Recurs în casație. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. Autorizarea sau sesizarea organului competent
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație
Drept procesual penal. Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal. Acţiunea penală
Indice alfabetic: - drept procesual penal
- autorizarea sau sesizarea organului competent
C. pen., art. 9 alin. (3)
C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. e), art. 438 alin. (1) pct. 8
- Instanțele care soluționează fondul cauzei pot analiza și reține incidența cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., respectiv lipsa autorizării procurorului general prevăzută de art. 9 alin. (3) C. pen., în situația în care acest aspect nu a fost evaluat în procedura de cameră preliminară.
- Susținerile suplimentare ale recurentului ce nu au făcut obiectul evaluării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casaţie, nu pot fi avute în vedere de către instanţa de casaţie, fiind făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru formularea și motivarea căii extraordinare de atac.
I.C.C.J. Secția penală, decizia nr. 10/RC din 10 ianuarie 2023
Prin sentinţa penală nr. 176 din 5 noiembrie 2021 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, printre altele, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. i-au fost aplicate inculpatului, pedepse complementare pe o perioadă de 2 ani precum și pedepsele accesorii prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.
B. Prin decizia penală nr. 819 din 25 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 176 din 5 noiembrie 2021 pronunţată de Judecătoria Gura Humorului, s-a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată, iar în rejudecare, printre altele, s-a decis:
În baza art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. proc. pen. s-a încetat procesul penal împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1), raportat la art. 320 alin. (1) C. pen., întrucât lipsește autorizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel, a reţinut, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, în esenţă, că, la data de 7 decembrie 2020, în jurul orei 1040, inculpatul A. a condus autoturismul marca X., de culoare gri, cu numărul de înmatriculare (…), pe str. Digului din oraşul Gura Humorului, jud. Suceava, din direcția Piaţa Agroalimentară către localitatea Mănăstirea Humorului, fără a deține permis de conducere, iar după ce a fost oprit de organele de poliție a prezentat acestora pentru control permisul de conducere cu numărul nr. (…), categoria „B,M/18.10.2005”, eliberat de autoritățile din Bulgaria la data de 17 mai 2017, contrafăcut, listat la o imprimantă laser color.
A mai reţinut că, potrivit declaraţiilor inculpatului A., acesta l-a ajutat pe autorul infracțiunii de fals să contrafacă permisul de conducere sus-menționat, punându-i la dispoziția o fotografie cu chipul său și datele sale de identitate, faptă care a fost săvârșită pe teritoriul Bulgariei.
În raport cu situaţia de fapt reţinută şi notând lipsa vreunor probe care să infirme susținerile inculpatului privitoare la locul săvârșirii infracţiunii de fals sub înscrisuri sub semnătură privată, instanţa de apel a constatat că, întrucât aceasta a fost săvârșită pe teritoriul unui stat străin, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (2) și (3) C. pen., care prevăd, pe de o parte, necesitatea verificării incriminării faptei şi de legea penală a țării unde a fost săvârșită, iar pe de altă parte, condiţia punerii în mișcare a acțiunii penale cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat, în speţă, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
În contextul acestor considerente, constatând că, prin ordonanţa nr. x./P/2020 din 8 decembrie 2020, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 320 alin. (1) C. pen., în cazul celei din urmă însă în lipsa autorizării procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, instanţa de apel, constatând incidenţa cauzei de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal cu privire la această infracţiune.
În acest sens, a notat că autorizarea procurorului general al parchetului curții de apel prevăzută de art. 9 alin. (3) C. proc. pen. nu este un simplu act procedural, ci o adevărată condiție de procedibilitate, în lipsa căreia nu este posibilă punerea în mișcare a acțiunii penale.
A mai notat că, deşi, într-adevăr, lipsa autorizării procurorului general al Parchetului Curții de Apel Suceava trebuia sesizată în faza camerei preliminare, această neregularitate nu poate fi ignorată sau tolerată de către instanță, singura soluţie posibilă în această ipoteză fiind cea a încetării procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) teza a II-a din același act normativ.
