Deliberând asupra contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 250/PI din data de 21 octombrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 99 alin. (2) lit. c) şi g) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 162 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. pen., a refuzat executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia, Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino, în data de 22.06.2023, în Dosarul nr. x/2014, pe numele persoanei solicitate A..
În baza art. 227 din C. proc. pen. a respins propunerea de arestare de a persoanei solicitate A., formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi s-a dispus punerea în libertate a persoanei solicitate A., de sub efectele ordonanţei de reţinere din data de 20.10.2023 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2023 (dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză).
În temeiul art. 32 alin. (2) din Legea nr. 76/2023 a dispus Biroului naţional SIRENE întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza unui mandat european de arestare, pe care autoritatea judiciară respectivă refuză să îl execute în temeiul art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că autorităţile judiciare din Italia, Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino, au emis în data de 22.06.2023, în Dosarul nr. x/2014, un mandat european de arestare în vederea executării unei pedepse de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi exploatarea sexuală a minorilor, pe numele persoanei solicitate A..
Din verificările efectuate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino s-a reţinut că persoana solicitată mai are de executat un rest de 3 ani închisoare din pedeapsa de 5 ani aplicată de Tribunalul din Botoşani, recunoscută de Curtea de Apel din Torino, întrucât din acea pedeapsă i s-a dedus perioada arestului preventiv efectuată în România de 7 luni şi 25 de zile, precum şi perioada 5 februarie 2014 - 11 martie 2015, când a executat pedeapsa în Italia, persoanei solicitate fiindu-i respinsă cererea de beneficiere a unui decret de graţiere, întrucât infracţiunile comise de aceasta nu intrau sub beneficiul graţierii respective.
Din conţinutul mandatului european de arestare a rezultat că faţă de persoana solicitată autorităţile judiciare din Italia au emis Ordinul de executare pentru încarcerare nr. 395/2014 SIEP emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Torino la data de 22.02.2021.
Totodată, s-a constatat că persoana solicitată a fost condamnată prin Sentinţa nr. 966/2014, nr. 10/2014 mod. 6 emisă la data de 25.02.2014 de către Curtea de Apel Torino, secţia a II-a penală, irevocabilă la data de 30.04.2014 (care a dispus recunoaşterea sentinţei emisă de Tribunalul Botoşani la data de 12.10.2006, definitivă la data de 19.03.2008).
De asemenea, din cuprinsul mandatului european de arestare, Curtea a reţinut că acesta a fost emis pentru executarea unei pedepse de 3 ani închisoare pentru comiterea a două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 678/2001- trafic de minori şi art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - trafic de persoane.
Verificând motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, Curtea a constatat că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate pronunţată de Tribunalul Botoşani - Sentinţa penală nr. 359 din data de 12.10.2006, a rămas definitivă la data de 19.03.2008, prin Decizia penală nr. 1005/19.03.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la o pedeapsă de 5 ani (fiind recunoscută prin Sentinţa nr. 966/2014, nr. 10/2014 mod. 6 emisă la data de 25.02.2014 de către Curtea de Apel Torino, secţia a II-a penală, irevocabilă la data de 30.04.2014), iar termenul de prescripţie a executării pedepsei curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare conform art. 162 alin. (2) din C. pen., neavând relevanţă sub acest aspect faptul că ulterior a fost recunoscută de către Curtea de Apel Torino.
Făcând calculul termenului de prescripţie a executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată persoanei solicitate, Curtea a apreciat că acest termen s-a împlinit raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, 19.03.2008, constatându-se că până la data soluţionării prezentei cauze a trecut un termen mai mare de 15 ani (15 ani şi aproximativ 7 luni), textul de lege citat menţionând că termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 5 ani plus pedeapsa aplicată care echivalează cu 10 ani, dar nu mai mult de 15 ani.
Curtea a constatat că potrivit art. 99 lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.
Deşi este un motiv facultativ de refuz de executare a mandatului european de arestare, raportat la situaţia concretă, în ceea ce priveşte persoana solicitată, Curtea a constatat că în cazul în care cauza ar fi fost de competenţa autorităţilor române nu mai exista posibilitatea punerii în executare a hotărârii de condamnare, iar faptul că autorităţile judiciare din Italia nu au depus diligenţe pentru punerea în executare a restului de pedeapsă de 3 ani închisoare, în condiţiile în care nu sunt dovezi că persoana solicitată s-ar fi sustras de la executarea pedepsei nu se datorează culpei persoanei solicitate care în prezent şi-a constituit o familie organizată, domiciliind pe raza comunei Săcălaz, jud. Timiş.
