Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 187/PI din 08 august 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Italia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.
În baza art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 04 iunie 2022, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, în Dosarul nr. x/2021 SIEP, nr. x/2020 RG, având la bază mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2021, emis în baza Sentinţei penale nr. 1516/2020 pronunţată de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020, pe numele persoanei solicitate A. şi s-a dispus predarea acesteia către organele judiciare din Italia, în vederea executării unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, plus 1500 de euro amendă, pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de participaţie la tăinuire de autovehicule şi participaţie la furt calificat.
În baza art. 104 alin. (7), (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus luarea arestării preventive faţă de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08 august 2023 până la data de 06 septembrie 2023 inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 07.08.2023, ora 17:25, până la data de 08.08.2023, ora 17:25, în baza ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că mandatul european cuprinde informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. a), b) şi f) din Legea nr. 302/2004, dar şi cele prevăzute de lit. c) al aceluiaşi text de lege, fiind indicată decizia internă în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare - Sentinţa penală nr. 1516/2020 emisă de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020, iar infracţiunile care fac obiectul mandatului de executare a pedepsei, dar şi al mandatului european de arestare sunt descrise, în detaliu, atât sub aspectul circumstanţelor (de loc, timp, grad de participare al persoanei solicitate şi faza de desfăşurare a infracţiunilor), cât şi sub aspectul naturii şi încadrării juridice a acestora.
S-a apreciat că, astfel cum sunt descrise, aceste fapte pot întruni, potrivit legislaţiei naţionale, elementele constitutive ale infracţiunilor de tăinuire prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. şi furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen.
Totodată, s-a constatat că persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni privind identitatea, iar datele sale de identificare sunt identice cu cele din mandatul european de arestare.
În continuare, Curtea a constatat că nu este incident vreun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 [reţinând că din informaţiile existente nu reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent; infracţiunile pe care se bazează mandatele europene de arestare nu sunt acoperite de amnistie în România; persoana solicitată poate răspunde penal, prin prisma vârstei sale] sau motive facultative de refuz al executării reglementate de art. 99 alin. (2) lit. a) - i) din Legea nr. 302/2004 [este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 97 din lege; persoana solicitată nu este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul; mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea; persoana solicitată nu a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene; mandatul nu se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; mandatul european nu cuprinde infracţiuni care să fi fost comise în afara teritoriului statului emitent; organele judiciare române nu au decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare şi nici nu au pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte], nefiind incidentă nici vreo cauză de amânare a predării, conform art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1), (2) din aceeaşi lege (conform cazierului, de la fila x, persoana solicitată nu este cercetată sau condamnată, în vreun dosar penal, de către autorităţile judiciare române).
În acest context, constatând că sunt îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 şi nu au fost identificate impedimente legale la predare, Curtea a reţinut că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.
Cu referire la propunerea de arestare preventivă a persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile din Italia, Curtea a făcut trimitere la dispoziţiile art. 104 alin. (6), (13) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care, în cazul prevăzut la alin. (5), în situaţia în care nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate, emiţând, de îndată, un mandat de arestare.
A subliniat, astfel, că, legea specială nu permite o măsură alternativă în situaţia admiterii cererii de executare a mandatelor europene, întrucât predarea persoanei solicitate către autorităţile străine nu se poate face decât în stare de arest preventiv. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate şi menţinerea acestea în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea persoanei solicitate către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestaţie persoana solicitată A., învederând, în principal, că, în cauză, este incident motivul de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, întrucât, raportat la data comiterii faptelor (6 - 10 septembrie 2013), termenul de prescripţie a răspunderii penale, care, potrivit legii române, pentru infracţiunile de tăinuire şi furt calificat este de 5 ani, s-a împlinit. În acest sens, a invocat aspectele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, prin care s-a constatat neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul art. 155 C. pen. care prevede întreruperea cursului de prescripţie a răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură, şi Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, potrivit căreia prescripţia răspunderii penale se raportează la termenul prevăzut de art. 154 C. pen., pentru că între data publicării primei decizii în Monitorul Oficial al României şi data de 30 mai 2022 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022), C. pen. nu mai prevedea nicio cauză de întrerupere a respectivului curs al prescripţiei, decizii care, în opinia apărării, reprezintă legea penală mai favorabilă persoanei solicitate. Ca urmare, a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 04 iunie 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, anularea mandatului de arestare emis de instanţa română şi a măsurii arestării preventive luată faţă de persoana solicitată, cu consecinţa punerii acesteia de îndată în libertate.
