Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1678/A din 28 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din data de 25 martie 2022, pronunţată de către Judecătoria Şimleu Silvaniei, în dosar nr. x/2020, printre altele, în temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 342 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru complicitate la comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pentru fapta din data de 25/26.11.2018.
În baza art. 66 alin. (1) lit. (a), (b), şi (h) din C. pen. s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 4 (patru) ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. (c) din C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. (a), (b), şi (h) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.
În temeiul art. 42 alin. (1) lit. (a), (c) şi (m) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic, pentru fapta din data de 25/26.11.2018.
În baza art. 66 alin. (1) lit. (a), (b), şi (h) din C. pen. s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. (c) din C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. (a), (b), şi (h) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. (c) din C. pen. şi la art. 79 alin. (2) din C. pen., au fost contopite cele două pedepse cu închisoarea, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 (opt) luni închisoare, ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, şi s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. (a) din C. pen. s-a aplicat, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 4 (patru) ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 45 alin. (3) lit. (a) şi alin. (5) din C. pen. s-a aplicat, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 126 din 19.05.2012 din dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Sălaj, definitivă prin decizia penală nr. 122/A din 19.06.2012 a Curţii de Apel Cluj, inculpatul A. a fost condamnat la executarea pedepsei rezultante de 7 (şapte) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi interdicţia drepturilor prevăzute art. 64 alin. (1) lit. (a) şi lit. (b) din vechiul C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani (echivalent actual: art. 66 alin. (1) lit. (a) şi (d) din C. pen.), hotărâre care constituie prim termen al recidivei postcondamnatorii, urmând a se aplica art. 43 alin. (1) din C. pen.
S-a constatat că inculpatul A. a beneficiat de eliberarea condiţionată la data de 08.12.2015, conform hot. 1504/23.11.2015 a Judecătoriei Dej (fişă cazier, f. x verso), din Penitenciarul Bistriţa, având de executat un rest de pedeapsă de 1083 zile.
În baza art. 104 alin. (2) din C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei rezultante de 7 (şapte) ani şi 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 126 din 19.05.2012 a Tribunalului Sălaj din dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei, definitivă la 19.06.2012 prin decizia penală nr. 122/A a Curţii de Apel Cluj şi s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 1083 zile.
În baza art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a adăugat la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre restul neexecutat de 1083 zile de închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă finală de 3 (trei) ani, 2 (două) luni şi 1083 zile în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (3) lit. (b) din C. pen. s-a aplicat, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice pe o perioadă de 5 (cinci) ani, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 4 (patru) ani, şi dreptul de a alege pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 45 alin. (3) lit. (a) şi alin. (5) din C. pen. s-a aplicat, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptului de a alege precum şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.
Împotriva mai sus menţionate sentinţe a declarat apel, în termenul legal şi inculpatul A..
Prin decizia nr. 1678/A din 28 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A., a fost desfiinţată în parte în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap la art. 342 alin. (1) C. pen. şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:
Conform art. 396 alin. (5) rap la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru complicitate la comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pentru fapta din data de 25/26.11.2018.
Au fost menţinute pedeapsa principală şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic, pentru fapta din data de 25/26.11.2018.
În baza art. 104 alin. (2) din C. pen. s-a menţinut revocarea beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei rezultante de 7 (şapte) ani şi 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 126 din 19.05.2012 a Tribunalului Sălaj din dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei, definitivă la 19.06.2012 prin decizia penală nr. 122/A a Curţii de Apel Cluj şi s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 1083 zile.
În baza art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, restul neexecutat de 1083 zile de închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute o pedeapsă finală de 2 ani şi 1083 zile în regim de detenţie.
Alături de pedeapsa principală, inculpatul A. va executa şi pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. (c) din C. pen. şi pedeapsă accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.
Curtea de Apel Cluj a reţinut că, din coroborarea probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi cu prilejul cercetării judecătoreşti, dincolo de orice îndoială rezonabilă, în noaptea de 25/26 noiembrie 2018, inculpaţii s-au deplasat în fondul cinegetic 31 Lapis, în autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x, condus de către inculpatul A., şi au efectuat activităţi specifice acţiunii de vânătoare folosindu-se de o lanternă tip proiector şi având asupra lor o armă legală de vânătoare cu glonţ cu inscripţia x, arma fiind încărcată cu cartuş pe ţeavă, neasigurată şi cu încă trei cartuşe în încărcător.
