Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 491/RC/2023

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 30/11.03.2021 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus, printre altele:

I.a) În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. urmarea intervenirii prescripţiei.

b) A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen. din 1969 respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. "a" teza a II-a şi lit. "b", C. pen. din 1969, şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

c) A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II şi b) C. pen. respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. "a" teza a II-a şi lit. "b", C. pen. din 1969, şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 1 an închisoare, în total va executa o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1969 alături de pedeapsa principală de 11 ani închisoare s-a stabilit ca inculpatul să execute şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II şi b C. pen. 1969 şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. din 1969 şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

S-a dispus executarea efectivă în regim de detenţie a pedepsei aplicate inculpatului A..

II. a) În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. urmare intervenirii prescripţiei.

b) A fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II şi b C. pen. respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. "a" teza a II-a şi lit. "b)", C. pen. 1969, şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

c) A fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II şi b) C. pen. din 1969 respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) Noul C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. "a" teza a II-a şi lit. "b" C. pen. 1969, şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 1 an închisoare, în total va executa o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1969 alături de pedeapsa principală de 11 ani închisoare s-a stabilit ca inculpatul să execute şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II şi b C. pen. 1969 şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. de la 1969 i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. din 1969 şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

S-a dispus executarea efectivă în regim de detenţie a pedepsei aplicate inculpatului B..

III.a) În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., urmare intervenirii prescripţiei.

b) A fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II şi b C. pen. respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) Noul C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. "a" teza a II-a şi lit. "b", C. pen. 1969 şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

c) A fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II şi b C. pen. din 1969 respectiv a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) Noul C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. "a" teza a II-a şi lit. "b", C. pen. 1969, şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate, inculpatul C. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de pedeapsă de 1 an închisoare, în total va executa o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1969 alături de pedeapsa principală de 11 ani închisoare s-a stabilit ca inculpatul să execute şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II şi b C. pen. şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. de la 1969 i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

S-a dispus executarea efectivă în regim de detenţie a pedepsei aplicate inculpatului C..

IV. În baza art. 711 alin. (3) C. pen. de la 1969 s-a dispus condamnarea inculpatei S.C. D. S.R.L. Brăila, cu sediul social în municipiul Brăila, judeţul Brăila, societate comercială pentru care s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă prin Încheierea nr. 8/26.01.2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 a Tribunalului Brăila, prin administrator judiciar provizoriu C.I.I E. reprezentant de către practician în insolvenţă E. la pedeapsa de 10.000 RON amenda penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 717 alin. (3) C. pen. 1969 s-a dispus afişarea sau difuzarea hotărârii definitive de condamnare pe cheltuiala persoanei juridice condamnate pe o perioada de 2 luni, ca pedeapsă complementară.

V. În baza art. art. 48 alin. (1) Noul C. pen. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului F. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., pe lângă pedeapsa principală de 3 ani închisoare, s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a stabilit ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Biblioteca Judeţeană, "Panait Istrati" Brăila sau în cadrul Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de utilitate publică, administrare şi gospodărire locală Brăila, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că partea responsabilă civilmente S.C. G. S.R.L. Brăila a fost radiată.

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Galaţi, inculpaţii A., B., C., F., S.C. D. S.R.L. Brăila, precum şi petenta H..

Prin Decizia penală nr. 317 din 09 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei şi suspendare a judecăţii până la soluţionarea sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către Curtea de Apel Braşov, ca nefondată.

S-a respins, ca nefondată, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării cu titlu preliminar asupra interpretării dispoziţiilor art. 325 alin. (1) TFUE, Deciziei nr. 2006/928 şi art. 49 alin. (1) teza a III-a din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 TFUE formulată de către Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - Direcţia Naţională Anticorupţie.

S-au admis apelurile declarate de inculpaţii A., B., C., F., S.C. D. S.R.L. Brăila şi de petenta H..