În subsidiar, a invocat existenţa motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, precizând că este cetăţean român, cu domiciliul stabil în România, are în întreţinere doi copii minori, motiv pentru care a refuzat să fie predată în Italia. În atare situaţie, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, refuzarea executării mandatului european de arestare şi a predării sale, iar, în baza art. 99 alin. (3) din aceeaşi lege, recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţată de Curtea de Apel din Brescia, condamnarea persoanei solicitate la pedeapsa închisorii şi executarea acesteia într-un penitenciar din România.
Prin Decizia penală nr. 550/29.08.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2023, s-a admis contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 187/PI din 08 august 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.
S-a desfiinţat sentinţa penală atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, fiind menţinute dispoziţiile referitoare la luarea arestării preventive şi emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că judecătorul de la fond a omis să facă o analiză efectivă a poziţiei procesuale a persoanei solicitate, exprimate încă de la momentul audierii de către procuror în data de 07 august 2023, menţinută şi în faţa instanţei, în sensul că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Italia, poziţie care se circumscrie motivului de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Potrivit acestui text de lege, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Or, conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care, în cauză este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c) "anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109."
S-a menţionat de către instanţa superioară că, într-adevăr, motivul reglementat de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este unul facultativ, legiuitorul lăsând la aprecierea instanţei de judecată predarea persoanei solicitate în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei şi situaţia specială a acesteia, însă, în cauză, judecătorul de la fond nu a efectuat o asemenea analiză, ci s-a limitat la a verifica formal incidenţa dispoziţiilor art. 99 alin. (1) şi (2) din actul normativ, concluzionând că nu sunt impedimente legale la predare, omiţând, însă, să aibă în vedere poziţia exprimată de persoana solicitată A. (care este cetăţean român, cu domiciliul stabil în România) în sensul că refuză predarea pentru a executa pedeapsa în statul emitent al mandatului european de arestare, precum şi susţinerile acesteia cu privire la situaţia familială (faptul că are doi copii minori în întreţinere), aspecte în raport cu care, în opinia instanţei de control judiciar, executarea pedepsei în România ar putea constitui o opţiune ce trebuia verificată, în prealabil, de către instanţa de fond.
În atare situaţie, s-a apreciat că, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, se impunea efectuarea de demersuri către autorităţile judiciare italiene pentru transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare în scopul recunoaşterii, pe cale incidentală, a respectivei hotărâri.
Prin urmare, s-a apreciat că este întemeiată critica formulată de contestatoare cu privire la neanalizarea motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Pe de altă parte, Înalta Curte a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile formulate, în principal, de contestatoarea persoană solicitată vizând incidenţa motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, raportat la împrejurarea că, faţă de aspectele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, pentru ambele infracţiuni menţionate în mandatul european de arestare, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale s-ar fi împlinit în anul 2018.
În acest sens s-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.
Având, însă, în vedere că, în speţă, mandatul european de arestare a fost emis de autorităţile judiciare italiene în scopul punerii în executare a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, plus 1500 euro amendă, la care a fost condamnată persoana solicitată A. prin Sentinţa penală nr. 1516/2020 pronunţată la 30 iunie 2020 de Curtea de Apel din Brescia, definitivă la 15 octombrie 2020, ceea ce se verifică în această procedură este prescripţia executării pedepsei, iar nu prescripţia răspunderii penale. Or, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (15 octombrie 2020), s-a constatat că termenul de prescripţie a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni aplicată persoanei solicitate de autorităţile judiciare italiene, care, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., este de 5 ani, nu s-a împlinit până la acest moment.
