Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 38/F din 19 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) cu referire la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost refuzată executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul Regional din Gdansk la data de 19.06.2023, în Dosarul nr. x Kop 59/23, în baza Hotărârii nr. X K 990/19 din 07.01.2020 pronunţată de către Tribunalul Regional din Gdansk, definitivă prin neapelare la data de 15.01.2020, pe numele persoanei solicitate A..
În temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută pe cale incidentală Hotărârea nr. X K 990/19 din 07.01.2020 pronunţată de către Tribunalul Regional din Gdansk, definitivă prin neapelare la data de 15.01.2020, în privinţa persoanei solicitate A..
S-a dispus executarea într-un Penitenciar din România a pedepsei de 10 luni închisoare aplicate persoanei condamnate A..
S-a dedus din pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A. durata reţinerii din data de 16.08.2023 şi durata arestării din data de 17.08.2023, la zi.
În temeiul art. 99 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 10 luni închisoare la data pronunţării sentinţei.
Potrivit art. 88 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare, vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, s-a stabilit a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că, prin Sesizarea nr. x/2023 din 17.08.2023 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a solicitat, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate A., autorităţilor judiciare din Polonia, urmare a semnalării introduse de Biroul SIRENE Polonia, în dosarul x al Tribunalului Itinerant din Gdansk.
În sesizarea adresată instanţei s-a arătat că Tribunalul Regional din Gdansk a emis, la data de 19.06.2023, un mandat european de arestare, în baza Hotărârii nr. X K 990/19 din 07.01.2020 pronunţată de către Tribunalul Regional din Gdansk, definitivă prin neapelare la data de 15.01.2020, prin care s-a dispus condamnarea numitei A. la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 278 alin. (1) C. pen. polonez, constând în aceea că, la data de 09 ianuarie 2019, în complicitate cu alte persoane, a sustras 20 de lănţişoare de aur, în valoare totală de 14.381 PLN, din magazinul de bijuterii B., situat în Gdansk, Schuberta 102 A, cu intenţia de a şi le însuşi în mod nelegal.
Verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că semnalarea în sistemul informatic SIRENE este întemeiată pe un mandat european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., semnalare introdusă motivat de condamnarea acesteia de către Tribunalul Regional din Gdansk, în baza Hotărârii nr. X K 990/19 din 07.01.2020, definitivă prin neapelare la data de 15.01.2020, la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 278 alin. (1) C. pen. polonez, constând în aceea că, la data de 9 ianuarie 2019, în complicitate cu alte persoane, a sustras 20 de lănţişoare de aur, în valoare totală de 14.381 PLN, din magazinul de bijuterii B., situat în Gdansk, Schuberta 102 A, cu intenţia de a şi le însuşi în mod nelegal.
Astfel, s-a arătat că, fapta persoanei solicitate este incriminată de legislaţia română şi constituie infracţiunea de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
La termenul de judecată din data de 22 august 2023, în cunoştinţă de cauză, persoana solicitată A. a declarat că refuză să execute pedeapsa de 10 luni închisoare în statul membru emitent şi a solicitat să execute pedeapsa într-un penitenciar din România, prevalându-se de motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată (art. 4 alin. (6) din Decizia-cadru 2002/584/JAI) - cetăţenia română a persoanei solicitate.
Opoziţia persoanei solicitate la executarea în Polonia a pedepsei de 10 luni închisoare a imprimat instanţei române de executare nu doar obligaţia de cercetare în substanţă a motivului facultativ de refuz dat de cetăţenia română a persoanei în cauză, ci şi sarcina corelativă de a asigura executarea în România a pedepsei privative de libertate pronunţate în statul emitent al mandatului european de arestare.
În acest sens, Curtea de Apel a solicitat autorităţii emitente transmiterea în maxim 20 de zile a hotărârii de condamnare traduse în limba română, hotărârea solicitată fiind transmisă până la data indicată.
