Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 39 din data de 24 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 597 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 5, pronunţate la data de 30.01.2023 de Curtea de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2022, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. x/2023, la data de 03.03.2023, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen., vizând Sentinţa penală nr. 5 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2022.
S-a arătat că, prin sentinţa penală anterior menţionată, s-a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a unor hotărâri prin care a fost condamnat pentru diferite fapte săvârşite pe teritoriul Italiei între anii 2010 - 2016. S-a arătat că recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti străine pe teritoriul României au aceleaşi efecte ca o hotărâre de condamnare pronunţată de instanţele naţionale.
Având în vedere data săvârşirii faptelor ce fac obiectul condamnărilor dispuse prin sentinţele nr. 5069/2011 şi nr. 340/2014, ambele ale Tribunalului din Torino, stabilirea pedepsei pentru faptele concurente se face potrivit dispoziţiilor art. 35 - 40 din C. pen. român, care este legea mai favorabilă, astfel cum s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 13/2014.
În ceea ce priveşte pedeapsa de 10 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 13/2022 a Tribunalului din Vercelli, definitivă la data de 30.04.2022, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzute de art. 270 C. pen. român, aceasta nu poate fi pusă în executare, întrucât, prin raportare la art. 154 C. pen. român şi Deciziile nr. 297/2018 şi 258/2022 ale Curţii Constituţionale, a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru fapta săvârşită la data de 14.09.2016.
Un alt motiv al contestaţiei la executare este susţinut şi de dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2014 republicată, potrivit cărora, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, când, potrivit legislaţiei române răspunderea penală pentru infracţiunea ce face obiectul mandatului european de arestare este prescrisă.
S-a arătat că, deşi actul de executare nr. x/2002 SIEP, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli a fost recunoscut prin Sentinţa penală nr. 5/2023 a Curţii de Apel Suceava, acesta nu poate fi pus în executare în integralitatea sa, întrucât faptele ce fac obiectul condamnărilor dispuse prin Sentinţa penală nr. 5069/2011 a Tribunalului din Torino, definitivă la data de 05.02.2012 şi prin Sentinţa penală nr. 340/2014 a Tribunalului din Torino, definitivă la data de 23.04.2014, sunt fapte concurente şi se aplică regulile contopirii pedepselor, conform art. 39 - 40 C. pen. român, iar pentru fapta ce a format obiectul condamnării prin Sentinţa penală nr. 13/2022 a Tribunalului din Vercelli, definitivă la data de 30.04.2022, a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Pentru a stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, Curtea a pus în vedere contestatorului A., prin apărătorul ales, să precizeze temeiul în drept al acesteia, cu referire expresă la tezele prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Contestatorul A., prin apărătorul ales a indicat ca temei al contestaţiei la executare dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., respectiv este identificabilă o împiedicare la executare.
Examinând contestaţia la executare formulată de către contestatorul A. sub aspectul motivelor invocate, Curtea a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 5 din 30.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2022, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a respins cererea de executare a următoarelor mandate europene de arestare:
1. mandatul european de arestare, referinţă dosar n. x/2022 SIEP, emis la data de 30.11.2022 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, Italia, în baza:
a) măsurii de executare de pedepse concurente în sarcina condamnatului în stare de libertate şi ordin contextual de executare n. x/2022 SIEP emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli în data de 20.05.2022;
b) sentinţei executive n. 5069/2011 - n. 4598/11 - n.4598/2011 R.G. TRIB, pronunţată în data de 19.11.2011 de Tribunalul din Torino, definitivă la data de 05.02.2012.
2. mandatul european de arestare, referinţă dosar n. x/2022 SIEP, emis la data de 30.11.2022 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, Italia, în baza:
a) măsurii de executare de pedepse concurente în sarcina condamnatului în stare de libertate şi ordin contextual de executare n. x/2022 SIEP emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli în data de 20.05.2022;
b) sentinţei executive n. 340/2014 - nr. 2147/2014 R.G. GIP, pronunţată în data de 17.02.2014 de Tribunalul din Torino, definitivă la data de 23.04.2014.