Curtea a constatat că persoana solicitată nu a formulat o cerere de recunoaştere a hotărârii privind executarea restului de pedeapsă de 3 ani închisoare pentru ca acest rest de pedeapsă să fie executat pe teritoriul României, considerând că a executat pedeapsa în întregime, fiind la dispoziţia autorităţilor judiciare din Italia care aveau posibilitatea încarcerării în timp util a persoanei solicitate înainte ca prescripţia executării pedepsei să fi intervenit conform legii române.
În ceea ce priveşte propunerea de arestare, Curtea a constatat că aceasta este nefondată raportat la motivul refuzului de executare a mandatului european de arestare, neexistând niciun temei pentru luarea măsurii arestării în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Parchetul, prin motivele de contestaţie, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi în rejudecare admiterea sesizării formulate de parchet, executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia, arestarea persoanei solicitate pentru o perioadă de 30 de zile în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare şi predarea sa către autorităţile judiciare din Italia. S-a menţionat că hotărârea atacată este nelegală sub aspectul constatării intervenirii prescripţiei executării pedepsei, în condiţiile în care existau mai multe cauze ce nu au fost luate în considerare şi analizate. O primă cauză s-a apreciat că ar fi data emiterii mandatului european de arestare de autorităţile române pentru punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată persoanei solicitate. O a doua cauză s-a apreciat a fi data de început a executării pedepsei, în cursul anului 2014, odată cu recunoaşterea la data de 25.02.2014, irevocabil la data de 30.04.2014, de Curtea de Apel Torino, secţia a II-a penală, a Sentinţei nr. 359 din data de 12.10.2006 a Tribunalului Botoşani, în condiţiile în care, din actele dosarului rezultă că persoana solicitată a executat în perioada 05.02 - 11.03.2015, pe teritoriul Italiei, o parte din pedeapsa de 5 ani închisoare recunoscută de autorităţile judiciare italiene. O a treia cauză s-a apreciat a fi data sustragerii de la executare după începerea executării în condiţiile în care cererea de graţiere nu a fost finalizată, persoana solicitată părăsind teritoriul Italiei, cererea sa de acordare a graţierii fiind respinsă în cursul anului 2021, emiţându-se ordin de încarcerare la data de 22.02.2021, ulterior la data de 22.06.2023 fiind emis mandatul european de arestare.
Parchetul a apreciat că termenul maxim de 15 ani prevăzut de art. 162 alin. (1) lit. b) din C. pen. nu reprezintă un termen maxim în sensul de prescripţie specială, care s-ar împlini oricâte întreruperi ar interveni, în condiţiile în care C. pen. nu conţine vreo referire la instituţia prescripţiei speciale în materia executării pedepsei. Având în vedere incidenţa cauzelor de întrerupere a cursului prescripţiei executării, fiecare având ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie de câte 10 ani, parchetul a considerat că în speţă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei şi nu este incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, parchetul a susţinut că hotărârea atacată este neîntemeiată sub aspectul reţinerii motivului opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în condiţiile în care persoana solicitată a uzat de facilităţile oferite de prevederile legale în materia cooperării internaţionale, solicitând recunoaşterea de autorităţile judiciare din Italia a hotărârii de condamnare pronunţată de instanţele române, durata procedurii fiind influenţată în opinia parchetului de comportamentul persoanei solicitate care prima dată s-a sustras de la executarea pedepsei pe teritoriul României, a doua oară sustrăgându-se de la executarea pedepsei pe teritoriul Italiei. S-a arătat că nu există acest motiv de refuz şi din punct de vedere al faptului că persoana solicitată contestă restul de 3 ani închisoare, apreciind că a fost graţiată, deşi avea cunoştinţă de procedura desfăşurată pe teritoriul Italiei cu privire la acordarea graţierii.
