Jurisprudence - details - High Court of Cassation and Justice

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 71/07.08.2020 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2017 inculpata A. a fost condamnată, alături de alţi inculpaţi, la:

- 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane în formă continuată prevăzută de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată (58 de acte materiale) prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b),. C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A., urmând ca aceasta să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, de 3 ani închisoare sporită la 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. proc. pen. o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 C. pen. inculpatei i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen.

În baza 72 C. pen. din durata pedepsei aplicate inculpatei a fost dedusă durata reţinerii şi a arestului la domiciliu începând cu data de 02.08.2016 până la data de 30.11.2016 inclusiv.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 inculpata A. a fost achitată de sub învinuirea comiterii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (106 acte materiale) prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 C. pen.

De asemenea, s-a dispus achitarea pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat al art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., prima instanţă apreciind că nu a fost dovedită obţinerea folosului patrimonial în interes propriu sau pentru altul, cu ocazia derulării relaţiei comerciale cu S.C. B. S.R.L. (55 acte materiale) şi cu S.C. C. S.R.L. (31 acte materiale).

În sarcina inculpatei A. s-a reţinut, în esenţă, că:

- în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2011-2014, a decis achiziţionarea de produse de întreţinere/consumabile de la societatea administrată de fiul său D. - sens în care, pe de o parte a achiziţionat pe bază de facturi asemenea produse de la S.C. E. S.R.L. iar pe de altă parte a semnat în calitate de responsabil de contract, convenţia nr. 206/10.01.2012 încheiată cu această societate, îndeplinind actele necesare pentru decontarea a 58 de facturi emise în perioada 2011-2014 în valoare totală de 282.451,09 RON, sens în care a înaintat facturile funcţionarului din cadrul Serviciului Administrare Buget şi a semnat documentele întocmite pentru decontarea acestora, obţinând astfel un folos patrimonial pentru sine şi respectiv fiul său (59 acte materiale);

- în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a efectuat demersuri în vederea achiziţionării de servicii de la societatea administrată de fiul său D. - sens în care, pe de o parte a semnat în calitate de responsabil de contract, convenţia nr. 13197/01.11.2011 încheiată cu S.C. F. S.R.L., şi pe de altă parte a îndeplinit actele necesare pentru decontarea a 14 facturi emise de această societate în perioada 30.11.2011 - 27.11.2012, în valoare totală de 74.869,76 RON, sens în care a certificat prestarea serviciilor, a înaintat facturile funcţionarului din cadrul Serviciului Administrare Buget şi a semnat, la rubrica - Compartiment de specialitate, documentele întocmite pentru decontarea acestora, obţinând astfel un folos patrimonial pentru fiul, şi respectiv soţul său, (15 acte materiale);

- în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a îndeplinit actele necesare pentru decontarea a 16 facturi emise în perioada 21.12.2012 - 26.03.2014 de S.C. F. S.R.L. (deţinută de D. şi G.) în valoare totală de 109.211,86 RON, sens în care a certificat prestarea serviciilor, a înaintat facturile funcţionarului din cadrul Serviciului Administrare Buget şi a semnat, la rubrica - Compartiment de specialitate, documentele întocmite pentru decontarea acestora, obţinând astfel un folos patrimonial pentru sine, fiul şi respectiv nora sa (16 acte materiale);

- în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2012 - 2014, cu ocazia derulării relaţiilor comerciale cu S.C. B. S.R.L. a folosit 58 de facturi fiscale emise de furnizor făcând demersuri pentru decontarea acestora, cunoscând că erau întocmite în fals (58 acte materiale).

Infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei A. au fost comise înainte ca aceasta să fie condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, fiind astfel incidente prevederile art. 38 alin. (1) C. pen. privind concursul real de infracţiuni.

