Hearings: May | | 2024
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 5121/2023

Decizia nr. 5121

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.08.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Prim-ministrul României, solicitând executarea silită a deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, definitivă de la pronunţare.

Astfel, prin decizia ÎCCJ nr. 2370/08.05.2019 debitorul a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a disp. art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei menţionate şi până la executarea obligaţiei.

Debitorul nu a executat până la formularea prezentei cereri de executare silită obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească.

Debitorul instituţie publică - Guvernul României - nu a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa prin decizia ÎCCJ nr. 2370/08.05.2019, astfel că se impune a se stabili în sarcina acestuia (de fapt, să reconfirme) o penalitate de 1000 RON pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei.

Totodată, se solicită instanţei să aplice Primului Ministru, in calitate de conducător al instituţiei publice debitoare, o amenda în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei, amendă care se face venit la bugetul de stat.

Reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

În drept, s-a invocat art. 24 alin. (3) al Legii nr. 554/2004.

2. Hotărârea instanţei de fond:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 503 din 24 martie 2023, a respins excepţiile necompetenţei materiale, lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii, ca nefondate.

A admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Primul Ministru al României - B., ca efect al intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

3. Cererea de recurs:

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Se susţine de către recurent că această hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură menite a li se asigura dreptul la un proces echitabil, fiind incident motivul reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Pe de o parte, se apreciază că, în cauză, instanţa, în mod greşit, a respins cererea reclamantului ca fiind prescrisă în condiţiile în termenul de prescripţie din speţa de 3 ani - termenul general de prescripţie a început sa curgă la data de 08.06.2019 a fost suspendat 60 de zile pe perioada stării de urgenta generata de pandemia de Covid 19 şi s-a împlinit la data de 07.08.2022.

Pe de altă parte, se arată că, potrivit art. 709 pct. 1 C. proc. civ., orice act voluntar de executare anterior executării silite întrerupe prescripţia dreptului de a cere executarea silita.

Ca urmare, la data de 08.06.2022, când a fost efectuat actul de executare menţionat în precedent, a fost întreruptă prescripţia anterioară şi a început să curgă un nou termen de prescripţie a dreptului de a cere executarea silita, tot de 3 ani, astfel încât cererea de executare silita, introdusa în data de 08.08.2022, este în mod evident, introdusă in termenul legal.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare,intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Prim-Ministrul României au invocat nulitatea recursului formulat de către recurentul-reclamant întrucât, în opinia acestora, dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. au fost indicate în mod formal, criticile dezvoltate reprezentând, în realitate, motive de netemeinicie a hotărârii recurate.

Pe fondul cauzei au solicitatat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare, raportat la dispoziţiile legale aplicabile, constată fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente.

Este de necontestat că, prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 09.08.2022, sub nr. x/2022, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat să se constate că Guvernul României nu a executat de bunăvoie, în termen de cel mult 30 de zile, decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2015. Totodată, a solicitat instanţei să aplice Prim-Ministrului României, în calitate de conducător al executivului, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, calculat de la data de 08.06.2019, şi să fixeze cuantumul penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, care vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, acordate prin titlul executoriu indicat.

Prin decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Soluţionând cauza, prima instanţă a respins excepţiile necompetenţei materiale, a inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiate, şi a admis excepţia prescripţiei de a obţine executarea silită, respingând acţiunea reclamantului pe acest temei.

Analizând această excepţie, instanţa de fond a reţinut că cererea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect aplicarea amenzii şi stabilirea de penalităţi poate fi formulată "în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită". În lipsa unor dispoziţii speciale contrare, termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil în cauză este cel de drept comun, conform art. 28 din Legea nr. 554/2004, prevăzut de art. 706 alin. (1) C. proc. civ., respectiv 3 ani, iar acesta curge, conform alin. (2) teza întâi, "de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită".

A mai arătat instanţa fondului că, în cauză, titlul executoriu - decizia ÎCCJ - SCAF nr. 2370/08.05.2019 - nu prevede un anumit termen pentru executarea obligaţiei stabilite în cuprinsul său astfel că, în temeiul art. 24 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, executarea trebuia efectuată în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, acesta fiind şi momentul la care se naşte dreptul creditorului de a obţine executarea silită, astfel că pârâtul-debitor avea dreptul de a-şi executa voluntar obligaţia chiar la momentul pronunţării hotărârii până la data de 08.06.2019.

Conchide instanţa că termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a început să curgă la data de 08.06.2019 şi, în lipsa vreunei cauze de întrerupere sau suspendare, ar fi expirat în data de 08.06.2022.

De altfel, a mai reţinut că a operat în cauză suspendarea termenului de prescripţie, în baza art. 41 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 emis de Preşedintele României şi art. 62 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 emis de Preşedintele României (privind instituirea, respectiv prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României), pentru perioada stării de urgenţă, anume 16.03.2020-14.05.2020 (60 zile). Prin urmare, faţă de art. 708 C. proc. civ., termenul de prescripţie a încetat să mai curgă în perioada arătată anterior şi a fost reluat după încetarea suspendării, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare, astfel că, în cauză, acesta a expirat în data de 07.08.2022.