Prin notele scrise, transmise la dosar, persoana solicitată a arătat că persoana solicitată a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 359 din data de 12.10.2006 de Tribunalul Botoşani la o pedeapsă ce 5 ani închisoare, hotărâre ce a fost recunoscută de autorităţile judiciare din Italia prin Sentinţa nr. 966/25.03.2014, apoi prin ordonanţa din 27.05.2014 s-a procedat la punerea în executare a sentinţei de recunoaştere, stabilindu-se ca persoana solicitată să execute o pedeapsă de 1an 4 luni şi 5 zile, procedându-se la deducerea perioadei de arest preventiv de 7 luni şi 25 de zile executat în România şi o perioadă de 3 ani graţiată în baza cererii din 20.05.2014 prin care s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor Legii italiene nr. 241/31.07.2006.
Persoana solicitată a arătat că ispăşirea pedepsei începuse din data de 05.02.2014 (când a avut loc reţinerea în vederea demarării procedurii de recunoaştere), urmând ca aceasta să se finalizeze în data de 09.06.2015, s-a ordonat executarea pedepsei iar prin Legea de conversie nr. 4/2001 s-a dispus suspendarea executării ordinului de pedeapsă cu închisoarea, urmând ca ispăşirea restului de pedeapsă să aibă loc în regim alternativ, de arest la domiciliu. S-a menţionat că în data de 04.03.2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino - Oficiul Executări Penale a emis o nouă ordonanţă în Dosarul nr. x/2014, prin intermediul căreia s-a stabilit ca data finalizării pedepsei, deja fixată pentru 25.04.2015, este anticipată pentru data de 11.03.2015, dată când va trebui să înceteze ispăşirea pedepsei în măsura alternativă, iar în data de 11.03.2015 s-a procedat la încheierea unui proces-verbal de către Comisariatul Poliţiei de Stat Barriera Milano prin care s-a atestat finalizarea executării măsurii alternative a arestului la domiciliul de către A., care a fost pusă în libertate.
În continuare, persoana solicitată a arătat că după punerea în libertate nu a fost nevoită să mai ispăşească vreo parte din pedeapsa recunoscută, aceasta fiind considerată executată şi nici nu a fost informată asupra necesităţii îndeplinirii vreunei alte formalităţi referitor la cauza penală, bucurându-se de libertate totală, călătorind în România, apoi din nou în Italia, fără a exista vreo problemă cu privire la pedeapsa deja executată şi fără a primi vreo comunicare cu privire la procedurile ce se desfăşoară împotriva sa, pentru ca la data de 22.06.2023 să se emită prezentul mandat european de arestare cu privire la executarea pedepsei stabilite de Tribunalul Botoşani, recunoscută de Curtea de Apel Torino, considerându-se că nu s-ar fi executat pedeapsa la data de 11.03.2015, ci că ar fi rămas un rest de 3 ani de executat. Persoana solicitată a considerat că autorităţile din Italia erau obligate să o informeze asupra demarării procedurii împotriva deciziei iniţiale privind deducerea perioadei de 3 ani din pedeapsa totală, conform Legii italiene nr. 241/2006, astfel încât aceasta să cunoască şi să aibă în vedere posibilitatea ca la finalul unei astfel de proceduri, va trebui să execute restul de pedeapsă de 3 ani.
Cu privire la contestaţia parchetului, s-a arătat că este nefondată, deoarece introducerea în sistemul informatic Schengen a unei semnalări referitoare la existenţa unui mandat european de arestare nu influenţează cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei, sentinţa de condamnare la pedeapsa închisorii de 5 ani rămânând definitivă la data de 19.03.2008, iar calculând termenul de prescripţie a executării pedepsei de 10 ani ar rezulta că acesta s-a împlinit la data de 19.03.2018, iar mandatul european de arestare este emis la data de 22.06.2023, după 5 ani de la împlinirea termenul de prescripţie a executării pedepsei care nu a suferit nici un fel de întreruperi după cum reiese din actele dosarului.
Persoana solicitată a menţionat şi faptul că nu s-a sustras vreo clipă de la executarea pedepsei, din moment ce s-a aflat în permanenţă pe teritoriul Italiei, cu forme legale, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, fiind înregistrată în sistemele informatice al autorităţilor, iar de la momentul încheierii procesului-verbal de atesta punerea sa în libertate a avut convingerea că totul este în regulă.
