Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 75 din data de 05 iulie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020 s-au hotărât următoarele:
S-a constatat ca fiind lege penală mai favorabilă inculpaţilor noul C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de următorii inculpaţi:
- A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (17 acte materiale) prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
- B., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj necuvenit, în formă continuată (14 acte materiale) prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
S-a luat act că persoana vătămată Unitatea Administrativ Teritorială Filipeştii de Pădure nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 2502 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 129/P/2011 din data de 19.12.2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti constând în:
- indisponibilizarea prin intermediul unui sechestru asigurător asupra tuturor sumelor existente în conturile deţinute la C. S.A., D. S.A. şi E. S.A. de către inculpata B. până la concurenţa sumei de 2.204.986 RON.
- indisponibilizarea prin intermediul unui sechestru asigurător asupra cotei de 1/2 din imobilul în suprafaţă de 41.54 mp. situat în mun. Câmpina str. x, judeţul Prahova, aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 2.204.986 RON.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. x/2017 din 29 decembrie 2020 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
- A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (două acte materiale), prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
- B., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în tipologie continuată (14 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
În esenţă, în rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul A., în calităţile succesive de consilier juridic şi de avocat al Primăriei comunei Filipeştii de Pădure şi al Consiliul Local Filipeştii de Pădure, în perioada 2006 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul - într-o altă cauză - F., în calitate de ordonator principal de credite al U.A.T. Filipeştii de Pădure să plătească, nelegal, suma de 2.204.986 RON către G., pe de o parte, prin participarea la crearea aparenţei nereale că G. era o persoană juridică aflată în subordinea Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure iar, pe de altă parte, prin neînvederarea Consiliului local al comunei Filipeştii de Pădure a naturii nelegale a adoptării hotărârilor de consiliu nr. 89/28.09.2006, 17/21.02.2007, 89/06.09.2007, 13/25.02.2008, 25/09.04.2009, 79/23.11.2009, 9/08.03.2010, 50/14.06.2011, 51/14.06.2011, 52/14.06.2011, 76/13.09.2011, 94/31.10.2011, 17/30.03.2012 şi 18/30.03.2012 şi prin susţinerea, în şedinţele Consiliului local al comunei Filipeştii de Pădure, a adoptării hotărârilor nr. 9/2010 şi 76/2011 care, de asemenea, au avut un specific nelegal, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (două acte materiale), prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
S-a arătat în rechizitoriu că tipologia continuată a infracţiunii rezultă din săvârşirea de către inculpat, la diferite intervale de timp (în perioada 2006-2012), în realizarea rezoluţiei unice de ajutare a inculpatului - într-o altă cauză - F., a celor două acte materiale expuse în situaţia de fapt, care prezintă, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior.
De asemenea, inculpata B., în calitate de secretar al comunei Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova, cu ştiinţă, în perioada 2006 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea legislaţiei primare (Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, Legea nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul, Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2003, privind finanţele publice locale) a întocmit 12 avize prealabile de legalitate care au învederat nereal respectarea condiţiilor legale de Hotărârile Consiliului Local Filipeştii de Pădure nr. 17/21.02.2007, 89/06.09.2007, 14/11.08.2008, 25/09.04.2009, 79/23.11.2009, 9/08.03.2010, 51/14.06.2011, 52/14.06.2011, 76/13.09.2011, 94/31.10.2011, 17/30.03.2012 şi 18/30.03.2012, nu a dat avize prealabile de legalitate (deşi normele legale cereau imperativ) pentru Hotărârile Consiliului Local Filipeştii de Pădure nr. 89/28.09.2006, 13/25.02.2008 şi 50/14.06.2011 şi a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Filipeştii de Pădure nr. 89/28.09.2006, 17/21.02.2007, 89/06.09.2007, 13/25.02.2008, 14/11.08.2008, 25/09.04.2009, 79/23.11.2009, 9/08.03.2010, 50/14.06.2011, 51/14.06.2011, 52/14.06.2011, 76/13.09.2011, 94/31.10.2011, 17/30.03.2012 şi 18/30.03.2012 (care nu respectau condiţiile de fond şi de formă), prin care s-a plătit suma totală de 2.094.986 RON către Asociaţia "G.", cu concursul inculpatului - într-o altă cauză -F., determinând producerea unei pagube bugetului local al comunei Filipeştii de Pădure, în cuantum de 2.094.986 RON, sumă care reprezintă totodată şi un folos necuvenit obţinut de asociaţia sportivă, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în tipologie continuată (15 acte materiale) prev. de art. 132 din Legea nr. 78/200 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
S-a susţinut de către acuzare faptul că infracţiunea a fost săvârşită prin încălcarea legislaţiei primare care reglementa atribuţiile de serviciu (Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, Legea nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul, Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2003, privind finanţele publice locale).