Deoarece cererea de executare silită a fost transmisă prin poştă la 08.08.2022, instanţa a observat că aceasta a fost formulată după expirarea termenului de prescripţie în discuţie.

Examinând critica formulată, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din cererea de recurs formulată nu rezultă că a dezvoltat critici ce pot fi încadrate în acest caz de casare, fiind invocat formal.

Ca atare, va proceda la examinarea sentinţei de fond din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, astfel cum a pretins recurenta în cererea de recurs formulată.

Înalta Curte contrar argumentelor expuse în sentinţa recurată cu privire la admiterea excepţiei prescrierii dreptului de a cere executarea silită, al cărei raţionament logico-juridic nu îl împărtăşeşte, reţine că acest termen nu se calculează în speţă prin raportare la data pronunţării hotărârii judecătoreşti în discuţie.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii", iar, (2) "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege."

Alineatul (3) al acestui text de lege stipulează că, "La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.."

Dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevăd o procedură specială de executare a hotărârilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ, acestea instituind, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorităţii publice pentru executarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa, iar, pe de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică drept sancţiune a atitudinii de pasivitate a autorităţii publice şi a conducătorului acesteia. Altfel spus, mecanismul juridic reglementat în art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este fundamentat pe premisa neexecutării culpabile a hotărârii judecătoreşti în termenul prevăzut de lege.

Prima etapă a procedurii de executare silită intervine dacă obligaţiile stabilite prin titlul executoriu nu sunt executate de bunăvoie în termenul menţionat în textul de lege incident şi are semnificaţia, aşa cum s-a precizat, unui mijloc de constrângere a debitorului în vederea executării în natură a obligaţiei.

În a doua etapă a procedurii, aşa cum reiese din conţinutul alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, dacă, în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor, debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului cu titlu de amendă şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, în acest mod definitivându-se procedura de executare.

În speţă, Înalta Curte constată că titlul executoriu nu prevede un anumit termen pentru executarea obligaţiei stabilite în cuprinsul său, respectiv aceea prin care pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997. Faptul că, prin titlu executoriu s-a stabilit şi sancţiunea aplicării unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei, nu înseamnă că autoritatea publică trebuia să execute obligaţia de a adopta hotărârea de guvern de la momentul pronunţării deciziei.

Întrucât în cauză este vorba despre prescripţia executării silite, în lipsa unor dispoziţii speciale contrare, termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil în speţa dedusă judecăţii este, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, cel de drept comun reglementat la art. 706 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv de 3 ani, care curge, conform alin. (2) teza întâi, "de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită".

Procedura de executare silită se declanşează la cererea creditorului, cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, însă numai după expirarea termenelor prohibitive instituite de art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel că penalităţile nu se stabilesc de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu.

Sub acest aspect se impune a se aminti faptul că prin decizia nr. 12 din 22 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 572 din 4 iunie 2021, dată în interpretarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, s-au stabilit următoarele:

"- termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalităţi este termenul de prescripţie a executării silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 C. proc. civ., termen care curge de la data executării obligaţiei sau, în caz de neexecutare, de la data expirării termenului de 3 luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligaţia;

- penalităţile stabilite în procent pe zi de întârziere se calculează de la momentul indicat în încheierea pronunţată în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, până la executarea obligaţiei, dar nu mai târziu de momentul expirării termenului de 3 luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligaţia, în caz de neexecutare;

- în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată poate stabili valoarea obiectului obligaţiei, la care se aplică penlităţile de întârziere stabilite în procent pe zi de întârziere, în ipoteza în care instanţa prevăzută la art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege nu a stabilit acest lucru."

În plus, instanţa de control judiciar reţine că prin art. 1 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul naţional, iar prin art. 1 din Decretul nr. 240/2020 s-a prelungit starea de urgenţă, aceasta existând în perioada 16.03.2020-14.05.2020.

Instituirea stării de urgenţă prin intermediul acestor decrete a fost generată de evoluţia situaţiei epidemiologice naţionale şi internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de ţări, precum şi de declararea "Pandemiei" de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la data de 11.03.2020. Prin aceste acte normative au fost stabilite măsurile aplicabile pe perioada stării de urgenţă în mai multe domenii de activitate, inclusiv în domeniul justiţiei.

Astfel, în perioada stării de urgenţă, curgerea termenului de prescripţie a fost suspendată timp de două luni, aşa cum s-a menţionat în art. 41 din Decretul nr. 195/2020 şi art. 62 din Decretul nr. 240/2020.

Prin urmare, în contextul în care acţiunea a fost formulată la data de 08.08.2022 (data ştampilei oficiului poştal), în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani, calculat după expirarea termenelor expres prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o dezlegare greşită excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, aspect de natură a atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecinţa casării sentinţei sub aspectul precizat.

De asemenea, în exercitarea rolului activ prevăzut de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., cu respectarea principiilor care guvernează procesul civil, instanţa de trimitere va lua în considerare şi dezlegările date în dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material ce reglementează prescripţia extinctivă a dreptului de a cere executarea silită, fiind întrunit cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 503 din 24 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 8 noiembrie 2023.