Hearings: May | | 2024
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 5332/2023

Decizia nr. 5332

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 decembrie 2022, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au solicitat:

- obligarea pârâtului să emită o decizie cu privire la cererea formulată de reclamantul C. prin care a solicitat stabilirea valorii şi despăgubirii pentru autovehiculul avariat marca x cu nr. de înmatriculare x;

- obligarea pârâtului să emită o decizie cu privire la cererea nr. x/28.08.2022 formulată de reclamantul A., prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru vătămările suferite ca urmare a accidentului auto din data de 07.11.2021;

- obligarea pârâtului să emită o decizie cu privire la cererea nr. x/28.08.2022 formulată de reclamantul B., prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru vătămările suferite ca urmare a accidentului auto din data de 07.11.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 62/24.02.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind cererea formulată de reclamanţii C., A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5932/15.05.2023 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii C., A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, Judecătoria Sectorului 2 a reţinut că normele de competenţă materială instituite prin O.U.G. nr. 102/2021 de modificare a Legii nr. 213/2015 sunt norme speciale, derogatorii, care nu comportă o interpretare extensivă.

În esenţă, a susţinut că sensul noţiunii de "decizie de respingere" nu poate fi extins şi la dimensiunea negativă a conduitei autorităţii publice.

Astfel, doar în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ pot face obiect de analiză actele administrative de autoritate propriu-zise sau tipice, actele administrativ-jurisdicţionale şi actele asimilate (în cadrul cărora se circumscrie şi refuzul de rezolvare a unei cereri). Valorificarea drepturilor de către persoană vătămată decurgând din pasivitatea FGA pe calea unei acţiuni distincte de contestare la instanţele de drept civil, nu se circumscrie unei "partajări a competenţei materiale a instanţelor în raport de conduita emitentului actului atacat". Prin modificarea operată, însuşi legiuitorul a optat pentru extragerea unei categorii restrânse de acte juridice din sfera de aplicare a regimului specific de contencios administrativ.

O normă ce reglementează o competenţă specială exclusiv în favoarea instanţelor civile, circumstanţiată strict ipotezei emiterii prealabile a unei decizii de respingere din partea FGA, nu poate fi extinsă altor situaţii, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens din partea legiuitorului, decât cu depăşirea sferei de competenţă a puterii judecătoreşti.

De asemenea, potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ., judecătoriile judecă în prima instanţă cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de obiectul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe, iar potrivit pct. 2 al aceluiaşi articol, căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate în cazurile prevăzute de lege (ceea ce nu este cazul în speţă).

În concluzie, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a statuat că, prin raportare la dispoziţiile general edictate în materia contenciosului administrativ precum şi a normelor speciale derogatorii din legea nr. 213/2015, din punct de vedere material, competenţa soluţionării în primă instanţă a prezentei cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, instanţă calificată material prin prisma calităţii instituţiei vizate, dar şi a naturii obligaţiei deduse judecăţii.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1338 din data de 12.09.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că, deşi, în speţă, nu se critică o decizie emisă de pârât, de respingere a sumelor pretinse, acţiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamanţi este aceea de acordare a sumei solicitate prin cererea de plată, iar lipsa de răspuns a FGA este asimilată deciziei de respingere a cererii. În plus, este evident că legiuitorul, prin dispoziţiile legale evocate, a atribuit raportului juridic o natură civilă şi că nu se poate atribui competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva cererilor de plată respinse, instanţelor civile şi să revină competenţa instanţelor de contencios administrativ în ceea ce priveşte cererile de obligare a FGA la soluţionarea cererilor de plată.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reţine că reclamanţii A., B. şi C. au învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere sau respingere a cererilor de plată formulate de aceştia.

Înalta Curte mai reţine că, prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data 14 decembrie 2022, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.

Potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii la instanţă, astfel cum au fost modificate prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 şi art. III alin. (1): "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază ca fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ce definesc noţiunea de contencios administrativ, ca fiind:

"activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", precum şi dispoziţiile alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit cărora:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

În lumina acestor prevederi legale, nu are relevanţă faptul că, în prezenta cauză, se critică refuzul nejustificat al FGA de soluţionare a cererilor, acesta fiind asimilat din punct de vedere al competenţei, unui litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, devenind astfel incidente prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte dispoziţia prevăzută de art. VI din O.U.G. nr. 102/2021, care prevede că "Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraţilor pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora", aceasta reglementează normele de drept aplicabile procedurii administrative desfăşurate în faţa Fondului, şi nu pe cele ale procedurii judiciare, pentru care sunt aplicabile dispoziţiile noi de procedură, conform art. 24 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa materială de soluţionare a cererii revine, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, instanţei civile.

Faţă de valoarea obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, competenţa materială aparţine judecătoriei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Totodată, în virtutea prevederilor art. 123 C. proc. civ., din punct de vedere teritorial, competenţa aparţine instanţei civile de la sediul pârâtului, care, în cauza pendinte, se află în circumscripţia Judecătoriei Sector 2.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.