S-a reţinut în rechizitoriu că prin săvârşirea infracţiunii a fost produs un prejudiciu în cuantum de 2.094.986 RON patrimoniului Unităţii Administrativ Teritoriale Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova. Cuantumul prejudiciului depăşeşte valoarea de 2.000.000 RON, specifică unor consecinţe deosebit de grave. Caracterul de consecinţe deosebit de grave, în cazul infracţiunii continuate, se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate Unităţii Administrativ Teritoriale Filipeştii de Pădure, prin toate acţiunile sau inacţiunile prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii săvârşite de inculpată. Totodată, prejudiciul reprezintă un folos necuvenit, obţinut de inculpată pentru G..
Inculpata a săvârşit infracţiunea în forma autoratului. Astfel, este incontestabil că funcţiile publice, prin natura lor, presupun o separare a atribuţiilor specifice. Funcţia de secretar al unei localităţi, din această perspectivă, nu interferează cu funcţia primarului localităţii.
S-a mai susţinut în rechizitoriu că actele materiale săvârşite de inculpata B. se raportează, în mod necesar, la atribuţiile de serviciu ale secretarului localităţii. Exercitarea atribuţiilor de serviciu de către secretarul unei localităţi şi exercitarea atribuţiilor de serviciu de către primarul localităţii sunt complementare, dar în mod evident distincte. Astfel, este exclusă orice fel de formă de complicitate în realizarea atribuţiilor de serviciu specifice ale acestor funcţii publice. Fiecare dintre inculpaţi răspunde penal pentru săvârşirea nemijlocită a faptelor care au legătură cu propriile atribuţii de serviciu. Aşadar, inculpata B. a săvârşit în mod nemijlocit, în calitate de autor, actele materiale corelative funcţiei de secretar al comunei Filipeştii de Pădure.
În opinia acuzării, tipologia continuată a infracţiunii rezultă din săvârşirea de inculpată, la diferite intervale de timp (în perioada 2006-2012), în realizarea rezoluţiei unice, a actelor materiale expuse în situaţia de fapt, care prezintă, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii prev. art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 2481 C. pen. anterior.
În cuprinsul sentinţei au fost apoi redate situaţia de fapt şi de drept reţinută în cazul fiecărui inculpat în actul de sesizare a instanţei, precum şi hotărârile pronunţate în camera preliminară .
Sintetizând actele procedurale emise în procedura camerei preliminare şi redate integral de prima instanţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin încheierea din 20 aprilie 2021 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, s-au admis cererile formulate de către inculpaţii A. şi B. privind neregularitatea rechizitoriului nr. x din 30 decembrie 2020 întocmit de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, cu referire la concordanţa dintre expunerea activităţii infracţionale pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii mai sus menţionaţi şi încadrarea în drept a acestora şi s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti pentru remedierea neregularităţilor constatate.
S-au respins celelalte cereri formulate şi excepţii invocate de către inculpaţii A. şi B. cu privire la competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Urmare a soluţiei judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, prin Ordonanţa nr. 251/P/017 din 21 mai 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a dispus remedierea neregularităţilor cuprinse în rechizitoriul nr. x/2017 din 29 decembrie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti şi constatate prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 20 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 Curţii de Apel Ploieşti, fiind redate modificările efectuate de procuror cu privire la rechizitoriu. Totodată, s-a reţinut că a fost menţinută dispoziţia de trimitere în judecată.
