Asupra recursurilor în casaţie de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa penală nr. 92/30.06.2022 pronunţată de Judecătoria Adjud în dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 25 din C. proc. pen. şi art. 397 din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de către persoana vătămată constituită parte civilă D..
În temeiul art. art. 2502 din C. proc. pen., art. 397 alin. (3), (4) din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4), lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului dispusă prin Ordonanţa din data de 11 iunie 2021 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatei B.:
- un apartament compus din trei camere şi dependinţe, în suprafaţă de 43,64 mp, balcon 0,53 mp situat în Municipiul Galaţi, jud. Galaţi, nr. cadastral x şi în cartea funciară nr. x Galaţi, cu preţul de vânzare 106.500 RON;
- un apartament compus dintr-o cameră şi dependinţe, în suprafaţă de 25,95 mp,situat în Municipiul Galaţi, cartier Port, str. x, jud. Galaţi, nr. cadastral x;5 şi în cartea funciară nr. x - Cl-U3 Galaţi cu preţul de vânzare 52.050 RON, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 2502 din C. proc. pen., art. 397 alin. (3), (4) din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4), lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea prin Ordonanţa din data de 11 iunie 2021 asupra următorului bun imobil aparţinând inculpatului C.:
- imobilul situat în Municipiul Constanţa, Bulevardul x, jud. Constanţa, intabulat în cartea funciară cu nr. x Constanţa, dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. x din 30.01.2019 încheiat la Notarul Public E., cu preţul de vânzare 68.000 Euro, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4), lit. i) din C. proc. pen. s-a pus în vedere persoanei vătămate constituită parte civilă D. să păstreze cele 4 (patru) pietre până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal.
S-a luat act că inculpaţii şi persoana vătămată constituită parte civilă au fost asistaţi de avocaţi aleşi.
S-a luat act că inculpata B. a fost asistată de avocat desemnat din oficiu F. din cadrul Baroului Vrancea în dosarul nr. x/2021 privind contestaţie măsură asiguratorie.
S-a dispus plata onorariului în sumă de 313 RON către avocat F. din cadrul Baroului Vrancea.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare, reprezentând onorariu avocat din oficiu au rămas în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului ca urmare a achitării inculpaţilor.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea la data de 14.06.2021 în dosarul penal nr. x/2020 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaţilor:
1. A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în data de 19.08.2019, în timp ce se afla la G. din mun. Adjud, judeţ Vrancea, local pe care îl administrează persoana vătămată D., l-a indus în eroare pe acesta prezentându-i patru pietre despre care a susţinut că sunt diamante, determinându-l să le cumpere cu preţul de 30.000 euro, iar ulterior, în urma verificării diamantelor respective la diferite case de amanet, s-a constatat că sunt false;
2. B. fără antecedente penale, divorţată, administrator S.C., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în data de 19.08.2019, l-a ajutat pe inculpatul A. să-l inducă în eroare pe persoana vătămată D., să îi vândă acestuia patru pietre sintetice ca fiind diamante, i-a pus la dispoziţie acestuia autoturismul proprietate pentru ca A. să se deplaseze în mun. Adjud şi ţinând legătura telefonic cu inculpatul C., ceea ce a condus la prejudicierea persoanei vătămate cu suma de 30.000 euro şi
3. C. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în data de 19.08.2019, l-a ajutat pe inculpatul A. să-l inducă în eroare pe persoana vătămată D., asigurându-l pe acesta că pietrele prezentate de A. sunt veritabile, deşi cunoştea că acestea sunt false, ceea ce a condus la prejudicierea persoanei vătămate cu suma de 30.000 euro.
Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor au fost probate cu următoarele mijloace de probă: plângere şi declaraţii persoană vătămată D.; declaraţii suspect A.; declaraţii suspect B.; declaraţie martor C.; declaraţie martor H.; declaraţie martor I.; declaraţie martor J.; procese-verbale de studiere listing; proces-verbal de studiere a imaginilor surprinse de către camerele de supraveghere video; procese-verbale de redare rezumativă; procese-verbale de redare a conţinutului convorbirilor; procese-verbale de investigaţii; procese-verbale de identificare; proces-verbal de studiere a datelor obţinute prin percheziţie informatică; rapoarte de constatare criminalistică; captură foto conversaţie K.; buletinul de expertiză nr. x/23.09.2019.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Adjud la data de 23.06.2021 sub nr. x/2021/a1.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 10.08.2021, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
Situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut următoarea stare de fapt:
"La data de 17.09.2019, persoana vătămată D. din Adjud, str. x, jud. Vrancea, a sesizat organele de poliţie din cadrul Poliţiei Mun. Adjud, jud. Vrancea cu privire la faptul că, în data de 19.08.2019, în timp ce se afla la G. din mun. Adjud, judeţ Vrancea, local pe care îl administrează, a cumpărat de la numitul A. din mun. Galaţi, str. x, se. 1, jud. Galaţi, patru diamante pentru care i-a achitat suma de 30.000 euro. Ulterior, D. a verificat diamantele respective la diferite case de amanet constatând că sunt false.
Prin ordonanţa organului de cercetare penală din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Mun. Adjud nr. 259279/2019 din data de 17.09.2019 s-a dispus începerea urmăririi penale în această cauză cu privire la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen.
La data de 19.09.2019 dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud cu numărul unic 1337/P/2019.
Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Mun. Adjud din data de 03.10.2019, confirmată în aceeaşi zi de procuror, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii A., pentru săvârşirea în calitate de autor a infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen. şi B., pentru săvârşirea în calitate de complice a infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen.
Prin referatul cu propunerea de trecere a unei cauze de la un organ de cercetare penală la altul nr. 1337/P/2019 a organului de cercetare penală din data de 01.09.2020 s-a propus trecerea dosarului penal nr. x/2019 de la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Mun. Adjud la Serviciul de Investigare a Infracţiunilor Economice din cadrul IPJ Vrancea.
La data de 03.09.2020 dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea cu numărul unic 1696/P/2020.
Prin referatul cu propunerea de trecere a unei cauze de la un organ de cercetare penală la altul nr. 1696/P/2020 a organului de cercetare penală din data de 16.09.2020, avizat de procuror, s-a propus trecerea dosarului penal nr. x/2020 de la Serviciul de Investigare a Infracţiunilor Economice din cadrul IPJ Vrancea la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Vrancea.
Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 21.01.2021 confirmată la aceeaşi dată de către procuror, s-a dispus extinderea urmăririi penale in personam faţă de suspectul C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen.
Prin ordonanţa nr. 1696/P/2020 din data de 03.06.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii: A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) din C. pen., B., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen. şi C., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat următoarea situaţie de fapt:
Persoana vătămată D., în cursul anului 2019, se afla în relaţii de amiciţie cu inculpatul C. din mun. Constanţa, str.
x, jud. Constanţa. Conform aspectelor relatate de către persoana vătămată a rezultat că, în urmă cu aproximativ 2 săptămâni înainte de comiterea faptei, persoana vătămată şi C., prin intermediul terminalelor mobile şi a posturilor telefonice pe care le deţineau, respectiv x (D.) şi y (C.), s-au întâlnit în mun. Adjud, jud. Vrancea la L. unde au servit câte o cafea. C. era cu soţia sa şi i-a spus persoanei vătămate să îl contacteze în situaţia în care va veni o persoană care doreşte să vândă diamante, întrucât este interesat să cumpere astfel de bijuterii.
Această discuţie nu i-a dat nimic de bănuit persoanei vătămate astfel că, la data de 16.08.2019, ora 21:02, când inculpatul A. a contact-o telefonic pentru prima dată de pe postul telefonic cu nr. x (nr. de Spania) pentru a-i propune să cumpere patru pietre preţioase (diamante), a acceptat propunerea şi şi-au dat întâlnire într-o zi ulterioară. Persoana vătămată a susţinut că nu-l cunoştea pe inculpat şi nici faptul că acesta din urmă îl cunoştea pe inculpatul C. (conform datelor din DEPABD, inculpatul A. a locuit în perioada 2004-2009 în imobilul numitului C. aflat în mun. Constanţa, judeţ Constanţa).
La data de 19.08.2019, inculpatul A. l-a contactat pe D., de pe acelaşi număr de apel de Spania şi i-a spus că se află pe raza mun. Bârlad, putând astfel să se deplaseze în mun. Adjud pentru a-i arăta cele patru pietre preţioase.
Astfel, în jurul orei 11:30, inculpatul A. a ajuns în mun. Adjud, judeţ Vrancea ocazie cu care l-a contactat pe numitul D. cu care s-a întâlnit în parcarea M. de unde au plecat împreună la terasa G. administrată de către persoana vătămată. In timp ce se aflau pe terasă, inculpatul A. i-a prezentat persoanei vătămate patru pietre de culoare verde-albăstrui la care erau ataşate patru bileţele pe fond alb, pe acestea fiind scrise de mână caratajul şi valoarea estimată a fiecărei pietre, respectiv: 1,85 ct 50.000 euro; 2,75 ct 100.000 euro; 2,40 ct 80.000 euro; 2,75 ct 100.000 euro. Persoana vătămată a întrebat pe vânzător de provenienţa diamantelor, iar acesta a spus că nu sunt ale lui, ci ale unei persoane de sex femeiesc pe care vrea să o ajute însă are nevoie de bani.
În continuare, persoana vătămată a verificat cele 4 diamante cu testerul său marca x, pe care îl deţine, întrucât în trecut a avut o casă de amanet, acesta indicând că diamantele sunt veritabile.
Ulterior, cei doi au negociat preţul diamantelor la suma de 35.000 euro, stabilind să efectueze plata în două tranşe: 30.000 euro la momentul achiziţiei şi 5.000 euro ulterior. Inculpatul A. a susţinut că a sunat-o pe proprietara diamantelor care a fost de acord cu suma oferită de către D. şi cu modalitatea de plată.
Din procesul-verbal de vizualizare a imaginilor video puse la dispoziţie de către persoana vătămată surprinse de camerele de supraveghere video din incinta G. rezultă că la data de 19.08.2019, ora 14:29, ajung la masa precizată D. şi A.. D. este îmbrăcat într-un tricou de culoare albă, pantaloni scurţi tip blugi de culoare albastru. Acesta are în mâna o pungă din hârtie pe care o depozitează pe masă. Ia loc pe scaunul din dreapta camerei.
La aceeaşi dată, în acelaşi timp şi împreună cu persoana vătămată ajunge pe terasă şi inculpatul A.. Acesta este îmbrăcat cu un tricou de culoare roşie, pantaloni tip blugi de culoare albastru. Acesta se aşează pe scaunul din stânga. A. poartă o borsetă pe umăr dar nu o aşează pe masă. După ce s-au aşezat, D. începe să numere o sumă de bani, iar A. scoate o cutiuţă din borsetă şi o pune pe masă.
După ce termină de numărat banii, D. îi întinde lui A. care începe la rândul său să îi numere. In acest timp, D. scoate din cutiuţa pe care A. o pusese pe masă o pungă în care se aflau pietrele preţioase.
Din punga de hârtie, D. scoate o lupă şi examinează pietrele pe care le scosese. D. verifică pietrele, atât cu lupa, cât şi cu ochiul liber şi cu un alt obiect timp în care poartă discuţii şi cu A., fără a se putea stabili ce anume, întrucât filmarea nu are şi conţinut audio.
A. mai numără încă o dată suma de bani, după care îi introduce în borsetă. D. introduce pietrele înapoi în pungă şi în cutiuţă şi o introduce în buzunarul din dreapta de la pantaloni. Ulterior, pune lupa şi restul obiectelor în punga de hârtie şi se ridică împreună cu A. şi pleacă împreună spre ieşire.
Cu ocazia audierii în calitate de suspect, A. a declarat că se cunoştea cu D. de mai mulţi ani şi chiar i-a lăsat acestuia cele patru pietre pentru a merge să le verifice, timp în care s-a deplasat la L. pentru a lua masa şi s-a întâlnit ulterior cu D. care i-a dat suma de 30.000 euro. Această afirmaţie este contrazisă de imaginile video puse la dispoziţia organelor de cercetare penală, imagini din care rezultă că inculpatul avea asupra sa cele patru pietre pe care le-a scos din poşeta pe umăr şi i le-a prezentat numitului D., acesta din urmă scoţând din geanta sa trei fişicuri cu bani pe care i le-a înmânat lui A..
Fiind reaudiată, persoana vătămată a declarat că în data de 19.08.2019, înainte ca A. să plece să ia masa la L., a fotografiat cele patru pietre, după care le-a înapoiat inculpatului. A trimis fotografiile lui C. printr-un mesaj pe aplicaţia K., ştiind că acesta din urmă este interesat de cumpărarea diamantelor. Având în vedere discuţia pe care a avut-o în urmă cu circa două săptămâni înainte de întâlnirea cu inculpatul A., a aşteptat confirmarea din partea inculpatului C. cu privire la autenticitatea diamantelor şi acordul de cumpărare. Până la primirea răspunsului, inculpatul A. a mers să mănânce.
Persoana vătămată susţine că inculpatul C. i-a răspuns tot printr-un mesaj al aplicaţiei K. că pietrele sunt autentice şi că le poate cumpăra, iar apoi să se deplaseze el în mun. Constanţa pentru a-i da banii. Această conversaţie nu a fost pusă la dispoziţia organelor de poliţie, deoarece persoana vătămată a susţinut că a şters-o, dar a pus la dispoziţie o captură foto de pe o discuţie purtată cu o persoană salvată ca "C." fără a fi prezentat vreun nr. de apel din care rezultă că sunt expuse mai multe fotografii reprezentând vânzarea unor pietre. Persoana vătămată îl întreabă pe interlocutor ce părerea are, iar acesta îi răspunde că cele verzi şi roz sunt o avere şi întreabă cât vrea persoana vătămată, după care discuţia se încheie.
După ce D. susţine că a primit confirmarea de la C., s-a deplasat la locuinţa sa de unde a luat suma de 30.000 euro, iar apoi a mers la L. unde s-a întâlnit cu inculpatul A., acesta din urmă numărând suma, aspect surprins de camerele de supraveghere video.
După efectuarea tranzacţiei între cei doi, nu s-a mai realizat plata diferenţei de 5.000 euro, deoarece inculpatul a susţinut că a fost nevoit să plece în Spania. Cu toate că persoana vătămată datora cei 5.000 euro conform înţelegerii, inculpatul A. nu a mai făcut niciun demers pentru recuperarea acestei sume.
Persoana vătămată a declarat că după efectuarea tranzacţiei, împreună cu inculpatul A. s-a deplasat în parcarea M. din Adjud, acolo unde se afla autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x (Spania). Persoana vătămată a susţinut că în interiorul autoturismului se afla o persoană de sex femeiesc, aspect confirmat şi de martorul I. dar negat de către inculpatul A.. D. a susţinut că a recunoscut acea femeie ulterior din fotografiile postate de către inculpatul A. pe contul său de facebook. Persoana vătămată nu a sesizat organele de poliţie, deoarece acesta a decis să facă propriile verificări de identificare ale persoanelor şi să ajungă la o înţelegere cu acestea.
În după-amiaza zilei de 19.08.2019, persoana vătămată s-a deplasat în municipiul Constanţa, unde s-a întâlnit cu inculpatul C. (aspect confirmat şi de acesta din urmă, precum şi de traficul de date obţinut de la operatorii de telefonie mobilă) căruia i-a prezentat cele patru pietre cumpărate de la inculpatul A.. După ce a verificat pietrele, C. i-a spus persoanei vătămate că acestea nu sunt autentice şi că nu le poate cumpăra motiv pentru care D. s-a deplasat în mun. Bârlad pentru a căuta autoturismul marca x cu nr. x, însă rezultatul a fost negativ.
În data de 20.08.2019 persoana vătămată s-a deplasat în municipiul Bucureşti (aspect confirmat de traficul de date obţinut de la operatorii de telefonie mobilă) la o casa de amanet, unde i-au fost verificate cele patru pietre cumpărate de la inculpatul A., ocazie cu care s-a constatat că acestea nu sunt autentice. In acest sens a fost depus la dosarul cauzei buletinul de expertizare nr. x/23.09.2019 emis de către A.N.P.C., Direcţia Generală Laboratoare Larex, Laborator pietre preţioase, Proces Kimberly şi încercări Metale Preţioase din conţinutul căruia rezultă că cele 4 pietre sunt moissanite sintetice de culoare albastru - verzui, nefiind pietre preţioase.
Cu ocazia audierii în calitate de suspect, A. a declarat că îl cunoaşte de circa opt ani pe D., deoarece în acest interval de timp a efectuat mai multe tranzacţii cu acesta. A adăugat că în perioada 2015 - 2018 a cumpărat din Spania patru diamante contra sumei totale de 27.500 euro pe care le-a adus în ţară, iar în cursul lunii august 2019, în timp ce se afla în Spania, l-a contactat telefonic pe numitul D. spunându-i acestuia că are de vânzare patru pietre şi dacă doreşte să le cumpere. Acesta i-a spus să îl contacteze când vine în ţară. Ajuns în România, la data de 18.08.2019, A. a împrumutat de la inculpata B. autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x (luându-l efectiv de la mama acesteia), după care s-a deplasat în localitatea unde locuieşte fără forme legale, respectiv în judeţ Vaslui. În aceeaşi zi l-a contactat telefonic pe numitul D. stabilind cu acesta o întâlnire pentru data de 19.08.2019, în mun. Adjud, judeţ Vrancea.
La data precizată, inculpatul a susţinut că s-a deplasat singur cu autoturismul menţionat, s-a întâlnit cu D. la restaurantul pe care acesta îl administrează, ocazie cu care i-a prezentat patru pietre preţioase (două de culoare albă şi două având culoarea schimbată spre albastru) cerându-i în schimbul acestora suma de 40.000 euro.
In continuare precizează că i-a lăsat persoanei vătămate cele patru pietre pentru a le verifica timp în care a mers la L. tot din municipiul Adjud pentru a lua masa. La scurt timp a sosit la acest restaurant şi D. care i-a zis că pietrele sunt bune, dar că nu are cei 40.000 euro dorind să mai negocieze preţul. Ulterior, au convenit să îi plătească suma de 30.000 euro urmând ca în două, trei zile să mai plătească o diferenţă de 5.000 euro. Au plecat iarăşi la restaurantului persoanei vătămate unde acesta a verificat din nou pietrele şi i-a dat suspectului suma de 30.000 euro. A. susţine că a plecat cu autoturismul la Bârlad, urmând ca persoana vătămată sa îl contacteze şi să îi dea şi restul de bani.
A doua zi, D. l-a sunat pe inculpatul A., însă acesta nu a mai răspuns la telefon, iar a treia zi, având o urgenţă, inculpatul a precizat că a plecat în Spania, aspect cunoscut de persoana vătămată.
Cu ocazia audierii în calitate de suspect, B. a declarat că în perioada 2000 - 2018, a avut o relaţie de concubinaj cu inculpatul A., iar ulterior aceştia au păstrat o relaţie de prietenie.
În cursul lunii august 2019, aceasta a susţinut că a fost contactată telefonic de inculpatul A. care i-a transmis că se află în România şi i-a cerut să îi împrumute autoturismul proprietate. Aceasta i-a spus că se află în vacanţă în Constanţa, împreună cu fiica sa şi să meargă la mama sa J., să ia cheile autoturismului x cu nr. de înmatriculare x. A mai precizat că nu cunoaşte ce a făcut inculpatul A. în data de 19.08.2019, întrucât la acea dată se afla în municipiul Constanţa.
Din buletinul de expertiză nr. x/23.09.2019 întocmit de către specialişti din cadrul ANPC - Direcţia Laboratoare Latex - Laborator Pietre Preţioase, Proces Kimberley şi încărcări Metale Preţioase, rezultă faptul că cele patru pietre cumpărate de către persoana vătămată de la inculpatul A. sunt patru moissanite sintetice de culoare albastru verzui, faţetate rotund cu masa: 1,83 ct, 2,43 ct, 2,72 ct, 2,74 ct.
Prin încheierea din data de 31.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Adjud a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud autorizând obţinerea de la furnizorii de servicii de telefonie mobilă a listingului convorbirilor efectuate/primite de pe postul telefonic x folosit de către persoana vătămată D. în perioada 01.08.2019 - 30.08.2019 şi de pe postul telefonic cu nr. de apel z folosit de către inculpata B. în perioada 15.08.2019 - 30.08.2019, precum şi localizarea acestora.
Cu ocazia accesării datelor comunicate de către BAI Vrancea s-a stabilit că postul telefonic cu nr. z aparţinând inculpatei B., în zilele de 15.08.2019, orele 14:31, 14:48, 15:29, 17:02, 16.08.2019, orele 17:24, 17:54, 18:20, 17.08.2019, orele 12:04, 12:21, 12:25, 18:01, 18:29, 18:32, 19:38, 19:51, 20:39, 20:44, 18.08.2019, orele 14:17, 14:39, 14:39, 19.08.2019, orele 07:51, 09:11, 09:12, 10:50, 15:26, ora 23:27, 21.08.2019, ora 10:19, 10:23, 10:31, 14:06, 17:07, 22:20, 22.08.2019, ora 08:10, 08:19, 08:40, 08:56, 09:09, 10:09, 10:33, 10:34, 11:01, 11:03, 12:35, 12:36, 13:29, 13:57, a apelat/fost apelat de nr. de apel w, iar în zilele de 19.08.2019, orele 21:22, 21:25, 20.08.2019, ora 11:17, a fost apelat/a apelat postul telefonic cu nr. q.
Prin încheierea din data de 15.01.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Adjud a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud autorizând obţinerea de la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, altele decât conţinutul comunicaţiilor a listingului convorbirilor efectuate/primite de la postul telefonic cu nr. de apel y, folosit de către numitul C., în perioada 01.07.2019 - 30.08.2019, precum şi localizarea acestora şi datele de identitate ale utilizatorilor apelanţi/care au apelat.
Cu ocazia accesării datelor comunicate de către BAI Vrancea s-a stabilit că postul telefonic cu nr. de apel y aparţinând inculpatului C. a apelat şi a fost apelat de posturile telefonice cu numerele de apel w (A.) şi q (N.), posturi telefonice ce au apelat-o şi pe inculpata B..
Prin încheierea din data de 11.08.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Adjud a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud autorizând obţinerea de la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, altele decât conţinutul comunicaţiilor a: datelor de trafic efectuate de şi către posturile telefonice, identificarea tuturor terminalelor mobile în care au fost utilizate posturile telefonice cu nr. x (post telefonic aparţinând inculpatului A.), w (post telefonic ce a apelat/a fost apelat atât de către inculpata B., cât şi inculpatul C.), q (post telefonic ce a apelat/a fost apelat de către inculpata B., precum şi inculpatul C.) şi xx (post telefonic declarat de către inculpatul A. cu ocazia audierii), în perioada 01.08.2019 - 09.08.2020, localizarea acestora.
Cu ocazia accesării datelor comunicate de către BAI Vrancea s-a stabilit că pentru nr. de apel yy nu s-a putut lista trafic, aparţinând unui furnizor de servicii de telefonie din afara ţării. Pentru numărul de apel xx, declarat de către A. cu ocazia reaudierii din data de 22.01.2020 s-a stabilit că începând cu data de 10.02.2020, cartela telefonică este introdusă în terminalul mobil cu seria x cu localizare pe raza judeţului Suceava.
Referitor la nr. de apel w s-a stabilit că acesta este utilizat de către inculpatul A. şi este activ începând cu data de 08.12.2016, momentul activării cartelei de către inculpat. La data de 10.03.2020, cartela telefonică cu nr. de apel precizat era introdusă în terminalul mobil cu seria x, activă până la data solicitării. Totodată nr. de apel yy aparţinând inculpatului A. figurează introdus în acelaşi terminal mobil în luna iulie 2020.
Despre numărul de apel q s-a stabilit că este activ din data de 17.02.2017 şi aparţine numitei N. din municipiul Constanţa care este soţia numitului C., reliefând relaţiile de comunicare cu inculpata B.. Pentru nr. de apel x este corespondent terminalul mobil cu seria x, activ la data de 09.08.2020.
Pentru postul telefonic cu nr. de apel z utilizat de către inculpata B. s-a stabilit că la momentul solicitării listingului (15.08.2019 - 30.08.2019) cartela SIM era introdusă în terminalul mobil cu seria x.
Pentru ultima solicitare s-a transmis că aplicaţiile furnizorilor nu stochează date pe o perioadă mai mare de un an de zile, astfel că, nu s-a obţinut traficul pe ultimele numere solicitate conform încheierii din data de 11.08.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Adjud.
Pentru numerele de apel w şi q a fost furnizat listing începând cu data de 03.09.2019 până la data de 09.08.2020, nefiind inclusă data comiterii faptei.
Referitor la listingul nr. de apei y utilizat de către numitul C. s-a stabilit că această cartelă SIM se afla pe perioada solicitării listingului în terminalul mobil cu seria x.
Atât inculpata B., cât şi inculpatul C. poartă convorbiri telefonice în datele de 18 şi 19.08.2020 cu utilizatorul nr. de apel w identificat în persoana inculpatului A., cât şi cu nr. de apel q ce figurează pe numele numitei N., dar care poate fi folosit şi de către soţul său, C..
Aceste legături care reies din istoricul de comunicări între inculpaţii B. şi A., dar şi între inculpatul A. şi C., cât şi între inculpata B. şi I.
N. (sau chiar C.) contrazic aspectele declarate de cei trei, reliefând faptul că aceştia au o atitudine nesinceră.
De asemenea, cu ocazia reaudierii inculpatei B., din data de 29.12.2020, în baza ordonanţei de ridicare silită din aceeaşi dată, emisă de către organul de cercetare penală, a fost ridicat terminalul mobil marca x model x de la aceasta. Cartela SIM a fost restituită pe bază de dovadă persoanei în cauză. Despre acest telefon s-a stabilit în urma studierii listingului telefonic faptul că a fost folosit de către inculpată la data comiterii faptei pentru care s-a început urmărirea penală în cauză, respectiv la data de 19.08.2019.
Prin încheiere nr. 2 din cadrul dosarului nr. x/2021 a Judecătoriei Focşani a fost emis mandatul de percheziţie informatică nr. 2 din data de 21.02.2021 prin care s-a încuviinţat măsura percheziţiei informatice pe o durată de 60 zile, începând cu data de 21.01.2021, a terminalului mobil marca x model x cu seria x, aparţinând inculpatei B..
Din studierea datelor extrase de pe terminalul mobil mai sus menţionat nu au rezultat date care să aibă legătură cu fapta pentru care este cercetată inculpata, iar cu privire la traficul de date, apeluri sau SMS-uri din perioada de referinţă se observă că acesta lipseşte, probabil fiind efectuată o ştergere a datelor.
Cu ocazia reaudierii din data de 07.01.2021, inculpatul A. a fost de acord iniţial să dea o declaraţie în cauză dar în momentul audierii s-a răzgândit, declarând că nu mai doreşte să declare nimic.
La data de 26.08.2020 s-a dispus efectuarea unei constatări grafice asupra celor 4 bileţele care i-au fost predate persoanei vătămate de către inculpatul A. în acelaşi timp cu cele patru pietre la data de 19.08.2019. Concluziile raportului de constatare criminalistică nr. x din data de 02.10.2020 au reliefat faptul că menţiunile scrise de mână depuse pe cele patru fragmente de hârtie puse la dispoziţie au fost executate de către aceeaşi persoană, dar nu au fost executate de către inculpatul A..
În cuprinsul raportului de constatare criminalistică nr. x/25.09.2020 se precizează că nu se poate stabili dacă menţiunile scrise de mână depuse pe cele patru fragmente de hârtie puse la dispoziţie au fost sau nu executate de către numitul D..
Prin raportul de constatare criminalistică nr. x, din data de 24.02.2021, s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă menţiunile scrise de mână mai sus menţionate au fost sau nu executate de către numita B..
În raportul de constatare criminalistică nr. x din data de 24.02.2021 se precizează că: "scrisul model de comparaţie (aparţinând inculpatului C.) are ca principală deosebire de ordin general, o diminuare categorică a dinamismului execuţional, aspect ce produce efecte determinante asupra fluenţei firului grafic, a formei elementelor componente ori a legăturilor dintre ele, o inconstanţă dimensională a caracterelor, tendinţă de segmentare a elementelor care în mod obişnuit sunt rotunjite, orientarea inconstantă a liniei de bază, neregularitatea alinierii între caractere, completate de o viteză redusă de execuţie şi o presiune ridicată a instrumentului scriptural. Totodată, aceste calităţi sunt edificatoare din perspectiva stabilirii caracterului mişcării grafice, respectiv, nesigur, lipsit de naturaleţe şi spontaneitate, un anumit control din partea scriptorului asupra instrumentului scriptural, conferind întregului ansamblu un aspect ezitant şi o tehnică a scrierii neînsuşită corespunzător. Pe de altă parte cele menţionate mai sus alternează pe parcursul firului grafic cu anumite momente de stabilitate şi siguranţă în executarea elementelor componente şi a legăturilor dintre ele." Aceste elemente pot duce la ipoteza că realizarea scrisului trunchiat şi controlat a fost cu intenţie şi nu este ceva caracteristic scrisului obişnuit al inculpatului. Tot în raport se stipulează că nu se poate stabili cu certitudine dacă menţiunile scrise de mână au fost sau nu executate de către inculpatul C., dar disponibilităţile grafice reflectate de grafismele executate de inculpatul C. nu-l exclud pe acesta, ca posibil autor grafic al menţiunilor scrise de mână pe cele patru fragmente scrise de mână, în litigiu.
La data de 22.12.2020, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Focşani a emis mandatul de supraveghere tehnică nr. 104. Din exploatarea actelor de autorizare nu au rezultat date directe privind fapta săvârşită în data de 19.08.2019, dar a reliefat încă o dată legătura dintre cei trei inculpaţi care, primind note telefonice de citare, s-au anunţat imediat, inculpatul A. folosind un alt număr de apel pe care nu l-a comunicat organelor de poliţie, respectiv zz. Acesta evită să vorbească despre acest subiect prin telefon afirmând că doreşte să vorbească acolo (n.l. la magazin) şi nu prin telefon ori foloseşte aplicaţia K. pentru a nu vorbi prin apel voce.
Referitor la declaraţiile celor trei inculpaţi, au fost reliefate contradicţii între cele expuse şi situaţia obiectivă, stabilită prin mijloace probatorii.
Astfel, inculpatul A. a susţinut că l-a sunat pe numitul D. în preziua faptei, respectiv pe data de 18.09.2019, dar din exploatarea datelor tehnice, respectiv a listingului telefonic al terminalului mobil al numitului D., a rezultat că nu a existat niciun apel în data respectivă între cei doi. Cu ocazia reaudierii (ulterioare) nu şi-a mai menţinut afirmaţia, că l-a sunat pe D. în data de 18.08.2019, ci cu două sau trei zile înainte.
Inculpatul A. a declarat că în data de 18.08.2019 a împrumutat de la numita B. autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x. Cu ocazia audierii în calitate de suspect, B. a declarat că, la data de 18.08.2019, se afla pe raza municipiului Constanţa şi că a fost sunată de către A. pentru a împrumuta autoturismul menţionat şi că l-a îndrumat la adresa mamei sale, J. pentru a lua cheile de la autoturism. Cu ocazia audierii, numita J. a precizat că fiica ei nu i-a lăsat niciodată cheile autoturismului în cauză numitului A. şi că autoturismul era parcat în vecinătatea locuinţei fiicei ei, B.. Inculpata B. şi-a schimbat declaraţia cu ocazia reaudierii, precizând că de fapt l-ar fi trimis pe A. la mama sa să ia cheile de la casa ei şi pentru ca acesta să ia de acolo cheile de la autoturism.
Inculpatul A. a declarat că s-a deplasat singur, în data de 19.08.2019, la adresa persoanei vătămate D. din municipiul Adjud, judeţ Vrancea, dar este contrazis de declaraţia acestuia din urmă, care a menţionat că a văzut în interiorul autoturismului o persoană de sex femeiesc, dar nu a putut preciza cu exactitate că ar fi fost B., deşi iniţial aşa a crezut. Mai mult, declaraţia persoanei vătămate este întărită de declaraţia martorului I., care a precizat că s-a întâlnit cu D. care purta o discuţie cu o persoană de sex bărbătesc (A.) lângă un autoturism închis la culoare şi că a observat pe bancheta din dreapta faţă o persoană de sex femeiesc pe care nu o cunoştea. Acesta nu a asistat la discuţia dintre cei doi, ci doar l-a salutat pe D. şi şi-a continuat deplasarea.
Inculpatul A. a susţinut că i-a lăsat cele patru pietre lui D. să le verifice şi în acest timp a plecat la L. să mănânce, insinuând că D. ar fi putut schimba pietrele în această perioadă. Aceste susţineri sunt contrazise de numitul D. care a declarat că nu i-a lăsat acele pietre şi că le-a luat cu el la L.. Declaraţia persoanei vătămate D. este susţinută de imaginile camerelor de supraveghere video de la G., societate administrată de către persoana vătămată. Din vizualizarea acestor imagini reiese faptul că în momentul în care numitul A. se întoarce de la L. şi primeşte suma de bani de la numitul D., avea pietrele asupra sa şi nu au fost lăsate persoanei vătămate aşa cum a susţinut.
Inculpatul A. a mai susţinut că, pe data de 20.08.2019, l-a sunat pe D. pentru a obţine restul de 5.000 euro, dar acesta nu i-a răspuns. Această afirmaţie este contrazisă, atât de către persoana vătămată, cât şi de listingul telefonic din studierea căruia rezultă că A. nu l-a sunat pe D. pe data de 20.08.2019 şi nici în perioada următoare, deşi ar fi avut de primit, conform înţelegerii, de la persoana vătămată, încă 5.000 de euro.
Inculpatul A. a afirmat că îl cunoaşte de aproximativ opt ani de zile pe numitul D. prin prisma faptului că de-a lungul timpului a efectuat mai multe tranzacţii cu acesta. Persoana vătămată a susţinut că nu l-a mai întâlnit până la data de 19.08.2019 pe A. şi nu a efectuat tranzacţii anterior acestei date cu acesta.
La momentul audierii (29.10.2019), inculpatul A. a declarat că a fost într-o relaţie de concubinaj cu B. în perioada 2000 - 2018, deşi de pe listingul telefonic rezultă că s-au sunat de multe ori, inclusiv în data comiterii faptei. Astfel, în perioada 15.08.2019 - 22.08.2019, între inculpata B. şi inculpatul A. au fost identificate un număr de 46 de apeluri telefonice care reliefează legătura dintre cei doi. Dintre aceste apeluri, 6 au avut loc chiar în ziua săvârşirii faptei, 19.08.2019. Inculpatul A. a început declaraţia cu ocazia reaudierii din data de 07.01.2021, dar, după ce a fost de acord să dea declaraţie, fiindu-i puse întrebări, a refuzat să continue declaraţia.
În ceea ce priveşte perioada 15.08.2019 - 22.08.2019, inculpata B. a afirmat că se afla pe raza municipiului Constanţa şi că a avut o singură discuţie telefonică cu A., aspect contrazis în mod evident de listingul telefonic aşa cum a fost evidenţiat mai sus. Inculpata a susţinut că îl cunoaşte pe C. şi pe soţia sa, dar că nu are numerele de telefon ale acestora şi că în perioada cât s-a aflat la Constanţa nu s-a întâlnit cu ei şi nici nu a vorbit cu ei, aspect contrazis de listingul telefonic care relevă 3 apeluri telefonice cu N. - 2 în seara zilei de 19.08.2019 şi unul a doua zi.
Este de menţionat faptul că, în perioada 2004 - 2009, A. a figurat cu domiciliul la adresa de domiciliu a inculpatului C., iar acesta din urmă a motivat că l-a luat în spaţiu pentru a face şcoala de şoferi.
Inculpatul C. a susţinut că, în perioada mai- iunie 2019, a fost cu soţia la Adjud unde s-a întâlnit cu D., însă nu a iniţiat nicio discuţie cu acesta în sensul determinării sale de a cumpăra diamante de la o terţă persoană aşa cum a afirmat persoana vătămată.
Inculpatul C. a relatat că nu a avut convorbiri telefonice cu A. înainte de 19.08, la data de 19.08, ci abia la o dată ulterioară când a aflat de la D. că ar fi fost înşelat cu diamantele şi i-a prezentat o fotografie din care l-a recunoscut pe A. aspect care este în contradicţie cu listingul telefonic din care rezultă că I. are convorbiri cu A. pe 21, 23 şi 29.07.2019, pe 16.08, ora 16:07 (A. îl sună pe D. tot pe 16 la ora 21:00, A. o sună şi pe B. pe 16.08.2019 de cinci ori, aceasta, conform listingului aflându-se la Constanţa), 17.08, patru discuţii pe 18.08. şi o discuţie pe 19.08, ora 10:36 (el l-a apelat pe A.).
Inculpatul susţine că la 19.08.2019 a primit foto pe K. de la D., dar că acesta i-a spus că pietrele erau deja cumpărate şi nu i-a spus pe ce preţ. Mai susţine că s-a arătat interesat să le cumpere abia după ce le va studia. Aceste aspecte se contrazic cu declaraţia lui D. şi captura foto din care reiese că diamantele nu erau deja cumpărate ci că s-a prezentat o persoană cu ele şi că vrea o sumă pe ele, întrebându-l ce părere are (practic dacă să le cumpere sau nu). Din captura foto rezultă că C. i-a răspuns că cele verzi şi roz sunt o avere şi chiar îl întreabă pe D. cât vrea pe ele.
Inculpatul precizează că D. a venit în aceeaşi zi la Constanţa şi i-a zis că nu a dat bani pe acele pietre ci abia după două săptămâni când acesta i-a spus realitatea. Arată că nu a ştiut că în august 2019 B. a fost la Constanţa şi că nu a luat legătura cu ea, aspect contrazis de listing care arată că soţia sa a luat legătura cu ea pe 19 şi 20.08.2019, ziua comiterii faptei.
Lui C. i s-a solicitat telefonul, dar acesta a susţinut că nu îl are la el; a declarat că îl va căuta şi-l va preda organelor de poliţie (fiind acelaşi pe care îl avea în august 2019) dar ulterior a schimbat cartela într-un alt IMEI, aşa cum rezultă din procesul-verbal de redare rezumativă. Acesta, deşi a schimbat cartela telefonică într-un alt terminal mobil, susţine că îl foloseşte pe cel solicitat şi că are o aplicaţie prin care urmăreşte glicemia fiului său, care este încadrat în grad de handicap.
Într-o conversaţie purtată la data de 25.12.2020, inculpatul C. afirmă că are o piatră sintetică, dar o vinde ca sintetică, nu ca naturală. Conform buletinului de expertiză mai sus amintit cu privire la pietrele ce fac obiectul prezentului dosar s-a stabilit că acestea sunt moissanite sintetice de culoare albastru verzui.
În continuare, sunt redate aspecte relevante din conversaţia inculpatului C. cu o persoană de sex masculin:
C.: Am mai luat şi puţină piatră sintetică UN DOMN: îhm, am înţeles.
C.: La momentul de faţă am luat ceva pentru că am o categorie care îmi cere. Aăăă, le-o vând ca sintetică, adică nu caaa . . . . . . . . . .UN DOMN: Am înţeles
C.: le-o vând ca sintetică, daaa...în rest nu-şi dai seama de ea... eeee o piatră foarte frumoasă, foarte curată, dar ... UN DOMN: Ştiu
C.: le-am prezentat-o cu 350 - 400 euro caratul. (n.l. neinteligibil) presiune înaltă şi temperatură înaltă. Dar nu la alte tarife. în schimb m-am uitat acum la O., face şi la ală nişte preţuri sau nişte tarife, în schimb, na: am o piatră de 5,8 carate care am cumpărător la ea dar repet un lucru: îs persoane apropiate - la 350 -400 euro caratul.
UN DOMN: Minmm...luna ianuarie, la sfârşitul lunii ianuarie pentru anul 2021 să faci o nouă hârtie: de la O. să vedem cum sunt preţurile pentru anul 2021
C.: Măi, O. face... vă zic un lucru: face preţul la...acuma de când a apărut piatra sintetică, face certificate la toate. A dat-o comercial pentru că dacă s-ar opri doar pe alea, pentru că o anumită lume de exemplu decât să plătească pe un ăăă, păi eu vă zic un lucru, eu dau un carat la ora actuală, dacă îl dau pe 4-500 un GBF de piatră sintetică dacă-l vezi de O., ee, dacă la O. eec. ăăă: natural este 10000, sintetic este 6000. Şi la mine, ee...facem socoteală e 6, ăă, şase sute.
UN DOMN: Cum la O. este 6000 şi la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
C.: Daaa, măăă: 60% din valoare.
UN DOMN: Ce vorbeşti?
C.: Păi Sigur!
Deşi C. a declarat cu ocazia audierii în calitate de martor că este de acord cu o testare poligraf, cu ocazia audierii în calitate de suspect şi inculpat, acesta a precizat că nu doreşte să facă nicio declaraţie şi refuză testarea poligraf.
Şi ceilalţi doi inculpaţi au refuzat să dea declaraţii în calitate de inculpat şi au refuzat testarea poligraf.
Studiind fişa de cazier judiciar a inculpatului A., rezultă că în perioada 2012 - 2018 acesta are multiple condamnări în Spania pentru infracţiuni de furt calificat.
Pentru a fi creată o imagine de ansamblu a activităţii infracţionale a inculpaţilor, sunt de reliefat câteva aspecte importante:
Astfel, din fişa de cazier judiciar a inculpatului A. a rezultat că în perioada 2012-2018 acesta are multiple condamnări în Spania pentru infracţiuni de furt calificat. Ultima condamnare a acestuia este în anul 2018 pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, stabilindu-se o pedeapsă la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei/măsurii pe o perioadă de 3 ani, stabilită prin sentinţa penală din data de 20.11.2018, dosar PAB - x a Tribunalului JDO. DE LO PENAL N. 1 DE GRANADA din Spania definitivă la data de 20.11.2018.
Inculpatul C. lucrează efectiv în domeniul metalelor şi pietrelor preţioase, fiind un bun cunoscător al acestora. A afirmat că este un colecţionar. Într-o convorbire purtată cu o persoană de sex bărbătesc din data de 25.12.2020, chiar afirmă că a luat piatră sintetică, dar că o vinde ca sintetică nu ca naturală. Afirmaţia este relevantă având în vedere că pietrele care fac obiectul prezentului dosar au fost stabilite ca sintetice prin buletinul de expertiză precizat mai sus.
Inculpata B. are calitate de administrator la o societate comercială. Aceasta a susţinut cu ocazia audierii că a trăit într-o relaţie de concubinaj cu inculpatul A. între anii 2000 - 2018. Aceasta, cu ocazia audierii, a făcut afirmaţii nesincere cu privire la punerea la dispoziţiei a autoturismului cu numere de Spania (cel mai probabil pentru a se împiedica identificarea acestuia) inculpatului A. pentru a se deplasa la adresa persoanei vătămate. Totodată aceasta s-a aflat pe raza municipiu Constanţa, conform listingului telefonic, dar a avut multiple conversaţii cu inculpatul A. şi chiar cu soţia inculpatului C., chiar în ziua faptei deşi susţinea că nu a vorbit cu inculpatul A. şi nici măcar nu avea date de contact a familiei I., aspect ce conduce la concluzia că prezenţa inculpatei B. pe raza mun. Constanţa nu a fost una întâmplătoare.
Mai mult, inculpatul A. în perioada 2004 - 2009 figurează cu domiciliul la adresa de domiciliu a acestuia, aspect care reliefează încă o dată că relaţie dintre cei doi este mai mult decât o simplă amiciţie.
Nu în ultimul rând, legăturile care reies din istoricul de comunicări între inculpaţii B. şi A., dar şi între inculpatul A. şi C., cât şi între inculpata B. şi N. (sau chiar C.) contrazic aspectele declarate de cei trei, reliefând că aceştia au o atitudine nesinceră şi ascund în mod voit situaţia reală, toţi trei refuzând testarea poligraf.
Persoana vătămată a făcut dovada prin înscrisuri cu privire la provenienţa şi existenţa sumei de bani pe care i-a înmânat-o inculpatului A.. Aspectele relatate şi reţinute în situaţia de fapt privind: întâlnirea anterioară între D. şi inculpatul C., care i-a dat de înţeles persoanei vătămate că dacă cineva se va prezenta cu pietre preţioase la el, îl va anunţa deoarece este interesat să le cumpere el, că la data de 16.08.2019 conform listingul telefonic rezultă că C. are convorbiri cu A. pe 21, 23 şi 29.07.2019, pe 16.08.2019, ora 16:07 (A. îl sună pe D. tot pe 16.08.2019 la ora 21:00), A. o sună şi pe B. pe 16.08.2019 de cinci ori conduc la ideea că infracţiunea de înşelăciune a fost planificată în detaliu de către cei trei inculpaţi, C. având mijloacele necesare pentru procurarea ori prelucrarea unor pietre sintetice.
Cu privire la procurarea acestora, inculpatul A. a precizat că le-a cumpărat din Spania de la o persoană de sex feminin, fără a putea furniza mai multe detalii dar, analizând situaţia inculpatului nu excludem posibilitatea sustragerii acestora de pe teritoriul spaniol.
Raportul de expertiză grafică, deşi nu oferă date certe, nu-l exclude pe inculpatul C. ca autor al scrisului raportat la mijloacele de realizare scripturală utilizate de acesta.
Ca o concluzie, întreaga activitate care conturează această faptă trebuie privită prin detaliile care uneori pot părea neimportante dar care, prin asociere, clarifică modul de săvârşire a faptei, implicarea inculpaţilor în cauză, actele de pregătire a faptei, toate corelate cu atitudinea nesinceră a inculpaţilor afişată în mod repetat".
Faza de judecată
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, în şedinţă publică, prin intermediul videoconferinţei, conform art. 364 alin. (1) din C. proc. pen., ulterior citirii în extras în baza art. 374 din C. proc. pen. a actului de sesizare a instanţei, instanţa a întrebat inculpaţii dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-le la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
Inculpaţii A., B. şi C., asistaţi de avocaţi aleşi, au solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii de drept comun, întrucât nu au recunoscut săvârşirea faptelor menţionate în rechizitoriu.
Ca urmare a poziţiei procesuale a inculpaţilor de nerecunoaştere a săvârşirii faptelor reţinute în rechizitoriu, instanţa a procedat conform art. 374 alin. (5)-(10) din C. proc. pen.
Astfel, au fost audiaţi în instanţă inculpaţii A., B. şi C. şi persoana vătămată constituită parte civilă D. .
Inculpatul A. a declarat, în esenţă, următoarele:
A precizat inculpatul A. că o cunoaşte pe inculpata B., deoarece a avut o relaţie de concubinaj cu aceasta în perioada 2000-2018 cu întreruperi iar pe inculpatul C. l-a cunoscut începând cu anul 2000 cu ocazia derulării unor afaceri comerciale în legătura cu vânzarea unor obiecte gen parfumuri, haine şi bijuterii.
Inculpatul A. a arătat că a cunoscut-o pe persoana vătămată D. prin nişte intermediari cu ocazia derulării unor afaceri cu bijuterii şi haine, începând cu anul 2014, 2015.
Inculpatul A. a declarat că ştia numărul de telefon al persoanei vătămate de la o persoana din Bârlad pe nume P., care este plecat în afara în Germania şi a subliniat faptul că nu ştia la momentul tranzacţiei că persoana vătămată şi inculpatul C. se cunosc. Inculpatul A. a explicat că "...Am aflat ulterior de la C. că se cunosc. Dl. C. m-a sfătuit să mă împac cu D., să rezolv pe cale amiabilă această problemă".
Inculpatul A. a precizat că este comerciant de diamante şi nu colecţionar şi a indicat faptul că nu a comercializat vreodată pietre sintetice.
Inculpatul A. a susţinut faptul că persoana vătămata D. cunoaşte faptul că el i-a vândut persoanei vătămate patru diamante naturale înseriate şi verificate.
Inculpatul A. a precizat că cele patru bucăţi diamante naturale pe care i le-a vândut persoanei vătămate D. le-a cumpărat din Madrid, Spania în perioada 2015-2016 cu preţul de 27.500 euro cash de la două persoane fizice, dintre care un arab cu numele de Q. şi un spaniol cu numele de R., fără să cunoască alte date despre aceştia.
Inculpatul A. a relatat faptul că nu are studii referitoare la pietrele preţioase şi când a cumpărat cele patru pietre, care nu aveau documente de provenienţă, le-a verificat la un specialist în Madrid.
Inculpatul A. a susţinut că avea nevoie de bani şi nu era prima dată când vindea pietre preţioase persoanei vătămate D.. A menţionat că l-a contactat pe acesta cu o zi înainte de a veni în ţară din Spania în anul 2019, a doua zi l-a contactat telefonic şi a venit la Adjud şi de fiecare dată se întâlneau la restaurantul deţinut de persoana vătămată în Adjud.
A precizat inculpatul că a venit singur în Adjud cu o maşină marca x pe care o împrumutase de la inculpata B..
Inculpatul A. a relatat după cum urmează modul de desfăşurare a tranzacţiei cu persoana vătămată D.:
"...Am intrat în restaurantul aparţinând lui D. împreună cu acesta, cred ca era în jur de ora 11:00 şi un pic, ziua, am luat loc la o masă pe terasă în restaurant, am scos cele 4 pietre cumpărate din Madrid, pe care i le-am arătat persoanei vătămate. Persoana vătămată le-a verificat cu o lupă şi cu un şubler, adică le-a măsurat dimensiunile, dar nu a cântărit pietrele, doar le-a măsurat şi s-a uitat cu lupa la ele, am discutat de preţ şi am căzut de acord să i le vând cu suma de 35.000 Euro. Arăt că persoana vătămată a constatat că pietrele sunt reale deoarece are cunoştinţe în domeniu, am discutat de preţ, mi-a spus că merge să facă rost de bani şi m-a întrebat dacă pot să-i las pietrele să le mai verifice şi în altă parte şi i le-am lăsat, am ieşit împreună, persoana vătămată a mers cu pietrele să le verifice la cineva tot în Adjud, nu ştiu la cine, iar eu am rămas să beau o cafea, să-mi iau un pachet de ţigări şi să-l aştept în faţă la M., iar după câteva minute am mers la L. să mănânc, după 20 de minute. Declar încă o dată că, în timpul cât am mers la L. ca să mănânc nu aveam pietrele asupra mea deoarece acestea rămăseseră la D. ca să le verifice.
Precizez că două dintre pietre erau de culoare albă şi două erau de culoare albastră şi nu aveau niciun înscris ataşat la ele, respectiv eticheta sau altceva şi nici documente de provenienţă. Precizez că persoana vătămată a studiat cele 4 pietre şi cu un aparat tip tester. Nu mai erau alte persoane prezente cât timp am discutat cu persoana vătămată despre tranzacţie.
După aprox. 40-50 minute persoana vătămată s-a întors cu cele patru pietre la L. şi mi-a spus că pietrele sunt ok, am ieşit afară din restaurant şi mi-a zis că a făcut rost de bani dar doar de suma de 30.000 euro şi m-a întrebat dacă pot să-l aştept cu suma de 5.000 euro, am fost de acord, am ieşit afară împreună, pers. văt. s-a dus să aducă banii şi pietrele şi mi-a spus să-l aştept în parcare aproape de restaurantul lui. Nu cunosc de unde trebuia să aducă persoana vătămată pietrele, de la o cunoştinţă de-a lui care le-a şi verificat. Persoana vătămată a venit ulterior cu un plic, mi-a dat pietrele, m-am uitat la ele, ca să nu mă gândesc că mi-a făcut vreo manevră, în sensul să le schimbe, ştiu eu şi erau aceleaşi pietre, am intrat în cârciumă şi mi-a dat 30.000 euro, iar el a mai verificat încă o dată pietrele cu lupa, şublerul în timp ce număram eu banii, tranzacţia a fost ok. din ambele părţi şi ne-am despărţit şi trebuia să-mi mai dea restul de 5.000 euro în 3-4 zile.
Cât timp a fost cu mine persoana vătămată nu a vorbit cu nimeni la telefon, nici vocal, nici prin mesaje şi nu mi-a spus nimic despre faptul că s-ar fi sfătuit în legătura cu cumpărarea pietrelor cu C..
