Hearings: May | | 2024
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 5035/2023

Decizia nr. 5035

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 22.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., a chemat în judecată pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi B., solicitând: anularea actului administrativ asimilat/nesoluţionarea în termenul legal cererii înregistrate la ANAF-DGAMC sub nr. x/07.03.2019 de punere în executare a Deciziei nr. 188/20.04.2018 emisă de ANAF - DGSC; şi pe cale de consecinţă recunoaşterea dreptului reclamantei la plata dobânzilor fiscale în cuantum de: 3.539.021 RON, conform cererii nr. x/09.05.2011 de plată dobânzi pentru soluţionarea cu depăşirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA aferentă lunilor septembrie - decembrie 2010, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente calculate la zi; obligarea ANAF-DGAMC la emiterea actului administrativ individual prin care să dispună plata sumei de 3.539.021 RON, conform cererii nr. x/09.05.2018 de plată dobânzi şi a penalităţilor de întârziere aferente, calculate la zi, într-un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea aplicării amenzii prevăzute la art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conducătorului B.; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a la data de 07.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi B., solicitând:

1. Anularea actului administrativ asimilat/nesoluţionarea In termenul legat a contestaţiei fiscale înregistrate la ANAF-DGAMC sub nr. x/03.05.2019, formulată de Subscrisa împotriva nesoluţionării In termenul legal a cererii înregistrate la ANAF-DGAMC sub nr. x/07.03.2019;

2. Anularea actului administrativ asimilat/nesoluţionarea în termenul legal a cererii înregistrate la ANAF-DGAMC sub nr. x/07.03.2019 de punere în executare a Deciziei nr. 188/20.04.2018 emisă de ANAF - DGSC; şi pe cale de consecinţă

3. Recunoaşterea dreptului reclamantei la plata dobânzilor fiscale în cuantum de 3.539.021 RON, conform cererii nr. x/09.05.2011 de plată dobânzi pentru soluţionarea cu depăşirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA aferentă lunilor septembrie - decembrie 2010, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente, calculate la zi;

4. obligarea ANAF-DGAMC la emiterea actului administrativ individual prin care să dispună plata sumei de 3.539 021 RON, conform cererii nr. x/09.05.2018 de plată dobânzi, şi a penalităţilor de întârziere aferente, calculate la zi, într-un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea aplicării amenzii prevăzute la art. 18 alin. (6) raportat Ia art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conducătorului B.;

5. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât s-a constatat că motivele expuse în cuprinsul acestei cereri sunt, în esenţă, aceleaşi cu cele cuprinse în cadrul acţiunii înregistrate sub nr. x/2019 şi redate mai sus, prin încheierea de şedinţă din data de 29.05.2020, Curtea a admis excepţia de conexitate invocată de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2019, la dosarul nr. x/2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 06.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi B., solicitând:

1. Anularea Adresei nr. x/18.11.2019, emisa de ANAF- DGAMC prin care s-a respins contestaţia fiscala înregistrata sub nr. x/03.05.2019 la ANAF-DGAMC, împotriva lipsei răspunsului la cererea înregistrată sub nr. x/07.03.2019 la ANAF-DGAMC, de punere în executare a Deciziei nr. 188/20.04.2018 emisă de ANAF - DGSC, astfel cum a fost îndreptată prin Decizia nr. 188 bis/10.05.2019 emisa de ANAF-DGSC; şi pe cale de consecinţă;

2. Recunoaşterea dreptului acesteia la plata dobânzilor fiscale în cuantum de 3.539.021 RON, conform cererii nr. x/09.05.2011 de plată dobânzi pentru soluţionarea cu depăşirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA aferentă lunilor septembrie - decembrie 2010, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente, calculate la zi;

3. Obligarea ANAF-DGAMC la emiterea actului administrativ individual prin care să dispună plata sumei de 3.539.021 RON, conform cererii nr. x/09.05.2018 de plată dobânzi, şi a penalităţilor de întârziere aferente, calculate la zi, într-un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea aplicării amenzii prevăzute la art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conducătorului B.;

4. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.03.2020, Curtea a admis excepţia conexităţii şi a trimis dosarul x/2019 la dosarul nr. x/2019 în vederea conexării.

La data de 25.02.2021, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a depus la dosarul cauzei Note scrise, prin care a invocat excepţia prematurităţii în ceea ce priveşte capătul de cerere privind pronunţarea hotărârii sub sancţiunea aplicării amenzii pârâtului B. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B. cu privire la capătul de cerere privind solicitarea de plată a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.