Referitor la acuzaţiile aduse inculpatei constând în:

- îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu prin încălcarea dispoziţiilor art. 19 şi art. 17 raportat la art. 2 alin. (2) lit. b), d), f) din O.U.G 34/2006, coroborat cu art. 2 din H.G 925/2000 cu ocazia derulării procedurilor de achiziţie publică- achiziţii directe cu S.C. B. S.R.L., în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, încheind în perioada 2012-2015 cinci contracte având ca obiect achiziţionarea de către instituţia publică a unor servicii de reparaţii şi întreţinere auto, proceduri derulate în mod formal cu sprijinul inculpatului H., cu scopul de a favoriza societatea contractantă, fără respectarea instrucţiunilor de achiziţie, cauzând astfel o vătămare a intereselor altor operatori economici care puteau participa la atribuirea contractelor, dar şi o vătămare a intereselor Consiliului Judeţean Sibiu, care nu a beneficiat de o procedură transparentă şi concurenţială, iar pe de altă parte, cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 119/1999 şi ale art. 54 alin. (5) din Legea nr. 273/2006, în lipsa unor documente justificative şi prin menţionarea de date nereale privind tranzacţiile comerciale efectuate a făcut demersuri pentru decontarea a 55 facturi fiscale emise de furnizor, cunoscând că erau întocmite în fals, fapte în urma cărora atât ea cât şi alte persoane apropiate şi furnizorul au obţinut foloase patrimoniale necuvenite, corelativ cu crearea unui prejudiciu bugetului autorităţii contractante în valoare totală de 180.793,4 RON;

- în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin încălcarea dispoziţiilor art. 19 şi art. 17 raportat la art. 2 alin. (2) lit. b), d), f) din O.U.G 34/2006, coroborat cu art. 2 din H.G 925/2006, cu ocazia derulării procedurilor de achiziţie publică - achiziţii directe cu S.C. Construim Evenimente S.R.L., încheind în anul 2013 un contract şi un act adiţional la acesta având ca obiect achiziţionarea de către instituţia publică a unor servicii de monitorizare foto/video, proceduri derulate în mod formal cu sprijinul inculpatului I., cu scopul de a favoriza societatea contractantă, cauzând astfel o vătămare a intereselor altor operatori economici care puteau participa la atribuirea contractelor, dar şi o vătămare a intereselor Consiliului Judeţean Sibiu, care nu a beneficiat de o procedură transparentă şi concurenţială, iar pe de altă parte, cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 119/1999 şi ale art. 54 alin. (5) din Legea nr. 273/2006, în lipsa unor documente justificative, a făcut demersuri pentru decontarea a 13 facturi fiscale emise de furnizor, în lipsa documentelor justificative privind prestarea serviciilor şi fără ca toate materialele rezultate să fie predate instituţiei publice, fapte în urma cărora furnizorul a obţinut foloase patrimoniale necuvenite, corelativ cu crearea unui prejudiciu bugetului autorităţii contractante în valoare totală de 196.975 RON;

- în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin încălcarea dispoziţiilor art. 19 şi art. 17 raportat la art. 2 alin. (2) lit. b), d), f) din O.U.G 34/2006, coroborat cu art. 2 din H.G 925/2000 cu ocazia derulării procedurilor de achiziţie publică - achiziţii directe cu S.C. C. S.R.L., fără respectarea instrucţiunilor, achiziţionând în perioada 2014 - 2016 materiale de întreţinere/consumabile la suprapreţ (cu un adaos comercial în medie, de aproximativ 240,56%), cunoscând faptul că aceste produse sunt supraevaluate, cauzându-se astfel un prejudiciu Consiliului Judeţean Sibiu în valoare de 109.528,95 RON, care constituie corelativ folos necuvenit pentru agentul economic, fapte pentru care inculpata a fost achitată, în legătură cu achiziţiile directe efectuate de instituţia publică cu S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L şi cu S.C. Construim Evenimente S.R.L., ca temei al achitării, s-a constatat că inculpata A., în calitate de şef Serviciu Administrativ a respectat prevederile legislaţiei primare - art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 privind procedura achiziţiei directe, care nu presupune un concurs de oferte, prin urmare chiar dacă se poate vorbi de o achiziţie de materiale de întreţinere/consumabile cu un adaos ridicat, nu a fost dovedit folosul necuvenit obţinut de funcţionarul public pentru sine şi nici pentru altul, în condiţiile în care legislaţia primară aplicabilă nu a fost încălcată.

II. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel DNA Serviciul Teritorial Alba Iulia, partea civilă Consiliul Judeţean Sibiu, inculpata A. şi inculpatul H..

