Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2022 pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunara de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie.
În acest sens, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensie, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia reclamantei până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului şi obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensiile reclamantei a contribuţiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii.
De asemenea, reclamanta a formulat şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, respectiv neconstituţionalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuţiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru dreptul de pensie (art. XXIV pct. 11-14, 16-20), respectiv art. XXV din aceeaşi ordonanţa şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 27 din data de 23 februarie 2023 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut, în esenţă, că incident în cauză este criteriul valoric de determinare a instanţei de contencios administrativ competente, conform art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, relevantă fiind şi natura juridică a sumei supuse restituirii, respectiv o taxă fiscală (contribuţia la sistemul de asigurări sociale de sănătate) încasată de stat în baza unei dispoziţii naţionale declarate neconstituţionale.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre, Curtea de Apel Iaşi a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei A. de sesizare a Curţii Constituţionale a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIV (pct. 11-14 şi 16-20) şi art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 460 din data de 5 iulie 2023 Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
În susţinerea soluţiei adoptate, Tribunalul Iaşi a argumentat, în esenţă, în sensul că a operat prorogarea de competenţă asupra tuturor cererilor cu care a fost învestită instanţa, întrucât prin sentinţa nr. 27 din 23.02.2023, Curtea de Apel Iaşi s-a pronunţat parţial asupra cererilor cu care a fost învestită, respectiv asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIV (pct. 11-14 şi 16-20) şi art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021, prin respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Totodată, Tribunalul Iaşi a învederat că, în cauză, este incident criteriul rangului autorităţii faţă de care reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri şi obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce succedă:
Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces (Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal) îl constituie, în esenţă, chestiunea competenţei materiale, în raport de criteriile reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, în cauză, a fost ridicată şi problema unei prorogări legale de competenţă sui-generis, în raport de soluţionarea, de către Curtea de Apel Iaşi, a excepţiei de neconstituţionalitate.
Din această din urmă perspectivă, Înalta Curte reţine că prin punctele 64, 65, 71 şi 72 ale Deciziei nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stipulate expres astfel:
64. Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.
65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.
(...)
71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.
72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."
Pe cale de consecinţă, ipoteza relevantă pentru a se reţine incidenţa unei prorogări legale de competenţă sui-generis, este cea a neinvocării excepţiei de necompetenţă materială la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţă primei instanţe şi la care au putut pune concluzii.
Or, o astfel de ipoteză nu este incidentă în cauză, câtă vreme termenul de judecată din data de 23 februarie 2023 a fost primul în faţa Curţii de Apel Iaşi, iar la acesta instanţa a invocat şi soluţionat excepţia de necompetenţă materială, declinând soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
Faptul că, la acelaşi termen de judecată, instanţa s-a pronunţat şi asupra unui incident procedural, cum este excepţia de neconstituţionalitate, nu înlătură efectele pe care invocarea excepţiei de necompetenţă la primul termen de judecată le produce şi nu generează incidenţa prorogări legale antereferite.
Pe de altă parte se reţine, din analiza cererii de chemare în judecată, că reclamanta a solicitat atât acordarea de despăgubiri (constând în restituirea sumelor reţinute din pensia lunară, potrivit O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate), susţinând existenţa unei vătămări cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor acestui act normativ, cât şi obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea reţinerilor din pensiile reclamantei a contribuţiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.
Raportat la scopul urmărit de reclamantă prin introducerea cererii pe rolul instanţei de judecată, respectiv la obiectul principal al acţiunii, constând în obligarea autorităţilor pârâte la plata de despăgubiri pentru vătămarea produsă prin aplicarea dispoziţiilor unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului declarată neconstituţională, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5), coroborate cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reţine că prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze o pricină având această natură, respectiv criteriul poziţionării autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi criteriul valoric, constând în cuantumul impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.
În speţă, suma fiind pretinsă cu titlu de despăgubiri în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu se aplică criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din acest act normativ, ci criteriul rangului central al autorităţii publice emitente a ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale, respectiv Guvernul României, competenţa materială de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.
În consecinţă, în raport şi de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în prima instanţă este curtea de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul reclamantei, care, în cauza pendinte, potrivit dovezilor de la dosar, se află în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Iaşi.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâtul Guvernul României, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.