Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de recurentul A., reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 376 din data de 03 martie 2023, pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 396 alin. (4) din C. proc. pen. în referire la art. 335 alin. (2) din C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În temeiul art. 83 din C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite inculpatului A. pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani stabilit în condiţiile art. 84 alin. (1) din C. pen. şi calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 83 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
Împotriva Sentinţei penale nr. 376 din data de 03 martie 2023, pronunţate de Judecătoria Galaţi au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi inculpatul A..
Prin Decizia penală nr. 886/A din 20 iulie 2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, a desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 376/03.03.2023 a Judecătoriei Galaţi, înlăturând dispoziţiile privind amânarea aplicării pedepsei faţă de inculpatul A. şi, în rejudecare:
A condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 91, 92 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecta următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de utilitate publică, administrare şi gospodărire locală Brăila sau la Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de utilitate publică B..
Conform art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor sus-menţionate, ori în cazul comiterii de noi infracţiuni, se va revoca suspendarea şi se va dispune executarea pedepsei, potrivit art. 96 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A respins, ca fiind nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 376/03.03.2023 a Judecătoriei Galaţi.
Împotriva Deciziei penale nr. 866/A din data de 20.07.2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie la data de 21.08.2023 inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul a arătat că motivarea instanţei de fond este greşită întrucât obligaţia de a înmâna permisul de conducere şi a nu mai conduce pe drumurile publice îi incumba inculpatului la data rămânerii definitive a hotărârii civile prin care s-a respins plângerea contravenţională împotriva procesului-verbal de contravenţie.
Recurentul a susţinut că a aşteptat comunicarea hotărârii ca să poată formula apel, iar atunci când a fost sancţionat de poliţie avea dreptul de a conduce.
De asemenea, a apreciat că motivarea instanţei de apel este greşită întrucât nesocoteşte interpretarea legii. A apreciat că nu are relevanţă juridică modul de soluţionare a cauzei civile prin Sentinţa nr. 35 din 05.01.2021, pronunţată de Judecătoria Deva deoarece după comunicarea hotărârii avea dreptul de a formula apel, iar la momentul sancţionării sentinţa nu era definitivă.
Analizând recursul în casaţie declarat de recurentul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.
Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.
Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.
În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, în ceea ce-l priveşte pe recurentul A., constă în aceea că la data de 28.02.2021, în jurul orei 17:05, inculpatul a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe strada x din municipiul Galaţi având dreptul de a conducere autovehicul pe drumurile publice suspendat. Înalta Curte reţine că argumentele recurentului, în sensul că Sentinţa civilă nr. 35 din data de 05.01.2021 a Judecătoriei Deva pronunţată în Dosarul nr. x/2020, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenţie nr. x/22.01.2020 nu era definitivă la data săvârşirii faptei şi prin urmare acesta nu avea obligaţia de a preda permisul de conducere, nu influenţează sub nicio formă tipicitatea obiectivă a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere pentru care inculpatul A. a fost condamnat în condiţiile în care la data săvârşirii faptei, respectiv 28.02.2021, recurentul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, aspect care rezulta din Sentinţa civilă nr. 1734 din data de 30.10.2020 pronunţată de Judecătoria Deva în Dosarul nr. x/2020, având ca obiect anularea aceluiaşi Proces-verbal de contravenţie nr. x/22.01.2020, hotărâre care, la data săvârşirii faptei de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, era definitivă din data de 19.01.2021 şi începând cu această dată recurentul avea obligaţia predării permisului de conducere în vederea executării sancţiunii complementare.
În cauză, Înalta Curte reţine că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, astfel cum este incriminată de art. 335 alin. (2) din C. pen.
Astfel, potrivit art. 335 alin. (2) din C. pen. infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere constă în "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România."
Aşadar, elementul material al infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere se realizează prin acţiunea de a conduce un vehicul pe drumurile publice pentru care este obligatorie deţinerea unui permis de conducere de o persoană care nu are permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehicul, are permisul retras sau anulat sau i-a fost suspendat dreptul de a conduce ori nu are acest drept.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere şi se reţine că această infracţiune este una de pericol abstract, ceea ce semnifică faptul că însăşi prezenţa unui participant la trafic în condiţiile descrise de normă este suficientă a atrage aplicarea textului, indiferent dacă acesta a condus doar pentru o perioadă scurtă de timp sau pe o distanţă pe care o consideră neglijabilă.
Suprapunând aceste elemente peste starea de fapt reţinută de către instanţa de apel prin decizia recurată, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere corespund faptelor reţinute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, verbum regens al infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere pentru care recurentul a fost condamnat este reprezentat de acţiunea de a conduce pe drumurile publice autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x pe strada x din municipiul Galaţi în condiţiile în care dreptul acestuia de a conduce era suspendat.
Recurentul, conducând pe drumurile publice un vehicul fără permis de conducere, în condiţiile în care dreptul acestuia de a conduce era suspendat, în data de 28.02.2023, a produs o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere, respectiv pentru siguranţa participanţilor la trafic, urmare imediată ce rezultă din chiar executarea elementului material.
Legătura de cauzalitate între faptele săvârşite de recurent şi urmările socialmente periculoase rezultă ex re, din materialitatea faptelor, infracţiunea fiind de pericol abstract.
Prin urmare, Înalta Curte analizează incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent exclusiv în limitele lipsei prevederii în legea penală a faptei pentru care a fost condamnat, precum şi tipicitatea obiectivă a acesteia, reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.
Prin raportare la aceste exigenţe legale, Înalta Curte reţine că criticile recurentului, referitoare la modalitatea în care ar fi rămas definitivă hotărârea civilă prin care a fost respinsă plângerea contravenţională şi aspectele privind momentul de la care acesta a considerat că îi revine obligaţia de a preda permisul de conducere, tind la reinterpretarea probelor şi la stabilirea unei situaţii de fapt diferită de cea care a fost valorificată cu titlu definitiv de către instanţa de apel, aspect nepermis dată fiind natura juridică a recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.
Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 886/A din data de 20 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 886/A din data de 20 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2023.
GGC - NN