Prin decizia penală nr. 230/31.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. x/2017 au fost admise apelurile declarate de DNA Serviciul Teritorial Alba Iulia, partea civilă Consiliul Judeţean Sibiu, inculpata A. şi inculpatul H. împotriva sentinţei penale nr. 71/7.08.2020 a Tribunalului Sibiu.

Cu privire la inculpata A. s-au decis următoarele:

- prin încheierea instanţei de apel din 10 noiembrie 2021 s-a dispus, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută prin sentinţa apelată în sarcina inculpatei A., din infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (106 acte materiale) în 3(trei) infracţiuni de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (60 acte materiale) - în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. B. S.R.L.;

- abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (15 acte materiale) - în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. Construim Evenimente S.R.L.;

- abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (31 acte materiale) - în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. C. S.R.L..

A fost desfiinţată sentinţa atacată cu privire la:

- încadrarea juridică a infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatei A.;

- soluţiile de achitare a inculpatei A. cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. B. S.R.L. (60 acte materiale) şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (31 acte materiale) - în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. C. S.R.L.;

- temeiul soluţiei de achitare a inculpaţilor A. şi I. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., şi respectiv pentru complicitate la această infracţiune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. Construim Evenimente S.R.L. (15 acte materiale)

- soluţia de condamnare a inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev.de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. B. S.R.L.;

- pedeapsa complementară aplicată inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 301 C. pen. constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 3 ani şi pedeapsa complementară identică aplicată pe lângă pedeapsa rezultantă;

- soluţia pe latură civilă aferentă soluţiei de condamnare a inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 301 C. pen.;

- lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile exercitată de partea civilă Consiliul Judeţean Sibiu faţă de inculpaţii A. şi H. pentru infracţiunile de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu privind relaţiile dintre Consiliul Judeţean Sibiu şi S.C. B. S.R.L.. şi faţă de inculpata A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu privind relaţia dintre Consiliul Judeţean Sibiu şi S.C. C. S.R.L.;

- lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile exercitată de partea civilă Consiliul Judeţean Sibiu faţă de inculpaţii A. în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu în contextul relaţiilor comerciale cu S.C. Construim Evenimente S.R.L..

Procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatei A. ca urmare a contopirii pedepselor de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane în formă continuată (90 de acte materiale) prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 C. pen. şi de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată (45 de acte materiale) prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen..şi a art. 5 C. pen..şi au fost repuse aceste pedepse în individualitatea lor.

Inculpata A. a fost condamnată la:

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (50 acte materiale, din care 5 contracte de achiziţie publică plus 45 facturi) - în contextul derulării relaţiilor comerciale cu B. S.R.L..

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (31 acte materiale) - în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. C. S.R.L..

- a fost menţinută condamnarea inculpatei la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unei persoane prev. de art. 301 C. pen., precum şi pedepsele accesorii şi complementare aplicate pe lângă această pedeapsă şi a înlăturat pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani, aplicată pe lângă pedeapsa stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 301 C. pen., precum şi pedeapsa complementară cu acelaşi conţinut aplicată inculpatei pe lângă pedeapsa rezultantă.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b). C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit cele 3 pedepse de câte 3 ani închisoare stabilite în sarcina inculpatei A., urmând ca aceasta să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită la 5 ani închisoare.

În baza art. 45 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată (45 de acte materiale, în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. B. SRL) prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată (13 acte materiale, în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. B. SRL) prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (10 acte materiale, în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. B. SRL) prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) tezele I şi II C. proc. pen. inculpata a fost achitată A. pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (15 acte materiale), în contextul relaţiilor cu S.C. Construim Evenimente S.R.L..

III. Împotriva deciziei penale nr. 230 din data de 31.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2017 a formulat contestaţie în anulare persoana condamnată A..

Prin decizia penală nr. 248 din data de 23 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală în dosarul nr. x/2022 în baza art. 432 C. proc. pen. raportat la art. 426 lit. b) C. proc. pen.. a fost admisă contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 230 din data de 31.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2017.

