Deliberând asupra apelului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 32 din data de 13 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul prevederilor art. 432 C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 966/16.12.2019 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că prin Decizia penală nr. 966/16.12.2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, au fost admise apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi precum şi de inculpaţii A., B., C., D. împotriva Sentinţei penale nr. 517/2018 din 22 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în Dosarul nr. x/2016, desfiinţând-o integral, cu excepţia menţiunii referitoare la onorariile apărătorilor din oficiu pe care a păstrat-o şi rejudecând cauza a dispus, în ceea ce îl priveşte pe contestatorul A., următoarele:
- în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A., sub aspectul comiterii a 7 infracţiuni de "act sexual cu un minor" în formă continuată (în raport de persoanele vătămate E., F., G., H., I., J. şi K.), prev. de art. 220 alin. (1), (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
- în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f), art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (4) C. proc. pen., încetarea procesul penal cu privire la inculpatul A. sub aspectul săvârşirii a 7 (şapte) infracţiuni de "act sexual cu un minor" în formă continuată (în raport de persoanele vătămate L., M., N., O., P. şi Q.), prev. de art. 220 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale;
- în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de minori" în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen. (15 acte materiale în raport de persoanele vătămate: L., M., R., S., N., O., P., Q., E., F., G., H., I., J., K.) la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), n (dreptul de a comunica cu victimele L., M., R., S., N., O., P., Q., E., F., G., H., I., J., K.) pe o durată de 3 ani, precum şi la pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi prevăzute în art. 66 lit. a), b), n) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute în art. 65 C. pen.
- în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de "act sexual cu un minor" în formă continuată (în raport de persoana vătămată S.) prev. de art. 220 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. la pedeapsa principală de 6 (şase) ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), n (dreptul de a comunica cu victima S.) pe o durată de 3 ani, precum şi la pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi prevăzute în art. 66 lit. a), b), n) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute în art. 65 C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa principală de 9 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de "trafic de minori" în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen. cu pedeapsa principală de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de "act sexual cu un minor" în formă continuată prev. de art. 220 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare (reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite), inculpatul urmând să execute pedeapsa totală de 11 (unsprezece) ani închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), n (dreptul de a comunica cu victimele L., M., R., S., N., O., P., Q., E., F., G., H., I., J., K., S.) pe o durată de 3 ani, socotită conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (2) C. pen. şi art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), n (dreptul de a comunica cu victimele L., M., R., S., N., O., P., Q., E., F., G., H., I., J., K., S.), de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În ceea ce priveşte infracţiunea de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 220 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de persoana vătămată S., în vârstă de 12 ani la data comiterii faptelor, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, termen care începe să curgă de la data de 25.09.2010, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (4) C. pen., adică de când persoana vătămată S. a devenit majoră.
Şi în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen. coroborat cu art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport de persoana vătămată S., în vârstă de 12 ani la data comiterii faptelor, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani, termen care începe să curgă tot de la data de 25.09.2010, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., când persoana vătămată S. a devenit majoră.
Aşa cum s-a stabilit prin Deciziile CCR nr. 358/26.05.2022 şi nr. 297/2018 şi prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instituţia prescripţiei răspunderii penale este o instituţie de drept material, supusă exigenţelor principiului legalităţii incriminării deoarece produce efecte asupra regimului răspunderii penale, precum şi principiului aplicării legii penale mai favorabile prev. de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
În aceste condiţii, incidenţa prescripţiei răspunderii penale trebuie verificată atât din perspectiva termenului general de prescripţie, cât şi din cea a termenului special de prescripţie, prev. de art. 155 alin. (4) din C. pen., care se află în strânsă legătură cu instituţia juridico-penală a întreruperii cursului prescripţiei reglementată în art. 155 alin. (1) din C. pen.
Prescripţia specială a răspunderii penale presupune existenţa unor întreruperi ale termenului general de prescripţie, care determină o dilatare a duratei de timp în care se prescrie răspunderea penală pentru o faptă concretă, aceste întreruperi fiind determinate de îndeplinirea unor acte de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.
Cu privire la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, aşa cum rezultă din succesiunea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, urmare a declarării neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma sa iniţială ("Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză"), s-a ajuns la situaţia în care între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018, respectiv data de 25.06.2018, şi până la intervenirea legiuitorului în sensul modificării dispoziţiei legale cuprinsă în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen., adică până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 în data de 30.05.2022, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate însă termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (paragrafele 73 şi 74 din Decizia nr. 358/2022).
Altfel spus, în intervalul de timp cuprins între 25.06.2018 şi 30.05.2022, nu a existat vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, neputând fi astfel luată în analiză prescripţia specială a răspunderii penale reglementată în art. 155 alin. (4) din C. pen., ci doar prescripţia generală a răspunderii penale cu termenele reglementate în art. 154 din C. pen.
Aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept, prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept material, supusă exigenţelor principiului aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex) prev. de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
Din această perspectivă, "Potrivit art. 5 alin. (1) şi (2) din C. pen., principiul legii penale mai favorabile este aplicabil actelor normative, prevederilor acestora care au fost declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile. În mod simetric, dacă o normă favorabilă declarată neconstituţională poate ultraactiva, la rândul său o normă care devine mai favorabilă în urma unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii ei (integral sau parţial) va putea retroactiva în baza principiului legii penale mai favorabile.
Referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, într-o jurisprudenţă constantă s-a arătat că acestea pot avea aptitudinea de a reconfigura conţinutul unei norme de incriminare ori chiar de a produce efecte echivalente cu o lege de dezincriminare, în ambele cazuri dispoziţiile constatate ca neconstituţionale fiind eliminate din fondul activ al legislaţiei. Or, prin eliminarea unei dispoziţii sau a unei părţi dintr-o dispoziţie legală ca efect al deciziei de constatare a neconstituţionalităţii ei, lipsa reglementării în materia respectivă sau norma parţială rămasă în vigoare poate intra în domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile."
În ce priveşte acuzaţia de act sexual cu un minor, Curtea a constatat că situaţia juridică a condamnatului contestator A. a fost tranşată definitiv la data Deciziei penale nr. 966/16.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2016, în sensul că instanţa de apel a analizat incidenţa prescripţiei în cazul infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de victima S., în vârstă de 12 ani la data comiterii faptelor, constatând că nu s-a împlinit termenul de prescripţie penală calculat conform art. 154 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) C. pen. 143 din decizia penală în discuţie, în acest sens nemaifiind posibilă reanalizarea acestui aspect în cadrul contestaţiei în anulare, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată, prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen. coroborat cu art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., tocmai datorită faptului că, în cauză s-a reţinut forma continuată a infracţiunii şi în raport de persoana vătămată S., în vârstă de 12 ani la data comiterii faptelor, termenul de prescripţie a răspunderii penale care este de 10 ani începe să curgă tot de la data de 25.09.2010, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (4) C. pen., când persoana vătămată S., care este persoana vătămată cea mai mică ca vârstă, a devenit majoră. În cauză s-a făcut aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368/2017, prin care aceasta a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor alin. (1) este neconstituţională. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept". Prin urmare, a primi argumentele contestatorului ar presupune ca pentru fiecare dintre actele materiale ale unei infracţiuni continuate să curgă un termen de prescripţie a răspunderii penale separat, pentru fiecare victimă de la data majoratului acesteia, ceea ce ar face pur teoretică şi lipsită de o bună parte a finalităţii avute în vedere de legiuitor reţinerea unităţii legale a infracţiunii continuate. Caracterul unitar al modalităţii de calculare a termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea continuată nu poate fi afectată de dispoziţiile speciale în materia unor infracţiuni anume, cum este cea de faţă, dispoziţii care au în vedere tocmai situaţia specială a victimelor, nicidecum dorinţa legiuitorului de a fragmenta termenul de prescripţie a răspunderii penale după câte acte materiale s-ar reţine, în mare măsură finalitatea reglementării unităţii legale constând tocmai în unitatea termenului în care organele judiciare pot urmări şi realiza tragerea la răspundere penală a unui făptuitor a cărui activitate infracţională s-a întins pe o anumită durată de timp.
Astfel, în cazul infracţiunii continuate, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenele prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) al aceluiaşi articol, încep să curgă de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, aceste dispoziţii coroborându-se cu cele de la alin. (4) al aceluiaşi articol din C. pen.:
"În cazul infracţiunilor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile (...), săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului." Deşi fiecare acţiune/act material are caracter infracţional, prescripţia răspunderii penale nu se analizează separat pentru fiecare dintre acestea, ci prin raportare la momentul ultimei acţiuni sau inacţiuni ce intră în unitatea legală, în speţa de faţă, prin raportare la persoana vătămată S. şi data la care aceasta a devenit majoră, fiind persoana vătămată cea mai mică, din punct de vedere al vârstei.
Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen. coroborat cu art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) C. pen. (15 acte materiale) este de 10 ani, termen calculat de la data de 25.09.2010, acest termen nefiind împlinit la data pronunţării Deciziei penale nr. 966/16.12.2019, de către Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2016.
Aşadar, Curtea a constatat că instanţa de control judiciar, pe perioada judecării căii de atac a apelului, în Dosarul nr. x/2016, nu s-a aflat în eroare procedurală, în sensul că nu s-ar fi pronunţat cu privire la o cauza de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) - intervenirea prescripţiei - din C. proc. pen., pentru care ar fi existat probe în acest sens.
În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin Decizia nr. 10/HP/2017, a statuat următoarele:
"cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanţei de apel de a judeca şi nu pe modul în care aceasta a examinat şi motivat neincidenţa cazului de încetare a procesului penal. Numai în situaţia în care instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluţia de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunţare imputabilă instanţei care, prejudiciind interesele legitime ale părţii, îi dă dreptul să formuleze contestaţie în anulare".
Împotriva acestei decizii, a formulat apel contestatorul condamnat A., solicitând admiterea apelului formulat, desfiinţarea deciziei penale atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei în anulare formulate.
Examinând apelul, cu prioritate sub aspectul admisibilităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prioritar, Înalta Curte va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv dispoziţiile art. 408 din C. proc. pen. potrivit cărora calea ordinară de atac a apelului se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac; dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. care prevăd că sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
În acest context, Înalta Curte constată că prin Decizia penală nr. 32 din data de 13 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul prevederilor art. 432 C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 966/16.12.2019 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, decizia pronunţată fiind definitivă.
O hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară poate fi atacată printr-o cale de atac ordinară numai dacă şi hotărârea atacată era susceptibilă de o asemenea cale de atac, or în cauză contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. a vizat Decizia penală nr. 966/16.12.2019 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, decizie definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 32 din data de 13 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 32 din data de 13 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2023.
GGC - NN