Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 400/2023

Şedinţa publică din data de 24 mai 2023

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia nr. 582 din data de 06 aprilie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus, printre altele, respingerea cererii formulate de inculpatul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 480 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1 lit. d), art. 3 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, anexa la Legea nr. 143/2000 - tabelul nr. 1, anexa la Legea nr. 143/2000 - tabelul nr. 1, art. 76 alin. (1) - (3) din C. pen. şi art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut că situaţia avută în vedere de către autorul excepţiilor invocate vizează faza de urmărire penală, respectiv art. 318 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 480 alin. (1) din C. proc. pen., iar restul excepţiilor invocate, vizând art. 1 lit. d), art. 3 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, anexa la Legea nr. 143/2000 - tabelul nr. 1, anexa la Legea nr. 143/2000 - tabelul nr. 1, art. 76 alin. (1) - (3) din C. pen. şi art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen. tind, în fapt, la modificarea textelor legislative.

Instanţa a constatat că inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în condiţiile în care acesta a fost trimis în judecată reţinând-se dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar nu şi alin. (2) al acestui articol.

Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, conform cărora: "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

De asemenea, pentru a admite cererea de investire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional.

Neconstituţionalitatea unui text este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. A apreciat că autorul excepţiilor tinde, în fapt, la modificarea textelor legislative, prin completarea sau modificarea acestora, ceea ce nu ţine de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legislative.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale.

Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Împotriva dispoziţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate din cuprinsul Deciziei penale nr. 582 din data de 06 aprilie 2023, pronunţate de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs inculpatul A., apreciind că sunt îndeplinite condiţiile impuse în vederea sesizării Curţii Constituţionale.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de către recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, are în vedere neconstituţionalitatea art. 318 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 480 alin. (1) din C. proc. pen., art. 1 lit. d), art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, anexa la Legea nr. 143/2000 - tabelul nr. 1, anexa la Legea nr. 143/2000 - tabelul nr. 1, art. 76 alin. (1) - (3) din C. pen. şi art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarat neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale în raport cu criticile formulate.

Referitor la condiţia privind legătura normelor legale ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Această condiţie presupune că norma invocată orientează soluţia.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 318 din C. proc. pen. referitoare la renunţarea la urmărirea penală şi art. 480 din C. proc. pen. cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei, Înalta Curte constată că acestea nu pot avea legătură cu soluţionarea cauzei întrucât vizează faza de urmărire penală. Cauza se află în calea de atac a apelului, iar orice neconstituţionalitate a acestor texte legale nu poate avea vreun efect concret asupra soluţiei din cauza pendinte.

Referitor la dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se constată, de asemenea, că nici acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârşirea numai a infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la anexa la Legea nr. 143/2000 - tabelul nr. 1, anexa la Legea nr. 143/2000 - tabelul nr. 1 şi art. 1 lit. d) din Legea nr. 143/2000, se reţine că prin criticile aduse, recurentul solicită în realitate o modificare a anexelor indicate şi a textului legal în sensul dorit de acesta cu consecinţa înlăturării substanţelor ce au fost găsite asupra sa şi pentru care a fost cercetat.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, se constată că recurentul a apreciat că legiuitorul a prevăzut pedepse privative de libertate vădit disproporţionate în raport de gravitate faptelor săvârşite. Or criticile recurentului tind la o modificare legislativă ce nu este atributul instanţei de control constituţional.

În egală măsură, prin criticile referitoare la dispoziţiile art. 76 alin. (1) - (3) din C. pen. şi art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen., recurentul solicită, în realitate, o modificare sau o completare a textelor de lege în sensul lărgirii efectelor circumstanţelor atenuante, precum şi o modificare a condiţiilor necesare dispunerii renunţării la aplicarea pedepsei, astfel încât inculpatul să poată beneficia de aceste instituţii. Această finalitate nu s-ar putea realiza decât în ipoteza, în care instanţa de contencios constituţional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate din cuprinsul Deciziei penale nr. 582 din data de 06 aprilie 2023, pronunţate de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate din cuprinsul Deciziei penale nr. 582 din data de 06 aprilie 2023, pronunţate de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2023.

GGC - ED