A doua zi eu am plecat în Spania pentru că am avut o urgenţă şi l-am sunat pe mobil pe D. şi i-am spus acest lucru şi a spus că ne vedem când mă întorc. M-am întors în ţară după o lună de zile şi l-am sunat pe persoana vătămată dar acesta nu mi-a răspuns. Ulterior am aflat ca el m-a căutat la Galaţi la adresa unde aveam în acel moment mutaţia, lucru pe care l-am aflat de la B., cu precizarea ca aveam reşedinţa în Galaţi la adresa mamei inculpatei B.. Persoana vătămată susţinea că a aflat în perioada cât am fost eu plecat în Spania că cele 4 pietre sunt false şi mi-a spus acest lucru şi la telefon şi eu i-am cerut să-mi demonstreze că sunt false. Persoana vătămată mi-a cerut să-i dau banii înapoi şi am fost de acord dacă îmi înapoiază pietrele înseriate pe care i le vândusem eu. Precizez că cele 4 pietre aveau o serie înscrise pe ele iar persoana vătămată a susţinut că cele 4 pietre nu au nicio serie, atunci m-am gândit că nu vrea să mai facă plata...".
Inculpatul A. a declarat că "Nu ştiu ce a făcut persoana vătămată, probabil că a schimbat pietrele date de mine care erau înseriate cu altele care nu aveau serie... Declar că cele 4 pietre pe care le-am vândut eu persoanei vătămate nu aveau ataşate biletele pe care să fi fost scris de mână karatajul şi valoarea estimată şi nu cunosc de ce în rechizitoriu se menţionează că cele 4 pietre aveau ataşate 4 bileţele pe fond alb pe acestea fiind scrise de mana karatajul şi valoarea estimată".
În legătură cu diferenţa de preţ de 5.000 euro pe care o avea de recuperat de la persoana vătămată, inculpatul A. a declarat următoarele:
"...Eu nu m-am mai întâlnit cu persoana vătămată după ce am revenit din Spania, am discutat doar la telefon şi nu am mai văzut niciodată pietrele după tranzacţie. Eu i-am cerut restul de 5.000 euro persoanei vătămate prin telefon, iar acesta a început să mă ameninţe că mă prinde şi mă bate, iar când mă suna la telefon mai era cu cineva şi mă ameninţau, adică mai era un bărbat lângă persoana vătămată şi m-a ameninţat că merge şi la poliţie să depună plângere şi i-am spus că merg şi eu la poliţie".
Inculpatul A. a explicat faptul că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, a precizat că i-a dat persoanei vătămate patru diamante naturale şi fiecare piatră era înseriată dar nu mai are seriile de pe cele patru pietre.
Inculpatul A. a susţinut că nu a avut nicio înţelegere cu ceilalţi doi inculpaţi C. şi B. în sensul de a înşela pe persoana vătămată D. în legătură cu vânzarea celor patru pietre şi a declarat că nu a dat inculpaţilor C. şi B. nicio sumă de bani din cei 30.000 euro primiţi de la persoana vătămată D..
Inculpatul A. a subliniat faptul că inculpata B. era acasă la momentul tranzacţiei şi a arătat că a discutat la telefon în perioada tranzacţiei cu inculpaţii B. şi C. şi cu alte persoane, dar nu a discutat despre înşelarea persoanei vătămate D..
Astfel, inculpatul A. a învederat faptul că a discutat cu inculpata B. despre problemele pe care le punea maşina, probleme de ordin mecanic, iar pe inculpatul C. l-a întrebat daca este cumva pe acasă în situaţia în care ajungea în Constanţa.
Inculpatul A. a declarat că nu a locuit niciodată într-un imobil aparţinând inculpatului C. şi a adăugat că este adevărat că în perioada 2004 - 2009 a figurat cu domiciliul la adresa de domiciliu a inculpatului C. pentru că făcuse un dosar pentru şcoala de şoferi şi avea nevoie de mutaţie.
Inculpatul A. a mai declarat că:
"...Cred că persoana vătămată m-a acuzat de înşelăciune pentru că nu a mai vrut să-mi dea cei 5.000 euro, dar nu am înţeles gestul persoanei vătămate, pentru că eram parteneri de afaceri.
Declar că, nici în ziua tranzacţiei şi nici ulterior persoana vătămată nu mi-a spus că inculpatul C. i-ar fi confirmat că cele patru pietre sunt adevărate. Declar că eu nu m-am mai văzut personal cu persoana vătămată din ziua tranzacţiei. Declar că nu am plecat în Spania ca să mă ascund de D., am avut nişte probleme de rezolvat acolo, cu un contract de muncă pe care l-am semnat acolo.
Declar ca nu i-am spus inculpatei B. că merg la Adjud ca să-i vând cele 4 pietre persoanei vătămate D. şi arăt că niciodată inculpata nu a ştiut ce fac eu. Declar că nu i-am spus nici inculpatului C. că merg la Adjud ca să-i vând persoanei vătămate cele 4 pietre. Declar că am venit singur la Adjud când i-am vândut pietrele persoanei vătămate. Mă consider păgubit în urma acestei afaceri cu suma de 5.000 euro, drumuri.
Am încercat să ajung la o înţelegere cu persoana vătămată şi să rezolvăm pe cale amiabilă acest conflict, dar persoana vătămată a susţinut că pietrele pe care i le-am dat eu nu erau înseriate şi el vroia să-mi prezinte alte pietre. Cu siguranţă persoana vătămată a înlocuit cele 4 pietre pe care i le-am dat eu cu alte pietre, dar nu cunosc de ce a făcut acest lucru".
În legătură cu valoarea celor patru pietre inculpatul A. a declarat următoarele:
. . . . . . . . . .Valoarea reală niciodată nu am ştiut-o dar cele patru pietre erau valoroase. Nu i-am spus niciodată persoanei vătămate că cele patru pietre ar fi aparţinut unei femei sau chiar inculpatei B. şi persoana vătămată nu m-a întrebat de unde aveam cele patru pietre.
...O valoare aproximativă o ştiam de la expert. Persoanele de la care am cumpărat diamantele aveau nevoie de bani, aveau probleme, iar eu le-am vândut la rândul meu tot pentru că aveam nevoie de bani".
În legătură cu aducerea celor patru pietre în ţară şi cu listingul de convorbiri telefonice pe care le-a purtat cu ceilalţi doi inculpaţi şi cu persoana vătămată, inculpatul A. a declarat următoarele:
"...S. - Vă mai menţineţi declaraţia data la u.p. în care aţi arătat că aţi cumpărat cele 4 pietre în perioada 2015-2018 şi că le-aţi adus în ţară în perioade diferite în condiţiile în care aţi afirmat anterior că le-aţi adus în ţară pe toate odată?
Răspuns - Da, asta este perioada 2015 -2018 perioada în care am adus lucrurile în ţară, inclusiv cele 4 pietre. Deci în concluzie arăt că am adus cele 4 pietre în ţară pe toate odată şi nu în perioade diferite.
S.- Vă menţineţi şi afirmaţia potrivit căreia l-aţi sunat pe D. imediat cum aţi ajuns în ţară, respectiv pe 18.08.2019, afirmaţie pe care aţi făcut-o în declaraţia data astăzi în faţa instanţei?
Răspuns - Repet, eu am vorbit cu D. şi înainte şi după ce am venit în ţară, pentru că era vorba de o afacere, adică am vorbit şi din Spania şi după ce am ajuns în România.
S.- Cum vă explicaţi că în listingul transmis de operatorul de telefonie aflat la dosarul cauzei, respectiv în listingul din 14.06.2020, privind nr. de telefon din Spania al inculpatului A., nu apare această dată adică data de 18.08.2019 ci data de 16.08.2019.
Răspuns - Eu am fost cu mult timp înainte în ţară, nu am zis niciodată că am venit pe data de 18, eu vin cu autobuz în ţară, opresc pe la Unguri. Că am specificat lui D. că mâine ajung nu înseamnă că am venit exact pe 18 ci că sunt în zonă la mine la ţară la Banca şi dacă ne putem întâlni, iar a doua zi după cum am declarat ne-am întâlnit.
S.- Inculpatul C. a declarat că a cumpărat pietre de la A., în timp ce dvs. astăzi aţi declarat că nu i-aţi vândut niciodată pietre sau diamante lui I.. Cum va explicaţi aceasta afirmaţie?
Răspuns - Pietre şi diamante e altceva, iar pietre montate pe obiecte e altceva. Declar că eu i-am vândut inculpatului I. la fel o haină, un parfum, un inel, dar niciodată nu i-am vândut pietre separate lui I. ci doar pietre montate pe un obiect, gen inel.
S. - L-aţi cunoscut în mod direct, personal pe D.?
Răspuns - Da, nu eram la prima întâlnire şi tranzacţie. M-am întâlnit cu D. în anul 2015 în aceeaşi locaţie, respectiv, la cofetărie, restaurant şi parcarea din faţa cofetăriei M.. Precizez că punctul de întâlnire era parcarea din faţa restaurantului de lângă restaurantul p.văt."
Inculpatul C. a declarat, în esenţă, următoarele:
A precizat inculpatul C. că s-a cunoscut cu persoana vătămată D. în urma cu aproximativ 18-20 de ani şi avea o relaţie negustorească cu el, având acelaşi hobby, adică negustoria unor obiecte gen tablouri, argintărie, bijuterii cu pietre semipreţioase şi preţioase iar prima tranzacţie avută în calitate de cumpărător şi persoana vătămată în calitate de vânzător a fost acum 10 ani.
Inculpatul C. a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul A. de 18-20 ani şi avea o relaţie de negustorie cu acesta ca şi cu persoana vătămată D.. Inculpatul C. i-a caracterizat ca fiind oameni serioşi pe A. şi pe D. şi nu a auzit ca inculpatul A. să fi înşelat pe cineva în afară de cele relatate de persoana vătămată D.. A susţinut că inculpatul A. i-a spus că a mai avut tranzacţii de-a lungul timpului cu D..
Inculpatul C. a menţionat că a cumpărat pietre de la inculpatul A., pe care le plătea la momentul când venea şi îi dădeam banii pe ele şi a precizat că nu a cunoscut şi nu a văzut cele patru pietre la inculpatul A..
Inculpatul C. a declarat că în luna august 2019 a fost contactat de persoana vătămată D. printr-un mesaj whatsapp prin care acesta din urmă îi spunea că are o persoană care are de vânzare patru pietre, culoare verde, cu dimensiunile şi valorile indicate în mesaj de persoana vătămată.
Inculpatul C. a declarat că tot în acelaşi mesaj persoana vătămată a afirmat că a verificat pietrele şi că acestea sunt bune, adică în urma verificării a constatat că sunt diamante, adică pietre preţioase şi nu pietre semipreţioase.
Inculpatul C. a precizat în acest sens că:
"La momentul când am auzit că sunt diamante verzi, am pus totodată şi întrebarea *sunt diamante verzi?* din cauza că am citit despre diamantele verzi şi cele roz, că aşa ceva doar în filme vezi, adică aceste pietre sunt foarte rare, fizic nu am avut niciodată aşa ceva în mână. Întrebarea care a fost pusă de mine *sunt verzi* nu a fost un acord dat de mine ca el să facă plata pentru acele pietre sau să fie o confirmare că ele ar fi preţioase. Nu mi-a spus ce preţ vrea pe acele pietre, l-am întrebat pe persoana vătămată cât vrea pe ele, dacă el a spus că persoana îi cere 60.000 euro, deci eram interesat să văd cu cât vrea persoana vătămată să le vândă ulterior în eventualitatea unei afaceri. Ulterior după mesajul respectiv la o oră, două, am fost sunat de către persoana vătămată D. şi m-a întrebat dacă sunt la Constanţa şi i-am zis că sunt la Constanţa şi mi-a spus că o să vină la Constanţa la mine ca să stăm de vorba şi să vină să verific pietrele respective. Persoana vătămată nu mi-a spus concret, efectiv că a cumpărat pietrele dar din moment ce mi-a spus că vine la Constanţa am dedus că le cumpărase deja.
Precizez că sunt acţionar majoritar la o societate IFN, având ca obiect credite cu garanţii imobiliare. Am studii în gemologie, pietre preţioase şi bijuterii.
Nu ştiam cine a venit cu pietrele la persoana vătămată în ziua tranzacţiei şi nici persoana vătămată nu mi-a spus nimic în acest sens şi nici nu am întrebat cine este persoana care vinde. După vreo două săptămâni mi-a dat un mesaj persoana vătămată cu o fotografie care îl înfăţişa pe inculpatul A.. L-am sunat pe D. şi i-am zis că-l cunosc pe A. care mi-a vândut şi mie de câteva ori diamante şi mi-a spus că nu-i răspunde la telefon şi atunci i-am zis lui D. că-i dau eu numărul de telefon al lui A.. În mesajul cu poza lui A., D. a scris că *asta este persoana care m-a ars*. După ce am primit poza cu A., i-am dat numărul de telefon al lui A. lui D. şi după aceea am vorbit şi cu A. la telefon şi i-am spus lui A. ce mi-a povestit D., m-a întrebat A. de unde îl cunosc pe D. şi mi-a povestit de această tranzacţie cu cele patru pietre şi că a rămas ca D. trebuia sa-i plătească lui A. un rest de bani, adică 5.000 euro.
Fiindu-mi prezentată poza de pe whatsapp cu mesajele dintre mine şi D. în ziua tranzacţiei recunosc a fi mesajele primite şi trimise între noi pe whatsapp.
Declar că D. a venit la mine la Constanţa chiar în ziua tranzacţiei, adică pe data de 19 august 2019 şi a ajuns la Constanţa în jur de ora 21:30, a scos dintr-o geantă aproximativ 12 obiecte, cred ca erau pietre şi inele colorate şi albe, m-am dus în casă şi am luat un tester şi o lupă şi am început să studiez obiectele... Am constatat că o parte din ele erau semipreţioase şi o parte erau preţioase..., nu am cumpărat nimic de la D.. La data respectivă nu am avut discuţii despre tranzacţia despre cele patru pietre despre care am vorbit prin mesaje. Când a venit la mine în ziua respectivă D. avea printre cele 12 obiecte şi un număr de şase pietre colorate albastru verzui, nefiind aşa cum apăreau în pozele din mesajul pe whatsapp, unde apar ca fiind de culoare verde, iar restul pietrelor erau de culoare albă. În ziua respectivă D. nu mi-a zis nimic despre tranzacţia celor patru pietre, mi-a zis doar că le-a luat fără să facă plata.
...Precizez că în ziua în care a venit D. la mine cu cele 12 obiecte şi le-am testat cu un tester şi la lupă şi am constatat că şase pietre, respectiv toate fiind albe erau pietre preţioase, adică erau diamante, iar celelalte şase pietre colorate erau pietre semipreţioase cu denumirea de x, care pot fi pietre naturale sau sintetice, iar cele aduse de D. erau sintetice. Am constatat la momentul respectiv că pietrele colorate nu erau simetrice, erau mărimi diferite. x sintetice au o valoare de aproximativ 250 euro caratul".
Inculpatul C. a susţinut că a discutat la telefon cu A., după ce i-a trimis D. mesajul * că a fost ars* şi i-a spus lui A. *că ar fi bine sa stea de vorbă amândoi şi să-şi rezolve situaţia* iar A. i-a spus că i-a dat pietre bune, adică diamante şi că D. îi cere banii înapoi şi îi dă alte pietre în schimb.
Inculpatul C. a indicat faptul că ulterior inculpatul A. i-a spus că a acceptat ca D. să-i plătească doar 30.000 euro din totalul de 35.000 euro pentru că cei doi aveau o relaţie de mai mult timp şi se cunoşteau.
Inculpatul C. a afirmat că inculpatul A. nu i-a zis niciodată ca l-a înşelat pe persoana vătămată D. şi nu a ştiut niciodată că inculpatul A. se cunoştea cu D. şi nici inculpatul A. nu ştia că el îl cunoaşte pe D..
Inculpatul C. a învederat faptul că niciodată nu a avut înţelegere cu inculpatul A. înainte, în prezent şi după în sensul de a induce în eroare pe D. să facă plata sau să-i spună că pietrele respective sunt diamante şi să îl asigure că o să i le cumpere.
Inculpatul C. a arătat ca o cunoaşte pe inculpata B. de aproximativ 5-6 ani, ştia că este concubina lui A., neavând discuţii telefonice cu ea niciodată, iar acuzarea a reţinut în mod greşit că el stătea de vorbă cu inculpata B., prin soţia sa N., deoarece el de fapt vorbea direct cu A. şi cu D..
Inculpatul C. a menţionat faptul că înainte de data 19 august 2019 a avut convorbiri telefonice cu A. şi cu D., în schimb cu inculpata B. nu a avut nicio discuţie.
Inculpatul C. a admis faptul că a trecut prin Adjud înainte de 19 august 2019 însoţit de soţia sa, că a servit o cafea la L. din Adjud unde s-a întâlnit cu persoana vătămată D. dar a negat faptul că a purtat discuţiile care sunt prezentate de persoana vătămată D. în sensul că, dacă ar fi venit cineva prin Adjud cu nişte pietre să le vândă atunci D. să le cumpere.
Inculpatul C. a declarat că persoana vătămată D. avea cunoştinţe la fel ca şi el despre pietre, care sunt preţioase şi care sunt nepreţioase pentru că D. a avut o casă de amanet şi avea îndeletnicirea să cumpere şi să vândă pietre preţioase pentru a face profit.
Inculpatul C. a confirmat faptul că testerul nu este întotdeauna de încredere, în sensul că poate indica în mod eronat o piatră ca fiind preţioasă.
Inculpatul C. a mai declarat că "...întrebarea din mesaj *sunt diamante verzi?* este întrebarea scrisă de mine la fel şi mesajele *astea verzi şi roz sunt o avere, vezi doar în filme, tu cât vrei?*.
Fiindu-mi arătată din nou fotografia cu extrasul mesajelor de pe whatsapp declar în continuare că întrebarea * sunt diamante verzi?* a fost scrisă de mine şi nu de D., eu aşa cred, iar faptul că întrebarea aceasta apare pe o coloană diferită de textul *astea verzi şi roz sunt o avere, vezi doar în filme, tu cât vrei?* solicit ca D. să aducă telefonul său pe care s-au înregistrat mesajele, pentru că eu nu am pe telefonul meu mesajele respective, pentru că telefonul meu se încărca cu multe fotografii şi încercam să le şterg".
Inculpatul C. a indicat şi faptul că "Precizez că eu am făcut recepţia imobilului din Constanţa, str. x, în anul 2009 iar în perioada 2004-2009 A. nu a locuit efectiv în acel imobil ci a fost luat doar în spaţiu ca să facă şcoala de şoferi la Constanţa şi precizez că inculpatul A. stătea în Spania şi nici şcoala de şoferi nu a făcut-o la Constanţa. Înainte de 2009 casa era în construcţie şi nu se putea locui efectiv în imobil. Am făcut acest gest ca pe un act omenesc, de ajutorare".
Inculpatul C. a declarat că nu a avut nicio înţelegere cu ceilalţi inculpaţi în sensul de a înşela pe persoana vătămată D. nici înainte, nici în timpul şi nici după tranzacţie.
Inculpatul C. a precizat că a vorbit la telefon şi cu inculpatul A. şi cu persoana vătămată D., mai puţin cu inculpata B., cu inculpata B. a vorbit soţia sa pentru că a fost în acea perioadă la Constanţa.
Inculpatul C. a declarat că nu a trimis mesajele menţionate pe whatsapp cu scopul de a induce în eroare persoana vătămată, care în opinia sa era destul de pregătită ca să poată determina valoarea acelor obiecte sau autenticitatea lor şi explicat că a scris la modul teoretic că cele roz şi verzi sunt o avere pentru că rezultă din studiile de specialitate că sunt rare şi sunt scumpe şi nu se găsesc oriunde în comparaţie cu diamantele albe.
Inculpatul C. a declarat în final următoarele:
"Nu am primit nicio suma de bani de la inculpaţi care să provină din înşelarea lui D. sau vreun alt beneficiu, nu am avut discuţii, nu am văzut pietrele, nu le ştiu şi am fost trimis în judecată în baza declaraţiilor date de D. şi în baza mesajelor de pe whatsapp şi a modului în care au fost interpretate.
Nu mă consider vinovat de săvârşirea nici unei infracţiuni şi nu am beneficiat material de pe urma vreunei infracţiuni".
Inculpata B. a declarat următoarele:
Inculpata B. a precizat că îl cunoaşte pe inculpatul A. de aproximativ 20 de ani şi că a avut o relaţie de concubinaj cu acesta din anul 2000 cu întreruperi până în anul 2018 şi că sunt prieteni în continuare. A susţinut faptul că inculpatul A. lucrează în Spania, în construcţii şi a menţionat că nu a locuit efectiv cu inculpatul A. prea mult.
Inculpata B. a declarat că îi cunoaşte pe inculpatul C. de aproximativ 5-6 ani şi pe soţia acestuia N. prin intermediul inculpatului A. şi nu ştie cum i-a cunoscut pe inculpatul A. pe soţii I..
Inculpata B. a declarat că nu îl cunoaşte pe persoana vătămată D., despre care a aflat atunci când dl. D. s-a prezentat la locuinţa mamei sale din Mun. Galaţi, împreună cu doi bărbaţi şi i-au spus mamei inculpatei că îl caută pe A. pentru că au făcut o tranzacţie cu el iar dl. D. împreună cu acei bărbaţi au fost şi la salonul de înfrumuseţare pe care inculpata B. îl deţine în Mun. Galaţi.
Inculpata B. a susţinut că ea a aflat ulterior că între D. şi A. a avut loc o tranzacţie cu nişte pietre preţioase, diamante, detalii pe care le-a aflat prima data de la inculpatul A..
Inculpata B. a declarat că inculpatul A. a sunat-o şi i-a spus că vine în ţară în august 2019 şi că are avea nevoie de o maşină, iar inculpata la acel moment deţinea doua maşini, un VW Golf şi un x. Inculpata B. a precizat că i-a spus inculpatului A. că este plecată în vacanţă cu fiica sa şi că poate să meargă la mama sa Văideanu
J. în Galaţi să ia cheile de la apartament şi apoi să ia cheile de la maşina x pe care inculpatul o mai folosise.
Inculpata B. a învederat faptul că inculpatul A. nu i-a spus unde se duce cu maşina şi nici nu l-a întrebat şi a susţinut că ea nu a fost niciodată în Mun. Adjud până la momentul când a fost citată la Poliţia Mun. Adjud.
Inculpata B. a mai învederat faptul că nu a fost niciodată cu inculpatul A. la persoana vătămată D. în Adjud, că nu a avut niciodată de vânzare bijuterii şi că nu ştie dacă inculpatul A. se ocupă de vânzarea de pietre preţioase şi semipreţioase.
Inculpata B. a declarat că nu a beneficiat de niciun folos material de pe urma tranzacţiei dintre D. şi A. şi a arătat că ea nu a discutat cu inculpatul C. despre tranzacţia dintre D. şi A. ci doar despre închirierea unui apartament în Constanta pentru a sta în concediu pe litoral, pentru că soţii I. au nişte apartamente pe care le închiriază în Constanţa.
Inculpata B. a indicat faptul că i-a spus inculpatului A. să ia maşina de la mama sa şi a explicat că în cele 46 de convorbiri telefonice pe care le-a purtat cu inculpatul A. au vorbit despre lucruri obişnuite în legătură cu maşina, gen dacă are asigurare precum şi aspecte de genul "ce faci, unde eşti, cum stai" iar A. i-a spus că ar vrea să treacă pe la mare pe la Constanţa.
Inculpata B. a mai declarat faptul că:
"...Nu mă consider vinovată de săvârşirea niciunei infracţiuni. Declar că eu nu i-am pus la dispoziţie maşina lui A. ca să se deplaseze la Adjud ca să-l înşele pe D., ci ca să se deplaseze unde vroia, iar A. nu mi-a spus nimic în acest sens, mi-a spus doar că stă câteva zile în ţară şi că are nevoie de un mijloc de transport şi eu la rândul meu când merg în Spania apelez la ajutorul lui A.. Precizez ca A. locuieşte în Spania în Madrid.
Cred că s-a ajuns să fiu trimisă în judecată din cauza maşinii, pentru că era maşina mea. Eu când am fost audiată prima dată am şi precizat că pot să fac dovada că nu am fost niciodată la Adjud. În ziua respectivă chiar a fost o zi cu nori şi am ieşit cu fiica mea la cumpărături în Constanţa în Molul Vivo. Pot să dovedesc că eram în Constanţa prin extrasul de cont când am făcut cumpărături şi se puteau lua imagini şi de la camerele de supraveghere din Mol, doar că la acea dată când i-am spus poliţistului acest lucru mi-a replicat că acele cumpărături puteau fi făcute şi de altcineva. Arat că acele cumpărături au fost făcute de pe un card de firmă şi nu ştiu cine şi-ar fi dat cardul de firmă altei persoane.
Nu sunt de acord să fiu testată poligraf.
Poliţia nu mi-a cerut atunci extrasul de cont cu cumpărăturile de la Mol şi l-am depus la a doua declaraţie la Politia mun. Adjud când am fost audiată în calitate de suspect, după cca. 1 an de la prima declaraţie.
A. mi-a spus în concret că a făcut o tranzacţie cu D., în sensul ca i-a dat nişte pietre preţioase, diamante, că a primit suma de 30.000 euro şi că mai avea de primit de la D. 5.000 euro şi că D. nu a vrut să-i mai plătească restul de bani spunându-i că de fapt pietrele pe care i le-a vândut nu sunt diamante. Mi-a zis că e vorba de 4 pietre şi că le-a cumpărat din Spania de la cineva. Eu nu am văzut niciodată acele pietre."
Inculpata B. a declarat că inculpatul A. nu i-a spus că se afla în Adjud în vreuna din cele 6 convorbiri telefonice purtate între cei doi la data de 19 august 2019 conform listingului de convorbiri şi a precizat că inculpatul A. a folosit maşina x timp 3-4 zile după care i-a restituit maşina, în sensul că a dus-o la scara blocului unde locuieşte ea în Galaţi şi i-a restituit cheia de la maşină.
Inculpata B. a explicat şi faptul că inculpatul A. i-a povestit că nu înţelege de ce s-a ajuns aici pentru că îl cunoştea pe D. de mai mult timp.
Persoana vătămată D. a declarat, în esenţă, următoarele:
A precizat că locuieşte în mun. Adjud şi deţine un restaurant pe nume G. şi mai multe spaţii comerciale în Mun. Adjud. A arătat că a avut o casă de amanet pentru 6 luni în urmă cu opt ani tot în Adjud şi că nu are studii în ceea ce priveşte pietrele preţioase şi semipreţioase.
Persoana vătămată D. a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul C. de 20 de ani iar în urmă cu şapte ani i-a propus inculpatului să-i boteze fata, se vizitau reciproc şi îl considera un prieten.
Persoana vătămată D. a declarat că i-a vândut inculpatului I. două inele din aur, iar el i-a vândut lui două inele, două tablouri, vânzări care s-au întâmplat în urmă cu şase, şapte ani.
Persoana vătămată D. l-a descris pe inculpatul C. ca fiind pasionat şi colecţionar de obiecte preţioase, iar odată când a venit la el i-a arătat testerul pe bază termică pe care îl deţinea persoana vătămată şi cu care verifica când a avut amanetul dacă unele obiecte erau din metal preţios şi dacă aveau pietre preţioase, iar inculpatul I. i-a spus că acel tester era depăşit şi se folosesc alte aparate în domeniu.
Persoana vătămată D. a declarat că în urmă cu vreo două săptămâni înainte de 19 august 2019 inculpatul C. a venit cu soţia lui prin Adjud ocazie cu care au discutat, iar inculpatul i-a zis că a fost la Bacău şi a cumpărat un inel cu diamant galben pe care i l-a arătat şi i-a arătat mai multe bijuterii gen brăţări, inele şi i-a spus că dacă vine cineva cu pietre preţioase de vânzare să-l anunţe pentru că este foarte interesat să cumpere.
În legătură cu modalitatea de derulare a tranzacţiei persoana vătămată D. a declarat următoarele:
"...Pe data de 16 august 2019 în jurul orelor 21:00 m-a sunat un număr de Spania necunoscut care mi-a zis ca e un băiat din Spania care vine acasă la Bârlad şi că vrea sa-mi arate 4 pietre, şi l-am întrebat de unde are numărul meu de telefon şi mi-a zis ca de la un băiat T., iar eu i-am spus să vină să-mi arate pietrele.
Pe data de 19 august m-a sunat acelaşi număr de Spania, nu mi-a spus cum îl cheamă şi mi-a spus că vine să-mi arate pietrele pentru care mă sunase cu 3 zile înainte. A ajuns în jurul orelor 11:00 şi ceva în Adjud, i-am spus unde sunt şi să vină în parcarea de lângă M. din Adjud, a venit omul respectiv cu o maşină x gri cu număr de Spania şi mi-a zis că-l cheamă A. şi că de loc este din Bârlad. Nu-l văzusem niciodată în viaţa mea, stătea cu ochelari de soare pe ochi, am intrat pe terasa G., ne-am aşezat la prima masă din stânga, avea o borsetă la gât şi a scos patru pliculeţe cu patru pietre, cu nişte etichete ataşate, scris de mână foarte urât, pe care scria karatajul şi valoarea în euro, gen 2K. şi 50.000 euro, valori pe care nu le-am luat în considerare şi l-am întrebat cât cere. Mi-a spus o sumă foarte mare şi i-am spus că nu mă interesează, dar el a insistat că sunt adevărate, că sunt ale unei femei, care are nevoie de bani şi vrea să o ajute şi că sunt valoroase. Eu i-am zis că nu mă interesează, dar că o să întreb un prieten, adică pe dl. I., ocazie cu care i-am trimis mesajul de pe poza depusă la dosar cu ocazia audierii, dar între timp inculpatul A. plecase deja pentru că rămăsese să primesc confirmare de la dl. I. dacă le vrea sau nu. După acest mesaj pe care l-am trimis inculpatului I., acesta m-a sunat de vreo trei ori şi a zis că este foarte interesat, câţi bani vreau pe ele şi i-am spus că nu am negociat încă cu A., i-am spus doar cât a cerut acesta, aproximativ 60.000 euro cred şi m-a sunat că vine imediat. I-am spus lui I. că A. este prin Adjud, aşteaptă răspunsul şi că s-a dus să mănânce.
Precizez că cele patru pietre rămăseseră la inculpatul A. care le-a luat înapoi după ce mi le arătase şi pentru că nu putea să mi le lase mie, un necunoscut.
În momentul când a venit cu pietrele A. le-a scos pe masă, am rugat un băiat de la bar să vină cu o riglă, le-am măsurat cu rigla, am pus testerul pe ele, care mi-a arătat eronat că sunt bune, ocazie cu care am scris pe o bucăţică de hârtie dimensiunile ca să i le transmit lui I. şi asta a fost tot la prima întâlnire şi i-am zis lui A. că aştept un răspuns de la prietenul meu C..
Eu nu ştiam la acel moment că inculpatul A. îl cunoştea pe inculpatul I. şi nu ştiam nici faptul ca pe dl. A. care venise cu cele patru pietre îl cheamă A..
A durat o jumătate de ora, m-a sunat inc. I. de două, trei ori într-o oră, prima dată mi-a zis că se urcă în maşină şi că vine imediat în Adjud să le cumpere, a doua oara inc. I. m-a sunat şi mi-a zis că are o licitaţie de care a uitat şi că nu poate să mai vină şi a treia oară i-am spus inculpatului I. că le cumpăr eu cele patru pietre şi i le aduc la Constanţa, iar putea sa-mi spună, cum era prietenul meu, să le verificăm întâi şi după aceea să-i dau banii lui A.. Inc. I. m-a întrebat ce câştig vreau eu la ele, iar eu i-am spus că vreau un ceas pe care îl avea el de vânzare, respectiv un ceas din aur. Arăt ca inc. I. mi-a trimis pe wathsapp mesajul că astea verzi sunt o valoare, referindu-se la pietrele prezentate mie de A. şi pe care le pozasem şi le trimisesem lui I. pe wattsapp şi atunci eu m-am gândit că, în schimbul pietrelor să-mi dea un ceas care valora cam 3.000 euro, ca bonus pentru faptul că am cumpărat eu pietrele cu banii mei şi i le duceam la Constanţa după ce I. mi-ar fi dat banii plătiţi pe pietre. Ceasul era bonus ca să nu mai vină el să le ia şi ca să nu piardă afacerea.
I-am spus aceste detalii inculpatului I. prin telefon când m-a sunat de trei ori.
După aceea l-am sunat pe A., l-am întrebat unde e, mi-a zis că se afla la L., m-am dus la el la masă, i-am spus că am vorbit cu prietenul meu, adică C. care este interesat şi am început să negociem preţul. I-am spus iniţial că-i dau 30.000 euro întrucât numai atâţia bani am, iar atunci A. a sunat o persoană de sex feminin care i-a spus că nu este de acord cu suma de 30.000 euro şi să mai pun ceva, să mai pun 5.000 euro, lucru pe care mi-l transmitea A. pentru ca eu nu auzeam ce spune persoana de sex feminin, se auzea doar o voce de femeie şi părea a fi o regie, dar mi-am dat seama ulterior de acest lucru. I-am spus că nu am decât 30.000 euro şi dacă acceptă să-i dau 30.000 euro pe loc, iar 5.000 euro dimineaţa la prima ora după ce vin de la Constanţa. A primit confirmarea A. prin telefon că e de acord femeia cu varianta asta, am mai stat de vorba şi l-am întrebat unde stă exact şi mi-a spus că stă deasupra la U. la intrarea în Bârlad, în centru, la o intersecţie, după care i-am zis că mă duc acasă ca să aduc banii şi că ne întâlnim la restaurant G.. Atunci am văzut cu ce maşina venise A. şi l-am întrebat cum merge maşina şi am observat că în maşină nu mai era altă persoană în afara de A..
Ne-am întâlnit în jurul orelor 14:25 la terasa G., ne-am aşezat la ultima masa la ieşire pe dreapta, A. şi-a scos gentuţa de la gât, a scos cele patru pietre din gentuţa lui, m-am uitat la ele să văd dacă sunt tot acele pietre cu ochiul liber şi cred că am pus şi testerul, după care am scos şi i-am dat 30.000 euro pe care A. i-a numărat de două ori, am luat cele patru pietre, le-am băgat in buzunar, stabilind ca a doua zi dimineaţa până în ora 10:00 A. să fie în Adjud, după care i-am arătat prin restaurant la mine, după care l-am condus în parcare, unde avea parcată maşina şi a zis că trebuie să-i dea banii femeii ca să verifice şi a scos gentuţa şi i-a dat-o unei femei care se afla pe scaunul din spatele şoferului, în maşina x gri cu nr. de Spania.
Era prima dată când o vedeam pe acea femeie în maşină pentru că primele doua dăţi inculpatul A. a venit singur şi a treia oară tot singur a venit când a încasat banii şi nu ştiu de unde a apărut această femeie, bănuiesc că o lăsase să se plimbe prin oraş cât negociase el cu mine, pentru că vorbea mereu cu ea la telefon în acest timp. În spatele maşinii inculpatului am văzut o femeie cu ochelari de soare, brunetă care seamănă puţin cu inculpata B. la cap, rotundă. Inculpatul A. nu mi-a făcut cunoştinţă cu acea femeie, mi-a spus doar că pietrele sunt ale unei femei care are nevoie de bani, că are o problemă şi că vrea să le vândă. Era prima dată când o vedeam pe acea femeie şi nu am mai văzut-o ulterior, doar în pozele pe care le-am găsit pe facebook când apărea împreună cu inculpatul A..
După aceea inculpatul A. a plecat cu maşina x împreună cu acea femeie, iar între timp trecuse martorul pe nume I. care m-a salutat şi mi-a zis că se duce la piaţă. M-am pregătit după aceea şi am plecat la Constanţa la ora 17:00.
Revin şi arăt că inc. I. părea foarte interesat la telefon din moment ce a zis că se urcă în maşină şi că vine la Adjud, eu i-am zis să vină că îl aştept, acest lucru spunându-l înainte de a cumpăra pietrele între orele 12:25 şi 14,25. Precizez că a treia oară când am vorbit la telefon cu I. şi i-am spus că o să cumpăr eu pietrele şi i le aduc şi el să-mi dea un ceas ca şi câştig, I. a spus că este de acord. Dacă nu era de acord nu mai cumpăram pietrele şi nu mă mai duceam la Constanţa pentru că nu aveam ce să fac cu ele.
Am plecat la Constanţa în aceeaşi zi la ora 17:00, având asupra mea cele patru pietre şi cinci inele pe care mi le lăsase cineva ca să văd dacă le cumpăra inc. I., context în care îmi spunea că este interesat, am ajuns la Constanţa la 21 şi 5 minute, mă aştepta I., m-a invitat înăuntru, ocazie cu care am scos cele patru pietre şi inelele. Atunci i-a zis fiului lui să-i aducă vată cu spirt să şteargă pietrele sau testerul. A pus testerul pe pietre, s-a uitat şi cu lupa în ele şi a zis că nu sunt bune. I-am arătat şi inelele celelalte şi a zis că acelea sunt bune dar nu-i plac. I-am spus cum să nu fie bune pietrele pentru că eu am plătit o grămada de bani pe ele. Şi a zis din nou că nu sunt bune. Mi-a venit rău atunci şi am plecat repede ca să-l caut pe A. ca să-i dau pietrele înapoi la Bârlad. Am ajuns pe la ora 1:30-02:00 prin Bârlad şi până la ora 4:00 am căutat prin Bârlad maşina inculpatului şi nu am găsit-o neştiind adresa exactă. Ştiam doar că stă la un apartament de deasupra la U..
Dimineaţa la ora 7:00 m-am dus la Poliţia Adjud şi am intrat în audienţă la dl. comandant şi i-am spus ce s-a întâmplat şi că trebuie să vină un cetăţean ca să-i dau 5.000 euro şi să mă ajute cu un echipaj de poliţie ca să-l identifice pe cetăţeanul A.. Comandantul poliţiei mi-a zis că nu crede că o să mai vină respectivul să-i dau 5.000 euro şi aşa s-a şi întâmplat. A doua zi, adică pe 21 august 2019 l-am sunat pe A. şi avea telefonul închis şi arăt ca nu l-am sunat pe 20 august în ideea ca să vină şi ca să nu se prindă că eu am verificat pietrele şi că acestea sunt false.
Tot în ziua de 20 august 2019 am fost la Bucureşti la o casă de amanet pe Calea x, ocazie cu care mi s-a spus că sunt false şi că nu trebuia să cumpăr pietre colorate care nu se vând în România şi care se verifică doar în Olanda şi nimeni nu cumpără pietre colorate în Bucureşti pentru că sunt false şi nu au cum să le verifice şi testerul nu e suficient pentru verificarea pietrelor colorate".
Persoana vătămată D. a declarat că testerul verifică autenticitatea pietrelor preţioase, dar dacă acest tester este folosit pentru a verifica cele patru pietre cumpărate de la inculpatul A. îţi arăta în mod eronat că sunt reale/autentice pentru că au un praf care le face să pară reale, lucru pe care persoana vătămată l-a aflat pe data de 19 august 2019, după ce cumpărase pietrele de la inculpatul A., când s-a dus acasă la inculpatul C. la Constanţa şi i-am arăta cele patru pietre cumpărate de la A., iar C. a spus că sunt false.
În continuare persoana vătămată D. a declarat că:
"... Am reţinut numărul maşinii x cu nr. x şi am rugat un prieten să verifice maşina şi după vreo două săptămâni am primit o hârtie scoasă de la autostrăzi din Spania, că pe numărul maşinii figurează B. cu adresa din Madrid, hârtie depusa la dosarul cauzei Am verificat pe facebook B. şi am găsit-o în Galaţi cu poze împreună cu inculpatul A. şi i-am trimis poze inculpatului I., în sensul că am găsit cine m-a păcălit, iar dl. I. mi-a răspuns că este în Turcia, dar nu mi-a spus că-l cunoaşte pe inculpatul A..
Am sunat pe nr. de telefon al salonului luat de pe facebook şi a răspuns d-na Văideanu ...i-am explicat la telefon cine sunt şi ce am păţit şi că prietenul ei mi-a vândut patru pietre false şi că vreau banii înapoi astfel sunt nevoit să fac plângere la poliţie pentru înşelăciune. D-na mi-a zis că nu este implicată şi atunci i-am zis că am înregistrarea de la restaurant pe care apare maşina ei şi nu a mai zis nimic.
La o jumătate de oră m-a sunat A., i-am explicat că pietrele sunt false şi vreau să-mi dea banii înapoi, iar el mi-a zis *domnule dar vii la mine după atâta timp* şi eu i-am spus că atunci l-am găsit şi de pe facebook am aflat că-l cheamă A. şi a doua zi şi-au şters conturile de pe facebook şi Văideanu şi A.. Atunci i-am spus lui A. că dacă nu-mi dă banii o să fiu nevoit să fac plângere la poliţie, iar el mi-a zis că-i plecat, că vin după el după atâta timp şi nu părea interesat.
Am mai vorbit cu I. de câteva ori, eu nu bănuiam atunci că el este implicat şi mi-am dat seama că şi el este implicat când mi-a trimis mesaj cu nr. de telefon al lui A. cu o zi înainte să fie audiat dl. A. la Poliţia Adjud, lucru pe care îl ştiam de la avocatul meu care mă ţinea la curent cu evoluţia dosarului şi tot avocatul mi-a spus că mai trimisese o citaţie dar nu se prezentase pentru că era plecat din ţară. Atunci l-am bănuit pe I. că este şi el implicat ca şi complice pentru că altfel nu avea cum să ajungă la mine A.. Cred că pe A. l-a trimis la mine C. care şi vorbeau la telefon în aceeaşi perioadă, iar capul este domnul I., pentru că el se pricepea la pietre, ştia ce fel de tester am, că nu mă pricep la pietre şi aveam foarte mare încredere în dl. I. şi ne sunam şi ne vizitam des şi chiar vroiam să fie naşul fetiţei mele în urmă cu şapte ani şi atunci a zis că a avut el o problemă şi a zis că nu poate să fie naş.
Precizez ca în telefonul meu contactul cu numele C. este C..
De la momentele precizate nu am mai vorbit cu cei trei inculpaţi, respectiv de când am fost la Galaţi nu am mai vorbit cu A. şi cu Văideanu iar cu I. nu am mai vorbit de când am fost la Poliţia Adjud şi am indicat numele lui ca martor pentru că am precizat la cine mă duceam în Constanţa ca să vând pietrele.
Declar că nu am schimbat pietrele cumpărate de la A. cu alte pietre, pietrele care apar în pozele de pe wathapp de la dosar sunt conforme cu pietrele cumpărate de la A. şi trimise la ANPC pentru verificare de două ori, odată la urmărirea penală şi odată la judecată.
Niciunul dintre cei trei inculpaţi nu mi-a propus nicio modalitate concretă de a soluţiona acest conflict şi arăt că inculpatul I. este milionar şi putea în momentul în care am descoperit escrocheria să-mi dea banii înapoi pentru că el m-a păcălit să le cumpăr pentru el şi nu e o problemă pentru el să dea înapoi 30.000 euro. Ştiu că dl. I. are foarte mulţi bani pentru că eram prieten cu el şi îmi spunea câte proprietăţi are şi mai adaug faptul că, atunci când a trecut pe la mine mi-a arătat diamante şi bijuterii de aprox. 500.000 euro şi nu cred că erau false pt. că dl. I. este specialist. El este cunoscut în ţară ca specialist în pietre şi toată lumea se duce la el dacă are ceva de valoare şi este şi colecţionar, comerciant de bijuterii.
Mă consider păgubit în prezenta cauză cu suma de 40.000 de euro din care 30.000 euro prejudiciul material, adică banii plătiţi pe pietre şi 10.000 euro daune morale constând în suferinţa pricinuită în ultimii trei ani care mi-a declanşat un diabet pe fond de stres şi am acte medicale în acest sens prin care mi s-au prescris injecţii în abdomen pentru diabet.
Consider responsabili pentru paguba produsă în dauna mea pe toţi cei trei inculpaţi şi solicit tragerea lor la răspundere în faţa legii...".
În legătură cu ştergerea unor mesaje de pe telefonul său mobil şi cu plângerea formulată la Poliţie persoana vătămată D. a declarat că:
"... Întrebare av. I. - Vă menţineţi declaraţia dată în timpul u.p. în data de 17 iulie 2020 în care aţi afirmat faptul că * consider că C. era complice cu A. în sensul că m-a făcut pe mine să cred că pietrele erau preţioase şi m-a asigurat că le va cumpăra. Aceasta discuţie am purtat-o pe wathapp însă toată conversaţia am şters-o*.
Răspuns - Da, îmi menţin declaraţia.
Întrebare av. I. - Puteţi oferi vreo explicaţie referitor la motivul pentru care aţi şters din telefon acel mesaj în care spuneţi că I. a confirmat faptul că pietrele sunt autentice şi şi-a dat şi acordul de cumpărare.
Răspuns - Am şters un mesaj anterior şi nu acela pe care l-am depus sub formă de fotografie, inclusiv la acest termen şi pe care l-a confirmat şi dl. I.. Precizez că eu am şters mesajele anterioare şi după aceea am trimis telefonul la investigaţii la Galaţi ca să îmi recuperez tot ce am şters. Nu am şters vreun mesaj de la dl. I. în sensul întrebării formulate ci telefonic dl. I. mi-a confirmat că vrea să cumpere pietrele şi că se urcă în maşină şi vine la Adjud. Mesajele pe care le-am şters conţineau poze cu cele cinci inele de la persoana din Adjud şi cu o verighetă şi nu aveau legătură cu cele patru pietre.
S.- Puteţi explica motivul pentru care aţi formulat plângere la poliţie după o lună de zile de la tranzacţie şi abia atunci aţi prezentat şi pietrele spre verificare.
Răspuns: Am făcut plângere cam într-o lună în momentul în care am descoperit cine sunt făptaşii şi după ce am stat de vorbă cu ei ca să-mi dea banii, mă gândeam că nu au ştiut nici ei şi când am văzut că nu vor să-mi dea banii m-am dus la poliţie".
În legătură cu recunoaşterea inculpatei B., persoana vătămată D. a declarat în instanţă faptul că:
"...după care l-am condus în parcare, unde avea parcată maşina şi a zis că trebuie să-i dea banii femeii ca să verifice şi a scos gentuţa şi i-a dat-o unei femei care se afla pe scaunul din spatele şoferului, în maşina x gri cu nr. de Spania.
Era prima dată când o vedeam pe acea femeie în maşină pentru că primele doua dăţi inculpatul A. a venit singur şi a treia oara tot singur a venit când a încasat banii şi nu ştiu de unde a apărut această femeie, bănuiesc că o lăsase să se plimbe prin oraş cât negociase el cu mine, pentru că vorbea mereu cu ea la telefon în acest timp. În spatele maşinii inculpatului am văzut o femeie cu ochelari de soare, brunetă care seamănă puţin cu inculpata B. la cap, rotundă. Inculpatul A. nu mi-a făcut cunoştinţă cu acea femeie, mi-a spus doar că pietrele sunt ale unei femei care are nevoie de bani, că are o problemă şi că vrea să le vândă. Era prima dată când o vedeam pe acea femeie şi nu am mai văzut-o ulterior, doar în pozele pe care le-am găsit pe facebook când apărea împreună cu inculpatul A..
După aceea inculpatul A. a plecat cu maşina x împreună cu acea femeie, iar între timp trecuse martorul pe nume I. care m-a salutat şi mi-a zis că se duce la piaţă. M-am pregătit după aceea şi am plecat la Constanţa la ora 17:00.
Întrebare. av. A. - O recunoaşteţi pe d-na din sală ca fiind d-na care era în maşina la A. şi care a numărat banii ?
Răspuns - Da, era o femeie care seamănă cu d-na Văideanu prezentă astăzi în sala de judecată. Precizez că eu am văzut-o puţin câteva secunde. Mai arăt că d-na Văideanu a venit la fiecare termen mereu schimbată cu alte coafuri, alte haine şi eu am recunoscut-o în pozele de pe facebook..." .
Persoana vătămată D. a mai declarat în legătură cu demersurile efectuate pentru clarificarea situaţiei faptul că:
"...Dimineaţa la ora 7:00 m-am dus la Poliţia Adjud şi am intrat în audienţă la dl. comandant şi i-am spus ce s-a întâmplat şi că trebuie să vină un cetăţean ca să-i dau 5.000 euro şi să mă ajute cu un echipaj de poliţie ca să-l identifice pe cetăţeanul A.. Comandantul poliţiei mi-a zis că nu crede că o să mai vină respectivul să-i dau 5.000 euro şi aşa s-a şi întâmplat" .
În legătură cu motivul pentru care persoana vătămată D. a formulat plângere la poliţie după o lună de zile de la tranzacţie şi atunci a prezentat şi pietrele spre verificare, persoana vătămată D. a declarat că "...Am făcut plângere cam într-o lună în momentul în care am descoperit cine sunt făptaşii şi după ce am stat de vorbă cu ei ca să-mi dea banii, mă gândeam că nu au ştiut nici ei şi când am văzut că nu vor să-mi dea banii m-am dus la poliţie". Aceste aspecte sunt similare cu cele declarate la urmărirea penală de persoana vătămată .
Martorul V., comandantul Poliţiei Mun. Adjud, a fost audiat la solicitarea procurorului de şedinţă, în urma aspectelor relatate de persoana vătămată în faţa instanţei.
Astfel, martorul V. a declarat, în esenţă, faptul că îl cunoaşte pe D. de mai mult timp, a avut mai multe întâlniri cu acesta cu ocazia anchetei desfăşurate iar D. i-a relatat că ar fi cumpărat anumite pietre preţioase pentru un amic din Constanţa, că mai avea de achitat o parte din suma de bani vânzătorului şi a avut suspiciuni cu privire la calitatea pietrelor respective, deoarece vânzătorul nu s-a mai prezentat să ridice şi diferenţa de bani.
Martorul V. a declarat că nu-şi aminteşte cu exactitate unde a avut loc această discuţie, dacă în sediul Pol. Mun. Adjud sau în altă locaţie.
Se constată faptul că persoana vătămată D. nu figurează înregistrată în registrul de intrare - ieşire al unităţii şi nici în registrul de audienţe din data de 20.08.2019 al Poliţiei Mun. Adjud, conform adresei nr. x/26.05.2022 emisă de Poliţia Mun. Adjud, aspect care a fost pus de persoana vătămată pe seama faptului că se cunoştea personal cu martorul V., comandantul Poliţiei Mun. Adjud .
Martorul H. a declarat următoarele:
A precizat martorul că pe data de 19 august 2019 se afla la restaurantul persoanei vătămate, mai exact în bar şi a văzut că în restaurant au intrat D. şi un domn despre care a aflat ulterior de la persoana vătămată că se numeşte A., pe care îl vedea pentru prima dată. Martorul a indicat faptul că nu l-a mai văzut pe d-nul A. în restaurant până în acel moment şi nici după acel moment.
Martorul a declarat că persoana vătămată i-a prezentat d-lui A. restaurantul după care s-au dus pe terasă la o masă, iar persoana vătămata l-a chemat ca să-i aducă o foaie şi un pix şi acela a fost momentul când a văzut pietricelele, care erau pe masă, trei la număr de culoare verde-albăstruie, iar cei doi au plecat din restaurant.
Martorul a arătat că cei doi au revenit amândoi după o oră, două şi a văzut când d-nul D. număra nişte bani în Euro şi i-a oferit banii d-lui A., care i-a numărat şi el, după care au plecat amândoi, iar suma de bani în Euro a rămas la d-nul A., fără să cunoască cu ce maşină au plecat cei doi.
Martorul a susţinut că a doua oară nu a mai văzut pietricelele şi a precizat că nu a auzit ce au discutat d-nul D. cu d-nul A..
Martorul a declarat că acele pietre au fost aduse de d-nul A. dar aceasta este presupunerea sa pentru că nu l-a văzut pe d-nul A. cu aceste pietre.
Martorul a declarat că nu l-a văzut pe D. studiind acele pietre cu vreun dispozitiv şi nu cunoaşte suma de bani care a fost numărată de părţi. Nu mai era prezentă vreo altă persoană în restaurant sau pe terasă.
Fiindu-i citită parţial declaraţia dată în timpul urmăririi penale în calitate de martor, de la fila x, vol. l, declaraţie în care este consemnat faptul că pietrele păreau a fi diamante, iar din discuţia pe care o aveau cei doi a înţeles că diamantele sunt adevărate, întrucât aşa a precizat persoana care îl însoţea pe D., martorul H. a declarat că nu mai ţine minte dacă a declarat sau nu acest lucru la Poliţie şi a susţinut că adevărul este că nu a auzit nimic din discuţia dintre D. şi d-nul A..
Fiindu-i prezentată declaraţia de martor de la dosar u.p. vol. I, martorul H. a declarat că semnătura de pe toate filele nu-i aparţine, conţinutul declaraţiei nu a fost scris de el, nu e scrisul său, declaraţia fiind scrisă de un poliţist, iar el a scris personal doar ultima frază respectiv "Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau şi o semnez personal."- dosar instanţă, dosar u.p.