****
Împotriva deciziei penale nr. 819 din 25 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut, în esență, că, deşi, într-adevăr, în cauză lipseşte autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava (ca parchet mai întâi sesizat) cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, care, fiind săvârşită pe teritoriul Bulgariei, atrage incidenţa art. 9 C. pen., soluţia instanţei de apel de încetare a procesului penal faţă de inculpat pentru infracţiunea susmenţionată, dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., este greşită.
În acest sens, parchetul a arătat că, potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Ca urmare, judecătorul de cameră preliminară are atributul de a verifica legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală, verificare ce se încheie odată cu încheierea prin care se constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi se dispune începerea judecăţii.
A mai arătat că procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel face parte integrantă din corpul procurorilor constituiţi în parchete şi că, potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., organele de urmărire penală sunt formate din procurori, alături de organele de cercetare penală. În consecinţă, autorizarea prealabilă ce trebuie emisă de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel anterior punerii în mişcare a acţiunii penale, în cauzele în care se aplică dispoziţiile privind personalitatea legii penale, constituie, de asemenea, un act ce trebuie efectuat de către organul de urmărire penală, în speţă, de către procurorul general.
Or, raportat la această concluzie logică ce se desprinde din dispoziţiile procedural penale susmenționate, se constată că verificarea existenței şi legalităţii autorizării prealabile emise de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în temeiul art. 9 C. pen. se înscrie, de asemenea, în obiectul procedurii camerei preliminare, după încheierea acestei etape a procesului penal nemaiputând fi pusă în discuţie legalitatea actelor efectuate de organele de urmărire penală, fără a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.
Astfel, doctrina a statuat că în etapa camerei preliminare se verifică dacă actele procesuale sau procedurale au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale şi dacă au fost parcurse etapele obligatorii ale urmăririi penale prevăzute de Codul de procedură penală, astfel că punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o infracţiune pentru care legea penală română se aplică în temeiul principiului personalității sau realităţii, fără autorizarea prealabilă a organului competent, constituie o ipoteză de nelegalitate sancționabila în camera preliminară (Mihail Udroiu - Procedură penală. Partea Specială. Sinteze şi grile, Ed. C.H. Beck, ediţia 5, p. 205).
Or, în speţă, după trimiterea în judecată a inculpatului A. prin rechizitoriul nr. x/P/2021 din 28 iunie 2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin încheierea nr. 257 din 10 august 2021, rămasă definitivă la data de 18 august 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii. Mai mult, prin sentinţa penală nr. 176 din 5 noiembrie 2021, Judecătoria Gura Humorului a condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Ca urmare, prin punerea în discuţie a lipsei autorizării prealabile a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava direct în calea de atac a apelului, instanţa de control judiciar a analizat în calea ordinară de atac aspecte care fac obiectul exclusiv al procedurii de cameră preliminară, în scopul de a verifica dacă au fost parcurse etapele obligatorii în urmărirea penală, aducând astfel atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţată de judecătorul de cameră preliminară.
Relevantă în acest sens este decizia nr. 46/RC din 4 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, prin care s-a stabilit că, în ipoteza în care instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal, în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu motivarea că nu există o ordonanţă de începere a urmăririi penale şi de punere în mişcare a acţiunii penale pentru variantele normative ale unei infracţiuni reţinute prin rechizitoriu în sarcina autorului şi nu există o ordonanţă de extindere a urmăririi penale pentru fapta reţinută prin rechizitoriu în sarcina complicelui, este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. întrucât reluarea, în cursul judecăţii, a elementelor care fac obiectul procedurii de cameră preliminară, în scopul de a verifica dacă au fost parcurse etapele obligatorii ale urmăririi penale şi dacă există concordanţă între faptele pentru care s-a dispus efectuarea urmăririi penale, pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, eludează dispoziţiile art. 342 - art. 347 C. proc. pen. şi aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.
Procedând la fel, în speţă, instanţa de apel a pus în discuţie şi a evaluat aspecte ce se circumscriu etapei procesuale a camerei preliminare, vizând lipsa autorizării prealabile a procurorului general, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiuni săvârșite în străinătate de un cetăţean român şi a dispus soluţia de încetare a procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.
