High Court of Cassation and Justice

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe.

Prin Sentinţa penală nr. 63 din data de 28 februarie 2023 pronunţată de Judecătoria Caracal în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (data săvârşirii faptei 27.12.2017).

În baza art. 342 alin. (1), (3) din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu art. 60 din C. pen.

În baza disp. art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi h) din C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1), lit. c) din C. pen.

În baza disp. art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a),b) şi h) din C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 300 din C. pen. rap. la art. 132 şi art. 15 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu art. 60 C. pen.

În baza disp. art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1), lit. c) din C. pen.

În baza disp. art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi h) din C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) - 39 alin. (1), lit. b) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai mare - de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 luni, rezultând pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu art. 60 din C. pen.

În baza disp. art. 45 alin. (2) din C. pen. coroborat cu disp. art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi h) din C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1), lit. c) din C. pen.

În baza disp. art. 45 alin. (2) din C. pen. coroborat cu disp. art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a), b) şi h) din C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie pe toată perioada executării pedepsei închisorii, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza disp. art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura controlului judiciar a inculpatului dispusă prin Încheierea nr. 11/07.03.2022 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. x/2022.

În baza disp. art. 404 alin. (4), lit. a) din C. pen. rap. la art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii, perioada reţinerii (respectiv de la 02.03.2022 la 03.03.2022) şi a duratei arestării preventive (respectiv de la 03.03.2022 la 07.03.2022).

În baza art. 19 şi 397 din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.946,16 RON despăgubii civile, reprezentând valoarea de inventar a pistolului marca x şi a celor două încărcătoare cu muniţia aferentă, către partea civilă I.P.J. Olt.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 6.450 RON, din care, 5.414,85 RON în faza de urmărire penală, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost trimis în judecată, sub control judiciar, inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de: nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1), (3) din C. pen..; favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen. tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 300 din C. pen. rap. la art. 132 şi art. 15 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin încheierea camerei de consiliu nr. 121 din 31.05.2022, judecătorul de cameră preliminara din cadrul instanţei de fond a respins cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A., iar în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpat, dispunând începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat şi pe partea civilă I.P.J. Olt.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:

1. În drept, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului A. care, în data de 27 decembrie 2017, în calitate de organ de cercetare penală în cadrul Dosarului penal nr. x/2016 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal - având ca obiect infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului comisă de făptuitorul B. în ziua de 9 august 2016 - a propus clasarea cauzei, urmare a unei înţelegeri cu membrii familiei persoanei vinovate de a pronunţa o soluţie favorabilă acesteia din urmă, sens în care agentul de poliţie a procedat la luarea unor declaraţii evident necorespunzătoare adevărului, întrucât contraziceau tocmai cele constatate personal de acesta în data de 9 august 2016, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen.

Astfel, deşi fapta reţinută în sarcina inculpatului s-a reţinut că întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiective a infracţiunii de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., instanţa de fond a constatat că a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală, respectiv prescripţia generală a răspunderii penale.

În prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25.06.2018 (data publicării în M. Of. a Deciziei nr. 297/2018) şi data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2022).

În prezenta cauză, pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., de care este acuzat inculpatul, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, iar termenul general de prescripţie a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi Deciziei nr. 1/2015 pronunţată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, de 5 ani.

Termenul de prescripţie generală aplicabil în cauză, în raport, cu infracţiunea prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză, este de 5 ani (conform art. 154 alin. (1), lit. d) din C. pen.). Acest termen a început să curgă de la data faptei şi nu a fost întrerupt (sub acest aspect instanţa de fond având în vedere, în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial la data de 09.06.2022, că efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale nu au întrerupt termenul de prescripţie generală, deoarece acestea au fost dispuse în anul 2021, când, potrivit acestei decizii, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale).

Termenul de prescripţie generală de 5 ani s-a împlinit astfel la data de 27.12.2022, ulterior întocmirii rechizitoriului prin care inculpatul a fost trimis în judecată, iar în termenul general de prescripţie aplicabil în cauză nu au fost efectuate acte de procedură care, cu respectarea dispoziţiilor legale şi a Deciziilor nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale şi nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, să întrerupă termenul de prescripţie generală.

2. La data de 18.10.2021, în jurul orelor 16:20, agentul de poliţie C. din cadrul secţiei 7 Poliţie Rurală Dăneasa a depus arma şi muniţia la camera de armament a Poliţiei Drăgăneşti Olt iar în data de 19.10.2021, în jurul orelor 14:00, când s-a prezentat să le ridice, acestea nu au mai fost găsite în rastelul din camera de armament.

La nivelul Poliţiei Drăgăneşti Olt, toţi agenţii de poliţie - cu excepţia celor de la compartimentul evidenţă operativă şi cazier judiciar - desfăşurau serviciul de permanenţă (ofiţer de serviciu) prin rotaţie, conform planificării, fiind prevăzută această sarcină în fişa postului. Printre atribuţiile ofiţerului de serviciu existau şi acelea ca, la intrarea în serviciu, să ia în primire prin numărare şi verificare, armamentul şi muniţia, documentele şi bunurile de la camera personalului de serviciu, să respecte regulile de folosire, manipulare şi întreţinere a armamentului, muniţiei şi materialelor din dotare şi să înscrie în procesul-verbal de predare/primire a serviciului intrările/ieşirile de armament şi muniţie.

Din declaraţiile lucrătorilor de poliţie audiaţi în cauză a rezultat că fiecare dintre aceştia cunoştea această obligaţie existentă la preluarea serviciului de permanenţă dar că practica era ca ofiţerul de serviciu să înmâneze, fiecărui poliţist care se prezenta pentru a ridica sau depune arma, cheile de la camera de armament, fără ca ofiţerul de serviciu să însoţească poliţistul în cauză - procedându-se în acest mod datorită încrederii care exista în cadrul colectivului Poliţiei Drăgăneşti Olt că fiecare lucrător de poliţie nu va manipula armele şi muniţiile decât în scopul legal.

În camera de armament a Poliţiei Drăgăneşti Olt se depozitau şi armele şi muniţiile aparţinând lucrătorilor de poliţie din cadrul secţiei 7 Poliţie Rurală Dăneasa.

În data de 18 octombrie 2021, în jurul orelor 16:20, la camera de armament s-a prezentat agentul de poliţie C., din cadrul secţiei 7 Poliţie Rurală Dăneasa, pentru a depune arma din dotare, semnând de primire ofiţerul de serviciu D., care i-a înmânat cheile de la camera de armament, iar acesta nu a observat dacă agentul de politie avea pistolul asupra sa când a venit să-l predea.

Instanţa de fond a constatat că agentul de poliţie C. a depus arma şi muniţia în ziua de 18.10.2021, situaţie care conducea la concluzia că arma a dispărut în intervalul de timp 18.10.2021 orele 16:20 - 19.10.2021 orele 08:00 (s-a stabilit că la orele 08:00 ofiţerul de serviciu E. a numărat efectiv pistoalele din rastel), iar în această situaţie exista posibilitatea ca o persoană străină de unitatea de poliţie să fi sustras arma şi muniţia din camera de armament sau un poliţist dintre cei aflaţi în sediu în acel interval de timp să fi sustras arma şi muniţia din camera de armament.

În raport cu poziţionarea camerei de armament în incinta Poliţiei Drăgăneşti Olt, cu intervalul de timp în care a avut loc dispariţia armei şi muniţiei (respectiv după orele 16:00, în afara programului normal de lucru al poliţiei), cu locaţia armei şi muniţiei din dotarea agentului de poliţie C. (respectiv într-un compartiment separat, prevăzut cu uşă opacă, aflat în partea de jos a rastelului), s-a exclus posibilitatea ca o persoană străină de poliţie să se prezinte la sediul Poliţiei Drăgăneşti Olt în intervalul de timp menţionat anterior, iar dacă, prin excepţie, s-ar fi întâmplat, ar fi fost ţinută minte de ofiţerul de serviciu, neavând posibilitatea de a se amesteca printre alte persoane, iar o persoană străină de poliţie nu cunoştea modul cum se procedează la camera de armament şi dacă, prin excepţie, ajungea acolo, lua pistolul/pistoalele la vedere în fişet - respectiv cele de la urban.

Prin raportul de expertiză criminalistică a imaginilor video nr. 2/21.01.2022 întocmit de INEC - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova s-a stabilit că, în data de 18 octombrie 2021, în jurul orelor 09:45, în timp ce se afla în incinta Judecătoriei Caracal, numitul C. a avut asupra sa arma şi muniţia - aspect care se coroborează cu conţinutul actelor întocmite de ofiţerii de serviciu D. şi F. şi declaraţiile comune ale acestora cu privire la numărul de pistoale x din camera de armament,

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, în data de 18.10.2021, C. a depus arma şi muniţia la camera de armament a Poliţiei Drăgăneşti Olt.

Prin urmare singura versiune reală este aceea ca arma sa fi fost sustrasă de unul dintre lucrătorii de politie.

S-a constatat că, deşi iniţial s-a avut în vedere şi faptul că agentul de poliţie C. nu a depus arma şi muniţia în ziua de 18.10.2021 - aspect care conducea la răspunderea acestuia pentru lipsa armei şi muniţiei din gestiunea poliţiei, ulterior, din probele administrate a rezultat că această variantă este exclusă, toate probele indicând că vinovat de dispariţia armei se face inculpatul A..

Materialul probator administrat în cauză a confirmat că inculpatul A. este singurul dintre cei patru poliţişti care au intrat singuri în camera de armament, având motivul, mijloacele şi ocazia de a lua arma şi muniţia aparţinând lui C. din camera de armament.

La momentul dispariţiei pistolului, inculpatul A. era singurul care ştia cuantumul datoriilor lui, nebeneficiind de un sprijin financiar din partea familiei (nu a adus la cunoştinţa soţiei nici pericolul de a pierde casa, decât când cercetările în acest dosar l-au pus în situaţia să o facă - respectiv în luna decembrie 2021).

Pentru susţinerea financiară necesară jocurilor de noroc, inculpatul A. nu a ezitat să împrumute diverse sume de bani de la persoane de etnie rromă, cunoscute pentru implicarea lor în diverse activităţi infracţionale, inculpatul afirmând, în calitate de poliţist la Compartimentul Rutier din cadrul

Poliţiei Drăgăneşti Olt, că acest lucru nu îl obliga cu nimic faţă de aceste persoane. Mai mult de atât, inculpatul A. a cerut împrumut diverse sume de bani chiar de la persoane cercetate de el în cadrul dosarelor penale pe care le instrumenta sau de la rude ale acestora.

Tot materialul probator a evidenţiat faptul că inculpatul A., în calitate de poliţist al statului român, făcuse un mod de viaţă din a identifica surse de venit suplimentare folosindu-se de calitatea sa de poliţist şi din a ascunde adevărul tuturor, inclusiv colegilor, familiei şi procurorului - pentru A. luarea unui pistol care îi era accesibil din incinta Poliţiei Drăgăneşti Olt nereprezentând nimic altceva decât o altă sursă de a face bani.

În acest context, în data de 18.10.2021, inculpatul A. a avut motivul, ocazia şi oportunitatea de a lua arma lui C. din rastel, mai ales că acesta cunoştea că agentul de politie C. depusese arma şi muniţia în aceeaşi zi de 18.10.2021 (A. a intrat de 3 ori în camera de armament singur după ce C. şi-ar fi depus pistolul şi a putut observa în registrul de armament de la ofiţerul de serviciu că fusese depus pistolul lui C.), că poliţiştii de la secţia 7 Rurală Dăneasa îşi depuneau arma şi muniţia la camera de armament a Poliţiei Drăgăneşti Olt doar atunci când lipseau - de regulă în perioada concediilor - o perioadă mai lungă de timp, întrucât în rest erau autorizaţi să îşi deţină arma/muniţia la domiciliu (faptul că C. urma să se prezinte chiar a doua zi, pe 19.10.2021, să ridice arma neputând fi prevăzut de A. la acel moment) şi că ofiţerii de serviciu nu însoţesc la camera de armament fiecare poliţist care ridică/depune arma şi nu au vizibilitate la camera de armament.

În drept, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului A. care, în seara zilei de 18 octombrie 2021, în intervalul orar 21:00 - 23:00, a sustras din camera de armament a Poliţiei Oraş Drăgăneşti Olt un pistol marca x, seria x, şi cele două încărcătoare cu muniţia aferentă compusă din 34 cartuşe calibrul 9x19 mm - armă şi muniţie din dotarea agentului de poliţie C. din cadrul secţiei 7 Poliţie Rurală Dăneasa - pe care le-a ascuns într-un loc rămas neidentificat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1), (3) din C. pen.

3. În data de 9 februarie 2022, organele de poliţie au fost sesizate cu privire la faptul că pe strada x din Drăgăneşti Olt a avut loc un accident în care a fost implicată o bicicletă condusă de numitul G. şi un autoturism condus de numitul H. - constatările la faţa locului efectuându-se de numitul A., fiind întocmit Dosarul penal nr. x/2022 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, privind săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 din C. pen. de către numitul H..

În urma accidentului, numitul G. a suferit leziuni grave, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Slatina.

La 10 februarie 2022, în jurul orelor 12:00, inculpatul A. a căutat-o pe numita C., fiica numitului G., de la care a pretins, cu titlu de despăgubiri pentru conducătorul auto al maşinii implicate în accident, o sumă de cca 1.500 - 1.700 RON, susţinând că tatăl acesteia este probabil vinovat de accident, iar el probabil va trebui să dea clasare în dosar.

