Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta, A., a formulat acţiune în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, solicitând: anularea Deciziei nr. 118/17.02.2012; anularea deciziei de impunere fiscală nr. x/21.09.2011; anularea raportului de inspecţie fiscală nr. 32.714/21.09.2011.
În apărare, pârâta, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor administrative atacate.
Reclamanta A. a formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor B. şi C..
Prin sentinţa nr. 337 din 24 octombrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, a admis excepţia de tardivitate pentru toate precizările şi completările de acţiune, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin A.J.F.P. CLUJ, a anulat parţial Decizia nr. 117/17.02.2012 şi Decizia de impunere nr. x/21.09.2011, ambele emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj pentru suma de 187.781 RON din care 100.309 RON TVA şi 87.472 RON majorări de întârziere şi penalităţi, a respins restul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi completată, ca nefondată, a menţinut actele administrativ fiscale sus indicate pentru suma de 907.753 RON din care 480.445 RON TVA,355.241 RON majorări de întârziere,72.067 RON penalităţi, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3870 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, a respins cererea pentru cheltuieli de judecată în ceea ce priveşte suma de 23.403,45 RON, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în raport de cererea de chemare în garanţie, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă în contradictoriu cu chemaţii în garanţie C. si B., a obligat reclamanta să plătească chemaţilor în garanţie suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată respectiv câte 2500 RON pentru fiecare chemat în garanţie.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj şi recurenta-reclamantă A..
Prin decizia civilă nr. 6560/19.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Admite a admis recursurile declarate de recurenta-reclamanta A. şi de recurenta-pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj împotriva sentinţei civile nr. 337 din 24 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut Înalta Curte, în esenţă, că:
"Dispoziţiile legale invocate de către instanţa de fond în motivarea punctului de vedere adoptat cu ocazia soluţionării litigiului, art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 27 din O.G. n.92/2003 din Codul de procedură fiscală, act normativ incident în cauză, au fost greşit interpretate. Fără îndoială, în cazul unei asocieri fără personalitate juridică, veniturile şi cheltuielile se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare în asociere, aşa cum se menţionează în art. 20 mai sus citat, însă efectul pe care instanţa de judecată îl acordă înregistrării asocierii la autoritatea fiscală este neconform scopului urmărit de legislator. În realitate, înregistrarea asocierii la autoritatea fiscală competentă, în condiţiile prescrise de acest text de lege, urmăreşte strict ţinerea unei evidente la nivelul fiscului în legătură cu persoanele care urmează să plătească impozitul pe venit sau pe profit, în înţelesul art. 7 pct. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, text legal la care face referire şi prima instanţă. Neînregistrarea asociaţiei, nu poate conduce însă la ignorarea existenţei acesteia, în condiţiile în care există un contract de asociere, acel contract a fost prezentat organelor fiscale la momentul începerii inspecţiei, aşadar anterior emiterii actelor administrative fiscale, contract a cărei existenţă nu a fost contestată de către Fisc.
Ignorarea contractului de asociere în participaţiune nu are alt efect decât acela al determinării unei situaţii fiscale nereale, cu ignorarea art. 20 din O.G. nr. 92/2003, în care se precizează fără echivoc că veniturile şi cheltuielile se atribuie fiecărui asociat, conform cotei de participare în asociere. Neluarea în considerare a acestui contract are drept efect impozitarea selectivă doar a unora din membrii asociaţiei, fără ca preferinţa fiscului pentru unii sau alţii din cei care compun asocierea, să aibă o bază legală. (…)
Prin urmare, în baza celor stabilite în contractul de asociere, în privinţa reclamantei discuţia cu privire la o eventuală activitate economică, dar şi la aceea privind calitatea de persoană impozabilă se poartă doar pentru cota de 16,5% din totalul tranzacţiilor încheiate în legătură cu apartamentele edificate, respectiv înstrăinate.
Rezumând, neluarea în considerare a contractului de asociere a condus la stabilirea unei situaţii fiscale nereale, iar prima instanţa, practic, în aceste condiţii, nu a intrat în cercetare a fondului, fiind întrunite în acest caz cerinţele art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., consecinţa fiind aceea a admiterii recursului şi casarea sentinţei, urmate de trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe".
