Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 39 din data de 11 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2023, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 396 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. şi art. 83 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) din C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 84 din C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. şi art. 88 din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, în sensul că instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. şi art. 109 din C. pen. s-a luat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical faţă de inculpatul A., până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
În baza art. 255 din C. proc. pen. s-a dispus restituirea cuţitului folosit la comiterea infracţiunii către numita B..
În baza dispoziţiilor art. 112 alin. (3) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a contravalorii, în cuantum de 20 RON, a cuţitului folosit la comiterea infracţiunii, cuţit predat Detaşamentului 3 Jandarmi Oneşti, conform procesului-verbal, emis în data de 28.05.2020, aflat la dosarul de urmărire penală.
În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 25 din C. proc. pen., art. 20 alin. (2) din C. proc. pen., art. 1349, art. 1357, art. 1381 şi art. 1385 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă C. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a redat starea de fapt din rechizitoriu şi analiza mijloacelor de probă, precum şi încadrarea juridică dată faptelor, astfel cum au fost reţinute în cuprinsul rechizitoriului.
S-a reţinut astfel că faptele inculpatului A. care în data de 28.05.2020, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în parcarea amplasată în spatele imobilului care găzduieşte sediile Judecătoriei Oneşti şi al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, folosind un cuţit, l-a ameninţat cu acte de violenţă şi cu moartea pe numitul C., acţiunile sale fiind motivate de apartenenţa etnică a victimei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.
A notat că prin încheierea nr. 9 din data de 01 februarie 2023 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă la data de 14 februarie 2023 s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2022 din data de 28.12.2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău privind pe inculpatul A., cercetat pentru infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză.
Competenţa materială a curţii de apel a fost atrasă de profesia de avocat deţinută de inculpat, conform Adresei nr. x din 12.02.2021, dosar urmărire penală.
Inculpatul A. a fost audiat la termenul de judecată din data de 28 martie 2023, nerecunoscând fapta, în totalitate, astfel că instanţa a cercetat cauza în baza procedurii de drept comun.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului A., instanţa a dispus administrarea nemijlocită a probei testimoniale cu martorii audiaţi în cursul urmăririi penale, D., E., F., G., la solicitările reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale inculpatului şi a procedat şi la ascultarea nemijlocită a părţii civile C..
Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În după-amiaza zilei de 28 mai 2020, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în parcarea amplasată în spatele sediilor Judecătoriei Oneşti şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, inculpatul A., după ce s-a înarmat cu un cuţit, pe care l-a luat anterior din apartamentul mamei sale, pe fondul supărării şi enervării cauzate de dispariţia animalului său de companie, un câine, precum şi a bănuielilor cu privire la faptul că acesta ar fi fost sustras de cetăţeni de etnie romă, a proferat injurii, ameninţări cu moartea şi cu acte de violenţă fizică, precum şi remarci degradante referitoare la originea etnică, către partea civilă C., în timp ce inculpatul flutura cuţitul, pe care-l ţinea în mâna stângă.
Martoră oculară, la desfăşurarea întregului eveniment agresiv, a fost D., concubina părţii civile C., care o însoţea pe aceasta. Audiată fiind, în cursul urmăririi penale şi apoi a judecăţii, martora D. a declarat că, la debutul incidentului, inculpatul i-ar fi reproşat ei, cât şi părţii civile, pe un ton agresiv, furtul unui căţel, iar mai apoi ar fi început să înjure şi să facă referiri acuzatoare la etnia romă ("a început să mă înjure pe mine, pe soţul meu şi pe ţigani în general. Ne-a făcut nespălaţi, hoţi, mizerabili, ne înjura de morţi, de rasă. I-am spus că, dacă are ceva cu noi, să mă înjure personal, să lase familia şi rasa în pace", "ţigani borâţi, mi-aţi furat căţelul, voi ţiganii tot furaţi") şi scoţând un cuţit din buzunar, i-a ameninţat cu moartea ("că ne taie, că ne omoară împreună cu toată familia", "s-a apropiat de soţul meu cu cuţitul în mână şi, în timp ce se apropia, ne înjura de morţi, de rasă, "ţigani (...) mi-ai furat căţelul, ţiganule borâtule ai văzut căţelul pe drum şi l-ai furat", "a continuat cu jigniri la adresa ambilor, spunea "ţigani borâţi"). În continuare, martora a relatat despre intervenţia martorului E., care le-a sărit în apărare şi l-a dezarmat de cuţit pe inculpat.