3. mandatul european de arestare, referinţă dosar n. x/2022 SIEP, emis la data de 30.11.2022 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, Italia, în baza:
a) măsurii de executare de pedepse concurente în sarcina condamnatului în stare de libertate şi ordin contextual de executare n. x/2022 SIEP emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli în data de 20.05.2022;
b) sentinţei executive n. 549/2016 - n. 1591/2015 R.G. DIB, pronunţată la data de 30.03.2016 de Tribunalul din Vercelli, definitivă la data de 02.10.2019.
4. mandatul european de arestare, referinţă dosar n. x/2022 SIEP, emis la data de 30.11.2022 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, Italia, în baza:
a) măsurii de executare de pedepse concurente în sarcina condamnatului în stare de libertate şi ordin contextual de executare n. x/2022 SIEP emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli în data de 20.05.2022;
b) sentinţei executive n. 13/2022 - n. 264/19 R.G.DIB, pronunţată la data de 14.01.2022 de Tribunalul din Vercelli, faţă de persoana solicitată A.
În temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a: a) Sentinţei penale nr. 5069/2011 - nr. 4598/11 R.G. TRIB, pronunţată la data de 19.11.2011 de Tribunalul din Torino, definitivă la data de 05.02.2012, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt agravat, prev. de art. 624 - 625 n. 2 C. pen. italian, cu aplicarea art. 62 bis C. pen. italian, ce îşi găseşte corespondent în dreptul intern în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a),c) vechiul C. pen. b) Sentinţei penale nr. 340/2014 - nr. 2147/2014 R.G. GIP, pronunţată la data de 17.02.2014 de Tribunalul din Torino, definitivă la data de 23.04.2014, prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă (totală/unică) de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de: favorizare şi exploatare a prostituţiei agravată şi în concurs, prevăzută de art. 110 C. pen. italian 3n. 8-4 n.3 şi L.N. 75/1958, cu aplicarea art. 62 bis C. pen. italian, ce îşi găseşte corespondent în dreptul intern în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. furt în locuinţă agravat în concurs, prev. de art. 110 - 624bis-625 n. 2 C. pen. italian, cu aplicarea art. 62 bis C. pen. italian, ce îşi găseşte corespondent în dreptul intern în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. c) Sentinţei penale nr. 549/2016 - nr. 1591/2015 R.G. TRIB, pronunţată la data de 30.03.2016 de Tribunalul din Vercelli, definitivă la data de 02.10.2019, prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt agravat în concurs, prev. de art. 56 - 99 - 110 - 624 - 625 n. 2 C. pen. italian, cu aplicarea art. 62 bis C. pen. italian, ce îşi găseşte corespondent în dreptul intern în infracţiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. d) Sentinţei penale nr. 13/2022 - nr. 264/19 R.G. TRIB, pronunţată la data de 14.01.2022 de Tribunalul din Vercelli, definitivă la data de 30.04.2022, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire în concurs, prev. de art. 99 - 110 - 648 C. pen. italian, cu aplicarea art. 62 bis C. pen. italian, ce îşi găseşte corespondent în dreptul intern în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. e) ordonanţei nr. x/2021 SIGE din 22.04.2021 a Tribunalului din Vercelli, prin care a fost revocată suspendarea condiţionată a pedepselor aplicate persoanei solicitate prin sentinţele penale nr. 5069/2011 - nr. 4598/11 R.G. TRIB, pronunţată în data de 19.11.2011 de Tribunalul din Torino, şi nr. 340/2014 - nr. 2147/2014 R.G. GIP, pronunţată în data de 17.02.2014 de Tribunalul din Torino; f) măsurii de executare a pedepselor concurente faţă condamnatul aflat în stare de libertate şi ordinul de executare nr. x/2022 SIEP emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli la data de 20.05.2022, prin care s-a stabilit în sarcina persoanei solicitate A. o pedeapsă de executat de 3 (trei) ani, 4 (patru) luni şi 20 zile de închisoare, în regim privativ de libertate.
S-a dispus ca persoana condamnată A. să execute, într-un penitenciar din România, pedeapsa totală de 3 (trei) ani, 4 (patru) luni şi 20 zile de închisoare.
În temeiul art. 73 alin. (1) din C. pen., s-a dedus, din pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani, 4 (patru) luni şi 20 zile de închisoare, perioada executată de persoana condamnată în statul italian, respectiv 3 zile închisoare (17.11.2011 - 19.11.2011), 19 zile închisoare (05.08.2013 - 23.08.2013) şi 2 zile închisoare (29.10.2015 - 30.10.2015), în total 24 zile închisoare.
