Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 571/2023

Decizia nr. 571

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 60 din data de 30 august 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 rep., s-a menţinut măsura arestării dispusă faţă de persoana solicitată A., prin încheierea nr. 50/19.07.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02 septembrie 2023 până la data de 01 octombrie 2023, inclusiv.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că la data de 18.07.2023 a fost înregistrată adresa din 18.07.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat semnalarea Biroului Naţional Sirene nr. x/SIRENE/CIA, din data de 27.09.2022, efectuată în baza mandatului european de arestare emis la data de 07.09.2022 de către autorităţile judiciare din Italia- Magistratul de Investigaţii Preliminare din cadrul Tribunalului din Milano, în dosarul nr. x/2022 R.G.G.I.P. (4209/2022 R.G.N.R.) pe numele persoanei solicitate A. pentru comiterea infracţiunilor de participare la grup infracţional organizat şi fraudă, inclusiv cea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26.07.1995, privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prev. de art. 416, art. 640 bis şi art. 629 C. pen. Italian.

Totodată, au fost înaintate procesul-verbal încheiat la data de 18.07.2023 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi ordonanţa de reţinere nr. 37/2023 din 18.07.2023, prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pe o durată e 24 de ore, cu începerea de la 18.07.2023, ora 16:15, până la 19.07.2023, ora 16:15.

Prin încheierea nr. 50 din 19.07.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023 s-a dispus faţă de persoana solicitată arestarea provizorie pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 19.07.2023 până la data de 02.08.2023, inclusiv şi s-a acordat termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română.

La data de 01.08.2023 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat mandatului european de arestare emis la data de 07.09.2022 de către autorităţile judiciare din Italia- Magistratul de Investigaţii Preliminare din cadrul Tribunalului din Milano, în dosarul nr. x/2022 R.G.G.I.P. (4209/2022 R.G.N.R.) pe numele persoanei solicitate A..

În cuprinsul semnalării s-a arătat că în perioada mai 2021-09.07.2021, persoana solicitată A. împreună cu alte persoane, în executarea planului infracţional al unui grup infracţional, prin excrocherii, a depus aproximativ 6.200 cereri de venit de bază (cetăţeniei sau venit de urgenţă), pentru persoane care nu îndeplineau cerinţele legale şi a indus astfel în eroare Institutul Naţional de asigurări. Persoana solicitată A., acţionând în numele organizaţiei infracţionale a depus mai multe liste, în cuprinsul cărora a atestat în fals reşedinţe/adrese, pentru a fi înaintate centrelor de asistenţă fiscală, în vederea obţinerii venitului de bază (cetăţeniei sau venit de urgenţă) pentru persoane care nu aveau dreptul, nefiind vreodată rezidenţi în Italia sau nerezidenţi în Italia de cel puţin 10 ani. Acţionând în acest mod, persoana solicitată a cauzat un prejudiciu Autorităţilor Fiscale ale Statului Italian de aproximativ 14.600.000 euro.

De asemenea, s-a arătat că persoana solicitată împreună cu o altă persoană, prin intermediul ameninţărilor a forţat doi administratori ai unui centru de asistenţă fiscală să demareze 70 de proceduri de depunere a cererilor, cu scopul de a obţine venitul de bază pentru cetăţeni români care nu îndeplineau cerinţele legale.

La termenul de judecată din data de 01.08.2023 s-a procedat la audierea persoanei solicitate, care a declarat că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare italiene şi solicită recunoaşterea hotărârii de condamnare şi executarea pedepsei în România.

Prin încheierea pronunţată în dosarul nr. x/2023 s-a dispus efectuarea unei adrese către autoritatea judiciară italiene pentru a înainta copia certificată a sentinţei emisă de Italia- Magistratul de Investigaţii Preliminare din cadrul Tribunalului din Milano, în dosarul nr. x/2022 R.G.G.I.P. (4209/2022 R.G.N.R.), întrucât persoana solicitată a invocat un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, învederând faptul că doreşte să execute pedeapsa în România, cu precizarea că înscrisurile solicitate sunt necesare pentru a proceda la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârilor de condamnare, potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 6 din Decizia- cadru 2002/584/JAI.

Examinând legalitatea şi temeinicia măsurii preventive dispuse faţă de persoana solicitată A. în contextul desfăşurării procedurii de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii de condamnare în vederea executării pedepsei în România, Curtea a apreciat că în cauză subzistă temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării şi impun în continuare privarea de libertate a persoanei solicitate, neexistând niciun argument de fapt sau de drept pentru a se dispune judecarea în stare de libertate.

Cu privire la cererea formulată de apărătorul persoanei solicitate de înlocuire a măsurii arestării cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, Curtea de apel a constatat că aceasta este nefondată, faţă de natura şi gravitatea faptelor pentru care persoana solicitată a fost condamnată de autorităţile judiciare italiene la o pedeapsă privativă de libertate, infracţiuni menţionate şi de art. 97 alin. (1) pct. 1 şi 8 din Legea nr. 302/2004 rep. Instanţa a avut în vedere situaţia personală a persoanei solicitate, faptul că dispoziţiile legale dau posibilitatea aplicării uneia din măsurile preventive neprivative de libertate prevăzute de C. proc. pen., însă, ţinând cont de circumstanţele concrete ale cauzei prin prisma actelor dosarului, s-a apreciat că o altă măsură preventivă decât cea în fiinţă ar fi insuficientă şi ar putea periclita buna desfăşurare a procedurii de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii de condamnare în vederea executării pedepsei în România.