Martorul E., audiat fiind, în cursul urmăririi penale şi apoi a judecăţii, a declarat că, în calitatea sa de jandarm, care asigură paza Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, în după-amiaza zilei de 28.05.2020, ieşind din tura sa de serviciu, în stradă, a fost alertat de ţipetele unei femei şi de vocile unor bărbaţi. Ajungând în locul din care venea zgomotul, în spatele Judecătoriei Oneşti, l-a văzut pe inculpatul A., cu un cuţit în mână, îndreptat către un bărbat şi o femeie, ambii de etnie romă. Gestul agresiv al inculpatului, constând în fluturarea cuţitului, era însoţit de ameninţări verbale, dintre care au fost reproduse textual următoarele:
"te tai cioară borâtă, îţi tai şi ţiganca, te tai şi pe tine.", "trebuie să piară rasa ţigănească, că îi omoară". În continuare, fiind ameninţat el însuşi, martorul a aplicat inculpatului o tehnică specifică de dezarmare, reuşind astfel să îl deposedeze pe inculpat de cuţit, după care a solicitat deplasarea la faţa locului a unui echipaj de jandarmi.
Urmare a solicitării martorului E., la faţa locului, s-a deplasat echipa de intervenţie din cadrul Detaşamentului nr. 3 de Jandarmi Oneşti, formată din martorii F., G., care l-au identificat pe inculpatul A. şi au ridicat de la locul faptei un cuţit cu lama de 11 cm, folosit de acesta pe parcursul conflictului. De asemenea, au mai fost identificaţi martorul E., persoana vătămată C. şi concubina celui din urmă, D., aşa cum rezultă şi din procesul-verbal de constatare a faptei din 28.05.2020 - fl. 19-20, procesul-verbal de stabilire identitate, control corporal, ridicare în vederea confiscării din 28.05.2020 - fl. 21, dosar urmărire penală.
Martorii F., G. au declarat, în ambele faze procesuale, că au observat că inculpatul reproşa că i-ar fi furat câinele şi ameninţa un bărbat brunet, spunând: "vede el" "mi-aţi furat câinele, să îl aduceţi, că altfel vă tai".
Martorul G. a declarat în cursul urmăririi penale că "injuriile se refereau cu predilecţie la etnia lor, spunea de exemplu "balauri borâţi" "şi ameninţarea consta în aceea că le spunea că o să-i taie dacă nu îi dau căţelul înapoi."
Prin urmare, s-a reţinut că cele relatate de martorii anterior menţionaţi, se coroborează cu declaraţiile părţii civile C..
Inculpatul A., în ambele faze procesuale, a recunoscut că, în timp ce flutura un cuţit în mâna stângă, a ameninţat-o verbal pe partea civilă, inculpatul fiind tensionat şi crezând că animalul său de companie fusese furat de membrii unei comunităţi de romi din Conţi, însă nu a recunoscut unul dintre motivele ce i-au animat acţiunea agresivă asupra părţii civile, anume apartenenţa la etnia romă a acesteia.
Instanţa a observat că inculpatul a avut, constant, o atitudine procesuală, de recunoaştere parţială a infracţiunii de ameninţare, acesta recunoscând actele de ameninţare verbală asupra părţii civile, nerecunoscând însă motivaţia acţiunilor sale. A apreciat că întregul probatoriu administrat în ambele faze procesuale a dovedit, fără putinţă de tăgadă, că motivul principal al comiterii infracţiunii de ameninţare de către inculpat a fost acela că partea civilă făcea parte din etnia romă. Astfel, potrivit declaraţiei inculpatului, în momentul în care i-a văzut pe cei doi, respectiv partea civilă şi concubina sa, căutând în gunoaie, a tras concluzia că animalul său de companie "nu putea fi furat decât de nişte ţigani." Motivaţia etnică în comiterea faptei de ameninţare de către inculpat a rezultat cu prisosinţă şi din declaraţiile martorilor D., E., G., coroborate cu declaraţia părţii civile C..