Martorul I. a declarat următoarele:
A precizat martorul că locuieşte în Adjud şi că îl cunoaşte pe D. de mai mulţi ani.
Martorul a relatat că pe data de 19.08.2019 mergea către Piaţa din Adjud şi în parcare "la Restaurantul sau W. din Adjud, unde este şi Biserica, l-am văzut pe D., prietenul meu cum stătea de vorbă cu un bărbat, cu tenul deschis, nu pot aproxima vârsta, pe care nu-l cunosc. M-am dus la D. şi am dat noroc cu acesta, ne-am salutat după care am observat că cei doi stăteau în picioare lângă o maşină, nu pot preciza marca şi culoarea, iar în maşină se afla o persoană de gen feminin care număra nişte bani, parcă era pe bancheta din spate, nu mai reţin exact, nu cunoşteam pe acea persoana de gen feminin. Nu cunosc despre ce discutau D. cu acel bărbat pentru că am stat lângă ei 3, 4,5 secunde, după care am plecat.
Martorul I. a indicat faptul că ulterior, la cca. o lună după ce l-a văzut pe D. cu bărbatul respectiv, a auzit o discuţie de la un prieten pe nume X., nu cunoaşte numele de familie, care este din Adjud, iar acest X. discuta cu soţia dânsului pe nume Y. şi a auzit pe X. spunând că *D. a luat ţeapă* sau ceva de genul acesta dar alte detalii nu mai cunoaşte şi a mai auzit că *D. s-a dus în cap cu o sumă mare de bani*, acestea fiind cuvintele folosite exact de X., iar martorul a dedus că D. a luat ţeapă, în sensul că a fost înşelat, păcălit fără să cunoască de către cine anume şi în ce condiţii.
Martorul a precizat că D. i-a spus că va fi chemat la Poliţie să dea o declaraţie despre ce a văzut în acea zi iar alte aspecte nu a mai discutat cu D..
Martorul a menţionat că nu a mai văzut de atunci bărbatul cu care vorbea D. şi femeia care era în maşină şi că nu le-a reţinut feţele.
Martorul a mai declarat că la mult timp, prin primăvară, D. a venit la un bar unde lucra martorul şi i-a spus acestuia că are probleme cu nişte pietre, cu nişte diamante, că a venit de la Bucureşti, că s-a oprit să bea o cafea iar martorul i-a spus că nu îl interesează.
Martorul I. a declarat că D. a avut o agenţie imobiliară dar nu îl cunoaşte ca fiind interesat de activităţi cu aur sau pietre preţioase .
Martora J. (mama inculpatei B.) s-a folosit de dreptul de a nu da nicio declaraţie, conform dispoziţiilor art. 117 alin. 1 lit. a) din C. proc. pen. .
Din Buletinul de expertizare nr. x/23.09.2019 întocmit la urmărirea penală de către specialişti din cadrul ANPC - Direcţia Generală Laboratoare Larex - Laborator Pietre Preţioase, Proces Kimberley şi Încercări Metale Preţioase Bucureşti rezultă faptul că cele patru pietre prezentate de către persoana vătămată D. sunt 4 (patru) pietre libere, de culoare albastru-verzuie, faţetate rotund care s-au dovedit a fi 4 (patru) moissanite sintetice de culoare albastru-
verzuie, faţetate rotund cu masa: 1,83 ct, 2,43 ct, 2,72 ct, 2,74 ct., nefiind pietre preţioase .
În cauză în faza de judecată a fost întocmit la cererea inculpaţilor Raportul de expertiză tehnică cu nr. x din 15.03.2022 de către ANPC - Direcţia Generală Laboratoare Larex - Laborator Pietre Preţioase, Proces Kimberley şi Încercări Metale Preţioase Bucureşti.
În urma expertizării celor patru pietre puse la dispoziţie de către persoana vătămată D. s-a stabilit faptul că cele 4 (patru) pietre sunt 4 (patru) pietre libere, de culoare albastru-verzuie, cu irizaţii multicolore, faţetate rotund, în greutate de 0,37 g/1,83 ct, 0,48 g/2,43ct, 0,54 g/2,72 ct, respectiv 0,55 g/2,74 ct.
S-a constatat că pietrele expertizate nu fac parte din categoria pietrelor preţioase .
Se impune a fi precizat faptul că cele 4 (patru) pietre împreună cu 4 bileţele pe care era scris caratajul şi valoarea estimată a fiecărei pietre (1,85 ct/50000 E, 2,75 ct/100000 E, 2,40 ct/80000 E, 2,75 ct/100000 E) au fost lăsate de către organele de urmărire penală în custodia persoanei vătămate D., conform procesului-verbal din 17.09.2019 . Cele patru bileţele au fost ridicate ulterior la data de 07.08.2020 de la persoana vătămată de organele de poliţie pentru efectuarea raportului de constatare criminalistică nr. x din data de 02.10.2020 .
Instanţa a dispus în faza de judecată ca cele 4 (patru) pietre să rămână în continuare în custodia persoanei vătămate D., având în vedere dispoziţiile art. 164-l68 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor referitoare la condiţiile speciale de gestionarea corpurilor delicte şi a valorilor precum şi dispoziţiile art. 255 din C. proc. pen., cu obligaţia pentru persoana vătămată D. să le păstreze până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal .
Declaraţiile părţilor şi ale martorilor au fost redate in extenso dată fiind natura infracţiunilor şi probatoriul administrat în cauză.
Inculpaţii A. şi B. au susţinut, în esenţă, prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, următoarele aspecte:
În opinia inculpaţilor, motivul real pentru care inculpaţii B. şi C. au fost inculpaţi rezidă în împrejurarea că aceştia deţin bunuri în proprietate în România, pe când inculpatul A. nu deţine, pentru partea civilă (şi posibil cei care îl susţin) fiind importantă obţinerea în mod injust a unei sume de bani din despăgubirea aferentă pretinsei înşelăciuni şi nu o eventuală sancţiune penală.
Inculpaţii au considerat că pe parcursul urmăririi penale s-a evitat în mod sistematic strângerea tuturor probelor necesare stabilirii corecte a situaţiei de fapt, pentru a nu putea fi verificate şi combătute susţinerile mincinoase ale persoanei vătămate/părţii civile, sens în care nu s-a dispus: depunerea la dosarul cauzei a înregistrărilor video ale primei întâlniri dintre partea civilă şi inculpatul A., de la restaurantul părţii civile; percheziţia informatică a telefonului părţii civile şi descărcarea fotografiilor şi mesajelor schimbate cu inculpatul I.
C.; reţinerea la camera de corpuri delicte a obiectului material al infracţiunii, respective bunurile obiect al înşelăciunii, pentru a se evita posibila înlocuire ulterioară a acestora (înlocuire la care partea civilă a şi recurs, în viziunea inculpaţilor).
În aceste condiţii, inculpaţii A. şi B. au considerat că activitatea de urmărire penală şi modalitatea de administrare a probelor a avut foarte mult de suferit, generând în final reţinerea prin rechizitoriu a unei situaţii de fapt profund viciată, ghidată în principal după interesele pecuniare ilegitime ale părţii civile.
Inculpaţii au indicat că fapta de complicitate descrisă în rechizitoriu, pentru a fi reală în materialitatea sa, trebuie sa aibă ataşată, cu necesitate şi elementul de tipicitate al intenţiei de ajuta în scop infracţional.
Din probele administrate a rezultat însă, din perspectiva inculpaţilor, fără putinţă de tăgadă, lipsa acestui element, împrumutul autoturismului fiind un simplu contract civil, în condiţiile în care inculpata B. nu a cunoscut nimic despre tranzacţia pe care urma sa o efectueze inculpatul A., unde anume, dacă va folosi în scopul deplasării autoturismul sau, etc. Mai mult, alegaţia conform căreia aceasta ar fi transmit informaţii (neidentificate în concret) inculpatului C. este pur şi simplu o fabulaţie, neexistând niciun mijloc de probă care să susţină o astfel de acuzaţie.
Inculpaţii au mai arătat că din punctul de vedere al tipicităţii unei fapte de complicitate la înşelăciune, ar fi trebuit ca din probele cauzei să rezulte că:
- ajutorul ar fi fost dat cu intenţie, ştiind ca făptuitorul urmărea să înşele o persoană;
- ajutorul ar fi trebuit să fie real şi efectiv, necesar şi esenţial pentru săvârşirea faptei (aşa cum a declarat şi inculpatul A., dacă nu împrumuta maşina, ar fi ales oricare alt mijloc de transport pentru a se deplasa la întâlnirea cu D.);
- între complice şi autor ar fi trebuit să existe o înţelegere infracţională în acest sens;
- ar exista un posibil mobil/scop pentru săvârşirea actelor de complicitate.
Întrucât niciunul din aceste elemente esenţiale nu a rezultat din probatoriul administrat, inculpaţii A. şi B. au solicitat să se constate că în situaţia lipsei probelor în sprijinul acuzaţiei aduse inculpatei, singurul temei de achitare este cel prevăzut de disp. art. 16 lit. a) din C. proc. pen., sens în care au solicitat să se dispună achitarea inculpatei B., întrucât faptele penale de care este acuzată nu există.
Inculpaţii A. şi B. au arătat prin notele scrise şi faptul că din simpla comparare a măsurătorilor efectuate chiar de persoana vătămată cu instrumente de măsura deosebit de precise, a rezultat existenţa unor neconcordanţe vădite sau diferenţe de date sau informaţii, în legătură cu masa, dimensiunile, culoarea şi caratajului celor patru pietre obiect al infracţiunii, astfel cum acestea transpar prin compararea fotografiilor trimise printr-un mesaj pe aplicaţia K. de către D. inculpatului C. la data de 19.08.2019 şi concluziilor reţinute în cadrul buletinului de expertiză
367/23.09.2019, precum şi a raportului de expertiză tehnică efectuată în cadrul cercetării judecătoreşti, aspect de natură a pune la îndoială însăşi existenţa obiectului material al infracţiunii de înşelăciune.
Cu titlul de exemplu, inculpaţii au învederat faptul ca prin simpla consultare a ofertelor disponibile pe internet, chiar şi cel mai simplu şubler electronic poate fi achiziţionat cu sume ridicol de mici, de aproximativ 20 RON, în timp ce precizia oferită este de 0.01 mm (o sutime de milimetru). Tot astfel, cel mai simplu cântar electronic de bijuterii poate fi achiziţionat cu 35 RON şi este capabil să măsoare în sutimi de gram, cu acelaşi tip de precizie de o sutime de gram.
În condiţiile în care partea civilă ar fi folosit cel mai puţin performant şubler electronic şi cântar electronic, dimensiunile pietrelor măsurate de acesta, respectiv de 8,43 mm şi 9:13 mm puteau fi eronate, în opinia inculpaţilor, cu cel mult o sutime de milimetru în plus sau minus, ori o sutime de gram în plus sau în minus.
Drept urmare, inculpaţii A. şi B. au indicat că pietrele prezentate ulterior organelor de poliţie, precum şi celor pe care le-au expertizat au cu totul alte dimensiuni, după cum urmează:
Pietre iniţiale, măsurate de partea civilă Expertiza - pietre predate de partea civilă
1. 8:43 0,50 gr. 1. 8:50 0,37 gr
2. 8:43 0,50 gr. 2. 9:10 0,48 gr.
3. 9:13 0,57 gr. 3. 9:70/9:60 0,54 gr.
4. 9:13 0,57 gr. 4. 9:45 0,55 gr carataj total 5,35 carataj total 9,75
Astfel, s-a precizat că în timp ce pietrele vândute de inculpatul A. erau în pereche de câte două de acelaşi diametru şi greutate (8:43/0,50 respectiv 9:13/0,57) pietrele prezentate ulterior de partea civilă la laboratorul ANPC pentru expertiza au alte culori decât cele descrise chiar de el în mesajele iniţiale, sunt diferite semnificativ una de cealaltă, niciuna dintre acestea nefiind identică sau apropiată (în marja de eroare a instrumentelor de măsura folosite) cu cele vândute de inculpatul A..
Mai mult, în opinia inculpaţilor, caratajul total în cazul pietrelor prezentate de partea civilă este aproape dublu faţă de cel măsurat iniţial pe pietrele vândute de inculpatul A. (5,35 carate/9,75 carate) fiind imposibil ca o măsurătoare realizată cu mijloace atât de precise să dea erori de aproape 100% in loc de maxim 1%.
În aceste condiţii, inculpaţii au considerat că posibilitatea ca pietrele vândute de inculpat părţii civile să fie aceleaşi cu cele prezentate ulterior spre expertizare este pur şi simplu inexistentă, în condiţiile în care măsurătorile făcute de partea civilă nu au fost influenţate de nimeni, acesta având şi experienţa dată de activitatea de amanet desfăşurată printr-o societate pe care a recunoscut că o deţine şi în prezent (Z. S.R.L. înfiinţată în anul 2014 şi aflată încă în evidenţa activă a INF- urilor pe site-ul BNR).
În concluzie, în cazul de faţă este evident, în opinia inculpaţilor, faptul că bunurile în privinţa cărora se pretinde că ar fi avut loc înşelarea părţii civile pur şi simplu nu mai există, fiind substituite de aceasta cu alte bunuri vag asemănătoare, în scopul de a obţine în mod ilicit sume de bani cu titlu de despăgubire de la inculpaţii I. şi Văideanu. Nemaiexistând bunurile în privinţa cărora se pretinde a avut loc înşelăciunea, lipseşte însăşi proba esenţială în privinţa acestei infracţiuni, calitatea/identitatea pietrelor în cauză fiind esenţiale pentru reţinerea infracţiunii.
Cu privire la inexistenţa infracţiunii de înşelăciune, inculpaţii au susţinut că este relevant răspunsul sincer al persoanei vătămate, dat în finalul declaraţiei de la instanţa (pag. 13) când, întrebat fiind dacă inculpatul A. a folosit vreo modalitate de a încerca să-l inducă în eroare, partea civilă a răspuns: "NU" !
Prin notele scrise depuse la dosar s-a subliniat în final faptul că inculpatul A. nu s-a folosit de înscrisuri care să ateste în fals provenienţa bunurilor, spunându-i sincer persoanei vătămate că nu a cumpărat pietrele de la un magazin de specialitate şi nu deţine acte pentru acestea; inculpatul A. nu s-a folosit de certificate de autenticitate cu care să încerce să o inducă în eroare pe persoana vătămată; inculpatul A. nu a adus niciun instrument de măsură/tester menit a confirma în fals caracteristicile pietrelor oferite spre vânzare, persoana vătămată verificându-le cu propriile instrumente; inculpatul A. i-a pus la dispoziţie pietrele persoanei vătămate, pentru a le verifica şi la o altă persoană, fără a încerca în vreun fel să influenţeze decizia acestuia; nu există absolut nicio probă din care să rezulte că inculpatul A. cunoştea că pietrele aflate în posesia sa ar fi false, astfel încât cu ştiinţă să încerce apoi a induce în eroare pe persoana vătămată.
Din toate aceste elemente, s-a precizat că rezultă faptul că tranzacţia ce a avut loc între inculpat şi partea civilă nu a avut loc ca urmare a vreunei manopere dolosive din partea inculpatului A., chiar şi partea civilă confirmând acest fapt, astfel încât fapta de înşelăciune nu există în materialitatea sa, tranzacţia fiind una pur civilă, neafectată de niciun viciu de consimţământ.
În opinia inculpaţilor, în condiţiile în care intenţia de inducere în eroare trebuie să fie directă şi calificată prin scop, acuzarea nu a invocat nicio dovadă concretă în acest sens, nefiind probat faptul că inculpatul A. ar fi cunoscut la rândul sau, caracterul pretins "fals" al pietrelor vândute. Astfel, cum a rezultat din probele administrate, inculpatul A. însuşi le-a cumpărat de la alte persoane fizice din Spania, fără a fi întocmite acte sau a deţine certificate de autenticitate, utilizând exact aceleaşi metode de verificare a lor ca şi cele folosite de partea civilă. Prin urmare, chiar şi in ipoteza în care s-ar fi dovedit că pietrele vândute sunt aceleaşi cu cele prezentate ulterior de partea civilă, era posibil - datorită relativităţii rezultatelor oferite de testerele de diamante cu care au fost verificate pietrele, acestea să fi certificat în mod eronat veridicitatea pietrelor cu ambele ocazii, fapt ce exclude, în viziunea inculpaţilor, vreo urmă de vinovăţie în privinţa inculpatului A.. În ipoteza în care ar fi existat certitudinea faptului că pietrele prezentate spre expertizare (prima dată la peste o lună de la tranzacţie) sunt unele şi aceleaşi cu pietrele vândute, în lipsa unor dovezi certe privind faptul ca vânzătorul ar fi ştiut că nu sunt diamante naturale, precum şi în lipsa elementelor de inducere în eroare a cumpărătorului, litigiul era unul de natură civilă în opinia inculpaţilor, eroarea esenţială asupra calităţii mărfii cumpărate putând genera, de plano, anularea tranzacţiei.
Pentru aceste motive, s-a apreciat că se impune achitarea inculpatului A., în principal în baza disp. art. 16 lit. a) din C. proc. pen. (fapta de înşelăciune nu există, în lipsa unor probe concrete în acest sens, precum şi a bunurilor ce constituiau obiectul material al infracţiunii) iar în subsidiar, în baza disp. art. 16 lit. b) din C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege ori nu e prevăzută de legea penală, fiind în realitate un litigiu civil).
Inculpaţii A. şi B. au solicitat, prin avocat ales atât verbal în instanţă, cât şi prin concluzii scrise, constatarea nulităţii absolute a procedeului probator constând în punerea în executare a autorizaţiilor de acces la datele de comunicaţii, obţinute prin Încheierile Judecătoriei Adjud din 31.10.2019 (dosar nr. x/2019) şi din 15.01.2020 (dosar nr. x/2020), precum şi a probelor derivate prin care au fost exploatate aceste date obţinute ilegal - procesele-verbale de redare/analiză a datelor, întocmite în cauză pentru următoarele motive:
În Monitorul Oficial nr. 568 din 10.06.2022 a fost publicată Decizia nr. 295/2022 a Curţii Constituţionale a României, în motivarea căreia s-a reţinut ca în cuprinsul disp. art. 102 alin. (l), lit. c) din O.U.G. nr. 111/2011 nu se regăseşte obligaţia reţinerii şi stocării informaţiilor provenite din comunicaţii, precum nici garanţiile aferente unei astfel de obligaţii. De asemenea, s-a reţinut ca Directiva 2006/24/CE a fost declarată nevalidă prin Hotărârea din 8.04.2014 a CJUE, iar în urma controlului de constituţionalitate, Legea nr. 82/2012 a fost declarată neconstituţională în integralitatea sa, prin Decizia nr. 440/8.07.2014 a CCR.
Prin Decizia nr. 440/2014, CCR a reţinut că în condiţiile inexistentei unei legi care să reglementeze procedura reţinerii şi stocării datelor, dispoziţiile art. 152 din C. proc. pen. rămân fără aplicabilitate practică şi că "...de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale a României, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului nu mai au nici obligaţia, dar nici posibilitatea legală de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor şi de a le pune la dispoziţia organelor judiciare şi ale celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale." (par. 78).
Curtea a reţinut în Decizia nr. 295/2022 şi faptul că până în prezent, legiuitorul nu a adoptat o altă lege cu privire la reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice.
Cu privire la aplicabilitatea deciziilor CCR în cauzele pendinte, inculpaţii au arătat că aspectul a fost tranşat în nenumărate decizii ale Curţii, precum şi în jurisprudenţa naţională, în prezent fiind acceptată unanim aplicabilitatea acestora, inclusiv cu privire la situaţii din cauza pendinte, anterioare publicării deciziei, fiind în mod indubitabil aplicabilă şi în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte tipul nulităţii invocate şi momentul în care aceasta poate fi invocată, inculpaţii au precizat că, întrucât nulitatea este una absolută (necompetenţa materială a entităţii care a reţinut şi pus la dispoziţiile datele de comunicaţii, în lipsa unei dispoziţii legale), aceasta poate fi invocată oricând, chiar şi în calea de atac. Astfel, deşi prezenta cauză a depăşit faza camerei preliminare, totuşi, văzând prevederile art. 281 alin. (1), lit. d), alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., inculpaţii au solicitat instanţei să constate existenţa unei cauze de nulitate absolută, cu privire la punerea în executare a autorizaţiilor mai sus indicate.
Inculpaţii au considerat că în cauză sunt incidente şi considerente Deciziei CCR nr. 554 din 19.07.2017 [publicată în M.O., Partea I, nr. 1013 din 21.12.2017], prin prisma cărora trebuie examinate solicitările lor:
"(...) 31. Astfel, prin Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, citată anterior, Curtea a constatat că o probă nu poate fi obţinută nelegal decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care este obţinută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei. Or, nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin. (3) din C. proc. pen., prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative. Aceasta deoarece nulităţile, aşa cum sunt ele reglementate la art. 280-282 din C. proc. pen., privesc doar actele procedurale şi procesuale, adică mijloacele de probă şi procedeele probatorii, şi nicidecum probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt. Prin urmare, este firească aplicarea regimului nulităţilor, conform art. 102 alin, (3) din C. proc. pen., doar actelor prin care s-a dispus sau s-a autorizat proba şi actelor prin care s-a administrat aceasta (paragraful 16). Aşadar, Curtea a apreciat că art. 102 alin. (2) din C. proc. pen. trebuie coroborat cu alin. (3) al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obţinute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din C. proc. pen. nu pot fi folosite în procesul penal în condiţiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă. Cele două alineate nu reglementează instituţii diferite, ci presupun întotdeauna aplicarea regimului nulităţilor în materia probaţiunii, aşa cum este acesta reglementai la art. 280-282 din C. proc. pen., iar rezultatul nulităţii actelor, respectiv a mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii, determină imposibilitatea folosirii probelor în proces (paragraful 17).
32. Curtea reţine că, din conţinutul regulilor generale în materia probaţiunii, se deduc trei categorii de acţiuni care pot vicia probele, şi anume: încălcarea prescripţiilor procedurale de administrare a lor; obţinerea probelor prin utilizarea unor metode ilegale; respectiv stabilirea conţinutului probei în neconcordanţă cu realitatea obiectivă pe care aceasta trebuie să o reflecte. Primele două categorii intră direct sau indirect sub incidenţa instituţiei nulităţii procesuale, în timp ce a treia scapă acestei sancţiuni procesuale, vicierea putând fi îndreptată, de la caz la caz, pe cale penală (de exemplu, condamnarea martorului pentru mărturie mincinoasă, urmată de revizuirea hotărârii ce s-a întemeiat pe conţinutul declaraţiei mincinoase, în condiţiile în care dispoziţiile procedurale de luare a declaraţiei martorului au fost respectate întocmai), pe cale tehnică (de exemplu, refacerea raportului de expertiză ce conţine calcule tehnice/contabile sau alte determinări cu caracter ştiinţific, care sunt eronate, în condiţiile în care expertul a respectat toate condiţiile procedurale pentru efectuarea raportului de expertiză) sau, pur şi simplu, pe calea liberei aprecieri a organului judiciar (de exemplu, desfiinţarea sentinţei în apel pe motiv de pură netemeinicie nu se întemeiază pe o nulitate procesuală, ci pe autoritatea conferită de lege judecătorului de a evalua o situaţie şi a pronunţa o hotărâre potrivit propriei sale aprecieri).
33. De asemenea, Curtea constată ca nulitatea actului prin care se dispune sau se autorizează o probă poate consta, spre exemplu, într-o nulitate atrasă de: nerespectarea condiţiilor de formă ale actului (lipseşte menţiunea privind organul judiciar care a dispus-o, lipseşte semnătura organului judiciar, lipseşte dispozitivul încheierii etc; nerespectarea normelor de competenţă funcţională, materială, personală (autorizarea obţinerii unei probe de către judecătorul de cameră preliminară în loc de cel de drepturi şi libertăţi; delegarea nelegală a atribuţiei de dispunere a administrării probelor, dispunerea administrării de către un organ judiciar necompetent după materie sau persoană). Nulitatea actului prin care se administrează proba se referă, în principiu, la sancţionarea procedurală a mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii, ca acte procedurale (procesul-verbal de percheziţie şi percheziţia ca procedeu probatoriu, raportul de expertiză şi expertiza, declaraţia persoanei şi procedura audierii, procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice interceptate şi mandatul tehnic etc.\.
34. Aşadar, excluderea probelor nu este o sancţiune de sine-stătătoare, ci este un efect al constatării nulităţii mijlocului de probă/procedeului probatoriu prin care este transpusă în dosar. Acest efect al nulităţii în materia probaţiunii era subînţeles în concepţia C. proc. pen. din 1968, în timp ce în noul cod este reglementat în mod explicit, prevederile care reglementează nulităţile fiind de generală aplicare, fără a fi scoase de sub incidenţa lor actele procesuale şi procedurale realizate în materia probaţiunii. În consecinţă, pentru a se dispune excluderea unei probe trebuie constatat că aceasta a fost obţinută în mod nelegal; pentru a se constata că proba a fost nelegal obţinută, trebuie să se constate nulitatea, de principiu relativă, a mijlocului de probă/procedeului probatoriu prin intermediul căruia proba a fost obiectivată; pentru a se constata nulitatea relativă a mijlocului de probă/procedeului probatoriu, această nulitate trebuie invocată de persoana interesată, într-un anumit interval procesual; neinvocarea sau invocarea tardivă a nulităţii atrage menţinerea ca legal a mijlocului de probă/procedeului probatoriu; menţinerea ca legal a mijlocului de probă/procedeului probatoriu face imposibilă excluderea probei, deoarece un mijloc de probă/procedeu probatoriu legal care obiectivează o probă obţinută nelegal ar fi o contradicţie în termeni. Astfel, deşi, în realitate, este viciată, proba menţinută poate contribui la stabilirea, în mod eronat, a situaţiei de fapt (...)".
Inculpaţii au arătat, în concluzie, că întrucât în prezenta cauza au fost utilizate date de comunicaţii colectate şi reţinute în mod ilegal de operatorul de comunicaţii, se impune a se constata nulitatea absolută a procedeului probator constând în punerea în executare a autorizaţiilor de acces la datele de comunicaţii, obţinute prin Încheierile Judecătoriei Adjud din 31.10.2019 (dosar nr. x/2019) şi din 15.01.2020 (dosar nr. x/2020), precum şi a probelor derivate prin care au fost exploatate aceste date obţinute ilegal - procesele-verbale de redare/analiza a datelor, întocmite în cauză.
Inculpatul C. a formulat prin avocat ales concluzii scrise prin care a solicitat, în esenţă, să se dispună pentru infracţiunea de înşelăciune sub forma complicităţii prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen., după cum urmează:
I. în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., achitarea inculpatului C. în temeiul art. 16 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen., întrucât fapta nu există;
II. în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., achitarea inculpatului C. în temeiul art. 16 alin. (1), lit. b), teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Totodată a solicitat să fie respinsă acţiunea civilă, ca nefondată, cu consecinţa ridicării măsurii asigurătorii luate asupra bunului imobil aparţinând inculpatului C., prin ordonanţa din data de 11 iunie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Inculpatul a indicat faptul că, potrivit, art. 103 din C. proc. pen., instanţa de judecată apreciază liber fiecare probă, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Decizia asupra existenţei infracţiunii şi vinovăţiei inculpatului trebuie să se întemeieze pe analiza motivată a tuturor probelor evaluate, inclusiv a acelora pe care instanţa le consideră nerelevante, false sau compromise. Argumentele concrete asupra fiabilităţii şi veracităţii probelor, precum şi asupra situaţiei de fapt ce se degajă din îmbinarea lor constituie îmbinarea garanţiei unei bune judecăţi, atât pentru justiţiabili, cât şi pentru judecătorul cauzei.
În opinia inculpatului, versiunea reţinută în actul de sesizare este lipsită de suport probator, analiza organelor de urmărire penală stabilind drept element de referinţă declaraţia părţii civile D., căreia, în mod convenabil, se încearcă a i se asocia informaţii probatorii, neconcludente şi fără nicio legătură cu elementele de fapt considerate relevante de către acuzare.
Într-o proporţie considerabilă, în viziunea inculpatului, acuzarea şi-a fundamentat versiunea reţinută în rechizitoriu pe probabilităţi, fără a reuşi dincolo de orice îndoială, să stabilească identitatea între realitate şi ceea ce se afirmă despre aceasta, prin interpretarea subiectivă sau redarea trunchiată de către organele de urmărire penală a informaţiilor conţinute de probele considerate relevante de către acestea, dar şi prin modul eclectic, lipsit de consecvenţă în convingeri, prin care organele de urmărire penală au încercat să reconstituie situaţia de fapt în referire la conduita infracţională a inculpatului C..
Inculpatul a dezvoltat pe larg consideraţiile teoretice arătate mai sus prin indicarea de exemple din declaraţiile părţilor de la urmărirea penală şi de la instanţă, exemple care nu vor fi redate în hotărâre din motive de spaţiu.
Persoana vătămată constituită parte civilă D. a formulat prin avocat ales note de şedinţă, prin care a solicitat, în esenţă, următoarele:
• Condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii în regim de executare, în temeiul art. 396 din C. proc. pen.
• Menţinerea măsurii sechestrului asigurător;
• Admiterea acţiunii civile astfel cum a fost formulată.
A arătat că probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa de judecată conduc dincolo de orice îndoială rezonabilă la concluzia că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de fiecare dintre inculpaţi, în formele de participaţie reţinute în rechizitoriu.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 295 din 18 mai 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 27, cu referire la introducerea art. 102 în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, ale art. 10, ale art. 13 şi ale art. 48 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronic, persoana vătămată a indicat că nu se aplică în prezenta cauză.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României (1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. În acest sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin paragraful 73 al Deciziei CCR 358 din 26 mai 2022: în consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. Prin urmare Decizia nr. 295 din 18 mai 2022 nu este aplicabilă în cauză.
În ceea ce priveşte pretinsa imparţialitate a organelor de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud, antamate de apărare în cadrul concluziilor orale formulate, persoana vătămată a arătat că pe lângă faptul că nu a existat niciun act de favorizare exercitat de către Poliţia Municipiului Adjud (în perioada în care dosarul a fost în lucru la această unitate de poliţie nu s-au efectuat acte de urmărire penală importante în cauză), actele de urmărire penală au fost efectuate de către IPJ Vrancea.
Contrar susţinerilor inculpaţilor, în opinia persoanei vătămate, din listingurile telefonice regăsite la dosarul cauzei rezultă că între cei trei inculpaţi există o strânsă legătură, aceştia având numeroase discuţii telefonic, atât cu câteva zile înainte de săvârşirea faptei, cât şi după săvârşirea faptei. Acest aspect rezultă, atât din declaraţia inculpatei B., cât şi din datele furnizate de la evidenţa persoanelor, din care rezultă că inculpatul A. a avut domiciliul în perioada 2004-2009 la inculpatul C..
A învederat persoana vătămată faptul că, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată inculpaţii au dat declaraţii contradictorii.
A exemplificat în acest sens faptul că inculpatul A. a susţinut că a venit în ţară în data de 18.08.2019, deşi listingul dovedeşte că acesta era în ţară încă din data de 16.08/2019. Totodată, există contradicţii şi în ceea ce priveşte modalitatea în care a adus în ţară pietrele preţioase, respectiv în faza de urmărire penală a susţinut că a adus pietrele în ţară la intervale diferite de timp, în timp ce în faţa instanţei de judecată a susţinut că pietrele au fost aduse în acelaşi timp; faptul că inculpatul A. a dat declaraţii contradictorii şi în ceea ce priveşte provenienţa pietrelor preţioase, respectiv modalitatea în care acesta le-a procurat, respectiv de la o femeie din Spania/un spaniol şi un arab.
A precizat că, nu în ultimul rând, nu trebuie ignorată fişa de cazier a inculpatului A., din care rezultă că acesta o predilecţie în zona infracţională, care face obiectul şi prezentului dosar.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., persoana vătămată a arătat că "a încercat să inducă în eroare instanţa de judecată chiar şi în faţa unor probe evidente, cum este extrasul din conversaţia K. (depus la dosar şi cu ocazia audierii părţii civile) din care rezultă în mod clar că inculpatul C. i-a sugerat persoanei vătămate faptul că pietrele vândute de A. valorează foarte mult.
Mai mult decât atât, inculpatul C. cunoştea faptul că persoana vătămată nu avea mijloacele necesare pentru a identifica dacă pietrele vândute sunt reale sau false. Astfel, în cadrul declaraţiei date în faţa instanţei de judecată inculpatul C. a arătat faptul că: " arăt că testerul nu este întotdeauna de încredere, în sensul că poate indica în mod eronat că o piatră este preţioasă". De asemenea, tot acesta a afirmat, făcând referire la cele vizualizate în fotografia transmisă de către D., că astfel de diamante sunt extrem de rare şi nu se găsesc oriunde.
Prin urmare, faţă de expertiza pe care o avea în domeniu inculpatul C., putea să-l atenţioneze pe D. cu privire la riscul la care se supune, cumpărând respectivele pietre şi nu să-i spună să le cumpere, fiind o valoare.
Totodată, raportul de expertiză grafoscopică administrat în faza de urmărire penală nu l-a exclus pe numitul C. ca şi autor al scrisului de pe bileţelele care însoţeau pietrele vândute".
Persoana vătămată a arătat că este de neînţeles de ce inculpatul A. nu i-a vândut direct pietrele inculpatului C., dacă cunoştea valoarea extrem de mare pe care o aveau aceste pietre, ţinând cont şi de relaţia de prietenie dintre aceştia.
Persoana vătămată a învederat şi faptul că, deşi inculpaţii prin apărători, încearcă să acrediteze ideea că pietrele vândute de inculpatul A. au fost înlocuite, fie la momentul tranzacţiei, fie ulterior, aceasta fiind şi motivul pentru care plângerea penală a fost formulată la o perioadă de aproximativ o lună de zile de le data săvârşirii faptei, acest aspect este infirmat de toate probele administrate în cauză.
Astfel, persoana vătămată a precizat că la momentul tranzacţiei pietrele au rămas în posesia inculpatului A., aspect confirmat de înregistrările video depuse la dosarul cauzei. De asemenea, declaraţia persoanei vătămate, care a susţinut că imediat după ce a aflat că a fost înşelat a pornit în căutarea inculpatului A. este susţinută de listingul telefonic, care confirmă toate locaţiile indicate de persoana vătămată cât şi de declaraţia dată de şeful Poliţiei Adjud.
În legătură cu constatarea nulităţii absolute a procedeului probator constând în punerea în executare a autorizaţiilor de acces la datele de comunicaţii, obţinute prin Încheierile Judecătoriei Adjud din 31.10.2019 (dosar nr. x/2019) şi din 15.01.2020 (dosar nr. x/2020), precum şi a probelor derivate prin care au fost exploatate aceste date obţinute ilegal - procesele-verbale de redare/analiza a datelor, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 568 din 10.06.2022 a Deciziei nr. 295/2022 a Curţii Constituţionale a României, în motivarea căreia s-a reţinut că în cuprinsul disp. art. 102 alin. (l), lit. c) din O.U.G. nr. 111/2011 nu se regăseşte obligaţia reţinerii şi stocării informaţiilor provenite din comunicaţii, precum nici garanţiile aferente unei astfel de obligaţii, instanţa a reţinut următoarele:
Instanţa a constatat că în Decizia CCR nr. 633 din 12.10.2018 s-a reţinut că: [...] 1015. Atunci însă când printr-o decizie de admitere a Curţii Constituţionale se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare. Acest fapt a fost deja statuat şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin pronunţarea Deciziei nr. 6 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017, cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, stabilind că "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale."1016. Curtea reţine că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere incidenţa unei decizii a Curţii Constituţionale, cu efect dezincriminator asupra faptei, în cauzele aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Producerea unor atare efecte nu este incompatibilă cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor (ex nunc), întrucât producerea consecinţelor pentru trecut nu derivă din aplicarea deciziei Curţii, ci din asimilarea efectelor juridice ale actului de jurisdicţie constituţională cu cele ale unei legi de dezincriminare. 1017. Deciziile instanţei constituţionale, prin caracterul lor general obligatoriu, creează cadrul necesar aplicării art. 4 din C. pen. privind dezincriminarea, atât pentru cauzele în curs, cât şi pentru cele definitiv soluţionate, întrucât ele au capacitatea de a scoate din vigoare o normă de incriminare. Or, în măsura în care art. 4 din C. pen. prevede expres retroactivitatea legii de dezincriminare, toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la faptele dezincriminate încetând prin intrarea în vigoare a legii noi, rezultă că şi decizia Curţii Constituţionale, asimilată ca efecte juridice legii de dezincriminare, trebuie să producă aceleaşi consecinţe, deci să poată constitui temei pentru înlăturarea pedepsei. 1018. În fine, Curtea consideră că este de neacceptat ca o lege de dezincriminare, care este expresia voinţei legiuitorului, manifestată în cadrul marjei sale de apreciere, ca rezultat al politicii penale a statului la un moment dat, şi care abrogă o normă care a beneficiat de prezumţia de constituţionalitate, să aibe efecte, atât asupra cauzelor pendinte, cât şi asupra celor definitiv judecate, iar o decizie a Curţii Constituţionale, care sancţionează o normă de incriminare, constatând neconstituţionalitatea sa, să nu producă efecte asupra cauzelor definitiv soluţionate, cu consecinţa ca persoanele care cad sub incidenţa acesteia să execute în continuare o pedeapsă, întemeiată pe o normă neconstituţională. 1019. Argumentele prezentate sunt valabile şi pentru deciziile Curţii Constituţionale care au ca efect micşorarea limitei maxime a pedepsei. [...].
În acelaşi sens trebuie interpretată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. şi ale art. 4 din C. pen., conform căreia soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională.
Potrivit art. 4 din C. pen. - Aplicarea legii penale de dezincriminare:
Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Prin urmare, instanţa a constatat că o decizie a Curţii Constituţionale, asimilată ca efecte juridice legii de dezincriminare, produce aceleaşi consecinţe ca şi legea de dezincriminare şi poate constitui temei pentru înlăturarea pedepsei.
S-a reamintit şi faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
S-a reamintit faptul că potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."
Prin urmare, faţă de cele arătate mai sus, instanţa a considerat că au un efect retroactiv doar Deciziile de dezincriminare ale Curţii Constituţionale publicate în Monitorul Oficial al României, consecinţele declarării caracterului neconstituţional al unei norme de incriminare fiind similare celor produse prin abrogare, în sensul că actul normativ încetează să mai aibă existenţă juridică, fiind obligatorii pentru instanţele judecătoreşti.
Or, în speţă, Decizia nr. 295/2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 568 din 10.06.2022 în motivarea căreia s-a reţinut că în cuprinsul dispoziţiilor art. 102 alin. (l), lit. c) din O.U.G. nr. 111/2011 nu se regăseşte obligaţia reţinerii şi stocării informaţiilor provenite din comunicaţii, precum nici garanţiile aferente unei astfel de obligaţii, nu reprezintă o veritabilă Decizie a Curţii Constituţionale prin care să se constate neconstituţionalitatea unei norme de incriminare (normă de drept material/substanţial) şi care să aibă, în consecinţă, efectele unei legi penale de dezincriminare, cu caracter de retroactivitate.
Instanţa a mai reţinut şi faptul că încheierile Judecătoriei Adjud din 31.10.2019 (dosar nr. x/2019) şi din 15.01.2020 (dosar nr. x/2020) au prevăzut ca temei legal pentru dispunerea măsurilor de supraveghere şi dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, modificată şi completată prin Legea nr. 235/2015.
În consecinţă, instanţa a respins, ca nefondată, cererea privind constatarea nulităţii absolute a procedeului probator constând în punerea în executare a autorizaţiilor de acces la datele de comunicaţii, obţinute prin Încheierile Judecătoriei Adjud din 31.10.2019 (dosar nr. x/2019) şi din 15.01.2020 (dosar nr. x/2020), precum şi a probelor derivate prin care au fost exploatate aceste date obţinute ilegal - procesele-verbale de redare/analiza a datelor, întocmite în cauză .
Recapitulând, instanţa a reţinut în esenţă următoarele aspecte care rezultă din probatoriul administrat în cauză:
Instanţa a constatat că în cauză nu este contestat faptul că la data de 19 august 2019 inculpatul A. a vândut un număr de patru pietre persoanei vătămate D., pietre pentru care persoana vătămată D. a plătit pe loc, iar inculpatul A. a primit suma de 30.000 Euro în numerar de la persoana vătămată D., tranzacţie care s-a desfăşurat la G. din Mun. Adjud, judeţ Vrancea, local administrat de către persoana vătămată D..
Nu este contestat nici faptul că persoana vătămată D. trebuia să mai plătească inculpatului A. o diferenţă de preţ în sumă de 5.000 Euro, pentru că preţul total al vânzării pietrelor a fost negociat şi stabilit de către persoana vătămată D. şi de către inculpatului A. la suma totală de 35.000 Euro.
Un alt aspect necontestat este şi faptul că inculpatul A. nu a mai făcut demersuri concrete şi susţinute pentru a recupera diferenţa de preţ rămasă neachitată de 5.000 Euro de la persoana vătămată D..
În continuare, instanţa a analizat pe rând, situaţia fiecărui inculpat, raportat la actele dosarului, la rechizitoriul întocmit de procurorul de caz şi la aspectele contestate de părţi.
Astfel, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în data de 19.08.2019, în timp ce se afla la G. din mun. Adjud, judeţ Vrancea, local pe care îl administrează persoana vătămată D., l-a indus în eroare pe acesta prezentându-i patru pietre despre care a susţinut că sunt diamante, determinându-l să le cumpere cu preţul de 30.000 euro, iar ulterior, în urma verificării diamantelor respective la diferite case de amanet, s-a constatat că sunt false.
Potrivit art. 244 alin. (1) din C. pen. - Înşelăciunea:
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Un prim aspect foarte important care este contestat în cauză este natura celor patru pietre pe care inculpatul A. le-a vândut persoanei vătămate D..
Astfel, inculpatul A. susţine că a prezentat şi a vândut persoanei vătămate D. un număr de patru pietre preţioase constând în patru diamante naturale în timp ce persoana vătămată D. susţine că cele patru pietre pe care le-a cumpărat de la inculpatul A. nu erau în realitate patru diamante naturale, ci s-au dovedit a fi patru pietre sintetice.
În aceste condiţii, persoana vătămată D. a învederat faptul că a fost indus în eroare, deoarece a cumpărat patru pietre despre care inculpatul A. a susţinut că sunt diamante, pentru care persoana vătămată a plătit suma de 30.000 euro, iar ulterior, în urma verificării pietrelor respective s-a dovedit că acestea sunt patru moissanite sintetice de culoare albastru-verzuie, iar pietrele expertizate nu fac parte din categoria pietrelor preţioase conform Buletinului şi Raportului de expertiză întocmite de ANPC - Direcţia Generală Laboratoare Larex - Laborator Pietre Preţioase, Proces Kimberley şi Încercări Metale Preţioase Bucureşti .
O altă contradicţie constă în faptul că inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că i-a lăsat cele patru pietre care erau înseriate (purtau fiecare câte o serie) persoanei vătămate D. ca să le verifice şi în acest timp a plecat la L. să mănânce, sugerând că persoana vătămată D.
D. ar fi putut schimba pietrele în această perioadă, în timp ce persoana vătămată D. a declarat că inculpatul nu i-a lăsat acele pietre şi că le-a luat cu el la L. .
Instanţa a apreciat că declaraţia persoanei vătămate D. în acest sens este, în principiu, confirmată de imaginile camerelor de supraveghere video de la G., societate administrată de către persoana vătămată. Astfel, din vizualizarea acestor imagini reiese faptul că inculpatul A. a primit şi numărat o sumă de bani de la persoana vătămată D. precum şi faptul că inculpatul A. scoate un obiect şi îl pune pe masă, obiect care este apoi examinat de persoana vătămată, deşi calitatea înregistrării video este afectată de lipsa luminii din zona respectivă .
Este de reţinut faptul că inculpatul A. a afirmat că îl cunoaşte din anul 2014 sau 2015 pe persoana vătămată D. prin prisma faptului că de-a lungul timpului a efectuat mai multe tranzacţii cu acesta în timp ce persoana vătămată a susţinut că nu l-a mai întâlnit pe A. până la data de 19.08.2019 şi nu a efectuat tranzacţii anterior acestei date cu acesta, sens în care a declarat în instanţă că "...a venit omul respectiv cu o maşină x gri cu număr de Spania şi mi-a zis că-l cheamă A. şi că de loc este din Bârlad. Nu-l văzusem niciodată în viaţa mea, stătea cu ochelari de soare pe ochi, am intrat pe terasa G.." - .
Este de remarcat faptul că persoana vătămată D. a făcut dovada prin înscrisurile de la dosar cu privire la provenienţa şi existenţa sumei de bani în cuantum de 30.000 Euro pe care i-a înmânat-o inculpatului A. la data tranzacţiei .
S-a reţinut şi faptul că inculpatul A. nu a dovedit provenienţa şi autenticitatea celor patru pietre vândute persoanei vătămate D. în condiţiile în care nu a depus la dosarul cauzei niciun document în acest sens. În acest sens, se are în vedere şi faptul că inculpatul A. a declarat în instanţă că în perioada 2015 - 2018 a cumpărat din Spania de la două persoane fizice cele patru diamante, fără acte în acest sens, contra sumei totale de 27.500 Euro pe care le-a adus în ţară. Persoana vătămată a declarat în acest sens că l-a întrebat pe inculpat de spre provenienţa diamantelor, iar acesta a spus că nu sunt ale lui, ci ale unei femei pe care vrea să o ajute, întrucât are nevoie de bani .
În concluzie, recapitulând, instanţa a reţinut că inculpatul A. a susţinut în apărarea sa faptul că a vândut persoanei vătămate patru diamante naturale, însă persoana vătămată D. ar fi schimbat/înlocuit cele patru pietre cu alte pietre, aşa cum a declarat, de exemplu, inculpatul A.: "...Nu ştiu ce a făcut persoana vătămată, probabil că a schimbat pietrele date de mine care erau înseriate cu altele care nu aveau serie..."Cu siguranţă persoana vătămată a înlocuit cele 4 pietre pe care i le-am dat eu cu alte pietre, dar nu cunosc de ce a făcut acest lucru"..."
Faţă de învinuirea care i se aduce inculpatului A., instanţa a reţinut următoarele aspecte:
În primul rând instanţa a constatat faptul că cele patru pietre care au fost prezentate la data de 19.08.2019 de inculpatul A. persoanei vătămate D. au fost examinate la data respectivă de către persoana vătămată D. cu ochiul liber, cu o lupă, au fost măsurate cu o riglă şi cu un şubler, au fost cântărite şi au fost testate de persoana vătămată şi cu un tester marca x.
Toate aceste verificări au indicat persoanei vătămate că cele patru pietre sunt "bune", adică sunt diamante veritabile, aşa cum rezultă din declaraţia persoanei vătămate şi din mesajul scris la data de 19.08.2019 de persoana vătămată pe K. inculpatului C., mesaj cu conţinutul "Salut A venit unul cu patru pietre verzi am pus testerul pe ele sant bune 2 au 8,43 mm/greutate 0,50 g, şi celelalte 2 au 9,13 mm/şi 0,57 g şi vrea 20000 pe alea 2 mari bucata şi 10000 pe alea mici bucata, ce zici ?" .
Aceste aspecte sunt favorabile, în opinia instanţei, inculpatului A. (şi în fapt tuturor inculpaţilor) în condiţiile în care inculpatul A. nu s-a folosit nici de înscrisuri care să ateste provenienţa şi autenticitatea pietrelor prin care să încerce să o inducă în eroare pe persoana vătămată, iar persoana vătămată avea la rândul ei o anumită experienţă în domeniul pietrelor/metalelor preţioase, deoarece a deţinut o casă de amanet. În acelaşi sens s-a reţinut şi faptul că inculpatul A. nu a adus niciun instrument de măsură care să confirme în fals caracteristicile pietrelor oferite spre vânzare, în condiţiile în care persoana vătămată a verificat pietrele cu propriile instrumente. Faptul că persoana vătămată D. a declarat că testerul verifică autenticitatea pietrelor preţioase, dar dacă acest tester este folosit pentru a verifica cele patru pietre cumpărate de la inculpatul A. îţi arăta în mod eronat că sunt reale/autentice pentru că "au un praf care le face să pară reale" este o simplă susţinere nedemonstrată de alte probe.
Este întra-adevăr relevant în acest context şi răspunsul sincer al persoanei vătămate, dat în finalul declaraţiei de la instanţa (dosar instanţă) când, fiind întrebat dacă inculpatul A. a folosit vreo modalitate de a încerca să-l inducă în eroare, persoana vătămată D. a răspuns: "Nu" .
În opinia instanţei nu s-a probat în cauză nici faptul că inculpatul A. ar fi cunoscut la rândul său caracterul "fals" sau "artificial" în sensul de opus caracterului "natural" sau "veritabil" al pietrelor vândute, deoarece intenţia de inducere în eroare trebuie să fie directă şi calificată prin scop.
În acelaşi timp, nu a putut fi exclusă nici ipoteza schimbării/înlocuirii pietrelor.
În acest sens s-a reţinut faptul că în mesajul scris la data de 19.08.2019 de persoana vătămată pe K. inculpatului C., mesaj cu conţinutul "Salut A venit unul cu patru pietre verzi am pus testerul pe ele sant bune 2 au 8,43 mm/greutate 0,50 g, şi celelalte 2 au 9,13 mm/şi 0,57 g...", se indicau de persoana vătămată cu exactitate dimensiunile şi greutatea pietrelor la data săvârşirii presupusei fapte.
Ulterior, din Buletinul de expertizare nr. x/23.09.2019 întocmit în timpul urmăririi penale (la aprox. 1 lună de la data presupusei fapte) de către specialişti din cadrul ANPC - Direcţia Generală Laboratoare Larex - Laborator Pietre Preţioase, Proces Kimberley şi Încercări Metale Preţioase Bucureşti, rezultă faptul că cele patru pietre prezentate de către persoana vătămată D. sunt 4 (patru) pietre libere, de culoare albastru-verzuie, faţetate rotund care s-au dovedit a fi 4 (patru) moissanite sintetice de culoare albastru-verzuie, faţetate rotund cu masa: 1,83 ct, 2,43 ct, 2,72 ct, 2,74 ct., nefiind pietre preţioase.
În Raportul de expertiză tehnică cu nr. x din 15.03.2022 întocmit în faza de judecată de către ANPC - Direcţia Generală Laboratoare Larex - Laborator Pietre Preţioase, Proces Kimberley şi Încercări Metale Preţioase Bucureşti, s-a consemnat că în urma expertizării celor patru pietre puse la dispoziţie de către persoana vătămată D. s-a stabilit faptul că cele 4 (patru) pietre sunt 4 (patru) pietre libere, de culoare albastru-verzuie, cu irizaţii multicolore, faţetate rotund, în greutate de 0,37 g/1,83 ct, 0,48 g/2,43ct, 0,54 g/2,72 ct, respectiv 0,55 g/2,74 ct. S-a constatat că pietrele expertizate nu fac parte din categoria pietrelor preţioase .
Sunt evidente diferenţele de greutate între valorile de 0,50 g şi 0,57 g indicate de persoana vătămată prin mesajul pe K. şi valorile stabilite prin Raportul de expertiză tehnică cu nr. x din 15.03.2022, în care s-a menţionat greutatea de 0,37 g/1,83 ct, 0,48 g/2,43ct, 0,54 g/2,72 ct, respectiv 0,55 g/2,74 ct., diferenţe care pot indica prezentarea altor pietre spre expertizare decât cele vândute de inculpatul A. la data de 19.08.2019 persoanei vătămate D..
Un alt aspect care prezintă importanţă în cauză este faptul că din declaraţia persoanei vătămate reiese faptul că imediat după ce a aflat că a fost înşelat a pornit în căutarea inculpatului A.:
"... Mi-a venit rău atunci şi am plecat repede ca să-l caut pe A. ca să-i dau pietrele înapoi la Bârlad. Am ajuns pe la ora 1:30-02:00 prin Bârlad şi până la ora 4:00 am căutat prin Bârlad maşina inculpatului şi nu am găsit-o neştiind adresa exactă. Ştiam doar că stă la un apartament de deasupra la U.".
Acest aspect nu este însă susţinut de listingul telefonic de la dosarul cauzei care arată că la data de 19.08.2019 şi 20.08.2019 postul telefonic cu numărul x al persoanei vătămate a fost localizat pe raza judeţelor Vrancea, Brăila, Constanţa, Tulcea şi nu a fost localizat pe raza judeţului Vaslui, localitatea Bârlad - proces-verbal din 14.06.2020 .
