Deliberând asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 11 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatoarea A., ca inadmisibilă.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Galaţi a reţinut, referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen., următoarele:
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi, sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Curtea a constatat că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de contestatoarea A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen., în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Din această perspectivă, Curtea a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei întrucât obiectul cauzei îl reprezintă verificarea măsurilor asigurătorii prev. de art. 2502 C. proc. pen. în procedura prevăzută de art. 5491 C. proc. pen.
Analizând condiţia de admisibilitate conform căreia dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Curtea a apreciat că, în raport de obiectul cauzei, în cadrul procedurii prev. de art. 5491 C. proc. pen., nu pot fi analizate dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., întrucât în cadrul procedurii confiscării speciale nu este îndeplinită condiţia existenţei unui proces penal în curs, urmărirea penală fiind finalizată în această situaţie prin emiterea ordonanţei de clasare rămasă definitivă.
Prin urmare, Curtea a apreciat că legătura între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi soluţionarea cauzei a fost creată artificial în raport de limitele în care este ţinută Curtea să soluţioneze prezenta contestaţie, iar sesizarea Curţii Constituţionale ar fi lipsită de interes.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, recurenta contestatoare A. a formulat recurs.
În esenţă, a solicitat admiterea recursului formulat, desfiinţarea încheierii atacate în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2), art. 16, art. 21, art. 24, art. 52 alin. (3) şi art. 57 din Constituţia României şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în cauză.
A apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei, oricare ar fi obiectul acesteia şi în orice fază s-ar afla nu are posibilitatea de a se pronunţa cu privire la temeinicia excepţiei invocate, ci are doar obligaţia de a verifica întrunirea condiţiilor de admisibilitate.
Analizând recursul formulat de recurenta contestatoare A. împotriva încheierii din data de 11 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Înalta Curte constată că acesta sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din economia dispoziţiilor art. 2, art. 29 şi art. 31 din Legea nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului a posteriori implică examinarea prealabilă a patru cerinţe de admisibilitate, expres prevăzute de lege. Această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor condiţii cumulative:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- individualizarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea dispoziţiei legale criticate, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei contestate printr-o decizie precedentă.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de recurentul condamnat B., în faţa Curţii de Apel Bucureşti şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.
În concret, recurenta A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., apreciind că este lipsită de previzibilitate, prin raportare la faptul că termenul de 6 luni instituit de legiuitor este unul imperativ, iar judecătorul nu poate pronunţa o soluţie cu privire la cererea de confiscare specială înainte de a se pronunţa cu privire la validitatea existenţei sau inexistenţei rămânerii în fiinţă a măsurilor asiguratorii.
În acest context, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă şi necesară între pronunţarea unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
În raport de obiectul cauzei, în cadrul procedurii prev. de art. 5491 C. proc. pen., nu pot fi analizate dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., întrucât în cadrul procedurii confiscării speciale nu este îndeplinită condiţia existenţei unui proces penal în curs, urmărirea penală fiind finalizată în această situaţie prin emiterea ordonanţei de clasare rămasă definitivă.
Similar instanţei de fond, Înalta Curte reţine că procedura prevăzută de art. 5491 C. proc. pen. este o procedură specifică prevăzută exclusiv în considerarea cazurilor de clasare dispuse de procuror pentru infracţiuni cu privire la care s-a stabilit necesitatea impunerii unor măsuri de siguranţă, în raport cu dispoziţia de clasare, definitiv constatată, prin care judecătorul se pronunţă exclusiv asupra confiscării bunurilor prin raportare la prevederile art. 107 C. pen., astfel că în acest cadru procesual nu se poate verifica potrivit dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii din cauză, dacă a intervenit încetarea de drept a acestora ori, să se aprecieze asupra rezonabilităţii termenului pentru care au fost instituite, astfel cum au solicitat contestatorii.
În acest context, Înalta Curte reţine că aspectele invocate în susţinerea excepţiei vizează în realitate o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, nu o problemă de neconstituţionalitate, criticile aduse de recurentă dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acesteia în raport cu conţinutul ei propriu-zis in abstracto.
Aşadar, recurenta nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Or, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.
În acest context, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor procesual penale invocată de recurent nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în încheierea din data de 11 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în încheierea din data de 11 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2023.
Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2023.
GGC - NN