A fost desfiinţată decizia penală nr. 230 din data de 31.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi procedând la judecarea apelului declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 71/2020 a Tribunalului Sibiu:

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale anterior arătată, care a fost desfiinţată doar sub aspectul soluţiei de condamnare a acesteia pentru comiterea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane în formă continuată (90 de acte materiale) prevăzută de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 C. pen.

Procedând la o nouă judecată a cauzei:

1. S-a repus pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatei A. în elementele ei componente, de:

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (31 acte materiale) - în contextul derulării relaţiilor comerciale cu S.C. C. S.R.L..

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de folosirea a funcţiei pentru favorizarea unei persoane prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (90 de acte materiale) şi a art. 5 C. pen.

S-au repus pedepsele complementare a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, respectiv pedepsele accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. în elementele lor componente.

2. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea a funcţiei pentru favorizarea unei persoane prevăzută de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen..(90 acte materiale).

3. În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite cele 2 pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. în cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă de 3 ani închisoare), inculpata A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

4. S-a dedus din pedeapsa de 4 ani închisoare durata reţinerii şi a arestului la domiciliu începând cu 02.08.2016 până la 30.11.2016 inclusiv, precum şi perioada executată în baza MEPÎ nr. 139/31.03.2022 emis de Tribunalul Sibiu, începând cu 01.04.2022 la zi.

5. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 139/31.03.2022 emis de Tribunalul Sibiu şi emiterea unui nou mandat, potrivit prezentei decizii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în prezenta procedură au rămas în sarcina statului.

IV. Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 28 martie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal a inculpatei A..

S-a apreciat că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - întrucât în mod greşit Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen. faţă de inculpata A. pentru comiterea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane în formă continuată (90 de acte materiale) prevăzută de art. 301 C. pen.

S-a considerat că instanţa a procedat în mod greşit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripţiei răspunderii penale Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii cu efecte contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.

În consecinţă, a susţinut că pentru respectarea acestui principiu, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, care înlătură noţiunea de instituţie autonomă a prescripţiei din interpretarea globală a legii penale mai favorabile.

În acest sens au fost avute în vedere următoarele argumente:

Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracţiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile nr. 511/2013 şi 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripţie, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerinţele echităţii substanţiale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului distinge, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privitoare la principiul neretroactivităţii legii penale mai favorabile, între normele privind prescripţia şi cele care definesc infracţiunile şi pedepsele care le sancţionează. Dacă în discuţie nu este reapariţia posibilităţii de a sancţiona fapte cu privire la care termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit, neaplicarea celei mai favorabile interpretări a legii privitoare la prescripţie nu pune probleme din perspectiva art. 7 din Convenţie (decizia din data de 22 septembrie 2015 din cauza Borcea c. României, par. 64-67).

Curtea Europeană de Justiţie consideră că neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripţie poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind fraude grave aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. În acest caz, instanţa internă trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripţiei speciale, cu excepţia cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii. Faptul că legiuitorul naţional prelungeşte un termen de prescripţie cu aplicare imediată, inclusiv unor fapte imputate care nu sunt încă prescrise, nu aduce, în principiu, atingere principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor - deciziile din cauzele C-105/14 (Taricco I) şi C-42/17(Taricco II).

Deşi prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept material, instituţia întreruperii termenului de prescripţie este o instituţie preponderent de drept procedural. Ea reprezintă în esenţă unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt rezultă inclusiv din aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67) Curtea Constituţională tratează în mod distinct cele două instituţii. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

Aşadar, prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a decis că noua reglementare nu este constituţională pentru ca este lipsită de previzibilitate şi contrară principiului legalităţii incriminării pentru că suspectul şi inculpatul nu pot cunoaşte că a fost întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale1.

În considerente s-a arătat că reglementarea din vechiul C. pen. satisfăcea toate exigenţele de constituţionalitate. Ulterior Deciziei nr. 297/2018, textul prevedea în continuare posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., a clarificat gradual regulile răspunderii penale, a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea art. 155 C. pen. şi s-a uniformizat în sensul că întreruperea cursului prescripţiei se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Prin Decizia nr. 358/2022, Curtea Constituţională a declarat întreg alin. (1) al art. 155 C. pen. neconstituţional încă o dată considerând că este imprevizibil întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei au fost stabilite de practica judiciară şi nu de legiuitor. De asemenea, în pofida practicii judiciare constante în sens contrar, Curtea Constituţională a arătat, în considerentele hotărârii, că între 2018 şi 2022 în legislaţie nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei.

Înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul că termenul de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedura în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018 şi conform interpretării constante şi unanime date de instanţa supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării Deciziei nr. 297/2018, până la pronunţarea Deciziei nr. 358/2022).

Conform art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţia României:

"1. Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. (...)

4. Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

Consecinţele Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

a. Riscul sistemic de impunitate. Înlăturarea termenului special de prescripţie, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional şi nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, ci a tuturor infracţiunilor cu excepţia celor imprescriptibile.

Procedurile penale referitoare la infracţiunile asimilate celor de corupţie ce aduc atingere intereselor Uniunii Europene, implică anchete complexe şi greoaie, mai ales datorită faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulţi ani de la data săvârşirii unor asemenea fapte.

Durata procedurii în faţa tuturor instanţelor este de aşa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepţional, ci regula.

Faţă de aspectele menţionate, a apreciat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalentă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpaţilor şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză. Astfel, inculpata a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2015 din 7.07.2017 al D.N.A - Serviciul Teritorial Alba, anterior pronunţării şi publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018; anterior, urmărirea penală s-a desfăşurat în continuare prin ordonanţa nr. 178/P/2015 din data de 28.07.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv la data de 02.08.2016 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor continuate care fac obiectul cauzei, măsuri despre care aceasta a fost informată astfel cum rezultă din procesele-verbale de la dosar.

Prin urmare, fiind deja întrerupt cursul prescripţiei anterior pronunţării şi publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018 a apreciat că nu mai este incidenţă situaţia de vid legislativ stabilita prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 35 8/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 565/09.06.2022 în considerente la paragraf 73:

"pe perioada cuprinsă între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018 şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ 09.06.2022 care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea prescripţiei răspunderii penale".

Practica judiciară s-a mai confruntat cu probleme de interpretare în materia prescripţiei răspunderii penale la momentul intrării în vigoare, după 01.02.2014, a noilor Coduri penal şi de procedură penală, care a fost corectată de Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 372 din 20.05.2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din C. pen. publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 372 din 20 mai 2014 prin încetarea valenţelor neconstituţionale conferite art. 5 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 2/2014.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, având de dezlegat problema de drept vizând aplicarea legii penale mai favorabile în cazul prescripţiei răspunderii penale, respectiv dacă prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, a statuat că " în aplicarea art. 5 din C. pen., [...] prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei." în motivarea deciziei se arăta ca "determinarea instituţiilor care pot funcţiona autonom este o preocupare importantă în practica judiciară penală actuală datorită necesităţii de a stabili modul de aplicare a legii penale mai favorabile", precum şi că "instituţiile autonome sunt instituţiile al căror mecanism de aplicare funcţionează separat de încadrare şi/sau pedeapsă şi ale căror condiţii de existenţă sunt diferite de faptul juridic faţă de care sunt apreciate caftind autonome". Se mai statua că "având în vedere că efectele instituţiilor autonome nu sunt generate de acelaşi tip de fapt juridic, instituţiile enumerate mai sus sunt autonome şi între ele, nu doar faţă de incriminare şi sancţiune". (Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014).

Curtea Constituţională a statuat că, în ceea ce priveşte determinarea concretă a legii penale mai favorabile:

"aceasta vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art, 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze" (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).

Totodată s-a formulat şi o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării cu titlu preliminar asupra interpretării dispoziţiilor art. 325 alin. (1) TFUE, Deciziei nr. 2006/928 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în temeiul art. 267 TFUE.

S-a arătat că necesitatea interpretării dreptului Uniunii Europene rezultă din imposibilitatea de a asigura respectarea obiectivelor de referinţă pe care România s-a obligat să le atingă în contextul aplicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în modalitatea impusă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, fapt care ar conduce la crearea unui risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale, inclusiv în cele de corupţie şi asimilate celor de corupţie.