În drept, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului A. care, în ziua de 10 februarie 2022, în jurul orelor 12:00, a pretins de la numita C., fiica victimei unui accident rutier ce avusese loc cu o zi înainte, suma de 1.500 - 1.700 RON cu titlu de despăgubiri materiale pentru numitul H., conducătorul auto al maşinii implicate în accident - faptă săvârşită de A. în timpul serviciului dar fără a avea la acel moment atribuţii de serviciu în legătură cu dosarul penal întocmit urmare a accidentului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 300 din C. pen. rap. la art. 132 şi art. 15 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Situaţia de fapt mai sus menţionată s-a susţinut cu următoarele mijloace de probă: declaraţii martori, declaraţii suspecţi D. şi F., declaraţii suspect/inculpat A., acte din evidenţa Poliţiei Drăgăneşti Olt, Raportul de expertiză criminalistică a imaginilor video nr. 2/21.01.2022 întocmit de INEC - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova, expertize criminalistice în domeniul comportamentului simulat efectuate de către IPJ Argeş, Serviciul Criminalistic şi Direcţia Generală de Poliţie a Mun. Bucureşti - Serviciul Criminalistic, acte bancare şi de executare silită, percheziţie informatică, procese-verbale de redare a înregistrărilor telefonice şi ambientale, înregistrări video camere supraveghere sau de tip body cam, acte aferente dosarelor penale nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, nr. 3876/207/2018 al Judecătoriei Caracal, nr. 177/P/2021, nr. 1665/P/2021 şi nr. 2130/P/2016 aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, alte înscrisuri.

În raport cu toate criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 din C. pen., instanţa de fond a apreciat că este justificată aplicarea unei pedepse cu închisoarea, impunându-se izolarea inculpatului de colectivitate cel puţin pentru o perioadă de timp.

S-a apreciat că circumstanţele personale ale inculpatului privind calitatea în care a comis fapta, reprezintă o circumstanţă agravantă şi nicidecum una atenuantă. Astfel, s-a conchis că, dacă inculpatul deţinea o funcţie publică pe care o exercita cu maximă competenţă, acest aspect ar fi trebuit să îl facă pe acesta mult mai responsabil în relaţiile sociale raportat la valorile protejate de lege, un exemplu pentru ceilalţi cetăţeni, şi nicidecum să îl determine să realizeze un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, având în vedere chiar gradul de cultură şi funcţia pe care o deţine.

Având în vedere toate argumentele expuse mai sus, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

Totodată, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplic. art. 60 din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

S-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 6 luni, în final urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în detenţie.

Pe latură civilă, instanţa de fond a constatat, în esenţă, că acţiunea formulată de IPJ Olt sub aspectul despăgubirilor materiale, este întemeiată, prin Adresa nr. x/14.04.2022 emisă de IPJ Olt făcându-se dovada prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunii, respectiv a prejudiciului material produs prin dispariţia armei, în contravaloare de 1.946,16 RON.

II. Hotărârea instanţei de apel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivele scrise depuse la dosar a arătat în esenţă următoarele:

S-a făcut o succintă motivare de către instanţa de fond, solicitând în baza 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, deoarece nu se regăseşte în considerentele hotărârii nici o menţiune cu privire la apărările concrete invocate de către el şi nici nu s-au arătat probele care au condus la înlăturarea apărării acestora.

Având în vedere aceste aspecte, într-o primă teză s-a solicitat menţinerea în parte - ca legală şi temeinică a sentinţei penale, să fie încetat procesului penal faţă de el în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului faptă prevăzută de dispoziţiile de art. 269 alin. (1) din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale (data săvârşirii faptei 27-12-2017).

Într-o a doua teză, inculpatul a solicitat în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. să fie achitat, deoarece fapta de tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de dispoziţiile art. 300 din C. pen. raportat la art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 78/2000, nu există, atât în declaraţia dată în faţa organelor de cercetare penală, cât şi cea luată de instanţa de fond numitei C., rezultând fără echivoc faptul că această faptă nu există în materialitatea ei.

În susţinerea modalităţii în care a ajuns în situaţia de a relaţiona cu martorii audiaţi în cauză pe marginea evenimentului rutier din data de 09-02-2022, inculpatul a menţionat şi conţinutul Adresei nr. x/22.02.2022 emisă de Poliţia Drăgăneşti Olt. Astfel, raportat la acest document, accidentul produs pe raza oraşului Drăgăneşti Olt, în care au fost implicaţi numiţii H. şi G., a fost constatat de agentul şef adjunct de poliţie A. şi a fost înregistrat la Poliţia Drăgăneşti Olt în data de 11.02.2022, sub nr. x, dosarul fiind repartizat spre soluţionare chiar agentului de poliţie A., la aceeaşi dată.

În sprijinul acestei teze, apelantul a solicitat să se aibă în vedere şi să se dea relevanţă şi dispoziţiilor art. 74 - 76 din C. pen.

Într-o ultimă teză, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale atacate şi, rejudecând pe fond cauza, să se dispună achitarea sa în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen., întrucât nu există probe suficiente din care să rezulte că ar fi săvârşit infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor fapta prevăzută de dispoziţiile art. 342 alin. (1), (3) din C. pen., reţinându-se faptul că, în seara de 18.10.2021 ar fi sustras din camera de armament a Poliţiei Oraşului Drăgăneşti Olt un pistol marca x şi două încărcătoare cu muniţia aferentă, aflat în dotarea agentului de poliţie C., din cadrul secţiei 7 Politie Rurală Dăneasa, pe care le-ar fi ascuns într-un loc rămas ne identificat

Modalitatea în care organul de urmărire penală a descris în actul de sesizare momentele predării armei şi muniţiei de către agentul de poliţie C., care în după amiaza zilei de 18.10.2021 ar fi depus în rastel arma şi muniţia, ofiţer de serviciu în ziua respectivă (08.00 - 20.00) fiind D., a fost una subiectivă, acordându-i-se o valoare probantă absolută, deşi practica la nivelul Poliţiei oraşului Drăgăneşti - Olt era una cunoscută şi acceptată tacit, în sensul că depunerea se făcea de către poliţistul titular al armei, care intra de unul singur, neînsoţit, în acel perimetru cu regim special, de către ofiţerul de serviciu.

Aspectul subiectiv al cercetării efectuate, continuă cu o serie de declaraţii contradictorii ale ofiţerilor de serviciu, care la rândul lor nu au sesizat în timp real lipsa armei şi a muniţiei aferente.

În ceea ce-l priveşte pe martorul E., deşi a declarat cu ocazia efectuării testului poligraf că a numărat pistoalele în dimineaţa zilei de 19.10.2021, răspunsul acestuia "a produs modificări specifice comportamentului simulat" - nesincer, aspect care a trecut nesancţionat de către organul de urmărire penală, spre deosebire de situaţia în care au fost interpretate rezultatele testelor în privinţa sa.

Constituia o cutumă obişnuinţa ca fiecare lucrător de poliţie care preda armamentul să intre singur în camera de armament, fără a fi însoţit de către ofiţerul de serviciu, aspect ce conduce la o prezumţie potrivit căreia exista posibilitatea ca oricare dintre lucrătorii de poliţie să intre fără să lase arma din dotare şi muniţia aferentă sau să poată lua şi ieşi cu una dintre armele depuse deja.

Apelantul a arătat că, în susţinerea argumentaţiei de mai sus este şi împrejurarea potrivit căreia martorul I., în declaraţia sa din data de 23-12-2021, de la urmărirea penală, a menţionat că 1-a observat pe C. că a venit în ziua de 18.10.2021 în intervalul orar 13:20 - 13:40 şi i-a comunicat ofiţerului de serviciu D. că a venit să predea pistolul, solicitându-i paradoxal acestuia să-1 însoţească, aspect de natură a confirma faptul că C. a depus pistolul în ziua de 18-10-2021, în jurul orelor 13:20-13:40.

Un aspect important în activitatea organului de urmărire penală, nevalorificat în speţă, constă în faptul că nu s-a procedat la o analiză temeinică a declaraţiei martorului I., prin raportare şi la celelalte declaraţii.

De aceea, este surprinzător că, în timpul cercetării judecătoreşti, martorul I. (declaraţie 21.10.2022 - instanţă fond) a declarat că C. a venit în ziua de 18.10.2021 - orele 13:40, însă nu a solicitat ofiţerului de serviciu D. să-l însoţească să depună arma din dotare în rastel, ci a mers să ducă un dosar/înscrisuri la secretariatul Poliţiei Drăgăneşti Olt.

Această atitudine procesuală vine să confirme că între toţi lucrătorii de poliţie prezenţi la serviciu în zilele de 18/19.10.2021 au existat mai multe discuţii, analize privitoare la dispariţia pistolului care i-a aparţinut lui C. şi, totodată, să contureze o situaţie de fapt care nu este conformă cu realitatea.

De reţinut este şi faptul că niciunul dintre lucrătorii de poliţie (ofiţeri de serviciu sau lucrători aflaţi în incinta sediului Poliţiei) nu au putut descrie şi nici preciza un moment care să ateste în mod indubitabil, dincolo de orice îndoială, că el ar fi persoana care a luat/furat pistolul şi muniţia care-i aparţinea lui C., la data de 18.10.2021.

Având în vedere toate aceste aspecte, inculpatul a apreciat incident în cauză principiul de drept "in dubio pro reo", astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen., a solicitat să se dispună achitarea sa, deoarece nu există probe care să demonstreze că este vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 342 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A considerat că nu este justificată acuzaţia, chiar dacă rezultatul testului poligraf indică un comportament simulat, întrucât nu există alte probe directe sau indirecte care analizate şi coroborate să demonstreze, ori să concluzioneze vinovăţia sa, ci doar se pot desprinde prezumţii simple referitoare la starea de fapt, însă nu şi cu privire la vinovăţia persoanei sale.

Mai mult, acest proces de formare a unor prezumţii simple trebuie folosit cu prudenţă, pentru a respecta graniţa dubiului în favoarea sa.

Nu în ultimul rând, s-a apreciat de către apelant că o analiză a situaţiei sale financiare nu dovedeşte decât existenţa unor datorii care există şi la acest moment, situaţie des întâlnită şi la alţi poliţişti, însă nu poate constitui un motiv care poate fi interpretat în defavoarea sa.

S-a solicitat a se avea în vedere că declaraţiile martorilor audiaţi pe parcursul procesului penal şi în cursul urmăririi penale nu confirmă ipoteza parchetului, iar modul în care este prezentată acuzarea, respectiv că el se face vinovat de fapta imputată, că altă explicaţie rezonabilă nu există, poate conduce la un precedent judiciar periculos, cu consecinţe asupra principiului respectării dubiului în favoarea acuzatului, dar mai ales riscuri ale unei încălcării a prezumţiei de nevinovăţie, ce sunt de neacceptat.

Concluzionând, inculpatul a apreciat că, în aplicarea principiului in dubio pro reo, după analiza probelor strânse de parchet şi administrate de instanţa de fond, se impune achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită de el, existând clar un dubiu în acest sens rezultat din probe, standardul impus de lege nedepăşind acel nivel pentru a se considera răsturnată prezumţia de nevinovăţie, reţinuta ab initio în beneficiul făptuitorului.

În cursul cercetării judecătoreşti în apel, la termenul de judecată din data de 04 mai 2023 a fost audiat inculpatul A. conform art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., declaraţia a fost consemnată, semnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Curtea de apel verificând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate, dar şi a dispoziţiilor art. 417 alin. (2) şi următoarele din C. proc. pen. a reţinut următoarele:

Motivul de apel privind nemotivarea hotărârii este neîntemeiat, pentru următoarele argumente:

În acord şi cu principiile care derivă din jurisprudenţa CEDO, mai înainte de a constitui o problemă de întindere, de cantitate a argumentelor, motivarea hotărârii judecătoreşti reprezintă o chestiune ce ţine de determinarea convingerii că o cauză a fost efectiv examinată, atât sub aspectul probelor administrate, cât şi al celui referitor la apărările invocate de către părţi.

Prin jurisprudenţa instanţei europene s-a statuat în mod constant că prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţie, impun, în esenţă, motivarea hotărârilor judecătoreşti, fără însă ca aceasta să însemne că instanţele ar trebui să dea un răspuns detaliat la fiecare argument al apărării (cauza Van de Hurk împotriva Olandei § 61), amploarea acestei obligaţii variind în funcţie de natura hotărârii, complexitatea şi circumstanţele cauzei. Definitoriu pentru noţiunea de proces echitabil este ca instanţa, chiar preluând argumente expuse anterior, să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi să nu se rezume la confirmarea concluziilor unei alte instanţe sau la cele reţinute în actul de sesizare (a se vedea cauzele: cauza Boldea contra României § 29; cauza Albina contra României § 27, Ruiz Torija contra Spaniei § 514, García Ruiz contra Spaniei § 29; cauza Helle contra Finlandei § 60).