Pentru argumentele prezentate, procurorul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate cu privire la soluţia de încetare a procesul penal împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 alin. (1), raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.
Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”.
Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.
În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale valorificat de către instanța de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. proc. pen., respectiv lipsa autorizării prealabile a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava (ca parchet mai întâi sesizat) cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, care, fiind săvârșită pe teritoriul Bulgariei, atrăgea incidenţa art. 9 C. pen.
În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, parchetul a susţinut că, deşi, într-adevăr, în cauză lipseşte autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care era necesară raportat la faptul că infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. a fost comisă în Bulgaria, soluţia instanţei de apel de încetare a procesului penal este nelegală, întrucât punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o infracţiune pentru care legea penală română se aplică în temeiul principiului personalităţii sau realităţii, fără autorizarea prealabilă a organului competent, constituie o ipoteză de nelegalitate sancționabilă exclusiv în procedura de cameră preliminară, care nu mai poate fi repusă în discuţie ulterior acestei faze procesuale, fără a se aduce în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.
Oral, la termenul de dezbateri din 10 ianuarie 2023, reprezentantul Ministerului Public a invocat, suplimentar argumentelor detaliate în scris, neincidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) C. pen. şi, ca atare, a cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., ca urmare a faptului că, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu şi cum rezultă din probatoriul administrat, infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale a fost comisă pe teritoriul României.
Aceste completări susţinute oral de reprezentantul Ministerului Public nu pot fi, însă, avute în vedere de către instanţa de recurs în casaţie întrucât, fiind făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru formularea și motivarea căii de atac, nu au făcut obiectul evaluării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, care a fost tranşată prin încheierea din 25 octombrie 2022, în limitele menţionate în cuprinsul respectivei hotărâri.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, din interpretarea dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, rezultă că motivarea, precizarea sau modificarea cererii de recurs în casație se poate realiza numai în interiorul termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. în care poate fi exercitată calea de atac, termenul de motivare a căii de atac suprapunându-se peste termenul de exercitare a recursului în casaţie atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă.
Ca urmare, motivele de recurs în casaţie formulate după expirarea termenului de exercitare a căii extraordinare de atac nu pot fi avute în vedere de către instanţa de control judiciar, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) C. proc. pen., exercitarea unui drept procesual cu nerespectarea termenului instituit de lege atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Aceasta înseamnă că exercitarea dreptului la recurs în casaţie – în forma şi în condiţiile expres prevăzute de lege, inclusiv în privinţa motivării cererii de recurs – trebuie să intervină în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen., admiterea ipotezei contrare echivalând cu recunoaşterea de efecte juridice unei cereri de recurs în casaţie care eludează exigenţele art. 437 C. proc. pen.
Pe de altă parte, Înalta Curte notează că aceste susţineri suplimentare se grefează pe pretinsa reţinere eronată, de către instanţa de apel, a situaţiei de fapt, Ministerul Public aducând în discuţie necesitatea reanalizării elementelor factuale vizând locul săvârşii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi a reevaluării materialului probator sub acest aspect, chestiune care nu poate fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.
Recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.
Practic, instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor.
Aceasta înseamnă că, în speță, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanței de apel referitoare la locul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale pe teritoriul Bulgariei, situaţie constatată pe baza unor elemente factuale care nu mai pot cenzurate în recurs în casație.
Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanța de apel a stabilit această stare de fapt, a fiabilității lor ori a eventualelor contradicții dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, și concluziile instanței, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care nu poate fi valorificată prin prisma niciunuia dintre cazurile de recurs în casaţie limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În contextul acestor considerente de principiu, procedând la evaluarea exclusivă a motivelor scrise de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Înalta Curte constată caracterul lor neîntemeiat.
În acest sens, notează, prioritar, că susținerile parchetului nu se grefează pe o eventuală inexistenţă a impedimentului la punerea în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., valorificat în apel, ci pe imposibilitatea constatării acestuia direct în calea de atac. Parchetul a considerat că punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o infracţiune pentru care legea penală română se aplică în temeiul principiului personalităţii sau realităţii, fără autorizarea prealabilă a organului competent, constituie o ipoteză de nelegalitate sancționabilă exclusiv în procedura de cameră preliminară, care nu mai poate fi repusă în discuţie ulterior acestei faze procesuale, fără a se aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii definitive pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.