În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 202/2023 din 7 aprilie 2023 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Cluj-Napoca, a anulat în parte decizia nr. 118/17.02.2012 înregistrată sub nr. x/02.11.2011 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Serviciul de soluţionare a contestaţiilor, decizia de impunere nr. x/21.09.2011 privind TVA stabilită la inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/21.09.2011, în sensul că obligaţia reclamantei de plată a taxei pe valoare adăugată este în cuantum de 154.092 RON, sumă cu privire la care se calculează obligaţiile fiscale accesorii; a respins cererea de chemare în garanţie; a admis în parte cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7655 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul experţilor judiciari; a admis cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat reclamanta la plata către chematul în garanţie B., a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi către chematul în garanţie C., a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
La pronunţare, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că:
"reclamanta a desfăşurat o activitate economică ce intra în sfera de aplicare a TVA fiind astfel persoană impozabilă pentru activitatea desfăşurată constând în livrările de construcţii noi, respectiv de teren, altele decât cele utilizate in scop personal. Drept urmare, reclamanta era obligată să se înregistreze la autoritatea fiscala din punctul de vedere al TVA, urmând sa aibă toate drepturile şi obligaţiile care decurg din legislaţia referitoare la TVA, respectiv plata TVA şi, corelativ, dreptul de deducere a taxei aferente cumpărărilor de bunuri şi servicii destinate activităţii lor economice", că "prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6.560 din data de 19 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2012, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, respectiv cu autoritate de lucru judecat, că pe baza contractului de asociere încheiat în data de 14.11.2016, între reclamantă, D. (sora reclamantei) şi chemaţii în garanţie B. şi C., s-a constituit asocierea acestor patru persoane în vederea edificării unui complex imobiliar compus din 8 blocuri. (…). Prin urmare, a stabilit instanţa de casare, calitatea de persoană impozabilă a reclamantei poate viza doar cota de 16,%% din totalul tranzacţiilor încheiate în legătură cu apartamentele edificate". A mai reţinut judecătorul fondului că, "potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză şi suplimentului la acesta, coroborate cu răspunsul la obiecţiuni al expertului, obligaţia reclamantei de plată a taxei pe valoare adăugată este în cuantum de 154.092 RON, sumă cu privire la care se calculează obligaţiile fiscale accesorii. Curtea apreciază ca fiind întemeiată opinia expertului, având în vedere că acesta a respectat prevederile contractului de asociere, astfel cum s-a stabilit în îndrumarul de casare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Reclamanta nu a participat la suportarea cheltuielilor cu edificarea construcţiilor, respectiv nu a participat la pierderi. Experta a avut în vedere extrasele bancare aferente perioadei 01.07.2008 - 30.11.2008 privind plăţile şi încasările bancare efectuate de către reclamantă, facturile fiscale aflate la dosar, contractele de vânzare cumpărare a apartamentelor încheiate de către reclamantă. Expertul a aplicat TVA inclus în preţ, conform hotărârii CJUE pronunţată în cauza Tulică şi Plavoşin, precum şi dreptul de deducere conform hotărârii Salomie şi Oltean", a făcut aplicarea hotărârii pronunţate de CJUE în cauza C-519/21 şi a constatat că "operaţiunile efectuate pe baza contractului de asociere constituie o prestaţie unică", iar, în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a motivat în sensul că "atât timp cât prin decizia de impunere contestată nu s-au stabilit în procedura administrativă obligaţii fiscale în sarcina persoanelor chemate în garanţie, atât timp cât instanţâa de control judiciar a stabilit că urmează a se stabili care sunt eventualele obligaţii fiscale ale reclamantei prin raportare strictă la corta sa de 16,5 % din tranzacţiile încheiate, acetea având aşadar caracter propriu şi vizând propria participare a reclamantei la realizarea scopului asocierii, în cauză nu sunt întrunite condiţiile pentru a admite cererea în garanţie formulată. Aşadar, fiind o obligaţie proprie, vizând propria participare a reclamantei la realizarea scopului asocierii, reclamanta nu are un temei, potrivit art. 72 alin. (1) C. proc. civ., să se îndrepte împotriva chemaţilor în garanţie cu o cerere în garanţie sau în despăgubiri".