Cu privire la motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată (art. 4 alin. (6) din Decizia-cadru 2002/584/JAI), instanţa de fond a reţinut că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, aplicarea acestuia este supusă îndeplinirii a două condiţii: pe de o parte, ca persoana căutată să rămână în statul membru de executare, să fie resortisant sau rezident al acestuia şi, pe de altă parte, ca acest stat să se angajeze să execute pedeapsa în conformitate cu dreptul său intern.
S-a arătat că, din maniera de redactare a art. 4 alin. (6) din Decizia-cadru 2002/584/JAI rezultă că autoritatea judiciară de executare trebuie totuşi să dispună de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte aspectul dacă va da curs sau va refuza executarea mandatului european de arestare.
În această privinţă, autoritatea respectivă trebuie să aibă posibilitatea de a ţine seama de obiectivul urmărit de acest motiv de neexecutare facultativă care vizează în special să permită autorităţii judiciare de executare să acorde o importanţă deosebită posibilităţii de a creşte şansele de reinserţie socială ale persoanei căutate după executarea pedepsei la care aceasta din urmă a fost condamnată.
Totodată, în ceea ce priveşte în particular a doua condiţie, orice refuz de a executa mandatul european de arestare presupune un veritabil angajament al statului membru de executare de a executa pedeapsa privativă de libertate pronunţată împotriva persoanei solicitate. Astfel, orice refuz de a executa un mandat european de arestare trebuie să fie precedat de verificarea, de către autoritatea judiciară de executare, a posibilităţii de a executa în mod real respectiva pedeapsă privativă de libertate în conformitate cu dreptul său intern (a se vedea în acest sens: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Hotărârea din 13 decembrie 2018, Sut, C-514/17, ECLI:EU:C:2018:1016, pct. 32, 33, 35; Hotărârea din 29 iunie 2017, Poplawski, C-579/15, EU:C:2017:503, pct. 21, 22).
În speţă, instanţa de fond a subliniat că actele dosarului confirmă cetăţenia română a persoanei solicitate A., iar, suplimentar, aceasta are o familie numeroasă în România, ce include 6 copii şi 15 nepoţi.
În acest context, instanţa a constatat că sunt mult mai realiste şansele de reintegrare socială ale persoanei solicitate dacă aceasta va executa în România pedeapsa de 10 luni închisoare.
Referitor la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată persoanei solicitate în baza Hotărârii nr. X K 990/19 din 07.01.2020 pronunţată de către Tribunalul Regional din Gdansk, definitivă prin neapelare la data de 15.01.2020, Curtea a constatat că nu există niciun impediment legal ca aceasta să fie executată într-un penitenciar din România.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea motivului opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prescris de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Acesta este singurul motiv de refuz aplicabil în cauză, căci, deşi A. nu a fost prezentă, personal, la procesul în urma căruia a fost pronunţată sentinţa anterior menţionată, şi nu a fost citată, potrivit menţiunilor făcute la rubrica D din mandatul european de arestare, aceasta a primit efectiv informaţii oficiale privind data şi locul procesului care a dus la luarea hotărârii prin alte mijloace, astfel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că aceasta era informată cu privire la procesul stabilit şi a fost informată că o hotărâre poate fi pronunţată chiar şi în cazul în care nu se prezintă la proces.
Mai exact, audiată fiind de către autorităţile poloneze, persoana solicitată a fost informată cu privire la obligaţia de a informa autoritatea competentă cu privire la orice modificare a domiciliului său în termen de 7 zile; de asemenea, aceasta a fost avertizată cu privire la faptul că, în cazul în care nu comunică noua sa adresă şi modificarea domiciliului sau dacă nu locuieşte la adresa comunicată, orice scrisoare trimisă la adresa respectivă va fi considerată comunicată.
În cauza în care a intervenit condamnarea sa, persoana solicitată a fost citată în mod corespunzător pentru termenul din 07.01.2020, şi întrucât scrisoarea nu a fost ridicată, fiind returnată după ce s-au transmis două notificări poştale, informarea s-a considerat efectuată.