Înalta Curte constată că autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat prev. de art. 9 alin. (3) C. proc. pen. reprezintă o condiţie de procedibilitate necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, în cazul infracţiunilor pentru care legea penală română se aplică în temeiul principiului personalităţii, condiție a cărei neîndeplinire poate pune în discuție nulitatea actului procesual prev. de art. 309 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, a actelor de urmărire penală subsecvente în raport strict cu acuzaţia menţionată.
Or, deşi, în principiu, evaluarea chestiunilor de legalitate a actelor de urmărire penală intră în competenţa jurisdicţională expresă a judecătorului de cameră preliminară, instanţei de judecată (fie în fond, fie în apel) nu-i este interzis să cenzureze acele vicii de legalitate care nu doar că afectează actele procesuale, ci constituie, concomitent, și impedimente la exercitarea acțiunii penale în conformitate cu dispozițiile art. 16 C. proc. pen. Această ultimă categorie de împrejurări poate conduce la concluzia lipsei de temei sau de obiect a acțiunii penale, chestiuni circumscrise, așadar, însuși modului de rezolvare a fondului cauzei și nicidecum doar aspectelor de legalitate cenzurabile în camera preliminară, conform art. 342 C. proc. pen.
În limitele configurate, o astfel de evaluare a impedimentelor la exercitarea acțiunii penale nu echivalează cu o eventuală recenzurare de către instanța de apel a aspectelor tranșate în mod efectiv în camera preliminară.
A admite ipoteza contrară ar echivala, implicit, cu a admite posibilitatea lăsării neaplicate a unor dispoziții imperative referitoare la soluțiile aplicabile în diferite ipoteze reglementate de legea procesual penală. Aceasta în condiţiile în care dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) Cod procedură permit în mod expres cenzurarea unor astfel de încălcări în faza de judecată, prin dispunerea unei soluţii de încetare a procesului penal, în condiţiile art. 396 alin. (6) C. proc. pen., printre altele, pentru lipsa autorizării prealabile a procurorului general în cazul infracţiunilor guvernate de principiul teritorialității sau realităţii.
În contextul acestor considerente, Înalta Curte notează că, în speţă, constatând, în calea ordinară de atac a apelului, că punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1), raportat la art. 320 alin. (1) C. pen., s-a făcut în lipsa autorizării prealabile a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, deşi aceasta era obligatorie, potrivit art. 9 alin. (3) C. pen., în condiţiile în care fapta a fost săvârșită pe teritoriul Bulgariei, instanţa de apel a reţinut în mod corect incidenţa impedimentului la punerea în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., dispunând încetarea procesului penală faţă de inculpat cu privire la această infracţiune.
Tranşarea acestei chestiuni direct în apel nu aduce în discuţie autoritatea de lucru judecat a încheierii pronunţate în procedura de cameră preliminară, întrucât, aşa cum rezultă din încheierea nr. 257 din 10.08.2021, pronunţată de Judecătoriei Gura Humorului în dosarul nr. x/237/2021/a1, rămasă definitivă la data de 18.08.2021, judecătorul învestit în această fază procesuală inițială nu a evaluat şi cenzurat problema lipsei autorizării procurorului general prevăzută de art. 9 alin. (3) C. pen.
Deopotrivă, în pofida celor invocate de Ministerul Public, o astfel de abordare nu se află în contradicție nici cu rezolvarea regăsită în decizia nr. 46/RC din 4 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată ca jurisprudenţă relevantă, întrucât aspectele tranşate prin această ultimă hotărâre sunt sensibil diferite de cele asupra cărora s-a pronunţat instanţa de apel prin decizia recurată în speță.
Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de unitatea de parchet sus-menţionată împotriva deciziei penale nr. 819 din data de 25 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Suceava, Secția penală şi pentru cauze cu minori.