Prin încheierea din 8 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prematurităţii în ceea ce priveşte capătul de cerere privind pronunţarea hotărârii sub sancţiunea aplicării amenzii pârâtului B., ca neîntemeiată. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B. cu privire la capătul de cerere privind solicitarea de plată a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, ca lipsită de interes. A majorat onorariul expertului cu suma de 3.000 de RON.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1346 din 5 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererile conexe formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi B., a anulat adresa nr. x/18.11.2019. A recunoscut dreptul reclamantei la plata dobânzilor fiscale în valoare de 3.671.767 RON. A obligat pârâta ANAF-DGAMC la emiterea actului administrativ individual prin care să dispună plata sumei de 3.671.767 de RON într-un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe sub sancţiunea aplicării amenzii conducătorului autorităţii pârâte în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere. A respins cererile în ceea ce priveşte dreptul reclamantei la plata penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiate. A respins cererile în ceea ce priveşte anularea actelor administrative asimilate reprezentate de nesoluţionarea în termenul legal a cererii înregistrate la ANAF-DGAMC nr. 14443/07.03.2019 de punere în executare a Deciziei nr. 188/20.04.2018 emise de ANAF-DGSC şi de nesoluţionarea în termenul legal a contestaţiei fiscale înregistrate la ANAF-DGAMC sub nr. x/03.05.2019, ca rămase fără obiect. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 61.100,31 RON, cheltuieli de judecată (600 de RON taxe de timbru, 3000 de RON onorariu de expert parţial, 57.500,31 RON onorariu avocaţial).

Calea de atac exercitată în cauză

Pârâtul B. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1346/05.10.2021 şi împotriva încheierii de şedinţa publică din data de 8.06.2021, pronunţate de Curtea de Apei Bucureşti, secţia de contencios administrativ si Fiscal în dosarul nr. x/2019, prin care solicită instanţei de recurs, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: admiterea recursului; casarea în parte a sentinţei civile şi a încheierii din data de 08.06.2021 în sensul admiterii excepţiei prematurităţii în ceea ce priveşte capătul de cerere privind pronunţarea hotărârii sub sancţiunea aplicării amenzii şi a penalităţilor pârâtului lonuţ B. şi scoaterea directorului general al DGAMC din citativ; respingerii în tot a acţiunii reclamantei, inclusiv în privinţa cheltuielilor de judecată nereduse (instanţa nu a făcut aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în sensul diminuării onorariilor solicitate raportat la complexitatea cauzei şi a activităţii depuse în dosarele conexe) şi menţinerii ca temeinică şi legală a adresei nr. x/18.11.2019.

Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1346/05.10.2021 şi împotriva încheierii de Şedinţă publică din data de 08.06.2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ si Fiscal în dosarul nr. x/2019, prin care solicită instanţei admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile şi a încheierii din data de 08.06.2021 recurate, în sensul admiterii excepţiei prematurităţii în ceea ce priveşte capătul de cerere privind pronunţarea hotărârii sub sancţiunea aplicării amenzii şi a penalităţilor pârâtului lonuţ B., respingerii în tot a acţiunii reclamantei, inclusiv în privinţa cheltuielilor de judecată nereduse şi menţinerii ca temeinică şi legală a adresei nr. x/18.11.2019.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs incident împotriva considerentelor, solicitând admiterea recursului, în sensul înlocuirii unui considerent al hotărârii recurate; obligarea recurentei - pârâte DGAMC la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar.

Recursul pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

În privinţa încheierii din data de 08.06.2021, prin care excepţia prematurităţii a fost respinsă ca neîntemeiată, susţine că a fost dată cu aplicarea si interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 18 alin. (1), (5) si (6) şi art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Arată recurenta pârâtă, în esenţă, că sancţiunea este parte a răspunderii juridice (în speţă, a răspunderii administrative şi civile) şi este urmarea neexecutării culpabile a obligaţiei de către debitor. În consecinţă, sancţiunile reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004 se nasc în momentul în care sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii pentru neexecutare, respectiv:

- autoritatea publică a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative;

- termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii judecătoreşti, iar în lipsa unui astfel de termen, termenul de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a împlinit, or, în speţă, termenul nu s-a împlinit;

- obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească nu a fost executată; - în speţă hotărârea instanţei de fond este atacată cu recurs, urmând ca obligaţia să fie executată numai după soluţionarea definitivă a litigiului;

- autoritatea publică este în culpă pentru neexecutare, condiţie, de asemenea, neîndeplinită.

Mai mult, arată că soluţionarea acestui capăt de cerere nu este de competenţa instanţei de contencios, ci de cea a instanţelor civile, întrucât, din formularea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se deduce faptul că, pentru acordarea de penalităţi, trebuie îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Procedura specială de executare reglementată de Legea nr. 554/2004 se declanşează la cererea creditorului, care poate acţiona în cadrul termenului de prescripţie a executării silite de 3 ani prevăzut de art. 706 alin. (1) din C. proc. civ., termen care începe să curgă de la data stabilită în hotărâre pentru executarea acesteia sau, în lipsa unei astfel de dispoziţii, în 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Art. 24 din Legea nr. 554/2004 face trimitere la art. 905 şi, respectiv, la art. 891 din C. proc. civ., fără vreo distincţie, însă aceste norme urmează a fi aplicate, aşa cum s-a arătat anterior, prin prisma dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv doar în măsura în care nu sunt incompatibile cu raporturile de drept administrativ.

Or, susţine recurenta pârâtă, faţă de conţinutul art. 905 din C. proc. civ., se poate constata compatibilitatea cu specificul raporturilor juridice administrative doar a prevederilor alin. (2), alin. (3) (privind cuantumul penalităţilor) şi alin. (5) (referitoare la posibilitatea reducerii sau înlăturării penalităţilor pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia din titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice în justificarea întârzierii în executare).