S-a mai arătat că, în Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C: 1964:66, p. 1158-1160), Curtea a stabilit principiul supremaţiei dreptului comunitar, înţeles în sensul că se consacră prevalenţa acestui drept asupra dreptului statelor membre. În această privinţă, Curtea a constatat că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menţionate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură-unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept naţional, indiferent de natura acestora, altfel existând riscul ca acest drept să îşi piardă caracterul comunitar şi ca fundamentul juridic al Comunităţii înseşi să fie pus în discuţie.

Or, în acest context faptic şi normativ, este evident că se impune a cunoaşte dacă o eventuală neaplicare a Deciziei nr. 358/2022 ar fi conformă dreptului comunitar, mai ales că prin răspunsul formulat la întrebarea nr. 4 în cauza J., CJUE a arătat că "principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale naţionale şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul săvârşirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alin. (1) TFUE sau Deciziei 2006/928".

Având în vedere atât jurisprudenţa CJUE (cauzele Tarico I şi II şi J. la care am făcut referire mai devreme), dar şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022, a apreciat că se impune sesizarea CJUE cu următoarele întrebări preliminare:

(1) Art. 325 TFUE, Decizia 2006/928 şi art. 49 alin. (1) teza a III-a CFR (principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile) trebuie interpretate în sensul că nu se opun lăsării neaplicate a unei reguli naţionale (decizia Curţii Constituţionale a României şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 67/25.10.2022) cu caracter retroactiv privind inexistenţa cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei, dacă aplicarea acestei reguli este de natură să conducă la un risc sistemic de impunitate în cazuri de corupţie sau asimilate celor de corupţie? În acelaşi domeniu şi în aceleaşi condiţii ar trebui lămurit dacă aplicarea regulii prevăzute de art. 49 alin. (1) teza ultimă din CFR poate să rezulte din decizia unei jurisdicţii constituţionale şi nu din voinţa legiuitorului.

(2) Art. 325 TFUE, Decizia nr. 2006/928 şi art. 49 alin. (1) teza a III-a CFR (principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile) trebuie interpretate în sensul că nu se opun lăsării neaplicate a unei reguli retroactive privind inexistenţa cazurilor de întrerupere a cursului de prescripţie, dacă această regulă rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Hpp nr. 67/25.10.2022 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a interpretat Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022 şi nu din voinţa legiuitorului şi dacă aplicarea acestei reguli este de natură să conducă la un risc sistemic de impunitate în cazuri de corupţie sau asimilate celor de corupţie? În acelaşi domeniu şi în aceleaşi condiţii ar trebui de asemenea lămurit dacă aplicarea regulii prevăzute de art. 49 alin. (1) teza ultimă din CFR poate rezulta din interpretarea conţinutului unei norme de către jurisdicţia constituţională contrar interpretării date până în acel moment de către, instanţa supremă, interpretare care era la rândul ei conformă cu jurisprudenţa anterioară a jurisdicţiei constituţionale.

(3) Art. 325 TFUE, Decizia nr. 2006/928 şi art. 49 alin. (1) teza a IlI-a CFR (principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile) trebuie interpretate în sensul că nu se opun lăsării neaplicate a unei reguli retroactive privind inexistenţa cazurilor de întrerupere a cursului de prescripţie dacă această regulă rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale contrară jurisprudenţei constante a instanţei supreme (care interpreta legea în sensul existenţei cazurilor de întrerupere şi în conformitate cu o jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale nr. 297/2018) dacă aplicarea acestei reguli este de natură să conducă la un risc sistemic de impunitate în cazuri de corupţie sau asimilate celor de corupţie?

(4) Art. 325 TFUE şi Decizia nr. 2006/928 trebuie interpretate că se opun unei practici naţionale rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României şi a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a interpretat decizia Curţii Constituţionale a României potrivit căreia curgerea termenelor generale de prescripţie nu poate fi întreruptă (cu consecinţa creării unui risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, de corupţie sau fraudă cu TVA), în condiţiile în care împlinirea termenului general de prescripţie este ea însăşi rezultatul nerespectării art. 325 TFUE şi a Deciziei 2006/928 astfel cum au fost interpretate prin decizia Marii Camere din 21 decembrie 2021 (C 357/2019, J.)?

