Şedinţa publică din data de 29 august 2023
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 187/PI din 08 august 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Italia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.
În baza art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 04 iunie 2022, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, în dosarul nr. x/2021 SIEP, nr. 211/2020 RG, având la bază mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 144/2021, emis în baza sentinţei penale nr. 1516/2020 pronunţată de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020, pe numele persoanei solicitate A. şi s-a dispus predarea acesteia către organele judiciare din Italia, în vederea executării unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, plus 1500 de euro amendă, pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de participaţie la tăinuire de autovehicule şi participaţie la furt calificat.
În baza art. 104 alin. (7), (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus luarea arestării preventive faţă de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08 august 2023 până la data de 06 septembrie 2023 inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 07.08.2023, ora 17:25, până la data de 08.08.2023, ora 17:25, în baza ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, la data de 08 august 2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a sesizat instanţa, solicitând executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene şi arestarea persoanei solicitate A., pentru o perioadă de 30 zile, în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare din Italia. În acest sens, s-a arătat că faţă de persoana solicitată, autorităţile judiciare din Italia au emis în data de 04.06.2022, un mandat european de arestare, în dosarul nr. x/2021 SIEP, nr. 211/2020 RG, având la bază mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 144/2021, emis în baza sentinţei penale nr. 1516/2020 emisă de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020, în vederea executării unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, plus 1500 de euro amendă, pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de participaţie la tăinuire de autovehicule şi participaţie la furt calificat.
În cuprinsul propunerii s-a mai arătat că, la data de 07.08.2023, orele 17:10, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Timiş-Serviciul de Investigaţii Criminale au prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pe numita A. - cetăţean român, la care se referă mandatul european de arestare emis de care autorităţile judiciare din Italia. După ce a fost identificată, persoana urmărită internaţional A. a fost ascultată în prezenţa avocatului ales, ocazie cu care a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Italia, că nu are afaceri judiciare în România, nefiind cercetată în niciun dosar penal pe teritoriul României şi, totodată, că doreşte să fie respectat principiul specialităţii. Persoanei urmărite internaţional i s-a înmânat un exemplar al mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia, tradus în limba română.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara din 07.08.2023 s-a dispus reţinerea persoanei urmărite A. pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 07.08.2023, orele 17:25, până la data de 08.08.2023, orele 17:25.
Analizând dosarul cauzei, instanţa de fond a constatat că autorităţile judiciare din Italia - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, au emis la data de 04.06.2022, în dosarul nr. x/2021 SIEP, nr. 211/2020 RG, mandatul european de arestare având la bază mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 144/2021, emis în baza sentinţei penale nr. 1516/2020 emisă de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020.
În cuprinsul mandatului european de arestare s-a menţionat că numita A. a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, plus 1500 de euro amendă, pentru săvârşirea: 1) infracţiunii prevăzute de art. 61 nr. 2, art. 110, art. 81 şi art. 648 C. pen. Italian, constând în aceea că, în participaţie cu o persoană neidentificată şi în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, pentru săvârşirea infracţiunii la care se face referire la capătul următor, a cumpărat sau în orice caz a primit 2 autoturisme - x şi x, produse ale infracţiunii de furt (faptă comisă în perioada 06-10 septembrie 2013 în loc necunoscut); 2) infracţiunea prevăzută de art. 110, art. 61 nr. 5, art. 624, art. 625 nr. 2, 5, 7 din C. pen. Italian, constând în aceea că, în participaţie cu alte persoane rămase necunoscute pentru a obţine profit folosind autovehiculul x a spart obloanele barului "x" din Terno D- Isola şi după ce a pătruns în localul menţionat a intrat în posesia mai multor baxuri de ţigări şi monede cu diferite valori cu circumstanţe agravante de a fi folosit violenţa asupra lucrurilor, de a fi săvârşit fapta în 3 sau mai multe persoane şi contra patrimoniului, precum şi de a fi profitat de împrejurări de timp de natură să împiedice apărarea publică sau privată (pe timp de noapte).
S-a menţionat de către autorităţile judiciare italiene că persoanei solicitate nu i s-a înmânat personal decizia de condamnare, dar decizia îi va fi înmânată personal fără întârziere după predare. În momentul în care i se va înmâna decizia, persoana va fi informată în mod expres cu privire la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, în cadrul căreia are dreptul de a fi prezentă şi care permite ca situaţia de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminate şi care pot conduce la desfiinţarea deciziei iniţiale; persoana va fi informată cu privire la intervalul de timp în care trebuie să solicite rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac.
Curtea a constatat că, în şedinţa publică din 08.08.2023, persoana solicitată A. a arătat că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare din Italia, solicitând respingerea executării mandatului european.
Instanţa de fond a apreciat, însă, că apărările persoanei solicitate sunt nefondate, sens în care, raportându-se la prevederile art. 84 din Legea nr. 302/2004, a subliniat că, mandatul european de arestare este un instrument al cooperării judiciare internaţionale în materie penală, care răspunde nevoii statelor membre de a reacţiona prompt la stimulii infracţionali, în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene.
A mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
În cauză, Curtea a constatat că mandatul european cuprinde informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. a), b) şi f) din Legea nr. 302/2004, dar şi cele prevăzute de lit. c) al aceluiaşi text de lege, fiind indicată decizia internă în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare - sentinţa penală nr. 1516/2020 emisă de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020, iar infracţiunile care fac obiectul mandatului de executare a pedepsei, dar şi al mandatului european de arestare sunt descrise, în detaliu, atât sub aspectul circumstanţelor (de loc, timp, grad de participare al persoanei solicitate şi faza de desfăşurare a infracţiunilor, detaliat redate anterior), cât şi sub aspectul naturii şi încadrării juridice a acestora.
S-a apreciat că, astfel cum sunt descrise, aceste fapte pot întruni, potrivit legislaţiei naţionale, elementele constitutive ale infracţiunilor de tăinuire, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., şi furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen.
Totodată, s-a constatat că persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni privind identitatea, iar datele sale de identificare sunt identice cu cele din mandatul european de arestare.
În continuare, Curtea a constatat că nu este incident vreun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 [reţinând că din informaţiile existente nu reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent; infracţiunile pe care se bazează mandatele europene de arestare nu sunt acoperite de amnistie în România; persoana solicitată poate răspunde penal, prin prisma vârstei sale] sau motive facultative de refuz al executării reglementate de art. 99 alin. (2) lit. a) - i) din Legea nr. 302/2004 [este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 97 din lege; persoana solicitată nu este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul; mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea; persoana solicitată nu a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene; mandatul nu se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; mandatul european nu cuprinde infracţiuni care să fi fost comise în afara teritoriului statului emitent; organele judiciare române nu au decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare şi nici nu au pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte], nefiind incidentă nici vreo cauză de amânare a predării, conform art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1), (2) din aceeaşi lege (conform cazierului, de la fila x, persoana solicitată nu este cercetată sau condamnată, în vreun dosar penal, de către autorităţile judiciare române).
În acest context, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 şi nu au fost identificate impedimente legale la predare, Curtea a reţinut că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.
Cu referire la propunerea de arestare preventivă a persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile din Italia, Curtea a făcut trimitere la dispoziţiile art. 104 alin. (6), (13) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care, în cazul prevăzut la alin. (5), în situaţia în care nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate, emiţând, de îndată, un mandat de arestare.
A subliniat, astfel, că, legea specială nu permite o măsură alternativă în situaţia admiterii cererii de executare a mandatelor europene, întrucât predarea persoanei solicitate către autorităţile străine nu se poate face decât în stare de arest preventiv. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate şi menţinerea acestea în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea persoanei solicitate către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., învederând, în principal, că, în cauză, este incident motivul de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, întrucât, raportat la data comiterii faptelor (6-10 septembrie 2013), termenul de prescripţie a răspunderii penale, care, potrivit legii române, pentru infracţiunile de tăinuire şi furt calificat este de 5 ani, s-a împlinit. În acest sens, a invocat aspectele statuate prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, prin care s-a constatat neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul art. 155 C. pen. care prevede întreruperea cursului de prescripţie a răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură, şi nr. 358 din 26 mai 2022, potrivit căreia prescripţia răspunderii penale se raportează la termenul prevăzut de art. 154 C. pen., pentru că între data publicării primei decizii în Monitorul Oficial al României şi data de 30 mai 2022 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022), C. pen. nu mai prevedea nicio cauză de întrerupere a respectivului curs al prescripţiei, decizii care, în opinia apărării, reprezintă legea penală mai favorabilă persoanei solicitate. Ca urmare, a solicitat admiterea contestaţiei formulată, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 04 iunie 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, anularea mandatului de arestare emis de instanţa română şi a măsurii arestării preventivă luată faţă de persoana solicitată, cu consecinţa punerii acesteia de îndată în libertate.
În subsidiar, a invocat existenţa motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, precizând că este cetăţean român, cu domiciliul stabil în România, are în întreţinere doi copii minori, motiv pentru care a refuzat să fie predată în Italia. În atare situaţie, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, refuzarea executării mandatului european de arestare şi a predării sale, iar, în baza art. 99 alin. (3) din aceeaşi lege, recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţată de Curtea de Apel din Brescia, condamnarea persoanei solicitate la pedeapsa închisorii şi executarea acesteia într-un penitenciar din România.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.
Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.
Astfel, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 84 şi următoarele cu cele ale art. 104 şi art. 109 din Legea nr. 302/2004, rezultă că, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia şi situaţiile ce constituie motive de refuz la predare.
În consecinţă, în această procedură, instanţei îi incumbă obligaţia verificării efective a motivelor de refuz la predare invocate de persoana solicitată, la evaluarea acestora, ca şi a celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, urmând a fi avute în vedere toate împrejurările cauzei, astfel cum impun dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
În speţă, însă, se constată că, după ce a examinat mandatul european de arestare emis de autorităţile italiene la 04 iunie 2022 pe numele persoanei solicitate A. prin prisma dispoziţiilor art. 84 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, reţinând că acesta îndeplineşte toate condiţiile de formă prevăzute de dispoziţiile legale şi că cetăţeanul român nu a formulat obiecţiuni cu privire la identitate şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii, judecătorul de la fond a omis să facă o analiză efectivă a poziţiei exprimate de acesta încă de la momentul audierii de către procuror în data de 07 august 2023, menţinută şi în faţa instanţei, în sensul că nu doreşte să fie predat autorităţilor judiciare din Italia, poziţie care se circumscrie motivului de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Potrivit acestui text de lege, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Or, conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), "anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109."