A concluzionat că întregul probatoriu administrat a demonstrat că inculpatul A. a comis infracţiunea, în principal, pe motive de apartenenţă a părţii civile C. la etnia romă, şi, în secundar, pe motivul de a-şi recupera câinele de la o comunitate romă, pe care o bănuia, fără motive întemeiate, de furtul acelui animal de companie.
A reţinut că situaţia de fapt aşa cum a fost expusă a fost probată cu următoarele mijloace de probă:
1. - mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală:
- Proces-verbal de constatare a faptei din 28.05.2020 - fl. 19-20
- Proces-verbal de stabilire identitate, control corporal, ridicare în vederea confiscării din 28.05.2020 - fl. 21
- Proces-verbal de predare-primire nr. x din 28.05.2020 - fl. 24
- raport din 16.06.2020 - fl. 26
- planşe fotografice - fl. 27 -30
- declaraţie persoană vătămată C. din 15.06.2020 - fl. 31
- adresă UNBR din 12.02.2021 - fl. 33
- declaraţie persoană vătămată C. din 28.09.2022 - fl. 34-37
- declaraţie martor D. - fl. 38-41
- declaraţie martor E. din 7.10.2022 - fl. 42 - 45
- declaraţie martor F. din 01.11.2022 - fl. 46-50
- p.v. drepturi şi declaraţie martor G. din 01.11.2022 - fl. 51 - 55
- declaraţie suspect A. din 21.10.2022 - fl. 56-63, precum şi din 28.10.2022 - fl. 64-66
- adresă către Baroul Bacău din 28.10.2022 - fl. 67
- declaraţie inculpat A. din 6.12.2022 - fl. 69-70
- copie cazier judiciar A. - fl. 71
- raport expertiză medico-legală nr. x/24.11.2022 - fl. 135-136.
2. -mijloace de probă administrate în faza de judecată:
- declaraţie inculpat-fila x.
- declaraţie parte civilă -fila x.
- declaraţii martori D., E., F., G. - dosar instanţă.
În drept, s-a reţinut că, fapta inculpatului A. care, în după-amiaza zilei de 28.05.2020, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în parcarea amplasată în spatele sediilor Judecătoriei Oneşti şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, după ce s-a înarmat cu un cuţit, pe care l-a luat anterior din apartamentul mamei sale, pe fondul supărării şi enervării cauzate de dispariţia animalului său de companie, un câine, precum şi a bănuielilor cu privire la faptul că acesta ar fi fost sustras de cetăţeni de etnie romă, pe motive de etnie, a proferat injurii, ameninţări cu moartea şi acte de violenţă fizică, precum şi remarci degradante referitoare la originea etnică, către partea civilă C., în timp ce flutura un cuţit, aflat în mâna sa stângă, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen., fapta fiind comisă, în principal, pe motive etnice.
Din probele administrate, instanţa a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii este reprezentat de acţiunea inculpatului de a ameninţa verbal persoana vătămată cu exercitarea unor acte de violenţă - proferarea de ameninţări cu moartea şi violenţă fizică la adresa persoanei vătămate ("te tai", "te omor") - în timp ce agresorul mânuia un cuţit.
Ameninţarea realizată de către inculpat a fost aptă de a produce o stare puternică de teamă persoanei vătămate, întrucât inculpatul a acţionat fără vreo provocare din partea părţii civile sau a vreunui terţ, fără a exista vreun motiv rezonabil şi întemeiat, după care inculpatul s-a manifestat agresiv din punct de vedere verbal, începând să adreseze injurii, cu referire la etnia acesteia, precum şi ameninţări, timp în care manipula un cuţit către persoana vătămată.
Urmarea imediată a fost reprezentată, pe de o parte, de starea de pericol pentru integritatea fizică şi morală a persoanei vătămate, iar, pe de altă parte, de starea de pericol pentru libertatea psihică a acesteia. Mai mult, persoanei vătămate i-a fost lezat sentimentul de liberă apartenenţă la etnia romă.
