Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele
Prin sentinţa penală nr. 1505 din data de 16.12.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Vaslui a hotărât următoarele:
În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 (an) şi 6 (şase) luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., cu privire la care a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea Judecătoriei Vaslui din 07.10.2020.
În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 38 C. pen., a contopit cele trei pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare, de 8 luni închisoare şi de 10 luni închisoare stabilite inculpatului în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte două pedepse), rezultând pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii rezultante stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a hotărât ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) s-a dispus că se comunică Serviciului de Probaţiune Iaşi.
S-a menţionat că, potrivit art. 90 alin. (1) C. pen., persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.
Potrivit art. 404 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 C. pen.
În baza art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că persoana vătămată Casa Judeţeană de Pensii Vaslui, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor sub semnătură privată falsificate de inculpat, respectiv, cele 90 de declaraţii rectificative menţionate la punctul IX din rechizitoriu, precum şi a copiilor contractului de muncă nr. x/13.03.2002.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata către stat a sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii.
A constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 681 din data de 16 septembrie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1505 din data de 16.12.2020 pronunţate de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2018, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latura penală.
Rejudecând cauza:
A înlăturat din sentinţa apelată dispoziţia de amânare a aplicării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunile concurente comise de inculpat, precum şi aplicarea art. 85 şi urm. C. pen.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, stabilită în sarcina inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:
- 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen.;
- 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen.;
- 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.
A înlăturat din sentinţa apelată dispoziţiile de stabilire a pedepselor sus-menţionate pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., respectiv uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., şi uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei.
A înlăturat din sentinţa apelată dispoziţia de obligare a inculpatului A., în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., la plata către stat a sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia urmăririi penale şi a soluţionării cauzei în fond, au rămas în sarcina statului.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu erau contrare deciziei.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui împotriva sentinţei penale nr. 1505 din data de 16.12.2020 pronunţate de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelurilor, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Iaşi a apreciat că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, aceasta rezultând din interpretarea deciziilor CCR nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022. Prima dintre acestea a stabilit că soluţia legislativă care prevede că întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. este neconstituţională.
Prin Decizia nr. 358/26.05.2022 s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale, arătându-se că Decizia nr. 297/26.04.2018 este una simplă şi că în perioada cuprinsă între data publicării acesteia şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
Aşadar, Decizia nr. 358/26.05.2022 a statuat că din aprilie 2018 şi până la apariţia O.U.G. nr. 71/30.05.2022 C. pen. nu a prevăzut vreun caz de întrerupere a prescripţiei.
Cum aplicarea legii penale mai favorabile în timpul judecăţii se face potrivit art. 5 alin. (2) C. pen. şi în cazul actelor normative declarate neconstituţionale, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în vigoare în perioada sus-menţionată, ce nu includea vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă legea penală mai favorabilă, în care prescripţia specială nu operează, iar prescripţia răspunderii penale intervine la împlinirea termenului general al prescripţiei, prev. de art. 154 C. pen.
În cauză, pentru infracţiunea de înşelăciune, art. 244 alin. (1), (2) C. pen. prevede pedeapsa maximă de 5 ani, iar pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, astfel cum aceasta din urmă a fost reţinută în sarcina inculpatului, art. 322 şi art. 323 C. pen. prevăd pedeapsa maximă de 3 ani.
Pentru toate cele trei infracţiuni, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani.
Pentru determinarea termenului de prescripţie, raportarea se face la maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, chiar dacă fapta a rămas în faza tentativei.
Având în vedere că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul au fost comise în cursul lunii decembrie 2014, Curtea a apreciat că termenul de prescripţie a răspunderii penale sus-menţionat s-a împlinit în luna decembrie 2019.
În consecinţă, s-a dispus încetarea procesului penal, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
*****
Împotriva deciziei penale nr. 681 din data de 16 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susţinut, în esenţă, că decizia penală recurată este nelegală, întrucât Curtea de Apel Iaşi a dispus, în mod greşit, încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. penal rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., şi uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen. şi art. 5 C. pen. (comise în cursul lunii decembrie 2014), întrucât nu s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.
În acest sens, referitor la natura juridică a actelor întreruptive de prescripţie, a arătat că "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituţia prescripţiei ca aparţinând dreptului penal substanţial şi ca atare aplică în materia prescripţiei regula legii penale mai favorabile.
Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripţiei, nu şi actelor întreruptive de prescripţie. Într-adevăr, în timp ce prescripţia este o instituţie de drept substanţial, întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)".
A arătat că actul întreruptiv este esenţialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.
Procurorul a susţinut că, pornind de la anumite coordonate de aplicare temporală a efectelor Deciziilor Curţii Constituţionale, se constată că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituţionale au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanţial (cursul termenului de prescripţie, prescripţia specială a răspunderii penale) şi de normă de drept penal procesual (actul de procedură îndeplinit în cauză, clasarea/încetarea procesului penal).
Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripţie generală a răspunderii penale fiind prevăzut de o normă procesual penală (de ex. începerea urmăririi penale, aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, rechizitoriul, hotărârea judecătorească de primă instanţă, etc.) nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.
Mai mult, dispoziţiile legale care suspendă cursul prescripţiei răspunderii penale se regăsesc în C. proc. pen., fiind considerate dispoziţii legale care suspendă cursul prescripţiei, de pildă, cele care prevăd suspendarea urmăririi penale (art. 312 C. proc. pen.), respectiv suspendarea judecăţii (art. 367 şi art. 368 C. proc. pen.) ori cele privind necesitatea existenţei unei autorizări pentru punerea în mişcare a acţiunii penale [art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (2) C. proc. pen..].
Dispoziţiile legale care exclud prin ele însele posibilitatea continuării cursului prescripţiei răspunderii penale (cauze de suspendare) au fost considerate cele care reglementau procedura de rejudecare în caz de extrădare a persoanei judecate şi condamnate în lipsă, respectiv art. 5221 din C. proc. pen. din 1969. În prezent, procedura corespunzătoare se regăseşte în art. 466 - art. 469 C. proc. pen. şi este prevăzută expres drept cauză de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Prin urmare, examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.
În continuare, referindu-se la actele de procedură întreruptive de prescripţie efectuate în perioada 1 februarie 2014 - 25 iunie 2018, procurorul a arătat că actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ca urmare, ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie.
Astfel, Curtea Constituţională a arătat în Decizia nr. 358/2022 că între 26 aprilie 2018 şi 30 mai 2022 "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale". Or, întrucât întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între 2018 şi 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014 - 2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.
De altfel, jurisprudenţa instanţelor ulterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a statuat că, pentru a avea efect întreruptiv de prescripţie, actele de procedură trebuie să fi fost îndeplinite în condiţiile descrise în acea decizie (acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului). Aceste efecte s-au reglat în perioada ulterioară Deciziei nr. 297/2018, când organele judiciare au verificat existenţa actelor cu aptitudine de a întrerupe prescripţia.
În contextul prezentat, raportându-se la situaţia inculpatului A., procurorul a susţinut că, aşa cum rezultă din actele dosarului nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, la data de 23.05.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 320, art. 322 şi art. 323 C. pen.
Ulterior, prin ordonanţa din 12.08.2015 a fost extinsă urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. Totodată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prevăzute de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., art. 320 C. pen. şi art. 323 C. pen.
Prin ordonanţa din 26.05.2016 a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul A. pentru comiterea aceloraşi infracţiuni, iar prin ordonanţa din 06.01.2017 a fost extinsă acţiunea penală faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (90 acte materiale), prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În procedura camerei preliminare, inculpatul A. a invocat cereri şi excepţii, care au fost puse în discuţia părţilor şi respinse atât prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 29.05.2018, care a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vaslui, ca urmare a admiterii contestaţiei inculpatului, cât şi prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 10.01.2019 (pronunţată în rejudecare), definitivă la 10.04.2019, ca urmare a respingerii contestaţiei inculpatului.
Procurorul a susţinut că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale, astfel că, ţinând cont de faptul că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile în cursul lunii decembrie 2014, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că în cauză nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Pentru argumentele prezentate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, respectiv a soluţiei de încetare a procesului penal dispusă faţă de inculpatul A..
Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. şi art. 437 raportat la art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 10 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.
La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv 09 februarie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.
În acest sens, sub aspect factual, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în luna decembrie 2014, a încercat să inducă în eroare pe reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii, prin depunerea la această instituţie a unui contract de muncă întocmit pe numele său despre care cunoştea că este falsificat (prin modificarea numărului de înregistrare folosindu-se semnăturile şi ştampila de la un alt contract înregistrat la ITM pe numele B.), contract din care rezulta că ar fi lucrat la S.C. C. S.R.L. din anul 2002, împreună cu 90 declaraţii rectificative falsificate de el, în scopul realizării stagiului de cotizare necesar pentru pensionare, fapte ce se circumscriu tentativei la infracţiunea de înşelăciune şi infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., art. 322 C. pen. şi art. 323, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
Curtea de Apel Iaşi a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speţă este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie. Prin urmare, având în vedere data comiterii faptelor deduse judecăţii, respectiv, decembrie 2014, termenul general de 5 ani al prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit în luna decembrie 2019.
Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.
Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.
Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.
În faza judecării apelului, Curtea de Apel Iaşi a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.
În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., art. 322 C. pen. şi art. 323, este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi a început să curgă în luna decembrie 2014, data săvârşirii infracţiunilor.
De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, în luna decembrie 2019.
În consecinţă, în privinţa inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 681 din data de 16 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 681 din data de 16 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 februarie 2023.
GGC - MM