De asemenea, prin Decizia nr. 233 din data de 7 aprilie 2021 publicată în M. Of. nr. 508/17.05.2021, Curtea Constituţională a subliniat importanţa motivării hotărârii judecătoreşti:

"Curtea reţine că motivarea hotărârilor judecătoreşti îndeplineşte câteva funcţii importante: reprezintă un mecanism de control al instanţei, care trebuie să demonstreze că hotărârea sa este legală, dreaptă şi corectă, în fapt şi în drept, reprezintă o înscriere oficială a argumentelor în favoarea soluţiei, inspiră un sentiment de încredere socială şi constituie un control democratic al administrării justiţiei, întăreşte principiul autorităţii de lucru judecat şi al prezumţiei de nevinovăţie, reprezintă temeiul executării hotărârii judecătoreşti, precum şi al contestării acesteia la o instanţă superioară".

Calitatea hotărârilor judecătoreşti reprezintă o componentă majoră a calităţii justiţiei, iar motivarea şi analiza sunt cerinţele fundamentale ale hotărârilor judecătoreşti şi un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Motivarea permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este, mai ales, o garanţie împotriva arbitrarului.

Prin urmare, dispoziţiile art. 403 din C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 6 din CEDO prevăd obligativitatea instanţei de a preciza cu claritate situaţia de fapt, mijloacele de probă pe care se sprijină soluţia adoptată, precum şi temeiul de drept care a justificat soluţia pronunţată.

Or, în prezenta cauză, considerentele reţinute de prima instanţă în cuprinsul hotărârii criticate corespund exigenţelor unei motivări asupra chestiunilor de fapt şi de drept, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 401 - 403 din C. proc. pen., cât şi a dispoziţiilor art. 6§1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi jurisprudenţa în materie (cauzele Artico contra Italiei § 33; Perez contra Franţei § 80; Boldea contra României § 28; Tatishvili contra Rusiei § 58; Suominen contra Finlandei § 36).

Astfel, se constată că prima instanţă, realizând propria analiză a relevanţei, utilităţii şi pertinenţei probelor, a procedat la examinarea ansamblului probator administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, făcând referiri concrete la apărările inculpatului, precum şi la probele şi mijloacele de probă care au fundamentat soluţia pronunţată. De asemenea, instanţa de fond, chiar dacă a preluat o parte semnificativă a descrierii faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului - şi aceasta pentru ca rechizitoriul a fost amplu motivat, în baza unei complexe activităţi probatorii, fiind analizate toate ipotezele urmărite de acuzare şi răspunzându-se tuturor problemelor factuale ridicate - a analizat apărările formulate de acesta şi a indicat mijloacele de probă pe care se sprijină soluţia. În aceste condiţii, nu se poate reţine că prima instanţă s-a limitat la a relua în mod exclusiv susţinerile din rechizitoriu, ci a realizat o analiză proprie a faptelor deduse judecăţii.

Prin urmare, s-a constatat că motivarea sentinţei permite înţelegerea faptelor care au format obiectul judecăţii, a materialului probator pe care s-au fundamentat concluziile şi urmărirea raţionamentului care a condus instanţa la pronunţarea soluţiilor, fiind avute în vedere la analizarea apărărilor formulate de către inculpat.

Infracţiunea de tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 300 din C. pen.. rap. la art. 132 şi art. 15 din Legea nr. 78/2000:

În data de 9 februarie 2022, a avut loc un accident în care a fost implicată o bicicletă condusă de numitul G. şi un autoturism condus de numitul H. - constatările la faţa locului efectuându-se de inculpatul A..

În urma accidentului, numitul G. a suferit leziuni grave, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Slatina.

La 10 februarie 2022 inculpatul A. a căutat-o pe martora C., de la care a pretins, cu titlu de despăgubiri pentru conducătorul auto al maşinii implicate în accident, o sumă de cca 1.500 - 1.700 RON, susţinând că tatăl acesteia este probabil vinovat de accident, iar el probabil va trebui să dea clasare în dosar.

Inculpatul A. i-a relatat martorei că i s-a spart şi oglinda dreaptă faţă a autoturismului persoanei din Radomireşti şi că el personal s-a interesat la dezmembrări şi costă doar un milion ROL şi nu poate circula fără oglindă, deci a înţeles că asta era o sumă urgentă.

Deoarece martorei i s-a părut în neregulă să se constate, atât de repede că doar tatăl acesteia a fost vinovat şi că îi sunt ceruţi de cealaltă parte din accident bani prin intermediul agentului de poliţie A., s-a dus în data de 14 februarie 2022 la sediul Poliţiei Drăgăneşti Olt pentru a discuta situaţia cu dosarul cu comandantul poliţiei, căruia i-a explicat pe scurt ce se întâmplase, acesta spunându-i că poate să o ajute un avocat.

Declaraţia martorei C. din cursul urmăririi penale este elocventă în sensul ca inculpatul i-a spus personal ca tatăl sau este vinovat de producerea accidentului, că trebuie sa îl despăgubească pe conducătorul auto, costul reparaţiilor fiind în jurul sumei de 1.500 - 1.700 RON, că inculpatul personal s-a interesat de preţul unei oglinzi de maşină şi costă aproximativ 100 RON, de asemenea inculpatul a menţionat că "persoana cu maşina lovită de bicicleta tatălui cere despăgubiri pentru avarii şi a venit la el la poliţie să spună acest lucru" de asemenea, inculpatul a precizat ca îl cunoaşte pe conducătorul auto şi că "se poate înţelege cu el sa plătesc cum pot ".

Prin declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti, martora a confirmat împrejurările de fapt expuse, constând în fapta inculpatului de a se prezenta la domiciliul său şi de a-i comunica că "tatăl meu este vinovat şi bun de plată, acesta spunându-mi că trebuie să plătesc despăgubiri conducătorului auto între 1.500 şi 1.700 RON". Martora a solicitat explicaţii inculpatului despre cuantumul sumei, iar acesta şi-a consolidat susţinerile prin referirea la reparaţiile autoturismului într-un service auto, inculpatul insistând ca martora să plătească la acel moment 100 de RON pentru a înlocui oglinda autoturismului. Inculpatul a refuzat să îi indice martorei numărul de telefon al conducătorului auto implicat în accident şi în numele căruia solicita despăgubiri, spunând că nu îl deţine, dar, simultan, l-a descris pe conducător ca "un om bun", în comparaţie cu tatăl martorei, care era vinovat de accident. Aceste evenimente au fost confirmate şi de soţul martorei, el fiind cel care nu a permis plata pe moment a sumei de 100 RON şi nu a fost de acord nici cu despăgubirea solicitată.

Declaraţia martorului H. confirmă ca acesta nu a solicitat nicio despăgubire de la conducătorul bicicletei, nu a solicitat inculpatului sa discute cu acesta din urmă sau cu membrii familiei sale, nu a precizat cuantumul despăgubirilor.

Prin declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti, martorul a precizat că în niciun moment nu a discutat cu poliţistul despre contravaloarea pagubelor produse autoturismului său, nu a solicitat să contacteze persoana vătămată şi nici nu a indicat valoarea reparaţiilor la nivelul a 1.500 - 1.700 RON şi, cu atât mai mult, nu a solicitat ca inculpatul să obţină vreo sumă de bani de la conducătorul bicicletei implicată în accident. De altfel, martorul nici nu a cunoscut că inculpatul, în calitate de poliţist a solicitat o sumă de bani cu titlu de despăgubire, pentru a fi plătită conducătorului auto.

Prin această declaraţie se infimă apărarea inculpatului conform căreia suma necesară reparaţiilor autoturismului i-a fost comunicată de conducătorul acestuia. Se constată că nu există niciun document care să ateste existenţa şi întinderea acestei sume cu titlu de despăgubiri.

Conform Adresei nr. x/22.02.2022 emisă de Poliţia Drăgăneşti Olt, accidentul produs pe raza oraşului Drăgăneşti Olt în data de 09.02.2022, în care au fost implicaţi H. şi G. a fost constatat de agentul şef adjunct de poliţie - inculpatul A., însă a fost înregistrat la Politia Drăgăneşti Olt în data de 11.02.2022 sub nr. x, dosarul fiind repartizat spre soluţionare inculpatului tot în data de 11.02.2022.

S-a constatat ca la data de 10.02.2022 inculpatului nu i se atribuise spre rezolvare dosarul penal, acesta nici nu era înregistrat la Politia oraşului Drăgăneşti Olt, astfel ca inculpatul nu era titularul unor atribuţii judiciare în acel dosar, fiind doar organ de constatare şi prin urmare nu avea legitimitate judiciară la o acţiune în cadrul activităţilor sale, care să se circumscrie acelei cauze penale.

Interpretarea dată de inculpat prin declaraţiile din cursul cercetării judecătoreşti, chiar şi în apel, au natură subiectivă, întrucât în calitate de organ de constatare nu era deţinătorul unor atribuţii privind administrarea probelor într-o cauză penală.

În acest sens, conform art. 61 din C. pen. sunt prevăzute în mod expres şi limitativ atribuţiile organelor de constatare: sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate:

c) organele de ordine publică şi siguranţă naţională, pentru infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege.

(2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracţiunilor flagrante, aceleaşi organe au dreptul de a face percheziţii corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor şi de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.

(3) Când făptuitorul sau persoanele prezente la locul constatării au de făcut obiecţii ori precizări sau au de dat explicaţii cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligaţia de a le consemna în procesul-verbal.

(4) Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală.

Inculpatul, în calitatea sa de agent de poliţie care a efectuat primele constatări ale locului faptei la un accident de circulaţie, dar fără a avea repartizat în lucru dosarul penal întocmit, s-a deplasat chiar a doua zi după accident la fiica victimei şi a cerut pentru conducătorul auto implicat în accident o sumă de bani cu titlu de despăgubiri pentru avariile suferite la maşină, deşi nu intra în atribuţiile sale aceasta acţiune, iar conducătorul auto nu l-a împuternicit pe inculpat, nici nu şi-a dat un acord în acest sens, iar daunele nu au fost identificate şi evaluate de o persoană autorizată.

Vinovăţia tatălui martorei C. nu a fost stabilită până la momentul solicitării sumei de bani, susţinerea inculpatului în sens contrar neavând niciun suport probator.

În realitate, inculpatul A., aflându-se în timpul serviciului, dar fără a avea la acel moment atribuţii judiciare în legătură cu accidentul respectiv, nefiindu-i încă repartizat dosarul penal întocmit, fiind doar organ de constatare iar nu de cercetare penala, a încercat să determine pe fiica persoanei vătămate

G. să achite o sumă de bani pentru altul - cu titlu de despăgubiri pentru avariile suferite de maşina implicată în accident - susţinând că s-a stabilit vinovăţia şi cuantumul acestor despăgubiri şi că dosarul va fi finalizat prin clasare, situaţie de fapt ce corespunde unui exces de putere al funcţionarului public, cu posibilitatea cauzării unei pagube şi a unei vătămări a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei vătămate în accident.

În drept, fapta inculpatului A. care, în ziua de 10 februarie 2022 a pretins de la numita C., fiica victimei unui accident rutier ce avusese loc cu o zi înainte, suma de 1.500 - 1.700 RON cu titlu de despăgubiri materiale pentru numitul H., conducătorul auto al maşinii implicate în accident-faptă săvârşită de A. în timpul serviciului dar fără a avea la acel moment atribuţii de serviciu în legătură cu dosarul penal întocmit urmare a accidentului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 300 din C. pen. rap. la art. 132 şi art. 15 din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 300 din C. pen., infracţiunea de uzurpare a funcţiei constă în fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, respectiv o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Noţiunea de folos necuvenit utilizată de legiuitor are explicaţiile doctrinare conturate de-a lungul anilor şi reflectă faptul că folosul astfel obţinut este "legal nedatorat", are caracter de retribuţie, constituind o plată ori răsplată în vederea determinării unui act explicit, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate al subiectului activ al infracţiunilor de abuz în serviciu ori de uzurpare a funcţiei. De altfel, câtă vreme ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servicii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar şi avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate (Decizia nr. 400 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 639/19.08.2016)

Fiind menită să asigure respectarea diviziunii competenţelor funcţionarilor publici şi, prin aceasta, buna funcţionare a unităţilor în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, infracţiunea analizată sancţionează orice conduită a funcţionarului public prin care, în mod intenţionat, îşi depăşeşte atribuţiile de serviciu şi care are ca rezultat una dintre urmările specifice infracţiunii de abuz în serviciu.

Presupunând, prin urmare, îndeplinirea, de către un funcţionar public, în timpul serviciului, a unui act ce excedează atribuţiilor ce îi revin în virtutea funcţiei deţinute, dispoziţiile art. 300 din C. pen. incriminează uzurparea, de către subiectul activ, a atribuţiilor funcţiei exercitate de o altă persoană.

Concluzia exprimată este susţinută şi de argumente de interpretare gramaticală, Dicţionarul explicativ al limbii române definind verbul "a uzurpa" - prin acţiunea de "a-şi însuşi în mod abuziv drepturi, demnităţi, bunuri care aparţin altuia."

În contextul acestor consideraţii teoretice, ceea ce se reţine în concret, în sarcina inculpatului, sub aspectul tentativei la infracţiunea prevăzuta de art. 300 din C. pen. rap. la art. 132 şi art. 15 din Legea nr. 78/2000 este faptul că la data de 10 februarie 2022 a pretins de la martora C., fiica victimei unui accident rutier ce avusese loc cu o zi înainte, suma de 1.500 - 1.700 RON cu titlu de despăgubiri materiale pentru conducătorul auto al maşinii implicate în accident - faptă săvârşită de A. în timpul serviciului, dar fără a avea la acel moment atribuţii de serviciu în legătură cu dosarul penal întocmit urmare a accidentului.

