Hearings: May | | 2024
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 4989/2023

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin decizia civilă nr. 389/A/19.06 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Covasna, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de către societatea A. S.R.L. (fosta S.C. B. SRL) în contradictoriu cu intimata Garda Forestiera Brasov.

Prin cerere de revizuire înregistrată sub nr. x/2022, revizuenta A. S.R.L. (fosta S.C. B. SRL) a solicitat să se constate că decizia civilă atacată încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 2314/12.03.2021, pronunţate de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2017 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea hotărârii judecătoreşti atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Covasna, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea ce face obiectul cererii de recurs

Prin decizia nr. 1 din 9 februarie 2023, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de revizuire;

A admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de către intimata Garda Forestieră Brasov şi a anulat cererea de revizuire a deciziei civile nr. 389/A/19.07.2022, pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia civilă în dosarul nr. x/2018, formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu Garda Forestieră Braşov.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1 din 9 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta A. S.R.L. (fostă S.C. B. SRL), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu obligarea acesteia la admiterea cererii de repunere pe rol, a respingerii excepţiei tardivităţii şi a soluţionării de fond a cauzei.

În motivarea recursului arată că în mod greşit Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că decizia sa este definitivă, în condiţiile în care aceasta era supusă căii de atac a recursului în termen de 30 zile de la comunicare, conform art. 513 alin. (6) şi art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că termenul de exercitare a revizuirii în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Arată că din conţinutul prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ. reiese că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Astfel, consideră că în raport de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu art. 430 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea poate viza o hotărâre judecătorească atât în cazul în care ea încalcă autoritatea de lucru judecat care priveşte dispozitivul hotărârii atacate, cât şi în cazul în care încalcă autoritatea de lucru judecat care priveşte considerentele acelei hotărâri.

Susţine că doctrina statuează că revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este admisibilă şi atunci când contrarietatea există numai între considerentele hotărârilor, şi nu neapărat între dispozitivele acestora, câtă vreme prin art. 461 alin. (2) C. proc. civ. s-a recunoscut posibilitatea atacării doar a considerentelor, ceea ce înseamnă că şi revizuirea poate fi folosită pentru a înlătura autoritatea de lucru judecat a altor considerente.

Precizează că din actuala fizionomie a motivului de revizuire rezultă că nu mai este prevăzută drept condiţie de admisibilitate pronunţarea hotărârilor potrivnice în aceleiaşi pricini, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate. Astfel, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară sa fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat deja anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerente şi această judecată fiind deja făcută, să nu mai poată fi contrazisă.

Este vorba de situaţia când, pe calea revizuirii se valorifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv invocarea aspectelor dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii sau evitarea contrazicerilor între considerentele decizorii ale hotărârilor, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cu condiţia ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat.

În speţă, arată că a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat care priveşte considerentele deciziei civile nr. 231/A/12.03.2021 pronunţate de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2017, de către Tribualul Covasna, ca ultimă instanţă, prin decizia civilă nr. 89/A/19.07.2022, definitivă.

Ultima hotărâre, cea a Tribunalului Covasna, respectiv decizia civila nr. 89/A/19.07.2022 a rămas definitivă la data de 19.07.2022, dar a fost comunicată la data de 15.09.2022.

Susţine că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu fac distincţie în privinţa momentului de la care curge termenul de revizuire, între ipoteza în care partea interesată exercită calea de atac invocând încălcarea autorităţii de lucru judecat şi ipoteza în care partea interesată exercită calea de atac invocând încălcarea efectului pozitiv sau negativ al autorităţii de lucru judecat.

Consideră că soluţia curgerii termenului de revizuire de la data rămânerii definitive a celei de-a doua hotărâri este inechitabilă atunci când motivul de revizuire vizează efectul pozitiv/negativ al autorităţii de lucru judecat, deoarece încălcarea acestuia nu poate fi constatată decât prin lecturarea şi analiza considerentelor celei din urmă hotărâri, care sunt cunoscute ulterior rămânerii definitive a hotărârii, respectiv la data comunicării celei din urmă hotărâri definitive.