În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă şi durata arestării în vederea predării în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Curţii de Apel Suceava (mandat european de arestare), aferentă intervalului 26.07.2013 - 05.08.2013, precum şi durata reţinerii şi arestului la domiciliu din prezenta cauză, de la data de 19.12.2022 la zi.
În temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A., la data pronunţării prezentei hotărâri.
Curtea a reţinut că, prin cererea formulată, condamnatul a invocat cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a-II-a din C. proc. pen., susţinând, în fapt, că a intervenit un impediment la executare ca urmare a Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, astfel încât nu mai poate continua executarea mandatului emis în baza hotărârii anterior menţionate. Astfel, la momentul la care s-a pronunţat Curtea de Apel Suceava când a fost învestită cu soluţionarea mandatului european de arestare, răspunderea penală pentru infracţiunea pentru care a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 13/2022 de către Tribunalul în Vercelli era prescrisă, termenul general de prescripţie fiind de 5 ani, împlinit la data pronunţării sentinţei penale. Din punctul său de vedere, instanţa trebuie să constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale, cu privire la acea infracţiune.
Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări. Dispoziţiile art. 598 C. proc. pen., prevăd în mod expres şi limitativ cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, reglementarea urmărind a evita transformarea acestui mijloc procesual într-o cale care să împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive. Ca urmare, sunt vizate chestiuni ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia pronunţată.
Potrivit art. 598 lit. c) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
S-a constatat că pentru a pronunţa Sentinţa penală nr. 5, la data de 30.01.2023, în Dosarul nr. x/2022, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate corespund, atât sub aspectul naturii, cât şi sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română şi nu depăşesc limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracţiuni, fiind exclus mecanismul adaptării acestor pedepse.
În ce priveşte motivele de contestaţie invocate de condamnat vizând incidenţa prescripţiei răspunderii penale, în opinia sa, fiind motiv obligatoriu de neexecutare a mandatului european de arestare şi a hotărârii străine, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată, hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român.
Potrivit art. 172 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167, motiv faţă de care, Curtea a constatat că, relativ la hotărârile de condamnare prezentate, nu sunt incidente motive de nerecunoaştere şi neexecutare.
S-a reţinut că, prin hotărârea pe care o pronunţă, instanţa învestită cu recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri străine nu analizează existenţa faptei şi a vinovăţiei autorului şi nici condiţiile de tragere la răspundere penală, astfel cum sunt ele reglementate de dreptul intern, însă va putea proceda la adaptarea pedepsei aplicate prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când sunt date condiţiile prevăzute de art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, ceea ce în cauză nu s-a impus.
Spre deosebire de cazul de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzut la lit. f) a art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, unde legiuitorul a prevăzut în mod expres că o hotărâre judecătorească pronunţată de un alt stat membru UE nu poate fi recunoscută şi pusă în executare în România dacă, potrivit legii penale române, executarea pedepsei s-a prescris, textele legale nu fac precizări în ce priveşte prescripţia răspunderii penale, în cazul în care aceasta este incidentă, potrivit legii penale române, la momentul soluţionării cererii statului solicitant.
Pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă şi alte cauze care înlătură răspunderea penală ca şi motiv de nerecunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, aşa cum a arătat în cazul amnistiei (art. 163 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată), ar fi procedat în acest sens, la menţionarea lui expresă.
S-a arătat că este necesar a se analiza dacă motivul invocat s-ar putea circumscrie cazului reglementat la lit. d) al art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată,.
Interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în această materie obligă la delimitarea condiţiilor cerute de lege pentru recunoaşterea unei hotărâri pronunţate în străinătate de efectele pe care o astfel de hotărâre le produce după recunoaşterea ei de către instanţa română competentă, deoarece o hotărâre de condamnare care este recunoscută produce, pe teritoriul României, aceleaşi efecte ca şi o hotărâre de condamnare pronunţată de instanţele naţionale.
Se constată că prin Decizia nr. 13/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, invocată în contestaţia la executare de faţă, s-a statuat că "dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C. pen., privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile şi cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă de cetăţenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Se constată că în cauză s-au invocat Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi dispoziţiile art. 154 C. pen. ca temeiuri a admiterii contestaţiei la executare.