Este adevărat că motivul reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este unul facultativ, legiuitorul lăsând la aprecierea instanţei de judecată predarea persoanei solicitate în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei şi situaţia specială a acesteia.
Cu toate acestea, în cauză, judecătorul de la fond nu a efectuat o asemenea analiză, ci s-a limitat la a verifica formal incidenţa dispoziţiilor art. 99 alin. (1) şi (2) din actul normativ, concluzionând că nu sunt impedimente legale la predare, omiţând, însă, să aibă în vedere poziţia exprimată de persoana solicitată A. (care este cetăţean român, cu domiciliul stabil în România) în sensul că refuză predarea pentru a executa pedeapsa în statul emitent al mandatului european de arestare, precum şi susţinerile acesteia cu privire la situaţia familială (faptul că are doi copii minori în întreţinere), aspecte în raport cu care, în opinia instanţei de control judiciar, executarea pedepsei în România ar putea constitui o opţiune ce trebuia verificată, în prealabil, de către intanţa de fond.
În atare situaţie, conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, se impunea efectuarea de demersuri către autorităţile judiciare italiene pentru transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare în scopul recunoaşterii, pe cale incidentală, a respectivei hotărâri.
Prin urmare, se apreciază că este întemeiată critica formulată de contestatoare cu privire la neanalizarea motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Înalta Curte subliniază, în acest context, că astfel de demersuri/verificări nu pot fi realizate direct în contestaţie, întrucât instanţa de control judiciar nu poate substitui integral faza de judecată care ar fi trebuit să aibă loc în primă instanţă, o asemenea soluţie determinând eliminarea artificială a unui grad de jurisdicţie, în defavoarea intereselor procesuale ale persoanei solicitate. Sub acest aspect, se constată că instanţa de contencios european a statuat, în mod constant, că, deşi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdicţie, dacă acestea hotărăsc că implementeze un asemenea sistem, au obligaţia să vegheze ca justiţiabilii să se bucure în faţa instanţelor de apel de garanţiile fundamentale prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie (cauzele Delcourt împotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, seria x nr. x, şi Iorga împotriva României, cererea nr. 4.227/02, 25 ianuarie 2007).
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate, în principal, de contestatoarea persoană solicitată vizând incidenţa motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, raportat la împrejurarea că, faţă de aspectele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, pentru ambele infracţiuni menţionate în mandatul european de arestare, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale s-ar fi împlinit în anul 2018.
În acest sens, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.
Având, însă, în vedere că, în speţă, mandatul european de arestare a fost emis de autorităţile judiciare italiene în scopul punerii în executare a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, plus 1500 euro amendă, la care a fost condamnată persoana solicitată A. prin sentinţa penală nr. 1516/2020 pronunţată la 30 iunie 2020 de Curtea de Apel din Brescia, definitivă la 15 octombrie 2020, ceea ce se verifică în această procedură este prescripţia executării pedepsei, iar nu prescripţia răspunderii penale. Or, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (15 octombrie 2020), se constată că termenul de prescripţie a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni aplicată persoanei solicitate de autorităţile judiciare italiene, care, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., este de 5 ani, nu s-a împlinit până la acest moment.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că acest motiv a fost invocat pentru prima dată prin motivele de contestaţie, fără a fi pus în discuţie în faţa primei instanţe şi fără să facă obiectul deliberării judecătorului de la fond.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că se impune admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate sub aspectul soluţiei dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea efectuării unei analize concrete şi complete, în care persoana solicitată să beneficieze de toate drepturile şi garanţiile unui proces echitabil, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În considerarea acestor exigenţe, unicul remediu pentru a asigura o judecată efectivă este trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca persoana solicitată să poată beneficia, în mod efectiv, de o cale de atac, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, cu atât mai mult cu cât procedura ce vizează executarea unui mandat european de arestare este o procedură specială, cu caracter de urgenţă, ce are consecinţe directe, printre altele, şi asupra libertăţii persoanei vizate de mandatul european de arestare.
Pentru aceste motive, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004 şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 187/PI din 08 august 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, pe care o va desfiinţa numai sub aspectul soluţiei dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Totodată, vor fi menţinute dispoziţiile referitoare la luarea arestării preventive şi emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A., având în vedere că, la acest moment procesual, se impune în raport cu cele dezvoltate anterior, verificarea incidenţei în cauză a unor eventuale motive de refuz facultativ de predare, urmând ca starea de arest a persoanei solicitate să fie evaluată de către instanţa de rejudecare, în condiţiile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, dată fiind prezentarea apărătorului ales, în sumă de 280 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 187/PI din 08 august 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Menţine dispoziţiile referitoare la luarea arestării preventive şi emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în sumă de 280 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 august 2023.