De asemenea, Înalta Curte a mai constatat că acest motiv a fost invocat pentru prima dată prin motivele de contestaţie, fără a fi pus în discuţie în faţa primei instanţe şi fără să facă obiectul deliberării judecătorului de la fond.
În concluzie, faţă de considerentele de mai sus şi în raport de prevederile art. 110 din legea 302/2004, art. 6 CEDO, art. 2 din protocolul nr. 7 din Convenţie, privind asigurarea procesului echitabil şi a dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis cauza spre rejudecare în vederea analizării motivului de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Prin încheierea din şedinţa camerei de consiliu din 29.08.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2023 s-a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta Deciziei penale nr. 550 din 29 august 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023, în sensul că, după alineatul al doilea, s-a introdus un nou alineat, având următorul conţinut:
"Menţine dispoziţiile referitoare la luarea arestării preventive şi emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A.".
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 04.09.2023, sub nr. x/2023, urmare a trimiterii spre rejudecare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Sentinţa penală nr. 210/PI din data de 05 septembrie 2023, pronunţată în al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04.06.2022, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, în Dosarul nr. x/2021 SIEP, nr. x/2020 RG, având la bază mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2021, emis în baza Sentinţei penale nr. 1516/2020 emisă de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020, pe numele persoanei solicitate A.
A refuzat executarea mandatului european de arestare emis la data de 04.06.2022, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, în Dosarul nr. x/2021 SIEP, nr. x/2020 RG, pe numele persoanei solicitate A., iar în temeiul art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, rap. la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, republicată, solicită Biroului SIRENE efectuarea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate până la ştergerea semnalării din Sistemul de Informaţii Schengen.
În baza art. 99 alin. (3) teza a II - a din Legea nr. 302/2004, art. 163 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut, pe cale incidentală sentinţa de condamnare nr. x/2020 emisă de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020, în reformarea sentinţei din data de 17.03.2017 a Tribunalului Ordinar Bergamo, prin care persoana urmărită A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 1500 euro amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 61 alin. (2), art. 110, art. 81, art. 648 din C. pen. din Italia, incriminată de legea română ca infracţiunea de tăinuire în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru care a fost aplicată de către autorităţile italiene pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 1200 euro amendă), şi a infracţiunii prevăzute de art. 61 alin. (5), art. 110, art. 624, art. 625 alin. (2), (5), (7) din C. pen. din Italia, incriminată de legea română ca infracţiunea de furt calificat comisă pe timp de noapte şi prin efracţie, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. (pentru care a fost aplicată de către autorităţile italiene pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 1500 euro amendă).
A dispus executarea în România de către condamnata A. a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare şi a constatat că în privinţa pedepsei de 1500 euro amendă nu se va da curs solicitării de recunoaştere şi executare, raportat la art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, art. 145 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.
A dedus din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, perioada reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 07.08.2023, ora 17:25, până la data de 08.08.2023, ora 17:25, în baza ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, precum şi arestul provizoriu executat în baza mandatului de arestare nr. x/08.08.2023, din data de 08.08.2023 la zi.
În baza art. 99 alin. (3) teza a III - a din Legea nr. 302/2004 a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunţării sentinţei şi revocarea mandatului de arestare preventivă nr. x/08.08.2023 emis de către Curtea de Apel Timişoara, concomitent cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, la solicitarea instanţei, la data de 05.09.2023, prin intermediul poştei electronice, autorităţile din Italia au transmis la dosar Sentinţa penală nr. 1516/2020 Reg. Gen. Nr. 211/2020 - R.G.N.R. nr. 14279/2013 pronunţată în 30.06.2020 de Curtea de Apel din Brescia, rămasă definitivă la 15.10.2020, şi certificatul privind stadiul executării N.SIEP x/2021, în limba italiană, fiind traduse în limba română.
