Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 98 din data de 09 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 228 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022 la data de 22.11.2022, definitivă prin neapelare la data de 10.01.2023.
Pentru a se dispune în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reţinut că, în cauză, obiectul procedurii care a condus la pronunţarea sentinţei penale nr. 228 din data de 22 noiembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, l-a constituit recunoaşterea şi executarea în România a hotărârii de condamnare pronunţată de un stat membru al Uniunii Europene, în temeiul prevederilor art. 166 din Legea nr. 302/2004, instanţa nefiind investită cu soluţionarea raportului juridic de drept penal substanţial care fusese, de altfel, tranşat de instanţa penală a statului italian (în speţă Curtea cu juri - Tribunalul din Verona).
În contextul procedurii în care s-a pronunţat sentinţa penală atacată cu prezenta contestaţie în anulare, Curtea a apreciat că cererea apare ca inadmisibilă şi din perspectiva încălcării principiului încrederii reciproce care guvernează procedura recunoaşterii şi executării hotărârilor străine pronunţate de statele membre ale Uniunii Europene conform art. 162 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în cazul unei eventuale admiteri a prezentei căi extraordinare de atac.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că eventuala incidenţă a prescripţiei răspunderii penale pentru faptele care au făcut obiectul judecăţii de fond în statul străin ar fi constituit temei de refuz a recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârii penale străine conform art. 163 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, situaţie în care eventuala omisiune de a lua în considerare motivul obligatoriu de nerecunoaştere şi neexecutare ar fi constituit o eroare de judecată, nicidecum una de procedură, specifică căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare.
Împotriva acestei hotărâri contestatorul A. a declarat apel.
Apelul declarat în cauză nu a fost motivat în scris, iar prin concluziile orale, apelantul şi apărătorul din oficiu au solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii apelului, considerând că instanţa nu se află în imposibilitate de a analiza critica formulată şi având în vedere dreptul la o cale de atac efectivă consacrată de principiul dublului grad de jurisdicţie prevăzut de art. 2 paragraf 1 din Protocolul 7 CEDO.
Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de Înalta Curte se reţine următoarele:
Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, luând în considerare efectele principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, principiul privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi exigenţele stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Prin urmare, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Astfel, art. 408 din C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de apel dispunând că:
"(1) sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel."
Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.
Aplicând aceste consideraţii teoretice cauzei de faţă, Înalta Curte constată că apelantul contestator A. a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 98 din data de 09 iunie 2023, prin care Curtea de Apel Cluj a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare împotriva sentinţei penale nr. 228 din 22 noiembrie 2022, prin care Curtea de Apel Cluj a dispus recunoaşterea şi executarea în România a pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată persoanei condamnate A. prin sentinţa penală pronunţată de Curtea cu juri - Tribunalul din Verona la data de 28.03.2018, hotărâre rămasă definitivă la data de 19.02.2019 prin sentinţa Curţii de Apel din Veneţia, pentru săvârşirea infracţiunii de "reducerea sau menţinerea în stare de sclavie sau de subjugare, în formă continuată", faptă prevăzută de art. 600 din C. pen. italian, cu aplicarea art. 81 din C. pen. italian, având ca şi corespondent în legislaţia română infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. raportat la art. 182 lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., într-un penitenciar din România.
În acest context argumentativ, Înalta Curte reţine că prezentul apel a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., în procedura admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare instanţa verifică dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins contestaţia în anulare declarată tocmai pentru că aceasta nu îndeplinea condiţiile de admisibilitate în principiu, prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. şi, în raport cu aceste dispoziţii legale, constată că, în ceea ce priveşte hotărârea prin care se dispune cu privire la inadmisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, C. proc. pen. nu a reglementat un al doilea sau al treilea grad de jurisdicţie, aceasta fiind definitivă şi, deci, nesusceptibilă de apel.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, analiza dispoziţiilor legale care întemeiază această concluzie a făcut obiectul Deciziei nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.:
a) dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate;
b) spre deosebire de dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4) potrivit cărora "Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.
Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 98 din data de 09 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 98 din data de 09 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2023.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 septembrie 2023.
GGC - MM