S-a apreciat că legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, instanţa a reţinut că inculpatul a comis fapta cu intenţie directă, formă de vinovăţie prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., acesta prevăzând urmarea faptei sale şi urmărind producerea acesteia.
Ca un element subiectiv suplimentar, ce reprezintă circumstanţa legală agravantă prevăzută la art. 77 lit. h) din C. pen., instanţa a reţinut că fapta a fost comisă pe motiv etnic.
Astfel, constatând că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune, sub aspectul laturii obiective şi subiective, şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa a stabilit o pedeapsă faţă de inculpat pentru comiterea infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.
Instanţa a avut în vedere că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare a acesteia, ţinând seama şi de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate, urmărindu-se formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului A., curtea de apel a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 din C. pen., în cuprinsul căruia se arată că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
S-a reţinut că, deşi individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci dimpotrivă, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după reguli şi criterii precis determinate de lege. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului stabilirii acesteia, aşa încât respectarea lui este obligatorie pentru instanţă. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, s-a reţinut că pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
De asemenea, s-a reţinut că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Instanţa de fond a avut în vedere că doar o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija şi elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârşirii de infracţiuni.
Cu privire la gradul de pericol social concret al faptei săvârşite de inculpat, instanţa a apreciat că aceasta prezintă periculozitate ridicată, având în vedere, în primul rând, natura relaţiilor sociale lezate, respectiv cele referitoare la libertatea psihică a persoanei, care reprezintă o componentă esenţială a libertăţii individuale, precum şi cele ţinând de libertatea de apartenenţă etnică, iar, în al doilea rând, modul de comitere a faptei de către inculpat, anume ameninţările cu moartea şi cu acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate, exercitate în loc public, de faţă cu mai multe persoane, în plină zi, în timp ce inculpatul manipula un cuţit.
Totodată, instanţa fondului nu a omis urmările cu impact asupra psihicului părţii civile, care se pot agrava în timp, întrucât persoana a cărei libertate morală este afectată îşi pierde liniştea, este în permanenţă preocupată de ceea ce i s-ar putea întâmpla, această stare fiind de natură a se răsfrânge în mod negativ asupra vieţii sale. Instanţa a avut în vedere şi motivul săvârşirii infracţiunii, care este unul agravant.
Deşi fapta prezintă o periculozitate ridicată, instanţa a avut în vedere în stabilirea pedepsei şi circumstanţele subiective pozitive ale inculpatului, acesta neavând antecedente penale, fiind superior şcolarizat, inculpatul are studii superioare, având o conduita bună după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal.
Instanţa a reţinut că scopul pedepsei constă în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, scop care se realizează atât cu privire la persoanele cărora li se aplică o pedeapsă menită să asigure constrângerea şi reeducarea, cât şi cu privire la ceilalţi destinatari ai legii penale care vor adopta o conduită conformă cu exigenţele acestei legi în vederea evitării apariţiei unui raport de conflict cu statul.
Astfel, raportat la circumstanţele reale de săvârşire a faptei, dar şi la persoana inculpatului, instanţa a apreciat că stabilirea unei pedepse cu închisoarea de 7 luni, situată la nivelul mediu prevăzut de lege, va fi în măsură să conducă la reeducarea şi sancţionarea inculpatului, astfel încât a făcut şi aplicarea instituţiei amânării aplicării pedepsei, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 83 din C. pen., apreciind că amânarea aplicării pedepsei este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român.
Instanţa nu a stabilit pedepse complementare/accesorii faţă de inculpat întrucât nu s-a pronunţă o soluţie de condamnare în cauză, ci una de amânare a aplicării pedepsei principale.
Raportat la individualizarea executării pedepsei, instanţa a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 83 din C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, acesta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, nu s-a sustras de la judecată, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare (inculpatul este bine integrat socio-familial şi şcolarizat superior), scopul sancţiunii penale poate fi atins.