Recurenta susţine că în această situaţie soluţia tehnică procedurală propusă de literatura de specialitate în considerarea art. 186 alin. (1) şi alin. (2) teza a doua, C. proc. civ., confirmată de practica judiciară, pentru salvgardarea acestui neajuns legislativ este formularea de către partea interesată a unei cereri de repunere în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare a revizuirii, însă lipsa cunoaşterii considerentelor celei de-a doua hotărâri constituie un motiv temeinic justificat pentru neexercitarea căii de atac în termenul prevăzut de lege.

Precizează că nu putea cunoaşte încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor din hotărârea primei instanţe decât în momentul în care a avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de hotărârea definitivă a celei de-a doua instanţe în întregul ei, nu doar de dispozitivul acesteia.

Arată că ultima hotărâre definitivă este cea a Tribunalului Covasna, respectiv decizia civilă nr. 89/A/19.07.2022, care i-a fost comunicată la data de 15.09.2022, apreciind că de la această dată începe să curgă termenul de o lună atât pentru cererea de repunere în termen, cât şi pentru cererea de revizuire, care se împlineşte la data de 15.10.2022, ce cade într-o zi de sâmbătă, astfel că se prelungeşte până luni în data de 17.10.2022, când a formulat cererile de repunere în termen şi de revizuire.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că invocarea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 366/2021 este străină de natura cauzei şi ignoră argumentele revizuentei din cererea de repunere pe rol a cauzei, întrucât aceasta se referă la dezlegări date unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea sau se referă la considerente decizorii prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, cu privire la care Curtea Constituţională a reţinut că nu pot constitui motive de revizuire.

Astfel, consideră că aceste motivaţii sunt străine de natura cauzei, în cauza de faţă fiind vorba de respingerea unei plângeri contravenţionale de către ultima instanţă, prin hotărâre definitivă, ce vizează legalitatea procesului-verbal de contravenţie

Concluzionând, susţine că la exercitarea căii extraordinare a revizuirii atunci când aceasta vizează încălcarea efectului pozitiv/negativ al autorităţii de lucru judecat, respectiv considerentele pe care hotărârea primei instanţe se sprijină, partea interesată poate formula o cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, în condiţiile în care lipsa cunoaşterii considerentelor celei de-a doua hotărâri constituie un motiv temeinic justificat pentru neexercitarea căii de atac în termenul prevăzut de lege.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata Garda Forestieră Braşov prin Garda Forestieră Covasna a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

Arată că cererea de revizuire a fost depusă tardiv în raport cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, nefiind fondate argumentele recurentei, întrucât considerentele care stau la baza presupusei încălcări a efectului a efectului pozitiv/negativ al lucrului judecat nu au relevanţă, deoarece se cunoaşte de la pronunţare că, indiferent de forma şi exprimarea acestora, au condus la o altă soluţie, care este potrivnică celei dintâi.

Arată că prin Decizia nr. 366/2020, pronunţată de Curtea Constituţională s-a stabilit că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei, care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea de către legiuitor a momentului pronunţării, ca început al termenului de introducere a revizuirii, nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 1 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, formulată de recurentă, a respins, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de revizuire; a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi a anulat cererea de revizuire a deciziei civile nr. 389/A/19.07.2022, pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia civilă în dosarul nr. x/2018, formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu Garda Forestieră Braşov.

În soluţionarea cererii de revizuire, instanţa a reţinut, în esenţă, că revizuenta nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală, respectiv formularea în termenul legal a cererii de revizuire, pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o, având în vedere pe de o parte, prevederile exprese ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 366/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împotriva deciziei pronunţate în revizuire a declarat recurs recurenta A. S.R.L. (fostă S.C. B. SRL), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu obligarea acesteia la admiterea cererii de repunere pe rol, a respingerii excepţiei tardivităţii şi a soluţionării de fond a cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subsumat acestuia, recurenta a susţinut că invocarea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 366/2021 este străină de natura cauzei şi ignoră argumentele revizuentei din cererea de repunere pe rol a cauzei, întrucât aceasta se referă la dezlegări date unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata procesului.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că invocarea de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 366/2021 nu reprezintă un element străin de natura cauzei, chiar dacă excepţia soluţionată a fost ridicată într-un alt dosar, întrucât potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992:

"Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Cu alte cuvinte, judecătorul este ţinut să respecte deciziile instanţei de contencios constituţional pronunţate în soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate, chiar dacă aceste excepţii au fost ridicate în alte dosare.