Referitor la reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie pentru inculpatul A., instanţa de apel a constatat că acesta a fost liberat condiţionat la data de 8 decembrie 2015 cu un rest neexecutat de 1083 zile, sentinţa penală nr. 1504 din 23 noiembrie 2015 a Judecătoriei Dej.
Dispoziţiile art. 186 C. pen. stabilesc modul de calcul a timpului în ceea ce priveşte dreptul material cum este cazul calcului restului de pedeapsă rămas neexecutat, astfel că s-a apreciat de către instanţa de apel că data de 8 decembrie 2015 intră în calculul perioadei executate.
Prin urmare, cele 1083 zile s-au considerat a fi executate la data de 26 noiembrie 2018, reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie de către prima instanţă fiind corectă, la fel şi revocarea liberării condiţionate.
Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 10 ianuarie 2023, la domiciliu, unde a semnat de primire o rudă a acestuia, precum şi la domiciliul procesual ales, la Cabinet de Avocat B., tot la data de 10 ianuarie 2023.
Inculpatul A. a fost încarcerat la data de 29 decembrie 2022, iar comunicarea deciziei penale nu a fost efectuată potrivit 264 alin. (2) C. proc. pen., la locul de deţinere.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie la data de 30 ianuarie 2023, prin avocat C., conform împuternicirii avocaţiale aflate la dosarul de recurs în casaţie al Curţii de Apel Cluj.
În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat că, în mod greşit, a fost revocată liberarea condiţionată, ca urmare a reţinerii recidivei postcondamnatorie.
Astfel, s-a arătat că organele judiciare au aflat despre comiterea infracţiunii în data de 26 noiembrie 2018, la o zi după împlinirea termenului de supraveghere.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 22 februarie 2023, procedura de comunicare a recursurilor în casaţie fiind îndeplinită.
La data de 7 martie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de A., Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 14 martie 2023 a admis-o în principiu şi a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, cu termen de judecată la data de 28 martie 2023.
Examinând recursul în casaţie formulat în cauză, Înalta Curte, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi de încheierea de admitere în principiu din data de 14 martie 2023, apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este incident când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
Din interpretarea literală a acestei dispoziţii legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.
Totodată, cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. are în vedere respectarea principiului legalităţii sancţiunilor, fără ca Înalta Curte să poată proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanţa de recurs.
În jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator. În toate cazurile însă, legalitatea sancţiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secţia penală, publicate, www.x.ro).
Starea de fapt reţinută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum şi reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.
În aceste coordonate, în raport de dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat a invocat, în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., că au fost aplicate pedepse în alte limite, cu alte cuvinte nelegale.
Ceea ce suscită dezbateri contradictorii în prezenta cauză vizează, din perspectiva efectelor dispoziţiilor prevăzute de art. 104 alin. (2) C. pen., data la care a fost descoperită infracţiunea care a atras revocarea liberării condiţionate, precum şi data de la care se calculează termenul de supraveghere specific liberării condiţionate.
Înalta Curte observă că instanţa de apel a reţinut ca situaţie de fapt că inculpaţii D. şi E. în noaptea de 25/26 noiembrie 2018 s-au deplasat în fondul cinegetic 31 Lapis, în autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x, condus de către inculpatul A. şi au efectuat activităţi specifice acţiunii de vânătoare folosindu-se de o lanternă tip proiector şi având asupra lor o armă legală de vânătoare cu glonţ cu inscripţia x, cal. 7x64, arma fiind încărcată cu cartuş pe ţeavă, neasigurată şi cu încă trei cartuşe în încărcător.
De asemenea, cu privire la inculpatul A. instanţa de apel a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie în raport cu data liberării condiţionate, respectiv 8 decembrie 2015 şi cea la care s-ar fi considerat executat restul de 1083 de zile, conform sentinţei penale nr. 1504 din 23 noiembrie 2015 a Judecătoriei Dej, respectiv 26 noiembrie 2018.
Apărarea principală a inculpatului este în sensul că infracţiunea ar fi fost descoperită la data de 26 noiembrie 2018, atunci când au fost sesizate organele de cercetare penală, neputându-se considera că descoperirea infracţiunii de către F., şeful de post al Postului de poliţie Halmăşd, şi G., director tehnic al H., în data de 25 noiembrie 2018, ar fi o descoperire a infracţiunii în sensul art. 104 alin. (2) C. pen., întrucât aceştia nu fac parte din organele de urmărire penală, aşa cum sunt stabilite prin dispoziţiile art. 55 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de apel, că inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 8 decembrie 2015, cu un rest neexecutat de 1083 zile, conform sentinţei penale nr. 1504 din 23 noiembrie 2015 a Judecătoriei Dej, iar, potrivit art. 186 C. pen., referitor la calculul timpului, această dată intră în calculul perioadei executate, motiv pentru care cele 1083 de zile se consideră a fi executate la sfârşitul zilei de 25 noiembrie 2018.