În aceste condiţii instanţa a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că la data de 19.08.2019, în timp ce se afla la restaurantul G. din mun. Adjud, judeţ Vrancea, local pe care îl administrează persoana vătămată D., inculpatul A. a indus în eroare pe persoana vătămată D. prezentându-i şi vânzându-i patru pietre despre care a susţinut că sunt diamante veritabile, în timp ce acestea erau pietre fără valoare/false.
Este, întra-adevăr, greu de crezut faptul că o persoană poate cumpăra de la alte persoane fizice pietre preţioase în valoare de zeci de mii de Euro fără documente de provenienţă şi de autenticitate şi fără a avea studii de specialitate în ceea ce priveşte pietrele preţioase, aşa cum a susţinut inculpatul A.. În acelaşi sens, este greu de crezut că o persoană, în speţă inculpatul A., renunţă să mai facă demersuri concrete/evidente/substanţiale pentru a primi diferenţa de preţ în suma deloc de neglijat de 5.000 Euro de la persoana vătămată. Inculpatul A. a încercat să justifice această situaţie prin faptul că l-a sunat pe D. pentru a obţine restul de 5000 Euro, dar acesta nu i-a răspuns, afirmaţie contrazisă, atât de către persoana vătămată, cât şi de listingul telefonic din studierea căruia rezultă că inculpatul A. nu l-a sunat pe persoana vătămată D. pe data de 20.08.2019 şi nici în perioada următoare, deşi ar fi avut de primit de la persoana vătămată, conform înţelegerii, încă 5000 de Euro . În faza de judecată inculpatul A. a declarat în acest sens că "Eu i-am cerut restul de 5.000 euro persoanei vătămate prin telefon, iar acesta a început să mă ameninţe că mă prinde şi mă bate, iar când mă suna la telefon mai era cu cineva şi mă ameninţau, adică mai era un bărbat lângă persoana vătămată şi m-a ameninţat că merge şi la poliţie să depună plângere şi i-am spus că merg şi eu la poliţie" .
Deşi există contradicţiile şi situaţiile menţionate mai sus, care ridică semne de întrebare cu privire la sinceritatea susţinerilor inculpatului A., instanţa a considerat că aceste contradicţii nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul A., iar orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului.
Instanţa a considerat, astfel, că din ansamblul materialul probator administrat în cauză nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în data de 19.08.2019, în timp ce se afla la G. din mun. Adjud, judeţ Vrancea, local pe care îl administrează persoana vătămată D., l-a indus în eroare pe acesta prezentându-i patru pietre despre care a susţinut că sunt diamante, determinându-l să le cumpere cu preţul de 30.000 euro, iar ulterior, în urma verificării diamantelor respective la diferite case de amanet, s-a constatat că sunt false.
Inculpata B. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în data de 19.08.2019, l-a ajutat pe inculpatul A. să-l inducă în eroare pe persoana vătămată D., să îi vândă acestuia patru pietre sintetice ca fiind diamante, i-a pus la dispoziţie acestuia autoturismul proprietate pentru ca A. să se deplaseze în mun. Adjud şi ţinând legătura telefonic cu inculpatul C., ceea ce a condus la prejudicierea persoanei vătămate cu suma de 30.000 euro.
Conform art. 48 din C. pen. - Complicele:
(1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Instanţa a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că inculpata B. a pus la dispoziţie cu intenţie inculpatului A. autoturismul proprietate pentru a-l ajuta pe inculpatul A. să se deplaseze în mun. Adjud ca să înşele pe persoana vătămată, deci pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Nu rezultă din nicio declaraţie de la dosarul cauzei sau din altă probă acest aspect al complicităţii inculpatei B. în legătură cu punerea la dispoziţia inculpatului A. a autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x (Spania).
S-a dovedit doar faptul că cei doi inculpaţi se cunoşteau, au avut o relaţie de concubinaj şi că se aflau în continuare în relaţii de prietenie.
În legătură cu ţinerea legăturii telefonice de către inculpata B. cu inculpatul C. şi cu prezenţa inculpatei pe raza Mun. Adjud, jud. Vrancea, instanţa a reţinut că din procesul-verbal de analiză a informaţiilor din 08.08.2020 întocmit de către organele de poliţie rezultă faptul că la data de 19.08.2019 (data săvârşirii presupusei fapte) postul telefonic cu numărul x, aparţinând inculpatei B., a fost preluat de celula (celulele) de telecomunicaţii Constanţa, ceea ce presupune, în mod rezonabil, prezenţa inculpatei B. pe raza Mun. Constanţa, jud. Constanţa (aşa cum a susţinut de-altfel inculpata) şi nu pe raza Mun. Adjud, jud. Vrancea, aşa cum a susţinut/indicat/sugerat persoana vătămată D. .
De altfel, inculpatul A. a declarat că s-a deplasat singur, la data de 19.08.2019, la adresa persoanei vătămate D. din Municipiul Adjud, judeţ Vrancea. Acest aspect a fost contrazis de declaraţia persoanei vătămate D., care a menţionat că a văzut în interiorul autoturismului o persoană de sex feminin, dar D. nu a putut preciza cu exactitate că ar fi fost inculpata B.. Deşi declaraţia persoanei vătămate este întărită de declaraţia martorului I., care a precizat că s-a întâlnit cu persoana vătămată D. care purta o discuţie cu o persoană de sex bărbătesc lângă un autoturism închis la culoare şi că a observat pe bancheta din dreapta faţă o persoană de sex femeiesc pe care nu o cunoştea, nu se poate trage concluzia, în lipsa altor probe, că inculpata B. s-a aflat pe raza Mun. Adjud, jud. Vrancea la data de 19.08.2019 (data săvârşirii presupusei fapte), împreună cu inculpatul A..
Mai mult, din procesul-verbal de analiză a informaţiilor din 14.06.2020 întocmit de către organele de poliţie rezultă faptul că pentru postul telefonic cu numărul x, aparţinând inculpatei B., nu a fost înregistrat trafic cu posturile telefonice x (aparţinând persoanei vătămate D.), x (aparţinând inculpatului C.) şi x (aparţinând inculpatului A.), iar listingul convorbirilor telefonice indică că postul telefonic cu numărul x, aparţinând inculpatei B. a fost preluat de celule de pe raza judeţelor Galaţi, Constanţa şi Tulcea în perioada 15.08.2019-20.08.2019.
Aceste aspecte au indicat în opinia instanţei, în mod rezonabil, faptul că inculpata B. nu a ţinut legătura telefonic la data de 19.08.2019 cu inculpatul C. pentru a-l induce în eroare pe persoana vătămată D. (cel puţin de pe postul telefonic cu numărul x) şi că inculpata B. nu s-a aflat pe raza Mun. Adjud, jud. Vrancea la data de 19.08.2019 (data săvârşirii presupusei fapte) -dosar u.p.
Chiar dacă inculpata B. (aflată pe raza jud. Constanţa, conform procesului-verbal de analiză a informaţiilor din 14.06.2020) a ţinut legătura cu postul telefonic x aparţinând inculpatului A. la data de 19.08.2019, fiind înregistrate mai multe convorbiri între cei doi în intervalul orar 07:5î-l9:54, nu poate fi reţinut, în opinia instanţei, faptul că cei doi inculpaţi ar fi acţionat pentru inducerea în eroare a persoanei vătămate D. în sensul de a convinge victima să cumpere patru pietre fără valoare ca fiind diamante naturale pentru suma de 30.000 Euro atâta timp cât nu se cunoaşte conţinutul concret al declaraţiilor acestora.
Instanţa a considerat astfel că din ansamblul materialul probator administrat în cauză nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata B. a săvârşit infracţiunea de complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în data de 19.08.2019, l-a ajutat pe inculpatul A. să-l inducă în eroare pe persoana vătămată D., să îi vândă acestuia patru pietre sintetice ca fiind diamante, i-a pus la dispoziţie acestuia autoturismul proprietate pentru ca A. să se deplaseze în mun. Adjud şi ţinând legătura telefonic cu inculpatul C., ceea ce a condus la prejudicierea persoanei vătămate cu suma de 30.000 euro.
Inculpatul C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în data de 19.08.2019, l-a ajutat pe inculpatul A. să-l inducă în eroare pe persoana vătămată D., asigurându-l pe acesta că pietrele prezentate de inculpatul A. sunt veritabile, deşi cunoştea că acestea sunt false, ceea ce a condus la prejudicierea persoanei vătămate cu suma de 30.000 euro.
Conform art. 48 C. pen. - Complicele:
(1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
În primul rând, instanţa a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că în urmă cu aproximativ două săptămâni înainte de comiterea faptei, inculpatul C. i-a spus persoanei vătămate să îl contacteze în situaţia în care va veni o persoană care doreşte să vândă diamante, întrucât este interesat să cumpere astfel de bijuterii.
Astfel, rechizitoriul reţine această situaţie doar pe baza aspectelor relatate de către persoana vătămată din care a rezultat că, persoana vătămată şi C., prin intermediul terminalelor mobile şi a posturilor telefonice pe care le deţineau, respectiv x (D.) şi y (C.), s-au întâlnit în mun. Adjud, jud. Vrancea la L. unde au servit câte o cafea. S-a mai precizat în rechizitoriu că această discuţie nu i-a dat nimic de bănuit persoanei vătămate astfel că, la data de 16.08.2019, ora 21:02, când inculpatul A. a contact-o telefonic pentru prima dată de pe postul telefonic cu nr. x (nr. de Spania) pentru a-i propune să cumpere patru pietre preţioase (diamante), a acceptat propunerea şi şi-au dat întâlnire într-o zi ulterioară.
De altfel, inculpatul C. a recunoscut faptul că s-a întâlnit cu persoana vătămată D. de mai multe ori, inclusiv în Mun. Adjud, dată fiind natura relaţiei de amiciţie şi de afaceri dintre cei doi în legătură cu vânzarea de obiecte gen tablouri, argintărie, bijuterii cu pietre semipreţioase şi preţioase, aspect confirmat şi de persoana vătămată, dar inculpatul C. a negat existenţa unei discuţii în care să-i fi spus persoanei vătămate să îl contacteze în situaţia în care va veni o persoană care doreşte să vândă diamante, întrucât este interesat să cumpere astfel de bijuterii .
Acest reper faptic şi temporal este important în ceea ce priveşte presupusa activitate infracţională ulterioară a celor trei inculpaţi în dauna persoanei vătămate, deoarece de aici ar fi început construcţia situaţiei de fapt care avea să conducă la presupusa înşelare a persoanei vătămate prin achiziţionarea unor pietre fără valoare ca diamante veritabile, însă nu este confirmat de alte mijloace de probă în afara de declaraţia persoanei vătămate.
Fundamentală pentru învinuirea adusă inculpatului C. este susţinerea din rechizitoriu, în sensul, că inculpatul C. l-a ajutat pe inculpatul A., în sensul, că a asigurat pe persoana vătămată că pietrele prezentate de inculpatul A. sunt veritabile, deşi cunoştea că acestea sunt false.
Se pune întrebarea firească cum/prin ce mijloace/metode l-a asigurat inculpatul C. pe persoana vătămată că pietrele prezentate de inculpatul A. sunt veritabile şi de unde cunoştea inculpatul C. că pietrele sunt false.
Instanţa a reţinut în acest sens că la dosarul cauzei se află un extras cu mesajele însoţite de fotografii trimise pe K. la data de 19.08.2019, data tranzacţiei, între persoana vătămată D. şi inculpatul C., mesaje cu următorul conţinut:
Persoana vătămată D.: "Salut A venit unul cu patru pietre verzi am pus testerul pe ele sant bune 2 au 8,43 mm/greutate 0,50 g, şi celelalte 2 au 9,13 mm/şi 0,57 g şi vrea 20000 pe alea 2 mari bucata şi 10000 pe alea mici bucata, ce zici ? (ora 12.44).
Sant diamante verzi ? (ora 12:45).
Inculpatul C. (figurează în mesaje ca şi contact "C."):
"Astea, verzi şi roz sunt o avere vezi doar în filme Tu cât vrei?" .
În opinia instanţei, mesajul de mai sus trimis de inculpatul C. persoanei vătămate D. (şi care este extrem de important în ceea ce priveşte învinuirea adusă inculpatului, deoarece a fost trimis la ora de 12:46-l2:47 înainte de cumpărarea efectivă a pietrelor de persoana vătămată, tranzacţie care a avut loc după ora 14:25) nu echivalează cu faptul că inculpatul C. a asigurat pe persoana vătămată că pietrele prezentate de inculpatul A. sunt veritabile decât dacă este scos din context şi interpretat doar în acest sens.
Este adevărat că mesajul poate primi interpretări diferite, dar nu se poate reţine că reprezintă în mod absolut/cert acordul inculpatului C. pentru ca persoana vătămată să cumpere pietrele sau garantarea faptului că pietrele sunt veritabile.
Inculpatul C. a explicat trimiterea mesajului declarând că:
"...am citit despre diamantele verzi şi cele roz, că aşa ceva doar în filme vezi, adică aceste pietre sunt foarte rare, fizic nu am avut niciodată aşa ceva în mână. Întrebarea care a fost pusă de mine *sunt verzi* nu a fost un acord dat de mine ca el să facă plata pentru acele pietre sau să fie o confirmare că ele ar fi preţioase".
Inculpatul C. a mai declarat că nu a trimis mesajele menţionate pe whatsapp cu scopul de a induce în eroare persoana vătămată, care în opinia sa era destul de pregătită ca să poată determina valoarea acelor obiecte sau autenticitatea lor şi explicat că a scris la modul teoretic că cele roz şi verzi sunt o avere pentru că rezultă din studiile de specialitate că sunt rare şi sunt scumpe şi nu se găsesc oriunde în comparaţie cu diamantele albe.
Inculpatul C. a declarat în acest sens că persoana vătămată D. avea cunoştinţe la fel ca şi el despre pietre, care sunt preţioase şi care sunt nepreţioase pentru că D. a avut o casă de amanet şi avea îndeletnicirea să cumpere şi să vândă pietre preţioase pentru a face profit. Inculpatul C. a confirmat şi faptul că testerul nu este întotdeauna de încredere, în sensul că poate indica în mod eronat o piatră ca fiind preţioasă şi nu poţi determina doar din fotografii autenticitatea unor pietre preţioase .
În legătură cu ştergerea unor mesaje de pe telefonul său mobil inculpatul C. a declarat că a şters aceste mesaje "...pentru că telefonul meu se încărca cu multe fotografii şi încercam să le şterg" .
Instanţa a reţinut faptul că şi persoana vătămată a şters mesaje de pe telefonul său mobil.
Astfel, în legătură cu ştergerea unor mesaje de pe telefonul său mobil persoana vătămată D. a declarat că:
"... Întrebare av. I. - Vă menţineţi declaraţia dată în timpul u.p. în data de 17 iulie 2020 în care aţi afirmat faptul că * consider că C. era complice cu A. în sensul că m-a făcut pe mine să cred că pietrele erau preţioase şi m-a asigurat că le va cumpăra. Această discuţie am purtat-o pe wathapp însă toată conversaţia am şters-o*.
Răspuns -Da, îmi menţin declaraţia.
Întrebare av. I. - Puteţi oferi vreo explicaţie referitor la motivul pentru care aţi şters din telefon acel mesaj în care spuneţi că I. a confirmat faptul că pietrele sunt autentice şi şi-a dat şi acordul de cumpărare.
Răspuns - Am şters un mesaj anterior şi nu acela pe care l-am depus sub formă de fotografie, inclusiv la acest termen şi pe care l-a confirmat şi dl. I.. Precizez că eu am şters mesajele anterioare şi după aceea am trimis telefonul la investigaţii la Galaţi ca să îmi recuperez tot ce am şters. Nu am şters vreun mesaj de la dl. I. în sensul întrebării formulate, ci telefonic dl. I. mi-a confirmat că vrea să cumpere pietrele şi că se urcă în maşină şi vine la Adjud. Mesajele pe care le-am şters conţineau poze cu cele cinci inele de la persoana din Adjud şi cu o verighetă şi nu aveau legătură cu cele patru pietre..." .
Astfel, este evident faptul că inculpatul şi persoana vătămată au şters fiecare mesaje de pe telefoanele lor mobile dar motivul pentru care au şters mesajele şi conţinutul acestor mesaje nu sunt cunoscute.
În legătură cu confirmarea telefonică de către inculpatul C. a faptului că vrea să cumpere pietrele, instanţa a reţinut că din procesul-verbal de analiză a informaţiilor din 14.06.2020 întocmit de către organele de poliţie rezultă faptul că pentru postul telefonic cu numărul x, persoanei vătămate D., a fost contactat de postul telefonic x (aparţinând inculpatului C.) la data de 19.08.2019 (data săvârşirii presupusei fapte), de 4 ori, la orele 15:49, 16:09, 19.56, 21:00, deci după ora 14:25 a încheierii tranzacţiei de către persoana vătămată D. cu inculpatul A. referitoare la cumpărarea celor patru pietre .
Or, persoana vătămată D. a susţinut că a fost sunat de inculpatul C. de trei ori la data de 19.08.2019 (ocazie cu care inculpatul şi-a exprimat telefonic intenţia de a cumpăra pietrele), înainte ca persoana vătămată D. să cumpere efectiv pietrele de la inculpatul A., ceea ce ar fi constituit o manoperă de inducere în eroare şi de a-l convinge pe persoana vătămată D. să cumpere pietrele, având în vedere încrederea pe care persoana vătămată o avea în inculpatul C. .
Persoana vătămată D. a indicat că tranzacţia ar fi avut loc în jurul orei 14:25, deci înainte ca inculpatul C. să-l fi sunat pentru prima dată la ora 15:49.
Acest aspect, referitor la cumpărarea pietrelor de către persoana vătămată în jurul orei 14:25 rezultă şi din procesul-verbal de vizualizare a imaginilor video puse la dispoziţie de către persoana vătămată surprinse de camerele de supraveghere video din incinta G. pe care se poate observa că la data de 19.08.2019, ora 14:29, ajung la masă părţile D. şi A., iar după ce s-au aşezat, D. începe să numere o sumă de bani, iar A. scoate ceea ce pare o cutiuţă şi o pune pe masă. Verificarea pietrelor de către persoana vătămată, numărarea banilor de către inculpatul A. şi despărţirea părţilor are loc în intervalul orar 14:29-l4:42, deci înainte de ora 15:49, ora când inculpatul C. a apelat pentru prima dată pe persoana vătămată D. .
În opinia instanţei, din mesajele depuse la dosarul cauzei, din listinguri şi din declaraţii nu rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul C. a asigurat pe persoana vătămată că pietrele prezentate de inculpatul A. sunt veritabile şi nici faptul că inculpatul C. cunoştea că acestea sunt false.
Instanţa a reamintit şi faptul că în raportul de constatare criminalistică nr. x din data de 24.02.2021 (constatarea grafică asupra celor patru bileţele care i-au fost predate persoanei vătămate de către inculpatul A. în acelaşi timp cu cele patru pietre la data de 19.08.2019) de la dosarul de urmărire penală se precizează că nu se poate dacă menţiunile scrise de mână . . . . . . . . . .au fost sau nu executate de către inculpatul C., deşi disponibilităţile grafice reflectate de grafismele executate de inculpatul C. nu-l exclud pe acesta, ca posibil autor grafic al menţiunilor scrise de mână pe cele patru fragmente scrise de mână, în litigiu .
Acesta este un alt element care întăreşte dubiul în favoarea inculpatului C..
Instanţa a considerat, astfel, că din ansamblul materialul probator administrat în cauză nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul C. a săvârşit infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în data de 19.08.2019, l-a ajutat pe inculpatul A. să-l inducă în eroare pe persoana vătămată D., asigurându-l pe acesta că pietrele prezentate de inculpatul A. sunt veritabile, deşi cunoştea că acestea sunt false, ceea ce a condus la prejudicierea persoanei vătămate cu suma de 30.000 euro.
În concluzie, în cauză s-a dovedit faptul că inculpaţii se cunoşteau între ei şi că inculpaţii au ţinut legătura între ei prin mijloace de comunicare la distanţă în diferite momente în perioada săvârşirii presupuselor infracţiuni, aspecte care au fost, de altfel, recunoscute sub o formă sau alta de inculpaţi în declaraţiile date în faţa instanţei.
Dar faptul că inculpaţii au acţionat în mod coordonat pentru inducerea în eroare a persoanei vătămate D., în sensul, de a convinge victima să cumpere patru pietre fără valoare ca fiind diamante naturale pentru suma de 30.000 Euro nu poate fi reţinut, în opinia instanţei, din contradicţiile din declaraţiile acestora, din mesajele trimise pe reţeaua K. şi din listingurile telefonice atâta timp cât nu se cunoaşte conţinutul concret al declaraţiilor acestora şi atâta timp cât asupra obiectului material al infracţiunii de înşelăciune, respectiv cele patru pietre, planează suspiciunea că ar fi putut fi schimbate după data tranzacţiei.
Aşadar, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii A., B. şi C. nu a fost răsturnată prin niciuna dintre probele administrate în cauză şi, în opinia instanţei, nu există suficiente probe din care să rezulte faptul că inculpaţii A., B. şi C. au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Instanţa a considerat că vinovăţia inculpaţilor nu se poate stabili în baza unor prezumţii de fapt, fiind necesar ca pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie să fie administrate probe certe din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpaţii au colaborat şi au acţionat în mod coordonat pentru inducerea în eroare a persoanei vătămate D., în sensul de a convinge victima să cumpere patru pietre fără valoare ca fiind diamante naturale pentru suma de 30.000 Euro.
Se au în vedere în acest sens dispoziţiile art. 4 din C. proc. pen.- Prezumţia de nevinovăţie:
(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
(2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.
Art. 396 alin. (1), (2), (5) din C. proc. pen. - Rezolvarea acţiunii penale:
(1) Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
(2) Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
(5) Achitarea inculpatului se pronunţă în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a)-d).
În drept
Având în vedere cele expuse mai sus, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) din C. pen.
Soluţionarea laturii civile
Instanţa a constatat că persoana vătămată D. a declarat în cursul urmăririi penale că doreşte recuperarea prejudiciului cauzat în sumă de 40.000 euro, sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal, din care 30.000 euro daune materiale constând în contravaloarea diamantelor şi 10.000 euro contravaloare cheltuieli pentru recuperare prejudiciu .
În faza de judecată persoana vătămată D. a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 40.000 euro din care 30.000 euro daune materiale, constând în suma de bani plătită pe pietre şi 10.000 euro daune morale constând în suferinţa pricinuită în ultimii trei ani, suferinţă despre care persoana vătămată a susţinut că i-a declanşat un diabet pe fond de stres, precizând că are acte medicale în acest sens prin care i s-au prescris injecţii în abdomen pentru diabet .
Faţă de achitarea inculpaţilor, în temeiul art. 25 din C. proc. pen. şi art. 397 din C. proc. pen. a respins, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de către persoana vătămată constituită parte civilă D..
Măsuri asiguratorii
Instanţa a avut în vedere că în cursul urmăririi penale, prin Ordonanţa din data de 11 iunie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatului C., respectiv imobilul situat în Municipiul Constanţa, Bulevardul x, intabulat în cartea funciară cu nr. x Constanţa, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30.01.2019 încheiat la Notarul Public E., cu preţul de vânzare 68.000 Euro.
Prin Ordonanţa din data de 11 iunie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatei B.:
- un apartament compus din trei camere şi dependinţe, în suprafaţă de 43,64 mp, balcon 0,53 mp situat în municipiul Galaţi, jud. Galaţi, nr. cadastral x şi în cartea funciară nr. x Galaţi, cu preţul de vânzare 106.500 RON;
- un apartament compus dintr-o cameră şi dependinţe, în suprafaţă de 25,95 mp, situat în municipiul Galaţi, cartier Port, str. x, jud. Galaţi, nr. cadastral x;5 şi în cartea funciară nr. x - Cl-U3 Galaţi cu preţul de vânzare 52.050 RON.
Prin încheierea din 14.09.2021 judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 249, art. 250, art. 2501 şi art. 2502 din C. proc. pen. a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de către inculpata B. împotriva Ordonanţei din data de 11 iunie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul
Vrancea prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în dosarul penal nr. x/2020
În temeiul art. 249, art. 250, art. 2501 şi art. 2502 din C. proc. pen. a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea prin Ordonanţa din data de 11 iunie 2021 asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatei B.:
- un apartament compus din trei camere şi dependinţe, în suprafaţă de 43,64 mp, balcon 0,53 mp situat în Municipiul Galaţi, jud. Galaţi, nr. cadastral x şi în cartea funciară nr. x Galaţi, cu preţul de vânzare 106.500 RON;
- un apartament compus dintr-o cameră şi dependinţe, în suprafaţă de 25,95 mp, situat în Municipiul Galaţi, cartier Port, str. x, jud. Galaţi, nr. cadastral x;5 şi în cartea funciară nr. x - Cl-U3 Galaţi cu preţul de vânzare 52.050 RON.
Tot prin încheierea din 14.09.2021 judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 249, art. 250, art. 2501 şi art. 2502 din C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea formulată de către inculpatul C. împotriva Ordonanţei din data de 11 iunie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului în dosarul penal nr. x/2020
În temeiul art. 249, art. 250, art. 2501 şi art. 2502 din C. proc. pen. a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului dispusă de Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea prin Ordonanţa din data de 11 iunie 2021 asupra următorului bun imobil aparţinând inculpatului C.:
- imobilul situat în Municipiul Constanţa, Bulevardul x, jud. Constanţa, intabulat în cartea funciară cu nr. x Constanţa, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30.01.2019 încheiat la Notarul Public E., cu preţul de vânzare 68.000 Euro.
În temeiul art. art. 2502 din C. proc. pen., art. 397 alin. (3),(4) din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4), lit. c) din C. proc. pen. a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului dispusă prin Ordonanţa din data de 11 iunie 2021 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatei B.:
- un apartament compus din trei camere şi dependinţe, în suprafaţă de 43,64 mp, balcon 0,53 mp situat în Municipiul Galaţi, jud. Galaţi, nr. cadastral x şi în cartea funciară nr. x Galaţi, cu preţul de vânzare 106.500 RON;
- un apartament compus dintr-o cameră şi dependinţe, în suprafaţă de 25,95 mp, situat în Municipiul Galaţi, cartier Port, str. x, jud. Galaţi, nr. cadastral x;5 şi în cartea funciară nr. x - Cl-U3 Galaţi cu preţul de vânzare 52.050 RON, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 2502 din C. proc. pen., art. 397 alin. (3), (4) din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4), lit. c) din C. proc. pen. a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea prin Ordonanţa din data de 11 iunie 2021 asupra următorului bun imobil, aparţinând inculpatului C.:
- imobilul situat în Municipiul Constanţa, Bulevardul x, jud. Constanţa, intabulat în cartea funciară cu nr. x Constanţa, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30.01.2019 încheiat la Notarul Public E., cu preţul de vânzare 68.000 Euro, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4), lit. i) din C. proc. pen. a pus în vedere persoanei vătămate constituită parte civilă D. să păstreze cele 4 (patru) pietre până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal.
Cheltuieli judiciare
S-a luat act că inculpaţii şi persoana vătămată constituită parte civilă au fost asistaţi de avocaţi aleşi.
S-a luat act că inculpata B. a fost asistată de avocat desemnat din oficiu F. din cadrul Baroului Vrancea în dosarul nr. x/2021 privind contestaţie măsură asiguratorie.
S-a dispus plata onorariului în sumă de 313 RON către avocat F. din cadrul Baroului Vrancea.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare, reprezentând onorariu avocat din oficiu au rămas în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului ca urmare a achitării inculpaţilor.
II. Hotărârea instanţei de apel.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud şi persoana civilă D..
În motivarea apelului formulat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud a arătat că în cauză sunt probe din care rezultă vinovăţia intimaţilor - inculpaţi în legătură cu infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, aşa încât soluţia instanţei de fond de achitare a acestora este una netemeinică, la fel cum netemeinice sunt şi soluţiile instanţei de fond de respingere a acţiunii civile şi de ridicare a măsurilor asiguratorii. În primul rând, parchetul a învederat că se deduce cu uşurinţă din materialitatea faptei că persoana vătămată a dat cert suma de 30.000 de euro, o sumă de bani consistentă şi a primit nişte pietre care sunt lipsite de valoare, activitatea de predare-primire a fost filmată, nu se poate susţine că a existat vreun moment de a nu lăsa din mână pietrele, astfel încât nu se poate susţine că există diferenţă între pietrele care au fost prezentate iniţial şi cele pe care persoana vătămată a venit chiar în faţa curţii de apel şi le-a prezentat, aceleaşi fiind prezentate şi cu ocazia expertizării. Construcţia infracţională a mai vizat şi aspectul existenţei unei persoane care să aibă cunoştinţe şi să aibă infrastructura necesară pentru a induce în eroare şi a pune în executare un plan de acest gen, această persoană fiind inculpatul I. care, aşa cum rezultă din probatoriu administrat în cauză, lucrează în domeniul metalelor şi pietrelor preţioase, fiind un bun cunoscător al acestora. De aceea, parchetul a arătat că existau toate premisele ca acesta să poată pună în practică acest plan prin punere la dispoziţia acestor pietre care, chiar dacă sunt false, totuşi circulaţia lor nu este atât de amplă în mediul comercial astfel încât să poată fi procurate uşor. A arătat parchetul apelant că inculpaţii au profitat de naivitatea persoanei vătămate care era dornică de un câştig facil, aceasta acţionând cu o naivitate ieşită din comun, de altfel o conduită specifică persoanelor vătămate în cazul infracţiunii de înşelăciune. În acest sens, parchetul apelant a remarcat faptul că persoana vătămată a trimis fotografii după nişte pietre preţioase unui potenţial cumpărător şi a luat de bun ceea ce a acesta i-a răspuns prin acel mesaj. Menţionarea în cuprinsul mesajului şi a pietrelor şi a culorilor lor, reprezintă în opinia apelantului un demers de preconstituire a unor probe şi anume că, în eventualitatea în care persoană vătămată va fi diligentă şi va păstra mesajul, să se poată justifica foarte bine că este vorba de alte pietre, de două culori diferite, astfel ca inculpatul să nu ajungă în postura ca acesta să fie măcar suspectat de comiterea unei infracţiuni.
Apelantul a mai arătat că cei trei inculpaţi se cunosc foarte bine între ei şi au avut legături, în perioada 2004-2009 A. a figurat cu domiciliu la adresa de domiciliu a inculpatul C. şi, deşi acesta din urmă a motivat a fost aleasă această adresă pentru ca primul să facă şcoala de şoferi, perioada de timp în care inculpatul A. a figurat la această adresă este mult prea mare pentru a da veridicitate unor asemenea susţineri. Parchetul a mai adus în discuţie şi listing-urile telefonice ale inculpaţilor, care dovedesc că aceştia au luat legătura şi după şi înainte de comiterea faptei de înşelăciune, atât inculpata Văideanu, cât şi inculpatul I. purtând convorbiri telefonice în datele de 18 şi 19 august 2019 cu utilizatorul numărului telefon cu terminaţia 744, identificat în persoana inculpatului A., cât şi cu numărul cu terminaţia 339 ce figurează pe numele inculpatei N., dar care putea fi folosit şi de către soţul său, respectiv inculpatul din prezenta cauză.
Legăturile dintre inculpaţi rezultă din istoricul de convorbiri între inculpaţii B. şi A., dar şi între inculpatul A. şi C., cât şi între persoana vătămată B. şi N..
Apelantul a arătat că inculpatul A. a susţinut că l-a sunat pe D. în preziua faptei, respectiv 18.08, dar din exploatarea datelor tehnice rezultă că nu a existat niciun astfel de apel. Inculpatul A. a declarat că pe 18.08.2019 a împrumutat de la numita B. autoturismul marca x. Cu ocazia audierii, inculpata Văideanu a declarat că la data de 18.08.2019 se afla pe raza municipiului Constanţa şi că a fost sunată pentru a împrumuta autoturismul şi că l-a îndrumat către adresa mamei sale. Mama acesteia a precizat că fiica ei nu i-a lăsat niciodată cheie de la autoturismul în cauză şi că autoturismul era parcat în vecinătatea locuinţei ei. De asemenea inculpatul A. a declarat că s-a deplasat singur la 18.08.2019 la adresa persoanei vătămate din municipiul Adjud, dar este contrazis de declaraţia acesteia din urmă care a menţionat că a văzut în teritoriu o persoană de sex feminin dar nu a putut preciza cu exactitate dacă a fost sau nu inculpata.
Parchetul a mai învederat că A. a susţinut că a lăsat cele patru pietre lui D. să le verifice şi în acest timp a plecat la restaurantul
Atlantic să ia masa, susţineri care sunt contrazise de numitul D. care a declarat că nu i-a lăsat acele pietre şi că le-a luat cu el la L., declaraţia persoanei vătămate fiind susţinută de imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale societăţii administrată de către persoana vătămată. Cu privire la susţinerea inculpatului A. că la 20.08.2019 l-a sunat pe D. pentru restul de 5.000 de euro dar acesta nu i-a răspuns, parchetul a arătat că această afirmaţie este contrazisă, atât de persoana vătămată, cât şi de listingul telefonic de la dosar. Cu privire la afirmaţia inculpatului A. că îl cunoaşte de aproximativ opt ani pe numitul D. prin prisma faptului că de-a lungul timpului a efectuat mai multe tranzacţii cu acesta, parchetul a menţionat declaraţia persoanei vătămate care arată că nu l-a întâlnit până la 19.08.2019 pe A. şi nu a efectuat tranzacţii anterior acestei date cu acest inculpat; A. a declarat că a fost într-o relaţie de concubinaj cu B. în perioada 2000-2018, deşi din listing-ul telefonic rezultă că s-au sunat din mai multe ori, inclusiv la data comiterii faptei, în sensul că între 15.08-22.08.2019 între cei doi inculpaţi au fost identificate un număr de 46 de apeluri telefonice care reliefează, în opinia parchetului apelant, legătura dintre aceştia, iar afirmaţia inculpatei Văideanu că se afla pe raza municipiul Constanţa şi că a avut o singură discuţie telefonică cu A. este contrazisă în mod evident de listing-ul telefonic.
În ceea ce priveşte afirmaţiile inculpatului C., în sensul că nu a avut convorbiri telefonice cu A. înainte de 19.08.2019, ci abia la o dată ulterioară când a aflat de la D. că ar fi fost înşelat cu diamantele şi a prezentat o fotografie din care l-a recunoscut pe A., parchetul arătă că aceste afirmaţii sunt contrazise de listing-ul telefonic din care rezultă că I. are convorbiri cu A. în datele de 21, 23, 29 iulie şi 16 şi 19 august 2019, sens în care subliniază încă o dată această modalitate de verificare a pietrelor prin vizualizare fotografii, care ţine evident de naivitatea persoanei vătămate, şi anume de a face tranzacţii şi de a primi confirmări oficiale privind calitatea şi valoarea pietrelor respective prin simpla prezentare a unei fotografii, acesta fiind un argument, în favoarea persoanei vătămate, şi anume că a acţionat cu naivitate crezând că poate realiza un beneficiu uşor şi facil.
Astfel, parchetul apelant a solicitat condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a acesteia. Sub aspectul laturii civile, a solicitat obligarea lor la despăgubirea persoanei vătămate cu suma cu care aceasta s-a constituit parte civilă.
În motivarea apelului formulat, apelantul-parte civilă D. a solicitat condamnarea inculpaţilor, iar pe latură civilă admiterea acesteia, aşa astfel cum a fost formulată.
A învederat că este vorba de o relaţie de amiciţie recunoscută de ambele părţi, respectiv între partea civilă D. şi inculpatul C., care au confirmat faptul că s-au întărit înainte de data săvârşirii faptei, iar din probele existente la dosarul cauzei a reieşit o relaţie strânsă între inculpaţii A., B. şi I., deşi aceştia au negat.
Relaţia dintre inculpaţii A. şi I. a rezultat în opinia apelantului şi din adresa de la Evidenţa Populaţiei de unde rezultă că inculpatul A. a avut domiciliul la inculpatul I., precum şi din listing-ul convorbirilor telefonice dintre inculpaţi. Apelantul a arătat că în cadrul conversaţiilor avute inculpatul I. întreabă pe partea civilă:
"Tu cât vrei? Aceste diamante vezi doar în filme", ceea ce dovedeşte că a existat o discuţie despre vânzarea-cumpărarea acestor pietre.
În privinţa faptului că inculpatul A. nu s-a folosit de documente false cu privire la provenienţa pietrelor, apelantul parte civilă a arătat că în analiza conţinutului constitutiv al infracţiunii de înşelăciune nu este prevăzută ca şi condiţie esenţială a săvârşirii acestei infracţiuni, existenţa, folosirea unor documente false. Cu privire la inducerea în eroare a persoanei vătămate apelantul a făcut referire la atitudinea avută de către inculpaţi. Astfel, inculpatul I., care este cunoscut ca un profesionist în acest domeniu, i-a spus părţii civile că sunt diamante "cum vezi numai în filme", apoi în declaraţia dată în faţa instanţei de fond a recunoscut că doar la licitaţie se pot cumpăra şi în virtutea relaţiei de prietenie pe care o avea cu persoana vătămată, putea să îi spună să nu cumpere, întrucât sunt foarte greu de comercializat în afara unor licitaţii publice.
Apelantul parte civilă a învederat că inculpaţii au avut o atitudine contradictorie şi au pendulat între diferite versiuni pe care aceştia le-au prezentat instanţei. Astfel, iniţial inculpatul A. a susţinut că a adus acele pietre la diferite intervale de timp, iar cu ocazia audierii la instanţa de fond, a spus că le-a adus pe toate deodată. În faţa organelor de urmărire penală, a susţinut că le-a cumpărat de la o femeie din Spania, în faţa instanţei de fond a spus că le-a cumpărat de la un spaniol sau un arab, nu mai ştie cu exactitate. De asemenea, inculpatul A. s-a apărat spunând că acele pietre puteau fi înlocuite. Or, proba obiectivă, imaginile video, confirmă faptul că pietrele nu au rămas în posesia părţii civile decât cu ocazia verificării acestora, ulterior fiind preluate de inculpatul A.. A mai arătat că inculpatul A. nu a făcut niciun demers pentru recuperarea acelei diferenţe de bani de 5.000 euro, iar cu privire la formularea unei acţiuni civile cu mult după data faptei, în timpul acestui proces penal, după pronunţarea hotărârii de la instanţa de fond, pare că acesta s-ar fi făcut "pro causa".
Partea civilă a arătat că nu are o casă de amanet de trei-patru ani, a funcţionat doar câteva luni activitatea fiind suspendată.
Cu privire la susţinerile inculpaţilor A. şi Văideanu în sensul că este posibil ca nici aceştia să nu fi ştiut că sunt false acele pietre, partea civilă a arătat că inculpatul A. în declaraţia dată, a recunoscut clar că le-a verificat la un expert. De asemenea, în legătură cu referirile la dimensiunile pietrelor şi de aici concluzia că ar fi alte pietre, apelantul parte civilă a solicitat a fi verificate cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză. Astfel, dacă în prima parte la specificaţiile tehnice datele sunt identice, dacă se adună greutăţile, pentru că prima dată în primul raport au fost cântărite global şi celălalt raport a luat fiecare piatră în parte, aşadar dacă se adună greutatea lor se constata că este diferenţă. În condiţiile în care un raport de expertiză efectuat de institutul de specialitate din
România are abatere, este clar că şi tehnica de măsurare a părţii civile D. avea abatere, ba chiar o abatere mai mare.
Inculpaţii A. şi B. s-au apărat în apel precizând că nu este adevărată afirmaţia precum că inculpatul A. a declarat la urmărirea penală că a cumpărat aceste pietre de la o femeie, întrucât în declaraţia acestuia de suspect a relatat că în perioada 2015-2018 a cumpărat din Spania patru diamante contra sumei de 27.500 euro, iar la instanţă a dat elemente suplimentare atunci când a fost întrebat în mod expres. Cu privire la demersurile ce trebuiau făcute pentru recuperarea diferenţei de preţ de 5.000 euro, inculpatul A. a arătat că a făcut demersuri în acest sens, fiind vorba de cauza civilă nr. 1995/173/2022 înregistrată pe rolul Judecătoriei Adjud, unde inculpatul a solicitat diferenţa de preţ de la D., dosar care, în prezent, este suspendat până la rămânerea definitivă a prezentei cauze penale.
Intimaţii - inculpaţi au invocat aspecte privind lipsa de obiectivitate a urmăririi penale.
Astfel, au arătat că în rechizitoriu şi în apelul parchetului se folosesc presupuneri şi supoziţii şi se încearcă să se construiască din diverse frânturi de informaţii o anumită construcţie logico-juridică, dar din probele administrate, nu rezultă elemente care să conducă la condamnare.
Intimaţii-inculpaţi au arătat că au avut loc întâlniri la restaurantul care aparţine părţii civile, dar aceasta nu a depus înregistrarea video a primei întâlniri, acolo unde susţine că au fost făcute pozele, ci a depus doar înregistrarea de la cea de-a doua întâlnire când a dat banii, dar verificarea pietrelor şi pozele şi discuţiile s-au făcut la prima întâlnire. Intimaţii au arătat că a fost întrebat la instanţa de fond de aceste poze şi a spus că nu le are, dar la apel a depus la dosar poze noi. Au invocat faptul că pietrele nu au fost reţinute la Camera de corpuri delicte ca obiect material al infracţiunii de înşelăciune, ci din contră, poliţia de la Adjud le-a lăsat la persoana vătămată, aşa încât încă de la început această cauză nu a avut un parcurs corect. Intimaţii au precizat că din atitudinea oscilantă a părţii civile ar rezulta că aceasta nu este credibilă.
Cu privire la afirmaţia că partea civilă este naivă, aceasta în opinia intimaţilor-inculpaţi nu este susţinută, având în vedere că partea civilă a ştiut să înregistreze întâlnirile cu inculpatul A., a ştiut să depună doar ceea ce i-a convenit din acele înregistrări, a ştiut să depună doar ceea ce i-a convenit din acele poze, era dotat corespunzător cu tester, şubler electronic, cu cântar de bijuterii de buzunar.
Intimaţii au arătat că partea civilă a spus că nu îl cunoştea pe cel care i-a vândut pietrele, dar inculpatul A. a declarat că se ştia cu partea civilă de aproximativ opt ani, ştia că are restaurant, amanet, a tranzacţionat cu acesta în mai multe rânduri bijuterii, aveau numerele de telefon, iar din listing se poate observa că inculpatul A. l-a sunat pe D. din Spania cu câteva zile înainte, ulterior l-a sunat cu număr de România când a revenit în ţară. Astfel, intimaţii au învederat că cei doi se cunoşteau şi acest aspect are logică în contextul dosarului pentru că, oricât a încercat partea civilă să-şi creioneze o imagine de persoană lipsită de experienţă în afaceri, naivă, tot nu explică faptul că a cumpărat nişte bunuri de o anumită valoare, fără niciun act, de la o persoană necunoscută, fără niciun fel de măsură minimală de siguranţă.
Inculpatul A. a arătat că din înregistrările video de la dosar rezultă că cei doi, partea civilă şi inculpatul A., se comportă firesc, relaxat, ca două persoane care se cunosc şi partea civilă mereu face referire la inculpatul A. ca fiind "H.".
Intimaţii au mai arătat că din cronologia de la dosar, din convorbirile telefonice coroborate cu declaraţia părţii civile, a rezultat că pietrele au fost la partea civilă în momentul în care le-a pozat, le-a verificat apoi s-au întâlnit din nou, iar referitor la pietre, acestea au fost măsurate de partea civilă cu şublerul electronic şi cântărite cu un cântar de bijuterii, trimiţând aceste dimensiuni odată cu pozele; atunci când a trimis pietrele la expertiză, după un an, măsurătorile nu mai erau aceleaşi, fiind vorba de modificări chiar şi de 50%, în condiţiile în care instrumentele folosite pentru verificarea unor pietre preţioase au grad de precizie până la o sutime, chiar şi cele mai ieftine, context în care nu se explică cum s-a întâmplat de s-au modificat dimensiunile pietrelor aflate la partea civilă. De aceea, intimaţii au arătat că există motive foarte serioase să se ajungă la concluzia că pietrele au fost schimbate.
În privinţa inculpatei B., cu privire la pretinsul ajutor că a împrumutat un autoturism, organele de cercetare penală au dispus interceptarea şi furnizarea tuturor datelor de trafic. Inculpata a spus încă de la început că în acea perioadă era la Constanţa, că nu s-a întâlnit niciun moment cu A., iar traficul de date a demonstrat că aceasta era în Constanţa.
De aceea, inculpata intimată a arătat că nu se face vinovată de complicitate la înşelăciune prin aceea că a împrumutat maşina fără ca aceasta să ştie pentru ce o va folosi inculpatul A..
Cu privire la pretinsul ajutor constând în ţinerea legăturii telefonice cu inculpatul I., inculpata a arătat că parchetul nici măcar nu a explicat care ar fi fost scopul infracţional al unei legături telefonice între două persoane care erau la Constanţa, în condiţiile în care, în actul de sesizare nici măcar nu se susţine că inculpatul A. ar fi transmis vreo informaţie utilă către sau de la domnul I. prin intermediul lui Văideanu, aşa încât utilitatea unei astfel de legături între Văideanu şi I. nu există.
Prin urmare, intimaţii-inculpaţi au arătat că soluţia instanţei de fond este una legală şi temeinică.
Intimatul - inculpat C. a solicitat respingerea apelurilor formulate de către parchet şi de către partea civilă ca fiind nefondate, întrucât din probele dosarului nu rezultă că l-a determinat pe partea civilă să cumpere pietrele de la A., cunoscând că acestea sunt false. A învederat că partea civilă are declaraţii oscilante cu privire la culoarea pietrelor, în timp ce acest inculpat nu are declaraţii oscilante, în sensul că a recunoscut că îi cunoştea pe D. şi pe A., că în urmă cu şapte-opt ani a avut relaţii comerciale cu partea civilă când i-a vândut un inel cu suma de 7-8000 euro. Din întâlnirea dintre partea civilă şi inculpatul A. ar rezulta în opinia să că partea civilă avea experienţă, a cântărit şi verificat pietrele, iar declaraţia părţii civile, de la fila x, când este întrebat dacă a fost mandatat de I. să cumpere în numele acestuia, partea civilă răspunde că "Nu" ar fi una edificatoare.
Prin decizia penală nr. 491/A din data de 20 aprilie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud şi partea civilă D..
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 92/30.06.2022 pronunţată de Judecătoria Adjud şi, în rejudecare:
S-au înlăturat din sentinţa penală apelată, dispoziţiile privind soluţionarea acţiunii penale şi acţiunii civile cu privire la inculpaţii - intimaţi A., C. şi B..
1. În baza art. 244 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b)- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
2. În baza art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen. a condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b)- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
3. În baza art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen. a condamnat inculpata B. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, de la data pronunţării prezentei decizii penale.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) -dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă care urmează a se executa numai în caz de anulare ori revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei, stabilind termen de încercare de 2 (trei) ani.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. s-a impus inculpatei obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza din Municipiul Galaţi - Judeţ Galaţi, sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Municipiul Galaţi - Judeţ Galaţi.
S-a stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Galaţi.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 397 din C. proc. civ., în referire la art. 1357 din C. civ. şi art. 1382 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi a obligat inculpaţii A., C. şi B., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 40.000 Euro în echivalent în RON la data plăţii efective cu titlul de despăgubiri civile (din care 30.000 Euro daune materiale, iar 10.000 Euro daune morale).
În baza art. 2502 din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa din data de 11 iunie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatei B.:
- un apartament compus din trei camere şi dependinţe, în suprafaţă de 43,64 mp, balcon 0,53 mp situat în Municipiul Galaţi, jud. Galaţi, nr. cadastral x şi în cartea funciară nr. x Galaţi, cu preţul de vânzare 106.500 RON;
- un apartament compus dintr-o cameră şi dependinţe, în suprafaţă de 25,95 mp, situat în Municipiul Galaţi, cartier Port, str. x, jud. Galaţi, nr. cadastral x;5 şi în cartea funciară nr. x - Cl-U3 Galaţi cu preţul de vânzare 52.050 RON, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 2502 din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4), lit. c) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea prin ordonanţa din data de 11 iunie 2021 asupra următorului bun imobil aparţinând inculpatului C.:
- imobilul situat în Municipiul Constanţa, Bulevardul x, jud. Constanţa, intabulat în cartea funciară cu nr. x Constanţa, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30.01.2019 încheiat la Notarul Public E., cu preţul de vânzare 68.000 Euro.
În baza art. 249 din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4), lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 40.000 Euro.
În baza art. 112 alin. (1), lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului, a celor patru pietre moissanite sintetice de culoare albastru verzui, aflate în posesia persoanei vătămate până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal.
În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4), lit. i) din C. proc. pen. s-a pus în vedere persoanei vătămate constituită parte civilă D. obligaţia de a preda cele patru pietre moissanite sintetice de culoare albastru verzui, aflate în posesia sa, la Camera de Corpuri Delicte a instanţei de fond - Judecătoria Adjud, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiei instanţei de apel de confiscare a acestora în folosul statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A., C. şi B. la plata sumei de câte 1000 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi la instanţa de fond.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii penale.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare efectuate în faza procesuală a apelului au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că apelurile declarate în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud şi partea civilă D. sunt fondate.
Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea a reţinut că prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond situaţia de fapt nu a fost corect stabilită, luând în considerare probatoriile administrate în cauză.
Prioritar, Curtea a constatat că inculpaţii au solicitat la instanţa de fond constatarea nulităţii absolute a procedeului probator constând în punerea în executare a autorizaţiilor de acces la datele de comunicaţii, obţinute prin încheierile Judecătoriei Adjud din 31.10.2019 (dosar nr. x/2019) şi din 15.01.2020 (dosar nr. x/2020), precum şi a probelor derivate prin care au fost exploatate aceste date obţinute ilegal - procesele-verbale de redare/analiza a datelor, întocmite în cauză.
Fără a relua întreaga argumentaţie redată prin considerentele hotărârii atacate, argumentaţie pe care curtea de apel şi-o însuşeşte în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei; Albina contra România, hotărârea nr. 4/2005 - o instanţă de control judiciar îşi poate însuşi argumentele instanţei ierarhic inferioare, precizând acest aspect, în măsura în care constată şi menţionează că nu a identificat vreun argument nou pentru a respinge această motivare; Garcia Ruiz contra Spaniei, Marea Cameră, hotărârea din 21 ianuarie 1999 - Curtea aminteşte că, potrivit jurisprudenţei sale constante, hotărârile judecătoreşti trebuie motivate astfel încât să indice de o manieră suficientă motivele pe care se fondează. Întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura deciziei în cauză şi trebuie analizată în lumina ansamblului circumstanţelor cauzei. Astfel, Curtea a considerat că, respingând o cale de atac, instanţa sesizată poate, în principiu, să îşi însuşească motivele reţinute în decizia atacată), curtea de apel a considerat că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins, ca nefondată, această excepţie a nulităţii absolute.
Într-adevăr, Decizia nr. 295/2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 568 din 10.06.2022 în motivarea căreia s-a reţinut că în cuprinsul dispoziţiilor art. 102 alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 111/2011 nu se regăseşte obligaţia reţinerii şi stocării informaţiilor provenite din comunicaţii, precum nici garanţiile aferente unei astfel de obligaţii, nu reprezintă o veritabilă Decizie a Curţii Constituţionale prin care să se constate neconstituţionalitatea unei norme de incriminare (normă de drept material/substanţial) şi care să aibă, în consecinţă, efectele unei legi penale de dezincriminare, cu caracter de retroactivitate.
Corect instanţa de fond a reţinut şi faptul că încheierile Judecătoriei Adjud din 31.10.2019 (dosar nr. x/2019) şi din 15.01.2020 (dosar nr. x/2020) au prevăzut ca temei legal pentru dispunerea măsurilor de supraveghere şi dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, modificată şi completată prin Legea nr. 235/2015.
Pe fond, Curtea a notat că apelul este o cale ordinară de atac care devoluează integral în conformitate cu dispoziţiile art. 417 din C. proc. pen.
Preliminar analizării motivelor de apel şi a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 din C. proc. pen., Curtea a amintit, că, potrivit art. 103 din C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, fiind luate în considerare la adoptarea hotărârii numai în măsura în care au format convingerea că sunt conforme cu adevărul, nicio probă neavând o valoare prioritară faţă de cele provenite din alte mijloace de probă.