Văzând şi prevederile art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013, instanţa a conchis că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată. În acest sens, a reţinut că rolul sancţionator şi preventiv al pedepsei poate fi atins prin aplicarea dispoziţiilor art. 83 din C. pen., respectiv amânarea aplicării unei pedepse, aceasta fiind suficientă pentru îndreptarea comportamentului inculpatului pe viitor, având în vedere că acesta nu a dat dovadă de un comportament infracţional structurat, ci, din contră, prezenta infracţiune a fost o abatere izolată de la un comportament bun, normal în societate.
Instanţa a mai constatat că, prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 24.11.2022 comisia constituită la nivelul Serviciului de Medicină Legală Bacău a stabilit că inculpatul A. prezintă diagnosticul psihiatric de: psihosindrom de dependenţă etanolică; tulburare de personalitate de tip instabil emoţional. Examinarea psihologică a acestuia a evidenţiat manifestări iritativ-impulsive pe fondul consumului de alcool. S-a concluzionat că inculpatul păstrează capacitatea psihică de apreciere a conţinutului şi a consecinţelor faptelor social negative ale faptei comise, faţă de care păstrează discernământul. Totodată, comisia a recomandat tratament de specialitate prin reţeaua psihiatrică locală, evitarea consumului de alcool şi a situaţiilor conflictuale.
Instanţa reţinut că, potrivit art. 109 alin. (1) şi (2) din C. pen., atunci când făptuitorul din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune internarea medicală.
Pe de altă parte, a reţinut că din dispoziţiile art. 566 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rezultă că măsura de siguranţă a obligării la tratament medical poate fi luată doar după ce în cauză s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală care să stabilească faptul că inculpatul suferă de o boală, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, iar inculpatul prezintă pericol pentru societate.
În speţă, din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul devine violent pe fondul bolii de care suferă, infracţiunea dedusă judecăţii fiind comisă tocmai într-o astfel de împrejurare, şi a fost efectuată o expertiză medico-legală prin care s-a stabilit că inculpatul suferă de o boală, astfel că se impune luarea faţă de inculpat a măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical. Faptul că inculpatul poate dezvolta un comportament violent, pe fondul bolii de care suferă, a rezultat, pe de o parte, din conţinutul expertizei psihiatrice prin care s-a menţionat că examinarea psihologică a evidenţiat manifestări iritativ-impulsive, pe fondul consumului de alcool, şi, pe de altă parte, din modalitatea concretă de comitere a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, faptă constând în aceea că a ameninţat-o pe partea civilă, în timp ce manipula un cuţit, în loc public şi în plină zi.
Boala de care suferă inculpatul a rezultat din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică prin care s-a concluzionat că inculpatul prezintă diagnosticul de "psihosindrom de dependenţă etanolică; tulburare de personalitate de tip instabil emoţional", raport prin care s-a concluzionat că inculpatul păstrează capacitatea psihică de apreciere a conţinutului şi a consecinţelor faptelor social negative ale faptei comise, faţă de care păstrează discernământul. Totodată, comisia a recomandat tratament de specialitate prin reţeaua psihiatrică locală, evitarea consumului de alcool şi a situaţiilor conflictuale.
Instanţa a conchis că obligarea la tratament medical este unica măsură de siguranţă ce poate fi dispusă faţă de inculpat, în vederea proteguirii intereselor sociale, care trebuie să se dezvolte la adăpost de orice fapte prevăzute de legea penală, dar şi a intereselor proprii ale inculpatului, care trebuie să vizeze însănătoşirea sa ori ameliorarea bolii de care suferă, aşa cum rezultă din conţinutul raportului de nouă expertiză şi din modalitatea concretă de comitere a faptei de ameninţare de către inculpat.
În baza art. 255 din C. proc. pen., instanţa a dispus restituirea cuţitului către mama inculpatului, numita B. întrucât, din declaraţiile inculpatului, a rezultat că aceasta nu a cunoscut scopul folosirii acestui obiect.