Instanţa de executare este chemată, în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, să stabilească şi suma reprezentând echivalentul obligaţiei neexecutate în natură, dar şi suma de plată datorată creditorului cu titlu de penalităţi calculate până la împlinirea termenului de 3 luni de la comunicarea hotărârii prevăzute la alin. (3), or, cu suma stabilită definitiv cu titlu de penalităţi, creditorul urmează să îşi mărească deja patrimoniul în considerarea efortului depus în vederea obţinerii executării până la momentul împlinirii termenului de 3 luni înlăuntrul căruia debitorul încă putea să îşi execute în natură obligaţia.

Relevă recurenta pârâtă că, din analiza textului de lege menţionat, aplicarea unor penalităţi se poate dispune doar în cazul în care nu se execută obligaţia de a face sau de a nu face, respectiv de a încheia, de a înlocui sau de a modifica actul administrativ, de a elibera un alt înscris sau de a efectua anumite operaţiuni administrative, instituite în sarcina debitorului.

Cu privire la sentinţă, susţine recurenta pârâta că instanţa de fond a ignorat argumentele conform cărora prin adresa nr. x din data de 04.02.2011, înregistrată la DGAMC sub nr. x/04.02.2011, reclamanta intimată a transmis documentaţia solicitată, inclusiv Declaraţia pe proprie răspundere a reprezentantului legal al societăţii prin care managerul financiar, doamna C., a recunoscut solicitările DGAMC şi, urmare acestora, a furnizat informaţiile necesare soluţionării deconturilor cu sume negative de TVA aferente lunilor septembrie 2010, octombrie 2010, noiembrie 2010, decembrie 2010 - aspect ce demontează concluzia eronată a expertizei că "nu au fost puse la dispoziţie confirmările de primire pentru adresele prin care DGAMC a solicitat societăţii punerea la dispoziţie a documentelor solicitate în soluţionarea deconturilor, aspect ce ar fi prelungit termenele de soluţionare."

Arată recurenta pârâtă că lipsa confirmărilor de primire nu poate conduce la ideea exprimată de instanţa de fond cum că pârâta nu a făcut dovada transmiterii. Termenul de "probă" are, din punct de vedere procedural, semnificaţii multiple: semnifică atât acţiunea de demonstrare a unui fapt juridic, în sens larg, cât şi mijloacele de probaţiune, dar, în egală măsură, reprezintă şi rezultatul obţinut prin probaţiune, urmând ca, în condiţiile art. 255 alin. (2), instanţa să aprecieze întotdeauna în funcţie de circumstanţele cauzei dacă mai este necesară probarea faptului necontestat.

În ceea ce priveşte fondul cererii de recunoaştere a dreptului la dobânzi, relevă recurenta pârâtă că prima instanţă a reamintit, întocmai cum a invocat şi reclamanta prin acţiune, de Hotărârea din data de 24.10.2013, pronunţată în cauza C-431/12, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotiva S.C. D. S.A., dar fără să aibă în vedere apărările DGAMC.

Or, valorificarea de către judecătorul fondului a jurisprudenţei CJUE s-a realizat în mod defectuos, în condiţiile în care Curtea de Justiţie nu s-a pronunţat într-un mod lipsit de echivoc că termenul de 45 de zile prevăzut de legislaţia internă pentru soluţionarea cererilor de rambursare depuse de societăţi încadrate în grad de risc fiscal ridicat şi care sunt supuse inspecţiei fiscale anticipate este unul nerezonabil.

Împrejurarea că, în cauza C-107/10, s-a statuat că termenul normal de soluţionare a cererilor de rambursare stabilit la 45 zile nu încalcă articolul 183 din Directiva 2006/112, nu conduce implicit la concluzia ca orice alt termen de soluţionare prevăzut de legislaţia internă, în virtutea autonomiei procedurale de care statele membre beneficiază în materie de rambursare TVA, este unul nerezonabil.

Cu privire la procedura de rambursare a TVA, arată că CJUE a statuat în mod constant că termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu prelungit, în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului, şi, pe de altă parte, că, atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a unui astfel de excedent intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralităţii sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate persoanei impozabile prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere.

Or, norma internă, aplicabilă perioadei de referinţă, prevăzută la art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede un termen general de soluţionare de 45 zile de la depunerea cererii, iar, la alin. (2) al acestui text, se prevede că, în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.

Mai mult, contrar considerentelor primei instanţe, în jurisprudenţă (Decizia Î.C.C.J. nr. 4597/2010), s-a precizat că termenul de la art. 70 este termen de recomandare.

Prin urmare, legislaţia internă prevede un termen general de soluţionare a cererilor de rambursare de 45 de zile, iar în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate, doar după expirarea acestui termen subzistând în sarcina statului obligaţia plăţii unor dobânzii.

Deosebit, arată recurenta pârâtă că, la data iniţierii soluţionării deconturilor aferente perioadei septembrie - decembrie 2010, societatea reclamantă avea depuse şi solicitase la rambursare sume negative de TVA şi pentru perioada iulie - august 2010, deconturi anterioare perioadei septembrie - decembrie 2010.