Astfel cum s-a consemnat în încheierea din 22.08.2023, persoana solicitată a declarat că nu mai locuia la adresa la care fusese citată de autorităţile poloneze, dar cunoştea existenţa procesului derulat împotriva sa. Mai mult, aceasta nu a apelat hotărârea pronunţată împotriva sa, care a rămas definitivă la 15.01.2020.
În aceste împrejurări, instanţa de fond a constatat că, în acest caz, nu este incident şi motivul facultativ de refuz legat de judecata în lipsă, fiindcă este aplicabilă o ipoteză de excepţie care face neoperaţională această clauză de refuz, respectiv excepţia prevăzută de art. 99 alin. (2) lit. i), pct. (i) din Legea nr. 302/2004 republicată [art. 4a alin. (1) lit. a) (i) teza finală din Decizia-cadru 2002/584/JAI], mai exact: persoana solicitată a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data şi locul stabilite pentru respectivul proces, în aşa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoştinţă de procesul stabilit.
Cu privire la recunoaşterea pe cale incidentală a Hotărârii nr. X K 990/19 din 07.01.2020 pronunţată de către Tribunalul Regional din Gdansk, definitivă prin neapelare la data de 15.01.2020, din actele aflate la dosar, instanţa de fond a constatat că pedeapsa de 10 luni închisoare a fost pronunţată pentru comiterea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 278 alin. (1) C. pen. polonez, constând în aceea că, la data de 9 ianuarie 2019, în complicitate cu alte persoane, persoana solicitată a sustras 20 de lănţişoare de aur, în valoare totală de 14.381 PLN, din magazinul de bijuterii B., situat în Gdansk, Schuberta 102 A, cu intenţia de a şi le însuşi în mod nelegal.
Având în vedere situaţia de fapt anterior prezentată, instanţa de fond a constatat că, faptele pentru care Tribunalul Regional din Gdansk a aplicat persoanei condamnate A. pedeapsa de 10 luni închisoare ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, infracţiunea de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Diferit de situaţia în care se dispune executarea mandatului european de arestare şi când exigenţa dublei incriminări se cercetează în raport cu data pronunţării hotărârii, în ipoteza refuzului executării mandatului european de arestare însoţit de recunoaşterea pe cale incidentală şi executarea în România a hotărârii de condamnare, dubla incriminare se examinează cu referire la data comiterii infracţiunii/infracţiunilor care au motivat condamnarea în statul membru emitent, doar în acest fel putând să fie asigurată legalitatea executării pedepsei pe teritoriul statului român de executare.
Astfel, instanţa de fond nu a identificat vreun motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a Hotărârii nr. X K 990/19 din 07.01.2020 pronunţată de către Tribunalul Regional din Gdansk, definitivă prin neapelare la data de 15.01.2020, de condamnare la pedeapsa închisorii de 10 luni.
Prin urmare, ţinând cont şi de regula potrivit căreia un refuz al executării mandatului european de arestare întemeiat pe motivul cetăţeniei persoanei solicitate implică un veritabil angajament al statului membru de executare de a executa pedeapsa privativă de libertate pronunţată în statul membru emitent, în baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus recunoaşterea, pe cale incidentală, a Hotărârii nr. X K 990/19 din 07.01.2020 pronunţată de către Tribunalul Regional din Gdansk, cu consecinţa executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 10 luni închisoare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., fără a o motiva.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 6 cu termen de judecată la data de 05 octombrie 2023.
La acest termen, contestatoarea A. a învederat, personal, în faţa instanţei, prin intermediul sistemului de videoconferinţă, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, că înţelege să îşi retragă contestaţia formulată împotriva Sentinţei nr. 38/F din 19.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Prin urmare, având în vedere că retragerea căii de atac s-a făcut de către persoana solicitată, personal, în faţa instanţei, până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voinţă expresă a contestatoarei A. în sensul retragerii contestaţiei formulate.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatoarea persoană solicitată va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestaţiei formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 38/F din 19 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatoarea-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea-persoană solicitată, în cuantum de 1.098 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 octombrie 2023.
GGC - NN