În baza dispoziţiilor art. 112 alin. (3) din C. pen., instanţa a dispus confiscarea specială a contravalorii, în cuantum de 20 RON, a cuţitului folosit la comiterea infracţiunii, predat Detaşamentului 3 Jandarmi Oneşti, aşa cum rezultă din procesul-verbal, emis în data de 28.05.2020, aflat la dosarul de urmărire penală.
În latura civilă a cauzei, instanţa a observat că persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă, cu respectarea termenului procedural prevăzut de art. 20 alin. (1) din C. proc. pen., solicitând 5000 RON, despăgubiri morale.
Referitor la existenţa prejudiciului, instanţa a reţinut că noţiunea de "prejudiciu" cuprinde toate efectele negative resimţite de o persoană ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite de către o altă persoană, iar pentru a fi susceptibil de reparare prejudiciul trebuie să îndeplinească două condiţii: să fie cert (existenţa sa şi posibilităţile de evaluare să fie sigure, respectiv prejudiciul să se fi produs deja la data la care se solicită a fi acoperit ori producerea sa în viitor să fie sigură, nu eventuală) şi să nu fi fost încă reparat.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, instanţa a reţinut că stabilirea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, cum este în cazul prejudiciului material, daunele morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării unor criterii cum ar fi cele referitoare la consecinţele negative suferite de părţile civile, în cazul de faţă în plan emoţional şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs. În general, repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil (patrimonial sau nepatrimonial), în scopul repunerii victimelor, pe cât posibil, în situaţia anterioară (restitutio in integrum).
Instanţa de fond a avut în vedere că despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integrală reparare a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului, fiind de principiu că victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit, iar întinderea despăgubirilor este determinată de principiul reparaţiei integrale a prejudiciului, dar, totodată, sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie sa reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză, ci ele trebuie să aibă caracter compensatoriu pentru o suferinţă certă, rezultată din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială şi o doza de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate, şi despăgubirile acordate, în măsura să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale (Decizia nr. 6330/2011, secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Astfel, a reţinut că evaluarea daunelor morale trebuie să corespundă corelativ atât criteriilor de echitate, de compensare, de sancţiune de ordin civil pentru inculpat, dar nici să nu se transforme într-o sumă exorbitantă.
La aprecierea cuantumului acestora, instanţa s-a raporta la importanţa valorii lezate, ce este una importantă, dreptul la demnitate şi integritate morală, dreptul de liberă apartenenţă la etnie, la modalitatea concretă în care inculpatul a comis fapta de ameninţare, partea civilă fiind supusă proferării de ameninţări grave şi jigniri, pe criterii de etnie, în loc public, în plină zi, de faţă cu mai multe persoane, printre care şi concubina sa.
Prejudiciul moral a constat în efectul negativ suferit de partea civilă, ca urmare atingerii aduse onoarei, demnităţii sale, inclusiv prin deteriorarea percepţiei celorlalţi asupra persoanei sale, raportat la etnia sa.
De asemenea, s-a reţinut că partea civilă, cu siguranţă s-a simţit umilită de acţiunile inculpatului, aceasta fiind acuzată de inculpat, fără existenţa vreunei date plauzibile, că i-ar fi furat câinele, fiind ameninţată cu un cuţit, fiind ponegrită, totul pe motive etnice, în loc public, de faţă cu multe persoane.
Instanţa a conchis că efectele negative suferite de către partea civilă, în plan psihic şi afectiv, prin ameninţarea sa pe motive de etnie, sunt dificil de cuantificat, însă e de netăgăduit suferinţa puternică, posibil persistentă în timp, provocată de acţiunile agresive ale inculpatului. Astfel, instanţa a reţinut că suma de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale, reprezintă o compensaţie proporţională cu suferinţa morală pricinuită părţii civile prin acţiunile ilicite ale inculpatului, dar şi echitabilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A..
Inculpatul nu a indicat motivele declarării căii de atac în cuprinsul cererii formulate, precizând că acestea vor face obiectul unei cereri separate, după ce va lua la cunoştinţă de motivarea sentinţei penale apelate.
În cursul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat a criticat sentinţa atacată exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, apreciind că se impune reducerea acesteia în raport de circumstanţele reale ale cauzei şi de cele personale ale inculpatului.
Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel:
Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 31 mai 2023, a luat act de lipsa inculpatului A. şi, notând că nu sunt cereri prealabile de formulat ori excepţii de invocat, a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
Ansamblul circumstanţelor faptice în care a fost comisă infracţiunea de ameninţare imputată apelantului inculpat a fost corect reţinut de către instanţa de fond, în urma unei analize judicioase a probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.
În virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, efectuând propria analiză a particularităţilor cauzei şi reţinând că în apel nu au fost administrate probe noi, Înalta Curte constată temeinice statuările primei instanţe referitoare la circumstanţele temporale şi contextuale în care în care a fost săvârşită fapta dedusă judecăţii.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză, în special declaraţiile inculpatului A., ale părţii civile C. şi ale martorilor D., E., F., G., proces-verbal de constatare a faptei din 28.05.2020, reiese că, în după-amiaza zilei de 28.05.2020, în jurul orei 16:00, inculpatul A., după ce s-a înarmat cu un cuţit, pe care l-a luat anterior din apartamentul mamei sale, pe fondul supărării şi enervării cauzate de dispariţia animalului său de companie, un câine, precum şi a bănuielilor cu privire la faptul că acesta ar fi fost sustras de cetăţeni de etnie romă, a proferat injurii, ameninţări cu moartea şi acte de violenţă fizică, precum şi remarci degradante referitoare la originea etnică către partea civilă C., în timp ce flutura un cuţit, aflat în mâna sa stângă, în parcarea amplasată în spatele sediilor Judecătoriei Oneşti şi al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti. De altfel, aşa cum reiese din declaraţiile pe care apelantul inculpat le-a dat atât în faza de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii în primă instanţă, acesta recunoaşte succesiunea evenimentelor din data de 28.05.2020, negând situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare şi confirmată de către instanţa de fond doar sub aspectul mobilului care ar fi determinat comiterea faptei, care atrage şi reţinerea circumstanţei agravante prevăzute de art. 77 lit. h) din C. pen. - "săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de (...) etnie". Sub acest din urmă aspect, Înalta Curte constată că apărările formulate de către inculpat în primul grad de jurisdicţie sunt nefondate, toate acţiunile sale îndreptate împotriva părţii civile C. fiind determinate de apartenenţa părţii civile la etnia romă şi de prejudecăţile inculpatului cu privire la membrii comunităţilor de romi, în contextul în care niciun element obiectiv nu era de natură a-l conduce pe inculpat la concluzia că partea civilă ar avea vreo legătură cu dispariţia animalului său de companie.
Prin urmare, fapta astfel comisă realizează toate condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă proprii infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, deşi justă, soluţia primei instanţe de condamnare a inculpatului A. nu poate fi menţinută, în condiţiile în care pe parcursul procesului penal a intervenit o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acţiunii penale înainte de primul termen de judecată în apel, respectiv prescripţia răspunderii penale.
Aceasta în contextul în care, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018) s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în M. Of. nr. 565/09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:
"(...) în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (parag. 73).
Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în M. Of. nr. 531/30.05.2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:
"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Prin Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în M. Of. nr. 1141/28.11.2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.
Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.
Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."
Relativ la cele ce precedă, având în vedere că, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 -, nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este reprezentată de dispoziţiile legale în vigoare în perioada respectivă.
În continuare, Înalta Curte reţine că, potrivit acestor reglementări, infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă la care, urmare a reţinerii circumstanţei agravante legale prevăzute de art. 77 lit. h) din C. pen., se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.
Conform prevederilor art. 154 alin. (1) din C. pen., "(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege, potrivit art. 187 din C. pen., pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Prin urmare, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de ameninţare se determină prin raportare maximul special al pedepsei stabilite pentru infracţiunea de ameninţare de dispoziţiile art. 206 alin. (1) din C. pen., de un an închisoare, fără a fi avută în considerare cauza de agravare reglementată de art. 77 lit. h) din C. pen. şi este de 3 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen.