Urmare încadrării deconturilor iulie - august 2010 în categoria de risc fiscal mare, în conformitate cu prevederile OMEF 263/2010, acestea au fost supuse inspecţiei fiscale anticipate, întocmindu-se Decizia de impunere nr. x/20.12.2010, comunicată societăţii în data de 21.12.2010, iar sumele aprobate la rambursare au fost restituite în data de 24.01.2011, astfel că devin aplicabile prevederile 0MFP nr. 263/2010, cap. III, lit. C), pct. 2: "după înregistrarea în evidenţa, deconturile cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare depuse la acelaşi termen legal de depunere sunt supuse procedurii de soluţionare, în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal."

În esenţă, faţă de acest aspect antereferit, recurenta pârâtă susţine că la calcularea termenului de 45 de zile de soluţionare a a deconturilor cu sume negative de TVA aferente lunilor septembrie 2010, octombrie 2010, noiembrie 2010, decembrie 2010, trebuie avută în vedere durata inspecţiei fiscale anticipate pentru soluţionarea cererii de rambursare TVA pentru perioada iulie - august 2010, invocând prevederile art. 49, art. 104 din O.G. nr. 92/2003. Invocă, de asemenea, O.M.F.P. nr. 263 din 22 februarie 2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, respectiv capitolul II, Procedura de soluţionare a solicitărilor de rambursare:

A. Soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare

5. Deconturi cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare cu risc fiscal mare

5.1. Deconturile cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare cu risc fiscal mare se transmit la compartimentul cu atribuţii de inspecţie fiscală.

5.2. După efectuarea inspecţiei fiscale, compartimentul cu atribuţii în acest domeniu întocmeşte raportul de inspecţie fiscală.

Contrar sentinţei recurate, susţine recurenta că niciunde în procedura din 2010 de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, nu este stipulat faptul că solicitările de rambursare se soluţionează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termen de maximum 45 de zile calendaristice de la data depunerii decontului cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.

Din contră, din analiza procedurii rezultă că "6.solicitărie de rambursare depuse pentru acelaşi termen legal de depunere se supun procedurii de soluţionare, în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termenul prevăzut la art. 70 din Codul de procedură fiscală."

Prin urmare, respectând principiul cronologiei, deconturile de TVA aferente lunilor septembrie 2010, octombrie 2010, noiembrie 2010, decembrie 2010 au fost soluţionate ulterior soluţionării deconturilor de TVA aferente perioadei fiscale anterioare.

Referitor la modul de calcul al dobânzilor, invocă pârâta recurentă că instanţa de fond a validat integral raportul de expertiza efectuat în cauză, încălcând prevederile Cap. II "Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal" din Anexa 1 la 0MFP nr. 1899/2004", în sensul că dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobata a fi restituita, după efectuarea operapunii de compensare…", precum şi prevederile pct. 119.1 din Normele Metodologice de aplicare a Codului de Procedură Fiscală, adoptate prin H.G. nr. 1050/2004, conform cărora "dobânda se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la articolul 112 alin. (2) şi art. 199 din Codul de procedură fiscală până la data stingerii inclusiv a obligaţiei de plată prin compensare, restituire sau rambursare."

Astfel, din cuprinsul acestor reglementări rezultă că numai organul fiscal are atributul de a calcula sumele datorate cu titlu de dobânzi şi că instanţa poate efectua controlul judecătoresc asupra modului de stabilire a dobânzilor numai cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei actului administrativ prin care organul fiscal a soluţionat cererea de acordare dobânzi.

Apreciează, de asemenea, recurenta pârâtă că împrejurarea esenţială pentru recunoaşterea dreptului la dobândă în favoarea contribuabilului, începând cu data efectuării plăţii, este aceea ca această plată nedatorată să fie imputabilă organului fiscal, considerând că intimata - reclamanta nu este îndreptăţită la plata dobânzii legale fiscale, întrucât controlul ulterior s-a făcut în urma unei erori ce aparţin exclusiv reclamantei, neputându-se reţine că organul fiscal a acţionat cu rea credinţă sau, cel puţin, în mod imputabil în momentul în care a solicitat înscrisuri suplimentare.

Ca o consecinţă a motivelor de recurs mai sus relatate, solicită recurenta pârâtă să se constate că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate în cuantum de 61.100,31 RON (600 de RON taxe de timbru, 3000 de RON onorariu de expert parţial, 57500,31 RON onorariu avocaţial), întrucât în speţa nu se probează culpa procesuală. În acest context, solicită casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, să se facă o apreciere a proporţionalităţii şi necesităţii onorariului perceput de către apărătorul reclamantei în faza desfăşurată în faţa instanţei de fond, raportat la pretenţiile deduse judecăţii şi complexităţii cauzei, şi să constate că onorariul fixat este disproporţionat mai ales în raport de excepţia conexităţii.