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta-pârâtă Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate şi respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.
A susţinut recurenta că soluţia pronunţată, în ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii reclamantei, este nemotivată, netemeinică şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în cauză, motive de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. din 1865.
Aceasta deoarece, consideră recurenta, în mod eronat s-a reţinut autoritatea de lucru judecat prin raportare la decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6560/19.12.2019 pronunţată în dosar nr. x/2012, respectiv calitatea de persoana impozabila a reclamantei doar pentru cota de 16,5% din totalul tranzacţiilor încheiate în legătură cu apartamentele edificate, câtă vreme, potrivit hotărârii pronunţate de CJUE în cauza C-519/21, părţile la un contract de asociere fără personalitate juridică ce nu a fost înregistrat la autoritatea fiscală competentă înainte de începerea activităţii economice în cauză nu pot fi considerate "persoane impozabile" alături de persoana impozabilă care are obligaţia să achite taxa pe operaţiunea impozabilă.
Rezultă aşadar, în opinia sa, că instanţa de rejudecare, în aplicarea principiului priorităţii dreptului european consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţie, avea obligaţia să se raporteze doar la hotărârea amintită, care nu exista la momentul pronunţării deciziei nr. 6560/19.12.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauză neexistând, din acest motiv, autoritate de lucru judecat.
De asemenea, s-a susţinut că s-a realizat o aplicare greşită a hotărârii pronunţate de CJUE în cauza C-519/21 în ceea ce priveşte caracterizarea operaţiunilor ce au condus la edificarea imobilelor ca fiind o operaţiune unică, cu consecinţa stabilirii unei sume datorate greşite în cuantum de numai 154.092 RON, reprezentând TVA, la care se adaugă accesoriile aferente.
A mai precizat recurenta că instanţa de fond nu a efectuat verificările impuse de incidenţa hotărârii pronunţate de CJUE în cauza Tulica şi Plavosin, câtă vreme preţul convenit trebuie considerat ca incluzând taxa pe valoarea adăugată numai în situaţia în care "preţul unui bun a fost stabilit de părţi fără nicio menţiune cu privire la TVA". Astfel, consideră că era necesar a se proba faptul că "furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor TVA-ul solicitat de administraţia fiscală", în acest sens fiind Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 6/2014.
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Dezvoltând, a arătat aceasta, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., că sentinţa este cât se poate de motivată şi că soluţia nu are la bază motive contradictorii.
Iar, cu privire la incidenţa art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., referitor la ipoteza în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, a indicat intimata faptul că recurenta nu aduce critici privind lipsa de temei legal a soluţiei, ci, în mare parte, reiterează aspectele consemnate în hotărârea atacată.
Astfel, a subliniat aceasta că instanţa de fond a împărtăşit ideea potrivit căreia reclamanta este o persoană impozabilă, după cum a analizat incidenţa cauzei C-519/21 la filele x din vol. V. Iar, cât priveşte contractul de asociere, a menţionat intimata că, aşa cum a reţinut Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la pct. 62 din decizie, în mod corect s-a apreciat că operaţiunile din speţă, soldate cu realizarea proiectului imobiliar, alcătuiesc o operaţiune unică din perspectiva TVA.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Motivele de fapt şi de drept relevante
În fapt, prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată de către reclamantă la data de 03.02.2014, s-a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 118/17.02.2012, a Deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscala nr. x/21.09.2011.
Prin sentinţa civila nr. 337/2017, pronunţata de către Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2012, a fost admisa în parte acţiunea formulată şi au fost anulate în parte Decizia nr. 118/17.02.2012 şi Decizia de impunere nr. x/21.09.2011, pentru suma de 187.781 RON din care 100.309 RON TVA şi 87.472 RON majorări şi penalităţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte modul de calcul al cotei de TVA, nu s-a ţinut cont de procedeul sutei mărite, prin includerea TVA-ului în preţul de vânzare, în acord cu concluziile din cauza Tulica şi Plavosin.