Cum, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) din C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. (...).", având în vedere data săvârşirii faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, 28 mai 2020, prin raportare la dispoziţiile art. 186 alin. (1) din C. pen., acesta s-a împlinit la data de 28 mai 2023.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că a intervenit o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acţiunii penale, context în care, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.. Totodată, Înalta Curte apreciază că împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale anterior primului termen de judecată acordat în cauză şi ţinând cont faptul că apelantul inculpat nu s-a prezentat la judecarea cauzei, şi faptul că nu a indicat motivele pentru care a declarat calea de atac constituie circumstanţe în raport cu care se poate concluziona că inculpatul şi-a manifestat voinţa în sensul încetării procesului penal.
Concomitent, constată că menţinerea celorlalte măsuri dispuse de către instanţa de fond este necesară în raport de datele concrete ale cauzei.
Astfel, în ceea ce priveşte măsurile de siguranţă, Înalta Curte notează că acestea sunt sancţiuni de drept penal, care, potrivit art. 107 din C. pen., au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală şi se dispun faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. Măsurile de siguranţă au o natură şi un regim juridic diferite de pedepsele penale, nefiind dispuse ca urmare a comiterii unor infracţiuni. Cu alte cuvinte, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 206 din 20 aprilie 2023 (parag. 16), "dispunerea măsurilor de siguranţă nu este o consecinţă a angajării răspunderii penale şi nu depinde de gravitatea faptelor săvârşite, acestea putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, pentru că dispunerea lor este determinată de existenţa stării de pericol pe care o prezintă persoana făptuitorului. Fiind menite să combată starea de pericol ce rezultă din săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi să preîntâmpine comiterea unor astfel de fapte, măsurile de siguranţă se iau pe durată nedeterminată, putând fi menţinute atâta vreme cât există starea de pericol."
În speţă, se constată că diagnosticul psihiatric pus apelantului inculpat A. prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 24 noiembrie 2023, respectiv psihosindrom de dependenţă etanolică, tulburare de personalitate de tip instabil emoţional, manifestări iritativ-impulsive pe fondul consumului de alcool, coroborat cu modalitatea în care acesta şi-a gestionat situaţia emoţională care a escaladat prin săvârşirea faptelor de care este acuzat, denotă că starea sa reprezintă un pericol pentru societate, care poate fi estompat doar prin obligarea inculpatului la a urma tratamentul medical recomandat până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
În ceea ce priveşte confiscarea specială a sumei de 20 RON, reprezentând contravaloarea cuţitului folosit la comiterea infracţiunii, cuţit predat Detaşamentului 3 Jandarmi Oneşti, conform procesului-verbal, emis în data de 28.05.2020, aceasta este fondată, întrucât cuţitul nu aparţine apelantului inculpat A., ci mamei acestuia, B., care nu a cunoscut scopul folosirii sale, împrejurare în raport de care urmează să îi fie restituit.
De asemenea, se constată că încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., justificată de constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale, nu are ca efect lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile, instanţa având îndatorirea de a se pronunţa prin hotărâre asupra acesteia, conform art. 25 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri morale, sumă pe care instanţa de fond a considerat-o o justă şi integrală reparare a prejudiciului cauzat de fapta ilicită a apelantului inculpat A..
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că prejudiciul moral astfel cuantificat reprezintă o despăgubire echitabilă a persoanei vătămate, în considerarea suferinţelor emoţionale care i-au fost cauzate prin comportamentul agresiv al apelantului inculpat, în special stările de temere şi umilinţă pe care le-a simţit în urma ameninţărilor şi a jignirilor pe care inculpatul, înarmat cu un cuţit, i le-a adresat, în contextul în care aceasta nu a provocat în nicio modalitate un astfel de comportament, ba mai mult, nici nu îl cunoştea pe inculpat.
În consecinţă, Înalta Curte, va admite apelul declarat de inculpatul A., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată, doar sub aspectul soluţiei de condamnare a inculpatului, şi, rejudecând în fond:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) şi (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 39 din data de 11 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, doar sub aspectul soluţiei de condamnare a inculpatului, şi, rejudecând în fond:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desenat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 942 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2023.
GGC - NN