Pentru a asigura o apreciere completă şi justă a probelor, C. proc. pen. a reglementat un control sistematic şi eficient al acestei operaţii probatorii, astfel că instanţa de apel verifică modul de stabilire a faptelor de către prima instanţă, cu posibilitatea de a da o nouă apreciere probelor. Alături de probele administrate în faza de urmărire penală, Curtea le are în vedere şi pe cele administrate în primă instanţă, unde au fost audiaţi inculpaţii, martorii şi persoana vătămată, ce au asistat la derularea activităţii infracţionale, în momente diferite ale acesteia, dar şi a probelor administrate la instanţa de apel, respectiv declaraţia persoanei vătămate şi fotografiile şi înscrisurile depuse la dosar, în condiţiile în care inculpaţii nu au dorit să mai facă declaraţii suplimentare în calea de atac.
Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză, Curtea a constatat că faptele deduse judecăţii există, întrunesc - fiecare în parte - condiţiile de tipicitate, obiectivă şi subiectivă, ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi au fost săvârşite, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de către aceştia.
Contrar instanţei de fond, Curtea a reţinut că probatoriile administrate în cursul urmăririi penale şi al fazei de judecată în fond, dar şi în apel, fac dovada deplină şi incontestabilă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a vinovăţiei inculpaţilor de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune în dauna persoanei vătămate apelante D..
Pe baza probatoriilor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească la instanţa de fond şi la instanţa de apel, Curtea a reţinut - în esenţă - că inculpatul A., în data de 19.08.2019, în timp ce se afla la G. din Municipiul Adjud, judeţ Vrancea, local pe care îl administra persoana vătămată D., l-a indus în eroare pe acesta prezentându-i patru pietre despre care a susţinut că sunt diamante, determinându-l să le cumpere cu preţul de 30.000 euro, iar ulterior, în urma verificării diamantelor respective la diferite case de amanet, dar şi prin expertizare, s-a constatat că sunt false.
Aceste acţiuni au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen.
Pe baza aceloraşi probatorii s-a dovedit că inculpata B., în data de 19.08.2019, l-a ajutat pe inculpatul A. să-l inducă în eroare pe persoana vătămată D., să îi vândă acestuia patru pietre sintetice ca fiind diamante, prin aceea că i-a pus la dispoziţie acestuia autoturismul proprietate pentru ca A. să se deplaseze în Municipiul Adjud şi a ţinut legătura telefonic cu acesta şi cu inculpatul C., fiind liantul (legătura dintre aceştia), în vederea înşelării persoanei vătămate, ceea ce a condus la prejudicierea persoanei vătămate cu suma de 30.000 euro.
Aceste acţiuni au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen.
Nu în ultimul rând, acelaşi probatoriu a relevat că inculpatul C., în data de 19.08.2019, l-a ajutat pe inculpatul A. să-l inducă în eroare pe persoana vătămată D., asigurându-l pe acesta că pietrele prezentate de A. sunt veritabile, deşi cunoştea că acestea sunt false, ceea ce a condus la prejudicierea persoanei vătămate cu suma de 30.000 euro.
Aceste acţiuni au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen.
Evaluând materialul probator - plângere şi declaraţii persoană vătămată D.; declaraţii suspect A.; declaraţii suspect B.; declaraţie martor C.; declaraţie martor H.; declaraţie martor I.; declaraţie martor J.; procese-verbale de studiere listing; proces-verbal de studiere a imaginilor surprinse de către camerele de supraveghere video; procese-verbale de redare rezumativă; procese-verbale de redare a conţinutului convorbirilor; procese-verbale de investigaţii; procese-verbale de identificare; proces-verbal de studiere a datelor obţinute prin percheziţie informatică; rapoarte de constatare criminalistică; captură foto conversaţie K.; fotografiile depuse la dosar; buletinul de expertiză nr. 367/23.09.2019; raportul de expertiză tehnică cu nr. x din 15.03.2022 întocmit în faza de judecată de către ANPC - Direcţia Generală Laboratoare Larex - Laborator Pietre Preţioase, Proces Kimberley şi Încercări Metale Preţioase Bucureşti - a rezultat că la data de 17.09.2019, persoana vătămată D. din Municipiul Adjud, a sesizat organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud, jud. Vrancea cu privire la faptul că, în data de 19.08.2019, în timp ce se afla la G. din acest municipiu, local pe care îl administrează, a cumpărat de la numitul A. din mun. Galaţi, str. x, se. 1, jud. Galaţi, patru diamante pentru care i-a achitat suma de 30.000 euro. Ulterior, D. a verificat diamantele respective la diferite case de amanet constatând că sunt false.
Aşa cum a rezultat din probele administrate în cauză, persoana vătămată D., în cursul anului 2019, se afla în relaţii de amiciţie cu inculpatul C. din Municipiul Constanţa, str. x, jud. Constanţa.
Din declaraţia persoanei vătămate, coroborată parţial cu declaraţia inculpatului C. şi cu datele de trafic ale telefoanelor mobile ale acestora, a rezultat că în urmă cu aproximativ două săptămâni înainte de comiterea faptei, persoana vătămată şi C., prin intermediul terminalelor mobile şi a posturilor telefonice pe care le deţineau, respectiv x (D.) şi y (C.), s-au întâlnit în Municipiul Adjud, jud. Vrancea la L. unde au servit câte o cafea. C. era cu soţia sa şi i-a spus persoanei vătămate să îl contacteze în situaţia în care va veni o persoană care doreşte să vândă diamante, întrucât este interesat să cumpere astfel de bijuterii.
Această discuţie nu i-a dat nimic de bănuit persoanei vătămate astfel că, la data de 16.08.2019, ora 21:02, când inculpatul A. a contactat-o telefonic pentru prima dată de pe postul telefonic cu nr. x (nr. de Spania) pentru a-i propune să cumpere patru pietre preţioase (diamante), a acceptat propunerea şi şi-au dat întâlnire într-o zi ulterioară.
Persoana vătămată a susţinut că nu-l cunoştea pe inculpat şi nici faptul că acesta din urmă îl cunoştea pe inculpatul C. (conform datelor din DEPABD, inculpatul A. a locuit în perioada 2004-2009 în imobilul numitului C. aflat în mun. Constanţa, judeţ Constanţa).
La data de 19.08.2019, inculpatul A. l-a contactat pe D., de pe acelaşi număr de apel de Spania şi i-a spus că se află pe raza Municipiului Bârlad, putând astfel să se deplaseze în Municipiul Adjud pentru a-i arăta cele patru pietre preţioase.
Astfel, în jurul orei 11:30, inculpatul A. a ajuns în Municipiul Adjud, judeţ Vrancea ocazie cu care l-a contactat pe D. cu care s-a întâlnit în parcarea M. de unde au plecat împreună la terasa G. administrată de către persoana vătămată. În timp ce se aflau pe terasă, inculpatul A. i-a prezentat persoanei vătămate patru pietre de culoare verde-albăstrui la care erau ataşate patru bileţele pe fond alb, pe acestea fiind scrise de mână caratajul şi valoarea estimată a fiecărei pietre, respectiv: 1,85 ct. 50.000 euro; 2,75 ct. 100.000 euro; 2,40 ct. 80.000 euro; 2,75 ct. 100.000 euro. Persoana vătămată a întrebat pe vânzător de provenienţa diamantelor, iar acesta a spus că nu sunt ale lui, ci ale unei persoane de sex femeiesc pe care vrea să o ajute însă are nevoie de bani.
În continuare, persoana vătămată a verificat cele patru diamante cu testerul său marca x, pe care îl deţine, întrucât în trecut a avut o casă de amanet, acesta indicând că diamantele sunt veritabile
Ulterior, cei doi au negociat preţul diamantelor la suma de 35.000 euro, stabilind să efectueze plata în două tranşe: 30.000 euro la momentul achiziţiei şi 5.000 euro ulterior.
Inculpatul A. a susţinut că a sunat-o pe proprietara diamantelor care a fost de acord cu suma oferită de către D. şi cu modalitatea de plată.
Din procesul-verbal de vizualizare a imaginilor video puse la dispoziţie de către persoana vătămată surprinse de camerele de supraveghere video din incinta G. rezultă că la data de 19.08.2019, ora 14:29, ajung la masa precizată D. şi A.. Persoana vătămată D. este îmbrăcat într-un tricou de culoare albă, pantaloni scurţi tip blugi de culoare albastru. Acesta are în mâna o pungă din hârtie pe care o depozitează pe masă. Ia loc pe scaunul din dreapta camerei.
La aceeaşi dată, în acelaşi timp şi împreună cu persoana vătămată ajunge pe terasă şi inculpatul A.. Acesta este îmbrăcat cu un tricou de culoare roşie, pantaloni tip blugi de culoare albastru. Acesta se aşează pe scaunul din stânga. A. poartă o borsetă pe umăr dar nu o aşează pe masă. După ce s-au aşezat, D. începe să numere o sumă de bani, iar A. scoate o cutiuţă din borsetă şi o pune pe masă.
După ce termină de numărat banii, D. îi întinde lui A. care începe la rândul său să îi numere. În acest timp, D. scoate din cutiuţa pe care A. o pusese pe masă o pungă în care se aflau pietrele preţioase.
Din punga de hârtie, D. scoate o lupă şi examinează pietrele pe care le scosese. D. verifică pietrele, atât cu lupa, cât şi cu ochiul liber şi cu un alt obiect timp în care poartă discuţii şi cu A., fără a se putea stabili ce anume, întrucât filmarea nu are şi conţinut audio.
Din probele administrate nu rezultă că persoana vătămată ar fi cântărit pietrele la acel moment, cu vreun cântar de bijuterii, de buzunar.
Inculpatul A. mai numără încă o dată suma de bani, după care îi introduce în borsetă. D. introduce pietrele înapoi în pungă şi în cutiuţă şi o introduce în buzunarul din dreapta de la pantaloni. Ulterior, pune lupa şi restul obiectelor în punga de hârtie şi se ridică împreună cu A. şi pleacă împreună spre ieşire.
Cu ocazia audierii în calitate de suspect, A. a declarat că se cunoştea cu D. de mai mulţi ani şi chiar i-a lăsat acestuia cele patru pietre pentru a merge să le verifice, timp în care s-a deplasat la L. pentru a lua masa şi s-a întâlnit ulterior cu D. care i-a dat suma de 30.000 euro. Această afirmaţie este contrazisă de imaginile video aflate la dosarul de urmărire penală, imagini din care rezultă că inculpatul avea asupra sa cele patru pietre pe care le-a scos din poşeta pe umăr şi i le-a prezentat numitului D., acesta din urmă scoţând din geanta sa trei fişicuri cu bani pe care i le-a înmânat lui A..
Fiind reaudiată, persoana vătămată a declarat că în data de 19.08.2019, înainte ca A. să plece să ia masa la L., a fotografiat cele patru pietre, după care le-a înapoiat inculpatului. A trimis fotografiile lui C. printr-un mesaj pe aplicaţia K., ştiind că acesta din urmă este interesat de cumpărarea diamantelor. Având în vedere discuţia pe care a avut-o în urmă cu circa două săptămâni înainte de întâlnirea cu inculpatul A., a aşteptat confirmarea din partea inculpatului C. cu privire la autenticitatea diamantelor şi acordul de cumpărare. Până la primirea răspunsului, inculpatul A. a mers să mănânce.
Persoana vătămată a declarat că inculpatul C. i-a răspuns tot printr-un mesaj al aplicaţiei K. că pietrele sunt autentice şi că le poate cumpăra, iar apoi să se deplaseze el în Municipiul Constanţa pentru a-i da banii. Această conversaţie nu a fost pusă la dispoziţia organelor de cercetare penală, deoarece persoana vătămată a susţinut că a şters-o, dar a pus la dispoziţie o captură foto de pe o discuţie purtată cu o persoană salvată ca "C." fără a fi prezentat vreun număr de apel din care rezultă că sunt expuse mai multe fotografii, reprezentând vânzarea unor pietre. Persoana vătămată îl întreabă pe interlocutor ce părerea are, iar acesta îi răspunde că cele verzi şi roz sunt o avere şi întreabă cât vrea persoana vătămată, după care discuţia se încheie.
După ce D. a primit confirmarea de la C., s-a deplasat la locuinţa sa de unde a luat suma de 30.000 euro, iar apoi a mers la L. unde s-a întâlnit cu inculpatul A., acesta din urmă numărând suma, aspect surprins de camerele de supraveghere video.
După efectuarea tranzacţiei între cei doi, nu s-a mai realizat plata diferenţei de 5.000 euro, deoarece inculpatul a susţinut că a fost nevoit să plece în Spania. Cu toate că inculpatul A. avea dreptul să primească cei 5.000 euro conform înţelegerii, nu a mai făcut niciun demers pentru recuperarea acestei sume.
Persoana vătămată a declarat că după efectuarea tranzacţiei, împreună cu inculpatul A. s-a deplasat în parcarea M. din Adjud, acolo unde se afla autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x (Spania). Persoana vătămată a susţinut că în interiorul autoturismului se afla o persoană de sex femeiesc, aspect confirmat şi de martorul I. dar negat de către inculpatul A.. Persoana vătămată a susţinut că a recunoscut acea femeie ulterior din fotografiile postate de către inculpatul A. pe contul său de facebook. Persoana vătămată nu a sesizat organele de poliţie, deoarece acesta a decis să facă propriile verificări de identificare ale persoanelor şi să ajungă la o înţelegere cu acestea.
În după-amiaza zilei de 19.08.2019, persoana vătămată s-a deplasat în Municipiul Constanţa, unde s-a întâlnit cu inculpatul C. (aspect confirmat şi de acesta din urmă, precum şi de traficul de date obţinut de la operatorii de telefonie mobilă) căruia i-a prezentat cele patru pietre cumpărate de la inculpatul A.. După ce a verificat pietrele, C. i-a spus persoanei vătămate că acestea nu sunt autentice şi că nu le poate cumpăra motiv pentru care D. s-a deplasat în Municipiul Bârlad pentru a căuta autoturismul marca x cu nr. x, însă rezultatul a fost negativ.
În data de 20.08.2019 persoana vătămată s-a deplasat în Municipiul Bucureşti (aspect confirmat de traficul de date obţinut de la operatorii de telefonie mobilă) la o casă de amanet, unde i-au fost verificate cele patru pietre cumpărate de la inculpatul A., ocazie cu care s-a constatat că acestea nu sunt autentice. În acest sens a fost depus la dosarul cauzei buletinul de expertizare nr. x/23.09.2019 emis de către A.N.P.C. - Direcţia Generală Laboratoare Larex, Laborator pietre preţioase, Proces Kimberly şi încercări Metale Preţioase din conţinutul căruia rezultă că cele patru pietre sunt moissanite sintetice de culoare albastru -verzui, nefiind pietre preţioase.
Cu ocazia audierii în calitate de suspect, A. a declarat că îl cunoaşte de circa opt ani pe D., deoarece în acest interval de timp a efectuat mai multe tranzacţii cu acesta. A adăugat că în perioada 2015 - 2018 a cumpărat din Spania patru diamante contra sumei totale de 27.500 euro pe care le-a adus în ţară, iar în cursul lunii august 2019, în timp ce se afla în Spania, l-a contactat telefonic pe D. spunându-i acestuia că are de vânzare patru pietre şi dacă doreşte să le cumpere. Acesta i-a spus să îl contacteze când vine în ţară. Ajuns în România, la data de 18.08.2019, A. a împrumutat de la inculpata B. autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x (luându-l efectiv de la mama acesteia), după care s-a deplasat în localitatea unde locuieşte fără forme legale, respectiv în judeţ Vaslui. În aceeaşi zi l-a contactat telefonic pe numitul D. stabilind cu acesta o întâlnire pentru data de 19.08.2019, în mun. Adjud, judeţ Vrancea.
La data precizată, inculpatul a susţinut că s-a deplasat singur cu autoturismul menţionat, s-a întâlnit cu D. la restaurantul pe care acesta îl administrează, ocazie cu care i-a prezentat patru pietre preţioase (doua de culoare albă şi două având culoarea schimbată spre albastru) cerându-i în schimbul acestora suma de 40.000 euro.
În continuare a precizat că i-a lăsat persoanei vătămate cele patru pietre pentru a le verifica timp în care a mers la L. tot din Municipiul Adjud pentru a lua masa. La scurt timp a sosit la acest restaurant şi D. care i-a zis că pietrele sunt bune, dar că nu are cei 40.000 euro dorind să mai negocieze preţul. Ulterior, au convenit să îi plătească suma de 30.000 euro urmând ca în două, trei zile să mai plătească o diferenţă de 5.000 euro. Au plecat iarăşi la restaurantului persoanei vătămate unde acesta a verificat din nou pietrele şi i-a dat suspectului suma de 30.000 euro. A. susţine că a plecat cu autoturismul la Bârlad, urmând ca persoana vătămată să îl contacteze şi să îi dea şi restul de bani.
A doua zi, D. l-a sunat pe inculpatul A., însă acesta nu a mai răspuns la telefon, iar a treia zi, având o urgenţă, inculpatul a precizat că a plecat în Spania, aspect cunoscut de persoana vătămată.
Cu ocazia audierii în calitate de suspect, B. a declarat că în perioada 2000 - 2018, a avut o relaţie de concubinaj cu inculpatul A., iar ulterior aceştia au păstrat o relaţie de prietenie.
În cursul lunii august 2019, aceasta a susţinut că a fost contactată telefonic de inculpatul A. care i-a transmis că se află în România şi i-a cerut să îi împrumute autoturismul proprietate. Aceasta i-a spus că se află în vacanţă în Constanţa, împreună cu fiica sa şi să meargă la mama sa J., să ia cheile autoturismului x cu nr. de înmatriculare x. A mai precizat că nu cunoaşte ce a făcut inculpatul A. în data de 19.08.2019, întrucât la acea dată se afla în Municipiul Constanţa.
Din buletinul de expertiză nr. x/23.09.2019 întocmit de către specialişti din cadrul ANPC - Direcţia Laboratoare Latex - Laborator Pietre Preţioase, Proces Kimberley şi încărcări Metale Preţioase, rezultă faptul că cele patru pietre cumpărate de către persoana vătămată de la inculpatul A. sunt patru moissanite sintetice de culoare albastru verzui, faţetate rotund cu masa: 1,83 ct, 2,43 ct, 2,72 ct, 2,74 ct.
Prin încheierea din data de 31.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Adjud a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud autorizând obţinerea de la furnizorii de servicii de telefonie mobilă a listingului convorbirilor efectuate/primite de pe postul telefonic x folosit de către persoana vătămată D. în perioada 01.08.2019 - 30.08.2019 şi de pe postul telefonic cu nr. de apel z folosit de către inculpata B. în perioada 15.08.2019 - 30.08.2019, precum şi localizarea acestora.
Cu ocazia accesării datelor comunicate de către BAI Vrancea s-a stabilit că postul telefonic cu nr. z aparţinând inculpatei B., în zilele de 15.08.2019, orele 14:31, 14:48, 15:29, 17:02, 16.08.2019, orele 17:24, 17:54, 18:20, 17.08.2019, orele 12:04, 12:21, 12:25, 18:01, 18:29, 18:32, 19:38, 19:51, 20:39, 20:44, 18.08.2019, orele 14:17, 14:39, 14:39, 19.08.2019, orele 07:51, 09:11, 09:12, 10:50, 15:26, ora 23:27, 21.08.2019, ora 10:19, 10:23, 10:31, 14:06, 17:07, 22:20, 22.08.2019, ora 08:10, 08:19, 08:40, 08:56, 09:09, 10:09, 10:33, 10:34, 11:01, 11:03, 12:35, 12:36, 13:29, 13:57, a apelat/fost apelat de nr. de apel w, iar în zilele de 19.08.2019, orele 21:22, 21:25, 20.08.2019, ora 11:17, a fost apelat/a apelat postul telefonic cu nr. q.
Prin încheierea din data de 15.01.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Adjud a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud autorizând obţinerea de la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, altele decât conţinutul comunicaţiilor a listingului convorbirilor efectuate/primite de la postul telefonic cu nr. de apel y, folosit de către numitul C., în perioada 01.07.2019 - 30.08.2019, precum şi localizarea acestora şi datele de identitate ale utilizatorilor apelanţi/care au apelat.
Cu ocazia accesării datelor comunicate de către BAI Vrancea s-a stabilit că postul telefonic cu nr. de apel y aparţinând inculpatului C. a apelat şi a fost apelat de posturile telefonice cu numerele de apel w (A.) şi q (N.), posturi telefonice ce au apelat-o şi pe inculpata B..
Prin încheierea din data de 11.08.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Adjud a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud autorizând obţinerea de la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, altele decât conţinutul comunicaţiilor a: datelor de trafic efectuate de şi către posturile telefonice, identificarea tuturor terminalelor mobile în care au fost utilizate posturile telefonice cu nr. x (post telefonic aparţinând inculpatului A.), w (post telefonic ce a apelat/a fost apelat, atât de către inculpata B., cât şi inculpatul C.), q (post telefonic ce a apelat/a fost apelat de către inculpata B., precum şi inculpatul C.) şi xx (post telefonic declarat de către inculpatul A. cu ocazia audierii), în perioada 01.08.2019 - 09.08.2020, localizarea acestora.
Cu ocazia accesării datelor comunicate de către BAI Vrancea s-a stabilit că pentru nr. de apel yy nu s-a putut lista trafic, aparţinând unui furnizor de servicii de telefonie din afara ţării. Pentru numărul de apel xx, declarat de către A. cu ocazia reaudierii din data de 22.01.2020 s-a stabilit că începând cu data de 10.02.2020, cartela telefonică este introdusă în terminalul mobil cu seria x cu localizare pe raza judeţului Suceava.
Referitor la nr. de apel w s-a stabilit că acesta este utilizat de către inculpatul A. şi este activ începând cu data de 08.12.2016, momentul activării cartelei de către inculpat. La data de 10.03.2020, cartela telefonică cu nr. de apel precizat era introdusă în terminalul mobil cu seria x, activă până la data solicitării. Totodată nr. de apel yy aparţinând inculpatului A. figurează introdus în acelaşi terminal mobil în luna iulie 2020.
Despre numărul de apel q s-a stabilit că este activ din data de 17.02.2017 şi aparţine numitei N. din Municipiul Constanţa care este soţia inculpatului C., reliefând relaţiile de comunicare cu inculpata B.. Pentru nr. de apel x este corespondent terminalul mobil cu seria x, activ la data de 09.08.2020.
Pentru postul telefonic cu nr. de apel z utilizat de către inculpata B. s-a stabilit că la momentul solicitării listingului (15.08.2019 -30.08.2019) cartela SIM era introdusă în terminalul mobil cu seria x.
Pentru ultima solicitare s-a transmis că aplicaţiile furnizorilor nu stochează date pe o perioadă mai mare de un an de zile, astfel că, nu s-a obţinut traficul pe ultimele numere solicitate conform încheierii din data de 11.08.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Adjud.
Pentru numerele de apel w şi q a fost furnizat listing începând cu data de 03.09.2019 până la data de 09.08.2020, nefiind inclusă data comiterii faptei.
Referitor la listingul nr. de apel y utilizat de către C. s-a stabilit că această cartelă SIM se afla pe perioada solicitării listingului în terminalul mobil cu seria x.
Atât inculpata B., cât şi inculpatul C. poartă convorbiri telefonice în datele de 18 şi 19.08.2020 cu utilizatorul nr. de apel w identificat în persoana inculpatului A., cât şi cu nr. de apel q ce figurează pe numele numitei N., dar care poate fi folosit şi de către soţul său, C..
Aceste legături care reies din istoricul de comunicări între inculpaţii B. şi A., dar şi între inculpatul A. şi C., cât şi între inculpata B. şi N. (sau chiar C.) contrazic aspectele declarate de cei trei, reliefând faptul că aceştia au o atitudine nesinceră.
De asemenea, cu ocazia reaudierii inculpatei B., din data de 29.12.2020, în baza ordonanţei de ridicare silită din aceeaşi dată, emisă de către organul de cercetare penală, a fost ridicat terminalul mobil marca x model x cu seria x de la aceasta. Cartela SIM a fost restituită pe bază de dovadă persoanei în cauză. Despre acest telefon s-a stabilit în urma studierii listingului telefonic faptul că a fost folosit de către inculpată la data comiterii faptei pentru care s-a început urmărirea penală în cauză, respectiv la data de 19.08.2019.
Prin încheierea nr. 2 din cadrul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Focşani a fost emis mandatul de percheziţie informatică nr. 2 din data de 21.02.2021 prin care s-a încuviinţat măsura percheziţiei informatice pe o durată de 60 zile, începând cu data de 21.01.2021, a terminalului mobil marca x model x cu seria x, aparţinând inculpatei B..
Din studierea datelor extrase de pe terminalul mobil mai sus menţionat nu au rezultat date care să aibă legătură cu fapta pentru care este cercetată inculpata, iar cu privire la traficul de date, apeluri sau SMS-uri din perioada de referinţă se observă că acesta lipseşte, probabil fiind efectuată o ştergere a datelor.
Cu ocazia reaudierii din data de 07.01.2021, inculpatul A. a fost de acord iniţial să dea o declaraţie în cauză dar în momentul audierii s-a răzgândit, declarând că nu mai doreşte să declare nimic.
La data de 26.08.2020 s-a dispus efectuarea unei constatări grafice asupra celor patru bileţele care i-au fost predate persoanei vătămate de către inculpatul A. în acelaşi timp cu cele patru pietre la data de 19.08.2019. Concluziile raportului de constatare criminalistică nr. x din data de 02.10.2020 au reliefat faptul că menţiunile scrise de mână depuse pe cele patru fragmente de hârtie puse la dispoziţie au fost executate de către aceeaşi persoană, dar nu au fost executate de către inculpatul A..
În cuprinsul raportului de constatare criminalistică nr. x/25.09.2020 se precizează că nu se poate stabili dacă menţiunile scrise de mână depuse pe cele patru fragmente de hârtie puse la dispoziţie au fost sau nu executate de către numitul D..
Prin raportul de constatare criminalistică nr. x, din data de 24.02.2021, s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă menţiunile scrise de mână mai sus menţionate au fost sau nu executate de către numita B..
În raportul de constatare criminalistică nr. x din data de 24.02.2021 se precizează că: "scrisul model de comparaţie (aparţinând inculpatului C.) are ca principală deosebire de ordin general, o diminuare categorică a dinamismului execuţional, aspect ce produce efecte determinante asupra fluenţei firului grafic, a formei elementelor componente ori a legăturilor dintre ele, o inconstanţă dimensională a caracterelor, tendinţă de segmentare a elementelor care în mod obişnuit sunt rotunjite, orientarea inconstantă a liniei de bază, neregularitatea alinierii între caractere, completate de o viteză redusă de execuţie şi o presiune ridicată a instrumentului scriptural. Totodată, aceste calităţi sunt edificatoare din perspectiva stabilirii caracterului mişcării grafice, respectiv, nesigur, lipsit de naturaleţe şi spontaneitate, un anumit control din partea scriptorului asupra instrumentului scriptural, conferind întregului ansamblu un aspect ezitant şi o tehnică a scrierii neînsuşită corespunzător. Pe de altă parte cele menţionate mai sus alternează pe parcursul firului grafic cu anumite momente de stabilitate şi siguranţă în executarea elementelor componente şi a legăturilor dintre ele." Aceste elemente pot duce la ipoteza că realizarea scrisului trunchiat şi controlat a fost cu intenţie şi nu este ceva caracteristic scrisului obişnuit al inculpatului. Tot în raport se stipulează că nu se poate stabili cu certitudine dacă menţiunile scrise de mână au fost sau nu executate de către inculpatul C., dar disponibilităţile grafice reflectate de grafismele executate de inculpatul C. nu-l exclud pe acesta, ca posibil autor grafic al menţiunilor scrise de mână pe cele patru fragmente scrise de mână, în litigiu.
La data de 22.12.2020, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Focşani a emis mandatul de supraveghere tehnică nr. 104. Din exploatarea actelor de autorizare nu au rezultat date directe privind fapta săvârşită în data de 19.08.2019, dar a reliefat încă o dată legătura dintre cei trei inculpaţi care, primind note telefonice de citare, s-au anunţat imediat, inculpatul A. folosind un alt număr de apel pe care nu l-a comunicat organelor de poliţie, respectiv zz. Acesta evită să vorbească despre acest subiect prin telefon afirmând că doreşte să vorbească acolo (n.l. la magazin) şi nu prin telefon ori foloseşte aplicaţia K. pentru a nu vorbi prin apel voce.
Referitor la declaraţiile celor trei inculpaţi, au fost reliefate contradicţii între cele expuse şi situaţia obiectivă, stabilită prin mijloace probatorii.
Astfel, inculpatul A. a susţinut că l-a sunat pe numitul D. în preziua faptei, respectiv pe data de 18.08.2019, dar din exploatarea datelor tehnice, respectiv a listingului telefonic al terminalului mobil al numitului D., a rezultat că nu a existat niciun apel în data respectivă între cei doi. Cu ocazia reaudierii (ulterioare) nu şi-a mai menţinut afirmaţia, că l-a sunat pe D. în data de 18.08.2019, ci cu două sau trei zile înainte.
Inculpatul A. a declarat că în data de 18.08.2019 a împrumutat de la numita B. autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x. Cu ocazia audierii în calitate de suspect, B. a declarat că, la data de 18.08.2019, se afla pe raza Municipiului Constanţa şi că a fost sunată de către A. pentru a împrumuta autoturismul menţionat şi că l-a îndrumat la adresa mamei sale, J. pentru a lua cheile de la autoturism. Cu ocazia audierii, numita J. a precizat că fiica ei nu i-a lăsat niciodată cheile autoturismului în cauză numitului A. şi că autoturismul era parcat în vecinătatea locuinţei fiicei ei, B.. Inculpata B. şi-a schimbat declaraţia cu ocazia reaudierii, precizând că de fapt l-ar fi trimis pe A. la mama sa să ia cheile de la casa ei şi pentru ca acesta să ia de acolo cheile de la autoturism.
Inculpatul A. a declarat că s-a deplasat singur, în data de 19.08.2019, la adresa persoanei vătămate D. din Municipiul Adjud, judeţ Vrancea, dar este contrazis de declaraţia acestuia din urmă, care a menţionat că a văzut în interiorul autoturismului o persoană de sex femeiesc, dar nu a putut preciza cu exactitate că ar fi fost B., deşi iniţial aşa a crezut. Mai mult, declaraţia persoanei vătămate este întărită de declaraţia martorului I., care a precizat că s-a întâlnit cu D. care purta o discuţie cu o persoană de sex bărbătesc (A.) lângă un autoturism închis la culoare şi că a observat pe bancheta din dreapta faţă o persoană de sex femeiesc pe care nu o cunoştea. Acesta nu a asistat la discuţia dintre cei doi, ci doar l-a salutat pe D. şi şi-a continuat deplasarea.
Inculpatul A. a susţinut că i-a lăsat cele patru pietre lui D. să le verifice şi în acest timp a plecat la L. să mănânce, insinuând că D. ar fi putut schimba pietrele în această perioadă. Aceste susţineri sunt contrazise de numitul D. care a declarat că nu i-a lăsat acele pietre şi că le-a luat cu el la L.. Declaraţia persoanei vătămate D.
D. este susţinută de imaginile camerelor de supraveghere video de la G., societate administrată de către persoana vătămată. Din vizualizarea acestor imagini reiese faptul că în momentul în care numitul A. se întoarce de la L. şi primeşte suma de bani de la numitul D., avea pietrele asupra sa şi nu au fost lăsate persoanei vătămate aşa cum a susţinut.
Inculpatul A. a mai susţinut că, pe data de 20.08.2019, l-a sunat pe D. pentru a obţine restul de 5.000 euro, dar acesta nu i-a răspuns. Această afirmaţie este contrazisă, atât de către persoana vătămată, cât şi de listingul telefonic din studierea căruia rezultă că A. nu l-a sunat pe D. pe data de 20.08.2019 şi nici în perioada următoare deşi ar fi avut de primit, conform înţelegerii, de la persoana vătămată, încă 5.000 de euro.
Inculpatul A. a afirmat că îl cunoaşte de aproximativ opt ani de zile pe numitul D. prin prisma faptului că de-a lungul timpului a efectuat mai multe tranzacţii cu acesta. Persoana vătămată a susţinut că nu l-a mai întâlnit până la data de 19.08.2019 pe A. şi nu a efectuat tranzacţii anterior acestei date cu acesta.
La momentul audierii (29.10.2019), inculpatul A. a declarat că a fost într-o relaţie de concubinaj cu B. în perioada 2000 - 2018, deşi de pe listingul telefonic rezultă că s-au sunat de multe ori, inclusiv în data comiterii faptei. Astfel, în perioada 15.08.2019 - 22.08.2019, între inculpata B. şi inculpatul A. au fost identificate un număr de 46 de apeluri telefonice care reliefează legătura dintre cei doi. Dintre aceste apeluri, şase au avut loc chiar în ziua săvârşirii faptei, 19.08.2019. Inculpatul A. a început declaraţia cu ocazia reaudierii din data de 07.01.2021, dar, după ce a fost de acord să dea declaraţie, fiindu-i puse întrebări, a refuzat să continue declaraţia.
În ceea ce priveşte perioada 15.08.2019 - 22.08.2019, inculpata B. a afirmat că se afla pe raza Municipiului Constanţa şi că a avut o singură discuţie telefonică cu A., aspect contrazis în mod evident de listingul telefonic, aşa cum a fost evidenţiat mai sus. Inculpata a susţinut că îl cunoaşte pe C. şi pe soţia sa, dar că nu are numerele de telefon ale acestora şi că în perioada cât s-a aflat la Constanţa nu s-a întâlnit cu ei şi nici nu a vorbit cu ei, aspect contrazis de listingul telefonic care relevă trei apeluri telefonice cu N. - două în seara zilei de 19.08.2019 şi unul a doua zi.
Este de menţionat faptul că, în perioada 2004 - 2009, A. a figurat cu domiciliul la adresa de domiciliu a inculpatului C., iar acesta din urmă a motivat că l-a luat în spaţiu pentru a face şcoala de şoferi.
Inculpatul C. a susţinut că, în perioada mai- iunie 2019, a fost cu soţia la Adjud unde s-a întâlnit cu D., însă nu a iniţiat nicio discuţie cu acesta în sensul determinării sale de a cumpăra diamante de la o terţă persoană aşa cum a afirmat persoana vătămată.
Inculpatul C. a relatat că nu a avut convorbiri telefonice cu A. înainte de 19.08, la data de 19.08, ci abia la o dată ulterioară când a aflat de la D. că ar fi fost înşelat cu diamantele şi i-a prezentat o fotografie din care l-a recunoscut pe A. aspect care este în contradicţie cu listingul telefonic din care rezultă că I. are convorbiri cu A. pe 21, 23 şi 29.07.2019, pe 16.08, ora 16:07 (A. îl sună pe D. tot pe 16 la ora 21:00, A. o sună şi pe B. pe 16.08.2019 de cinci ori, aceasta, conform listingului aflându-se la Constanţa), 17.08, 4 discuţii pe 18.08. şi o discuţie pe 19.08, ora
10:36 (el l-a apelat pe A.).
Inculpatul susţine că la 19.08.2019 a primit foto pe K. de la D., dar că acesta i-a spus că pietrele erau deja cumpărate şi nu i-a spus pe ce preţ. A mai susţinut că s-a arătat interesat să le cumpere abia după ce le va studia. Aceste aspecte se contrazic cu declaraţia lui D. şi captura foto din care reiese că diamantele nu erau deja cumpărate ci că s-a prezentat o persoană cu ele şi că vrea o sumă pe ele, întrebându-l ce părere are (practic dacă să le cumpere sau nu). Din captura foto rezultă că C. i-a răspuns că cele verzi şi roz sunt o avere şi chiar îl întreabă pe D. cât vrea pe ele.
Inculpatul a precizat că D. a venit în aceeaşi zi la Constanţa şi i-a zis că nu a dat bani pe acele pietre ci abia după două săptămâni când acesta i-a spus realitatea. A arătat că nu a ştiut că în august 2019 B. a fost la Constanţa şi că nu a luat legătura cu ea, aspect contrazis de listing care arată că soţia sa a luat legătura cu ea pe 19 şi 20.08.2019, ziua comiterii faptei.
Lui C. i s-a solicitat telefonul, dar acesta a susţinut că nu îl are la el; a declarat că îl va căuta şi-l va preda organelor de poliţie (fiind acelaşi pe care îl avea în august 2019) dar ulterior a schimbat cartela într-un alt IMEI, aşa cum rezultă din procesul-verbal de redare rezumativă. Acesta, deşi a schimbat cartela telefonică într-un alt terminal mobil, a susţinut că îl foloseşte pe cel solicitat şi că are o aplicaţie prin care urmăreşte glicemia fiului său, care este încadrat în grad de handicap.
Într-o conversaţie purtată la data de 25.12.2020, inculpatul C. afirmă că are o piatră sintetică, dar o vinde ca sintetică, nu ca naturală. Conform buletinului de expertiză mai sus amintit cu privire la pietrele ce fac obiectul prezentului dosar s-a stabilit că acestea sunt moissanite sintetice de culoare albastru verzui.
În continuare, sunt redate aspecte relevante din conversaţia inculpatului C. cu o persoană de sex masculin:
C.: Am mai luat şi puţină piatră sintetică UN DOMN: îhm, am înţeles.
C.: La momentul de faţă am luat ceva pentru că am o categorie care îmi cere. Aăăă, le-o vând ca sintetică, adică nu caaa . . . . . . . . . .UN DOMN: Am înţeles
C.: le-o vând ca sintetică, daaa...în rest nu-şi dai seama de ea... eeee o piatră foarte frumoasă, foarte curată, dar ... UN DOMN: Ştiu
C.: le-am prezentat-o cu 350 -400 euro caratul. (n.l. neinteligibil) presiune înaltă şi temperatură înaltă. Dar nu la alte tarife. în schimb m-am uitat acum la O., face şi la ală nişte preţuri sau nişte tarife, în schimb, na: am o piatră de 5,8 carate care am cumpărător la ea dar repet un lucru: îs persoane apropiate - la 350 -400 euro caratul.
UN DOMN: Minmm...luna ianuarie, la sfârşitul lunii ianuarie pentru anul 2021 să faci o nouă hârtie: de la O. să vedem cum sunt preţurile pentru anul 2021
C.: Măi, O. face... vă zic un lucru: face preţul la...acuma de când a apărut piatra sintetică, face certificate la toate. A dat-o comercial pentru că dacă s-ar opri doar pe alea, pentru că o anumită lume de exemplu decât să plătească pe un ăăă, păi eu vă zic un lucru, eu dau un carat la ora actuală, dacă îl dau pe 4-500 un GBF de piatră sintetică dacă-l vezi de O., ee, dacă la O. eec.ăăă: natural este 10000, sintetic este 6000. Şi la mine, ee...facem socoteală e 6, ăă, şase sute.
UN DOMN: Cum la O. este 6000 şi la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
C.: Daaa, măăă: 60% din valoare.
UN DOMN: Ce vorbeşti?
C.: Păi Sigur!
Deşi C. a declarat cu ocazia audierii în calitate de martor că este de acord cu o testare poligraf, cu ocazia audierii în calitate de suspect şi inculpat, acesta a precizat că nu doreşte să facă nicio declaraţie şi refuză testarea poligraf.
Şi ceilalţi doi inculpaţi au refuzat să dea declaraţii în calitate de inculpat şi au refuzat testarea poligraf.
Ulterior, toţi inculpaţii şi-au manifestat dreptul la tăcere în faţa instanţei de apel.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului A., rezultă că în perioada 2012 - 2018 acesta are multiple condamnări în Spania pentru infracţiuni de furt calificat.
Astfel, din fişa de cazier judiciar a inculpatului A. a rezultat că în perioada 2012-2018 acesta are multiple condamnări în Spania pentru infracţiuni de furt calificat. Ultima condamnare a acestuia este în anul 2018 pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, stabilindu-se o pedeapsă la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei/măsurii pe o perioadă de 3 ani, stabilită prin sentinţa penală din data de 20.11.2018, dosar PAB - x a Tribunalului JDO. DE LO PENAL N. 1 DE GRANADA din Spania definitivă la data de 20.11.2018.
Inculpatul C. lucrează efectiv în domeniul metalelor şi pietrelor preţioase, fiind un bun cunoscător al acestora. A afirmat că este un colecţionar. Într-o convorbire purtată cu o persoană de sex bărbătesc din data de 25.12.2020, chiar afirmă că a luat piatră sintetică, dar că o vinde ca sintetică nu ca naturală. Afirmaţia este relevantă având în vedere că pietrele care fac obiectul prezentului dosar au fost stabilite ca sintetice prin buletinul de expertiză precizat mai sus, dar şi din expertiza efectuată la prima instanţă în etapa cercetării judecătoreşti.
Inculpata B. are calitate de administrator la o societate comercială. Aceasta a susţinut cu ocazia audierii că a trăit într-o relaţie de concubinaj cu inculpatul A. între anii 2000 - 2018. Aceasta, cu ocazia audierii, a făcut afirmaţii nesincere cu privire la punerea la dispoziţiei a autoturismului cu numere de Spania (cel mai probabil pentru a se împiedica identificarea acestuia) inculpatului A. pentru a se deplasa la adresa persoanei vătămate. Totodată, aceasta s-a aflat pe raza Municipiu Constanţa, conform listingului telefonic, dar a avut multiple conversaţii cu inculpatul A. şi chiar cu soţia inculpatului C., chiar în ziua faptei, deşi susţinea că nu a vorbit cu inculpatul A. şi nici măcar nu avea date de contact a familiei I., aspect ce conduce la concluzia că prezenţa inculpatei B. pe raza Municipiului Constanţa are legătură cu activitatea infracţională din prezentul dosar penal.
Mai mult, inculpatul A. în perioada 2004 - 2009 figurează cu domiciliul la adresa de domiciliu a inculpatului C., aspect care reliefează încă o dată că relaţie dintre cei doi este mai mult decât o simplă amiciţie.
Nu în ultimul rând, legăturile care reies din istoricul de comunicări între inculpaţii B. şi A., dar şi între inculpatul A. şi C., cât şi între inculpata B. şi N. (sau chiar C.) contrazic aspectele declarate de cei trei, reliefând că aceştia au o atitudine nesinceră şi ascund în mod voit situaţia reală, toţi trei refuzând testarea poligraf.
Persoana vătămată a făcut dovada prin înscrisuri cu privire la provenienţa şi existenţa sumei de bani pe care i-a înmânat-o inculpatului A.. Aspectele relatate şi reţinute în situaţia de fapt privind: întâlnirea anterioară între D. şi inculpatul C., care i-a dat de înţeles persoanei vătămate că dacă cineva se va prezenta cu pietre preţioase la el, îl va anunţa deoarece este interesat să le cumpere el, că la data de 16.08.2019 conform listingul telefonic rezultă că C. are convorbiri cu A. pe 21, 23 şi 29.07.2019, pe 16.08.2019, ora 16:07 (A. îl sună pe D. tot pe 16.08.2019 la ora 21:00), A. o sună şi pe B. pe 16.08.2019 de cinci ori conduc, într-adevăr şi în opinia Curţii, la ideea că infracţiunea de înşelăciune a fost planificată în detaliu de către cei trei inculpaţi, C. având mijloacele necesare pentru procurarea ori prelucrarea unor pietre sintetice.
Raportul de expertiză grafică, deşi nu oferă date certe, nu-l exclude pe inculpatul C. ca autor al scrisului raportat la mijloacele de realizare scripturală utilizate de acesta.
Audiat fiind la instanţa de fond şi de apel, persoana vătămată D. a declarat că locuieşte în Municipiul Adjud şi deţine un restaurant pe nume G. şi mai multe spaţii comerciale în Municipiul Adjud. A arătat că a avut o casă de amanet pentru şase luni în urmă cu opt ani tot în Adjud şi că nu are studii în ceea ce priveşte pietrele preţioase şi semipreţioase. A arătat că îl cunoaşte pe inculpatul C. de 20 de ani, iar în urmă cu şapte ani i-a propus inculpatului să-i boteze fata, se vizitau reciproc şi îl considera un prieten. A precizat că i-a vândut inculpatului I. două inele din aur iar el i-a vândut lui două inele, două tablouri, vânzări care s-au întâmplat în urmă cu şase, şapte ani. L-a descris pe inculpatul C. ca fiind pasionat şi colecţionar de obiecte preţioase, iar odată când a venit la el i-a arătat testerul pe bază termică pe care îl deţinea persoana vătămată şi cu care verifica când a avut amanetul dacă unele obiecte erau din metal preţios şi dacă aveau pietre preţioase, iar inculpatul I. i-a spus că acel tester era depăşit şi se folosesc alte aparate în domeniu. A mai declarat că în urmă cu vreo două săptămâni înainte de 19 august 2019 inculpatul C. a venit cu soţia lui prin Adjud ocazie cu care au discutat iar inculpatul i-a zis că a fost la Bacău şi a cumpărat un inel cu diamant galben pe care i l-a arătat şi i-a arătat mai multe bijuterii gen brăţări, inele şi i-a spus că dacă vine cineva cu pietre preţioase de vânzare să-l anunţe pentru că este foarte interesat să cumpere. În legătură cu modalitatea de derulare a tranzacţiei persoana vătămată D. a declarat că în data de 16 august 2019 în jurul orelor 21:00 a fost apelat de un număr de Spania necunoscut care i-a zis că e un băiat din Spania care vine acasă la Bârlad şi că vrea să-i arate patru pietre, iar persoana vătămată a întrebat de unde are numărul său de telefon context în care persoana respectivă i-a zis ca de la un băiat T., după care persoana vătămată i-a spus să vină să-i arate pietrele.
Pe data de 19 august 2019 l-a sunat acelaşi număr de Spania, nu i-a spus cum îl cheamă şi i-a spus că vine să-i arate pietrele pentru care îl sunase cu trei zile înainte. A ajuns în jurul orelor 11:00 şi ceva în Adjud, i-a spus unde este şi să vină în parcarea de lângă M. din Adjud, a venit persoana respectivă cu o maşină x gri cu număr de Spania şi i-a zis că-l cheamă A. şi că de loc este din Bârlad. Nu-l văzuse niciodată în viaţa sa, stătea cu ochelari de soare la ochi, au intrat pe terasa G., s-au aşezat la prima masă din stânga, avea o borsetă la gât şi a scos patru pliculeţe cu patru pietre, cu nişte etichete ataşate, scris de mână foarte urât, pe care scria karatajul şi valoarea în euro, gen 2K. şi 50.000 euro, valori pe care nu le-a luat în considerare persoana vătămată şi l-a întrebat cât cere. Persoana respectivă a spus o sumă foarte mare şi i-a spus persoana vătămată că nu o interesează, dar el a insistat că sunt adevărate, că sunt ale unei femei, care are nevoie de bani şi vrea să o ajute şi că sunt valoroase. Persoana vătămată i-a zis că nu o interesează, dar că o să întrebe un prieten, adică pe dl. I., ocazie cu care i-a trimis mesajul de pe poza depusă la dosar cu ocazia audierii, dar între timp inculpatul A. plecase deja pentru că rămăsese să primească confirmare de la dl. I. dacă le vrea sau nu. După acest mesaj pe care l-a trimis inculpatului I., acesta l-a sunat de vreo trei ori şi a zis că este foarte interesat, câţi bani vrea pe ele şi i-a spus că nu a negociat încă cu A., i-a spus doar cât a cerut acesta, aproximativ 60.000 euro şi crede că l-a sunat că vine imediat. I-a spus lui I. că A. este prin Adjud, aşteaptă răspunsul şi că s-a dus să mănânce. A precizat că cele patru pietre rămăseseră la inculpatul A. care le-a luat înapoi după ce i le arătase şi pentru că nu putea să i le lase lui, un necunoscut. În momentul când a venit cu pietrele A. le-a scos pe masă, a rugat un băiat de la bar să vină cu o riglă, le-a măsurat cu rigla, a pus testerul pe ele, care i-a arătat eronat că sunt bune, ocazie cu care a scris pe o bucăţică de hârtie dimensiunile ca să i le transmită lui I. şi asta a fost tot la prima întâlnire şi i-a zis lui A. că aşteaptă un răspuns de la prietenul său C..
Persoana vătămată a arătat că nu ştia la acel moment că inculpatul A. îl cunoştea pe inculpatul I. şi nu ştia nici faptul ca pe dl. A. care venise cu cele patru pietre îl cheamă A.. A durat o jumătate de ora, l-a sunat I. de două, trei ori într-o oră, prima dată i-a zis că se urcă în maşină şi că vine imediat în Adjud să le cumpere, a doua oară I. l-a sunat şi i-a zis că are o licitaţie de care a uitat şi că nu poate să mai vină şi a treia oară i-a spus inculpatului I. că va cumpăra el cele patru pietre şi i le va aduce la Constanţa, context în care I. putea să-i spună, cum era prietenul său, să le verifice împreună mai întâi şi după aceea să-i dea banii lui A.. I. l-a întrebat ce câştig vrea el la ele, iar el i-a spus că vrea un ceas pe care îl avea el de vânzare, respectiv un ceas din aur. A arătat că I. i-a trimis pe wattsapp mesajul că astea verzi sunt o valoare, referindu-se la pietrele prezentate lui de A. şi pe care le pozase şi le trimisese lui I. pe wattsapp şi atunci el s-a gândit că, în schimbul pietrelor să-i dea un ceas care valora cam 3.000 euro, ca bonus pentru faptul că a cumpărat pietrele cu banii lui şi i le ducea la Constanţa după ce I. i-ar fi dat banii plătiţi pe pietre. Ceasul era bonus ca să nu mai vină el să le ia şi ca să nu piardă afacerea. I-a spus aceste detalii inculpatului I. prin telefon când l-a sunat de trei ori. După aceea l-a sunat pe A., l-a întrebat unde e, i-a zis că se afla la L., s-a dus la el la masă, i-a spus că a vorbit cu prietenul său, adică C. care este interesat şi a început să negocieze preţul. I-a spus iniţial că-i dă 30.000 euro, întrucât numai atâţia bani are, iar atunci A. a sunat o persoană de sex feminin care i-a spus că nu este de acord cu suma de 30.000 euro şi să mai pună ceva, să mai pună 5.000 euro, lucru pe care i-l transmitea A. pentru că el nu auzea ce spune persoana de sex feminin, se auzea doar o voce de femeie şi părea a fi o regie, dar şi-a dat seama ulterior de acest lucru. I-a spus că nu are decât 30.000 euro şi dacă acceptă să-i dea 30.000 euro pe loc, iar 5.000 euro dimineaţa la prima ora după ce vine de la Constanţa. A primit confirmarea A. prin telefon că e de acord femeia cu varianta asta, au mai stat de vorbă şi l-a întrebat unde stă exact şi i-a spus că stă deasupra la U. la intrarea în Bârlad, în centru, la o intersecţie, după care i-a zis că se duce acasă ca să aducă banii şi că se întâlnesc la restaurant G.. Atunci a văzut cu ce maşină venise A. şi l-a întrebat cum merge maşina şi a observat că în maşină nu mai era altă persoană în afară de A.. S-au întâlnit în jurul orelor 14:25 la terasa G., s-au aşezat la ultima masă la ieşire pe dreapta, A. şi-a scos gentuţa de la gât, a scos cele patru pietre din gentuţa lui, s-a uitat la ele să vadă dacă sunt tot acele pietre cu ochiul liber şi crede că a pus şi testerul, după care a scos şi i-a dat 30.000 euro pe care A. i-a numărat de două ori, a luat cele patru pietre, le-a introdus în buzunar, stabilind că a doua zi dimineaţa până în ora 10:00 A. să fie în Adjud, după care i-a arătat prin restaurant la el, după care l-a condus în parcare, unde avea parcată maşina şi a zis că trebuie să-i dea banii femeii ca să verifice şi a scos gentuţa şi i-a dat-o unei femei care se afla pe scaunul din spatele şoferului, în maşina x gri cu nr. de Spania. Persoana vătămată a susţinut că era prima dată când o vedeam pe acea femeie în maşină pentru că primele doua dăţi inculpatul A. a venit singur şi a treia oara tot singur a venit când a încasat banii şi nu ştie de unde a apărut această femeie, bănuieşte că o lăsase să se plimbe prin oraş cât negociase, pentru că vorbea mereu cu ea la telefon în acest timp. În spatele maşinii inculpatului a văzut o femeie cu ochelari de soare, brunetă care seamănă puţin cu inculpata B. la cap, rotundă. Inculpatul A. nu i-a făcut cunoştinţă cu acea femeie, i-a spus doar că pietrele sunt ale unei femei care are nevoie de bani, că are o problemă şi că vrea să le vândă. Era prima dată când o vedea pe acea femeie şi nu a mai văzut-o ulterior, doar în pozele pe care le-a găsit pe facebook când apărea împreună cu inculpatul A.. După aceea inculpatul A. a plecat cu maşina x împreună cu acea femeie, iar între timp trecuse martorul pe nume I. care l-a salutat şi i-a zis că se duce la piaţă. S-a pregătit după aceea şi a plecat la Constanţa la ora 17:00.
