Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea/F din data de 8 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-au hotărât următoarele:
În baza art. 114 raportat la art. 58 alin. (4), (5) din Legea nr. 302/2004 s-a respins cererea formulată de autorităţile estoniene în vederea predării temporare a persoanei solicitate A..
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
În dispozitivul hotărârii s-a făcut menţiunea:
"Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de pronunţare".
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, prin adresa Eurojust din 3 mai 2023 s-a înaintat solicitarea autorităţilor estoniene, formulată în temeiul art. 114 rap la art. 58 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 302/2004, de predare temporară a persoanei solicitate A., pe o perioadă de aproximativ 6 luni, pe teritoriul Estoniei, în scopul desfăşurării de proceduri penale.
Audiată sub acest aspect, persoana solicitată A. a arătat că nu doreşte să fie predată temporar autorităţilor judiciare din Estonia, dar că este de acord să participe la procesul penal din străinătate prin videoconferinţă.
Prin sentinţa penală nr. 191/F din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2020, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 1-20-6433 emis de Curtea Judeţeană Harju Estonia, la data de 18 septembrie 2020, faţă de persoana solicitată A., amânându-se însă predarea acesteia către autorităţile judiciare din Estonia, cu condiţia respectării regulii specialităţii, până la soluţionarea definitivă a cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, nr. 4139/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi nr. 3647/D/P/2019 al D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, iar, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării către autorităţile judiciare din Estonia, pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Prima instanţă a mai reţinut că persoana solicitată A. este cercetată penal, pe teritoriul României, în dosarele nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi nr. 4139/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, dar şi în dosarul nr. x/2019 al D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, în care, deşi la data pronunţării sentinţei penale de amânare a predării se afla sub imperiul măsurii preventive privative de libertate (în calitatea sa de inculpat), ulterior a fost plasată sub controlul judiciar, stabilindu-i-se în sarcină, printre altele, obligaţia de a se prezenta la organul judiciar ori de câte ori este chemată şi de a nu părăsi teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a instanţei.
Totodată, a notat că autorităţile estoniene au solicitat predarea temporară a persoanei solicitate A., pe o perioadă de aproximativ 6 luni, în vederea participării acesteia la procesul penal ce are loc pe teritoriul Estoniei şi în care s-a emis mandatul de arestare care a stat la baza mandatului european de arestare a cărui punere în executare s-a dispus prin sentinţa penală nr. 191/F din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2020.
În contextul prezentat, evaluând cererea autorităţilor judiciare estoniene, prima instanţă a constatat că persoana solicitată A., care nu a fost de acord cu predarea temporară, este cercetată în trei dosare penale în ţară, într-unul dintre acestea aflându-se sub imperiul unei măsuri preventive luate/prelungite pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal pe teritoriul României, conform art. 202 alin. (1) C. proc. pen.
A mai constatat că, deşi Ministerul Public a arătat că este de acord cu predarea temporară a persoanei solicitate întrucât urmează a fi întocmit rechizitoriul în cauza penală instrumentată de D.I.I.C.O.T., prezenţa părţii în România va fi necesară în vederea asigurării dreptului acesteia de a participa personal la judecarea cauzei penale în care a fost cercetată.
Ca urmare, constatând că prezenţa persoanei solicitate pe teritoriul României este necesară şi că activităţile ce urmează a fi efectuate de autorităţile estoniene, în dosarul indicat, pot fi realizate şi prin participarea acesteia prin intermediul videoconferinţei, în condiţiile în care şi-a dat acordul în acest sens, prima instanţă a concluzionat că nu este imperios necesară prezenţa părţii pe teritoriul estonian, motiv pentru care, în baza art. 114 raportat la art. 58 alin. (4), (5) din Legea nr. 302/2004, a respins cererea cu care a fost învestită.
****
Împotriva acestei hotărâri, la data de 10 mai 2023, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fără a indica temeiul de drept al căii de atac.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 12 mai 2023, sub nr. x/2023, cu termen de soluţionare la data de 18 mai 2023.
La data de 12 mai 2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis motivele contestaţiei, solicitând admiterea acesteia, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pentru motivele de netemeinicie detaliat redate în memoriul transmis la dosar.
La termenul fixat în cauză, 18 mai 2023, Înalta Curte a pus în discuţie, cu titlu prealabil, din oficiu, admisibilitatea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, concluziile apărătorului ales al intimatului persoană solicitată şi ale reprezentantului Ministerului Public asupra acestui aspect, ca şi cele pe fondul căii de atac, fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând contestaţia formulată sub aspectul prioritar al admisibilităţii căii de atac, invocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii/F din data de 8 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care, în baza art. 114 raportat la art. 58 alin. (4), (5) din Legea nr. 302/2004, s-a respins, ca nefondată, cererea de predare temporară a persoanei solicitate A., formulată de autorităţile judiciare estoniene după rămânerea definitivă a hotărârii de predare (sentinţa penală nr. 191/F din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2020).
Potrivit art. 114 din Legea nr. 302/2004:
"(1) În situaţia în care persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia poate fi amânată până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea poate fi amânată până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Dispoziţiile art. 58 alin. (2) - (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător.
(2) Condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente. Pentru România, autoritatea competentă este curtea de apel care a executat mandatul european de arestare. Preluarea persoanei predate şi returnarea acesteia se fac de către autorităţile competente ale statului emitent, pe teritoriul României. Cheltuielile privind preluarea şi returnarea persoanei predate sunt suportate de statul emitent.