Calitatea subiectului activ de funcţionar public este îndeplinită în ceea ce îl priveşte pe agentul de politie, întrucât se încadrează în categoria funcţionarilor publici în sensul legii penale, conform art. 175 alin. (1), lit. b) teza a doua din C. pen. - persoana care exercită o funcţie publică de orice natură.

Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen.:

Preliminar, se menţionează următoarele coordonate:

Aprecierea probelor, ca operaţiune finală a activităţii de probaţiune judiciară, permite judecătorului să determine măsura în care ele care reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, judecătorul îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia acuzaţiei, dar şi la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie.

Faţă de criteriul legăturii lor cu obiectul probaţiunii, probele pot fi directe şi indirecte. Prin probe directe se înţeleg acele elemente factuale care, prin ele însele, au aptitudinea de a demonstra vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, pe când probele indirecte sunt cele care nu furnizează informaţii ce pot dovedi existenţa faptei ori vinovăţia inculpatului, dar care, prin coroborarea lor cu alte probe directe sau indirecte, pot conduce la anumite concluzii în cauza penală.

Legea procesual penală nu ierarhizează normativ valoarea probelor administrate în procesul penal, soluţia dată cauzei impunându-se a fi rezultatul aprecierii concrete, de către organele judiciare, a ansamblului probator administrat în desfăşurarea procesului penal. Este necontestat că, pentru stabilirea existenţei faptei prevăzute de legea penală şi a vinovăţiei unei persoane, o singură probă directă poate fi suficientă, după cum este necontestat şi faptul că o singură probă indirectă nu are o forţă echivalentă, fiind necesar ca ea să se coroboreze întotdeauna cu alte elemente probatorii, din care să rezulte cu certitudine împrejurările esenţiale pentru completa lămurire a cauzei.

Astfel, spre deosebire de probele directe care sunt apte prin ele însele, dată fiind legătura lor directă cu existenţa infracţiunii, să conducă la o soluţie certă în cauză, probaţiunea indirectă este mult mai complexă, fiind necesară coroborarea unui ansamblu de elemente indirecte legate între ele, astfel încât versiunea pe care o confirmă să excludă orice altă versiune cu privire la fapta ce face obiectul acuzării.

În principiu, utilizarea unor prezumţii de fapt în procesul penal nu este absolut interzisă. Aşa cum s-a subliniat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, utilizarea unor prezumţii de fapt sau de drept pentru a stabili vinovăţia unei persoane nu contravine prezumţiei de nevinovăţie. Prezumţiile de fapt şi de drept operează în orice sistem de drept, iar Convenţia nu le interzice în principiu. Cu toate acestea, este necesar ca, în procesul penal, statele părţi să recurgă la prezumţii de fapt sau de drept în limite rezonabile, luând în considerare miza procesului şi cu respectarea dreptului la apărare. În orice caz, recurgerea la prezumţii de fapt trebuie să păstreze un raport de proporţionalitate rezonabilă cu scopul legitim urmărit (cauza Salabiaku c. Franţei, 10519/83, hotărârea din 07.10.1988, Västberga Taxi Aktiebolag and Vulic c. Suediei, 36985/97, hotărârea din 21.05.2003, decizia Falk contra Olandei din 19 octombrie 2004, 66273/01).

În fapt:

În data de 18.10.2021 ofiţeri de serviciu în cadrul Poliţiei Oraş Drăgăneşti Olt au fost D. - în intervalul 08.00 - 20.00 şi F. în intervalul 20.00-08.00, iar de serviciu la Poliţia Drăgăneşti Olt, schimbul II (intervalul 14.00-22.00) au fost poliţiştii A. şi J., iar schimbul III (începând cu ora 22:00) au fost poliţiştii K. şi M..

Agentul de poliţie C. a fost planificat de serviciu la Postul de Poliţie Văleni, secţia 7 Poliţie Rurală Dăneasa în data de 18.10.2021, orele 08:00-16:00.

În data de 19.10.2021 (marţi) ofiţer de serviciu în intervalul 08.00-20.00 a fost E., iar de serviciu la Poliţia Drăgăneşti Olt, schimbul I (intervalul 06.00 - 14.00), au fost N., O., P..

În data de 18 octombrie 2021, în jurul orelor 16:20, la camera de armament s-a prezentat agentul de poliţie C. din cadrul secţiei 7 Poliţie Rurală Dăneasa pentru a depune arma din dotare, semnând de primire ofiţerul de serviciu D. care i-a înmânat cheile de la camera de armament.

Din analiza registrului de armament aflat în evidenţa Poliţiei Drăgăneşti Olt rezultă că C. obişnuia să îşi mai lase pentru perioade scurte de timp armamentul din dotare la camera de armament, respectiv de pe o zi pe alta, astfel încât faptul că în data de 18 octombrie 2021 a lăsat arma şi muniţia pentru a se prezenta a doua zi să le ridice nu reprezintă o situaţie singulara, în condiţiile în care s-a dovedit prin probele administrate şi existenţa unui motiv de natură familială care a impus un asemenea comportament.

Martorul F., lucrător de politie, este cel care a preluat în data de 18 octombrie 2021 ora 20:00, schimbul de tură de la ofiţerul de serviciu D.. Din declaraţia acestuia rezultă că în data de 18 octombrie 2021, nu a verificat efectiv numărul total de pistoale şi muniţia aferentă la predarea schimbului ca ofiţer de serviciu, acest lucru fiind însă făcut de colegul său D., întrucât, deşi au mers împreună în camera de armament în acest scop, a intervenit un apel telefonic la care a trebuit sa răspundă.

Din procesul-verbal de predare - primire întocmit între cei doi ofiţeri de serviciu D. şi F. în seara zilei de 18 octombrie 2021, ora 20:00, rezulta că D. a predat, iar F. a primit 27 pistoale x cu muniţia aferentă.

Deşi în acest proces-verbal este tăiat numărul 27 şi trecut numărul 26, agentul de poliţie F. a susţinut permanent că el proceda, cu ocazia numărătorii pistoalelor x, la includerea în numărătoare a pistoalelor aflate efectiv în fişet, inclusiv al ofiţerului de serviciu care ieşea din tură, însă aprecia că la numărătoare nu trebuie să intre şi pistolul ofiţerului de serviciu care prelua tura, deoarece acest pistol îl scotea efectiv din fişet, acesta fiind motivul pentru care a modificat acel număr de pistoale x comunicat de D., respectiv 27, şi a scris numărul de pistoale aflate efectiv în fişet, respectiv 26, la care se adăuga şi pistolul său pe care îl ridicase, deci în total trebuiau să fie 27.

Martorii D. şi F., în toate declaraţiile lor, au susţinut că unul dintre ei a numărat pistoalele x şi numărul lor a fost 27, iar faptul că agentul de politie F. a trecut în final numărul 26 în procesul-verbal de predare - primire a serviciului nu schimbă această situaţie, întrucât nu a mai luat în calcul propriul pistol scos din rastel.

Şi în cursul cercetării judecătoreşti, martorul D. a precizat că a numărat armamentul atât dimineaţa, în data de 18.10.2021, ora 08:00 când a intrat de serviciu, cât şi seara, la ora 20:00 când a predat serviciul martorului F. şi nu a constatat o lipsă. Acest martor a mai precizat că nu exista nicio posibilitate ca martorul C., a cărui armă a dispărut, să nu fi depus arma în data de 18.10.2021, la terminarea serviciului, întrucât împreună cu martorul F. au numărat armamentul în seara de 18.10.2021 şi acesta corespundea numărului care trebuia să existe, adică 27, numărând şi propriul pistol pe care l-a pus în rastel.

Martorul K. a declarat în cursul cercetării judecătoreşti că ştie de la martorul D. că a numărat armamentul în data de 18.10.2021, ora 20:00.

Din declaraţia martorului F. rezultă că a fost de serviciu în perioada 18.10.2021 ora 20:00 până la 19.10.2021 ora 08:00; la intrarea în serviciu a început operaţiunea de numărare a armamentului împreună cu martorul D., care îi predase serviciul, însă, din cauza unui apel telefonic la care a trebuit să răspundă, martorul F. a părăsit camera de armament, D. a continuat numărătoarea, comunicându-i numărul de 27 de arme identificate, pe care martorul F. l-a menţionat în procesul-verbal, după care l-a tăiat şi a scris 26, prin scăderea propriului pistol luat în deţinere în acel moment când intra de serviciu, pistol menţionat în registrul de intrări - ieşiri.

Sunt relevante convorbirile telefonice purtate în ziua de 20.10.2021, la ora 08:44:17, de agentul de politie D. cu un domn (alt poliţist) din care se reţine că la efectuarea schimbului de serviciu s-au numărat armele. Aceste convorbiri au avut loc la puţin timp de la data constatării dispariţiei pistolului şi au caracter inopinat, nerezultând o conivenţă în scopul exonerării de răspundere.

În data de 21.10.2021 chiar inculpatul a purtat o discuţie cu o altă persoană, la ora 11:53.24, în care a relatat că martorii D. şi F. au numărat pistoalele în data de 18.10.2021 la ora 20:00 când a avut loc schimbul de tură. Inculpatul a spus "ei s-au dus amândoi sa numere ", apoi a continuat cu faptele celor doi martori de a număra, F. a mers sa răspundă la un apel telefonic şi a continuat numărătoarea D.. Deci în seara de 18.10.2021, la schimbul de tură dintre D. şi F. a avut loc numărarea armamentului şi nu s-a constatat o lipsă.

În convorbirea telefonică din data de 21.10.2021, ora 10:09.04 martorul F. afirma că a intrat în camera de armament împreuna cu D. să numere armamentul, însă după ce a început numărătoarea a mai rămas decât acesta din urmă, întrucât el a mers pentru a răspunde la un apel telefonic de la 112, numărul de urgenţă. Este astfel reiterată operaţiunea de numărare a armamentului în seara de 18.10.2021.

De asemenea, în convorbirile din data de 22.10.2021, ora 09:50.42 purtate de martorii D. şi C., acesta din urma este sfătuit de primul martor poliţist să îşi asume nedepunerea pistolului, acuzându-l chiar că a abuzat de încrederea acordată, însă martorul C. îi reaminteşte martorului D. că el a numărat pistoalele - " da, când te-ai dus tu (…) când te-ai dus tu sa le numeri la ora 8", " ai spus că ai intrat în (…) în cameră (…) atunci ai numărat pistoalele, 24 erau sus şi 3 erau jos". Martorul C. susţine că dacă martorul D. ar fi constatat la predarea serviciului către martorul F. că un pistol era lipsă, ar fi anunţat de atunci organele legale, însă numărarea armamentului în data de 18.10.2021 la predarea serviciului de către D. către F. nu a indicat nicio armă lipsă.

De aceea, este justă concluzia conform căreia martorul C. a depus arma în data de 18.10.2021, la terminarea serviciului, astfel ca în aceeaşi zi la ora 20:00 când a avut loc predarea serviciului de către D. către F. nu a fost lipsă nicio armă, aceasta dispărând după ora 20:00.

În data de 19.10.2021, ora 08:00, trebuiau să fie 26 de pistoale x predate de agentul de poliţie F. lui E., dar au fost doar 25, rezultând că pistolul lui C. a dispărut pe tura lui F., în intervalul 18.10.2021 ora 20:00- 19.10.2021, ora 08:00.

Din verificarea serviciilor de permanentă anterioare şi ulterioare datei de 18.10.2021, rezulta ca agentul de poliţie Q. - ofiţer de serviciu în perioada 17.10.2021 ora 20:00 - 18.10.2021 orele 08:00, a precizat că a numărat efectiv pistoalele din rastel, atât când a preluat serviciul de la fostul ofiţer de serviciu R., cât şi când a predat serviciul următorului ofiţer de serviciu D. - aceştia din urmă confirmând acest lucru.

De asemenea, în data de 19.10.2021 orele 08:00 ofiţerul de serviciu E. a numărat efectiv pistoalele din rastel - aspect constatat şi cu ocazia verificărilor specifice care s-au efectuat la nivelul camerei de armament imediat după sesizarea dispariţiei pistolului.

În intervalul de timp 18.10.2021 ora 20:00 - 19.10.2021, ora 08:00 au fost prezenţi doar poliţiştii A., J., M., K.

L., P., N. şi O., care au ridicat şi depus armele şi muniţia din dotare pentru efectuarea serviciului de patrulare.

Martorul E. a intrat de serviciu în data de 19.10.2021, ora 08:00, a declarat că a numărat armamentul, a identificat 24 arme, a adăugat şi arma martorului F. care ieşea din tură (rezultând 25 pistoale), iar în jurul orei 14:00 în aceeaşi zi, a fost anunţat de inculpatul A. care era împreună cu martorul C. că arma acestuia din urma lipsea.

Acest martor a precizat că niciodată nu putea şti numărul real de arme existent în camera de armament, deoarece erau colegi care-şi încetau serviciul şi predau arma şi începeau serviciul şi primeau arma, ori plecau acasă având asupra lor arma, configurând astfel un circuit faptic al armamentului care crea dificultăţi în stabilirea concordanţei cu circuitul scriptic, existând un flux continuu de predare/primire a armamentului, iar dacă poliţistul căruia i-a dispărut pistolul nu ar fi comunicat lipsa acestuia imediat, putea trece o perioadă lungă de timp până la divulgare, tocmai din cauza fluxului continuu de armament.