Persoana vătămată a precizat că I. părea foarte interesat la telefon din moment ce a zis că se urcă în maşină şi că vine la Adjud, el i-a zis să vină că îl aşteaptă, acest lucru spunându-l înainte de a cumpăra pietrele între orele 12:25 şi 14:25. A treia oară când a vorbit la telefon cu I. şi i-a spus că o să cumpere el pietrele şi i le aduce şi el să-i dea un ceas ca şi câştig, I. a spus că este de acord. A arătat că dacă nu era de acord nu mai cumpăra pietrele şi nu se mai ducea la Constanţa pentru că nu avea ce să facă cu ele. A plecat la Constanţa în aceeaşi zi la ora 17:00, având asupra sa cele patru pietre şi cinci inele pe care i le lăsase cineva ca să vadă dacă le cumpăra I., context în care îi spunea că este interesat, a ajuns la Constanţa la 21 şi 5 minute, îl aştepta I., l-a invitat înăuntru, ocazie cu care a scos cele patru pietre şi inelele. Atunci i-a zis fiului lui să-i aducă vată cu spirt să şteargă pietrele sau testerul. A pus testerul pe pietre, s-a uitat şi cu lupa în ele şi a zis că nu sunt bune. I-a arătat şi inelele celelalte şi a zis că acelea sunt bune dar nu-i plac. I-a spus cum să nu fie bune pietrele pentru că el a plătit o grămada de bani pe ele. Şi a zis din nou că nu sunt bune. I-a venit rău atunci şi a plecat repede ca să-l caute pe A. ca să-i dea pietrele înapoi la Bârlad. A ajuns pe la ora 02:00 prin Bârlad şi până la ora 4:00 a căutat prin Bârlad maşina inculpatului şi nu a găsit-o neştiind adresa exactă. Ştia doar că stă la un apartament de deasupra la U.. Dimineaţa la ora 7:00 s-a dus la Poliţia Adjud şi a intrat în audienţă la dl. comandant şi i-a spus ce s-a întâmplat şi că trebuie să vină un cetăţean ca să-i dea 5.000 euro şi să îl ajute cu un echipaj de poliţie ca să-l identifice pe cetăţeanul A.. Comandantul poliţiei i-a zis că nu crede că o să mai vină respectivul să-i dea 5.000 euro şi aşa s-a şi întâmplat. A doua zi, adică pe 21 august 2019 l-a sunat pe A. şi avea telefonul închis şi nu l-a sunat pe 20 august în ideea ca să vină şi ca să nu se prindă că el a verificat pietrele şi că acestea sunt false. Tot în ziua de 20 august 2019 a fost la Bucureşti la o casă de amanet pe Calea x, ocazie cu care i s-a spus că sunt false şi că nu trebuia să cumpere pietre colorate care nu se vând în România şi care se verifică doar în Olanda şi nimeni nu cumpără pietre colorate în Bucureşti pentru că sunt false şi nu au cum să le verifice şi testerul nu e suficient pentru verificarea pietrelor colorate.
Persoana vătămată a mai declarat că testerul verifică autenticitatea pietrelor preţioase, dar dacă acest tester este folosit pentru a verifica cele patru pietre cumpărate de la inculpatul A. îţi arăta în mod eronat că sunt reale/autentice pentru că au un praf care le face să pară reale, lucru pe care persoana vătămată l-a aflat pe data de 19 august 2019, după ce cumpărase pietrele de la inculpatul A., când s-a dus acasă la inculpatul C. la Constanţa şi i-a arătat cele 4 pietre cumpărate de la A., iar C. a spus că sunt false. A arătat că a reţinut numărul maşinii x cu nr. x şi a rugat un prieten să verifice maşina şi după vreo două săptămâni a primit o hârtie scoasă de la autostrăzi din Spania, că pe numărul maşinii figurează B. cu adresa din Madrid, hârtie depusă la dosarul cauzei. A verificat pe facebook B. şi a găsit-o în Galaţi cu poze împreună cu inculpatul A. şi i-a trimis poze inculpatului I., în sensul că a găsit cine l-a păcălit, iar dl. I. i-a răspuns că este în Turcia, dar nu i-a spus că-l cunoaşte pe inculpatul A.. A sunat pe nr. de telefon al salonului luat de pe facebook şi a răspuns d-na Văideanu, i-a explicat la telefon cine este şi ce a păţit şi că prietenul ei i-a vândut patru pietre false şi că vrea banii înapoi altfel fiind nevoit să facă plângere la poliţie pentru înşelăciune. D-na i-a zis că nu este implicată şi atunci i-a zis că are înregistrarea de la restaurant pe care apare maşina ei şi nu a mai zis nimic. La o jumătate de oră l-a sunat A., i-a explicat că pietrele sunt false şi vrea să-i dea banii înapoi, iar el i-a zis "domnule dar vii la mine după atâta timp", context în care persoana vătămată i-a spus că atunci l-a găsit şi de pe facebook a aflat că-l cheamă A. şi a doua zi şi-au şters conturile de pe facebook şi Văideanu şi A.. Atunci i-a spus lui A. că dacă nu-i dă banii o să fie nevoit să facă plângere la poliţie, iar el i-a zis că-i plecat, că vine după el după atâta timp şi nu părea interesat. A mai vorbit cu I. de câteva ori, el nu bănuia atunci că este implicat şi şi-a dat seama că şi el este implicat când i-a trimis mesaj cu nr. de telefon al lui A. cu o zi înainte să fie audiat dl. A. la Poliţia Adjud, lucru pe care îl ştia de la avocatul său care îl ţinea la curent cu evoluţia dosarului şi tot avocatul i-a spus că mai trimisese o citaţie dar nu se prezentase pentru că era plecat din ţară. Atunci l-a bănuit pe I. că este şi el implicat ca şi complice pentru că altfel nu avea cum să ajungă la el A.. Crede că pe A. l-a trimis la el C. care şi vorbeau la telefon în aceeaşi perioadă, iar capul este domnul I., pentru că el se pricepea la pietre, ştia ce fel de tester are, că nu se pricepe la pietre şi avea foarte mare încredere în dl. I. şi se sunau şi se vizitau des şi chiar vroia să fie naşul fetiţei sale în urmă cu şapte ani şi atunci a zis că a avut el o problemă şi a zis că nu poate să fie naş.
A mai precizat persoana vătămată că în telefonul său contactul cu numele C. este C.. De la momentele precizate nu a mai vorbit cu cei trei inculpaţi, respectiv de când a fost la Galaţi nu a mai vorbit cu A. şi cu V., iar cu I. nu a mai vorbit de când a fost la Poliţia Adjud şi a indicat numele lui ca martor pentru că a precizat la cine se ducea în Constanţa ca să vândă pietrele. A arătat persoana vătămată că nu a schimbat pietrele cumpărate de la A. cu alte pietre, pietrele care apar în pozele de pe wathapp de la dosar sunt conforme cu pietrele cumpărate de la A. şi trimise la ANPC pentru verificare de două ori, odată la urmărirea penală şi odată la judecată. Niciunul dintre cei trei inculpaţi nu i-au propus nicio modalitate concretă de a soluţiona acest conflict, în condiţiile în care inculpatul I. este milionar şi putea în momentul în care a descoperit escrocheria să-i dea banii înapoi pentru că el l-a păcălit să le cumpere pentru el şi nu e o problemă pentru el să dea înapoi 30.000 euro. Ştie că dl. I. are foarte mulţi bani pentru că era prieten cu el şi îi spunea câte proprietăţi are şi mai adaugă faptul că, atunci când a trecut pe la el i-a arătat diamante şi bijuterii de aprox. 500.000 euro şi nu crede că erau false pentru că dl. I. este specialist. El este cunoscut în ţară ca specialist în pietre şi toata lumea se duce la el dacă are ceva de valoare şi este şi colecţionar, comerciant de bijuterii.
Persoana vătămată se consideră păgubit în prezenta cauză cu suma de 40.000 de euro din care 30.000 euro prejudiciul material, adică banii plătiţi pe pietre şi 10.000 euro daune morale, constând în suferinţa pricinuită în ultimii trei ani care i-a declanşat un diabet pe fond de stres şi are acte medicale în acest sens prin care i s-au prescris injecţii în abdomen pentru diabet. A considerat responsabili pentru paguba produsă în dauna sa pe toţi cei trei inculpaţi şi a solicitat tragerea lor la răspundere penală. În legătură cu ştergerea unor mesaje de pe telefonul său mobil şi cu plângerea formulată la poliţie, persoana vătămată a declarat că a şters un mesaj anterior şi nu acela pe care l-a depus sub formă de fotografie şi pe care l-a confirmat şi dl. I.. A arătat că a şters mesajele anterioare şi după aceea a trimis telefonul la investigaţii la Galaţi ca să îi recupereze tot ce a şters. Nu a şters vreun mesaj de la dl. I., ci telefonic dl. I. i-a confirmat că vrea să cumpere pietrele şi că se urcă în maşină şi vine la Adjud. Mesajele pe care le-a şters conţineau poze cu cele cinci inele de la persoana din Adjud şi cu o verighetă şi nu aveau legătură cu cele patru pietre.
În legătură cu faptul că a formulat plângere abia după o lună, persoana vătămată a arătat că a formulat plângerea în momentul în care a descoperit cine sunt făptaşii şi după ce a stat de vorbă cu ei ca să-i dea banii, gândindu-se că nu au ştiut nici ei şi când a văzut că nu vor să-i dea banii s-a dus la poliţie.
În faţa instanţei de apel persoana vătămată a depus la dosarul cauzei fotografiile cu pietrele astfel cum au fost trimise pe K. şi lui C., făcând precizarea că aceste fotografii nu sunt unele noi pentru cauză şi a prezentat Curţii cele patru pietre care i-au rămas în posesie cu obligaţia de a le păstra până la rămânerea definitivă a cauzei, acestea având o culoare albastră-verzuie.
Inculpaţii nu au dorit să facă declaraţii suplimentare la instanţa de apel.
Însă, audiaţi fiind, la prima instanţă, inculpaţii au făcut următoarele declaraţii, acestea fiind ghidate şi pe motivele de apel, aşa cum au fost formulate în scris şi verbal în faţa instanţei de apel:
Audiat fiind la instanţa de fond, inculpatul A. a declarat că o cunoaşte pe inculpata B., deoarece a avut o relaţie de concubinaj cu aceasta în perioada 2000-2018 cu întreruperi, iar pe inculpatul C. l-a cunoscut începând cu anul 2000 cu ocazia derulării unor afaceri comerciale în legătura cu vânzarea unor obiecte gen parfumuri, haine şi bijuterii. A cunoscut-o pe persoana vătămată D. prin nişte intermediari cu ocazia derulării unor afaceri cu bijuterii şi haine, începând cu anul 2014, 2015. A declarat că ştia numărul de telefon al persoanei vătămate de la o persoană din Bârlad pe nume P., care este plecat în afara în Germania şi a subliniat faptul că nu ştia la momentul tranzacţiei că persoana vătămată şi inculpatul C. se cunosc. A explicat că "...Am aflat ulterior de la C. că se cunosc. Dl. C. m-a sfătuit să mă împac cu D., să rezolv pe cale amiabilă această problemă". Inculpatul A. a precizat că este comerciant de diamante şi nu colecţionar şi a indicat faptul că nu a comercializat vreodată pietre sintetice. A susţinut faptul că persoana vătămata cunoaşte faptul că el i-a vândut persoanei vătămate patru diamante naturale înseriate şi verificate. Cele patru bucăţi diamante naturale pe care i le-a vândut persoanei vătămate D. le-a cumpărat din Madrid, Spania în perioada 2015-2016 cu preţul de 27.500 euro cash de la două persoane fizice, dintre care un arab cu numele de Q. şi un spaniol cu numele de R., fără să cunoască alte date despre aceştia. A relatat faptul că nu are studii referitoare la pietrele preţioase şi când a cumpărat cele patru pietre, care nu aveau documente de provenienţă, le-a verificat la un specialist în Madrid. A susţinut că avea nevoie de bani şi nu era prima dată când vindea pietre preţioase persoanei vătămate D.. A menţionat că l-a contactat pe acesta cu o zi înainte de a veni în ţară din Spania în anul 2019, a doua zi l-a contactat telefonic şi a venit la Adjud şi de fiecare dată se întâlneau la restaurantul deţinut de persoana vătămată în Adjud. A precizat că a venit singur în Adjud cu o maşină marca x pe care o împrumutase de la inculpata B..
În legătură cu modul de desfăşurare a tranzacţiei cu persoana vătămată D. a arătat că a intrat în restaurantul aparţinând lui D. împreună cu acesta, crede că era în jur de ora 11:00 şi un pic, ziua, a luat loc la o masă pe terasă în restaurant, a scos cele patru pietre cumpărate din Madrid, pe care i le-a arătat persoanei vătămate. Persoana vătămată le-a verificat cu o lupă şi cu un şubler, adică le-a măsurat dimensiunile, dar nu a cântărit pietrele, doar le-a măsurat şi s-a uitat cu lupa la ele, a discutat de preţ şi au căzut de acord să i le vândă cu suma de 35.000 Euro. A arătat că persoana vătămată a constatat că pietrele sunt reale, deoarece are cunoştinţe în domeniu, au discutat de preţ, i-a spus că merge să facă rost de bani şi l-a întrebat dacă poate să-i lase pietrele să le mai verifice şi în altă parte şi i le-a lăsat, au ieşit împreună, persoana vătămată a mers cu pietrele să le verifice la cineva tot în Adjud, nu ştie la cine, iar el a rămas să bea o cafea, să ia un pachet de ţigări şi să-l aştepte în faţă la
M., iar după câteva minute a mers la L. să mănânce, după 20 de minute.
A declarat încă o dată că, în timpul cât a mers la L. ca să mănânce nu avea pietrele asupra sa, deoarece acestea rămăseseră la D. ca să le verifice. A precizat că două dintre pietre erau de culoare albă şi două erau de culoare albastră şi nu aveau niciun înscris ataşat la ele, respectiv eticheta sau altceva şi nici documente de provenienţă, persoana vătămată a studiat cele patru pietre şi cu un aparat tip tester. Nu mai erau alte persoane prezente cât timp a discutat cu persoana vătămată despre tranzacţie. După aprox. 40-50 minute persoana vătămată s-a întors cu cele patru pietre la L. şi i-a spus că pietrele sunt ok, a ieşit afară din restaurant şi i-a zis că a făcut rost de bani dar doar de suma de 30.000 euro şi l-a întrebat dacă poate să-l aştepte cu suma de 5.000 euro, a fost de acord, au ieşit afară împreună, persoana vătămată s-a dus să aducă banii şi pietrele şi i-a spus să-l aştepte în parcare aproape de restaurantul lui. Nu cunoaşte de unde trebuia să aducă persoana vătămată pietrele, de la o cunoştinţă de-a lui care le-a şi verificat. Persoana vătămată a venit ulterior cu un plic, i-a dat pietrele, s-a uitat la ele, ca să nu se gândească că i-a făcut "vreo manevră", în sensul să le schimbe şi erau aceleaşi pietre, a intrat în restaurant şi i-a dat 30.000 euro, iar el a mai verificat încă o dată pietrele cu lupa, şublerul în timp ce număra inculpatul banii, tranzacţia a fost ok din ambele părţi şi s-au despărţit şi trebuia să-i mai dea restul de 5.000 euro în 3-4 zile. Cât timp a fost cu inculpatul persoana vătămată nu a vorbit cu nimeni la telefon, nici vocal, nici prin mesaje şi nu i-a spus nimic despre faptul că s-ar fi sfătuit în legătura cu cumpărarea pietrelor cu C..
A arătat inculpatul că a doua zi el a plecat în Spania pentru că a avut o urgenţă şi l-a sunat pe mobil pe D. şi i-a spus acest lucru, iar acesta a spus că se vor vedea când se întoarce. S-a întors în ţară după o lună de zile şi l-a sunat pe persoana vătămată dar acesta nu i-a răspuns. Ulterior a aflat ca el l-a căutat la Galaţi la adresa unde avea în acel moment mutaţia, lucru pe care l-a aflat de la B., cu precizarea ca avea reşedinţa în Galaţi la adresa mamei inculpatei B.. Persoana vătămată susţinea că a aflat în perioada cât a fost inculpatul plecat în Spania că cele patru pietre sunt false şi i-a spus acest lucru şi la telefon şi el i-a cerut să-i demonstreze că sunt false. Persoana vătămată i-a cerut să-i dea banii înapoi şi a fost de acord dacă îi înapoiază pietrele înseriate pe care i le vânduse el.
Inculpatul a precizat că cele patru pietre aveau o serie înscrise pe ele, iar persoana vătămată a susţinut că cele patru pietre nu au nicio serie, atunci s-a gândit că nu vrea să mai facă plata. A arătat că nu ştie ce a făcut persoana vătămată, probabil că a schimbat pietrele date de el care erau înseriate cu altele care nu aveau serie. A declarat că cele patru pietre pe care le-a vândut el persoanei vătămate nu aveau ataşate biletele pe care să fi fost scris de mână karatajul şi valoarea estimată şi nu cunoaşte de ce în rechizitoriu se menţionează că cele patru pietre aveau ataşate patru bileţele pe fond alb pe acestea fiind scrise de mana karatajul şi valoarea estimată.
În legătură cu diferenţa de preţ de 5.000 euro pe care o avea de recuperat de la persoana vătămată, inculpatul A. a declarat că nu s-a mai întâlnit cu persoana vătămată după ce a revenit din Spania, a discutat doar la telefon şi nu a mai văzut niciodată pietrele după tranzacţie. El i-a cerut restul de 5.000 euro persoanei vătămate prin telefon, iar acesta a început să îl ameninţe că îl prinde şi îl bate, iar când îl suna la telefon mai era cu cineva şi îl ameninţau, adică mai era un bărbat lângă persoana vătămată şi l-a ameninţat că merge şi la poliţie să depună plângere şi i-a spus că merge şi el la poliţie. Inculpatul a explicat faptul că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, a precizat că i-a dat persoanei vătămate patru diamante naturale şi fiecare piatră era înseriată dar nu mai are seriile de pe cele patru pietre.
Inculpatul A. a susţinut că nu a avut nicio înţelegere cu ceilalţi doi inculpaţi C. şi B. în sensul de a înşela pe persoana vătămată D. în legătură cu vânzarea celor patru pietre şi a declarat că nu a dat inculpaţilor C. şi B. nicio sumă de bani din cei 30.000 euro primiţi de la persoana vătămată D.. Inculpatul A. a subliniat faptul că inculpata B. era acasă la momentul tranzacţiei şi a arătat că a discutat la telefon în perioada tranzacţiei cu inculpaţii B. şi C. şi cu alte persoane, dar nu a discutat despre înşelarea persoanei vătămate D.. Astfel, inculpatul A. a învederat faptul că a discutat cu inculpata B. despre problemele pe care le punea maşina, probleme de ordin mecanic, iar pe inculpatul C. l-a întrebat dacă este cumva pe acasă în situaţia în care ajungea în Constanţa. A declarat că nu a locuit niciodată într-un imobil aparţinând inculpatului C. şi a adăugat că este adevărat că în perioada 2004 - 2009 a figurat cu domiciliul la adresa de domiciliu a inculpatului C. pentru că făcuse un dosar pentru şcoala de şoferi şi avea nevoie de mutaţie. A precizat "...Cred că persoana vătămată m-a acuzat de înşelăciune pentru că nu a mai vrut să-mi dea cei 5.000 euro, dar nu am înţeles gestul persoanei vătămate, pentru că eram parteneri de afaceri.
Acelaşi inculpat a mai declarat că nici în ziua tranzacţiei şi nici ulterior persoana vătămată nu i-a spus că inculpatul C. i-ar fi confirmat că cele patru pietre sunt adevărate. Nu s-a mai văzut personal cu persoana vătămată din ziua tranzacţiei, nu a plecat în Spania ca să se ascundă de D., ci a avut nişte probleme de rezolvat acolo, cu un contract de muncă pe care l-a semnat acolo. Nu i-a spus inculpatei B. că merge la Adjud ca să-i vândă cele patru pietre persoanei vătămate D. şi niciodată inculpata nu a ştiut ce face el. Nu i-a spus nici inculpatului C. că merge la Adjud ca să-i vândă persoanei vătămate cele patru pietre, a venit singur la Adjud când i-a vândut pietrele persoanei vătămate. Se consideră păgubit în urma acestei afaceri cu suma de 5.000 euro. A încercat să ajungă la o înţelegere cu persoana vătămată şi să rezolve pe cale amiabilă acest conflict, dar persoana vătămată a susţinut că pietrele pe care i le-a dat el nu erau înseriate şi el vroia să-i prezinte alte pietre. Inculpatul a arătat că în mod sigur persoana vătămată a înlocuit cele patru pietre pe care i le-a dat el cu alte pietre, dar nu cunoaşte de ce a făcut acest lucru.
În legătură cu valoarea celor patru pietre inculpatul A. a declarat că valoarea reală niciodată nu a ştiut-o dar cele patru pietre erau valoroase. Nu i-a spus niciodată persoanei vătămate că cele patru pietre ar fi aparţinut unei femei sau chiar inculpatei B. şi persoana vătămata nu l-a întrebat de unde avea cele patru pietre. O valoare aproximativă o ştia de la expert. Persoanele de la care a cumpărat diamantele aveau nevoie de bani, aveau probleme, iar el le-a vândut la rândul său tot pentru că avea nevoie de bani. A menţionat ca perioadă 2015 - 2018, perioada în care a adus lucrurile în ţară, inclusiv cele patru pietre, deci a arătat că a adus cele patru pietre în ţară pe toate odată şi nu în perioade diferite. A arătat că a vorbit cu D. şi înainte şi după ce a venit în ţară, pentru că era vorba de o afacere, adică a vorbit şi din Spania şi după ce a ajuns în România.
La întrebarea cum îşi explică faptul că în listingul transmis de operatorul de telefonie aflat la dosarul cauzei, respectiv în listingul din 14.06.2020, privind nr. de telefon din Spania al inculpatului A., nu apare această dată adică data de 18.08.2019, ci data de 16.08.2019, inculpatul a răspuns că a fost cu mult timp înainte în ţară, nu a zis niciodată că a venit pe data de 18, el vine cu autobuz în ţară, opreşte pe la Unguri. Faptul că a specificat lui D. că mâine ajunge nu înseamnă că a venit exact pe 18 ci că este în zonă la el la ţară la Banca şi dacă se puteau întâlni, iar a doua zi după cum a declarat s-au întâlnit. La întrebarea cum îşi explică faptul că C. a declarat că a cumpărat pietre de la A., în timp ce inculpatul a declarat că nu i-a vândut niciodată pietre sau diamante lui I., acesta a răspuns că pietre şi diamante e altceva, iar pietre montate pe obiecte e altceva şi a declarat că el i-a vândut inculpatului I. la fel o haină, un parfum, un inel, dar niciodată nu i-a vândut pietre separate lui I. ci doar pietre montate pe un obiect, gen inel. La întrebarea dacă l-a cunoscut în mod direct, personal pe D., inculpatul a răspuns afirmativ, nu era la prima întâlnire şi tranzacţie, s-a întâlnit cu D. în anul 2015 în aceeaşi locaţie, respectiv, la cofetărie, restaurant şi parcarea din faţa cofetăriei M., punctul de întâlnire fiind în parcarea din faţa restaurantului de lângă restaurantul persoanei vătămate.
Audiat fiind la instanţa de fond, inculpatul C. a declarat, că s-a cunoscut cu persoana vătămată D. în urma cu aproximativ 18-20 de ani şi avea o relaţie negustorească cu el, având acelaşi hobby, adică negustoria unor obiecte gen tablouri, argintărie, bijuterii cu pietre semipreţioase şi preţioase iar prima tranzacţie avută în calitate de cumpărător şi persoana vătămată în calitate de vânzător a fost în urmă cu 10 ani de la momentul audierii. A arătat că îl cunoaşte pe inculpatul A. de 18-20 ani şi avea o relaţie de negustorie cu acesta ca şi cu persoana vătămată D.. Inculpatul C. i-a caracterizat ca fiind oameni serioşi pe A. şi pe D. şi nu a auzit ca inculpatul A. să fi înşelat pe cineva în afară de cele relatate de persoana vătămată D.. A susţinut că inculpatul A. i-a spus că a mai avut tranzacţii de-a lungul timpului cu D.. A menţionat că a cumpărat pietre de la inculpatul A., pe care le plătea la momentul când venea şi îi dădea banii pe ele şi a precizat că nu a cunoscut şi nu a văzut cele patru pietre la inculpatul A.. Inculpatul C. a declarat că în luna august 2019 a fost contactat de persoana vătămată D. printr-un mesaj whatsapp prin care acesta din urmă îi spunea că are o persoană care are de vânzare patru pietre, culoare verde, cu dimensiunile şi valorile indicate în mesaj de persoana vătămată şi că tot în acelaşi mesaj persoana vătămată a afirmat că a verificat pietrele şi că acestea sunt bune, adică în urma verificării a constatat că sunt diamante, adică pietre preţioase şi nu pietre semipreţioase. A precizat în acest sens că la momentul când a auzit că sunt diamante verzi, a pus totodată şi întrebarea "sunt diamante verzi" din cauza că a citit despre diamantele verzi şi cele roz, că aşa ceva doar în filme vezi, adică aceste pietre sunt foarte rare, fizic nu a avut niciodată aşa ceva în mână. Întrebarea care a fost pusă de el "sunt verzi" nu a fost un acord dat de el ca persoana vătămată să facă plata pentru acele pietre sau să fie o confirmare că ele ar fi preţioase. Nu i-a spus ce preţ vrea pe acele pietre, l-a întrebat pe persoana vătămată cât vrea pe ele, dacă el a spus că persoana îi cere 60.000 euro, deci era interesat să vadă cu cât vrea persoana vătămată să le vândă ulterior în eventualitatea unei afaceri. Ulterior după mesajul respectiv la o oră, două, a fost sunat de către persoana vătămata D. şi l-a întrebat dacă este la Constanţa şi i-a zis că este la Constanţa şi i-a spus că o să vină la Constanţa la el ca să stea de vorba şi să vină să verifice pietrele respective. Persoana vătămată nu i-a spus concret, efectiv că a cumpărat pietrele dar din moment ce i-a spus că vine la Constanţa a dedus că le cumpărase deja.
Inculpatul a precizat că este acţionar majoritar la o societate IFN, având ca obiect credite cu garanţii imobiliare. Are studii în gemologie, pietre preţioase şi bijuterii, nu ştia cine a venit cu pietrele la persoana vătămată în ziua tranzacţiei şi nici persoana vătămată nu i-a spus nimic în acest sens şi nici nu a întrebat cine este persoana care vinde. După vreo două săptămâni i-a dat un mesaj persoana vătămată cu o fotografie care îl înfăţişa pe inculpatul A.. L-a sunat pe D. şi i-a zis că-l cunoaşte pe A. care i-a vândut şi lui de câteva ori diamante şi i-a spus că nu-i răspunde la telefon şi atunci i-a zis lui D. că-i dă el numărul de telefon al lui A.. În mesajul cu poza lui A., D. a scris că "asta este persoana care m-a ars". După ce a primit poza cu A., i-a dat numărul de telefon al lui A. lui D. şi după aceea a vorbit şi cu A. la telefon şi i-a spus lui A. ce i-a povestit D., l-a întrebat A. de unde îl cunoaşte pe D. şi i-a povestit de această tranzacţie cu cele patru pietre şi că a rămas ca D. trebuia sa-i plătească lui A. un rest de bani, adică 5.000 euro. Fiindu-i prezentată poza de pe whatsapp cu mesajele dintre el şi D. în ziua tranzacţiei a recunoscut a fi mesajele primite şi trimise între ei pe whatsapp. A arătat că D. a venit la el la Constanţa chiar în ziua tranzacţiei, adică pe data de 19 august 2019 şi a ajuns la Constanţa în jur de ora 21:30, a scos dintr-o geantă aproximativ douăsprezece obiecte, crede ce erau pietre şi inele colorate şi albe, s-a dus în casă şi a luat un tester şi o lupă şi a început să studieze obiectele. A constatat că o parte din ele erau semipreţioase şi o parte erau preţioase, nu a cumpărat nimic de la D.. La data respectivă nu a avut discuţii despre tranzacţia despre cele patru pietre despre care a vorbit prin mesaje. Când a venit la el în ziua respectivă D. avea printre cele douăsprezece obiecte şi un număr de şase pietre colorate albastru verzui, nefiind aşa cum apăreau în pozele din mesajul pe whatsapp, unde apar ca fiind de culoare verde, iar restul pietrelor erau de culoare albă. În ziua respectivă D. nu i-a zis nimic despre tranzacţia celor patru pietre, i-a zis doar că le-a luat fără să facă plata. A precizat că în ziua în care a venit D. la el cu cele douăsprezece obiecte şi le-a testat cu un tester şi la lupă şi a constatat că şase pietre, respectiv toate fiind albe erau pietre preţioase, adică erau diamante, iar celelalte şase pietre colorate erau pietre semipreţioase cu denumirea de "moisonite", care pot fi pietre naturale sau sintetice, iar cele aduse de D. erau sintetice. A constatat la momentul respectiv că pietrele colorate nu erau simetrice, erau mărimi diferite. x sintetice au o valoare de aproximativ 250 euro caratul.
Inculpatul C. a susţinut că a discutat la telefon cu A., după ce i-a trimis D. mesajul "că a fost ars" şi i-a spus lui A. "că ar fi bine sa stea de vorbă amândoi şi să-şi rezolve situaţia", iar A. i-a spus că i-a dat pietre bune, adică diamante şi că D. îi cere banii înapoi şi îi dă alte pietre în schimb. Inculpatul C. a indicat faptul că ulterior inculpatul A. i-a spus că a acceptat ca D. să-i plătească doar 30.000 euro din totalul de 35.000 euro pentru că cei doi aveau o relaţie de mai mult timp şi se cunoşteau. A afirmat că inculpatul A. nu i-a zis niciodată ca l-a înşelat pe persoana vătămată D. şi nu a ştiut niciodată că inculpatul A. se cunoştea cu D. şi nici inculpatul A. nu ştia că el îl cunoaşte pe D.. A învederat faptul că niciodată nu a avut înţelegere cu inculpatul A. înainte, în prezent şi după în sensul de a induce în eroare pe D. să facă plata sau să-i spună că pietrele respective sunt diamante şi să îl asigure că o să i le cumpere. A arătat ca o cunoaşte pe inculpata B. de aproximativ cinci-şase ani, ştia că este concubina lui A., neavând discuţii telefonice cu ea niciodată, iar acuzarea a reţinut în mod greşit că el stătea de vorbă cu inculpata B., prin soţia sa N., deoarece el de fapt vorbea direct cu A. şi cu D.. A menţionat faptul că înainte de data 19 august 2019 a avut convorbiri telefonice cu A. şi cu D., în schimb cu inculpata B. nu a avut nicio discuţie. A admis faptul că a trecut prin Adjud înainte de 19 august 2019 însoţit de soţia sa, că a servit o cafea la L. din Adjud unde s-a întâlnit cu persoana vătămată D. dar a negat faptul că a purtat discuţiile care sunt prezentate de persoana vătămată D. în sensul că, dacă ar fi venit cineva prin Adjud cu nişte pietre să le vândă atunci D. să le cumpere. A declarat că persoana vătămată D. avea cunoştinţe la fel ca şi el despre pietre, care sunt preţioase şi care sunt nepreţioase pentru că D. a avut o casă de amanet şi avea îndeletnicirea să cumpere şi să vândă pietre preţioase pentru a face profit. A confirmat faptul că testerul nu este întotdeauna de încredere, în sensul că poate indica în mod eronat o piatră ca fiind preţioasă.
Inculpatul C. a mai declarat că întrebarea din mesaj "sunt diamante verzi" este întrebarea scrisă de el la fel şi mesajele "astea verzi şi roz sunt o avere, vezi doar în filme, tu cât vrei?". Fiindu-i arătată din nou fotografia cu extrasul mesajelor de pe whatsapp a declarat că întrebarea "sunt diamante verzi?" a fost scrisă de el şi nu de D., aşa crede, iar faptul că întrebarea aceasta apare pe o coloană diferită de textul "astea verzi şi roz sunt o avere, vezi doar în filme, tu cât vrei?" a solicitat ca D. să aducă telefonul său pe care s-au înregistrat mesajele, pentru că el nu are pe telefonul său mesajele respective, pentru că telefonul său se încărca cu multe fotografii şi încerca să le şteargă.
Inculpatul C. a indicat şi faptul că a făcut recepţia imobilului din Constanţa, str. x, în anul 2009, iar în perioada 2004-2009 A. nu a locuit efectiv în acel imobil, ci a fost luat doar în spaţiu ca să facă şcoala de şoferi la Constanţa, inculpatul A. stătea în Spania şi nici şcoala de şoferi nu a făcut-o la Constanţa. Înainte de 2009 casa era în construcţie şi nu se putea locui efectiv în imobil. A făcut acest gest ca pe un act omenesc, de ajutorare. A declarat că nu a avut nicio înţelegere cu ceilalţi inculpaţi în sensul de a înşela pe persoana vătămată D. nici înainte, nici în timpul şi nici după tranzacţie. A precizat că a vorbit la telefon şi cu inculpatul A. şi cu persoana vătămată D., mai puţin cu inculpata B., cu inculpata B. a vorbit soţia sa pentru că a fost în acea perioadă la Constanţa. A declarat că nu a trimis mesajele menţionate pe whatsapp cu scopul de a induce în eroare persoana vătămată, care în opinia sa era destul de pregătită ca să poată determina valoarea acelor obiecte sau autenticitatea lor şi a explicat că a scris la modul teoretic că cele roz şi verzi sunt o avere pentru că rezultă din studiile de specialitate că sunt rare şi sunt scumpe şi nu se găsesc oriunde în comparaţie cu diamantele albe. A declarat că nu a primit nicio sumă de bani de la inculpaţi care să provină din înşelarea lui D. sau vreun alt beneficiu, nu a avut discuţii, nu a văzut pietrele, nu le ştie şi a fost trimis în judecată în baza declaraţiilor date de D. şi în baza mesajelor de pe whatsapp şi a modului în care au fost interpretate. Nu se consideră vinovat de săvârşirea nici unei infracţiuni şi nu a beneficiat material de pe urma vreunei infracţiuni.
Audiată fiind la instanţa de fond, inculpata B. a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul A. de aproximativ 20 de ani şi că a avut o relaţie de concubinaj cu acesta din anul 2000 cu întreruperi până în anul 2018, că sunt prieteni în continuare. A susţinut faptul că inculpatul A. lucrează în Spania, în construcţii şi a menţionat că nu a locuit efectiv cu inculpatul A. prea mult. A declarat că îi cunoaşte pe inculpatul C. de aproximativ cinci-şase ani şi pe soţia acestuia N. prin intermediul inculpatului A. şi nu ştie cum i-a cunoscut pe inculpatul A. pe soţii I.. Nu o cunoaşte pe persoana vătămată D., despre care a aflat atunci când dl. D. s-a prezentat la locuinţa mamei sale din
Municipiul Galaţi, împreună cu doi bărbaţi şi i-au spus mamei inculpatei că îl caută pe A. pentru că au făcut o tranzacţie cu el, iar dl. D. împreună cu acei bărbaţi au fost şi la salonul de înfrumuseţare pe care inculpata B. îl deţine în Municipiul Galaţi. A susţinut că ea a aflat ulterior că între D. şi A. a avut loc o tranzacţie cu nişte pietre preţioase, diamante, detalii pe care le-a aflat prima dată de la inculpatul A.. A declarat că inculpatul A. a sunat-o şi i-a spus că vine în ţară în august 2019 şi că ar avea nevoie de o maşină, iar inculpata la acel moment deţinea două maşini, un VW Golf şi un x. Inculpata B. a precizat că i-a spus inculpatului A. că este plecată în vacanţă cu fiica sa şi că poate să meargă la mama sa J. în Galaţi să ia cheile de la apartament şi apoi să ia cheile de la maşina x pe care inculpatul o mai folosise. A învederat faptul că inculpatul A. nu i-a spus unde se duce cu maşina şi nici nu l-a întrebat şi a susţinut că ea nu a fost niciodată în Municipiul Adjud până la momentul când a fost citată la Poliţia Municipiului Adjud. A mai învederat faptul că nu a fost niciodată cu inculpatul A. la persoana vătămată D. în Adjud, că nu a avut niciodată de vânzare bijuterii şi că nu ştie dacă inculpatul A. se ocupă de vânzarea de pietre preţioase şi semipreţioase.
Inculpata a declarat că nu a beneficiat de niciun folos material de pe urma tranzacţiei dintre D. şi A. şi a arătat că ea nu a discutat cu inculpatul C. despre tranzacţia dintre D. şi A., ci doar despre închirierea unui apartament în Constanţa pentru a sta în concediu pe litoral, pentru că soţii I. au nişte apartamente pe care le închiriază în Constanţa. A indicat faptul că i-a spus inculpatului A. să ia maşina de la mama sa şi a explicat că în cele patruzecişişase de convorbiri telefonice pe care le-a purtat cu inculpatul A. au vorbit despre lucruri obişnuite în legătură cu maşina, gen dacă are asigurare precum şi aspecte de genul "ce faci, unde eşti, cum stai" iar A. i-a spus că ar vrea să treacă pe la mare pe la Constanţa. A mai declarat faptul că nu se consideră vinovată de săvârşirea niciunei infracţiuni. Nu i-a pus la dispoziţie maşina lui A. ca să se deplaseze la Adjud ca să-l înşele pe D., ci ca să se deplaseze unde vroia, iar A. nu i-a spus nimic în acest sens, i-a spus doar că stă câteva zile în ţară şi că are nevoie de un mijloc de transport şi ea la rândul său când merge în Spania apelează la ajutorul lui A.. A precizat că A. locuieşte în Spania în Madrid. Crede că s-a ajuns să fie trimisă în judecată din cauza maşinii, pentru că era maşina sa. Când a fost audiată prima dată a şi precizat că poate să facă dovada că nu a fost niciodată la Adjud. În ziua respectivă chiar a fost o zi cu nori şi a ieşit cu fiica sa la cumpărături în Constanţa în Molul Vivo. A arătat că poate să dovedească că era în Constanţa prin extrasul de cont când a făcut cumpărături şi se puteau lua imagini şi de la camerele de supraveghere din Mol, doar că la acea dată când i-a spus poliţistului acest lucru i-a replicat că acele cumpărături puteau fi făcute şi de altcineva. A arătat că acele cumpărături au fost făcute de pe un card de firmă şi nu ştie cine şi-ar fi dat cardul de firmă altei persoane. Nu a fost de acord să fie testată poligraf. Poliţia nu i-a cerut atunci extrasul de cont cu cumpărăturile de la Mol şi l-a depus la a doua declaraţie la Politia Municipiului Adjud când a fost audiată în calitate de suspect, după cca. 1 an de la prima declaraţie. A. i-a spus în concret că a făcut o tranzacţie cu D., în sensul ca i-a dat nişte pietre preţioase, diamante, că a primit suma de 30.000 euro şi că mai avea de primit de la D. 5.000 euro şi că D. nu a vrut să-i mai plătească restul de bani spunându-i că de fapt pietrele pe care i le-a vândut nu sunt diamante. I-a zis că e vorba de patru pietre şi că le-a cumpărat din Spania de la cineva. Inculpata a precizat că nu a văzut niciodată acele pietre.
Inculpata B. a declarat că inculpatul A. nu i-a spus că se afla în Adjud în vreuna din cele şase convorbiri telefonice purtate între cei doi la data de 19 august 2019 conform listingului de convorbiri şi a precizat că inculpatul A. a folosit maşina x timp trei-patru zile după care i-a restituit maşina, în sensul că a dus-o la scara blocului unde locuieşte ea în Galaţi şi i-a restituit cheia de la maşină. A explicat şi faptul că inculpatul A. i-a povestit că nu înţelege de ce s-a ajuns aici pentru că îl cunoştea pe D. de mai mult timp.
Declaraţiile inculpaţilor sunt nesincere, în timp de declaraţiile date de persoana vătămată sunt sincere.
Declaraţiile date de persoana vătămată se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză, inclusiv cu probele ştiinţifice şi tehnice efectuate în cursul urmăririi penale şi a primei instanţe, în timp ce declaraţiile date de inculpaţi în cursul urmăririi penale şi al judecăţii la instanţa de fond sunt oscilante, în total dezacord cu ansamblul de probe administrate în cauză.
Cu privire la natura probelor care dovedeşte vinovăţia inculpaţilor în modul descris corect în rechizitoriul parchetului, Curtea a admis că în cea mai mare parte aceste probe sunt undele indirecte, dar sunt foarte multe astfel de probe care plasează pe cei trei inculpaţi în activitatea infracţională dovedită temeinic în cursul urmăririi penale.
A reţinut Curtea că cei trei inculpaţi s-au pus de acord în vederea înşelării persoanei vătămate, au acţionat cu o abilitate extraordinară, având grijă să-şi creeze nenumărate probe pentru viitoarele apărări, nenumărate scenarii menite să ducă autorităţile judiciare pe piste greşite, cu scopul vădit de a atrage un dubiu puternic cu privire la acuzaţiile aduse acestora, în sensul, că de fapt cel care ar fi vrut să-i înşele pe ei ar fi chiar persoana vătămată, lucru în total dezacord cu probele dosarului.
Inculpaţii şi-au creat încă din timpul activităţii infracţionale anumite probe pe care ulterior să le folosească în apărare în prezenta cauză, cu scopul de a induce dubiul cu privire la infracţiunile de care aveau să fie cercetaţi.
Acest dubiu nu există în cauză, contrar motivării instanţei de fond, pentru că există nenumărate contradicţii chiar în apărările create de inculpaţi şi sunt suficiente probe - chiar dacă unele indirecte - care îi fac răspunzători pe inculpaţi de infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Astfel, inculpatul C. se ocupa cu comercializarea pietrelor preţioase şi avea studii în domeniul pietrelor şi metalelor preţioase, precum şi o vastă experienţă în acest domeniu, în timp ce persoana vătămată deţinuse o societate de comercializare a obiectelor de amanet în urmă cu opt ani şi doar pentru puţin timp (cca. şase luni), ocazie cu care păstrase un tester pe bază termică, cu care mai testa din când în când obiecte preţioase, tester care era depăşit şi care putea să dea erori, în sensul că mai confirma în mod eronat că o piatră poate fi diamant, lucru pe care inculpatul C. îl cunoştea şi chiar îl precizase persoanei vătămate.
În acest context, inculpatul C. s-a folosit de lipsa de experienţă a persoanei vătămate, care de multe ori apela chiar la inculpat pentru a-i da sfaturi în domeniul calităţii obiectelor preţioase, s-a folosit de ascendentul profesional pe care îl avea faţă de persona vătămată şi a procedat la înşelarea acesteia, acordând în acest sens ajutor inculpatului A. cu care avea o relaţie veche de amiciţie şi despre care cunoştea de asemenea, că fusese condamnat şi executase pedepse cu închisoarea în străinătate, pentru infracţiuni contra patrimoniului, aşa încât avea aptitudini în înşelarea unei persoane prin prezentarea ca diamante a unor pietre fără valoare.
Pe de altă parte, inculpatul C. avea posibilităţile materiale de a ajuta pe inculpatul A. în activitatea de înşelare a persoanei vătămate, în sensul că avea la dispoziţie astfel de pietre care s-au dovedit a fi moissanite sintetice de culoare albastru verzui, pietre la fel de greu de obţinut pe piaţă, însă interceptările telefonice din prezenta cauză sunt grăitoare în sensul că inculpatul C. obţinea astfel de pietre dar în general le vindea ca atare, adică în calitatea lor de moissanite sintetice, iar nu ca pietre preţioase.
De aceea, Curtea a reţinut ca fiind dovedit că cele patru pietre preţioase cu care a fost înşelată persoana vătămată au fost procurate chiar de inculpatul C. care le-a pus la dispoziţia inculpatului A. pentru a merge cu ele la restaurantul persoanei vătămate unde avea să aibă loc tranzacţia.
Inculpatul C., deşi la început nu a recunoscut, a fost nevoit în cele din urmă să recunoască faptul că împreună cu soţia sa au mers la persoana vătămată în Adjud, fiind localizat prin intermediul telefonului mobil, cu două săptămâni înainte de tranzacţie, însă nu a recunoscut că i-ar fi precizat persoanei vătămate că ar fi interesat de cumpărarea unor pietre preţioase, în cazul în care ar veni vreo persoană care ar avea de vânzare astfel de pietre, însă, această discuţie rezultă din declaraţiile persoanei vătămate, coroborate cu ansamblul probator din cauză, chiar şi cu date rezultate din traficul de date obţinut de la operatorii de telefonie mobilă, inclusiv cu atitudinea ulterioară a inculpatului C. care s-a arătat interesat de pietrele preţioase pe care persoana vătămată urma să le achiziţioneze, a arătat că ar putea veni la Adjud, dar că este prins în alte treburi, iar ulterior l-a aşteptat pe persoana vătămată să vină cu pietrele preţioase la Constanţa.
Relevant este că la foarte scurt timp de la vizita inculpatului C. în Adjud, a şi apărut o persoană care avea de vânzare patru pietre despre care spunea că sunt diamante, respectiv inculpatul A. pe care persoana vătămată nu îl cunoştea, context în care, cum era de aşteptat, persoana vătămată a apelat chiar la prietenul său, inculpatul C., atât pentru a lua sfat dacă să le cumpere sau nu, dacă par sau nu a fi preţioase, cât şi pentru a i le vinde şi a obţine un câştig în urma acestei operaţiuni, respectiv o sumă de 3000 Euro ori un ceas.
Deşi, inculpatul C. nu recunoaşte această înţelegere, este relevant mesajul pe care îl trimite persoanei vătămate la momentul verificării pietrelor prezentate de inculpatul A. în sensul că îl întreabă cât doreşte în urma acestei afaceri, adică "tu cât vrei?".
Contrar susţinerilor inculpaţilor, s-a dovedit în cauză relaţia de prietenie dintre inculpatul C. şi inculpatul A., acesta din urmă chiar având mutaţia la domiciliul primului pentru o bună perioadă de timp, în anii 2004 - 2009, ceea ce nu poate fi doar pentru ca ultimul inculpat să-şi facă şcoala de şoferi.
S-a dovedit în cauză că inculpatul A. nu avea cunoştinţe nici măcar minime în domeniul pietrelor preţioase şi că în vederea efectuării acestei afaceri a fost instruit şi ajutat de către inculpatul C., nefiind dovedit nici măcar cu un minim de probe că inculpaţii A. şi C. ar fi avut anterior relaţii comerciale cu pietre preţioase, cu atât mai mult cu cât cei doi chiar s-au contrazis în susţinerile lor, în sensul că dacă unul a precizat că a vândut celuilalt pietre preţioase în trecut, celălalt a zis că ar fi vândut, haine, ori inele ori alte obiecte.
Din probe a rezultat că inculpaţii C. şi A. s-au pus de acord să precizeze că printre pietrele prezentate ca diamante erau unele albe, dar că în realitate, ulterior, persoana vătămată a arătat că pietrele vândute erau albastre-verzui, încercând să inoculeze ideea că persoana vătămată de fapt ar fi schimbat pietrele după efectuarea tranzacţiei, însă s-a probat în cauză că la momentul discuţiei şi negocierilor dintre persoana vătămată şi inculpatul A., inculpatul C. a primit prin intermediul telefonului mobil acele nouă fotografii care reprezentau pietrele prezentate de inculpatul A., iar inculpatul C. a confirmat prin mesajul transmis că este vorba despre pietre albastre, verzi, dar a ţinut să menţioneze şi pietre de culoare roz, tocmai pentru a se folosi de acest lucru, ulterior, când va fi acuzat de complicitate la înşelăciune, adică pentru a putea să susţină că persoana vătămată ar fi putut schimba pietrele achiziţionate.
Contrar susţinerilor inculpaţilor, s-a reţinut că prin mesajul transmis persoanei vătămate de către inculpatul C. în sensul că astfel de pietre preţioase albastre, verzi, ori roz sunt o avere şi nu găseşti decât în filme, nu a făcut decât să-l determine încă o dată pe persoana vătămată să achiziţioneze cât mai repede pietrele zise preţioase, cu atât mai mult cu cât inculpatul C. menţionase anterior persoanei vătămate că nu poate fi prezent la acea tranzacţie, întrucât are alte probleme, tocmai pentru a crea toate posibilităţile persoanei vătămate în a grăbi tranzacţia.
Deşi inculpatul C. nu a recunoscut, la instanţa de apel, fotografiile prezentate de către persoana vătămată nu sunt noi pentru cauză, ci sunt exact aceleaşi fotografii pe care persoana vătămată le-a trimis în ziua tranzacţiei acestui inculpat prin intermediul telefonului mobil, fiind vorba despre nouă fotografii prezentate instanţei, care sunt şi în dosarul de urmărire penală, în timp ce pe telefonul mobil al persoanei vătămate au fost trimise trei + şase fotografii, respectiv aceleaşi şi nu doar trei fotografii cum au precizat inculpaţii în apărarea lor.
Mai mult decât atât, aceste fotografii reprezintă pietrele de culoare albastră-verzuie faţetate, pe care persoana vătămată le-a avut tot timpul asupra sa de la momentul producerii înşelăciunii şi până la momentul când le-a arătat în şedinţă şi instanţei de apel, având, de altfel obligaţia de a le păstra până la soluţionarea definitivă a cauzei; faptul că nu au fost luate în custodia organelor de urmărire penală, nu poate fi imputat persoanei vătămate pentru a fi acuzată că ar fi schimbat aceste pietre de la momentul efectuării tranzacţiei.
Faptul neschimbării acestor pietre de către persoana vătămată mai rezultă şi din aceea că din momentul în care a aflat tocmai de la inculpatul C. că sunt false, a plecat imediat în căutarea inculpatului A. în Bârlad, întrucât acesta îi spusese că ar locui în zona magazinului U. din Bârlad, persoana vătămată făcând drumul de la Constanţa la Bârlad în plină noapte, având aşadar atitudinea persoanei înşelate, a victimei, aflată în căutarea unei persoane despre care nu cunoştea nimic.
De aici rezultă şi sinceritatea persoanei vătămate şi nesinceritatea inculpaţilor C., A. şi B. care au arătat că persoana vătămată se cunoştea de mai mult timp cu inculpatul A. şi chiar ar fi făcut tranzacţii cu obiecte preţioase împreună mai mulţi ani.
A reţinut instanţa de apel că dacă persoana vătămată avea astfel de relaţii comerciale şi amicale cu inculpatul A. ar fi ştiut imediat unde să ajungă la acesta, însă persoana vătămată s-a dus la unica persoană pe care o cunoştea, respectiv, la inculpatul C. care nu a făcut decât să-l menţină în eroare, prefăcându-se că nu îl cunoaşte pe inculpatul A., cu care tranzacţionase persoana vătămată, deşi s-a dovedit că se cunoşteau de mulţi ani, iar înainte de ziua, în timpul zilei tranzacţiei, cât şi ulterior, cei doi inculpaţi au discutat continuu la telefon.
Faptul neschimbării pietrelor cumpărate de la inculpatul A. rezultă cu prisosinţă din aceea că, deşi persoana vătămată a avut tot timpul asupra sa aceste pietre de la momentul tranzacţiei, pe toată durata procesului penal, la cele două expertizări efectuate, una în cursul urmăririi penale, iar alta la instanţa de judecată, dimensiunile acestor pietre nu s-au schimbat.
Inculpaţii încearcă să susţină că persoana vătămată ar fi schimbat pietrele cu care a fost înşelat, prin aceea că ar fi măsurat aceste pietre la momentul tranzacţiei cu mijloace proprii, precise, având şi cunoştinţe în domeniu, respectiv cu ochiul liber, cu lupa, cu un şubler, un tester, un cântar de bijuterii, după care a trimis aceste dimensiuni către inculpatul C. prin telefonul mobil, numai că ulterior la expertizare au rezultat alte dimensiuni şi greutăţi, alte karataje, decât cele pe care persoana vătămată le precizase acestui inculpat.
Cu privire la aceste aspecte, s-a reţinut că din probe a rezultat că persoana vătămată, mai înainte de a face tranzacţia cu inculpatul A., a verificat pietrele prezentate de acesta cu ochiul liber, cu o lupă, o riglă, precum şi cu testerul pe care îl deţinea şi despre care chiar inculpatul C. a susţinut că era depăşit şi că putea da erori.