Prin Decizia nr. 6560/19.12.2019, pronunţată de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile declarate de recurenta-reclamanta A. şi de recurenta-parata Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, fiind casata sentinţa recurata şi trimisa cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut de către instanţa de control judiciar că trebuia să se dea valoare juridică acelui contractul de asociere în participaţiune încheiat de către reclamantă şi celelalte trei persoane, întrucât înregistrarea asocierii la autoritatea fiscală competentă, în condiţiile prescrise de acest text de lege, urmăreşte strict ţinerea unei evidente la nivelul fiscului în legătură cu persoanele care urmează să plătească impozitul pe venit sau pe profit, în înţelesul art. 7 pct. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dar neînregistrarea asociaţiei nu poate conduce la ignorarea existenţei acesteia.
Prin urmare, în baza celor stabilite în contractul de asociere, în privinţa reclamantei discuţia cu privire la o eventuală activitate economică, dar şi la aceea privind calitatea de persoană impozabilă se poartă doar pentru cota de 16,5% din totalul tranzacţiilor încheiate în legătură cu apartamentele edificate, respectiv înstrăinate.
Rezumând, a considerat Înalta Curte că neluarea în considerare a contractului de asociere a condus la stabilirea unei situaţii fiscale nereale, iar prima instanţa, practic, în aceste condiţii, nu a intrat în cercetare a fondului, fiind întrunite în acest caz cerinţele art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., consecinţa fiind aceea a admiterii recursului şi casarea sentinţei, urmate de trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
De asemenea, s-a mai reţinut că la rejudecare vor fi avute în vedere celelalte motive de recurs invocate de către cele două părţi litigante, dar şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu precădere a hotărârii din 9 iulie 2015 dată în cauza C - 183/14 Salomie şi Oltean, precum şi decizia nr. 86 din 10 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 104 din 11 februarie 2019.
Prin sentinţa ce face obiectul prezentei căi de atac a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, fiind anulata în parte decizia nr. 118/17.02.2012 înregistrată sub nr. x/02.11.2011 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Serviciul de soluţionare a contestaţiilor, decizia de impunere nr. x/21.09.2011 privind TVA stabilită la inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/21.09.2011, în sensul că obligaţia reclamantei de plată a taxei pe valoare adăugată a fost stabilită la suma de 154.092 RON cu privire la care se calculează obligaţiile fiscale accesorii. Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsa cererea de chemare în garanţie si admisa în parte cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7655 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul experţilor judiciari.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a plecat de la ceea ce s-a tranşat prin decizia de casare, respectiv împrejurarea că reclamanta poate avea calitatea de persoană impozabilă doar pentru cota de 16,5% din totalul tranzacţiilor încheiate în legătură cu apartamentele edificate, considerând că acest aspect se impune cu autoritate de lucru judecat. De aceea, în temeiul raportului de expertiză efectuat în cauză şi a suplimentului la acesta, coroborate cu răspunsul la obiecţiuni al expertului, a conchis în sensul că obligaţia reclamantei de plată a taxei pe valoare adăugată este în cuantum de 154.092 RON, sumă cu privire la care se calculează obligaţiile fiscale accesorii.
Curtea a apreciat ca fiind întemeiată opinia expertului, având în vedere că acesta a respectat prevederile contractului de asociere, astfel cum s-a stabilit în îndrumarul de casare al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând şi că reclamanta nu a participat la suportarea cheltuielilor cu edificarea construcţiilor, respectiv nu a participat la pierderi, după cum a conchis, aplicând hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-519/21 că operaţiunile efectuate pe baza contractului de asociere constituie o prestaţie unică.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată, a reţinut că, atât timp cât, prin decizia de impunere contestată, nu s-au stabilit în procedura administrativă obligaţii fiscale în sarcina persoanelor chemate în garanţie, iar instanţa de control judiciar a stabilit că urmează a se stabili care sunt eventualele obligaţii fiscale ale reclamantei prin raportare strict la cota sa de 16,5 % din tranzacţiile încheiate, acestea având, aşadar, caracter propriu şi vizând propria participare a reclamantei la realizarea scopului asocierii, în cauză nu sunt întrunite condiţiile pentru a se admite cererea în garanţie.