În continuare, instanţa supremă apreciază că, prin descoperirea infracţiunii, în sensul art. 104 alin. (2) C. pen., se are în vedere atât situaţia în care organele de urmărire penală sunt sesizate (indiferent de modalitatea de sesizare), cât şi situaţia în care fapta este descoperită de organele de constatare prevăzute de art. 61 C. proc. pen.
În susţinerea acestui aspect, Înalta Curte reţine că potrivit art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului "Serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu", iar "Poliţistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii".
Relevante, de asemenea, sunt şi dispoziţiile din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, referitoare la atribuţiile Poliţiei Române, respectiv:
"- art. 26 alin. (1) pct. 10 - desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea;
- art. 28 alin. (1) În îndeplinirea activităţilor specifice poliţistul are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii de poliţie din care face parte; (2) În caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice poliţistul poate acţiona şi pe raza teritorială a altor unităţi de poliţie, comunicând despre aceasta unităţii competente; (4) Poliţistul este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor sale de serviciu şi a competenţei teritoriale a unităţii din care face parte, când ia cunoştinţă de existenţa unei infracţiuni flagrante, precum şi pentru conservarea probelor în cazul altor infracţiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente:
- art. 52 alin. (1) Poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care ameninţă ordinea publică sau siguranţa persoanelor, în toate situaţiile în care ia cunoştinţă direct ori când este sesizat despre acestea".
Totodată, se are în vedere şi faptul că G., avea calitatea de director tehnic al H., care are printre atribuţii şi paza fondului cinegetic, fiind inginer silvic, iar conform fişei de post aflată la dosarul de urmărire penală, avea printre atribuţiuni, combaterea prin toate mijloacele a braconajului.
Astfel, în raport de aceste texte de lege, nu se poate susţine că o infracţiune se consideră descoperită doar în ipoteza în care organul de urmărire penală este sesizat şi, în plus, devine nerelevant că agentul de poliţie F. se afla în timpul liber, atâta vreme cât avea obligaţiile stabilite prin lege, potrivit textelor citate mai sus, acesta având, totodată, obligaţiile prevăzute de art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
De altfel, poate constitui abatere disciplinară neprezentarea la locul săvârşirii infracţiunii, prin neglijarea caracterului permanent şi obligatoriu al serviciului poliţienesc prevăzut de art. 44 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, potrivit căruia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţistul este obligat să se prezinte la serviciu şi în afara programului de lucru stabilit.
În lipsa unei definiţii în C. pen. a noţiunii de descoperire a infracţiunii, în sensul art. 104 alin. (2) C. pen., sfera acestei noţiuni se determină pe cale de interpretare. Înalta Curte apreciază că este dificil de susţinut că organele prevăzute de art. 61 C. proc. pen. pot să dispună măsuri care vor fi valorificate în cadrul procesului penal (acestea iau măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii, de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă, consemnează explicaţiile, obiecţiile şi precizările făptuitorului sau persoanelor prezente la locul constatării, efectuează percheziţii domiciliare şi asupra vehiculelor în cazul infracţiunii flagrante), dar descoperirea de către acestea a infracţiunii, descoperire care constituie premisa luării unor astfel de măsuri, să nu fie relevantă în raport cu dispoziţiile art. 104 alin. (2) C. pen.
Instanţa supremă apreciază că referirile la considerentele Deciziei nr. 10/2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care se regăsesc şi în motivarea căii extraordinare de atac, nu sunt de natură să conducă la o concluzie diferită. Referirile vizează pasajul în cuprinsul căruia se arată că sintagma "descoperirea unei infracţiuni" este, şi în cazul anulării liberării condiţionate, acela dat de doctrina şi de jurisprudenţa cristalizată sub imperiul C. pen. din 1969, în cadrul analizei anulării suspendării condiţionate şi sub supraveghere a executării pedepsei, anume acela de luare la cunoştinţă de către autorităţile competente să cerceteze infracţiunea, să îl identifice pe făptuitor şi să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a acestuia (Ş. Daneş, V. Papadopol, "Individualizarea judiciară a pedepselor", ediţia a II-a, Editura Juridică, Bucureşti, p. 331).