Într-adevăr, potrivit Deciziei nr. 67 pronunţată la data de 25.10.2022 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.".
Având în vedere situaţia existentă în cauză, respectiv recunoaşterea unor hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare precum şi dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, ce reglementează procedura de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârilor pronunţate în alte state, Curtea a constatat că motivele invocate de contestator nu cad sub incidenţa Deciziei nr. 13/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute de legea specială, iar, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, se atribuie hotărârii judecătoreşti străine efecte juridice pe teritoriul României şi, după caz, se dispune transferarea într-un penitenciar sau într-o unitate medicală din România a persoanei condamnate.
S-a arătat că această concluzie este susţinută şi de dispoziţiile art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că punerea în executare a pedepsei aplicate printr-o hotărâre străină recunoscută se realizează potrivit dispoziţiilor din C. proc. pen.. Mai mult, art. 143 alin. (3) din aceeaşi lege stabileşte că legea română guvernează executarea. Aceste dispoziţii detaliază o serie de aspecte concrete referitoare la cauze/incidente, intervenite inclusiv în faza de executare şi care au ca efect reducerea pedepsei (deducere, amnistie, graţiere).
Contrar susţinerilor contestatorului, instanţa de fond a mai reţinut că nu se poate analiza motivul potrivit căruia la data pronunţării hotărârii de către instanţa română, a intervenit prescripţia răspunderii penale potrivit dreptului intern, cu consecinţa nerecunoaşterii şi excluderii punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de statul solicitant pe acest motiv. Atâta timp cât acest motiv nu apare enumerat ca o cauză care să împiedice recunoaşterea de către instanţa română, ca instanţă de executare, a unei hotărâri de condamnare străine, nu se putea proceda la analiza sa.
S-a mai menţionat că, deşi dispoziţiile privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile şi cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă de cetăţeni români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, acestea vizează executarea pedepsei aplicate, nefiind posibil a se constata împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, atâta timp cât legea specială nu prevede un asemenea caz de nerecunoaştere şi neexecutare.
Hotărârile de recunoaştere şi executare a pedepselor aplicate în statul de condamnare nu sunt, datorită naturii lor, excluse de legiuitor de la regimul oricărei alte hotărâri de condamnare definitive care, prin conversiunea pedepselor, conferă persoanei condamnate într-un alt stat al Uniunii Europene aceleaşi drepturi de care beneficiază o persoană condamnată de o instanţă română şi care execută o pedeapsă definitivă într-un penitenciar din România.
Astfel, în condiţiile în care, din punctul de vedere al efectelor, amnistia nu numai că înlătură răspunderea penală, dar, dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, iar graţierea înlătură, total sau parţial, executarea pedepsei ori are loc comutarea acesteia în alta mai uşoară, cu atât mai mult, în cazul hotărârilor de recunoaştere şi executare a pedepselor aplicate în statul de condamnare, apare ca justificată aplicarea legii penale mai favorabile.
Însă, faţă de cadrul şi limitele analizei pe care o poate realiza instanţa statului de executare a pedepsei, în raport de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, nu se poate, în cazul procedurii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii penale străine, analiza termenul de prescripţie a răspunderii penale, atâta timp cât nu este reglementat ca şi motiv de neexecutare a acesteia.
A proceda în sensul celor solicitate ar însemna a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti străine şi căreia prin recunoaştere i se conferă doar puterea de a-şi produce efectele juridice pe recunoscute de legea română.
De asemenea, s-a arătat că în susţinerea contestaţiei la executare, contestatorul A. a invocat dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;"
Într-adevăr, textul legal mai sus enunţat vizează prescripţia răspunderii penale ca şi caz de refuz la executare a mandatului european de arestare, însă textul face distincţia între un mandat european de arestare emis pe parcursul desfăşurării procesului penal şi mandatul european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare definitive ce vizează executarea unei pedepse.
Curtea a constatat că mandatul european de arestare la care face referire contestatorul, respectiv mandatul nr. x/2022 SIEP emis la data de 30.11.2012 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli - Italia, acesta a fost emis în baza măsurii de executare a unor pedepse concurente şi în baza ordinului contextual de executare nr. x/2022 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Vercelli în data de 20.05.2022, a sentinţei executive nr. 13/2022 - n. 264/19 RGDIB emisă la data de 14.01.2022 de Tribunalul din Vercelli. Ca urmare mandatul este emis în baza unor hotărâri de condamnare definitive, iar nu în cursul unui proces penal, astfel încât nu se poate analiza prescripţia răspunderii penale, ci doar prescripţia executării pedepsei.