S-a desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 30/11.03.2021 a Tribunalului Brăila pronunţată în Dosarul nr. x/2017 şi în rejudecare:

S-au înlăturat dispoziţiile privind condamnarea inculpaţilor A., B., C., F. şi S.C. D. S.R.L. Brăila.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru următoarele infracţiuni: - art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; - art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru următoarele infracţiuni: - art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; - art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C. pentru următoarele infracţiuni: - art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 52 alin. (3) C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; - art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei S.C. D. S.R.L. Brăila pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

S-a modificat dispoziţia privind menţinerea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului reprezentând apartament compus din 2 camere şi dependinţe, în suprafaţă de 50,64 mp, situat în mun. Brăila, b-dul x nr. 23, având atribuit numărul cadastral x, proprietatea petentei H., în sensul că, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului respectiv până la concurenţa sumei de 36.600 RON.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

S-a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Împotriva Deciziei penale nr. 317 din 09 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 21.03.2023.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată sunt menţionate numele şi prenumele procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 317/A din 09.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori), precum şi semnătura titularului cererii, în raport de dispoziţiile art. 437 alin. (1) C. proc. pen.

În esenţă, s-a solicitat, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, potrivit art. 434 - 438 C. proc. pen., precum şi că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., întrucât în mod greşit Curtea de Apel Galaţi a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., faţă de inculpaţii: - A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; B. pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 52 alin. (3) C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; S.C. D. S.R.L. Brăila pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., motivat de împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale.

Instanţa a procedat în mod greşit atunci când a apreciat că actele de procedură îndeplinite nu şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie şi nu a constat că în cazul prescripţiei răspunderii penale Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.

Potrivit prevederilor art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ce a avut ca urmare producerea de consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (2 ani - 7 ani) se majorează cu jumătate. Totodată, conform dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. pen., determinarea înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 49 C. pen., complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Drept urmare, pedeapsa maximă ce poate să fie aplicată de către instanţa de judecată pentru comiterea acestei infracţiuni, este închisoare de 10 ani şi 6 luni. Din perspectiva termenului de prescripţie a răspunderii penale aplicabil se poate constata incidenţa prevederilor art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., conform cărora termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 ani, şi incidenţa art. 155 C. pen., conform căruia termenul special de prescripţie este de 20 de ani.

În speţă, infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ce a avut ca urmare producerea de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, a fost comisă de către inculpaţi, după cum urmează: inculpatul A. în perioada martie 2008 - august 2009, inculpatul C. în cursul lunii aprilie 2008, inculpatul B. în perioada aprilie 2008 - ianuarie 2009, inculpatul F. în cursul lunii septembrie 2008, inculpata S.C. D. S.R.L. Brăila în cursul lunii septembrie 2008,

În cauză, în cursul urmăririi penale, au fost efectuate multiple acte de urmărire, inclusiv acte ce au fost comunicate suspecţilor/inculpaţilor, acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie, atât în conformitate cu legea în vigoare până la apariţia Deciziilor CCR nr. 297 publicată în 26 aprilie 2018 şi respectiv nr. 358 publicată în 09.06.2022.