Înalta Curte apreciază că nu rezultă, din considerentele Deciziei sus-menţionate, că s-a avut în vedere şi situaţia descoperirii infracţiunii de către organele prevăzute de art. 61 C. proc. pen., cu privire la care, în urma unei analize, să fi concluzionat că este nerelevantă sub aspectul art. 105 C. pen., fiind mai plauzibil faptul că s-a raportat la situaţia cea mai frecventă în practică, reprezentând regula în materie, când autorităţile care descoperă infracţiunea fac parte din categoria organelor de urmărire penală. Implicarea în procesul penal a organelor menţionate la art. 61 C. proc. pen. este una cu caracter excepţional. Aceste consideraţii sunt valabile şi în privinţa opiniei doctrinare citate în considerentele Deciziei nr. 10/2020.
Pe de altă parte, faţă de criteriile enumerate pentru identificarea autorităţii avute în vedere de art. 105 C. pen., menţionate în considerentele Deciziei nr. 10/2020, Înalta Curte constată că şi organele prevăzute de art. 61 C. proc. pen. au atribuţii în sensul identificării făptuitorului şi luării de măsuri pentru tragerea la răspundere penală a acestuia.
În plus, în acest sens este avută în vedere şi doctrina în care a fost analizată expres ipoteza descoperii infracţiunii de către organele prevăzute de art. 61 C. proc. pen., relevantă sub aspectul efectelor dispoziţiilor art. 104 alin. (2) C. pen. (Fl. Streteanu şi D.Niţu, "Drept penal. Partea generală. Curs universitar, vol. II, p. 482-483, 597, Editura Universul Juridic, 2018, vol. II; M.Udroiu, "Sinteze de drept penal. Partea generală", Revocarea liberării condiţionate, p.904, Editura C.H. Beck, Ediţia a IV-a, vol. II, 2023).
Deşi, este vorba, fără dubiu, de o infracţiunea flagrantă, faptul că nici agentul de poliţie F., nici martorul G., care avea calitatea de director tehnic al H., nu au întocmit procesul-verbal, conform art. 61 alin. (1) C. proc. pen., ci au procedat la contactarea S.N.A.U. 112 din cadrul IPJ Sălaj - biroul arme, explozivi şi substanţe periculoase în data de 26.11.2018, indiferent de circumstanţe, nu schimbă împrejurarea că aceştia au descoperit infracţiunea şi, ca atare, nici momentul descoperirii infracţiunii în lumina dispoziţiilor art. 104 alin. (2) C. pen.
De asemenea, momentul descoperii infracţiunii de braconaj este situat în data de 25 noiembrie 2018 şi nu în data de 26 noiembrie 2018, aşa cum în mod corect au reţinut judecătorii învestiţi să soluţioneze prezenta cauză.
Dat fiind faptul că instanţa de apel a revocat beneficiul liberării condiţionate, tocmai pentru că a apreciat că infracţiunea a fost săvârşită în termenul de supraveghere a liberării condiţionate, însă nu a analizat noţiunea de descoperire a infracţiunii, aşa cum este menţionată în cadrul dispoziţiilor art. 104 alin. (2) C. pen., instanţa de recurs în casaţie va face această analiză tocmai din perspectiva legalităţii deciziei penale în raport cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Cu privire la acest aspect, instanţa supremă reţine că este nejustificată analiza momentului descoperirii infracţiunii exclusiv prin raportare la momentul când martorul F., ajuns la faţa locului, a constatat conduita pe care a apreciat-o ca infracţională cel puţin la nivelul unei suspiciuni rezonabile, în condiţiile în care şi numitul G. întruneşte condiţiile unui organ de constatare, în sensul art. 61 C. proc. pen., aspect acceptat inclusiv de către apărare. Or, este de necontestat că momentul în care acesta a descoperit conduita potenţial infracţională, este plasat la finele zilei de 25 noiembrie 2018.
Chiar dacă raportarea s-ar face exclusiv la momentul când martorul F. a descoperit conduita cu aparenţă de ilicit penal, probatoriul a condus la aceeaşi concluzie, în sensul că descoperirea infracţiunii a avut loc în data de 25 noiembrie 2018.