La termenul de judecată din data de 05.09.2023, persoana solicitată A., asistată de apărător ales, av. B., a declarat că refuză să fie predată autorităţilor din Italia, invocând prescripţia răspunderii penale pentru faptele cu privire la care s-a dispus condamnarea sa în străinătate şi a solicitat recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţei penale de condamnare din Italia.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, raportat la motivele de refuz invocate de către persoana solicitată, dar şi la decizia instanţei superioare de casare, Curtea de Apel a reţinut că la data de 04.06.2022, autorităţile judiciare din Italia - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Brescia, au emis pe numele persoanei solicitate A., în Dosarul nr. x/2021 SIEP, nr. x/2020 RG, mandatul european de arestare având la bază mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2021, emis în baza Sentinţei penale nr. 1516/2020 pronunţată de Curtea de Apel din Brescia la 30.06.2020, definitivă la 15.10.2020.
Astfel, prin Sentinţa nr. 1516/2020 din data de 30.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Brescia, rămasă definitivă la 15.10.2020, s-a reţinut că Tribunalul din Bergamo, prin judecător unic, în urma dezbaterilor, la data de 17.3.2017, a declarat răspunderea penală a inculpatei A. cu privire la faptele penale, sub următoarele capete de acuzare:
1. infracţiunea prevăzută la art. 61 nr. 2, 110, 81 şi 648 din C. pen., deoarece, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în momente diferite şi în complicitate cu o altă persoană rămasă necunoscută, în scopul săvârşirii infracţiunii prevăzute la cap. 2) şi pentru a obţine un profit, a cumpărat sau, în orice caz, a primit de la o persoană rămasă necunoscută, vehiculele X cu numărul de înmatriculare x (deţinut de C., care a reclamat furtul la carabinierii din Seriate la data de 06.09.2013) şi x cu numărul de înmatriculare x (deţinut de D., al cărui furt fusese raportat la carabinierii din Calusco D'Adda la 10.09.2013 de către E.); cu circumstanţa agravantă de a fi comis fapta în scopul comiterii infracţiunii menţionate la capitolul 2. (între 6.09.2013 şi 10.09.2013);
2. infracţiunea prevăzută la articolul 61 alin. (5), 110, 624, 625 alin. (2), (5) şi 7 din C. pen., deoarece, în complicitate cu alte persoane rămase necunoscute şi în scopul obţinerii unui profit, folosind vehiculul x menţionat la capitolul 1), a forţat ruloul barului numit "F." din Terno D'Isola şi, după ce a intrat în barul menţionat, a intrat în posesia mai multor cartuşe de ţigări şi monede de diferite valori; cu circumstanţele agravante de a fi folosit lucruri expuse la încrederea publică, precum şi de a fi profitat de circumstanţe temporale de natură să împiedice apărarea publică sau privată (pe timp de noapte) - fapta din data de 10.9.2013.
S-a reţinut că la data de 10.9.2013, carabinierii din Chiari au fost alertaţi în legătură cu un furt la barul "F." din Terno d'Isola. Ofiţerii ajunşi la faţa locului au constatat că un autoturism x fusese folosit pe post de "berbec" pentru a sparge ruloul barului şi a fura numeroase cartuşe de ţigări şi monede de diferite valori. La câteva minute după furt, poliţiştii au oprit un autoturism x, al cărui şofer a reuşit să fugă, în timp ce pasagerul, o femeie, a fost identificată ca fiind inculpata A. În habitaclul vehiculului au fost găsite bunurile furate din barul "F.". Carabinierii au contactat apoi proprietarii celor două vehicule, care s-au dovedit a fi furate. Din imaginile video, ofiţerii au putut să o recunoască pe femeia care a intrat cu x în ruloul barului, deoarece purta aceleaşi haine şi aceeaşi şapcă albă. În plus, înregistrarea video o arată pe inculpată ţinând în mână o bâtă de baseball găsită de C. civ. în x. Pe baza acestui compendiu probatoriu, s-a considerat că nu au rămas îndoieli cu privire la răspunderea lui A. pentru infracţiunile penale menţionate în rechizitoriu.