Analizând sentinţa prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
În primul rând, după cum corect a argumentat recurenta, în mod greşit judecătorul fondului s-a raportat la ceea ce instanţa de control a reţinut prin decizia de casare, referitor la cota de impozitare de numai 16,5% ce ar trebui aplicată reclamantei - conform contractului de asociere încheiat între reclamantă, sora acesteia, numita D. şi chemaţii în garanţie B. şi C..
Aceasta întrucât Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-519/21 a analizat chiar situaţia de fapt şi de drept în speţă (este adevărat, din perspectiva surorii reclamantei), iar prima concluzie a fost în sensul că:
"1) Articolele 9 şi 11 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că părţile la un contract de asociere fără personalitate juridică ce nu a fost înregistrat la autoritatea fiscală competentă înainte de începerea activităţii economice în cauză nu pot fi considerate "persoane impozabile" alături de persoana impozabilă care are obligaţia să achite taxa pe operaţiunea impozabilă".
Or, văzând această dezlegare, ulterioară deciziei de casare pronunţate de Înalta Curte, având în vedere principiului priorităţii dreptului european consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţie, în cauză nu se mai poate pune problema existenţei autorităţii de lucru judecat.
De altfel, în mod contradictoriu, judecătorul fondului analizează considerentele acestei hotărâri, dar numai în ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare şi ajunge la concluzia că operaţiunile efectuate pe baza contractului de asociere constituie o prestaţie unică, fără a lega de această concluzie şi consecinţele ce se impuneau, referitor la deducerea cheltuielilor efectuate de celelalte părţi ale contractului de asociere, potrivit concluziilor din raportul de expertiză şi a obiecţiunilor la acesta.
De asemenea, instanţa de fond a respins cererea de chemare în garanţie, apelând la argumente ce fuseseră înlăturate de instanţa de control prin decizia de casare, după cum, în orice caz, nu a făcut aplicarea celor reţinute în considerentele hotărârii pronunţate în cauza C-519/21, care trebuie coroborate, însă, cu principiile răspunderii civile contractuale naţionale pentru o corectă dezlegare a raporturilor dintre părţile contractului de asociere.
În sfârşit, Înalta Curte observă că prima instanţă nu a efectuat nici verificările ce se impuneau pentru aplicarea hotărârii CJUE pronunţate în cauza Tulică şi Plavoşin, respectiv a dovedirii situaţiei de fapt privitoare la imposibilitatea recuperării TVA-ului aferent vânzărilor de la cumpărători.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Pentru motivele arătate, cum autoritatea de lucru judecat a fost greşit reţinută, ceea ce a condus la o dezlegare incompletă a situaţiei de fapt, potrivit celor anterior expuse, pentru respectarea dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie, Înalta Curte, constatând incidenţa motivului de casare de la art. 304 pct. 7 şi 9 din vechiul C. proc. civ., în temeiul disp. art. 312 din vechiul C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, împrejurare în care se va repune în discuţie inclusiv cererea de chemare în garanţie.
Iar, cu această ocazie, instanţa va aprecia şi asupra incidenţei sau nu a prevederilor ce reglementează instituţia conexităţii, dat fiind că în dosarul nr. x/2012 în care reclamantă este D., sora celei din prezentul litigiu, se judecă aceeaşi situaţie de fapt şi de drept, ambele părţi urmărind a se prevala în folosul propriu de cheltuielile efectuate de chemaţii în garanţie, în măsura în care s-ar conchide, precum în prezentul, că operaţiunile de edificare a locuinţelor şi de vânzare a imobilelor reprezintă o operaţiune unică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj împotriva sentinţei civile nr. 202/2023 din 7 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2023.