soluţiei, ceea ce conduce la crearea unei situaţii de discriminare, având în vedere că instanţa de recurs poate proceda la judecarea unei cereri de recurs cu încălcarea termenului de 3 zile, prevăzut prin dispoziţiile legale, însă nu are posibilitatea de a exercita calea de atac cu depăşirea celor 48 de ore de la pronunţarea soluţiei.
În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a considerat că sunt îndeplinite prevederile art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în sensul în care excepţia de neconstituţionalitate ridicată priveşte dispoziţii dintr-o lege în vigoare, are legătură cu soluţionarea cauzei, a fost ridicată la cererea uneia dintre părţi şi vizează prevederi care să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a curţii.
Coroborând condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi realizând o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care poate fi folosită excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, Înalta Curte a constatat că excepţia a fost ridicată de către una dintre părţile din proces (petentul A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea recursului formulat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respinge a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 135/2010 din cuprinsul încheierii F/CP din 08 decembrie 2022, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală (prin aceeaşi încheiere, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 27.05.2022, menţinută prin ordonanţa din data de 15.07.2022 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti).
Totodată, s-a constatat că excepţia invocată vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.", text de lege care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.
În esenţă, petentul a apreciat că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 vin în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (1) şi alin. (2), art. 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.
Înalta Curte a constatat că excepţia ridicată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, fiindcă prin demersul efectuat petentul urmăreşte modificarea şi completarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ceea ce transformă Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare, în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cu care "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Înalta Curte a subliniat că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate este acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală, în sensul în care partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăţi şi pronunţarea unei soluţii în ceea ce o priveşte care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională, situaţie care nu se regăseşte în cauză. S-a reţinut că autorul acesteia nu arată în ce constă contrarietatea dintre textele de lege criticate şi prevederile constituţionale invocate, motiv pentru care se consideră că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.
Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea că prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii Constituţionale, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, doreşte modificarea şi completarea conţinutului dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prin instituirea posibilităţii exercitării căii de atac cu depăşirea termenului de 48 de ore de la pronunţare, care să fie prevăzută în mod expres de legiuitor.
De asemenea, prin Decizia nr. 723 din 02 noiembrie 2021 publicată în M.Of. nr. 669 din 05.07.2022 (parag. 16), Curtea Constituţională a arătat că natura imperativă a termenului de 48 de ore, în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanţa de judecată a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, are menirea de a da expresie principiului celerităţii şi al soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu. Din aceleaşi raţiuni, legiuitorul a instituit şi regulile speciale de procedură referitoare atât la exercitarea recursului ca singură cale de atac împotriva încheierii instanţei de judecată, cât şi la soluţionarea recursului în termen de 3 zile, fără ca prin aceasta să se poată susţine încălcarea dreptului de acces la instanţă sau a dreptului la apărare (a se vedea Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, parag. 18 şi Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020, parag. 14).
Prin urmare, s-a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia.
Împotriva încheierii penale din data de 12 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, a declarat recurs contestatorul A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 17 mai 2023, sub Dosar nr. x/2022.1, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 23 mai 2023.
La termenul de judecată din 23 mai 2023, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii recursului formulat, având în vedere data declarării căii de atac.
Examinând, cu prioritate, excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu de către procuror, raportat la textele de lege incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este tardiv.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Verificând natura termenului de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se constată că acesta este un termen procedural, ce trebuie calculat potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că, în cuprinsul său, nu se socoteşte ora la care începe să curgă şi nici ora la care se împlineşte şi peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, respectiv constatarea tardivităţii acestuia.
În raport cu aceste dispoziţii, având în vedere că încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2022 a fost pronunţată la data de 12 aprilie 2023, termenul de 48 de ore, în care se putea declara recurs, s-a împlinit la data de 15 aprilie 2023.
Aşadar, raportat la dispoziţiile legale anterior enunţate şi având în vedere data pronunţării deciziei recurate, Înalta Curte constată că la data la care acesta a declarat recurs, respectiv la 18 aprilie 2023, expirase termenul în care se putea ataca dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte notează că, în lipsa unor dispoziţii exprese în cuprinsul legii speciale (Legea nr. 47/1992), termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluţiei instanţei penale de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se calculează conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., dispoziţii procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte, în virtutea art. 24 din Legea nr. 255/2013. Conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.: "(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte".
Or, calea de atac formulată de inculpat, prin e-mail, la data de 18 aprilie 2023, a fost exercitată după expirarea termenului legal întrucât, deşi termenul pe ore se calculează pe unităţi libere de timp, se constată că, faţă de data pronunţării soluţiei recurate, termenul în interiorul căruia petentul avea posibilitatea de a declara calea de atac s-a împlinit la data de 15 aprilie 2022.
Deopotrivă, se constată că data împlinirii termenului procedural prevăzut de lege a căzut într-o zi nelucrătoare, însă astfel cum s-a arătat, termenele pe ore nu se prorogă, neexistând o dispoziţie legală în acest sens.
În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., în conformitate cu care, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
În consecinţă, recursul declarat de petent, după comunicarea deciziei, respectiv la data de 18 aprilie 2023, a fost exercitat după expirarea termenului legal, întrucât termenul în interiorul căruia petentul avea posibilitatea de a declara calea de atac s-a împlinit la data de 15 aprilie 2023, ora 02:00.
Prin urmare, cum excepţia tardivităţii constituie o excepţie peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de şi cum excepţia tardivităţii constituie o excepţie peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de petent, astfel că, nu se va mai proceda la examinarea pe fond a motivelor de recurs.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii penale din data de 12 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii penale din data de 12 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2023.
GGC - ED