Prin urmare, dacă martorul C. ar fi pierdut pistolul sau nu l-ar fi depus din alte motive, nu avea niciun interes să anunţe imediat, chiar a doua zi, dispariţia acestuia, ci ar fi lăsat să treacă un interval mai mare de timp pentru a crea confuzie şi a îngreuna eforturile de identificare a persoanei vinovate.

Singurii poliţişti care au intrat fără a fi însoţiţi să îşi ridice/depună armamentul sunt A., J., M., K., însă aceşti martori au pătruns în camera de armament numai la momentele începerii şi terminării serviciului, fiind menţionaţi în registru în mod corespunzător, iar nu şi pe parcursul executării serviciului.

Declaraţia martorului F. coroborată cu declaraţiile martorilor J., K. şi M. configurează fapta inculpatului din seara de 18.10.2021, în jurul orei 21:20, de a intra singur în camera de armament, afirmând că doreşte să lase pistolul, întrucât pleacă acasă înainte de terminarea serviciului, după care a mai intrat o dată, tot singur, să îşi reia pistolul, întrucât a apărut un eveniment la care a trebuit să intervină şi, astfel, a intrat de două ori în camera de armament, singur, pentru a efectua operaţiuni de manipulare a pistolului, neconsemnate însă în proces-verbal sau în registrul de intrare/ieşire.

Prin urmare, inculpatul este singurul care a intrat în timpul serviciului în camera de armament de două ori, fără a se înscrie în registru, pretinzând că doreşte să iese din serviciu mai devreme, deşi nu a formulat o cerere de învoire în acest sens.

Cutuma, deşi ilegală, existentă la nivelul serviciului în care activa inculpatul, respectiv Poliţia oraşului Drăgăneşti Olt, era ca ofiţerul de serviciu să înmâneze fiecărui poliţist care se prezenta pentru a ridica sau depune arma, cheile de la camera de armament, fără ca ofiţerul de serviciu să însoţească poliţistul în cauză, deşi atribuţiile ofiţerului de serviciu presupuneau ca, la intrarea în serviciu, să ia în primire prin numărare şi verificare, armamentul şi muniţia, documentele şi bunurile de la camera personalului de serviciu, să respecte regulile de folosire, manipulare şi întreţinere a armamentului, muniţiei şi materialelor din dotare şi să înscrie în procesul-verbal de predare/primire a serviciului intrările/ieşirile de armament şi muniţie.

Această practică profesională ilegală nu constituie o cauză exoneratoare la răspundere, nefiind reglementată de dispoziţiile legii penale cu acest titlu şi nici nu poate dobândi o astfel de conotaţie, având în vedere ca vulnerabilităţile create de o astfel de practică au fost exploatate pentru sustragerea unui pistol şi a încărcăturii aferente; dimpotrivă, atitudinea de a specula vulnerabilităţile privind organizarea de la locul de muncă denotă periculozitatea însemnată a persoanei care a sustras arma, iar nu o cauză justificativă ori împrejurare care să atenueze gravitatea faptei.

Practicile ilegale din cadrul Poliţiei în care activa inculpatul s-au grefat pe o colaborare onestă între poliţişti şi prezumţia de fapt de bună - credinţă, însă nu pot da naştere altei prezumţii conform căreia oricare dintre poliţişti putea intra în camera de armament şi sustrage pistolul, în condiţiile în care nu există dovezi că au existat poliţişti care sa pătrundă în camera de armament în alte momente decât cele aferente luării şi ulterior depunerii armei, cu excepţia inculpatului, acesta fiind singurul care a pătruns de două ori în timpul serviciului, fără a se menţiona în registru, pretinzând că doreşte sa predea arma pentru a pleca de la serviciu mai devreme şi apoi a luat arma, întrucât a intervenit un apel de urgenţă care a reclamat prezenţa sa.

Din registrul 112 rezulta că apelul a fost dat la ora 21:23, rezultând ca inculpatul a pătruns în camera de armament înainte de această oră, care nici nu era adecvată pentru părăsirea serviciului, acesta nefiind unul flexibil care să îi permită o astfel de conduită, inculpatul fiind poliţist aflat în timpul serviciului şi nu a formulat o cerere de învoire sau părăsire a serviciului înainte de terminarea turei sale.

Martora J. a declarat în cursul cercetării judecătoreşti că inculpatul a mers în camera de armament în seara de 18.10.2021, ora 21:20, pentru a lăsa arma, apoi a revenit şi avea tocul de pistol gol, dorind sa plece acasă înainte de terminarea programului, însa martora l-a atenţionat să nu procedeze astfel, întrucât nu poate interveni singură la un eveniment şi " nu este normal să plece".

Inculpatul este singurul poliţist care a pătruns în camera de armament în alte momente decât cele aferente luării pistolului la începutul programului şi depunerii pistolului la terminarea programului, pătrundere care s-a realizat de unul singur şi fără consemnarea scriptică aferentă.

Apărarea inculpatului în sensul justificării dispariţiei pistolului prin omisiunea martorului C. de a-l depune nu este fondată, nefiind confirmată prin nicio probă administrată, astfel:

Declaraţia martorului I. din cursul urmăririi penale este în sensul că martorul C. s-a prezentat la sediul Poliţiei în data de 18.10.2021, în intervalul orar 13:20 - 13.40 spunând că doreşte să predea pistolul, apoi a mers singur în camera de armament de unde s-a întors, însa martorul a precizat ca nu ştie dacă C. avea asupra sa în acel moment pistolul şi muniţia.

Declaraţia martorului I. din cursul cercetării judecătoreşti este în sens contrar, şi anume, martorul C. a ajuns la sediul politiei, a discutat cu ofiţerul de serviciu D., după care a urcat la secretariat pentru a preda documentele; nu a observat dacă avea asupra sa arma şi nici nu l-a auzit pe C. exprimându-şi dorinţa de a preda arma; martorul a precizat că nici nu avea posibilitatea de a vedea ce intenţie are martorul C. sau dacă acesta merge în camera de armament; şi-a justificat declaraţia din cursul urmăririi penale prin necitirea acesteia şi printr-o eroare de interpretare, în sensul că a expus procedura care trebuia urmată dacă se preda pistolul, iar nu un fapt concret de predare.

Existenţa unor declaraţii contradictorii ale aceluiaşi martor, formulate pe parcursul procesului penal, determină luarea în considerare a acelei depoziţii care se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, întrucât proba nu are o valoare prestabilita în funcţie de faza procesuală în care a fost administrată. Declaraţia martorului I. din cursul urmăririi penale nu poate contribui la stabilirea situaţiei de fapt, întrucât împrejurările expuse nu sunt confirmate de niciun alt martor, dimpotrivă, conduita martorului C. a fost expusă în mod cursiv de ceilalţi martori, poliţişti de serviciu, şi niciunul dintre ei nu a confirmat fapta acestuia de a preda pistolul în data de 18.10.2021, în jurul orei 14:00, înainte de terminarea serviciului.

De asemenea, s-a constatat imposibilitatea martorului C. de a preda arma în jurul orei 13:00 - 14:00, în data de 18.10.2021, întrucât a mai predat-o odată, la sfârşitul programului şi, prin urmare, ar fi trebuit să existe mai multe intrări şi ieşiri din camera de armament aferente operaţiunilor de predare/preluare.

Suportul optic depus de inculpat în cursul cercetării judecătoreşti în apel care conţine înregistrarea unei discuţii purtate de el cu martorul I. potrivit propriilor susţineri ale inculpatului, nu este concludentă în cauză, întrucât: înregistrarea este efectuată în condiţii precare, există foarte multe momente în care nu se poate înţelege conţinutul discuţiilor; tonul discuţiei este unul scăzut, "în şoaptă", astfel încât nu se poate stabili o cursivitate a convorbirii; există foarte multe momente în care inculpatul formulează acuzaţii la adresa colegilor pe care îi numeşte "proşti", "nenorociţi", face afirmaţii insidioase, conducând discuţia în sensul dorit de el; cei doi discută despre colegi, membrii familiilor acestora, funcţiile deţinute, despre "păcănele", există un moment în care interlocutorul inculpatului povesteşte despre declaraţia formulată în care a susţinut că a fost sincer, însă nu este clar la ce declaraţie se refera şi în raport cu ce persoană, de asemenea nu rezultă că interlocutorul spune ca l-ar fi văzut pe martorul C. dorind sa depună arma şi încărcătura; buna-credinţă a interlocutorului este îndoielnică în condiţiile în care afirma ca după serviciu a plecat şi a băut două beri şi apoi a condus autoturismul până la Slatina, pretinzând ca "nu e nici primul nici ultimul".

Martorul D. a declarat în cursul cercetării judecătoreşti că este imposibil ca în data de 18.10.2021, în jurul orei 14:00 să se fi aflat în camera ofiţerului de serviciu doar împreună cu martorul I., întrucât la acel moment are loc schimbul de tura şi obligatoriu erau mai multe persoane.

Martorul S. a confirmat că martorul C. a venit în data de 18.10.2021, după ora 12:00 în biroul sau pentru a semna documente, neputând preciza dacă purta şi armamentul din dotare. Aceleaşi împrejurări de fapt au fost descrise şi de martorul T., prezent la discuţiile cu martorul C.. Rezultă astfel veridicitatea declaraţiilor martorului I. din cursul cercetării judecătoreşti în prima instanţă privind natura activităţilor prestate de martorul C. - depunerea unor documente, iar nu a pistolului.

Prin Raportul de expertiză criminalistică a imaginilor video nr. 2/21.01.2022 întocmit de INEC - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova s-a stabilit că în data de 18 octombrie 2021, în jurul orei 09:45, în timp ce se afla în incinta Judecătoriei Caracal, martorul C. a avut asupra sa arma şi muniţia, ceea ce confirmă că acest martor deţinea arma în ziua de 18.10.2021, nefiind pierdută sau dispărută, cum susţine inculpatul .

De asemenea, martorul C. a fost în data de 18.10.2021 la ora 13:10 pentru a verifica o persoană aflată în izolare la domiciliu, astfel cum rezulta din fişa de verificare; în aceeaşi dată de 18.10.2021 a fost sa verifice o altă persoană la ora 12:50 .

În urma evaluării sale prin poligraf agentul de politie C. a avut de două ori rezultat cert de sinceritate în sensul că în data de 18.10.2021 a depus arma şi muniţia din dotare la camera de armament.

Martorii U., V., W. au conturat profilul moral al martorului C. în sens pozitiv, fiind caracterizat ca fiind profesionist, serios, onest atent cu îndatoririle de serviciu, precaut cu modul de păstrare a armei din dotare, de aceea şi preferă să o lase în camera de armament de la Politie decât sa o depoziteze acasă.

Ansamblul probelor administrate în ceea ce priveşte preocupările extraprofesionale ale inculpatului, cu repercusiuni asupra probităţii şi integrităţii sale profesionale, îşi exprimă utilitatea din punct de vedere al mobilului infracţional, întrucât există un vast material probator relevant în privinţa preocupărilor inculpatului în materia jocurilor de noroc, a pariurilor, din care a pierdut sume mari de bani, avea multe datorii, astfel încât necesităţile sale financiare erau acute.

Din acest punct de vedere, analiza efectuată de acuzare privind situaţia financiară şi preocupările extraprofesionale ale inculpatului este fondată şi reflectă o cercetare exhaustivă a cauzei, întrucât se conturează o stare de vulnerabilitate profesională ce a creat premisele comiterii unui act de sustragere a armamentului, în scopul procurării unor sume de bani consistente.

Mobilul infracţiunii este o componentă a laturii subiective a unei infracţiuni, fiind impulsul psihic care l-a determinat pe făptuitor să comită infracţiunea. Uneori legea prevede un anumit mobil în conţinutul juridic al infracţiunii sau sub forma de circumstanţă agravantă. În cazurile în care în conţinutul constitutiv al infracţiunii legiuitorul nu a inclus un anumit mobil, existenţa acestuia va fi stabilită indiferent de natura sau felul mobilului, însă mobilul este avut în vedere la individualizarea pedepsei, deoarece evidenţiază gradul de pericol al faptei şi periculozitatea făptuitorului.

De asemenea, există declaraţii de martori care au perceput în mod direct şi nemijlocit cum inculpatul a expus punctul său de vedere privind posibilitatea schimbării din conducere a poliţiştilor prin sustragerea unui pistol; totodată, inculpatul este descris de martori într-o poziţie conflictuală constantă, atât cu conducerea Poliţiei Drăgăneşti - Olt, cât şi cu mai mulţi colegi (martorii R., Q.). Inculpatul este descris de martori ca fiind autorul propunerii "de a vorbi cu anumite persoane pentru ca acestea să aducă un pistol de 1000-2000 de euro, să fie ştearsă seria, să fie găsit şi astfel să fie închis incidentul", ceea ce denotă preocupări străine de natura şi rolul funcţiei de poliţist.

Profilul social şi profesional al martorului C. a cărui armă a fost sustrasă este pozitiv construit de martorii audiaţi în cauză, colegi de serviciu ori persoane care au intrat în conexiuni cu acesta, astfel încât, în privinţa sa nu s-a identificat un mobil al unei presupuse fapte de sustragere a propriului pistol. În privinţa acestui martor există probe clare constând în declaraţii de martori, înscrisuri şi înregistrări video care atestă deţinerea pistolului pe parcursul zilei de 18.10.2021, iar semnătura din registrul de intrare/ieşire, de predare a armei în data de 18.10.2021, dovedeşte depunerea armei, această probă nefiind înlăturată prin nicio altă probă administrată în cauză.