Faţă de cele de mai sus, în măsura în care se va aprecia că nu este aplicabilă doctrina actului clar s-a solicitat sesizarea C.J.U.E. pentru a răspunde la cele patru întrebări preliminare arătate.

Având în vedere faptul că infracţiunile incriminate de dispoziţiile art. 301 C. pen. ce fac obiectul cauzei sunt săvârşite în perioada 2011-2014, în eventualitatea admiterii solicitării de trimitere a întrebărilor preliminare la C.J.U.E., instanţa nu se va mai putea pronunţa până la soluţionarea acestei sesizări.

Astfel că, pentru evitarea continuării curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale, parchetul a apreciat că se impune suspendarea cauzei, în baza art. 413 alin. (1) pct. l ind. l din C. proc. civ., până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

V. Prin încheierea din 14.06.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022 a fost admisă în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 248 din data de 23 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

VI. Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba-Iulia prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 14.06.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, având ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel.

Instanţa supremă, fiind învestită cu judecarea recursului în casaţie, verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Efectuând acest control, instanţa de recurs în casaţie porneşte de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel.

Motivul de casare invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba-Iulia s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).

Din perspectiva acestui caz de casare, devin incidente două ipoteze distincte şi anume: fie soluţia de încetare nu trebuia dispusă, întrucât temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen. nu a existat, fie soluţia de încetare a procesului penal se întemeiază pe un alt temei decât cel reţinut.

În speţă, situându-se în prima dintre cele două ipoteze anterior menţionate, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa care a rejudecat apelul inculpatei A., ulterior admiterii contestaţiei în anulare, şi invocat de Ministerul Public este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatei A., subsecvent adoptării de către Curtea Constituţională a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul situaţiei de fapt, în ceea ce priveşte infracţiunea folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane în formă continuată (90 de acte materiale) prevăzută de art. 301 C. pen., Înalta Curte reţine că acuzaţiile aduse inculpatei A. au constat în aceea că:

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că data de început a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale este dictată de data săvârşirii faptelor, apreciată în raport cu momentul comiterii ultimului act material ce întregeşte conţinutul infracţiunii continuate (14.05.2014), iar, în absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul general de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit.

În continuare, Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:

"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).

Curtea Constituţională a reţinut în paragraful 76 că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate."

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen. (Decizia nr. 67/2022), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei hotărâri s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022.

Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Având în vedere considerentele deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind exclusiv dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Astfel, în speţă, Înalta Curte observă că instanţa de apel (subsecvent admiterii contestaţiei în anulare) a valorificat în acest cadru procesual prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, reţinând şi faptul că această chestiune nu a fost anterior examinată.

Modalitatea de interpretare şi aplicare în apel a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă evocată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunea dedusă judecăţii, folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane prevăzută de art. 301 C. pen. ale cărei limite de pedeapsă sunt de la 1 la 5 ani este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi a început să curgă de la data săvârşirii ultimei acţiuni din cadrul infracţiunii continuate, respectiv 14.05.2014

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost apreciată în final de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul de general de prescripţie era împlinit la data pronunţării hotărârii instanţei de apel, 31.03.2022.

În consecinţă, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă faţă de inculpată prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

În ceea ce priveşte solicitarea Ministerului Public, în sensul ca la soluţionarea recursului în casaţie să fie avută în vedere Hotărârea C-107/24.07.2023 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră), Înalta Curte constată că aceasta nu este incidentă în cauza de faţă, domeniul de aplicare al acesteia fiind distinct. Astfel, dacă hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, invocată de parchet, are în vedere protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene prin raportare la frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii - fraudă gravă în domeniul TVA-ului, în cauza de faţă inculpata a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva deciziei penale nr. 248 din data de 23 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba-Iulia vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi H., I., K. şi L., în cuantum de câte 680 RON, precum şi onorariul parţial cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată A., în cuantum de 170 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva deciziei penale nr. 248 din data de 23 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba-Iulia rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi H., I., K. şi L., în cuantum de câte 680 RON, precum şi onorariul parţial cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată A., în cuantum de 170 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2023.

GGC - MM

High Court of Cassation and Justice

scj