Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.03.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 152/2017 şi a prevederilor Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.09.2017, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum şi obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a M.A.I. să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, prevederile Legii nr. 152/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 50 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 15.12.2016, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 şi art. 2, conform gradului deţinut, de agent şef principal, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dacă este cazul, şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare peevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
A invocat reclamantul exceptia de neconstitutionalitate extrinsecä a disp. art. VII, pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozitiile art. 1 alin. (3) si (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constitutie, care afecteazä Ordonanta de urgentä a Guvernului nr. 59/2017 în ansamblul său.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 700/2023 din 7 iunie 2023, Tribunalul Tulcea a admis excepţia necompetenţei sale materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la efectuarea unor operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului pretins de reclamant, fiind circumscris art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în coordonatele trasate de art. 9 alin. (5) teza finală din acelaşi act normativ.
Astfel, instanţa competentă în soluţionarea cererii este cea prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, litigiul privind un act emis de autorităţile publice centrale (Guvernul României) şi realizarea unor operaţiuni administrative legate de acesta.
Totodată, a reţinut că, deşi ordonanţa de Guvern atacată nu reprezintă un act administrativ ci normativ, prevederile art. 10 mai sus citat vor fi aplicabile prin analogie, pentru identitate de raţiune juridică, faţă de rangul central al organului emitent al actului contestat.
Pe de altă parte, raportat la competenţa specială a completelor de asigurări sociale din cadrul tribunalelor, aceasta este reglementată expres de dispoziţiile art. 153 din Legea nr. 263/2010, iar între categoriile de litigii ce fac obiectul acestei jurisdicţii nu se regăsesc şi cele având ca obiect acţiunile împotriva ordonanţelor de Guvern, conform art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, tribunal a reţinut că, în cauză, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.07.2023, sub acelaşi număr de dosar.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 205 din 11 septembrie 2023, Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a suspendat soluţionarea cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că litigiul nu priveşte un act administrativ emis sau încheiat de autorităţile publice centrale şi că, deşi titlul art. 9 din Legea nr. 554/2004 este Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului, obiectul litigiului nu este reprezentat de anularea/constatarea neconstituţionalităţii unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală-Guvernul României. După cum rezultă din Decizia nr. 660/2007 a Curţii Constituţionale, obiectul acţiunii nu poate fi apreciat ca fiind reprezentat de constatarea neconstituţionalităţii (nelegalităţii lato sensu) a celor două ordonanţe de urgenţă, şi nu este reprezentat nici de obligarea autorităţii publice centrale să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
În acest context, curtea de apel a apreciat că obiectul litigiului este reprezentat de despăgubiri, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi, chiar dacă cererea de obligare la despăgubiri este formulată în contradictoriu inclusiv cu Guvernul României, competenţa de soluţionare nu aparţine curţii de apel.
Competenţa este determinată în raport de rangul autorităţii numai atunci când obiectul acţiunii îl constituie anularea unui act administrativ (altele decât cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON), obligarea autorităţii să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
În schimb, când litigiul are ca obiect acte care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora, legea specială stabileşte un criteriu valoric, care este aplicabil şi cererilor privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de rangul autorităţii. Rangul autorităţii emitente este relevant numai în cazul cererilor care au ca obiect acte administrative neevaluabile.
Or, fiind stabilit că litigiul nu priveşte acte administrative neevaluabile pentru care competenţa să se determine după rangul autorităţii, devine incident criteriul valoric, chiar dacă obiectul cererii este obligarea la despăgubiri şi nu la anularea unui act administrativ evaluabil, iar cuantumul provizoriu al despăgubirilor solicitate de reclamant nu atinge cuantumul stabilit de legea specială pentru a atrage competenţa materială a curţii de apel.
Drept urmare, admiţând excepţia necompetenţei sale materiale, Curtea de Apel Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reţine că obiectul cererii introductive îl reprezintă acordarea de despăgubiri în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de către reclamant în cuprinsul acţiunii, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017.
Reclamantul este nemulţumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu al cărei beneficiar este, astfel cum era reglementat de dispoziţiile art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, considerându-se vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 şi 3 din ordonanţa de urgenţă menţionată, iar, în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004. Cererea de chemare în judecată priveşte atragerea răspunderii pentru reţinerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituţional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autorităţile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.
Astfel, în raport cu scopul urmărit de reclamant prin introducerea acţiunii şi cu obiectul acesteia, constând în obligarea autorităţilor pârâte la plata de despăgubiri şi la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.
În cauză, acţiunea fiind întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorităţiilor publice pârâte (Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne) faţă de care reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri în situaţia în care prevederile ordonanţei de urgenţă vor fi declarate neconstituţionale şi obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competenţa materială de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ a curţilor de apel.
În consecinţă, în raport şi cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în prima instanţă este Curtea de Apel Constanţa, domiciliul reclamantului aflându-se în circumscripţia teritorială a acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne şi Guvernul României, în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2023.