În comparaţie, inculpatul este persoana a cărui situaţie financiară, socială şi profesională prezintă carenţe consistente, instabilitate şi stări conflictuale, emanând un mobil infracţional suficient de puternic pentru a fundamenta fapta de sustragere a armei şi armamentului aferent.

Inculpatul este singura persoană care a intrat de două ori în camera de armament a unităţii de poliţie fără a se trece în registru, care a exteriorizat cu ceva timp înainte metoda ideală - în opinia sa - de a determina concedierea unei persoane, şi anume prin pierderea unui pistol, şi tot el este persoana care, prin identificarea unei soluţii de a cumpăra o armă pe piaţa neagră, denotă disponibilitate de a executa fapte ilegale, imorale, în justificarea unui ţel.

Imposibilitatea în care s-au aflat alţi poliţişti de a confirma fapta inculpatului de a sustrage arma se datorează circumstanţelor cauzei, respectiv modului în care acesta a intrat în camera de armament şi anume singur, în timpul programului, invocând dorinţa sa de a pleca de la serviciu înainte de terminarea programului.

Nu există dovezi care să ateste că inculpatul a fost "victima" unor discuţii conspirative între ceilalţi poliţişti pe baza cărora să se construiască o anume situaţie de fapt defavorabilă lui, întrucât unul dintre argumentele care susţin fiabilitatea probei este sinceritatea depoziţiei martorului, iar acuzaţiile formulate în cauză se fundamentează nu numai pe declaraţiile acestor martori, ci pe întreg ansamblul probator administrat.

În egală măsură, se constată că în declaraţia formulată în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi în data de 03.03.2022, inculpatul a spus despre martorul C. ca "eu cred ca este posibil să îşi fi pierdut pistolul sau îi fi fost furat. Arăt ca el nu îl cunosc foarte bine pe numitul C., de asemenea nu cunosc modalitatea în care acesta se comporta în cadrul serviciului, respectiv dacă are sau nu grija de pistolul său, dar ştiu că are o ţinută neîngrijită pe care o are în general, nu doar în ziua în care eu l-am interpelat cu privire la acest lucru, având chiar şi pantalonii rupţi". Aceasta depoziţie conturează personalitatea inculpatului care deşi nu cunoaşte în detaliu un coleg, formulează aprecieri negative la adresa acestuia, îl acuză de neglijentă şi îl "interpelează", rezultând astfel ca însuşi inculpatul este interesat de discuţii interpersonale şi aprecieri la adresa colegilor săi.

Rolul expertizei criminalistice a detectării comportamentului simulat:

Potrivit art. 2 alin. (2) lit. o) din O.G. nr. 75/2000, între specialităţile de expertiză criminalistică figurează şi expertiza pentru detecţia comportamentului simulat (poligraf).

În esenţă, expertiza pentru detecţia comportamentului simulat constă în evaluarea făcută de un expert, prin folosirea tehnicii (care în sine nu este aptă să indice direct minciuna), a efectelor pe care stresul le produce asupra sistemului nervos, relevate prin modificări ale ritmului cardiac ori respiratoriu, sau ale tensiunii arteriale precum şi transpiraţie sau dilatarea pupilei.

Rezultatul testării poligraf poate constitui numai un indiciu, care trebuie coroborat însă cu alte probe certe, chiar dacă nu obligatoriu directe, de natură să întemeieze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, o soluţie de condamnare.

Este în competenţa instanţei stabilirea situaţiei de fapt din cauză în urma aprecierii ansamblului probelor administrate.

Inculpatul a fost supus unor expertize criminalistice la data de 25.10.2021, 11.01.2022, iar concluziile au fost în sensul că a prezentat modificări psihofiziologice, specific comportamentului simulat la întrebările relevante privind fapta sa de a sustrage pistolul x în seara de 18.10.2021. Inculpatul a semnat personal declaraţiile de consimţământ pentru a fi supus acestor proceduri, declaraţie care conţinea şi dreptul de refuz. Prin urmare, inculpatul cunoştea existenţa dreptului de a refuza efectuarea expertizei.

Susţinerile apărării conform cărora s-a ignorat rezultatul expertizei criminalistice în ceea ce îl priveşte pe martorul E. nu sunt fondate, întrucât răspunsurile acestuia care au produs modificări specifice comportamentului simulat au privit întrebările referitoare la numărarea armamentului şi perceperea personală a numărului exact de pistoale în dimineaţa de 19.10.2021, când a preluat serviciul, iar nu referitoare la sustragerea pistolului x.

Martorul D., cela care a predat serviciul în data de 18.10.2021 martorului F., numărând armamentul, a fost supus expertizei criminalistice şi răspunsurile acestuia nu au produs modificări specifice comportamentului simulat.

Martorul C., al cărui pistol a fost sustras, a fost supus expertizei criminalistice şi răspunsurile acestuia nu au produs modificări specifice comportamentului simulat.

Inculpatul a manifestat o diligentă sporită pentru a afla semnificaţia expertizei criminalistice a comportamentului simulat, dovadă fiind şi rezultatul expertizei criminalistice care a identificat foarte multe accesări pe internet în acest domeniu, precum şi declaraţiile martorilor, unul dintre aceştia fiind E., conform căruia inculpatul a adoptat un comportament atipic, întrucât în dimineaţa efectuării expertizei criminalistice inculpatul a avut asupra sa un litru de cafea, deşi avea convingerea că era o băutură care influenţa posibil rezultatul testării. şi martorii X. şi M. au confirmat ca în telefonul inculpatului existau căutări de informaţii în materia testului poligraf, inculpatul spunând că nu are încredere în testele efectuate de instituţii publice şi doreşte efectuarea la o instituţie privată.

Percheziţia informatică efectuată asupra terminalului mobil(procesul-verbal întocmit la data de 11 aprilie 2022) a relevat intervenţii asupra datelor stocate în telefon, chiar în perioada sustragerii armamentului, întrucât a permis reliefarea artefactelor specifice unui terminal mobil marca x aparţinând inculpatului, respectiv Jurnal apeluri, istoric mesaje text tip SMS, conversaţii purtate prin intermediul aplicaţiilor de tip messenger metadate tip locaţie, istoric browser, ş.a.m.d.

S-a constatat că, în perioada 28.09.2021 - 28.10.2021 nu au fost identificate metadate (înregistrări în baze de date) care să ofere înregistrări cu privire la localizarea în spaţiu a terminalului mobil (date privind locaţiile).

În perioada 01.10.2021 - 19.01.2022, terminalul mobil cu seria x a fost folosit în reţeaua Y., în asociere doar cu cartela SIM cu numărul de apel x. Terminalul mobil cu seria x, în perioada de referinţă nu a înregistrat trafic în reţelele de telefonie mobilă.

De asemenea, cartela SIM cu numărul de apel x, în perioada 01.10.2021 - 19.01.2022, a fost folosită doar în asociere cu terminalul mobil cu seria x.

În urma analizării aplicaţiei Call Log (Jurnal Apeluri) apeluri efectuate, recepţionate şi nepreluate ale terminalului mobil în cauză, s-a constatat că nu figurează nici un apel în următoarele perioade, după cum urmează:

- 10.09.2021 - 24.10.2021;

- 26.10.2021 - 25.11.2021.

Având în vedere că, în aceste două intervale de timp, terminalul mobil sus-menţionat a făcut obiectul unor mandate de supraveghere tehnică emise în cauză şi există la dosarul cauzei date rezultate ca urmare a exploatării acestora, se poate trage concluzia că utilizatorul terminalului mobil a utilizat aplicaţii informatice terţe, de natură a şterge datele informatice utile cauzei.

Astfel, specialistul percheziţii informatice a precizat că există aplicaţii informatice compatibile cu sistemul de operare al x, care facilitează utilizatorilor eliminarea datelor informatice şi metadatelor dintr-un interval de timp. S-a exemplificat astfel existenţa unor aplicaţii informatice precum: x (produs de compania Z.) şi x (produs de compania AA.).

De asemenea, specialistul a individualizat ca posibilitate a inexistenţei datelor informatice din intervalele de interes pentru cauză operaţia de Backup restore oferită nativ (preinstalată) utilizatorilor soluţiei software de gestionare a terminalelor smartphone dezvoltate de BB. (x).

Astfel, conform articolului publicat de producătorul BB., un utilizator x poate restarta terminalul mobil la o dată anterioară, utilizând aplicaţia x pentru a realiza o restaurare a unui Backup (copie rezervă realizată anterior prin x) sau un backup stocat pe x (platformă stocare setări şi date ale utilizatorilor x - administrată de BB.).

Specialistul a precizat că operaţiile de tip restaurare backup sau utilizarea unor aplicaţii software terţe sunt de natură a elimina date informatice ce pot prezenta interes pentru cauză.

Astfel, având în vedere particularităţile tehnice ale terminalului mobil (model şi versiunea sistemului de operare), datele informatice eliminate prin operaţii de restaurare nu pot fi recuperate cu soluţiile software utilizate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru a în executare mandat de percheziţie informatică.

Aceste ipoteze conform cărora percheziţia informatică nu a reliefat date informatice ca urmare a intervenţiei asupra terminalului mobil sunt întărite de evidenţierea unor artefacte ale aplicaţiei BB. care indică faptul că în perioada 15.10.2021 ora 06:32:11 - 20.10.2021 9:03:41, acest terminal mobil a înregistrat activitate, urmare a unor deplasări realizate de autor.

Aplicaţia BB./BB. - aplicaţie ce funcţionează similar unui pedometru înregistrând/contorizând automat numărul de paşi şi mişcări realizate pe timpul utilizării dispozitivului mobil - a înregistrat un total de aproximativ 15.000 metri parcurşi şi o medie de 2.500 metri zilnic (2,5 km).

Datele informatice aferente aplicaţiei BB. din perioada de interes nu au fost pierdute/şterse şi reliefează perioada de utilizare a terminalului mobil, întrucât acestea sunt conservate individual pe platforma x, administrată de BB., întrucât aceasta are funcţionalitate de comunicare cu terţe soluţii software şi hardware.

S-a menţionat faptul că aceste date informatice sunt stocate separat de aplicaţia BB., acesta fiind motivul pentru care aceste date nu au fost eliminate ca urmare a unor operaţii de restaurare Backup, respectiv utilizarea unor aplicaţii terţe de ştergere a datelor utilizatorului.

În drept: fapta inculpatului A. care, în data de 18 octombrie 2021, în intervalul orar 21:00 - 23:00, a sustras din camera de armament a Poliţiei Oraş Drăgăneşti Olt un pistol marca x, seria x, şi cele două încărcătoare cu muniţia aferentă compusă din 34 cartuşe calibrul 9x19 mm - armă şi muniţie din dotarea agentului de poliţie C. din cadrul secţiei 7 Poliţie Rurală Dăneasa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1), (3) din C. pen.

Conform art. 342 alin. (1), alin. (3) din C. pen., constituie infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor:

(1) Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(3) Sustragerea armelor sau muniţiilor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Reţinând vinovăţia inculpatului pentru infracţiunile comise, la individualizarea judiciară a pedepselor sunt luate în considerare dispoziţiile art. 74 alin. (1) şi (2) din C. pen., potrivit cărora stabilirea duratei sau cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e)natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penale; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În procesul de individualizare a pedepselor trebuie avută în vedere, atât prevenţia specială stipulată de art. 3 din Legea nr. 254/2013, prin stabilirea şi aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei şi reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât şi prevenţia generală prin descurajarea generală a potenţialilor făptuitori în comiterea unora astfel de infracţiuni, precum şi prin retribuţie (expresie a indignării societăţii în ansamblu faţă de aceste infracţiuni şi a poziţiei statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancţionate).

Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante operaţiuni juridice ce presupune evaluarea, pe de-o parte, a gravităţii infracţiunii comise şi, de pe altă parte, a periculozităţii infractorului, în scopul determinării gradului de răspundere penală a persoanei care a săvârşit fapta ilicită, în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate. Exemplaritatea pedepsei produce efecte, atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

În cauza, faptele inculpatului au fost comise în virtutea funcţiei de poliţist, prin abdicarea însă de la regulile şi principiile care guvernează această funcţie, care a fost de fiecare dată convertită în scop ilegal, pentru obţinerea unor avantaje proprii. Exercitarea unei activităţi care excede competenţei sale, precum şi sustragerea unui pistol şi a încărcăturii aferente denotă o reală periculozitate a persoanei sale, persistentă în acte ilegale conturând profilul unei persoane fată de care se impune o pedeapsă care sa constituie, atât un factor punitiv, cât şi unul descurajant. Existenţa în societate a unei arme şi a muniţiei aferente constituie un real pericol pentru siguranţa publică.

Modul, circumstanţele de loc, timp şi mod în care s-au derulat faptele conturează, aşadar, gravitatea acestora şi periculozitatea inculpatului.

Pedepsele aplicate au fost orientate spre nivelul minim special prevăzut de lege.

Lipsa antecedentelor penale a constituit premisa exercitării profesiei de poliţist şi a funcţiei deţinute în cadrul instituţiei, prin urmare nu pot avea relevanţă profundă în cadrul operaţiunii de individualizare a pedepselor.

Fermitatea cu care fiecare pedeapsa este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, întotdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a acestuia. Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure, atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în legislaţia penală.