Pârâtul B., în calitate de conducător al autorităţii pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a formulat, de asemenea, recurs atât împotriva încheierii din din data de 08.06.2021, cât şi împotriva sentinţei primei instanţe, invocând motive similare recursului declarat de către pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs incident împotriva considerentelor sentinţei primei instanţe care au statuat că, în cauză însă, cu toate că organul fiscal a apreciat că, pentru soluţionarea deconturilor în cauză reclamanta trebuie să prezinte anumite documente necesare, sens în care a întocmit adresele nr. x/16.11.2010, y/29.11.2010, z/28.01.2011, acesta nu a făcut dovada transmiterii (în privinţa primelor două adrese); deopotrivă, în privinţa celei din urmă adrese, în cazul căreia operează recunoaşterea reclamantei exprimate în răspunsul la întâmpinare din cadrul dosarului x/2019 în care a arătat că aceasta i-a fost comunicată prin poştă la data de 04.02.2011, deci după ce depusese documentele, pârâta nu a probat că aceasta ar fi fost transmisă anterior acestui din urmă moment".

Se arată, în esenţă, în recursul incident că aceste considerente, prin care instanţa de fond a reţinut că reclamanta ar fi recunoscut primirea adresei nr. x/28.01.2011, la data de 04.02.2011, sunt eronate, în realitate, adresa nr. x/28.01.2011 fiind primită la data de 17.02.2011, conform ştampilei de pe plicul de expediere.

Apărările formulate în cauză

Reclamanta intimată A. S.R.L. a formulat întâmpinare la cererile de recurs formulate de către pârâţii DGAMC şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1346/05.10.2021 şi a încheierii de şedinţă din data de 08.06.2021, prin care solicită instanţei respingerea cererilor de recurs ca nefondate şi obligarea recurentei - pârâte DGAMC la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar.

Pârâta intimată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat răspuns la întâmpinarea reclamantei, solicitând respingerea recursului incident şi a apărărilor reclamantei, cu consecinţa admiterii recursurilor pârâţilor.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Succintă prezentare a situaţiei de fapt

Prin deconturile de sume negative de TVA cu opţiune de rambursare aferente lunilor septembrie 2010 - decembrie 2010, înregistrate sub nr. x/04.02.2011, recurenta/intimată reclamantă a solicitat rambursarea TVA în cuantum total de 107.172.051 de RON. Defalcat, deconturile au fost depuse astfel:

- decontul aferent lunii septembrie 2010, depus la data de 22.10.2010, având sold negativ 59.241.540 de RON;

- decontul aferent lunii octombrie 2010, depus la data de 24.11.2010, având sold negativ 23.041.954 de RON;

- decontul aferent lunii noiembrie 2010, depus la data de 20.12.2010, având sold negativ 18.234.352 de RON;

- decontul aferent lunii decembrie 2010, depus la data de 19.01.2021 având sold negativ 6.654.205 de RON.

Recurenta/intimată pârâtă ANAF- DGAMC a susţinut că, pentru decontul aferent lunii septembrie 2010 s-a întocmit de adresa nr. x/16.11.2010, prin care s-a solicitat reclamantei să prezinte anumite documente necesare în vederea soluţionării cererii de rambursare; pentru decontul aferent lunii octombrie 2010 s-a întocmit adresa nr. x/29.11.2010, iar, pentru decontul aferent lunii decembrie 2010, s-a întocmit adresa nr. x/28.01.2011, prin care s-au solicitat, de asemenea, reclamantei să prezinte anumite documente necesare în vederea soluţionării cererii de rambursare.

ANAF- DGAMC a emis la data de 09 martie 2011 Notele de Restituire nr. 19691, 19692, 19693, 19694 în valoare totală de 107.172.051 de RON. Sumele au fost efectiv restituite reclamantei la datele de 25 martie 2011 (100.517.846 de RON), respectiv 30 martie 2011 (6.654.205 RON), după cum rezultă din raportul de expertiză administrat în cauză în primă instanţă.

Prin cererea de dobânzi înregistrată sub nr. x/09.05.2011 la autoritatea fiscală, recurenta reclamantă a solicitat:

- dobânzi în cuantum total de 3.539.021 RON, pentru soluţionarea cu depăşirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA (deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare) aferente lunilor septembrie 2010 - decembrie 2010.

Cererea nu a fost soluţionată de organele fiscale în termenul de 45 de zile de la înregistrare, prevăzut de art. 70 alin. (1) Codul de procedură fiscală, termen care a expirat la 24.06.2011.

În acest context, recurenta reclamanta a formulat acţiune înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. de dosar x/2015, prin care a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea cererii.

Prin adresa nr. x/19.03.2015, emisă de recurenta pârâtă ANAF-DGAMC, cererea de acordare dobânzi nr. 985918/09.05.2011 a fost respinsă. Corelativ, acţiunea înregistrată sub nr. de dosar x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Împotriva adresei nr. x/19.03.2015 emisă de recurenta pârâtă, recurenta reclamanta a formulat contestaţie, respinsă de ANAF-DGSC prin răspunsul nr. x/29.04.2015.

Prin decizia civilă nr. 1225/21.03.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a anulat adresa nr. x/29.04.2015 de respingere a contestaţiei fiscale, iar ANAF - DGSC a fost obligată la soluţionarea contestaţiei fiscale înregistrată sub nr. x/20.04.2015.

În executarea acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, ANAF- DGSC a procedat la soluţionarea contestaţiei fiscale emiţând Decizia nr. 188/20.04.2018 prin care a dispus:

a) anularea adresei nr. x/19.03.2015 emisă de DGAMC, prin care cererea de acordare dobânzi nr. 985918/09.05.2011, fusese respinsă:

b) obligarea organului emitent (DGAMC) la reanalizarea cererii de dobânzi nr. x/09.05.2011.