Inculpatul A. a confirmat faptul că persoana vătămată a verificat astfel aceste pietre şi că nu au fost cântărite de către persoana vătămată, nici la momentul primei prezentări şi nici la momentul la care a doua oară s-a încheiat tranzacţia, atunci când persoana vătămată a mai verificat încă o dată pietrele cu ochiul liber şi cu şublerul.
Întrucât persoana vătămată nu a cântărit pietrele, nu se poate susţine apărările inculpaţilor conform cărora au existat diferenţe de greutate între cele măsurate de persoana vătămată şi cele din expertize.
De altfel, dacă astfel de mici diferenţe de greutate ar exista chiar între cele două expertize efectuate în cauză, acest aspect vine să confirme încă o dată sinceritatea persoanei vătămate în sensul că nu a schimbat aceste pietre, pentru că dacă între două expertize ar fi putut exista mici diferenţe, cu atât mai mult ar fi putut exista diferenţe între măsurătorile efectuate de persoana vătămată şi expertizele efectuate.
Însă, aşa cum am mai arătat expertizele efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii la prima instanţă nu au înregistrat diferenţe între ele sub aspectul karatajului şi al dimensiunilor.
Cât despre faptul că persoana vătămată ar fi putut preciza exact dimensiunile şi karatajul pietrelor pe care urma să le cumpere, s-a reţinut că aceasta a trimis inculpatului C., karatajele astfel cum acestea erau scrise pe foile de hârtie care însoţeau fiecare piatră, aşa cum le prezentase inculpatul A..
Deşi inculpatul A. nu recunoaşte că pietrele au fost însoţite de aceste hârtiuţe care aveau înscrise karataje şi valori ale pietrelor, totuşi aceste hârtiuţe au existat şi au fost depuse ca înscrisuri la dosarul de urmărire penală, ba chiar au fost investigate şi expertizate grafoscopic, iar ca urmare a rezultat că nu au putut fi scrise de către persoana vătămată, ci mai degrabă că ar fi putut fi scrise de către inculpatul C., aşa cum a arătat mai sus că a rezultat din concluziile unei astfel de probe ştiinţifice.
De altfel, persoana vătămată i-a transmis inculpatului C. mesajul că a pus testerul pe aceste pietre şi i-a arătat că sunt bune, i-a trimis fotografiile cu pietrele ce urmau a fi cumpărate şi l-a întrebat ce părere are. Persoana vătămată nu a efectuat tranzacţia cu inculpatul A., decât după ce a avut confirmarea de la inculpatul C. că ar fi bune, însă acest inculpat s-a ferit să-i spună persoanei vătămate că ar fi pietre preţioase, tocmai pentru a invoca ulterior că nu avea cum să-şi dea seama de realitatea unor pietre preţioase doar pe baza unor fotografii şi pe baza unor măsurători ale persoanei vătămate, însă a ţinut neapărat să-l determine pe persoana vătămată să le cumpere prin aceea că aceste pietre colorate sunt rare şi vezi numai în filme astfel că ar fi o ocazie specială dacă persoana vătămată le-ar cumpăra, aşa după cum deduce instanţa de apel.
În acest context, inculpatul C. ar fi putut să avertizeze persoana vătămată, în calitate de prieten şi de persoană care era interesată la rândul ei de cumpărarea acelor pietre prin oferirea la schimb persoanei vătămate a unei sume în Euro ori a unui obiect preţios, probabil un ceas de aur, că testerul pe care persoana vătămată îl deţinea putea da erori, precum şi că acele pietre colorate puteau avea pe ele un praf care putea să ducă la erori în măsurarea cu testerul, dar nu a făcut acest lucru.
Însă, de rea-credinţă fiind, inculpatul C. i-a spus persoanei vătămate că aceste pietre cumpărate sunt false în momentul în care persoana vătămată a ajuns cu pietrele la Constanţa, context în care imediat le-a verificat, atât cu testerul, cât şi cu ochiul liber şi cu o lupă, nu înainte de a cere fiului său vată cu spirt pentru a şterge respectivul praf de pe pietre, cât şi de pe testerul propriu, care era unul performant, faţă de obiectul de măsurat pe care îl avea persoana vătămată.
Este de remarcat tot aici şi atitudinea inculpatului C. care stabileşte imediat că pietrele nu sunt diamante reale, ca o persoană avizată şi cunoscătoare a situaţiei persoanei vătămate - iar din probele dosarului s-a dovedit că acest inculpat a fost la curent tot timpul cu modul în care s-a derulat tranzacţia cu persoana vătămată, ţinând legătura atât cu victima, cât şi telefonic cu ceilalţi inculpaţi din prezenta cauză - ca o persoană cunoscătoare a pietrelor pe care probabil nu le vedea pentru prima dată, pentru că chiar acesta le procurase, menţinând în acelaşi timp pe victimă în eroare în sensul că, deşi ştia că inculpatul A. i le vânduse, nu a spus nimic.
Abia ulterior, când persoana vătămată a efectuat propriile verificări şi a ajuns la inculpatul A., la relaţia acestuia cu ceilalţi inculpaţi, a menţionat şi inculpatul C. datele de contact al autorului înşelăciunii, atitudinea victimei fiind una de persoană înşelată, prin aceea că în necunoştinţă de cauză fiind îi spune inculpatului că a aflat cine a fost persoana care "l-a ars".
Relevant este şi faptul că persoana vătămată a constatat relaţia dintre inculpaţii A. şi B. prin intermediul facebook-ului, iar imediat cum s-a aflat despre acest lucru şi i s-a adus la cunoştinţa chiar a inculpatului C., inculpaţii A. şi B. şi-au şters conturile de facebook.
De remarcat este şi faptul că, deşi inculpaţii se apără că persoana vătămată ar fi cântărit pietrele la momentul tranzacţiei, inculpatul C. în cadrul verificărilor pe care le face asupra acestor pietre la Constanţa, nu le cântăreşte.
Revenind la momentul efectuării tranzacţiei, Curtea a reţinut că inculpatul A. a prezentat aceste pietre persoanei vătămate ca fiind unele reale, diamante, dar care nu erau ale lui, ci ale unei femei, cu care ţinea legătura telefonic, pentru a crea impresia persoanei vătămate că nu negociază pentru el şi va face tranzacţia numai dacă persoana respectivă, fictivă, ar fi de acord cu preţul. Deşi a avansat persoanei vătămate o sumă foarte mare ca preţ al pietrelor, 60.000 Euro, s-a repliat la scurt timp şi a fost de acord cu suma de 35.000 Euro din are să primească 30.000 Euro pe loc, iar 5000 Euro a doua zi, dar a doua zi a renunţat foarte uşor la ceilalţi 5000 Euro, ba chiar a fugit în Spania şi nu a mai răspuns la telefon fiind de negăsit de către persoana vătămată înşelată.
Faptul că ulterior, după pronunţarea hotărârii de primă instanţă, inculpatul A. a deschis un dosar civil în care are pretenţii la cei 5000 Euro nu este relevant în cauză, decât împotriva acestui inculpat, fiind un proces civil creat pro causa, tocmai pentru a invoca faptul că ar fi fost de bună-credinţă.
Dacă ar fi vândut pietre preţioase - diamante - a reţinut Curtea, inculpatul A. nu ar fi scăzut aşa de uşor preţul şi nu ar fi dispărut imediat după tranzacţie, nu ar fi renunţat aşa de uşor chiar la cei 5000 Euro restanţi.
Or, inculpatul A. nu a mai răspuns la telefon, deşi a fost apelat de către persoana vătămată şi nu a fost găsit nici în Bârlad la o adresă fictivă menţionată de acesta, iar contrar susţinerilor sale, acest inculpat nu a apelat niciodată telefonic pe persoana vătămată pentru a-i solicita cei 5000 Euro, dovadă fiind traficul de date obţinut de la operatorii de telefonie mobilă, probă aflată la dosarul de urmărire penală.
Deşi inculpatul A. a arătat că a venit singur la tranzacţie, s-a dovedit chiar cu martori că a fost însoţit de o femeie care a jucat rolul persoanei căreia i-ar fi aparţinut probabil presupusele diamante şi care a numărat banii în interiorul maşinii cu care inculpatul venise la tranzacţie, pentru a crea o regie faţă de persoana vătămată şi pentru a nu vădi cumva relaţia dintre acest inculpat şi ceilalţi inculpaţi cu care a ţinut legătura telefonic în tot acest timp, aşa cum a rezultat tot din datele de trafic telefonic.
Inculpatul A. a furnizat mai multe scenarii nesincere prin care ar fi procurat aceste pietre şi şi-a făcut mai multe apărări contradictorii.
Astfel, pe de-o parte a susţinut că nici el nu a ştiut că pietrele sunt preţioase pentru că le-a cumpărat de la o femeie, ori de la un spaniol, ori de la un arab, dar că le-a adus pe toate odată în ţară şi nu pe rând, ba că a cunoscut valoarea acestora, achiziţionându-le cu cca. 27.000 Euro şi expertizându-le la Madrid şi pietrele ar fi avut serii.
Or, dacă inculpatul A. chiar ar fi avut cunoştinţă de valoarea acestor pietre nu ar fi renunţat aşa de uşor la preţ şi la restul de 5000 Euro, nici nu ar fi lăsat spre verificare pietrele din mână pentru a merge la un restaurant să mănânce, timp în care persoana cumpărătoare avea să verifice pietrele.
Iar dacă ar fi avut în vedere de faptul că aceste pietre preţioase sunt false, atunci chiar a dorit să le lase în posesia victimei spre verificare tocmai pentru a invoca ulterior că victima ar fi schimbat pietrele în timpul verificării acestora.
Oricum ar fi, cele două interpretări ale apărărilor formulate, nu pot fi decât în defavoarea acestui inculpat.
În acest context, contrar susţinerilor nesincere ale inculpatului A., din imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la restaurantul unde a avut loc tranzacţia a rezultat în mod clar că persoana vătămată nu a avut aceste pietre asupra sa în timpul cât inculpatul a fost plecat, iar persoana vătămată a avut conversaţiile telefonice cu inculpatul C., ci la sosirea ulterioară a inculpatului A. în restaurant s-a observat că acesta a scos din nou pietrele pe care le avea într-o cutiuţă, în borsetă, le-a dat încă o dată victimei spre verificare, iar după ce victima le-a verificat cu lupa şi cu şublerul, a numărat banii pe care i-a predat inculpatului şi a luat pietrele.
Cât despre inculpata B., contrar susţinerilor acesteia, nu a fost străină de activitatea infracţională a celorlalţi doi inculpaţi, ci a fost liantul dintre aceştia, transmiţând informaţii de la unul la altul, precum şi prin intermediul soţiei inculpatului C. în tot timpul activităţii infracţionale. Totodată, inculpata B. a împrumutat inculpatului A. maşina proprietate personală cu care acesta a efectuat scenariul pentru înşelarea victimei, inclusiv cu prezenţa unei femei pe bancheta din spate, prezenţă dovedită cu martori, despre care nu s-a putut dovedi în mod cert că ar fi putut fi chiar inculpata.
Cu toate că nu s-a putut dovedi că în maşina cu care venise inculpatul A. la tranzacţie ar fi fost chiar inculpata B., cu toate că inculpata şi-a creat probe în favoare în sensul că şi-a plasat locaţia telefonului mobil pentru a fi depistat în acelaşi timp cu activitatea infracţională la care era supusă victima, pe raza judeţului Constanţa, cu toate că inculpata a avut grijă să i se folosească un card de cumpărături într-un magazin din Constanţa, totuşi nu poate fi trecut cu vederea faptul că în tot acest timp a ţinut legătura chiar cu autorul înşelăciunii, căruia îi furnizase chiar autoturismul, având un număr de patruzecişişase de apeluri cu acesta, iar explicaţia inculpatei că în cadrul tuturor acestor apeluri ar fi discutat numai despre maşina împrumutată, gen dacă avea asigurare, chiar în momentele importante ale activităţii de înşelare a victimei, prin vânzarea unor pietre false, este una total nesinceră, contrarie probelor cauzei.
Inculpata nu a putut explica nici de ce a avut patruzecişişase apeluri cu inculpatul A. despre care a precizat că a avut în trecut o relaţie de concubinaj, iar acum erau doar prieteni şi nu mai ţineau legătura decât sporadic, inculpatul fiind în general în Spania.
Interesul pentru acest inculpat chiar în timpul activităţii sale infracţionale, precum şi apelarea în acelaşi timp şi a inculpatului C., inclusiv prin soţia acesteia, conform datelor de trafic al telefoniei mobile, deşi a declarat nesincer că nu îi cunoştea pe aceştia, probează încă odată complicitatea acesteia la înşelarea victimei prin intermediul autorului A..
Implicarea inculpatei B. în activitatea infracţională rezultă, aşadar, cu prisosinţă din explicaţiile contradictorii furnizate de aceasta în pofida probelor cauzei.
Astfel, inculpata B. a arătat iniţial că nu îi cunoştea pe inculpatul C. şi pe soţia acestuia şi că ar fi închiriat în Constanţa o locuinţă de la persoane care se află pe marginea drumului cu cheile expuse, pentru a merge la mare, iar ulterior când din datele de trafic al telefoanelor mobile a rezultat că aceasta a luat legătura telefonic, cu inculpatul
C. şi cu soţia acestuia, inculpata B. şi-a schimbat declaraţiile şi a arătat că au discutat despre închirierea unui imobil, întrucât inculpatul avea afaceri imobiliare şi că ar fi locuit într-un astfel de imobil.
Din modul cum au conceput fapta, se observă că inculpatul A. a avut rolul de autor al înşelăciunii, persoană care se putea preta la o astfel de infracţiune comisă în mod direct prin abordarea victimei, având în vedere trecutul său infracţional, în timp ce inculpaţii C. şi B. au avut rolul de a ajuta pe autor prin furnizarea tuturor detaliilor necesare, a pietrelor, a bileţelelor ataşate pietrelor, a autoturismului cu care acesta să facă regia, iar în privinţa inculpatului C. chiar a întăririi hotărârii de a cumpăra pietrele, prin mesaje şi prin conversaţii telefonice de încurajare.
Cât despre faptul că persoana vătămată ar fi şters unele mesaje telefonice pe care le-a avut cu inculpatul C. înainte de tranzacţie, s-a reţinut că şi acest inculpat a şters astfel de mesaje, însă, persoana vătămată a fost de bună-credinţă şi a precizat că a şters din eroare astfel de mesaje, considerând că nu ar fi avut legătură cu cauza, ba chiar a depus la poliţie telefonul pentru recuperarea lor, în timp ce inculpatul C. s-a eschivat în a depune la poliţie telefonul mobil pentru recuperarea mesajelor.
Nu în ultimul rând, din expertizarea telefonului mobil al inculpatei B., ca şi a telefonului inculpatului C., a rezultat că unele date de trafic au fost şterse deliberat.
Contrar susţinerilor inculpatului C. pozele cu pietrele colorate şi discuţia că acestea sunt o avere, precum şi întrebarea ce vrea la schimb persoana vătămată, a avut loc înainte de tranzacţie, iar nu după ce deja persoana vătămată a cumpărat pietrele, aşa cum a încercat acest inculpat să inducă în eroare autorităţile judiciare, iar aceste aspecte rezultă, de asemenea, din datele de trafic ale telefoanelor mobile şi din listingul convorbirilor telefonice dintre persoana vătămată şi acest inculpat, precum şi al convorbirilor telefonice dintre inculpaţi, întrei ei.
Cât despre faptul că persoana vătămată s-a adresat târziu, la 1 lună, organelor de urmărire penală pentru cercetarea înşelăciunii, s-a reţinut că persoana vătămată a întârziat în mod justificat cu plângerea penală, întrucât la început nu şi-a dat seama că era victima unei înşelăciuni, iar prima persoană la care a mers a fost chiar C., după care a pierdut o noapte întreagă încercând să dea de urma inculpatului A. prin Bârlad şi prin apelarea telefonică, apoi, a urmat audienţa la şeful poliţiei din Adjud care i-a confirmat că o astfel de persoană nu avea cum să mai vină după restul de 5000 Euro, apoi a mers la Bucureşti unde s-a interesat la mai mulţi specialişti despre pietrele pe care le cumpărase şi care i-au confirmat că astfel de pietre colorate nu se vând în România pentru că sunt false, ci numai în Olanda, mai apoi a expertizat în septembrie 2019 pietrele la un laborator din Bucureşti, care a confirmat că pietrele sunt false, a făcut propriile verificări în legătură cu numărul de înmatriculare al autoturismului cu care venise inculpatul A.
A. la tranzacţie şi aşa a ajuns la implicarea inculpatei B. în înşelarea sa, a căutat-o pe aceasta la locuinţa mamei sale, precum şi la salonul de înfrumuseţare, context în care a reuşit să afle numărul de telefon al inculpatului A., după care s-a încredinţat de relaţia dintre cei doi pe care i-a descoperit în poze pe facebook, după care, de bună-credinţă fiind, a mers din nou la inculpatul C. pentru a-i preciza că a aflat cine l-a înşelat, iar în momentul când a fost convins că acesta din urmă cunoştea pe A. şi nu l-a avertizat, precum şi că nu cooperează în sensul de a-i plăti prejudiciul amiabil, pe bună dreptate victima s-a adresat cu plângere penală organelor de urmărire penală.
Faptul că toate aceste demersuri făcute de victimă au durat o lună pentru a se lămuri că a fost înşelat dovedeşte încă odată abilitatea extremă cu care au acţionat inculpaţii din acest dosar.
Aşa fiind, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. în privinţa inculpatului A. şi a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen. în privinţa inculpaţilor C. şi B..
Elementul material al infracţiunii de înşelăciune în speţă, îl reprezintă activitatea de inducere în eroare a persoanei vătămate, desfăşurată de cei trei inculpaţi, în calitate de autor în ceea ce priveşte pe inculpatul A., respectiv de complici în ceea ce priveşte pe inculpaţii C. şi B., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust şi rezultă din probele administrate pe parcursul procesului penal, respectiv prin prezentarea unor pietre lipsite de valoare ca având calitate de diamante, obţinând în acest sens de la persoana vătămată o sumă considerabilă de bani, respectiv, 30.000 Euro.
În cazul complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, elementul material constă în ajutorul acordat de inculpaţii C. şi B., coinculpatului A. prin asigurarea mijlocului de transport cu care să se deplaseze la restaurantul persoanei vătămate, unde avea să aibă loc tranzacţia, prin asigurarea scenariului în care trebuia să fie prinsă victima, asigurarea aportului la inducerea şi menţinerea acesteia în eroare prin ţinerea legăturii telefonice continue între inculpaţi, precum şi prin transmiterea de mesaje încurajatoare către victimă, în sensul de a nu pierde o astfel de tranzacţie care se dorea a fi una profitabilă, prin furnizarea chiar a pietrelor pe care autorul urma să le vândă, prin furnizarea, aşadar, a tuturor elementelor necesare în vederea aducerii la bun sfârşit a scopului infracţional, iar toate acestea rezultă din probele administrate pe parcursul procesului penal.
Infracţiunea de înşelăciune fiind una de rezultat, urmarea imediată a faptei săvârşite de către inculpaţi constă în paguba de ordin patrimonial produsă persoanei vătămate.
De asemenea, din probele administrate în cauză, rezultă raportul de cauzalitate dintre fapta săvârşită de inculpaţi şi pagubele produse persoanei vătămate.
Referitor la latura subiectivă a infracţiunilor de înşelăciune şi respectiv de complicitate la înşelăciune, Curtea a reţinut că inculpaţii au săvârşit faptele cu intenţie directă, calificată prin scop, aceştia prevăzând şi urmărind rezultatul faptelor lor.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate, Curtea, contrar opiniei instanţei de fond, a constatat că faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată există, au fost săvârşite de aceştia şi constituie infracţiunile de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune, în sensul art. 15 din C. pen., fiind săvârşite cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, astfel încât în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpaţilor la câte o pedeapsă cu închisoarea.
Având ca scop stabilirea unei sancţiuni corecte, care să fie o reflectare a atingerii aduse în mod concret valorii sociale încălcate, individualizarea judiciară a pedepsei trebuie să fie guvernată de principiul proporţionalităţii.
În acest sens, art. 74 din C. pen., cu denumire marginală "Criterii generale de individualizare a pedepsei, statuează:
"stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face, în raport, cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Astfel, instanţa a reţinut faptul că inculpatul A. a avut rolul de autor al faptei de înşelăciune, nu este la primul impact cu legea penală, a mai fost condamnat pentru infracţiuni contra patrimoniului în străinătate, care chiar dacă nu sunt recunoscute de Statul Român, ne pot face un tablou al acestui făptuitor.
Instanţa a avut în vedere situaţia familială şi socială a inculpaţilor C. şi B., precum şi lipsa antecedentelor penale ale acestora.
În referire la toţi inculpaţii, instanţa de apel a reţinut abilitatea extraordinară cu care aceştia au acţionat pentru înşelarea persoanei vătămate, profitând de dorinţa acesteia de câştig prin intermedierea unor pietre preţioase despre care avea puţine cunoştinţe, în raport, cu inculpatul C. care era specializat în domeniu. A mai reţinut instanţa de apel, cuantumul ridicat al prejudiciului produs victimei, precum şi atitudinea de nerecunoaştere a acuzaţiilor avută de inculpaţi pe întregul proces penal, lipsa de compasiune pentru victimă, neefectuarea nici măcar a unui minim demers pentru acoperirea chiar în parte a prejudiciului adus acesteia, atitudinea necorespunzătoare a inculpaţilor pe întregul proces penal şi abilitatea acestora de a crea diverse scenarii chiar cu riscul producerii unor eventuale erori judiciare prin zădărnicirea aflării adevărului judiciar, dacă autorităţile judiciare nu ar fi fost riguroase şi vigilente.
S-a avut în vedere în continuare aportul deosebit pe care inculpaţii C. şi A. l-au avut la înşelarea victimei, precum şi aportul mai redus pe care l-a adus inculpata B., ceea ce se va regăsi în cuantumul pedepsei cu închisoarea ce va fi aplicată fiecăruia dintre inculpaţi, precum şi în modalitatea de executarea a acestora.
Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere că inculpatul C. şi-a înşelat propriul prieten, folosindu-se de ascendentul pe care acesta îl avea faţă de persoana vătămată în domeniul comercializării pietrelor şi obiectelor preţioase.
În niciun caz, toate elemente reale şi personale mai sus învederate, în opinia Curţii, nu converg spre reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de dispoziţiile art. 75 alin. (2), lit. a) sau b) din C. pen., întrucât, dimpotrivă, există elemente legate de modul de comitere a faptelor şi de atitudinea inculpaţilor care conduc chiar la o agravare a răspunderii penale.
Aplicând criteriile de individualizare a pedepsei, instanţa a aplicat inculpaţilor C. şi A. câte o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare cu executarea în regim de detenţie, pedepse care sunt conforme criteriilor prevăzute de lege pentru individualizare, aceste pedepse fiind în măsură să asigure conştientizarea consecinţelor faptei comise, reacţia socială fiind proporţională, atât cu gravitatea, cât şi cu circumstanţele personale ale inculpaţilor, astfel încât coerciţia şi exemplaritatea pedepsei pot fi asigurate numai prin rigorile de executarea în regim de detenţie.
În privinţa inculpatei B., reţinând vinovăţia pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune pentru care a fost trimisă în judecată, instanţa de apel a constatat că o pedeapsă 1 an închisoare, dar cu dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de doi ani este conformă criteriilor prevăzute de lege pentru individualizarea pedepsei, această pedeapsă fiind în măsură să asigure conştientizarea consecinţelor faptei comise, reacţia socială fiind proporţională, atât cu gravitatea, cât şi cu circumstanţele personale ale inculpatei, astfel încât coerciţia şi exemplaritatea pedepsei pot fi asigurate numai prin rigorile impuse de dispoziţiile art. 91 şi urm. C. pen., iar prin aceasta să se obţină o reeducare concretă şi viabilă a acesteia.
Faţă de dispoziţiile art. 67 alin. (1) din C. pen., instanţa a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi aleşi în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de doi ani, durată apreciată ca fiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei complementare, având în vedere că o astfel de pedeapsă este necesară faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana inculpaţilor, fiind creată o nedemnitate în persoana inculpaţilor de a accesa/ocupa astfel de funcţii, iar ca urmare, vor fi aplicate aceleaşi interdicţii şi cu titlu de pedepse accesorii, în temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea a constatat următoarele:
Potrivit art. 1357 din C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
Astfel, pentru angajarea obligaţiei făptuitorului de despăgubire a victimei prin repunerea ei în situaţia anterioară este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiţii: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi consecinţele dăunătoare produse şi vinovăţia făptuitorului.
Principiul fundamental al răspunderii civile delictuale este acela că fiecare este răspunzător pentru propriile sale fapte şi trebuie să repare prejudiciul pe care l-a adus altcuiva prin săvârşirea acestora.
Curtea a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru admiterea acţiunii civile aşa cum a fost formulată de partea civilă împotriva inculpaţilor, fiind întrunite elementele necesare angajării răspunderii civile delictuale a acestora, respectiv: fapta ilicită, constând în infracţiunea de înşelăciune şi complicitate la aceasta, infracţiune de rezultat producătoare de prejudicii asupra patrimoniului părţii civile, existenţa prejudiciului, constând în daunele materiale în cuantum de 30.000 Euro cu care aceasta a fost înşelată, precum şi în daunele morale încercate de această parte civilă, ca urmare a suferinţelor şi frustrărilor produse acesteia de la momentul faptei şi pe tot parcursul acestui proces penal, persoana vătămată fiind lipsită intempestiv de o sumă importantă de bani printr-o activitate infracţională concertată chiar de cel mai bun prieten al său, văzându-se o mare perioadă de timp într-o situaţie fără ieşire, suportând un cuantum considerabil de sentimente negative legate de imposibilitatea în viitor de a-şi mai vedea recuperat prejudiciul, persoana vătămată având înscrisuri cu privire la declanşarea unui diabet pe fond de stres, aşa încât a apreciat Curtea, suma de 10.000 Euro este considerată ca şi suficientă pentru repararea prejudiciului moral adus victimei.
În continuare, s-a reţinut că există legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciile mai sus precizate, precum şi vinovăţia inculpaţilor, reţinută de instanţă sub forma intenţiei directe calificată prin scop, acela de înşelare şi prejudiciere a victimei.
Nu în ultimul rând, s-a reţinut conivenţa inculpaţilor în producerea prejudiciilor victimei şi de aici răspunderea solidară a acestora în temeiul art. 1382 din C. civ. pentru acoperirea acestor prejudicii.
Cu privire la oportunitatea menţinerii măsurilor asiguratorii, Curtea a reţinut, în primul rând, că dispoziţia instanţei de fond de ridicare a unor asemenea măsuri asiguratorii nu este definitivă şi executorie.
Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere, că potrivit art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de şase luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.
În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, atât la luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca aceasta, prin durata şi scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hot. din 2008).
Cu privire la verificarea măsurilor asigurătorii, Curtea a opinat, că în absenţa unei dispoziţii explicite în materia măsurilor asiguratorii, care nu sunt luate pentru un anumit termen, nu poate fi incidentă sancţiunea încetării de drept în condiţiile art. 268 alin. (2) din C. proc. pen., prin încălcarea obligaţiei instanţei de judecată de a proceda la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii procesuale.
Curtea a considerat că încetarea măsurii asiguratorii trebuie prevăzută explicit de lege, astfel cum legiuitorul a procedat în ipoteza reglementată de art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit căruia măsurile asigurătorii încetează de drept în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii prin care acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată în temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., iar persoana vătămată nu a introdus acţiune la instanţa civilă.
Spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 din C. proc. pen. stabileşte, în mod expres, situaţiile în care acestea încetează de drept, o asemenea reglementare nu se regăseşte în codificarea procesual penală şi în privinţa măsurilor asigurătorii, iar soluţia juridică a aplicării prin analogie a textului de lege menţionat şi în ipoteza măsurilor asigurătorii, avansată de apărare, nu poate fi acceptată, din moment ce, pe de-o parte, pentru cele două categorii de măsuri, legiuitorul a instituit condiţii diferite de luare şi menţinere, cu consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea încetării lor (printre altele, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe perioada căruia puteau fi luate şi menţinute şi nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal), iar, pe de altă parte, textul în discuţie (art. 241 din C. proc. pen.) nu conţine o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidenţă este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare şi aplicare.
Mai mult, s-a observat că, deşi enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia examinării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, art. 2502 din C. proc. pen. nu face referire şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.
Curtea a apreciat că, ultima verificare a măsurilor asiguratorii a fost efectuată cu ocazia pronunţării hotărârii fondului, care încă nu este definitivă decât prin pronunţarea prezentei decizii penale, iar în vederea garantării achitării prejudiciilor, astfel cum au fost mai sus stabilite, în baza art. 2502 din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4), lit. c) din C. proc. pen. se consideră necesară menţinerea măsurilor asiguratorii luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor B. şi
C., precum şi instituirea unor astfel de măsuri asiguratorii în baza art. 249 din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4), lit. c) din C. proc. pen. asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 40.000 Euro.
Văzând că aceste obiecte au fost folosite la comiterea faptelor, s-a dispus confiscarea în folosul statului, a celor patru pietre moissanite sintetice de culoare albastru verzui, aflate în posesia persoanei vătămate până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal, context în care s-a pus în vedere persoanei vătămate constituită parte civilă D. obligaţia de a preda cele patru pietre moissanite sintetice de culoare albastru verzui, aflate în posesia sa, la Camera de Corpuri Delicte a instanţei de fond - Judecătoria Adjud, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiei instanţei de apel de confiscare a acestora în folosul statului.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud şi partea civilă D..
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 92/30.06.2022 pronunţată de Judecătoria Adjud şi, în rejudecare:
A înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile privind soluţionarea acţiunii penale şi acţiunii civile cu privire la inculpaţii - intimaţi A., C. şi B..
În baza art. 244 alin. (1) din C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu executarea în regim de detenţie, pentru infracţiunea de înşelăciune.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b)- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen. a condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu executarea în regim de detenţie, pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de doi ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b)- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., a condamnat inculpata B. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune.
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de doi ani, de la data pronunţării prezentei decizii penale.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. (a) - dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. (b) - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă care urmează a se executa numai în caz de anulare ori revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 91 din C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei, stabilind termen de încercare de 2 (trei) ani.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. a impus inculpatei obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza din Municipiul Galaţi - Judeţ Galaţi, sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Municipiul Galaţi - Judeţ Galaţi.
A stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Galaţi şi a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 397 din C. proc. civ., în referire la art. 1357 din C. civ. şi art. 1382 din C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi a obligat inculpaţii A., C. şi B., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 40.000 Euro în echivalent în RON la data plăţii efective cu titlul de despăgubiri civile (din care 30.000 Euro daune materiale, iar 10.000 Euro daune morale).
În baza art. 2502 din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4), lit. c) din C. proc. pen. a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa din data de 11 iunie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatei B.: un apartament compus din trei camere şi dependinţe, în suprafaţă de 43,64 mp, balcon 0,53 mp situat în Municipiul Galaţi, jud. Galaţi, nr. cadastral x şi în cartea funciară nr. x Galaţi, cu preţul de vânzare 106.500 RON; un apartament compus dintr-o cameră şi dependinţe, în suprafaţă de 25,95 mp, situat în Municipiul Galaţi, cartier Port, str. x, jud. Galaţi, nr. cadastral x;5 şi în cartea funciară nr. x Galaţi cu preţul de vânzare 52.050 RON, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 2502 din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4), lit. c) din C. proc. pen. a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea prin ordonanţa din data de 11 iunie 2021 asupra următorului bun imobil aparţinând inculpatului C.: imobilul situat în Municipiul Constanţa, Bulevardul x, jud. Constanţa, intabulat în cartea funciară cu nr. x Constanţa, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30.01.2019 încheiat la Notarul Public E., cu preţul de vânzare 68.000 Euro.
În baza art. 249 din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4), lit. c) din C. proc. pen. a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 40.000 Euro.
În baza art. 112 alin. (1), lit. b) din C. pen. a dispus confiscarea în folosul statului, a celor patru pietre moissanite sintetice de culoare albastru verzui, aflate în posesia persoanei vătămate până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal, iar în temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4), lit. i) din C. proc. pen. a pus în vedere persoanei vătămate constituită parte civilă D. obligaţia de a preda cele patru pietre moissanite sintetice de culoare albastru verzui, aflate în posesia sa, la Camera de Corpuri Delicte a instanţei de fond - Judecătoria Adjud, în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiei instanţei de apel de confiscare a acestora în folosul statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat inculpaţii A., C. şi B. la plata sumei de câte 1000 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi la instanţa de fond.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii penale, iar în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în faza procesuală a apelului au rămas în sarcina statului.
III. Recursurile în casaţie.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recursuri în casaţie inculpaţii C., A. şi B. prin apărător aleşi.
a) În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, aflate la dosarul curţii de apel, inculpatul C. prin apărător ales a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului C. pentru temeiul de drept prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b), teza I din C. proc. pen.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 441 din C. proc. pen. a solicitat ca până la soluţionarea recursului în casaţie să se suspende executarea hotărârii cu respectarea de către condamnat a unor dintre obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) din C. pen.
Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat a fost întemeiată pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
S-a mai arătat că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Cererea de recurs în casaţie s-a apreciat că îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele părţilor care au exercitat calea extraordinară de atac, hotărârea care se atacă şi semnătura părţilor. Totodată, este îndeplinită şi condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Recurentul inculpat prin apărător ales a făcut un scurt istoric al cauzei cu privire la sentinţa pronunţată în primă instanţă şi la decizia instanţei de apel.
S-a arătat că potrivit deciziei recurate, elementele de tipicitate obiectivă ale faptei de complicitate la înşelăciune săvârşită de C. ar fi fost comise: prin asigurarea scenariului în care trebuia să fie prinsă victima (în sensul că i-ar fi precizat persoanei vătămate că ar fi interesat de cumpărarea unor pietre preţioase, în cazul în care ar veni vreo persoană care ar avea de vânzare astfel de pietre), prin transmiterea de mesaje încurajatoare către victimă în sensul de a nu pierde o astfel de tranzacţie care se dorea a fi una profitabilă (prin mesajul transmis persoanei vătămate de către inculpatul C., în sensul că astfel de pietre preţioase albastre, verzi ori roz sunt o avere şi nu găseşti decât în filme, nu a făcut decât să-l determine încă o dată pe persoana vătămată să achiziţioneze cât mai repede pietrele zise preţioase) şi prin furnizarea chiar şi a pietrelor pe care autorul urma să le vândă.
Recurentul inculpat prin apărător ales a făcut referire la decizia nr. 613/RC/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la faptul că orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
S-a mai menţionat că potrivit interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în majoritatea deciziilor pronunţate sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează, atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege."
Acest caz de casare are în vedere acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.
Drept urmare, verificarea tipicitării faptei în calea extraordinară a recursului în casaţie implică analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, respectiv dacă se realizează o corespondenţă deplină între fapta comisă şi tiparul de incriminare corespunzător infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.
Având în vedere că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, deci care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, instanţa supremă urmează a verifica doar corespondenţa formală între elementele faptice reţinute în hotărârile recurate şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
S-au indicat conţinuturile art. 244 alin. (1), art. 48, art. 15 din C. pen., precum şi aspecte doctrinare cu privire la subiectul activ al faptei de înşelăciune, la condiţiile complicităţii şi la alte condiţii de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune.
Recurentul inculpat prin apărător ales a precizat că din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv Curtea de Apel galaţi, s-a constatat că acţiunea inculpatului C. nu corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, reţinută în concret, în sarcina sa.
Starea de fapt reţinută prin decizia recurată constă în aceea că: anterior datei de 19 august 2019, respectiv cu aproximativ două săptămâni înainte de încheierea tranzacţiei, inculpatul C. i-ar fi comunicat părţii civile faptul că, în cazul în care ar veni vreo persoană care ar avea de vânzare astfel de pietre, ar fi interesat de cumpărarea unor pietre preţioase; prin mesajul transmis persoanei vătămate de către inculpatul C. în sensul că astfel de pietre preţioase albastre, verzi, ori roz sunt o avere şi nu găseşti decât în filme, nu a făcut decât să-l determine încă o dată pe persoana vătămată să achiziţioneze cât mai repede pietrele zise preţioase; furnizarea chiar şi a pietrelor pe care autorul urma să le vândă.
Conţinutul normei de incriminare, din perspectiva elementului material specific laturii obiective al infracţiunii constă în existenţa unei acţiuni, sub forma unui ajutor, de inducere în eroare a părţii civile prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase.
Elementul material al infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în situaţia analizată şi reţinută în sarcina recurentului de către instanţa de apel, aşa cum a arătat, a constat în următoarele modalităţi faptice:
- i-a precizat persoanei vătămate că ar fi interesat de cumpărarea unor pietre preţioase, în cazul în care ar veni vreo persoană care ar avea de vânzare astfel de pietre;
- a transmis persoanei vătămate un mesaj în care a precizat că astfel de pietre preţioase albastre, verzi, ori roz sunt o avere şi nu găseşti decât în filme pentru a-l determina să achiziţioneze cât mai repede pietrele zise preţioase;
- a furnizat pietrele pe care autorul urma să le vândă.
În cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel a constatat că elementul material al infracţiunii analizată constă în transmiterea unor informaţii privind posibilitatea întâmplării unei situaţii sau împrejurări care, aparent, prezentau interes pentru inculpat (interesul inculpatului C. pentru achiziţionarea unor pietre preţioase în situaţia în care partea civilă va fi căutată de vreo persoană), transmiterea unor informaţii legate de potenţialul unor pietre preţioase de a avea o valoare foarte mare (astea verzi şi roz sunt o avere doar în filme vezi) şi furnizarea unor pietre autorului faptei de înşelăciune.
Aceste modalităţi reţinute de către instanţa de apel nu pot reprezenta un ajutor privind sprijinirea unei acţiuni de amăgire (inducere în eroare), fiind incompatibile cu preceptul normei de incriminare, neîntegrându-se în latura obiectivă a infracţiunii.
Astfel, activităţile de ajutor sau înlesnire privind inducerea în eroare a părţii civile reţinute de către instanţa de apel nu pot reprezenta sau suprapune conduita inculpatului cu norma de incriminare, respectiv cu condiţiile de tipicitate obiectivă sau stabili identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.
Toate aceste acţiuni nu pot asigura concordanţa dintre situaţia de fapt reţinută şi tipicitatea obiectivă a infracţiunii.
A susţine că acţiunea de a informa o persoană în legătură cu o împrejurare sau stare a unor lucruri reprezintă o faptă concretă de înşelăciune, sub forma unui ajutor, ce corespunde normei de incriminare, echivalează cu interpretarea eronată a normei şi determină o extindere nepermisă a înţelesului textului de lege analizat.
Astfel, pentru a se constata caracterul tipic al unei conduite, nu este suficient a se verifica simpla corespondenţă între acţiunea/inacţiunea prescrisă de norma de incriminare şi conduita analizată, ci se impune, cu necesitate, a se realiza interpretarea normei de incriminare.
Prin urmare, a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat de inculpat referitor la criticile privind lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat, în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, strict, în raport, cu situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată.
b) În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie formulat de recurenţii inculpaţi A. şi B. prin apărător ales, aflate la dosarul curţii de apel s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitării inculpaţilor pentru temeiul de drept prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 441 din C. proc. pen. au solicitat ca până la soluţionarea recursului în casaţie să se suspende executarea deciziei penale nr. 491/A din data de 20.04.2023 a Curţii de Apel Galaţi.
Cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii inculpaţi se întemeiază pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
S-a mai menţionat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele părţilor care au exercitat calea extraordinară de atac, hotărârea care se atacă şi semnătura părţilor. Totodată, este îndeplinită şi condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Recurenţii inculpaţi prin apărător ales au făcut un scurt istoric al cauzei cu privire la sentinţa pronunţată în primă instanţă şi la decizia instanţei de apel, în ceea ce îi priveşte.
De asemenea, au fost expuse conţinuturile prevăzute de art. 244 alin. (1), art. 48 şi art. 15 din C. pen., fiind expuse condiţiile complicităţii, precum şi aspecte doctrinare cu privire la tipicitatea unei fapte.
În ceea ce-l priveşte pe recurentul inculpatul A. s-a arătat că acţiunea imputată acestuia nu corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii complicitate la înşelăciune, reţinută, în concret, în sarcina sa.
Starea de fapt reţinută prin decizia recurată constă în aceea că ar fi prezentat persoanei vătămate pietre lipsite de valoare, ca având calitate de diamante, obţinând în acest sens de la persoana vătămată o sumă considerabilă de bani, respectiv, 30.000 euro.
Cu toate acestea, instanţa de apel nu indică nicio probă din care să rezulte că: pietrele prezentate, sunt în mod obiectiv aceleaşi cu cele aflate în posesia persoanei vătămate, în condiţiile în care acestea au fost lăsate în posesia sa în permanenţă de organele judiciare, având posibilitatea de a le schimba în toată această perioadă; inculpatul ar fi cunoscut în mod cert vericitatea pietrelor prezentate spre cumpărare persoanei vătămate, în condiţiile în care, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel reţin că acestea fuseseră cumpărate de inculpat din Spania în condiţii similare, fără acte de provenienţă şi deci fără nicio garanţie a autenticităţii lor; care este proba ce demonstrează elementul de "inducere în eroare" a persoanei vătămate, în condiţiile în care însăşi persoana vătămată, întrebată fiind în faţa instanţei de fond dacă se consideră înşelată de inculpatul
A. a răspuns în finalul declaraţiei de la instanţă (pag. 13), când întrebat fiind dacă inculpatul A. a folosit vreo modalitate de a încerca să-l inducă în eroare, partea civilă a răspuns:"Nu"!
Pornind de la această realitate de netăgăduit, confirmată de partea civilă şi de celelalte probe, respectiv faptul că lipseşte un elemente esenţial al tipicităţii infracţiunii de înşelăciune - inducerea în eroare, s-au reliefat următoarele împrejurări ce exclud ipoteza lansată de acuzare: partea civilă nu se consideră, ea însăşi, victima unei încercări de a fi înşelată de către inculpatul A.; inculpatul A. nu s-a folosit de înscrisuri care să ateste în fals provenienţa bunurilor, spunându-i sincer părţii civile că nu a cumpărat pietrele de la un magazin de specialitate şi nu deţine acte pentru acestea; inculpatul A. nu s-a folosit de certificate de autenticitate cu care să încerce a o induce în eroare pe partea civilă; inculpatul A. nu a adus niciun instrument de măsură/tester menit a confirma în fals caracteristicile pietrelor oferite spre vânzare, partea civilă verificându-le cu propriile instrumente; inculpatul A. i-a pus la dispoziţie pietrele părţii civile, pentru a le verifica şi la o altă persoană, fără a încerca în vreun fel să influenţeze decizia părţii civile; nu există absolut nicio probă din care să rezulte că inculpatul cunoştea că pietrele aflate în posesia sa ar fi false, astfel încât cu ştiinţă să încerce apoi a induce în eroare pe partea civilă.
Din toate aceste elemente a rezultat faptul că tranzacţia ce a avut loc între inculpat şi partea civilă nu a avut loc ca urmare a vreunei manopere dolosive din partea inculpatului, chiar şi partea civilă confirmând acest fapt, astfel încât fapta de înşelăciune nu există în materialitatea sa, tranzacţia fiind una pur civilă, neafectată de niciun viciu de consimţământ.
În condiţiile în care intenţia de inducere în eroare trebuie să fie directă şi calificată prin scop, acuzarea nu a invocat nicio dovadă concretă în acest sens, nefiind probat faptul că inculpatul ar fi cunoscut la rândul său, caracterul pretins"fals" al pietrelor vândute.
Astfel, cum a rezultat din probele administrate, inculpatul însuşi le-a cumpărat de la alte persoane fizice din Spania, fără a fi întocmite acte sau a deţine certificate de autenticitate, utilizând exact aceleaşi metode de verificare a lor ca şi cele folosite de partea civilă.
Prin urmare, chiar şi în ipoteza în care s-ar fi dovedit ca pietrele vândute sunt aceleaşi cu cele prezentate ulterior de partea civilă, era posibil - datorită relativităţii rezultatelor oferite de testerele de diamante cu care au fost verificate pietrele, aceasta să fi certificat în mod eronat veridicitatea pietrelor cu ambele ocazii, fapt ce exclude vreo urmă de vinovăţie în privinţa inculpatului.
În ipoteza în care ar fi existat certitudinea faptului că pietrele prezentate spre expertizare (prima dată la peste o lună de la tranzacţie) sunt unele şi aceleaşi cu pietrele vândute, în lipsa unor dovezi certe privind faptul că vânzătorul ar şi ştiut că nu sunt diamante naturale, precum şi în lipsa elementelor de inducere în eroare a cumpărătorului, litigiul era unul de natură civilă, eroarea esenţială asupra calităţii mărfii cumpărate putând genera, de plano, anularea tranzacţiei.
Pentru aceste motive, s-a apreciat că se impunea dispunerea soluţiei de achitare a inculpatului A., în baza disp. art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta nu e prevăzută de legea penală, fiind în realitate un litigiu civil, întrucât lipseşte inducerea în eroare, ca element de tipicitate al infracţiunii de înşelăciune.
Referitor la acţiunile imputate inculpatei B. nu corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii complicitate la înşelăciune, reţinută în sarcina sa.
Conţinutul normei de incriminare, din perspectiva elementului material specific laturii obiective al infracţiunii constă în existenţa unei acţiuni, sub forma unui ajutor, de inducere în eroare a părţii civile prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoasă.
Elementul material al infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în situaţia analizată şi reţinută în sarcina acesteia de către instanţa de apel, aşa cum s-a arătat, a constat în următoarele modalităţi faptice: asigurarea mijlocului de transport cu cre să se deplaseze la restaurantul persoanei vătămate, unde avea să aibă loc tranzacţia; asigurarea aportului la inducerea şi menţinerea acesteia în eroare prin ţinerea legăturii telefonice continue între inculpaţi (prin rechizitoriu e acuzată doar de ţinerea legăturii telefonice cu inculpatul C.).
Aceste modalităţi reţinute de către instanţa de apel nu pot însă reprezenta un ajutor privind sprijinirea unei acţiuni de amăgire (inducere în eroare), fiind incompatibile cu preceptul normei de incriminare, neintegrându-se în latura obiectivă a infracţiunii.
Astfel, activităţile de ajutor sau înlesnire privind inducerea în eroare a părţii civile, reţinute de către instanţa de apel, nu pot reprezenta sau suprapune conduita inculpatului cu norma de incriminare, respectiv cu condiţiile de tipicitate obiectivă sau stabili identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.
Toate aceste acţiuni nu pot asigura concordanţa dintre situaţia de fapt reţinută şi tipicitatea obiectivă a infracţiunii.
Astfel, pentru a se constata caracterul tipic al unei conduite, nu este suficient a se verifica simpla corespondenţă între acţiunea/inacţiunea prescrisă de norma de incriminare şi conduita analizată, ci se impune, cu necesitate, a se realiza interpretarea normei de incriminare.
1. Referitor la ajutorul constând în împrumutarea autoturismului cu care inculpatul A. s-a deplasat în mun. Adjud, din probele cauzei rezultă că: cei doi nu s-au întâlnit niciodată în acea perioadă, vorbind doar la telefon, aspect pe care îl reţine şi instanţa de apel - de aici şi acuzaţia că ar fi ţinut legătura telefonic; inculpatul A. a rugat-o telefonic pe inculpata B. să-i împrumute autoturismul câteva zile cât se afla în România, fără a-i preciza pentru ce anume şi unde se va deplasa cu el, neexistând nicio probă care să indice contrariul; pentru a prelua autoturismul, A. a luat cheile apartamentului inculpatei de la mama acesteia, acolo unde se găseau cheile autoturismului; B. şi D. nu se cunosc, iar A. nu i-a povestit niciodată despre acesta sau că ar intenţiona să-i vândă nişte pietre preţioase; în toată această perioadă B. s-a aflat în mun. Constanţa, în vacanţă împreună cu fiica sa.
2. Cu privire la pretinsul ajutor constând în ţinerea legăturii telefonice cu inculpatul C., a arătat următoarele: instanţa de apel nu a indicat în care, în actul de sesizare nu se susţine că inculpatul A. ar fi transmis sau primit vreo informaţie utilă săvârşirii infracţiunii care/de la C. în data de 19.08.2019, prin intermediul inculpatei B., "ţinerea legăturii" fiind astfel lipsită de sens/scop şi conţinut, chiar şi prin prisma rechizitoriului şi a deciziei instanţei de apel; între B. şi C. nu există convorbiri telefonice, conform listingurilor telefonice de la dosarul cauzei; între B. şi soţia inculpatului I. au existat câteva convorbiri telefonice legate de găsirea unei locaţii pentru închiriere, în contextul vacanţei petrecute la Constanţa, inculpata arătând că se cunoscuseră anterior prin prisma relaţiei dintre soţii/partenerii lor şi că păstrau legătura ocazional; soţia inculpatului I. nu a fost audiată în cauză, astfel încât acuzaţia de transmitere de informaţii (neidentificate) prin soţia inculpatului nici măcar nu a fost verificată în vreun fel, acuzaţia adusă fiind pur formală, în scopul justificării luării măsurilor asigurătorii şi deposedării inculpatei în mod injust de bunurile proprii, în favoarea părţii civile.
Fapta de complicitat, pentru a fi reală în materialitatea sa, trebuie să aibă ataşat, cu necesitate şi elementul de tipicitate al intenţiei de a ajuta în scop infracţional.
Din probele cauzei rezultă însă, fără putinţă de tăgadă, lipsa acestui elemente, împrumutul autoturismului fiind un simplu contract civil, în condiţiile în care inculpata nu a cunoscut nimic despre tranzacţia pe care urma să o efectueze inculpatul A., unde anume, dacă va folosi în scopul deplasării autoturismul său, etc.
Mai mult, alegaţia conform căreia aceasta ar fi transmis informaţii (neidentificate în concret) inculpatului I. este pur şi simplu o fabulaţie, neexistând niciun mijloc de probă care să susţină o astfel de acuzaţie pentru care inculpata a şi fost condamnată.
Din punct de vedere al tipicităţii unei fapte de complicitate la înşelăciune, ar fi trebuit ca din probele cauzei să rezulte că: ajutorul ar fi fost dat cu intenţie, ştiind că făptuitorul urmărea să înşele o persoană; ajutorul ar fi trebuit să fie real şi efectiv, necesar şi esenţial pentru săvârşirea faptei (aşa cum a declarat şi inculpatul A., dacă nu împrumuta maşina, ar fi ales oricare alt mijloc de transport pentru a se deplasa la întâlnirea cu D.); între complice şi autor ar fi trebuit să existe o înţelegere infracţională în acest sens; ar exista un posibil mobil/scop pentru săvârşirea actelor de complicitate.
Concluzionând, a împrumuta un autoturism care nu era singurul mijloc de transport cu care un alt inculpat se putea deplasa pentru a se întâlni cu persoana vătămată, ori a "ţine legătura" cu o altă persoană, fără a se indica şi dovedit conţinutul infracţional al convorbirilor purtate, nu constituie fapte de natură penală.
Întrucât niciunul din aceste elemente esenţiale de tipicitate nu rezultă din probatoriul administrat şi situaţia reţinută pe baza acestuia, se impunea ca instanţa de apel să dispună achitarea în baza disp. art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.
Prin urmare, au solicitat admiterea recursului în casaţie, referitor la criticile privind lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, în sensul că nu corespund modelului abstract de incriminare, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, dispunând achitarea inculpaţilor A. şi B., în baza disp. art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta nu e prevăzută de legea penală.
La dosarul curţii de apel au fost depuse concluzii scrise ale intimatei părţi civile D. prin apărător ales, la filele x, solicitând în principal respingerea cererilor de recurs în casaţie formulate de către inculpaţii A., B. şi C., ca inadmisibile; în subsidiar, respingerea cererilor de recurs în casaţie formulate de către inculpaţii A., B. şi C., ca neîntemeiate; obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Aceasta a făcut referiri la rechizitoriu şi hotărârile pronunţate de prima instanţă şi în apel, apreciind că cererile de recurs în casaţie ale inculpaţilor sunt inadmisibile, că acestea sunt similare.