Sancţiunile de drept penal nu pot acţiona eficient decât în măsura în care corespund principiilor fundamentale ale politicii penale şi ale dreptului penal şi dacă sunt guvernate de acestea, iar combaterea efectivă a infracţionalităţii nu se poate realiza decât printr-o îmbinare echilibrată a caracterului pedepsei ca măsură de constrângere şi de mijloc de reeducare a condamnatului.

Argumentele expuse au determinat respingerea apelului, ca nefondat şi, reţinându-se culpa procesuală a inculpatului, a fost obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 1275/2023 din data de 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 63 din data de 28 februarie 2023, pronunţată de Judecătoria Caracal în Dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial în sumă de 600 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

III. Recursul în casaţie

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. prin avocat ales, aflat la dosarul curţii de apel, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. admiterea în principiu a recursului în casaţie pentru considerentele ce le va prezenta; în temeiul art. 441 din C. proc. pen., în încheiere definitivă consecutiv admiterii în principiu a cererii, suspendarea executării Deciziei penale nr. 1275 din data de 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova, a cărei anulare se solicită până la soluţionarea pe fond a recursului în casaţie; având în vedere prevederile art. 442 alin. (1) din C. proc. pen., desfiinţarea Deciziei penale nr. 1275 din data de 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în Dosarul nr. x/2022 şi pe cale de consecinţă să se dispună rejudecarea cauzei după desfiinţare.

În dezvoltarea motivelor recursului în casaţie, recurentul inculpat prin apărător ales a arătat că hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie, respectiv: hotărârea prin care s-a dispus rejudecarea cauzei - art. 434 alin. (1) teza finală din C. proc. pen. hotărârile pronunţate după rejudecarea cauzei, ca urmare a admiterii cererii de revizuire - art. 434 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal, în cazul judecării în lipsă - art. 434 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor şi a reabilitării - art. 434 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen.. hotărârile pronunţate în materia reabilitării - art. 434 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen. soluţiile pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate - art. 434 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen.. soluţiile pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii - art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen.. hotărârile pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei - art. 434 alin. (2) lit. g) din C. proc. pen.

Prezentul recurs în casaţie vizează latura penală şi a fost întemeiat în drept pe următoarele cazuri de casaţie:

- art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. privind condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

- art. 438 alin. (1) pct. 13 din C. proc. pen. privind greşita interpretare şi înlăturare a unor probe, respectiv cea ştiinţifică.

Ulterior, recurentul inculpat prin apărător ales a făcut un scurt istoric al cauzei şi a considerat că ambele instanţe, nu au dat relevanţă probatoriului administrat în cauză şi mai mult, instanţa de control judiciar nu a analizat temeinic, atât chestiunea prealabilă învederată prin motivele de apel, respectiv ca în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., desfiinţarea Sentinţei penale nr. 63 din data de 28 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, de către Judecătoria Caracal, având în vedere complexitatea cauzei, instanţa de fond nu a motivat hotărârea dată, ci s-a rezumat strict la o reluare a acuzaţiilor descrise prin actul de inculpare, fără a se regăsi nicio menţiune cu privire la apărările concrete invocate de către apelantul-inculpat cu arătarea probelor care au condus la înlăturarea apărării acestora, cât şi incidenţa în cauză a principiului de drept "in dubio pro reo".

Având în vedere acuzaţiile aduse, probatoriul administrat, a considerat că este aplicabil acest principiu de drept penal, însă nu a fost nici măcar analizat de către instanţa de control judiciar.

Criticile aduse Deciziei penale nr. 1275/2023 din data de 30 iunie 2023 pronunţată în Dosarul nr. x/2022 de către Curtea de Apel Craiova, pentru motive de nelegalitate şi de netemeinicie, nu au fost soluţionare în niciun fel, instanţa de control judiciar nu şi-a folosit rolul activ, nu a motivat criticile şi astfel i-a respins apelul, ca nefondat.

De asemenea, a considerate că motivul prezentului recurs în casaţie îl reprezintă o cauză de încetare a procesului penal, în condiţiile în care, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Craiova, ar fi trebuit să verifice aceste aspecte, nu doar să dea relevanţă acuzaţiilor formulate şi menţinute de către parchet şi instanţa de fond.

Astfel, prin decizia contestată, instanţa de control judiciar s-a rezumat doar la o reînşiruire a celor existente deja în actul de inculpare şi în hotărârea penală a instanţei de fond, fără a avea propria analiză a probelor sau a principiului invocat.

Concluzionând a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei penale şi prin rejudecarea cauzei, constatând că ambele infracţiuni nu există, ori nu sunt suficiente probe în acuzare.

La dosarul Înaltei Curţi, filele x, o completare a recursului în casaţie de către recurentul inculpat A. prin apărător ales, în sensul suplimentării motivelor de recurs în casaţie cu cazul de casaţie prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., privind condamnarea sa, întrucât în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

S-a arătat că la data presupusei comiteri a faptelor, 18.10.2021, avea calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, aşa cum rezultă din înscrisul depus la dosar şi cum se reţine în rechizitoriu.

Dacă art. 64 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, prevedea competenţa materială a parchetelor de pe lângă tribunale, respectiv tribunale, în cercetarea/judecarea tuturor agenţilor de poliţie, prin art. V din Legea nr. 281/2003 a fost abrogat expres acest articol, însă prin art. 27 din Legea nr. 218/2002, modificat şi completat prin art. IV din Legea nr. 281/2003 au fost stabilite norme de desemnare a poliţiştilor, care au calitate de organe de cercetare penală de poliţie judiciară, precum şi competenţă de urmărire penală şi judecată a acestora, în funcţie de gradele profesionale.

Art. IV din Legea nr. 281/2003 prevede că Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, se modifică şi se completează, după cum urmează:

Art. 27 va avea următorul cuprins:

- urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror, în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţişti, care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare:

- infracţiunile săvârşite de poliţişti, care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, se judecă, în primă instanţă, de către:

a) tribunal, în cazul poliţiştilor prevăzută în art. 14 alin. (2) pct. II din Legea nr. 360/2002 (de la agent şef principal, până la simplul agent).

În condiţiile arătate, a fost condamnat de către o instanţă inferioară (Judecătoria Caracal) celei legal competente (Tribunalul Olt), după calitatea persoanei.

Mai mult decât atât, contestaţia la încheierea pronunţată de Judecătoria Caracal, de verificare a competenţei, a fost judecată tot de către o instanţă necompetentă, respectiv Tribunalul Olt, competenţa revenindu-i Curţii de Apel Craiova.

Cazul menţionat mai sus, art. 438 (1) pct. 1 din C. proc. pen. nu a fost invocat în apel şi nici în cursul judecării apelului şi constituie temei al casării hotărârii, potrivit art. 438 (2) din C. proc. pen.

Departe de a încerca să antameze fondul cauzei, ce nu constituie obiectul prezentului recurs, pe lângă necompetenţa materială şi, după calitatea persoanei, invocată ca şi motiv de casare, soluţia adoptată de instanţă este nelegală şi netemeinică şi din alte multe alte motive, pe care le va arăta la momentul oportun.

Până atunci a arătat că este încarcerat pentru fapte pe care nu le-a comis, iar situaţia sa familială este pusă în pericol, pentru cele mai sus arătate, motiv pentru care a reiterat solicitarea de suspendare a executării hotărârii.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei penale şi prin rejudecarea cauzei constatând că ambele infracţiuni nu există, ori nu sunt suficiente probe în acuzare.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 14 septembrie 2023.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a concluzionat că cererea de recurs în casaţie a inculpatului A. este formulată în termenul prevăzut de lege şi respectă dispoziţiile art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 lit. a), b) şi d) şi art. 438 din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac, în numele acestuia.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac formulată. Cu privire la această condiţie, se constată că, în cuprinsul cererii sunt indicate cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 13 din C. proc. pen.

În motivarea cererii, în esenţă, se arată că instanţa fondului nu ar fi fost competentă să soluţioneze cauza în funcţie de calitatea inculpatului de organ de cercetare penală, iar acuzaţiile nu sunt dovedite, deoarece, din întreg probatoriul administrat în cauză, nu există probe certe din care să rezulte că ar fi săvârşit aceste fapte.

În raport cu cele expuse, magistratul asistent raportor opinează că cererea de recurs în casaţie formulată îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., referitoare la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Cererea nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, respectiv nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., având în vedere că se doreşte reanalizarea probatoriului cauzei. Totodată, critica privind nemotivarea hotărârii, precum şi incidenţa unei eventuale cauze de încetare a procesului penal nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

De asemenea, a fost indicat un caz de recurs în casaţie prevăzut de un text de lege care a fost abrogat prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

În raport cu cele expuse, magistratul asistent raportor opinează că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. este admisibilă în principiu.

Cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulată de recurentul inculpat este neîntemeiată întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac şi a posibilelor soluţii pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susţinerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepţionale prevăzută de art. 441 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 14 septembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1275/2023 din data de 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-a trimis cauza Completului C10, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., s-a fixat termen la data de 28 septembrie 2023, pentru când se va cita partea. Cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al recurentului inculpat A..

S-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 1275/2023 din data de 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, formulate de recurentul inculpat.

Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut în sinteză ceea ce au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi aspectele mai sus menţionate din raportul magistratului asistent.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul CC., Înalta Curte constată că aceasta este admisibilă în principiu pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată că aceasta a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., fiind formulată de o persoană căreia legea îi recunoaşte această vocaţie, respectiv, de inculpatul A. (prin apărător ales).

Totodată, cererea îndeplineşte şi condiţia de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 436 alin. (6) din C. proc. pen.

De asemenea, îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele, prenumele şi locul de detenţie al recurentului, dar şi hotărârea care se atacă, deopotrivă, cererea fiind semnată de către apărătorul recurentului.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1), lit. c) din C. proc. pen., se constată că recurentul şi-a fundamentat demersul judiciar pe cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente" şi pct. 7 "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi pct. 13 din C. proc. pen.

În cadrul motivelor de recurs în casaţie depuse iniţial, inculpatul A. a arătat, în esenţă că, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 342 alin. (1) şi (3) din C. pen., favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută de dispoziţiile de art. 269 alin. (1) din C. pen. şi tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 300 din C. pen. raportat la art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., însă raportat la situaţia reţinută prin actul de sesizare al instanţei şi din întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, nu există probe certe din care să rezulte că ar fi săvârşit aceste fapte.

A susţinut că ambele instanţe nu au dat relevanţă probatoriului administrat în cauză şi mai mult, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Craiova nu a analizat temeinic, atât chestiunea prealabilă învederată prin motivele de apel, respectiv că, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., desfiinţarea Sentinţei penale nr. 63 din data de 28 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, de către Judecătoria Caracal, având în vedere complexitatea cauzei, deoarece instanţa de fond nu a motivat hotărârea dată, ci s-a rezumat strict la o reluare a acuzaţiilor descrise prin actul de inculpare, fără a se regăsi nicio menţiune cu privire la apărările concrete invocate de către apelantul-inculpat cu arătarea probelor care au condus la înlăturarea apărării acestora, cât şi incidenţa în cauză a principiului de drept "in dubio pro reo".

Având în vedere acuzaţiile aduse şi probatoriul administrat a considerat că este aplicabil acest principiu de drept penal, însă nu a fost nici măcar analizat de către instanţa de control judiciar.

Cu referire la criticile aduse Deciziei penale nr. 1275/2023 din data de 30 iunie 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, de către Curtea de Apel Craiova, pentru motive de nelegalitate şi de netemeinicie, a susţinut că nu au fost soluţionate în niciun fel, instanţa de control judiciar nu şi-a folosit rolul activ, nu a motivat criticile şi astfel a respins apelul, ca nefondat.

A apreciat că motivul prezentului recurs în casaţie îl reprezintă o cauză de încetare a procesului penal, în condiţiile în care instanţa de control judiciar ar fi trebuit să verifice aceste aspecte, nu doar să dea relevanţă acuzărilor formulate şi menţinute de către parchet şi instanţa de fond, deoarece curtea de apel s-a rezumat doar la o înşiruire a celor existente deja în actul de inculpare şi în hotărârea penală a instanţei de fond, fără a avea propria analiză a probelor sau a principiului invocat.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei penale şi, prin rejudecarea cauzei, să se constate că ambele infracţiuni nu există ori nu sunt suficiente probe în acuzare.

În drept, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 13 din C. proc. pen.

Totodată, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării Deciziei penale nr. 1275 din data de 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova, a cărei anulare se solicită, până la soluţionarea pe fond a recursului în casaţie.

Ulterior, în data de 11 septembrie 2023, pe mail, au fost înaintate la dosarul cauzei, motive de recurs în casaţie formulate de avocat DD..

În completare, s-a invocat, pe lângă cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 13 din C. proc. pen. şi cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

În susţinerea acestui caz de casare, a arătat că, la data de 18.10.2021 avea calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, aşa cum rezultă din înscrisul la dosar şi cum se reţine în rechizitoriu.

În continuare, a arătat că dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, prevedeau competenţa materială a parchetelor de pe lângă tribunale, respectiv tribunale, în cercetarea/judecarea tuturor agenţilor de poliţie, prin art. V din Legea nr. 281/2003 a fost abrogat expres acest articol, însă, prin art. 27 din Legea nr. 218/2002, modificat şi completat prin art. IV din Legea nr. 281/2003 au fost stabilite norme de desemnare a poliţiştilor, care au calitate de organe de cercetare penală de poliţie judiciară, precum şi competenţa de urmărire penală şi judecată a acestora, în funcţie de gradele profesionale.