Astfel, în declaraţia din data de 26 noiembrie 2018, aflată la dosarul urmărire penală, martorul F. a relatat că "La scurt timp după ce am plecat la domiciliul meu, fiind în acelaşi loc cu paznicul G., la ora 23:45 am fost apelat telefonic de către acesta, care m-a informat că între localitatea Drighiu şi Halmăşd, pe fondul cinegetic 31 Lapiş, în partea dreaptă a DN1H se află un autoturism de teren, din care se caută vânat cu ajutorul unui far. M-am deplasat în locul indicat, unde m-am întâlnit cu G., după aproximativ 5 minute, ocazie cu care am supravegheat din DN1H autoturismul de teren care căuta vânat folosindu-se de un proiector. La un moment dat ne-am hotărât să ne deplasăm spre autoturism, ocazie cu care şoferul acestuia, observându-ne, şi-a schimbat direcţia de mers, accelerând şi coborând înspre vale".
În declaraţia din 28 noiembrie 2018, aflată la dosarul de urmărire penală, acelaşi martor a relatat următoarele:
"am pus la dispoziţia organelor de poliţie o filmare făcută cu telefonul mobil marca x în durată de 45 de secunde filmată în data de 26.11.2018 ora 00:02 . . . . . . . . . .
În filmare se află o parte din urmărirea autovehiculelor . . . . . . . . . .
Când am plecat în urmărirea autovehiculului nu cunoşteam cui îi aparţine sau cine se află în interiorul acesteia, iar cu privire la verificarea aspectelor am luat decizia de a efectua eu primele verificări înainte să cer sprijinul colegilor deoarece acele persoane puteau să caute animale domestice pierdute şi nu se mai justifica prezenţa organelor de poliţie în acel loc".
În declaraţia din data de 26 noiembrie 2018, aflată la dosarul de urmărire penală, martorul G. a relatat următoarele:
"La data de 25.11.2018, în jurul orelor 23:40 mă afla pe DN1H din direcţia Halăşd, moment în care am observat în partea stângă a direcţiei mele de mers, în câmp, faruri de vehicol iar oprind autoturismul în care mă aflam am observat din interiorul acelui vehicul un fascicul de lumină care căuta vânat. După aceasta l-am apelat telefonic pe şeful de post din Halmăşd, F., care ştiam că este în timpul liber, solicitându-i sprijin pentru identificarea autoturismului şi a pasagerilor din interior, pentru a vedea ceea e caută în acel loc.
La scurt timp a ajuns numitul F. şi ne-am hotărât, după ce am stabilit că din acel autoturism se cauză vânat, am coborât cu autoturismul de teren marca x cu nr. de înmatriculare x condus de mine, înspre acel autoturism, moment în care şoferul autoturismului de teren de culoare alb ne-a observat şi s-a întors spre vale.
Precizez că după toate cele întâmplate F. mi-a relatat că a fost filmat cu telefonul mobil întreaga scenă, iar la vizualizare a constatat că a filmat doar o parte din aceasta.
Toată această urmărire a durat aproximativ 5 minute şi a fost pe o distanţă de aproximativ 800 m".
Aceste declaraţii, coroborate cu înregistrarea video realizată de martorul F. (începută la ora 00:02, cu o durată de 45 secunde, care surprinde deja parte a urmăririi), au condus la reţinerea în sentinţa penală, cât şi în decizia penală recurată (deşi în aceasta nu se argumentează în concret momentul descoperirii infracţiunii) a concluziei că descoperirea faptei s-a realizat în data de 25 noiembrie 2018 şi nu aşa cum susţine apărarea recurentului-inculpatul, în data de 26 noiembrie 2018, atât timp cât s-a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 104 alin. (2) C. pen.
Prin urmare, descoperirea infracţiunii pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat s-a realizat în data de 25 noiembrie 2018, în termenul liberării condiţionate, astfel că, în mod corect, a fost reţinută în sarcina acestuia recidiva postcondamnatorie, cu consecinţa revocării beneficiului liberării condiţionate.
Aşadar, în raport de considerentele mai sus precizate, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A. de 2 ani pentru infracţiunea de braconaj cinegetic, pentru fapta din data de 25/26.11.2018, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. (a), (c) şi (m) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic (închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă), la care a fost adăugat restul neexecutat de 1083 zile de închisoare, ca urmare a revocării beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei rezultante de 7 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 126 din 19.05.2012 a Tribunalului Sălaj din dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei, definitivă la 19.06.2012 prin decizia penală nr. 122/A a Curţii de Apel Cluj, are caracter legal, fiind stabilită în limitele prevăzute de lege.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 1678/A din 28 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020.
Constatând culpa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 1678/A din 28 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2023.