Împotriva încheierii din data de 20.04.2021, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2020, al Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au formulat contestaţie inculpaţii A. şi B., cauza fiind înregistrată în contestaţie în data de 05.08.2021.
Prin încheierea din data de 08.09.2021, pronunţată în dosarul x/2020, completul de doi judecători în contestaţie cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 347 din C. proc. pen., a respins ca inadmisibile, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 20.04.2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. S-a constatat că încheierea din data de 20 aprilie 2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nu poate fi contestată în mod distinct, ci numai odată cu soluţia finală prev. de art. 346 din C. proc. pen. dispusă în procedura de cameră preliminară.
Prin încheierea din 07 ianuarie 2022 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării Curţii de Apel Ploieşti prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 29 decembrie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, astfel cum a fost acesta remediat prin Ordonanţa nr. 251/P/2017 din data de 21.05.2021 întocmită de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (17 acte materiale) prev. de art. 2 6 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. şi B., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (14 acte materiale) prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti a constatat că au fost remediate în totalitate neregularităţile constatate prin încheierea din data de 20 aprilie 2021 relevându-se o corespondenţă clară între expunerea activităţii infracţionale pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi B. şi încadrarea în drept a faptelor cercetate.
Prin încheierea din 22.03.2022, pronunţată de Înalta Curte - Completul de 2 Judecători de cameră preliminară, în dosarul penal nr. x/2022, au fost respinse, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din 07 ianuarie 2022 şi încheierii din 20 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020 Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Ploieşti pentru începerea judecăţii.
Cu privire la desfăşurarea judecării cauzei ulterior revenirii dosarului la Curtea de Apel Ploieşti, judecătorul fondului a reţinut următoarele:
La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2022 s-au adus la cunoştinţă inculpaţilor faptele pentru care sunt trimişi în judecată şi încadrarea juridică a acestora, potrivit art. 374 alin. (1) C. proc. pen. şi s-a dat citire actului de sesizare prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B..
La termenul de judecată din data de 9 martie 2023 inculpaţii A. şi B. au învederat faptul că nu doresc să dea declaraţii pe fondul cauzei, ci numai cu privire la încetarea procesului penal şi că nu doresc continuarea judecăţii. De asemenea, au apreciat că nu se mai impune administrarea de probatorii în cauză.
Totodată, la acelaşi termen de judecată s-a pus în discuţie încetarea procesului penal pornit împotriva celor doi inculpaţi A. şi B. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale avându-se în vedere că legea penală mai favorabilă este noul C. pen. în forma aplicabilă înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei nr. 71/2022. S-a învederat că termenul de prescripţie general de 10 ani a curs fără întrerupere în această perioadă pornind de la ultimul act material, respectiv data de 30.03.2012, el împlinindu-se la data de 31.05.2022.
La termenul din data de 11 aprilie 2023 Curtea a pus în discuţie schimbarea de încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B..
La data de 2 mai 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii după cum urmează:
- pentru inculpatul A., din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (17 acte materiale) prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248' C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (17 acte materiale) prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
- pentru inculpata B., din infracţiunea de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în tipologie continuată (14 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248' C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj necuvenit, în formă continuată (14 acte materiale) prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
S-a constatat de către instanţă că în noul C. pen. termenul general de prescripţie este de 10 ani pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj necuvenit, în formă continuată prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
Sub acest aspect, s-a stabilit că legea penală mai favorabilă apare ca fiind noul C. pen., astfel că, faţă de această situaţie, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din vechea reglementare în actuala reglementare.
Judecătorul fondului a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la prescripţia răspunderii penale, arătând că, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 297 din 26.04.2018 a Curţii Constituţionale a României, soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, iar ulterior, prin decizia nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale a României s-a constatat, din nou, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.
S-a mai arătat că, urmare a pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, prin Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit:
"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii."
Faţă de cele astfel relevate, prima instanţă a evidenţiat că între cele două momente ale publicării celor două decizii ale Curţii Constituţionale a României mai sus menţionate, adică între 25.06.2018 şi 09.06.2022, fondul activ al legislaţiei penale nu a cuprins decât termenele generale de prescripţie a răspunderii penale reglementate în art. 154 alin. (1) C. proc. pen.