A mai învederat că art. IV din Legea nr. 281/2003 prevede că Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, se modifică şi se completează, după cum urmează:

Art. 27 va avea următorul cuprins:

- urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror, în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţişti, care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare;

- infracţiunile săvârşite de poliţişti, care au calitate de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, se judecă în prima instanţă, de către: tribunal, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2), pct. II din Legea nr. 360/2002 (de la agent şef principal, până la simplu agent), inculpatul fiind condamnat de către o instanţă inferioară (Judecătoria Caracal) celei legal competente (Tribunalul Olt), după calitatea persoanei.

Totodată, a arătat că acest caz nu a fost invocat în apel şi nici în cursul judecării apelului, constituind temei al casării hotărârii.

Examinând îndeplinirea condiţiei supuse analizei, Înalta Curte reţine că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care aceasta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la cazurile de casare invocate şi motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost dezvoltate de recurentul A., judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi apreciază că, dintre argumente invocate de acesta, se circumscriu cazurilor de recurs în casaţie indicate doar chestiunile referitoare la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Cererea nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, respectiv nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., din perspectiva cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 13 din C. proc. pen., având în vedere că se doreşte reanalizarea probatoriului cauzei. Totodată, critica privind nemotivarea hotărârii, precum şi incidenţa unei eventuale cauze de încetare a procesului penal nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., judecătorul de filtru a arătat că acesta vizează, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 121/RC/2019 "atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege". În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia anterior indicată a statuat că, "acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv). Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare".

Prin urmare, aspectele invocate de inculpatul A., în sensul că instanţa de fond şi cea de apel nu au dat relevanţă probatoriului administrat în cauză şi mai mult, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Craiova nu a analizat temeinic, atât chestiunea prealabilă învederată prin motivele de apel, respectiv că, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., desfiinţarea Sentinţei penale nr. 63 din data de 28 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, de către Judecătoria Caracal, având în vedere complexitatea cauzei, deoarece instanţa de fond nu a motivat hotărârea dată, ci s-a rezumat strict la o reluare a acuzaţiilor descrise prin actul de inculpare, fără a se regăsi nicio menţiune cu privire la apărările concrete invocate de către apelantul-inculpat cu arătarea probelor care au condus la înlăturarea apărării acestora, cât şi incidenţa în cauză a principiului de drept "in dubio pro reo" nu mai pot fi analizate în cadrul recursului în casaţie.

Înalta Curte reaminteşte încă o dată că analiza mijloacelor de probă nu poate fi realizată în această procedură, în calea extraordinară a recursului în casaţie verificându-se exclusiv legalitatea hotărârii atacate, numai în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., iar aspectele privind netemeinicia deciziei instanţei de apel excedează prezentei căi de atac. Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 13 din C. proc. pen., judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi constată că a fost indicat un caz de recurs în casaţie prevăzut de un text de lege care a fost abrogat prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

Admisibilitatea recursului în casaţie nu presupune doar îndeplinirea unei condiţii formale a indicării unuia dintre cazurile prevăzute de lege, dacă nu este îndeplinită şi condiţia ca dezvoltarea motivului de recurs în casaţie să susţină măcar aparent criticile pe care legiuitorul le-a considerat a fi posibil să fie examinate în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Îndeplinirea formală a unei condiţii din art. 440 din C. proc. pen., ca de exemplu indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie. Astfel, indicarea unui caz de recurs în casaţie, dintre cele prevăzute de lege şi susţinerea unor considerente care nu au legătură.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., va admite, în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. numai din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

În continuare, procedând la evaluarea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate formulate Înalta Curte, judecătorul de filtru, a constatat-o neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 441 din C. proc. pen., "Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.

(3) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi supravegherea respectării obligaţiilor impuse se fac prin instanţa de executare."

Din interpretarea dispoziţiilor legale antemenţionate, rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepţie, pusă la dispoziţia judecătorului de filtru sau instanţei de judecată, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în timpul judecării acestuia, prin care se sistează temporar, până la judecarea pe fond a căii de atac, punerea în executare a hotărârii definitive împotriva căreia s-a exercitat recursul în casaţie, în principiu nesuspensiv de executare, conform art. 433 şi urm. din C. proc. pen.

În absenţa unor criterii legale de apreciere asupra oportunităţii suspendării executării hotărârii recurate, Înalta Curte, judecătorul de filtru a reţinut că o astfel de analiză trebuie circumscrisă strict cadrului procesual al recursului în casaţie şi caracterului excepţional al unei astfel de măsuri, urmând a se evalua dacă, în contextul admiterii în principiu a cererii, în raport, cu motivele invocate de inculpaţi în argumentarea recursului în casaţie şi de posibilele soluţii pe fondul căii de atac, argumentele prezentate în susţinerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potenţialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri definitive criticate ca fiind nelegală.

În acest cadru de analiză, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a constatat că, raportat la datele particulare ale cauzei, susţinerile recurentului inculpat nu poate constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., va respinge cererea de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurentul inculpat.

La termenul de astăzi, în concluziile orale, în dezbateri asupra recursului în casaţie declarat avocat EE., apărătorul ales al recurentului inculpat A., având cuvântul, a susţinut că prezentul recurs în casaţie este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., întrucât, aşa cum a arătat şi în scris, instanţa competentă material şi după calitatea persoanei este tribunalul şi nu Judecătoria Caracal, pentru că la data presupusei comiteri a faptelor, 18.10.2021, inculpatul, în prezent condamnat, avea calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, şi cum, corect, se reţine şi în rechizitoriu.

A susţinut că dacă art. 64 din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, prevedea competenţa materială a parchetelor de pe lângă tribunale, respectiv tribunale, în cercetarea şi judecarea tuturor agenţilor de poliţie, prin art. V din Legea nr. 281/2003 a fost abrogat expres acest articol, însă, prin art. 27 din Legea nr. 218/2002, modificat şi completat prin art. IV din Legea nr. 281/2003 au fost stabilite norme de desemnare a poliţiştilor, care au calitatea de organe de cercetare penală de poliţie judiciară, precum şi competenţa de urmărire penală şi judecată a acestora, în funcţie de gradele profesionale.

Astfel, art. IV din Legea nr. 281/2003, prevede că Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române se modifică şi se completează, după cum urmează:

"(...) art. 27 va avea următorul cuprins: (2) urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror, în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţişti, care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare; (3) infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare se judecă în primă instanţă de către: a) tribunal, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. II din Legea nr. 360/2002", respectiv de la agenţi principali de poliţie până la simplu agent. Or, recurentul inculpat a fost agent principal de poliţie.

În condiţiile arătate, a apreciat că inculpatul a fost condamnat de către o instanţă inferioară, respectiv de Judecătoria Caracal, decât cea legal competentă, care era Tribunalul Olt.

Mai mult decât atât, contestaţia declarată împotriva încheierii pronunţată pe verificarea competenţei a fost judecată tot de către o instanţă necompetentă, respectiv de Tribunalul Olt, competenţa aparţinând Curţii de Apel Craiova.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului în casaţie, în temeiul art. 448 alin. (1), pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., casarea hotărârii atacate şi să se dispună rejudecarea cauzei de către instanţa competentă material şi după calitatea persoanei, respectiv de către tribunal.

În situaţia în care va fi admis pe fond recursul în casaţie, a solicitat să se dispună suspendarea executării hotărârii.

Avocat FF., apărătorul ales al recurentului inculpat A., având cuvântul, a susţinut că, la data presupusei comiteri a faptelor, inculpatul avea calitatea de organ de cercetare penală, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi cum se reţine în rechizitoriu.

A arătat că inculpatul a fost audiat în calea de atac a apelului şi a fost interpelat şi cu privire la calitatea pe care a avut-o, moment în care a crezut că instanţa de apel va da relevanţă aspectului vizând competenţa instanţei de fond, pe care apărarea a considerat-o încă de la început ca fiind necompetentă. Or, nu s-a întâmplat acest lucru, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului în casaţie, aşa cum a fost susţinut de către colegul său.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost arătate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivul invocat ce se va analiza numai prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., în limitele încheierii de admitere în principiu a recursului în casaţie din data de 14 septembrie 2023, Înalta Curte constată recursul în casaţie declarat de inculpat, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prealabil analizei recursului în casaţie al inculpatului se impune a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus pe calea recursului în casaţie nu se pot remedia o greşită apreciere a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Dispoziţia art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. reglementează cazul de recurs în casaţie referitor la faptul că "Hotărârile sunt supuse casării când în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente."

Acest caz de recurs în casaţie este incident numai atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa având loc în cursul judecăţii.

Altfel spus, acest caz de recurs în casaţie vizează condiţiile în care au fost invocate excepţiile de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei, precum şi la sancţiunea care este incidentă în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la felurile de competentă menţionate. Potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. pen., încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, este sancţionată cu nulitatea absolută, care poate fi invocată în orice stare a procesului.

Înalta Curte verificând dispoziţiile legale invocate în contextul cauzei constată următoarele:

Prevederile art. 64 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în M. Of. nr. 440/24.06.2002 ce avea următorul conţinut: "(1) Urmărirea penală a poliţiştilor se efectuează de către procuror sau de către ofiţeri de poliţie anume desemnaţi prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, sub supravegherea procurorului, după caz, în condiţiile legii. (2) Competenţa de a efectua supravegherea urmăririi penale şi de a judeca în fond infracţiunile săvârşite de poliţişti revine parchetelor de pe lângă tribunale şi tribunalelor - pentru infracţiunile comise de către agenţi de poliţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel şi curţilor de apel - pentru infracţiunile comise de către ofiţeri de poliţie, până la gradul de comisar-şef inclusiv, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Curţii Supreme de Justiţie - pentru infracţiunile comise de chestorii de poliţie. (3) Urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor contra siguranţei statului săvârşite de poliţişti se efectuează în mod obligatoriu de către procurorii militari şi, respectiv, de instanţele militare, în condiţiile legii.", au fost abrogate prin art. V din Legea nr. 281 din 24 iunie 2003 privind modificarea şi completarea C. proc. pen. şi a unor legi speciale, publicată în M. Of. nr. 468/1.07.2003.

La art. IV din Legea nr. 281 din 24 iunie 2003 mai sus menţionată de prevede că:

Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române nr. 218/2022, publicată în M. Of. nr. 305/9.05.2002, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 27 va avea următorul cuprins:

"Art. 27

(1) Ministerul de interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, desemnează poliţişti care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare.

(2) Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare.

(3) Infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare se judecă în primă instanţă de către:

a) tribunal, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. II din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului;

b) curtea de apel, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. i lit. e) - j) din Legea nr. 360/2002;

c) Curtea Supremă de Justiţie, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. I lit. a) - d) din Legea nr. 360/2002."

Prin Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/210 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale publicată în M. Of. nr. 515/14.08.2013 în vigoare de la 1 februarie 2014 la art. 52 se prevede:

"Art. 52

Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 9 mai 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

(…)

2. La articolul 27, alin. (3) se abrogă."

În prezent Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 170 din 2 martie 2020 la art. 27 prevede:

"Art. 27

(1) Ministrul afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează poliţişti care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare.

(2) Urmărirea penală se efectuează în mod obligatorie de procuror în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare."

În contextul concret al cauzei prin rechizitoriul emis la 27 aprilie 2022 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2021 şi verificat conform art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpatului A. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: o infracţiune de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (1), (3) din C. pen. o infracţiune de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen. o infracţiune de tentativă la infracţiunea de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 300 din C. pen. rap. la art. 132 şi art. 15 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În acelaşi act de sesizare mai sus menţionat, procurorul a arătat că în baza art. 329 din C. proc. pen. dosarul se trimite la Judecătoria Caracal, competentă să judece cauza în primă instanţă.

Ulterior procedurii de cameră preliminară cauza a fost judecată, în primă instanţă la Judecătoria Caracal şi în calea ordinară a apelului la Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în condiţiile mai sus menţionate.

Înalta Curte constată că în contextul cauzei, nu au fost încălcate normele de competenţă materială şi personală, întrucât nu existau norme speciale de judecată, în raport, cu infracţiunile mai sus arătate pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 care statuau o competenţă specială şi diferenţiată fiind abrogate prin Legea nr. 255/2013 în condiţiile mai sus arătate, la momentul trimiterii în judecată şi judecării în primă instanţă şi în apel, fiind incidente în ceea ce priveşte judecata, dispoziţiile referitoare la competenţa materială şi personală de drept comun.

Altfel spus, judecarea cauzei în primă instanţă şi în apel a fost făcută de către acestea, cu respectarea dispoziţiilor art. 35 din C. proc. pen., competenţa judecătoriei, iar în concret de către Judecătoria Caracal şi respectiv art. 38 alin. (2) din acelaşi cod care statuează competenţa curţii de apel ca instanţă de control judiciar în sensul "Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi de tribunale", ceea ce Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a procedat atunci când a pronunţat Decizia penală nr. 1275/2023 din data de 30 iunie 2023, prin care a respins apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 63 din data de 28 februarie 2023 pronunţată de Judecătoria Caracal, ca nefondat.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că judecata de către instanţe a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, nefiind produsă nicio vătămare procesuală sub aspectul judecăţii sale, aşa încât motivul de recurs în casaţie invocat de către recurentul inculpat A., prin avocaţi aleşi prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. nu este incident în cauză.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1275/2023 din data de 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1275/2023 din data de 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2023.

GGC - NN