Totodată, potrivit art. 58 din acelaşi act normativ:
"(1). În situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
(2) Predarea poate fi amânată atunci când:
a) se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana extrădată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată. În acest caz, predarea se amână până când starea de sănătate a persoanei extrădate se va ameliora;
b) persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În acest caz, predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât predarea să fie posibilă;
c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată.
[...] (4) Prin excepţie de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant.
(5) Atunci când cererea prevăzută la alin. (4) este transmisă după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, predarea temporară este aprobată de preşedintele secţiei penale a curţii de apel care a soluţionat cererea de extrădare, prin încheiere motivată, dată în cameră de consiliu. La cererea preşedintelui secţiei penale a curţii de apel, organul judiciar pe rolul căruia se află cauza ori instanţa de executare transmite informaţiile solicitate.
(6) Condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente. Pentru România, autoritatea competentă este Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate. Preluarea persoanei extrădate şi returnarea acesteia se fac de către autorităţile competente ale statului solicitant, pe teritoriul României. Cheltuielile privind preluarea şi returnarea persoanei extrădate sunt suportate de statul solicitant.
(7) Dacă persoana extrădată potrivit alin. (4) se află în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, executarea pedepsei sau a măsurii se consideră suspendată începând cu data la care persoana a fost preluată de statul emitent până la data returnării acesteia."
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale precitate rezultă că cererea de predare temporară a persoanei solicitate, formulată de statul emitent după rămânerea definitivă a hotărârii de predare amânată (ipoteza speţei) intră în competenţa exclusivă a preşedintelui secţiei penale a curţii de apel care a soluţionat cererea de extrădare/punere în executare a mandatului european de arestare, care, în cadrul unei proceduri necontencioase, pentru argumente de oportunitate, o admite sau o respinge, prin încheiere motivată, dată în cameră de consiliu.
Aceleaşi dispoziţii legale nu prevăd însă că încheierea pronunţată în această procedură specială este susceptibilă a fi supusă vreunei căi de atac, nici în mod expres, şi nici implicit, prin trimitere, eventual, la dispoziţiile art. 52 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 (care reglementează calea de atac împotriva hotărârii pronunţate în procedura extrădării, iar în considerarea art. 54 din Legea nr. 302/2004, prin analogie, şi în ipoteza amânării extrădării, admiterii sub condiţie a extrădării, consimţământului extinderii obiectului extrădării şi reextrădării către un stat terţ) sau la art. 110 din acelaşi act normativ (care reglementează calea de atac împotriva hotărârii pronunţate în materia executării mandatului european de arestare).
În consecinţă, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, încheierea prin care se soluţionează, în condiţiile art. 58 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, cererea de predare temporară a persoanei solicitate formulată de statul emitent după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, nu poate face obiectul controlului judiciar, având caracter definitiv.
Or, în condiţiile în care hotărârea susmenţionată nu poate fi contestată în baza Legii nr. 302/2004, normă specială care se aplică cu prioritate faţă de norma de drept comun - C. proc. pen., aceasta nu poate fi supusă contestaţiei nici în baza art. 4251 C. proc. pen. (astfel cum susţine parchetul), normă de drept comun care, în virtutea art. 7 din Legea nr. 302/2004, doar completează dispoziţiile legii speciale atunci când aceasta prevede calea de atac a contestaţiei.
Astfel, prin chiar conţinutul său, "calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel" (circumscris alin. (1), norma cuprinsă în art. 4251 C. proc. pen. limitează aplicabilitatea sa exclusiv la situaţia în care legea prevede calea de atac a contestaţiei.
Or, cum legea specială (Legea nr. 302/2004) nu instituie calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii prevăzute de art. 58 alin. (5) din cuprinsul ei, dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen. nu-şi găsesc aplicabilitate în speţă, neputând legitima demersul judiciar al parchetului.
Deopotrivă, deşi incontestabil faptul că hotărârea prev. de art. 58 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 este pronunţată în faza punerii în executare a hotărârii de amânare a predării, aceasta nu poate fi supusă contestaţiei nici în baza art. 597 alin. (7) C. proc. pen. (astfel cum susţine parchetul), normă de drept comun care, în virtutea art. 7 din Legea nr. 302/2004, se aplică numai atunci când legea specială prevede în mod expres că dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare, care nu sunt contrare propriilor dispoziţii, se aplică în mod corespunzător, respectiv doar în cazul procedurii de recunoaştere şi punere în executare pe teritoriul României a hotărârilor judecătoreşti străine, în baza art. 141 alin. (13) lit. b), art. 141 alin. (17), art. 166 alin. (13) lit. b) şi art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.
Ca urmare, legea specială nerecunoscând aplicabilitate dispoziţiilor din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare şi în materia cererii de predare temporară a persoanei solicitate formulată de statul emitent după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, reglementată de art. 58 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen. nu-şi găsesc aplicabilitate în speţă, neputând legitima demersul judiciar al parchetului.
În contextul aceloraşi consideraţii, Înalta Curte constată că menţiunea din dispozitivul hotărârii contestate, în sensul că împotriva acesteia se poate formula "contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare", nu are nicio relevanţă în susţinerea prezentului demers, întrucât, aşa cum s-a arătat, calea de atac împotriva unei hotărâri este întotdeauna determinată prin lege, iar faţă de obiectul prezentei cauze, nu se identifică posibilitatea exercitării contestaţiei împotriva hotărârii primei instanţe.
Pentru considerentele prezentate, notând că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia exercitată de acesta, constatând, pe cale de consecinţă, existenţa unui impediment legal în analiza pe fond a căii de atac.
Ca efect al soluţiei dispuse, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va păstra în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 151 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii/F din data de 8 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 151 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2023.
GGC - MM