În ceea ce priveşte refuzul de executare a mandatului european de arestare, s-a susţinut că în cauză ar fi incidente cazurile de refuz prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c), e), g) şi i) din Legea nr. 302/2004 republicată, precizându-se că persoana solicitată se află în România, alături de familie, este cetăţean român şi declară că refuză să execute pedeapsa în statul emitent al mandatului, că mandatul se referă la fapte comise pe teritoriul României, că termenul de prescripţie a executării pedepsei s-a împlinit conform legii române, iar persoana solicitată nu a fost prezentă personal la reluarea procedurii ce a avut loc în Italia după atâţia ani, finalizată cu constatarea necesităţii executării restului de pedeapsă de 3 ani.
Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:
"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:
"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.
Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, autorităţile judiciare din Italia au emis pe numele persoanei solicitate A. un mandat european de arestare ce are la bază Sentinţa penală nr. 359 din data de 12.10.2006 a Tribunalului Botoşani prin care aceasta a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi exploatarea sexuală a minorilor, sentinţă recunoscută de autorităţile judiciare din Italia, respectiv Curtea de Apel din Torino.
Se constată că din această pedeapsă persoanei solicitate i s-a dedus perioada arestului preventiv efectuat în România în cuantum de 7 luni şi 25 de zile, precum şi perioada din 05.02.2014 - 11.03.2015, executată în Italia şi i s-a respins cererea de graţiere iniţiată, astfel că faţă de aceasta autorităţile judiciare din Italia au emis Ordinul de încarcerare nr. 395/2014 SIEP la data de 22.02.2021.
Pentru punerea în executare a ordinului de încarcerare, s-a emis mandatul european de arestare din data de 22.06.2023 în Dosarul nr. x/2014 în vederea executării restului de 3 ani închisoare din pedeapsa iniţială de 5 ani închisoare.
Fiind ascultată, în condiţiile art. 104 alin. (3), (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată a arătat că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare din Italia, invocând considerente de ordin socio-familial, în sensul că locuieşte cu familia în România, unde are doi copii minori în întreţinere şi totodată faptul că a considerat executată toată pedeapsa, în sensul că a fost în arest preventiv 7 luni şi 25 de zile în România, a executat 1 an şi 3 luni în regim de supraveghere în Italia, iar pentru restul s-a bazat pe decretul de graţiere.
Astfel, Curtea de Apel Timişoara a apreciat incident în cauză motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent."
În acelaşi timp, Curtea a constatat incident în cauză şi motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare "când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române."
Înalta Curte constată că în mod greşit prima instanţă a apreciat ca fiind incidente motivele de refuz opţional de executare a mandatului european de arestare, prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) şi g) din Legea nr. 302/2004 republicată în condiţiile în care la dosarul parchetului, conţinând Lucrarea nr. 7606/II/5/2023, se regăsesc înscrisurile în limba italiană de la filele x şi care nu a fost traduse în limba română, în cuprinsul cărora se face referire la ordonanţa din data de 22.12.2020 nr. 762/2020 a Curţii de Apel din Torino, apreciind necesar ca prima instanţă să solicite relaţii suplimentare autorităţilor judiciare din Italia referitor la aceste documente noi din care ar rezulta că iniţial ar fi fost suspendată executarea restului de pedeapsă şi urmare a ordonanţei din data de 22.12.2020 a Curţii de Apel din Torino ar fi devenit activ acest rest de pedeapsă şi la consecinţele pe care acestea le produc în raport de restul înscrisurilor din dosar din care rezultă că data finalizării pedepsei a fost anticipată pentru 11.03.2015, iar la 11.03.2015 persoana solicitată a fost pusă în libertate.
De asemenea, Înalta Curte apreciază necesar ca prima instanţă să procedeze la verificări cu privire şi la aspectele invocate de persoana solicitată.
În acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus şi în legislaţia naţională se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a-i fi oferită persoanei solicitate posibilitatea de a se apăra, respectându-i-se, astfel, drepturile procesuale şi dându-i acesteia posibilitatea de acces la o cale de atac efectivă, în contextul unor condamnări date României de Curtea Europeană pentru violarea art. 6 parag. 1 şi 3 din Convenţie, instanţa având obligaţia de a se asigura ca drepturile garantate de Convenţie "să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii".
Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 250/PI din data de 21.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.
Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, în cuantum de 275 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 250/PI din data de 21.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.
Desfiinţează sentinţa penală atacată.
Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, în cuantum de 275 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2023.
GGC - NN