Curtea a constatat că faptele persoanei solicitate au corespondent în legislaţia penală română. Infracţiunea prevăzută de art. 61 alin. (2), art. 110, art. 81, art. 648 din C. pen. din Italia este incriminată de legea română ca infracţiune de tăinuire în formă continuată (două acte materiale), prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru care a fost aplicată de către autorităţile italiene pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 1200 euro amendă), iar infracţiunea prevăzută de art. 61 alin. (5), art. 110, art. 624, art. 625 alin. (2), (5), (7) din C. pen. din Italia este incriminată de legea română ca infracţiune de furt calificat comisă pe timp de noapte şi prin efracţie, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. (pentru care a fost aplicată de către autorităţile italiene pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 1500 euro amendă).
Din cuprinsul certificatului emis de autorităţile judiciare din Italia, rezultă că din totalul pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare şi amenda de 1.500 euro, persoana condamnată nu a executat nici o zi de închisoare.
Curtea a mai constatat că nu s-a contestat în procedura anterioară şi nici în rejudecare faptul că în cauză nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată [din informaţiile existente nu reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent; infracţiunile pe care se bazează mandatul european de arestare nu sunt acoperite de amnistie în România; persoana solicitată poate răspunde penal, prin prisma vârstei sale] sau următoarele cauze facultative de refuz al executării reglementate de art. 99 alin. (2) lit. a), b), d) - f), h din Legea nr. 302/2004 [este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 97 din lege, faptele pentru care persoana solicitată a fost condamnată fiind prevăzute de legea română; persoana solicitată nu este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul; mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea; persoana solicitată nu a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene; mandatul nu se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; mandatul european nu cuprinde infracţiuni care să fi fost comise în afara teritoriului statului emitent; organele judiciare române nu au decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare şi nici nu au pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte].
De asemenea, Curtea a reţinut că nu este incident nici cazul de refuz de la art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea 302/2004 - persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, întrucât autorităţile italiene au declarat că persoanei solicitate nu i s-a înmânat personal decizia de condamnare dar au dat asigurări că decizia îi va fi înmânată personal fără întârziere după predare. De asemenea, s-a menţionat că în momentul în care i se va înmâna decizia, persoana va fi informată în mod expres cu privire la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, în cadrul căreia are dreptul de a fi prezentă şi care permite ca situaţia de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminate şi care pot conduce la desfiinţarea deciziei iniţiale; persoana va fi informată cu privire la intervalul de timp în care trebuie să solicite rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac.
Examinând cu prioritate motivul de refuz invocat de persoana solicitată la termenul de dezbateri - cel privind prescripţia răspunderii penale ca urmare a intervenirii deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 (prin care s-a constatat, în esenţă, că în intervalul 26 aprilie 2018 - 30 mai 2022 în materie penală nu a funcţionat întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale) -, Curtea a constatat că din modul de redactare a dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 163 din Legea nr. 302/2004, rezultă cu evidenţă că prescripţia răspunderii penale poate constitui un astfel de motiv de refuz de executare numai în cazul mandatului european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, iar nu în cazul în care, precum în speţă, mandatul european de arestare a fost emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea. În această din urmă situaţie ar putea constitui motiv de refuz de executare, potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, doar celălalt caz prevăzut de acest text de lege, respectiv cel al prescripţiei executării pedepsei, care, desigur, nu îşi poate găsi aplicarea în speţă, hotărârea de condamnare nr. 1516/2020 a Curţii de Apel Brescia rămânând definitivă la data de 15.10.2020, iar termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 8 ani şi 6 luni conform art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen.