Actele de urmărire ce au fost comunicate suspecţilor/inculpaţilor, au fost următoarele: Ordonanţa nr. 146/P/2010 din data de 31.01.2017 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi prin care s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale faţă de suspecţii: A., pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ce a avut ca urmare producerea de consecinţe deosebit de grave; stabilirea, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, cu rea-credinţă a taxelor care a avut ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursare ilegală a TVA-ului şi asocierea în vederea obţinerii rambursării ilegale a TVA-ului prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; B., C., S.C. I. S.R.L. Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la participaţie improprie la comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ce a avut ca urmare producerea de consecinţe deosebit de grave prevăzută; complicitate la stabilirea, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, cu rea-credinţa a taxelor care a avut ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursare ilegală a TVA-ului şi asocierea în vederea obţinerii rambursării ilegale a TVA-ului, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; F. şi S.C. D. S.R.L. Brăila, pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la participaţie improprie la comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ce a avut ca urmare producerea de consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; Ordonanţa nr. 146/P/2010 din data de 23.03.2017 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii: A. pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ce a avut ca urmare producerea de consecinţe deosebit de grave stabilirea, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, cu rea-credinţă a taxelor care a avut ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursare ilegală a TVA-ului şi asocierea în vederea obţinerii rambursări ilegale a TVA-ului, fapte prevăzute de: art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la ari 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; B., C., S.C. I. S.R.L. Bucureşti (fostă S.C. I. S.R.L. Brăila pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la participaţie improprie, comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ce a avut ca urmare producerea de consecinţe deosebit de grave prevăzută; complicitate la stabilire în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, cu rea-credinţă a taxelor care a avut ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursare ilegală a TVA-ului şi asocierea în vederea obţinerii rambursării ilegale a TVA-ului, fapte prevăzute de: art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; F. şi S.C. D. S.R.L. Brăila, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la participaţie improprie la comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ce a avut ca urmare producerea de consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; Ordonanţa nr. 146/P/2010 din data de 29.03.2017 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile/mobile ale inculpatului A.; Ordonanţa nr. 146/P/2010 din data de 30.03.2017 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe sold cont bancar al inculpatului C.; Ordonanţa nr. 146/P/2010 din data de 28.03.2017 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile/mobile/sold cont bancar ale inculpatului B.; Ordonanţa nr. 146/P/2010 din data de 31.03.2017 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile/mobile/sold cont bancar ale inculpatului F.; Ordonanţa nr. 146/P/2010 din data de 05.04.2017 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile ale inculpatei S.C. D. S.R.L. Brăila.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. x/2017, înainte de apariţia Deciziilor CCR nr. 297 publicată în 26 aprilie 2018 şi respectiv nr. 358 publicată în 09.06.2022, ocazie cu care au fost efectuate acte de procedură penală ce au fost comunicate inculpaţilor începând cu anul 2017 şi până la pronunţarea Deciziei penale nr. 317/A/09.03.2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-a menţionat faptul că, prin Rechizitoriul nr. x/2010 din 27.06.2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată şi a inculpatei S.C. I. S.R.L. Bucureşti pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la participaţie improprie la comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ce a avut ca urmare producerea de consecinţe deosebit de grave prevăzută; complicitate la stabilirea, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, cu rea-credinţă a taxelor care a avut ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursare ilegală a TVA-ului şi asocierea în vederea obţinerii rambursării ilegale a TVA-ului, fapte prevăzute de: art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Cu privire la inculpata S.C. I. S.R.L. Bucureşti a declarat apel Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, dar prin Decizia penală nr. 317/A/09.03.2023 a Curţii de Apel Galaţi, instanţa de apel a respins calea de atac declarată de către structura de parchet şi a menţinut hotărârea instanţei de fond.

Drept urmare, deşi fapta reţinută în sarcina inculpatei S.C. I. S.R.L. Bucureşti a fost comisă la aceeaşi dată cu a inculpatului A. (aprilie 2008 - ianuarie 2009), prin menţinerea dispoziţiilor Sentinţei penale nr. 30/11.03.2021 a Tribunalului Brăila, instanţa de apel a considerat că actele de procedură întocmite în perioada 1 februarie 2014 - 25 iunie 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.

Prin încheierea din 20 iunie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 317 din 09 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017, privind pe inculpaţii B., F., C., A. şi S.C. D. S.R.L..

A trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători şi a acordat termen la data de 19 septembrie 2023, cu citarea intimaţilor inculpaţi, intimatelor părţi civile şi a intimatelor părţi responsabile civilmente, precum şi asigurarea apărării (apărător ales/din oficiu).

Pentru a dispune astfel, judecătorul de filtru a reţinut, în esenţă, că, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) a), b), c) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Galaţi care a exercitat calea extraordinară de atac (J.), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 317/A din 09.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori), precum şi semnătura procurorului care a exercitat calea de atac şi a procurorului general.

În ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în cauză, s-a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. şi s-a susţinut, în esenţă, că se impune înlăturarea greşitei aplicări a legii, constând în aceea că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal şi nu se impunea constatarea încetării procesului penal, motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, ci instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspecţilor/inculpaţilor: A., B., C., S.C. D. S.R.L. Brăila şi F. şi să dispună condamnarea acestora pentru faptele deduse judecăţii.

Aşadar, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată a fost declarată în termen legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi art. 437 C. proc. pen., iar motivele invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - S.T. Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 317/2023 din data de 09 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017 este nefondat.

În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Prin motivele de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut incidenţa, în cauză, a interpretării date de Curtea Constituţională în Decizia nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă.

În opinia Parchetului, se impunea ca instanţa de control judiciar să acorde prioritate principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, lăsând neaplicate deciziile pronunţate de Curtea Constituţională considerând ca prin soluţia dispusă în apel se generează un risc sistemic de impunitate.

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor A., B., C., F., S.C. D. S.R.L. Brăila, subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În examinarea criticilor formulate, se constată că, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie critică nu greşita încetare a procesului penal, ci modul în care instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Analiza legii penale mai favorabile pentru a determina pe calea recursului în casaţie care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind favorabilă în cauză este o analiză asupra temeiniciei acuzaţiei şi a sancţiunii aplicabile care nu mai poate fi analizată pe calea acestei căi extraordinare de atac.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la legea penală mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa de apel.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel Galaţi a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpaţilor A., B., C., F., S.C. D. S.R.L. Brăila, ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.

Raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, la determinarea termenului de prescripţie incident în cauză, au fost avute în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018 (prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională) şi nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022 (care a stabilit că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale), precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 1141/28.11.2022, conform căreia normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen.

Cu referire la conceptul de "risc sistemic de impunitate" se constată că acesta a fost utilizat în Hotărârea din 21 decembrie 2021, pronunţată în Cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-811/19 şi C-840/19), în materia sancţionării, prin mijloace de drept penal, a fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, atunci când anumite evenimente produse ar putea angaja imposibilitatea tragerii la răspundere penală, fiind legat de principiul legalităţii incriminării şi a pedepselor, care face obiectul art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care este prevalent unei eventual pericol de nepedepsire a unor fapte îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În Cauza C-360/20 CJUE a precizat că "Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că impune unei instanţe naţionale să dea dispoziţiilor dreptului naţional o interpretare conformă cu obligaţiile care decurg din articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE citit în lumina articolului 1 alin. (1) litera (a) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995, cu condiţia ca o astfel de interpretare să nu determine o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor."

Curtea de Justiţie a Uniunii a subliniat că supremaţia dreptului Uniunii nu poate aduce atingere în nicio ipostază principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum acesta a fost implementat şi normat în dreptul intern în toate aspectele specifice incriminării faptelor penale şi sancţionării persoanelor acuzate de comiterea acestora.

În aceeaşi cauză C-360/20, Curtea de Justiţie a arătat "(…) procedând la o interpretare conformă a dispoziţiilor naţionale, instanţa de trimitere va trebui de asemenea să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor vizate sunt respectate şi să împiedice ca acestora din urmă să li se aplice sancţiuni pe care le-ar fi evitat dacă aceste dispoziţii de drept naţional ar fi fost aplicate, în conformitate cu obligaţiile care decurg din principiul legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor în dreptul penal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2015, Taricco şi alţii, C-105/14. EU:C:2015:555, punctul 53)" (parag. 38 al Hotărârii), iar "Astfel, dacă instanţa naţională ar ajunge să considere că o interpretare conformă a dispoziţiilor naţionale contravine principiului legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor, ea nu ar fi ţinută să se conformeze acestei obligaţii, iar aceasta chiar dacă respectarea obligaţiei respective ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu dreptul Uniunii. Legiuitorul naţional este cel căruia îi revine în acest caz obligaţia de a lua măsurile necesare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. şi M.B., C-42/17. EU:C:2017:936, punctul 61, precum şi jurisprudenţa citată)".

Rezultă că, în toate cazurile, orice risc de impunitate intervenit ca urmare a unei reglementări naţionale nu poate înlătura de la aplicare această reglementare internă, chiar dacă ea este contrarie dreptului Uniunii Europene, dacă prin excluderea reglementării s-ar încălca principiul legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor, exact ipoteza care ar interveni dacă s-ar înlătura legea penală mai favorabilă privitoare la prescripţie, incluzând impunitatea generată de intervenţia acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale.

Aşadar, dispoziţiile privitoare la prescripţia răspunderii penale din dreptul naţional, rezultate din aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, care nu cuprind cauze de întrerupere a cursului termenului prescripţiei, cu consecinţa aplicării exclusiv a termenelor generale ale prescripţiei răspunderii penale, au caracterul de lege penală mai favorabilă în lumina lămuririlor aduse de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 67/2022 şi, drept urmare, se circumscriu domeniului de aplicare a principiului legalităţii incriminării şi pedepsei.

De vreme ce subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv C. pen. în vigoare, în perioada 1 februarie 2014 - 25 iunie 2018), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, în privinţa inculpaţilor A., B., C., F., S.C. D. S.R.L. Brăila, fiind incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - S.T. Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 317/2023 din data de 09 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată S.C. I. S.R.L. BUCUREŞTI, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi A., B., C., F. şi S.C. D. S.R.L. BRĂILA, în sumă de câte 170 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - S.T. Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 317/2023 din data de 09 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată S.C. I. S.R.L. BUCUREŞTI, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi A., B., C., F. şi S.C. D. S.R.L. BRĂILA, în sumă de câte 170 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 septembrie 2023.

GGC - NN