Prin adresa nr. x/07.03.2019 înregistrată la ANAF-DGAMC, recurenta reclamantă a solicitat recurentei pârâte punerea în executare şi respectarea Deciziei nr. 188/20.04.2018, mai exact reanalizarea de urgenţă a cererii de acordare dobânzi nr. 985918/09.05.2011.

Faţă de lipsa de răspuns a autorităţii, reclamanta a formulat contestaţia fiscală înregistrată la ANAF sub nrf. 27092/03.05.2019

Prin adresa nr. x/18.11.2019, pârâta ANAF-DGAMC a respins contestaţia şi cererea de dobânzi, ca nefondată. În esenţă, pârâta a reţinut că reclamanta a fost notificată să completeze dosarul cu documente necesare în vederea analizării cererii de rambursare, că acestea au fost depuse la data de 04.02.2011 (inclusiv declaraţia pe proprie răspundere a reprezentantului legal al reclamantei), fiind înregistrate sub nr. x În acest context, pârâta a apreciat că notele de restituire au fost emise la data de 09.03.2021, în termen legal.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, conform art. 248 din C. proc. civ., cu privire la recursul pârâtului B., Înalta Curte, verificând regularitatea recursului declarat, constată că acesta nu a fost legal timbrat.

Astfel, din analiza actelor dosarului rezultă că recurentul-reclamant nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de plată a taxei judiciare de timbru de 200 RON până la termenul de judecat stabilit, deşi prin încheierea din 15.09.2022 s-a respins cererea de reexaminare, iar, prin citaţia comunicată la data de 26.07.2023, pârâtului i s-a pus, din nou, în vedere obligaţia achitării taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 din C. proc. civ. "(2) La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi împuternicirea avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic".

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 24 din O.U.G nr. 80/2013, astfel cum i s-a pus în vedere prin citaţia comunicată recurentului la data de 26.07.2023.

Faţă de dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., raportate la prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte reţine că recursul pârâtului B. nu îndeplineşte cerinţa de formă a timbrării acestuia, lipsa acesteia fiind sancţionată cu nulitatea potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., împrejurare care atrage anularea recursului ca netimbrat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei, Înalta Curte constată că, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar ANAF- DGAMC a înţeles să invoce motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod pro­cedură civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Circumscris acestui motiv de recurs, Înalta Curte are a decela următoarele:

- a) dacă, în soluţionarea cererii de rambursare a TVA-ului în sumă de 107.172.051 de RON (decontul aferent lunii septembrie 2010, depus la data de 22.10.2010, având sold negativ 59.241.540 de RON; decontul aferent lunii octombrie 2010, depus la data de 24.11.2010, având sold negativ 23.041.954 de RON; decontul aferent lunii noiembrie 2010, depus la data de 20.12.2010, având sold negativ 18.234.352 de RON, respectiv decontul aferent lunii decembrie 2010, depus la data de 19.01.2021 având sold negativ 6.654.205 de RON), recurenta pârâta ANAF-DGAMC a respectat prevederile art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 conform cărora "cererile contribuabililor se soluţionează în termen de 45 de zile", în condiţiile în care recurenta pârâta a invocat alin. (2) al aceluiaşi articol, respectiv, în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă DGAMC a susţinut că termenul de 45 de zile în care ar fi trebuit soluţionată cererea de rambursare TVA a fost prelungit întrucât, pe de o parte, a solicitat recurentei reclamante date şi informaţii suplimentare (pentru decontul aferent lunii septembrie 2010 s-a întocmit adresa nr. x/16.11.2010, pentru decontul aferent lunii octombrie 2010 s-a întocmit adresa nr. x/29.11.2010, iar, pentru decontul aferent lunii decembrie 2010 s-a întocmit de către pârâtă adresa nr. x/28.01.2011, prin care s-au solicitat reclamantei să prezinte anumite documente necesare în vederea soluţionării cererii de rambursare), iar, pe de altă parte, reclamanta solicitase, anterior, rambursarea TVA, pentru perioada iulie- august 2010, cerere în lucru la data solicitării ulterioare şi pentru care se efectua controlul fiscal anticipat.

Relativ la susţinerea cum că recurenta pârâtă a solicitat, în vederea soluţionării cererii date şi informaţii suplimentare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată. În fapt, singura adresă cu privire la care s-a făcut dovada transmiterii către recurenta reclamantă este adresa nr. x/28.01.2011, comunicată la data de 17.02.2011, conform menţiunii din ştampila aplicată pe plicul aflat la dosar x/2019 vol I, relevant fiind faptul că, la data de 23.02.2011, recurenta reclamantă a încunoştiinţat pârâta recurentă că actele solicitate au fost depuse în data de 4.02.2011, de unde rezultă, logic, că reclamanta recurentă a depus, din proprie iniţiativă şi nu la cererea recurentei pârâte, documentaţia aferentă cererii de rambursare.