Prima instanţă a apreciat că măsura arestării provizorii a persoanei solicitate A. este în continuare legală şi temeinică, existând riscul sustragerii persoanei solicitate, motivat de declanşarea procedurii de urmărire internaţională, iar pe de altă parte în cauză nu există garanţii suficiente pentru a lua faţă de persoana solicitată măsurile preventive prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b) sau d C. proc. pen., mai ales că, astfel cum reiese şi din conţinutul mandatului european de arestare tradus în limba română, persoana solicitată A. a evadat din arestul la domiciliu în care s-a aflat în Italia.

Totodată, Curtea a considerat că, în acest stadiu procesual, nu este depăşită nici durata totală a arestării preventive prin raportare la dispoziţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată fiind arestată provizoriu la data de 19.07.2023.

Împotriva încheierii nr. 60 din data de 30 august 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie persoana solicitată A..

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte la data de 19 septembrie 2022 când s-a fixat termen aleatoriu la data de 06 septembrie 2023.

În dezbateri, contestatoarea - persoana solicitată, beneficiind de asistenţa juridică a unui avocat din oficiu, a solicitat admiterea contestaţiei şi înlocuirea măsurii arestului provizoriu au arestul la domiciliu, având în vedere circumstanţele personale ale acesteia, respectiv starea de sănătate precară şi împrejurarea că are minori în întreţinere.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Textul de lege statuează în alin. (2) că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."

În cauză, se reţine că faţă de persoana solicitată A. s-a dispus arestarea provizorie, ca urmare a sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 07.09.2022 de către autorităţile judiciare din Italia- Magistratul de Investigaţii Preliminare din cadrul Tribunalului din Milano, în dosarul nr. x/2022 R.G.G.I.P. (4209/2022 R.G.N.R.) pentru comiterea infracţiunilor de participare la grup infracţional organizat şi fraudă, inclusiv cea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26.07.1995, privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prev. de art. 416, art. 640 bis şi art. 629 C. pen. Italian.

Se constată că prin încheierea nr. 50/19.07.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 admite propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 19.07.2023 până la data de 02.08.2023, inclusiv.

Curtea de apel a solicitat autorităţii judiciare străine transmiterea copiei certificate a sentinţei emisă de Italia- Magistratul de Investigaţii Preliminare din cadrul Tribunalului din Milano, în dosarul nr. x/2022 R.G.G.I.P. (4209/2022 R.G.N.R.), întrucât persoana solicitată a invocat un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare.

Prin încheierea atacată, în baza art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a verificat dacă se impune menţinerea arestării dispusă faţă de persoana solicitată A. prin încheierea nr. 50/19.07.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023.

Faţă de natura faptelor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate (descrise pe larg în cuprinsul încheierii atacate), precum şi pentru a împiedica sustragerea acesteia de la această procedură (având în vedere că a evadat din arestul la domiciliu în care s-a aflat în Italia, astfel cum rezultă din cuprinsul mandatului european de arestare, dosar fond), Înalta Curte apreciază că menţinerea măsurii arestării provizorii se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare. Având în vedere data luării măsurii arestării faţă de persoana solicitată, respectiv 19.07.2023, se observă că sunt respectate şi dispoziţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, măsura preventivă fiind net inferioară ca durată limitei maximale de 180 de zile şi, de asemenea, durata totală actuală nu prezintă un caracter excesiv.

Drept urmare, raportat la datele speţei, Înalta Curte consideră că măsura arestării provizorii a persoanei solicitate reprezintă singura măsură oportună pentru buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Înalta Curte constată că măsura arestării provizorii a fost luată cu respectarea prevederilor legale şi apreciază că nu se impune a fi înlocuită cu o măsură preventivă mai uşoară (măsura arestului controlului judiciar sau arestul la domiciliu cum a solicitat persoana solicitată prin apărător), întrucât nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului avut în vedere la luarea acesteia, respectiv pentru buna desfăşurare a procedurii.

Instanţa de control judiciar are în vedere natura infracţiunilor pentru care s-a emis mandatul european de arestare (respectiv, infracţiuni de participare la grup infracţional organizat şi fraudă, respectiv infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26.07.1995, privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene), presupus a fi comise în participaţie cu alte persoane, precum şi împrejurarea că aceasta nu a consimţit la predarea către autorităţile judiciare din Italia, existând riscul ca procedura judiciară de punere în executare a mandatului european de arestare să fie afectată. Împrejurarea că persoana solicitată are minori în întreţinere, nu conduce de plano la concluzia că se impune înlocuirea măsurii arestului provizoriu cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, iar motivele privind starea de sănătate precară nu au fost dovedite.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii nr. 60 din data de 30 august 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii nr. 60 din data de 30 august 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2023.