De altfel, a reţinut că acest caz de refuz a fost examinat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia de casare, prin care s-a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis de autorităţile judiciare italiene în scopul punerii în executare a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, plus 1500 euro amendă, la care a fost condamnată persoana solicitată A. prin Sentinţa penală nr. 1516/2020 pronunţată la 30 iunie 2020 de Curtea de Apel din Brescia, definitivă la 15 octombrie 2020, iar ceea ce se verifică în această procedură este prescripţia executării pedepsei, iar nu prescripţia răspunderii penale. Or, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (15 octombrie 2020), s-a constatat că termenul de prescripţie a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni aplicată persoanei solicitate de autorităţile judiciare italiene, care, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., este de 5 ani, nu s-a împlinit până la acest moment.
Curtea a constatat, totodată, că solicitarea apărării, echivalentă unei contestaţii în anulare prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (privind cazul de contestaţie în anulare constând în situaţia în care inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), nu poate face obiectul procedurii deduse judecaţii privind executarea mandatului european de arestare, întrucât, aşa cum s-a reţinut în considerentele de mai sus, în această procedură se poate analiza doar prescripţia executării pedepsei. În plus, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, rezultă neechivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa analizării fondului hotărârii definitive, iar statului de executare i se recunoaşte doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin exclusiv de executarea acesteia.
În continuare Curtea a apreciat că, raportat la faptul că persoana solicitată este cetăţean român, având domiciliul şi familia în România (aşa cum reiese din cartea de identitate de la dosar parchet), şi a refuzat predarea, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, rep., care prevăd că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea dacă persoana solicitată este cetăţean român şi acesta declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.
Având în vedere că persoana solicitată este cetăţean român şi locuieşte cu familia în România, instanţa apreciază că reeducarea şi reintegrarea socială a persoanei condamnate se pot realiza mai bine în statul de executare al mandatului european de arestare.
Prin urmare, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru recunoaşterea hotărârii străine de condamnare, întrucât hotărârea străină de condamnare este definitivă şi executorie, iar sentinţa de condamnare nr. 1516/2020 din data de 30.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Brescia a rămas definitivă la 15.10.2020.
Din cuprinsul certificatului emis de autorităţile judiciare din Italia, rezultă că din totalul pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare şi amenda de 1.500 euro, persoana condamnată nu a executat nici o zi de închisoare.
Faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, infracţiunile de tăinuire în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi de furt calificat comisă pe timp de noapte şi prin efracţie, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. Persoana condamnată are cetăţenie română şi este de acord să execute pedeapsa în România, conform declaraţiei exprese a acesteia de la dosar; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, Curtea a reţinut că natura şi durata pedepselor aplicate de instanţa străină corespund cu natura şi durata pedepselor prevăzute de legea penală română (infracţiunea de tăinuire se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă; infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 229 alin. (1) C. pen., se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani), iar durata pedepsei rezultante aplicate nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente, astfel că nu este necesară adaptarea pedepsei, conform art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A.
Concluziile apărătorului ales, ale reprezentantului Ministerului Public precum şi poziţia contestatoarei în ultimul cuvânt au fost redate în încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2023, care face parte integrantă din prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând contestaţia, în raport de criticile formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, însă pentru alte motive decât cele invocate de către contestatoare.
Cu prilejul dezbaterilor în cauză, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea contestaţiei formulate de persoana solicitată şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, învederând că acelaşi judecător a participat atât la judecata în primă instanţă a cauzei, cât şi în rejudecare la aceeaşi instanţă, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 64 alin. (3) C. proc. pen.
Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 64 alin. (3) C. proc. pen. judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii.