Cu referire la susţinerea recurentei pârâte, cum că, anterior soluţionării cererii de rambursare TVA pentru lunile septembrie- decembrie 2010, recurenta reclamantă formulase o altă cerere de rambursare aferentă lunilor iulie- august 2010, încadrată în categoria de risc fiscal mare, în conformitate cu prevederile OMEF 263/2010, pentru soluţionarea acesteia efectuându-se o inspecţie anticipată, fiind întocmită Decizia de impunere nr. x/20.12.2010, comunicată la data de 21.12.2010, sumele aprobate la rambursare fiind restituite în data de 24.01.2011, astfel că ar fi incidente prevederile 0MFP nr. 263/2010, cap. III, lit. C), pct. 2, Înalta Curte constată, de asemenea, că este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că dispoziţiile legale invocate de către pârâta recurentă privesc situaţia în care recurenta reclamantă ar fi depus solicitări de rambursare TVA la acelaşi termen legal de depunere, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă. Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, nicio dispoziţie legală incidentă în speţă, în perioada de referinţă, nu reglementează prelungirea termenului de 45 de zile de soluţionare a cererilor de rambursare TVA, indiferent de faptul că cererea se soluţionează cu control anticipat (în caz de risc fiscal mare), ori cu inspecţie fiscală ulterioară. Faptul că, în cazul cererilor de rambursare care se soluţionează cu inspecţie anticipată, durata inspecţiei, legal prelungită, ar putea influenţa durata termenului de 45 de zile de soluţionare a cererii de rambursare, constituie un aspect care nu face obiectul analizei în prezenta cauză,

În fapt, cele două proceduri de rambursare, una aferentă lunilor iulie- august 2010, iar alta, aferentă lunilor septembrie- decembrie 2010, au caracter autonom, iar derularea primei proceduri nu conduce la dilatarea termenului de soluţionare a cererii de rambursare în cea de a doua (analizată în prezenta cauză).

Astfel, înalta Curte constată că, în cauză, nu a avut loc o prelungire legală a termenului de 45 de zile, reglementat de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

- b) dacă termenul de 45 de zile reglementat de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, este un termen de recomandare ori este un termen imperativ, obligatoriu;

Înalta Curte constată că susţinerea recurentei pârâte potrivit căreia termenul de 45 de zile este un termen de reco­mandare, este neîntemeiată. Potrivit art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare; (2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate".

De asemenea, potrivit art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, (1) pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."

Or, în cazul în care termenul de 45 de zile ar avea natura unui termen de recomandare, ceea ce ar însemna că autoritatea fiscală l-ar putea prelungi discreţionar, fără niciun criteriu obiectiv, dreptul contribuabililor "la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la … art. 70", ar deveni caduc, teză care nu poate fi primită de către instanţă.

- c) dacă instanţa este competentă să dispună plata dobânzilor, ori măsura este de competenţa exclusivă a autorităţii fiscale, după efectuarea operaţiunii de compensare;

Înalta Curte constată că în mod legal prima instanţă a recunoscut dreptul reclamantei la plata dobânzilor şi a obligat recurenta pârâtă la emiterea actului administrativ individual prin care să dispună plata sumei cuvenită cu acest titlu, având în vedere prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă."

Este de observat că nu ne aflăm în situaţia în care recurenta reclamantă să fi solicitat direct în instanţă obligarea recurentei pârâte la plata dobânzilor, ci s-a adresat, prealabil, pârâtei, care i-a refuzat cererea, fiind emisă adresa nr. x/18.11.2019, anulată de către prima instanţă. Ceea ce a sancţionat instanţa a fost refuzul nejustificat explicit de restituire a dobânzii, iar obligarea recurentei pârâte la emiterea actului prin care să dispună plata, constituie modalitatea de reparare efectivă a pagubei produse ca efect al unei conduite nelegale. Mai mult, simpla trimitere la procedura compensării prealabilă plăţii dobânzilor, fără a preciza dacă recurenta reclamantă avea datorii ce ar fi putut face obiectul compensării, conduce, de asemenea, la concluzia că şi această susţinere a autorităţii fiscale este neîntemeiată.

- d) dacă, odată constată întârzierea rambursării TVA, este necesar a se stabili, prealabil obligării la plată, " culpa" autorităţii fiscale.

Cu privire la existenţa dreptului contribuabilului la dobânzi pentru soluţionarea cu întârziere a cererilor de rambursare TVA, Înalta Curte subliniază că acest drept este reglementat expres în Codul de procedură fiscală. Acordarea dobânzii fiscale reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat creditorului, asigurând punerea acestuia în situaţia patrimonială în care s-ar fi aflat dacă obligaţia debitorului ar fi fost executată întocmai.

Soluţionarea unei cereri de restituire cu depăşirea termenului imperativ de 45 de zile este sancţionată de legiuitor tocmai prin obligarea organelor fiscale la acordarea de dobânzi, întreaga jurisprudenţă a CJUE fiind constantă în a sublinia dreptul con­tribuabilului de a beneficia de dobânzi fiscale atunci când i-au fost restituite cu întâr­ziere sume de la bugetul de stat, astfel încât această jurisprudenţă se aplica în integrali­tate şi în cauza dedusă judecăţii.

Instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 124 şi art. 70 Codul de procedură fiscală în forma în vigoare în perioada supusă analizei, potrivit cărora pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribu­abilii au dreptul la dobânzi din ziua următoare expirării termenului de rezolvare a cererilor (45 de zile de la data înregistrării cererii). Mai mult, în suţinerea lipsei "culpei" recurenta pârâtă invocă tocmai prelungirea, legală" a termenului de 45 de zile, ori Înalta Curte constată, aşa cum s-a arătat mai sus, că o astfel de prelungire nu a avut loc în cauza de faţă.

În concluzie, în mod corect prima instanţă, în baza dispoziţiilor din legislaţia naţională antereferite, coroborate cu statuările CJUE - cauza C431/12, D. S.A. împotriva Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ori ale Curţii EDO- cauza Eko-Elda AVEE împotriva Greciei, a recunoscut dreptul recurentei reclamante la dobânzi fiscale şi a obligat în consecinţă recurenta pârâtă.

Înalta Curte nu va analiza motivul de recurs privind maniera în care prima instanţă a înţeles să soluţioneze cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că, prin Decizia nr. 3/2020, data în recurs în interesul legii, s-a statuat (pct. 37) că "proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.."

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei Agenţia Naţională de Administrare fiscală- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei, ca nefondat.

Cu privire la recursul aceleiaşi pârâte împotriva încheierii din data de 08.06.2021, prin care excepţia prematurităţii (în ceea ce priveşte capătul de cerere privind pronunţarea hotărârii sub sancţiunea aplicării amenzii) a fost respinsă ca neîntemeiată, Înalta Curte îl constată, de asemenea, nefondat.

Astfel, potrivit art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în toate situaţiile, instanţa poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părţii interesate, un termen de executare, precum şi amenda prevăzută la art. 24 alin. (2)." Ca atare, instanţa de contencios învestită cu judecarea acţiunii poate stabili un termen de executare pentru autoritate, sub sancţiunea aplicării amenzii conducătorului acesteia. Este adevărat că, dacă în ceea ce priveşte termenul de executare, în lipsa unuia stabilit de instanţă, se activează termenul legal de executare a hotărârii reglementat de art. 24 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte aplicarea amenzii, aceasta reprezintă o facultate lăsată la latitudinea instanţei care va aprecia în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei deduse judecăţii. Or, în prezenta cauză, faţă de refuzul repetat şi nejustificat, întins pe o perioadă nerezonabilă de timp (recurenta reclamantă a solicitat restituirea dobânzilor în anul 2011, conform celor descrise pe larg în secţiunea succintă prezentare a situaţiei de fapt), în mod corect şi legal prima instanţă a stabilit un termen de executare a hotărârii de către recurenta pârâtă, sub sancţiunea amenzii.

Cu privire la recursul incident declarant de reclamanta A. S.R.L. împotriva considerentelor dentinţei primei instanţe, Înalta Curte, în baza art. 494, 461 alin. (2), raportat la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., îl constată întemeiat.

Astfel, prima instanţă a reţinut în considerente, cu privire la susţinerea recurentei pârâte cum că în cauză sunt incidente prevederile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, întrucât ar fi solicitat recurentei reclamante date şi informaţii suplimentare în legătură cu cererea de rambursare TVA, că "deopotrivă, în privinţa celei din urmă adrese (1045519/28.01.2011), în cazul căreia operează recunoaşterea reclamantei exprimate în răspunsul la întâmpinare din cadrul dosarului x/2019 în care a arătat că aceasta i-a fost comunicată prin poştă la data de 04.02.2011, deci după ce depusese documentele, pârâta nu a probat că aceasta ar fi fost transmisă anterior acestui din urmă moment".

Or, faţă de acest aspect al pretinsei recunoaşteri din partea recurentei reclamante cum că adresa nr. x/28.01.2011 ar fi fost comunicată la data de 4.02.2011, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 348, 349 din C. proc. civ. privind mărturisirea judiciară, atâta timp cât recurenta pârâtă, în răspunsul la întâmpinare din cadrul dosarului x/2019 (pct. 63,64, fila x), a susţinut că adresa nr. x/28.01.2011 i-a fost comunicată la data de 17.02.2011, aspect constatat supra şi de Înalta Curte în analiza recursului pârâtei ANAF-DGAMC.

În aceste condiţii, Înalta Curte va înlătura considerentele sentinţei primei instanţe conform cărora adresa nr. x/28.01.2011 a fost comunicată la data de 4.02.2011, constatând că respectiva adresă a fost comunicată recurentei reclamante la data de 17.02.2011.

Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul art. 461 alin. (2), art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâtul B., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi va admite recursul reclamantei declarant împotriva considerentelor.

În baza art. 451 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 9.249,99 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocat ales de recurenta reclamanta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 08 iunie 2021 şi a sentinţei nr. 1346 din 05 octombrie 2021 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul principal declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva încheierii din 08 iunie 2021 şi a sentinţei nr. 1346 din 05 octombrie 2021 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1346 din 05 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Înlătură considerentele conform cărora adresa nr. x/28.01.2011 a fost comunicată reclamantei la data de 4.02.2011 şi le înlocuieşte cu considerentele prezentei decizii.

Obligă pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 9.249,99 RON cheltuieli de judecată către reclamanta A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 02 noiembrie 2023.