Prin urmare, considerentele instanţei de revizuire privind Decizia Curţii Constituţionale nr. 366/2021 nu sunt străine de natura cauzei şi nu pot întemeia motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, faptul că instanţa a reţinut respectiva decizie a Curţii Constituţionale în motivarea respingerii argumentelor revizuentei cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul pentru declararea revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu înseamnă nici că hotărârea ar fi nemotivată, câtă vreme, pe de o parte, acest argument constituie un motiv suficient pentru a se putea reţine tardivitatea formulării cererii de revizuire, iar pe de altă parte, acesta nu a fost singurul considerent al istanţei de revizuire, care a reţinut că, în raport cu prevederile exprese ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care leagă momentul curgerii termenului de revizuire de data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, cererea de revizuire este tardivă.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii şi nici străine de natura cauzei, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu soluţia pronunţată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, acest motiv de casare este nefondat.

Tot nefondat se constată a fi şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică subsumată acestui motiv de casare, recurenta susţine că termenul pentru formularea cererii de revizuire îndreptate împotriva considerentelor se impune a fi calculat de la data comunicării hotărârii, şi nu de la data pronunţării.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: (...) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

Prin urmare, contrar celor susţinute de către recurentă, termenul pentru formularea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, care, în acest caz, este hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Or, ultima hotărâre reprezintă hotărârea a cărei revizuire se solicită, care în speţă, este decizia civilă nr. 389/A/19.07.2022, pronuntată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2018, care a rămas definitivă la data pronunţării, respectiv la data de 19.07.2022.

Astfel, pentru formularea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva acestei decizii, termenul de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 19.08.2022, motiv pentru care cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 389/A/19.07.2022 a Tribunalului Covasna, înregistrată la data de 07.10.2022, a fost depusă cu nerespectarea termenului imperativ prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind tardivă.

Este nefondată susţinerea recurentei că termenul pentru formularea cererii de revizuire îndreptate împotriva considerentelor se impune a fi calculat de la data comunicării hotărârii, întrucât recurenta cunoştea soluţia şi, cum aceasta nu îi era favorabilă, avea posibilitatea formulării căii de atac prevăzute de lege, cu respectarea termenelor stabilite de către legiuitor.

De altfel, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond, criticile formulate de către recurentă au fost dezlegate de către Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 366 din 3 iunie 2021, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Publicată în Monitorul Oficial nr. 722 din 22.07.2021, prin care s-a statuat că:

"21. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri), instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii.

22. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.

23. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, după cum a observat Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată privind aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

24. În consecinţă, s-a arătat în deciziile menţionate, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

25. Curtea a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil."

Prin urmare, întrucât şi în ipoteza în care sunt criticate în revizuire considerentele hotărârii atacate, termenul pentru formularea cererii de revizuire curge tot de la pronunţare, respectiv de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, partea nefiind prejudiciată din această cauză, în condiţiile în care orice cale de atac, chiar şi cea care vizează considerentele, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii, iar în speţă, recurenta cunoştea soluţia de respingere, dată prin hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o.

În consecinţă, lipsa cunoaşterii considerentelor nu poate constitui un temei justificat pentru neexercitarea căii de atac în termenul prevăzut de lege, astfel cum a susţinut în mod nefondat recurenta, întrucât cunoştea soluţia, care nu îi era profitabilă, iar pe de altă parte, nu poate constitui temei nici pentru o eventuală admitere a cererii de repunere în termen, în baza art. 186 alin. (1) C. proc. civ., necomunicarea hotărârii neconstituind un motiv temeinic justificat în sensul textului de lege anterior invocat.

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei cu privire la autoritatea de lucru judecat nu pot face obiectul instanţei de recurs, aceasta fiind limitată la analizarea legalităţii hotărârii recurate, fără a putea excede aspectelor analizate prin hotărârea recurată.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta A. S.R.L. (fostă S.C. B. SRL) împotriva deciziei nr. 1 din 9 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. S.R.L. (fostă S.C. B. SRL) împotriva deciziei nr. 1 din 9 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.