În cauză, în urma verificărilor susţinerilor formulate de parchet, se constată că acelaşi magistrat judecător a pronunţat atât Sentinţa penală nr. 187/PI din 08 august 2023, în Dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Timişoara, care a fost desfiinţată ulterior prin Decizia penală nr. 550 din 29 august 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi Sentinţa penală nr. 210/PI din data de 05 septembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Timişoara, supusă prezentei contestaţii.
Prin urmare, cum acelaşi complet de judecată de la Curtea de Apel Timişoara a pronunţat atât Sentinţa penală nr. 187/PI din 08 august 2023, definitivă prin Decizia penală nr. 550 din 29 august 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi sentinţa penală ce face obiectul cenzurii în cauza pendinte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 64 alin. (3) C. proc. pen.
În privinţa sancţiunii ce se aplică în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la incompatibilitate, Înalta Curte stabileşte că aceasta este nulitatea absolută, în conformitate cu dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ca urmare a nerespectării dispoziţiilor privitoare la compunerea completului de judecată.
În raport de cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se reţine că, prin sintagma "compunerea completului" se înţelege alcătuirea lui conform legii, astfel încât să aibă îndreptăţirea legală de a soluţiona cauza, având în vedere specificul normelor de drept procesual cu rol de reglementare a desfăşurării procesului penal într-un mod determinat, de natură a asigura exercitarea nestânjenită a drepturilor şi realizarea îndatoririlor părţilor.
Se subsumează acestei instituţii regulile privind numărul judecătorilor care alcătuiesc completul, regulile privind continuitatea completului în dezbateri şi cele privind compatibilitatea judecătorilor, constatându-se astfel că judecătorul fondului era incompatibil să se mai pronunţe în cauza dedusă judecăţii deoarece şi-a exprimat părerea cu privire la această cauză prin Sentinţa penală nr. 187/PI din 08 august 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023, desfiinţată prin Decizia penală nr. 550 din 29 august 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că acelaşi judecător nu mai putea participa la rejudecarea cauzei prin pronunţarea unei a doua sentinţe penale, în al doilea ciclu procesual, la data de 05.09.2023, respectiv a sentinţei penale contestate, în ceea ce priveşte fondul cauzei, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 64 alin. (3) C. proc. pen. conform cărora judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori casarea hotărârii.
Aşadar, prin nelegala compunere a completului de judecată legiuitorul a înţeles să sancţioneze cu nulitatea absolută nu doar greşita compunere a completului cu numărul de judecători necesari judecării unei cauze, conform specificului acesteia sau compunerea cu judecători care nu sunt anume desemnaţi pentru judecarea unor cauze, ci şi existenţa cazurilor de incompatibilitate ori cele referitoare la asigurarea continuităţii completului care deliberează asupra cauzei penale.
Prin urmare, dând eficienţă textelor de lege menţionate, Înalta Curte apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, cu respectarea dispoziţiilor privitoare la compunerea completului de judecată, criticile formulate de reprezentantul Ministerului Public fiind întemeiate.
Totodată, procedând la rejudecarea cauzei, cu respectarea şi a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Timişoara va avea în vedere şi susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi motivele de contestaţie formulate de persoana solicitată, care nu se impun a mai fi analizate, dată fiind soluţia pronunţată în contestaţie.
Pentru aceste considerente, având în vedere că neregularitatea constatată este cea prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 210/PI din data de 05 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2023, va desfiinţa sentinţa penală contestată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, în vederea soluţionării fondului cauzei cu respectarea garanţiilor procesuale conferite părţilor de C. proc. pen.
Totodată, va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2023 din 05.09.2023 şi va menţine dispoziţiile referitoare la luarea arestării preventive şi emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de contestatoarea persoană solicitată A. vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 210/PI din data de 05 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2023.
Desfiinţează sentinţa penală contestată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Timişoara.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2023 din 05.09.2023 şi menţine dispoziţiile referitoare la luarea arestării preventive şi emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de contestatoarea persoană solicitată A. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2023.
GGC - ED