Astfel, la filele x din cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A., B. şi filele x din cererea de recurs formulată de inculpatul C. sunt redate considerentele instanţei de apel, aspectele prezentate de cei trei inculpaţi ca şi motive de recurs în casaţie, fiind menţionate la filele x din cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A., B., respectiv 25-32 din cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C..
Inculpaţii au invocat ca şi temei al cererilor de recurs în casaţie prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. S-a invocat jurisprudenţă a Înaltei Curţi. S-a menţionat că acest motiv se referă la situaţiile în care un inculpat a fost condamnat pentru o faptă care constituie contravenţie sau abatere disciplinară ori pentru o faptă care ar putea atrage numai răspunderea civilă - contractuală sau delictuală, nicidecum la situaţiile menţionate de inculpaţi în cererile de recurs în casaţie formulate.
De altfel, chiar inculpaţii susţin prin cererile de recurs în casaţie formulate faptul că: recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, deci care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică doar corespondenţa formală între elementele faptice reţinute în hotărârile recurate şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
Or, prin motivele de recurs formulate de inculpaţi critică raţionamentul logico-juridic care a condus judecătorii la interpretarea faptelor, a probelor şi a dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, adică tocmai operaţiunea prin intermediul căreia magistratul îşi formează opinia într-o cauză, fiind evident că acest aspect nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie prevăzut la art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În realitate prin pretinsele motive de recurs în casaţie inculpaţii cer Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să facă o reinterpretare a probelor din dosar.
Intimata parte civilă prin apărător ales a precizat că dacă se va rece peste considerentele menţionate solicită respingerea cererilor de recurs în casaţie, ca neîntemeiate, menţinând decizia instanţei de apel, pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. şi B..
Prin cererea de recurs formulată de aceşti doi inculpaţi s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să facă o readministrate a întregului probatoriu, fapt nepermis în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.
Astfel, a făcut referire la susţinerile recurentului inculpat A. din cererea de recurs în casaţie, considerând că instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă a tuturor probelor aflate la dosarul cauzei, respingând motivat toate aceste apărări, exemplificând din decizia instanţei de apel, filele x.
Prin urmare nu se poate susţine că nu a existat intenţia calificată prin scop a inculpaţilor de a induce în eroare persoana vătămată.
Cu privire la inculpata B., a făcut referiri la cererea de recurs în casaţie a acesteia, a inculpatului C., arătând că în ceea ce priveşte forma de participaţie penală a complicităţii, aceasta se poate realiza, atât prin înlesnire, cât şi prin ajutorul dat înainte sau în timpul săvârşirii faptei, fiind citat din decizia instanţei de apel, fila x.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., se solicită a se avea în vedere că pe parcursul procesului, a avut o atitudine nesinceră. Astfel, acesta a încercat să inducă în eroare instanţa de judecată chiar şi în faţa unor probe evidente, cum este extrasul din conversaţie K. (depuse la dosar şi cu ocazia audierii părţii civile) din care rezultă în mod clar că inculpatul C. i-a sugerat persoanei vătămate faptul că pietrele vândute de A. valorează foarte mult.
Prin urmare, în raport cu întreg probatoriul administrate nu se poate susţine faptul că "activităţile de ajutor sau înlesnire reţinute de către instanţa de apel nu pot reprezenta sau suprapune conduita inculpatului cu norma de incriminare", atâta timp cât este clar faptul că instanţa a făcut o corectă apreciere a materialului probator, constatând în mod corect că situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune.
Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererilor, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 14 septembrie 2023.
În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, dosarul Înaltei Curţi, magistratul asistent a concluzionat că cererile de recurs în casaţie au fost formulate de inculpaţii A., B. şi C. şi au fost declarate în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.
Decizia recurată face parte din categoria hotărârilor împotriva cărora se poate formula recurs în casaţie, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpaţi, fiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 alin. (1) şi art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.
De asemenea, cererile de recurs în casaţie îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpaţilor, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorilor aleşi ai inculpaţilor care au exercitat calea de atac, în numele acestora.
În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. se constată că, în cuprinsul motivelor de recurs, a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Magistratul asistent raportor a opinat că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii C., A. şi B. îndeplinesc condiţiile pentru admisibilitate în principiu a acestora.
Cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulată de recurentul inculpat este neîntemeiată, întrucât în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac şi a posibilelor soluţii pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susţinerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepţionale prev. de art. 441 alin. (1) din C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 14 septembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 491/A din data de 20 aprilie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
S-a trimis cauza Completului C10, în vederea judecării cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., C. şi B., s-a fixat termen la data de 28 septembrie 2023, pentru când se vor cita părţile şi cu încunoştinţarea telefonică a apărătorilor aleşi ai recurenţilor inculpaţi A., C. şi B..
S-au respins cererile de suspendare a executării deciziei penale nr. 491/A din data de 20 aprilie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori formulate de recurenţii inculpaţi.
Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut în sinteză ceea ce au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi aspectele mai sus menţionate din raportul magistratului asistent.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., C. şi
B., Înalta Curte a constatat că acestea sunt admisibile în principiu pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.
În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.
Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casaţie, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convenţional cu împuternicire specială (avocat).
Totodată, referitor la conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c) şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie (lit. d), rezultând, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convenţional al titularului, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.
Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererile de recurs în casaţie sunt formulate în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, conform dispoziţiilor art. 435 din C. proc. pen., de către inculpaţii C., A. şi B. potrivit dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., împotriva unei hotărâri care poate fi atacată cu recurs în casaţie conform art. 434 din C. proc. pen.
Totodată, cererile de recurs în casaţie îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererilor este indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi motivarea acestuia.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie inculpatul C. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.
Totodată, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii, cu respectarea de către condamnat a unora din obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) din C. pen.
În cadrul motivelor, a arătat că, asupra acţiunilor sale, cu referire la fapta de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., instanţa a constatat că "în data de 19.08.2019, l-a ajutat pe inculpatul A. să-l inducă în eroare pe persoana vătămată D., asigurându-l pe acesta că pietrele prezentate de A. sunt veritabile, deşi cunoştea că acestea sunt false, ceea ce a condus la prejudicierea persoanei vătămate cu suma de 30.000 euro;
- inculpatul C. (...) împreună cu soţia sa au mers la persoana vătămată în Adjud, cu 2 săptămâni înainte de tranzacţie, (...) i-ar fi precizat persoanei vătămate că ar fi interesat de cumpărarea unor pietre preţioase, în cazul în care ar veni vreo persoană care ar avea de vânzare astfel de pietre;
- prin mesajul transmis persoanei vătămate de către inculpatul C. în sensul că astfel de pietre preţioase albastre, verzi ori roz sunt o avere şi nu găseşti decât în filme, nu a făcut decât să-l determine încă o dată pe persoana vătămată să achiziţioneze cât mai repede pietrele zise preţioase (...);
În cazul complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, elementul material constă în ajutorul acordat de inculpaţii C. şi B., coinculpatului A. prin asigurarea mijlocului de transport cu care să se deplaseze la restaurantul persoanei vătămate, unde avea să aibă loc tranzacţia, prin asigurarea scenariului în care trebuia să fie prinsă victima, asigurarea aportului la inducerea şi menţinerea acesteia în eroare prin ţinerea legăturii telefonice continue între inculpaţi, precum şi prin transmiterea de mesaje încurajatoare către victimă în sensul de a nu pierde o astfel de tranzacţie care se dorea a fi una profitabilă, prin furnizarea chiar a pietrelor pe care autorul urma să le vândă, prin furnizarea, aşadar, a tuturor elementelor necesare în vederea aducerii la bun sfârşit a scopului infracţional, iar toate acestea rezultă din probele administrate pe parcursul procesului penal."
Faţă de cele reţinute de instanţă, cu referire la elementele de tipicitate obiectivă ale faptei de complicitate la înşelăciune, inculpatul a susţinut că instanţa a reţinut că ar fi fost săvârşită: prin asigurarea scenariului în care trebuia să fie prinsă victima (în sensul că i-ar fi precizat persoanei vătămate că ar fi interesat de cumpărarea unor pietre preţioase, în cazul în care ar veni vreo persoană care ar avea de vânzare astfel de pietre), prin transmiterea de mesaje încurajatoare către victimă în sensul de a nu pierde o astfel de tranzacţie care se dorea a fi una profitabilă (prin mesajul transmis persoanei vătămate de către inculpatul C. în sensul că astfel de pietre preţioase albastre, verzi, ori roz sunt o avere şi nu găseşti decât în filme, nu a făcut decât să-l determine încă o dată pe persoana vătămată să achiziţioneze cât mai repede pietrele zise preţioase) şi prin furnizarea chiar şi a pietrelor pe care autorul urma să le vândă.
Prealabil analizării incidenţei cazului de casare invocat, a arătat că orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. (Decizia nr. 613/RC/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
În acest context, a susţinut că, din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi, în raport, cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de Curtea de Apel Galaţi, acţiunea inculpatului C. nu corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii complicitate la înşelăciune, reţinută, în concret, în sarcina sa.
A mai arătat că, starea de fapt reţinută prin decizia recurată constă în aceea că, anterior datei de 19 august 2019, respectiv cu aproximativ 2 săptămâni înainte de încheierea tranzacţiei, inculpatul C. i-ar fi comunicat părţii civile faptul că, în cazul în care ar veni vreo persoană care ar avea de vânzare astfel de pietre, ar fi interesat de cumpărarea unor pietre preţioase; prin mesajul transmis persoanei vătămate de către inculpatul C., în sensul că astfel de pietre preţioase albastre, verzi, ori roz sunt o avere şi nu găseşti decât în filme, nu a făcut decât să-l determine încă o dată pe persoana vătămată să achiziţioneze cât mai repede pietrele zise preţioase; furnizarea chiar şi a pietrelor pe care autorul urma să le vândă.
Cu referire la conţinutul normei de incriminare, din perspectiva elementului material specific laturii obiective al infracţiunii, a arătat că acesta constă în existenţa unei acţiuni, sub forma unui ajutor, de inducere în eroare a părţii civile prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoasă.
Referitor la elementul material al infracţiunii de complicitate la înşelăciune, a susţinut că, în situaţia analizată şi reţinută în sarcina recurentului de către instanţa de apel, aşa cum a arătat, a constat în următoarele modalităţi faptice:
- i-a precizat persoanei vătămate că ar fi interesat de cumpărarea unor pietre preţioase, în cazul în care ar veni vreo persoană care ar avea de vânzare astfel de pietre;
- a transmis persoanei vătămate un mesaj în care a precizat că astfel de pietre preţioase albastre, verzi, ori roz sunt o avere şi nu găseşti decât în filme pentru a-l determina să achiziţioneze cât mai repede pietrele zise preţioase;
- a furnizat pietrele pe care autorul urma să le vândă.
În continuare, a susţinut că, în cauză, în raport, cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, elementul material al infracţiunii analizate constă în transmiterea unor informaţii privind posibilitatea întâmplării unei situaţii sau împrejurări care, aparent, prezintă interes pentru inculpat (interesul inculpatului C. pentru achiziţionarea unor pietre preţioase în situaţia în care partea civilă va fi căutată de vreo persoană), transmiterea unor informaţii legate de potenţialul unor pietre preţioase de a avea o valoare foarte mare (astea verzi şi roz sunt o avere, doar în filme vezi) şi furnizarea unor pietre autorului faptei de înşelăciune.
În opinia inculpatului, aceste modalităţi reţinute de către instanţa de apel nu pot reprezenta un ajutor privind sprijinirea unei acţiuni de amăgire (inducere în eroare), fiind incompatibile cu preceptul normei de incriminare, neintegrându-se în latura obiectivă a infracţiunii.
Astfel, a susţinut că activităţile de ajutor sau înlesnire privind inducerea în eroare a părţii civile, reţinute de către instanţa de apel, nu pot reprezenta sau suprapune conduita inculpatului cu norma de incriminare, respectiv cu condiţiile de tipicitate obiectivă sau stabili identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, deoarece toate aceste acţiuni nu pot asigura concordanţa dintre situaţia de fapt reţinută şi tipicitatea obiectivă a infracţiunii.
A apreciat că a susţine că acţiunea de a informa o persoană în legătură cu o împrejurare sau stare a unor lucruri reprezintă o faptă concretă de înşelăciune, sub forma unui ajutor, ce corespunde normei de incriminare, echivalează cu interpretarea eronată a normei şi determină o extindere nepermisă a înţelesului textului de lege analizat.
Astfel, a susţinut că pentru a se constata caracterul tipic al unei conduite, nu este suficient a se verifica simpla corespondenţă între acţiunea/inacţiunea prescrisă de norma de incriminare şi conduita analizată, ci se impune, cu necesitate, a se realiza interpretarea normei de incriminare.
Concluzionând, a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat referitor la criticile privind lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat, în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, strict, în raport, cu situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată.
Inculpaţii A. şi B. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Totodată, au solicitat, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., ca până la soluţionarea recursului în casaţie să se dispună suspendarea executării deciziei penale nr. 491/A din data de 20.04.2023 a Curţii de Apel Galaţi.
Prealabil expunerii motivelor de recurs în casaţie, recurenţii au prezentat succint soluţiile date de instanţa de fond şi de cea de apel şi au expus consideraţii teoretice cu privire la infracţiunea de înşelăciune.
Cu referire la acţiunea imputată inculpatului A., s-a arătat că nu corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de înşelăciune. Inculpatul a susţinut că starea de fapt reţinută prin decizia recurată constă în aceea că ar fi prezentat părţii vătămate pietre lipsite de valoare ca având calitate de diamante, obţinând în acest sens de la persoana vătămată o sumă considerabilă de bani, respectiv 30.000 Euro, însă instanţa de apel nu a indicat nicio probă din care să rezulte că pietrele prezentate, sunt în mod obiectiv aceleaşi cu cele aflate în posesia părţii vătămate, în condiţiile în care acestea au fost lăsate în posesia sa în permanenţă de organele judiciare, având posibilitatea de a le schimba în toată această perioadă; inculpatul ar fi cunoscut în mod cert veridicitatea pietrelor prezentate spre cumpărare părţii vătămate, în condiţiile în care, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel reţin că acestea fuseseră cumpărate de inculpat din Spania în condiţii similare, fără acte de provenienţă şi implicit, fără nicio garanţie a autenticităţii lor; care este proba ce demonstrează elementul de "inducere în eroare" a părţii vătămate, în condiţiile în care însăşi partea vătămată, întrebată fiind în faţa instanţei de fond dacă se consideră înşelată de inculpatul A. a răspuns, în finalul declaraţiei de la instanţă (pag. 13) când, întrebat fiind dacă inculpatul A. a folosit vreo modalitate de a încerca să-l inducă în eroare, partea civilă a răspuns: "NU"!
Pornind de la aspectele expuse, care demonstrează că lipseşte un element esenţial al tipicităţii infracţiunii de înşelăciune- inducerea în eroare, a reliefat următoarele împrejurări ce exclud ipoteza acuzării:
- partea civilă nu se consideră, ea însăşi, victima unei încercări de a fi înşelată de către inculpatul A.;
- inculpatul A. nu s-a folosit de înscrisuri care să ateste în fals provenienţa bunurilor, spunându-i sincer părţii civile că nu a cumpărat pietrele de la un magazin de specialitate şi nu deţine acte pentru acestea;
- inculpatul A. nu s-a folosit de certificate de autenticitate cu care să încerce a o induce în eroare pe partea civilă;
- inculpatul A. nu a adus niciun instrument de măsură/tester menit a confirma în fals caracteristicile pietrelor oferite spre vânzare, partea civilă verificându-le cu propriile instrumente;
- inculpatul A. i-a pus la dispoziţie pietrele părţii civile, pentru a le verifica şi la o altă persoană, fără a încerca în vreun fel să influenţeze decizia acestuia;
- nu există absolut nicio probă din care să rezulte că inculpatul cunoştea că pietrele aflate în posesia sa ar fi false, astfel încât, cu ştiinţă să încerce apoi a induce în eroare pe partea civilă.
În continuare, a susţinut că, din toate aceste elemente rezultă faptul că tranzacţia ce a avut loc între inculpat şi partea civilă nu a avut loc ca urmare a vreunei manopere dolosive din partea inculpatului, chiar şi partea civilă confirmând acest fapt, astfel încât fapta de înşelăciune nu există în materialitatea sa, tranzacţia fiind una pur civilă, neafectată de niciun viciu de consimţământ.
În condiţiile în care intenţia de inducere în eroare trebuie să fie directă şi calificată prin scop, inculpatul A. a susţinut că acuzarea nu a invocat nicio dovadă concretă în acest sens, nefiind probat faptul că inculpatul ar fi cunoscut, la rândul său, caracterul pretins "fals" al pietrelor vândute.
Astfel, cum a rezultat din probele administrate, inculpatul însuşi le-a cumpărat de la alte persoane fizice din Spania, fără a fi întocmite acte sau a deţine certificate de autenticitate, utilizând exact aceleaşi metode de verificare a lor ca şi cele folosite de partea civilă.
Prin urmare, chiar şi în ipoteza în care s-ar fi dovedit că pietrele vândute sunt aceleaşi cu cele prezentate ulterior de partea civilă, era posibil - datorită relativităţii rezultatelor oferite de testerele de diamante cu care au fost verificate pietrele, acestea să fi certificat în mod eronat veridicitatea pietrelor cu ambele ocazii, fapt ce exclude vreo urmă de vinovăţie în privinţa inculpatului.
În continuare, a susţinut că, în ipoteza în care ar fi existat certitudinea faptului că pietrele prezentate spre expertizare (prima dată la peste o lună de la tranzacţie) sunt unele şi aceleaşi cu pietrele vândute, în lipsa unor dovezi certe privind faptul că vânzătorul ar fi ştiut că nu sunt diamante natural, precum şi în lipsa elementelor de inducere în eroare a cumpărătorului, litigiul era unul de natura civilă, eroarea esenţială asupra calităţii mărfii cumpărate putând genera, de plano, anularea tranzacţiei.
Pentru aceste motive, a apreciat că se impune dispunerea soluţiei de achitare a inculpatului A., în baza disp. art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., fiind în realitate un litigiu civil, întrucât lipseşte inducerea în eroare, ca element de tipicitate al infracţiunii de înşelăciune.
Cu referire la acţiunea imputată inculpatei B., în cuprinsul cererii s-a arătat că elementul material al infracţiunii de complicitate la înşelăciune, în situaţia analizată şi reţinută în sarcina acesteia de către instanţa de apel, aşa cum s-a arătat, a constat în următoarele modalităţi faptice: asigurarea mijlocului de transport cu care să se deplaseze la restaurantul persoanei vătămate, unde avea să aibă loc tranzacţia; asigurarea aportului la inducerea şi menţinerea acesteia în eroare prin ţinerea legăturii telefonice continue între inculpaţi (prin rechizitoriu e acuzată doar de ţinerea legăturii telefonice cu inculpatul C.).
Însă, în opinia inculpatei, aceste modalităţi reţinute de către instanţa de apel nu pot reprezenta un ajutor privind sprijinirea unei acţiuni de amăgire (inducere în eroare), fiind incompatibile cu preceptul normei de incriminare, neintegrându-se în latura obiectivă a infracţiunii.
Astfel, activităţile de ajutor sau înlesnire privind inducerea în eroare a părţii civile, reţinute de către instanţa de apel, nu pot reprezenta sau suprapune conduita inculpatei cu norma de incriminare, respectiv cu condiţiile de tipicitate obiectivă sau stabili identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, toate aceste acţiuni neputând asigura concordanţa dintre situaţia de fapt reţinută şi tipicitatea obiectivă a infracţiunii.
Astfel, pentru a se constata caracterul tipic al unei conduite, inculpata a susţinut că nu este suficient a se verifica simpla corespondenţă între acţiunea/inacţiunea prescrisă de norma de incriminare şi conduita analizată, ci se impune, cu necesitate, a se realiza interpretarea normei de incriminare.
Referitor la ajutorul constând în împrumutarea autoturismului cu care inculpatul A. s-a deplasat în Mun. Adjud, a învederat că din probele cauzei rezulta că: cei doi nu s-au întâlnit niciodată în acea perioadă, vorbind doar la telefon, aspect pe care îl reţine şi instanţa de apel, de aici decurgând şi acuzaţia că ar fi ţinut legătura telefonic; inculpatul A. a rugat-o telefonic pe inculpata B. să-i împrumute autoturismul câteva zile cât se afla în România, fără a-i preciza pentru ce anume şi unde se va deplasa cu el, neexistând nicio probă care să indice contrariul; pentru a prelua autoturismul, A. a luat cheile apartamentului inculpatei de la mama acesteia, acolo unde se găseau cheile autoturismului; B. şi D. nu se cunosc, iar A. nu i-a povestit niciodată despre acesta sau că ar intenţiona să-i vândă nişte pietre preţioase; în toată această perioadă B. s-a aflat în Mun. Constanţa, în vacanţă împreună cu fiica sa.
Cu privire la pretinsul ajutor constând în ţinerea legăturii telefonice cu inculpatul C., inculpata B. a arătat următoarele: instanţa de apel nu a indicat care ar fi fost scopul infracţional al unei legături telefonice între inculpaţi, în condiţiile în care, în actul de sesizare nu se susţine că inculpatul A. ar fi transmis sau primit vreo informaţie utilă săvârşirii infracţiunii către/de la C. în data de 19.08.2019, prin intermediul inculpatei B., "ţinerea legăturii" fiind astfel lipsită de sens/scop şi conţinut, chiar şi prin prisma rechizitoriului şi a deciziei instanţei de apel; între B. şi C. nu există convorbiri telefonice, conform listingurilor telefonice de la dosarul cauzei; între B. şi soţia inculpatului C. au existat câteva convorbiri telefonice legate de găsirea unei locaţii pentru închiriere, în contextul vacanţei petrecute la Constanţa, inculpata arătând că se cunoscuseră anterior, prin prisma relaţiei dintre soţii/partenerii lor şi că păstrau legătura ocazional; soţia inculpatului I. nu a fost audiată în cauză, astfel încât acuzaţia de transmitere de informaţii (neidentificate) prin soţia inculpatului nici măcar nu a fost verificată, acuzaţia adusă fiind pur formală, în scopul justificării luării măsurilor asigurătorii şi deposedării inculpatei în mod injust de bunurile proprii, în favoarea părţii civile.
În continuare, a susţinut că fapta de complicitate, pentru a fi reală în materialitatea sa, trebuie sa aibă ataşat, cu necesitate, şi elementul de tipicitate al intenţiei de a ajuta în scop infracţional, iar din probele cauzei rezulta însă, fără putinţă de tăgadă, lipsa acestui element, împrumutul autoturismului fiind un simplu contract civil, în condiţiile în care inculpata nu a cunoscut nimic despre tranzacţia pe care urma să o efectueze inculpatul A., unde anume, dacă va folosi in scopul deplasării autoturismul sau, etc.
Mai mult, alegaţia conform căreia aceasta ar fi transmit informaţii (neidentificate în concret) inculpatului I. este pur şi simplu o fabulaţie, neexistând niciun mijloc de probă care să susţină o astfel de acuzaţie pentru care inculpata a şi fost condamnată.
Totodată, a arătat că, din punct de vedere al tipicităţii unei fapte de complicitate la înşelăciune, ar fi trebuit ca, din probele cauzei să rezulte că:
- ajutorul ar fi fost dat cu intenţie, ştiind că făptuitorul urmărea să înşele o persoană;
- ajutorul ar fi trebuit să fie real şi efectiv, necesar şi esenţial pentru săvârşirea faptei (aşa cum a declarat şi inculpatul A., dacă nu împrumuta maşina, ar fi ales oricare alt mijloc de transport pentru a se deplasa la întâlnirea cu D.);
- între complice şi autor ar fi trebuit să existe o înţelegere infracţională în acest sens;
- ar exista un posibil mobil/scop pentru săvârşirea actelor de complicitate.
Concluzionând, a susţinut că a împrumuta un autoturism care nu era singurul mijloc de transport cu care un alt inculpat se putea deplasa pentru a se întâlni cu partea vătămată, ori a "ţine legătura" cu o alta persoană, fără a se indica şi dovedi conţinutul infracţional al convorbirilor purtate, nu constituie fapte de natură penală, întrucât niciunul din aceste elemente esenţiale de tipicitate nu rezultă din probatoriul administrat şi situaţia reţinută pe baza acestuia, se impunea ca instanţa de apel sa dispună achitarea în baza disp. art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.
Înalta Curte a reţinut că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care aceasta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.
Prin raportare la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se reţine că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.
Referitor la cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", se constată că susţinerile inculpatului care aduc în discuţie absenţa elementului obiectiv propriu infracţiunii analizate, din perspectiva motivelor invocate în cererea de recurs în casaţie, se subsumează motivelor care se circumscriu formal ipotezei în care fapta nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare.
Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 491/A din data de 20 aprilie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi va dispune trimiterea cauzei Completului 10, în compunere de 3 judecători.
În continuare, procedând la evaluarea cererilor de suspendare a executării hotărârii recurate formulate de inculpaţii A., C. şi
B., Înalta Curte, judecătorul de filtru, le-a constatat neîntemeiate pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 441 din C. proc. pen., "Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).
(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.
(3) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi supravegherea respectării obligaţiilor impuse se fac prin instanţa de executare."
Din interpretarea dispoziţiilor legale antemenţionate, rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepţie, pusă la dispoziţia judecătorului de filtru sau instanţei de judecată, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în timpul judecării acestuia, prin care se sistează temporar, până la judecarea pe fond a căii de atac, punerea în executare a hotărârii definitive împotriva căreia s-a exercitat recursul în casaţie, în principiu nesuspensiv de executare, conform art. 433 şi urm. din C. proc. pen.
În absenţa unor criterii legale de apreciere asupra oportunităţii suspendării executării hotărârii recurate, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi a reţinut că o, astfel, de analiză trebuie circumscrisă strict cadrului procesual al recursului în casaţie şi caracterului excepţional al unei astfel de măsuri, urmând a se evalua dacă, în contextul admiterii în principiu a cererii, în raport, cu motivele invocate de inculpaţi în argumentarea recursului în casaţie şi de posibilele soluţii pe fondul căii de atac, argumentele prezentate în susţinerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potenţialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri definitive criticate ca fiind nelegală.
În acest cadru de analiză, Înalta Curte, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi a constatat că, raportat la datele particulare ale cauzei, susţinerile recurenţilor inculpaţi nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.
În consecinţă, în raport, cu argumentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurenţii inculpaţi.
Recurenţii inculpaţi A. şi B. prin apărător ales au depus concluzii scrise asupra recursurilor în casaţie formulate, aflate la dosarul Înaltei Curţi, în conţinutul cărora au expus aspecte cu privire la natura recursului în casaţie, citând din decizia atacată, evidenţiind conţinuturile dispoziţiilor art. 1 şi 2, art. 244 alin. (1), art. 48, art. 15 din C. pen., art. 14 alin. (1) din C. proc. pen., precum şi aspectele menţionate în amplele considerente ale recursului în casaţie.
La dosarul Înaltei Curţi, la filele x au fost depuse note scrise pentru recurentul inculpat C. de către apărătorul ales evidenţiind observaţii preliminare teoretice cu privire la recursul în casaţie, la cazul de casaţie invocat, la situaţia de fapt reţinută prin decizia recurată, arătând în opinia apărării în ce constă neconformitatea hotărârii definitive atacate cu regulile de drept aplicabile, cu arătarea conţinutului art. 244 alin. (1) din C. pen.
Din conţinutul tip al normei de incriminare rezultă că elementul central al infracţiunii de înşelăciune constă într-o acţiune de "inducere în eroare" adică de amăgire, de surprindere a încrederii unei persoane, realizată fie prin prezentarea "ca adevărată a unei fapte mincinoase", fie prin prezentarea "ca mincinoasă a unei fapte adevărate"
Fapta mincinoasă este cea care nu corespunde adevărului, realităţii, în sensul că nu există sau există în alte modalităţi ori altă formă decât cea în care o prezintă făptuitorul, astfel spus, aceasta inventează fapte sau le exagerează, le denaturează ori ascunde.
Pentru întregirea elementului material este necesar ca autorul faptei de înşelăciune să determine persoana vătămată să creadă aceste neadevăruri, iar persoana vătămată, ca urmare a acestei credinţe eronate, să săvârşească un act de pe urma căruia să piardă ceva - consecinţa producerii unei pagube în patrimoniul său sau al altei persoane.
Totodată, aptitudinea unei fapte neadevărate de a induce în eroare este un element esenţial ce se raportează la conduita unei persoane ce manifestă un minim de diligenţă şi prudenţă în relaţiile cu alte persoane. Astfel, va exista o acţiune de inducere în eroare numai atunci când autorul prezintă o faptă neadevărată credibilă (cel puţin în aparenţă), în care orice persoană cu un minim de diligenţă şi prudenţă, s-ar putea încrede.
Per a contrario, nu va exista înşelăciune atunci când o persoană cu o minimă diligenţă şi prudenţă ar putea înţelege, semnificaţia eronată a unui fapt, care este previzibil în mod rezonabil, în baza unei simple evaluări şi astfel l-ar putea evita cu uşurinţă.
De asemenea, a fost arătat conţinutul art. 48 din C. pen. în raport cu fapta reţinută în sarcina inculpatului, din decizia atacată, considerând că acţiunea inculpatului în trimiterea mesajului text cu conţinutul menţionat, către persoana vătămată nu corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii complicitate la înşelăciune.
Modalitatea de acţiune (trimiterea mesajului text) reţinută de către instanţa de apel nu poate reprezenta un ajutor privind sprijinirea unei acţiuni de amăgire (inducere în eroare), fiind incompatibile cu preceptul normei de incriminare, neintegrându-se în latura obiectivă a infracţiunii.
Astfel, activităţile de ajutor sau înlesnire privind inducere în eroare a persoanei vătămate, reţinute de către instanţa de apel, nu se pot suprapune cu norma de incriminare, respectiv cu condiţiile de tipicitate obiectivă, şi nu pot stabili identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.
A susţine că acţiunea de a informa o persoană în legătură cu o împrejurare sau stare a unor lucruri reprezintă o faptă concretă de înşelăciune, sub forma unui ajutor ce corespunde normei de incriminare, echivalează cu interpretarea eronată a normei şi determină o extindere nepermisă a înţelesului textului de lege analizat.
Modalităţile reţinute de către instanţa de apel nu pot reprezenta un ajutor privind sprijinirea unei acţiuni de amăgire (inducere în eroare), fiind incompatibile cu preceptul normei de incriminare, neintegrându-se în latura obiectivă a infracţiunii.
În concluzie, din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv prin decizia recurată, să se constate că acţiunea inculpatului C. nu corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii complicitate la înşelăciune, reţinută, în concret, în sarcina sa.
La termenul de astăzi, în concluzii orale, în dezbateri, apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi A. şi B., având cuvântul, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., a solicitat admiterea recursului în casaţie în temeiul dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi achitarea inculpatului conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., respectiv, fapta nu este prevăzută de legea penală.
A arătat că inculpatul A. a fost condamnat de către instanţa de apel, după ce instanţa de fond pronunţase o soluţie de achitare a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în actul de acuzare reţinându-se că a indus în eroare persoana vătămată prezentându-i patru pietre despre care a afirmat că sunt diamante şi determinând-o, pe aceasta, să le cumpere.
În opinia apărătorului, atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea de condamnare se face o apreciere eronată, distingându-se între "diamante adevărate" şi "diamante false", în realitate, diamantele fiind de două feluri, respectiv "naturale" şi "sintetice".
În ceea ce priveşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, cu referire la inducerea în eroare a persoanei vătămate, care, în practică, înseamnă manopere dolosive exercitate de infractor pentru a determina persoana vătămată să cumpere cele patru pietre, acestea nu există, întrucât astfel de elemente nu au fost descrise în actul de acuzare şi prin urmare, inculpatul nu putea fi condamnat. În susţinere, a făcut referire la declaraţia persoanei vătămate în faţa instanţei de fond, pe care a întrebat-o dacă inculpatul a folosit o modalitate de a încerca să o inducă în eroare, iar răspunsul acesteia a fost în sens negativ.
Mai mult, a precizat că Ministerul Public nu indică în rechizitoriu care ar fi fost modalităţile prin care inculpatul A. ar fi încercat să inducă în eroare persoana vătămată, chestiuni care nu se regăsesc nici în hotărârea de condamnare, pentru că nu există probe în acest sens, ci totul se limitează la compararea între ceea ce a crezut persoana vătămată că va cumpăra, respectiv diamante adevărate, şi faptul că, ulterior, printr-o expertiză, s-a constatat că diamantele erau artificiale.
Prin urmare, în lipsa elementului de tipicitate al inducerii în eroare, nu poate exista infracţiunea de înşelăciune, ci doar un litigiu civil care priveşte, eventual, vânzarea unor produse care nu aveau calităţi sau caracteristici care l-au determinat pe cumpărător să efectueze tranzacţia.
Din perspectiva celor arătate, a apreciat că este incident cazul de casare invocat, iar fapta de care este acuzat şi pentru care a fost condamnat inculpatul nu poate fi una de natură penală, motiv pentru care, a solicitat achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen.
În ceea ce o priveşte pe recurenta inculpată B., a arătat că prin actul de acuzare şi hotărârea de condamnare, aceasta este acuzată că a fost complice la infracţiunea de înşelăciune, prin aceea că, i-a pus la dispoziţie inculpatului autoturismul proprietate a sa, cu care acesta s-a deplasat în municipiul Adjud, unde s-a întâlnit cu persoana vătămată şi a avut loc tranzacţia. Prin urmare, nu s-a reţinut că i-a pus la dispoziţie autoturismul pe care inculpatul l-a folosit pentru a săvârşi infracţiunea, ci pur şi simplu, că i-a pus la dispoziţie un autoturism cu care acesta a mers într-un loc şi a perfectat o tranzacţie, acţiune care, în opinia apărării, nu poate fi de natură penală. Simplul împrumut a unui autoturism nu este o faptă penală.
Referitor la modalitatea în care a avut loc împrumutul, a menţionat că inculpatul A. a venit din Spania, a sunat-o pe B. şi a rugat-o să îi împrumute autoturismul. Aceasta nu era în Galaţi unde venise inculpatul A., ci la Constanţa, în vacanţă, şi i-a spus la telefon să meargă la mama dânsei şi să ia cheile de la apartament, unde se aflau cheile maşinii, să ia maşina şi ulterior, să o restituie. Inculpatul A. s-a deplasat cu autoturismul împrumutat la Adjud, s-a întâlnit cu persoana vătămată şi a avut loc tranzacţia.
Prin urmare, această primă modalitate de aşa-zisă complicitate, această acţiune de a împrumuta un autoturism prin telefon, nu poate constitui o faptă penală, în opinia apărării.
A învederat că a doua chestiune care i se impună inculpatei B. este aceea că a ţinut legătura cu inculpatul C., celălalt complice. În accepţiunea parchetului şi a instanţei de apel, "a ţine legătura" constă în faptul că a avut convorbiri telefonice cu soţia inculpatului I. şi nu cu dumnealui, aşa cum este descris în rechizitoriu şi rezultă din listingul telefonic. Soţia inculpatului C. nu este nici măcar martor în cauză, cu atât mai puţin nu are o altă calitate pentru a demonstra existenţa unei legături înlănţuite între cei care ar fi participat în calitate de complici la comiterea faptei. Ministerul Public nu indică în ce au constat convorbirile respective, care a fost încărcătura infracţională, ce informaţii care să fi ajutat autorul infracţiunii ar fi putut să transmită complicii, de la unul la altul. Nici instanţa de apel nu a făcut precizări în acest sens, din simplul motiv că nu există probe, nu există interceptări, ci doar un listing al convorbirilor telefonice din care rezultă că, într-adevăr, inculpata a vorbit în perioada respectivă cu inculpatul A., în rechizitoriu, fiind acuzată doar că a ţinut legătura cu celălalt complice, prin soţia acestuia. Însă, a purta convorbiri telefonice cu o persoană care a săvârşit o infracţiune, nu constituie faptă penală. Constituie faptă penală numai dacă conţinutul convorbirii îmbracă forma unei participaţii penale, în sensul că respectivul complice face ceva, transmite ceva util autorului pentru ca acesta să săvârşească infracţiunea.
Prin urmare, a susţinut că din modul în care a fost descrisă fapta în rechizitoriu şi în hotărârea de condamnare, bazată pe probele existente, respectiv un listing telefonic şi declaraţiile inculpaţilor care neagă că ar fi discutat ceva de natură infracţională, nu se putea dispune condamnarea inculpatei B..
În consecinţă, în cazul acesteia, a solicitat achitarea pe acelaşi temei ca în cazul inculpatului A..
Avocat AA., apărătorul ales al recurentului inculpat C., având cuvântul, aşa cum a arătat şi în motivarea scrisă, a susţinut că fapta reţinută în sarcina acestuia nu este prevăzută de legea penală, prin urmare, se impune o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen.
Având în vedere limitele recursului în casaţie, a apreciat că va trebui să facă o diferenţă între fapte, aşa cum acestea rezultă în mod obiectiv din probe şi concluziile instanţelor anterioare de judecată, în special, ale Curţii de Apel Galaţi, precizând că în cadrul recursului în casaţie nu se discută şi nu se schimbă fapte, însă concluziile instanţelor, în urma analizelor faptelor, pot fi schimbate.
Pornind de la fapte care rezultă din probe, în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat C., s-a reţinut că, puţin înainte ca inculpatul A. să finalizeze tranzacţia cu persoana vătămată, a purtat o convorbire cu aceasta, prin mesaj text:
"Salut! A venit unul cu patru pietre verzi, am pus testerul pe ele, sunt bune", după care, i-a comunicat informaţii legate de dimensiuni şi greutate. La finalul convorbirii, a întrebat persoana vătămată "Ce zici?", iar inculpatul a răspuns:
"Sunt diamante verzi? Astea verzi şi roz sunt o avere, vezi doar în filme".
Preşedintele completului de judecată a pus în vedere apărătorului să formuleze concluzii în limita bazei factuale stabilite cu caracter definitiv, cu referire la elementele de tipicitate pe care le apreciază că lipsesc din conţinutul infracţiunii, respectiv la elemente de drept şi nu la mijloace de probă, jurisprudenţa instanţei supreme fiind unanimă sub acest aspect.
Apărătorul a arătat că datorită mijlocului de probă anterior referit, instanţa de apel a constatat existenţa faptei, adică acţiunea de inducere în eroare. Este evident că o astfel de împrejurare trebuie analizată, şi anume, dacă acţiunea există sau nu, dacă acţiunea inculpatului de a-i răspunde persoanei vătămate prin acea convorbire avea aptitudinea să o determine să cumpere diamante.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel, inculpatul C. i-a transmis că pietrele sunt veritabile, însă Ministerul Public nu a făcut dovada acesteia, afirmarea veridicităţii respectivelor pietre nu există, nu se arată care este fapta care confirmă că inculpatul I. a spus că pietrele sunt veritabile.
De aceea, fapta de ajutor, în sensul determinării prin inducere în eroare în această manieră, nu se poate identifica, este doar o concluzie şi nu un fapt aprecierea instanţei de apel atunci când a reţinut că inculpatul C. l-a ajutat pe coinculpatul A..
Din această perspectivă, ca element de tipicitate al săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, nu se identifică acţiunea de inducere în eroare şi nici prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase. A arătat că nu se regăseşte niciun fel de acţiune a inculpatului C., prin care să afirme ca fiind adevărat un lucru, care, în realitate, ar fi fals. Deci, din această perspectivă a elementului constând în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, nu sunt întrunite elementele din tipicitate.
Luând în considerare că inculpatul C. este acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, de asemenea, nu se regăseşte vreun ajutor sau înlesnire care să-i folosească, pentru că acţiunea complicelui de ajutor sau înlesnire trebuie să folosească efectiv autorului. Evident, nu poate fi identificată fapta, în sensul de a produce un ajutor efectiv care să conducă la săvârşirea infracţiunii.
A arătat că singura realitate din această cauză în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C. este mesajul de pe telefon, probă în dosar, şi nu există elemente de tipicitate nici în privinţa infracţiunii de înşelăciune, nici în modalitatea comiterii acesteia sub forma complicităţii.
De asemenea, a arătat că instanţa de apel a mai reţinut faţă de inculpatul C., o împrejurare vădit nedovedită şi anume, că el este cel care ar fi procurat pietrele, pe care, mai departe, le-a transmis inculpatului A., care la rândul său, le-a vândut persoanei vătămate, aceasta fiind o concluzie a instanţei care nu are niciun fel de bază factuală.
În opinia apărării, instanţa de apel şi-a dorit doar să creeze o imagine a activităţii infracţionale a inculpatului, creionând un scenariu fără niciun fel de fundament probator şi faptic. Nici măcar parchetul nu a îndrăznit să descrie această înscenare a inculpaţilor pentru că nu au avut niciun element să aprecieze astfel, însă instanţa de apel a considerat că aşa s-ar fi petrecut lucrurile, aspect pe care apărarea îl critică pentru că nu se bazează pe fapte, ci este o concluzie fără suport probator şi faptic.
Pentru aspectele arătate, a apreciat că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii reţinute în sarcina sa şi a solicitat admiterea recursului în casaţie.
Avocat BB., apărătorul ales al recurentului inculpat C., având cuvântul, a arătat că aspectele relevate de colegul său antevorbitor sunt chestiuni ce au intrat în puterea lucrului judecat, sens în care, a făcut trimitere la fila x a deciziei recurate, penultimul paragraf, unde instanţa de apel a reţinut că inculpatul ar fi asigurat un anume scenariu, că ar fi transmis mesaje sau un mesaj încurajator pentru ca victima să finalizeze tranzacţia şi chestiunea antamată de colegul său, legat de faptul că ar fi procurat inclusiv pietrele şi le-ar fi dat mai departe inculpatului A..
Problema care se pune referitor la tipicitatea faptei, în raport, cu norma de incriminare, este dacă mesajul imprimat avea ponderea, avea calitatea de a transmite, de a induce în eroare, prin ajutorul pe care l-a furnizat, or, din punctul său de vedere, este greu de crezut în acest sens. A solicitat instanţei supreme să analizeze şi hotărârea primei instanţe de judecată pe care o apreciază ca fiind temeinică şi tehnic dovedită, în raport, cu conduita inculpatului.
A solicitat a fi avute în vedere toate chestiunile învederate în cuprinsul recursului în casaţie formulat, cu consecinţa achitării inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.
Concluziile orale, din dezbateri ale apărătorului intimatei părţi civile D., care a depus şi dovada plăţii onorariului de avocat de către aceasta, ale reprezentatului Ministerului Public, precum şi poziţia recurenţilor inculpaţi prezenţi din ultimul cuvânt, respectiv B. şi C. au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., C. şi B. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza numai prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile în casaţie declarate de inculpaţi, ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare recurent inculpat.
Prealabil analizei recursurilor în casaţie ale inculpaţilor se impun a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Altfel spus pe calea recursului în casaţie nu se pot remedia o greşită apreciere a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.
De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.
Totodată, aşa cum rezultă din doctrină şi din jurisprudenţa constantă a instanţei supreme, pe calea recursului în casaţie baza factuală stabilită de către instanţa de apel are caracter definitiv, nu mai pot fi reanalizate mijloacele de probă care au fost examinate de către instanţa ordinară de apel, în raport, cu natura juridică şi specificul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte recursul în casaţie formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată că motivele concrete ale recursului în casaţie nu se circumscriu cazului invocat, respectiv cel prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Astfel, verificând decizia pronunţată de instanţa de apel, Înalta Curte constată că aceasta a stabilit în mod concret situaţia de fapt, în baza unui examen propriu minuţios asupra mijloacelor de probă administrate în toate fazele procesului penal, ceea ce este de esenţa căii ordinare de atac a apelului.
Altfel spus, curtea de apel a reţinut o situaţie de fapt ce a dobândit caracter definitiv evidenţiind în concret acţiunea inculpatului A., care în data de 19 august 2019, în timp ce se afla la G. din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, local pe care îl administra persoana vătămată D., l-a indus în eroare pe acesta prezentându-i patru piese despre care a susţinut că sunt diamante, determinându-l să le cumpere cu preţul de 30.000 euro, iar ulterior, în urma verificării diamantelor respective la diferite case de amanet, dar şi prin expertizare s-a constatat că sunt false.
Sub aspectul condiţiei obiective, înşelăciunea incriminată în art. 244 alin. (1) din C. pen. presupune trei etape, respectiv existenţa unei acţiuni de inducere în eroare; existenţa unei conduite autopăgubitoare (momentul în care fapta se va consuma) pentru care se suprapune realizarea folosului material injust de către făptuitor, chiar dacă acest ultim moment nu reprezintă o condiţie de tipicitate, fiind suficientă provocarea unei pagube patrimoniale victimei, cel mai frecvent el se va suprapune temporal peste conduita autopăgubitoare. (Sergiu Bogdan, coordonator, D. Alina Şerban, George Z., Noul C. pen., Partea Specială, Analize,Explicaţii, Comentarii, Perspectiva clujeană, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, ISBN 978-606-673-319-9, pag. 248-249).
În raport cu aspectele teoretice menţionate, Înalta Curte constată că există o deplină concordanţă între situaţia de fapt privind pe inculpatul A., ce are caracter definitiv şi cerinţele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., şi anume elementul material, concretizat în acţiunea de inducere în eroare, efectiv materializată, prin prezentarea a patru piese susţinând că sunt diamante, (prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase), determinând persoana vătămată să le cumpere cu preţul de 30.000 euro, iar ulterior, urmare a verificării lor dovedindu-se că sunt false, acţiunea inculpatului conducând la producerea pagubei persoanei vătămate corelativ cu folosul injust dobândit de inculpat, existând legătură de cauzalitate între acţiunea arătată şi urmarea produsă.
Înalta Curte reaminteşte că în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu pot fi reevaluate mijloacele de probă administrate în cauză, aşa încât motivele concrete invocate de către recurentul inculpat A. prin apărătorul ales, cu privire la mijloacele de probă la care a făcut referire nu pot fi reexaminate, aşa încât criticile excedează cazului de recurs în casaţie invocat, drept consecinţă nu este incident art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Astfel, decizia atacată în ceea ce-l priveşte pe recurentul inculpat A. este legală, urmând ca recursul în casaţie formulat de recurent să fie respins, ca nefondat.
Referitor la recursul în casaţie formulat de inculpatul C. împotriva deciziei instanţe de apel, Înalta Curte constată că este nefondat.
Din verificarea deciziei instanţei de apel rezultă că aceasta, urmare analizei proprii asupra materialului probator administrat în decursul întregului proces penal, prin expunerea efectivă a operaţiunii logico-juridică, prin prezentarea argumentelor asupra mijloacelor de probă evidenţiate în concret şi evaluate coroborat, a stabilit cu caracter definitiv baza factuală privind pe inculpatul C., în sensul că în data de 19 august 2019 l-a ajutat pe inculpatul A. să inducă în eroare persoana vătămată D., asigurându-l pe acesta că pietrele prezentate de A. sunt veritabile, deşi cunoştea că acestea sunt false, ceea ce a condus la prejudicierea persoanei vătămate cu suma de 30.000 RON.
În raport cu situaţia de fapt mai sus menţionată există o deplină concordanţă între aceasta şi condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen. reţinută ca fiind comisă de inculpatul C..
Astfel, acţiunea de ajutor dată de inculpatul C., prin asigurarea inculpatului A. că pietrele prezentate de acesta din urmă persoanei vătămate D. sunt veritabile, deşi cunoştea că sunt false se circumscrie acţiunii de complicitate morală şi concomitentă în realizarea inducerii în eroare a persoanei vătămate, care a cumpărat diamantele cu suma de 30.000 euro, de la inculpatul A., ce ulterior s-au dovedit a fi false, realizându-se prejudicierea persoanei vătămate şi corelativ dobândirea folosului injust de către inculpatul A..
Altfel spus, există o deplină concordanţă între baza factuală stabilită cu caracter definitiv şi cerinţele de tipicitate obiectivă ale faptei reţinută şi menţionată mai sus în sarcina inculpatului C., cu privire la elementul material, concretizat în acţiunea de ajutor moral şi concomitent materializat în inducerea în eroare, cunoscând anterior vânzării diamantelor de către A., că acestea sunt false şi acţiunea sa de ajutor a condus la păgubirea persoanei vătămate D. şi dobândirea folosului injust de către inculpatul A., fiind realizată urmarea imediată şi existând legătură de cauzalitate între acţiunea de ajutor şi prejudiciul produs persoanei vătămate.
Înalta Curte reaminteşte că pe calea extraordinară a recursului în casaţie, în raport, cu natura juridică şi specificul acesteia nu pot fi reevaluate mijloacele de probă administrate în contextul cauzei, aceasta ţinând de esenţa căii ordinare de atac a apelului.
Aşadar, criticile concrete formulate de către recurentul inculpat C. cu privire la neconcordanţa între baza factuală şi condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen. pe baza mijloacelor de probă invocate, nu pot fi reţinute, întrucât nu mai poate fi reanalizat materialul probator administrat, excedând recursului în casaţie, aşa încât nu este incident în contextul cauzei cazul invocat respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Înalta Curte constată că decizia atacată de către recurentul inculpat C. este legală, urmând ca recursul în casaţie formulat de acesta să fie respins, ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul în casaţie formulat de inculpata B. împotriva deciziei instanţei de apel, Înalta Curte constată că motivele concrete invocate de către recurenta inculpată prin apărător ales nu se circumscriu cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Înalta Curte reaminteşte că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de retractare care presupune verificarea numai în drept în limita unor cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege criticile asupra deciziei pronunţate de instanţa de apel, care are caracter definitiv.
Astfel, în contextul recursului în casaţie formulat de recurenta inculpată B., Înalta Curte a verificat decizia pronunţată de instanţa de apel şi a constatat că aceasta pe baza analizei coroborate prin prisma raţionamentelor juridice asupra materialului probator administrat, pe parcursul întregului proces penal, a stabilit situaţia de fapt, în sensul că inculpata B., în data de 19 august 2019, l-a ajutat pe inculpatul A. să-l inducă în eroare pe persoana vătămată D., să-i vândă acestuia patru pietre sintetice ca fiind diamante, prin aceea că i-a pus la dispoziţia acestuia autoturismul proprietate pentru ca A. să se deplaseze în municipiul Adjud şi a ţinut legătura telefonic cu acesta şi cu inculpatul C., fiind liantul (legătura dintre aceştia), în vederea înşelării persoanei vătămate, ceea ce a condus la prejudicierea persoanei vătămate cu suma de 30.000 euro.
Totodată, Înalta Curte constată deplina concordanţă între situaţia de fapt reţinută cu caracter definitiv şi condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., comisă de inculpată şi anume acţiunile de ajutor moral anterioare şi concomitente, concretizate în punerea la dispoziţia inculpaţilor a autoturismului folosit la deplasarea inculpatului A. la locul respectiv, precum şi intermedierea convorbirilor purtare între inculpaţii A. şi C. la momentul comiterii infracţiunii, se circumscriu condiţiilor de existenţă ale complicităţii în realizarea acţiunii de inducere în eroare a persoanei vătămate D., de către inculpatul A. care i-a vândut acestuia patru piese sintetice ca fiind diamante, obţinând suma de 30.000 euro, ulterior dovedindu-se că pietrele erau false, producându-se prejudicierea persoanei vătămate şi corelativ dobândirea folosului injust de către inculpatul A., aşa încât şi urmarea faptei fiind realizată, existând, totodată şi legătura de cauzalitate între acţiunile de ajutor şi prejudicierea persoanei vătămate.
Motivele de recurs în casaţie formulate în concret de recurenta inculpată B. cu privire le neconcordanţa între situaţia de fapt şi condiţiile de tipicitate obiectivă, ca urmare a existenţei unui împrumut al autoturismului şi lipsa convorbirilor telefonice nu pot fi reţinute, pe de-o parte, că ar tinde la modificarea situaţiei de fapt stabilită cu caracter definitiv, iar pe de altă parte, materialul probator nu poate fi reexaminat, aşa încât ambele critici invocate excedează recursului în casaţie, nefiind incident cazul invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În consecinţă, decizia pronunţată de instanţa de apel atacată de către recurenta inculpată B. este legală, urmând ca recursul în casaţie declarat de aceasta să fie respins, ca nefondat.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 491/A din data de 20 aprilie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 276 din C. proc. pen. se vor obliga recurenţii inculpaţi la plata către partea vătămată D. a sumei de câte 1587 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, potrivit facturii emisă la 19 mai 2023 de către Societatea civilă de avocaţi CC. pentru suma totală de 4760,00 RON, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se vor obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În conformitate cu art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 170 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., C. şi B. împotriva deciziei penale nr. 491/A din data de 20 aprilie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata către partea vătămată D. a sumei de câte 1587 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 170 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2023.
GGC - MM