Împotriva Sentinţei penale nr. 39 din data de 24 martie 2023, pronunţate de către Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie condamnatul A.
Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reaminteşte că procedura contestaţiei la executare este menită să rezolve situaţiile juridice care afectează faza executării unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
În cauza de faţă, Înalta Curte constată că autorităţile judiciare italiene au solicitat recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine şi executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România privind persoana condamnată A.
Înalta Curte constată că motivele contestatorului nu se încadrează în cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., întrucât, prin prezentul demers judiciar nu au fost relevate aspecte care să determine stingerea pedepsei şi nici nu au intervenit modificări în sensul micşorării cuantumului pedepsei ce se execută.
În fapt, este repusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se desfăşoară executarea, fiind criticată recunoaşterea, prin sentinţa penală Sentinţa penală nr. 5 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2022, a pedepsei 3 ani, 4 luni şi 20 zile de închisoare, aplicate contestatorului de către autorităţile italiene.
În raport de criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează că, în procedura contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei prin pronunţarea unei alte soluţii şi nu se poate constata încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice, în condiţiile în care instanţa română a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, iar printre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare a unui mandat referitor la o pedeapsa definitivă, nu este inclusă prescripţia răspunderii penale, ci doar prescripţia executării pedepsei, specifică fazei în care litigiul se află. Prescripţia răspunderii penale presupune existenţa unei acţiuni penale în fiinţă, nesoluţionate într-un termen rezonabil, chestiune specifică fazei judecăţii, fază anterioară punerii în executare a pedepsei şi care indubitabil nu mai poate fi valorificată odată cu stingerea acţiunii penale prin pronunţarea uneia dintre soluţiile reglementate. Soluţia asupra acţiunii penale, pronunţată la finalul procesului penal, dobândeşte autoritate de lucru judecat, iar pe calea contestaţiei la executare nu este admis a se reveni asupra chestiunilor soluţionate şi considerate intrate în puterea lucrului judecat.
De altfel, în materia cooperări judiciare, prin sentinţa pe care o pronunţă, instanţa învestită cu recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri străine nu analizează existenţa faptei şi a vinovăţiei inculpatului şi nici condiţiile de tragere la răspundere penală, ci realizează numai o evaluare asupra elementelor enumerate de legea specială în vederea punerii în executare a sancţiunii pe teritoriul naţional.
Potrivit art. 99 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 "autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
(...) c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
(...) g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române."
Textul legal mai sus enunţat enunţă prescripţia răspunderii penale ca şi caz de refuz la executare a mandatului european de arestare, în contextul distincţiei certe între un mandat european de arestare emis pe parcursul desfăşurării procesului penal şi mandatul european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare definitive ce vizează executarea unei pedepse.
În consecinţă, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Suceava a concluzionat că nu există nicio modificare cu privire la situaţia juridică a condamnatului A., respectiv cu privire la intervenirea prescripţiei răspunderii penale faţă de pedeapsa ce trebuie executată, având în vedere că, pe calea prezentei contestaţii la executare nu se poate modifica soluţia conţinută de Sentinţa penală nr. 5 din data de 30.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în Dosarul nr. x/2022, prin care s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, cuantumul pedepsei a cărei executare va fi continuată în România.
Înalta Curte reţine că verificarea modului în care o instanţa română soluţionează cererea de recunoaştere şi executare a unei hotărâri străine, inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei de executat, se realizează în condiţiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv prin intermediul căii de atac a apelului promovat împotriva hotărârii de recunoaştere, drept de care condamnatul a uzat în cauză, hotărârea nefiind grefată de erori de legalitate ce influenţează cuantumul de executat.
Prin intermediul contestaţiei la executare se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării, chestiuni ce nu se întâlnesc în cauza pendinte.
Faţă de considerentele mai sus expuse, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 39 din data de 24 martie 2023, pronunţate de către Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 39 din data de 24 martie 2023, pronunţate de către Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2023.
GGC - ED