În prezenta cauză, se constată că ambele infracţiuni pentru care inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată, astfel cum au fost acestea încadrate din punct de vedere juridic prin încheierea din data de 02 mai 2023, sunt pedepsite cu închisoarea de la 4 la 14 ani.
Or, în conformitate cu prevederile dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul acestor infracţiuni este de 10 ani, în speţa de faţă aceasta împlinindu-se la data de 30.03.2022 atât pentru inculpatul A., cât şi pentru inculpata B..
****
JUDECATA ÎN APEL
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea căii de atac formulate, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei hotărâri legale.
Cauza a fost înregistrată la data de 22.08.2023 pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2020, urmare repartizării aleatorii, primind termen de judecată la 11 octombrie 2023.
Prin încheierea din data de 11 octombrie 2023 la interpelarea Înaltei Curţi, intimaţii-inculpaţi A. şi B., având pe rând cuvântul, au arătat că nu doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel.
În continuare, reprezentantul Ministerului Public a expus motivele de apel invocate.
Cu încuviinţarea instanţei, reprezentantul Ministerului Public a depus la dosar decizia nr. x din 04 iulie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.
Ulterior, reprezentantul Ministerului Public a solicitat amânarea judecării cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată în vederea reluării cercetării judecătoreşti în apel (din moment ce parchetul a avut în vedere eventuale declaraţii ale inculpaţilor, însă aceştia nu doresc să dea declaraţii în cauză, dar şi în raport de faptul că acuzarea nu formulat cerere în probatoriu), pentru a se pune de acord cu Serviciul Teritorial şi conducerea parchetului cu privire la acesta.
Constatând întemeiată cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentantul Ministerului Public pentru a pregăti susţinerea apelului şi a motivelor de apel, respectiv pentru a preciza motivele de apel cu privire la modul de soluţionare a acţiunii civile şi a modalităţii de restabilire a situaţiei anterioare, Înalta Curte a dispus amânarea judecării cauzei şi a acordat termen de judecată la data de 22 noiembrie 2023.
La data de 21 noiembrie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a depus la dosarul cauzei precizarea motivelor de apel.
Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2023.
În cererea de apel formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, astfel cum a fost precizată de procurorul de şedinţă, s-a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală pentru următoarele motive:
1. Greşita încetare a procesului penal faţă de inculpaţii A. şi B., nefiind împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
În dezvoltarea acestui motiv de apel s-a arătat că termenul general de prescripţie de 10 ani nu s-a împlinit la data de 30.03.2020, aşa cum a reţinut prima instanţă, ci a fost prelungit cel puţin până la data de 18.08.2022, cu intervalul de timp în care cursul judecăţii a fost întrerupt timp de 4 luni şi 18 zile (între 20.04.2021-08.09.2021), prin promovarea de către inculpaţi a contestaţiei inadmisibile împotriva încheierii din 20.04.2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, în dosarul x/2022 S-a arătat că, astfel, la data publicării deciziei nr. 358/2022, termenul general de prescripţie nu s-a împlinit, fiind efectuate în continuare acte procedurale care au fost comunicate inculpaţilor şi care au întrerupt termenul de prescripţie al răspunderii penale, instituţie de drept material reintrodusă ca efect al O.U.G. nr. 71/30.05.2022. Totodată, s-a arătat că anterior deciziei CCR nr. 297/2018 procurorul a efectuat acte de procedură faţă de cei 4 inculpaţi care au fost cercetaţi penal şi trimişi în judecată, acte care le-au fost comunicate şi care au întrerupt termenul general de prescripţie de 10 ani care curgea de la 30.03.2012, făcând posibilă începerea unui nou termen de 10 ani, care nu s-a împlinit.
A concluzionat procurorul, în motivele de apel, că soluţia de încetare a procesului penal faţă de cei doi inculpaţi este greşită, iar soluţia legală trebuie adoptată după administrarea probelor, în acord cu dispoziţiile legii procesual penale.
2. Greşita soluţionare a laturii civile a cauzei, constând în aceea că instanţa de fond a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză, din partea U.A.T. Filipeştii de Pădure, pe baza unui înscris care nu îndeplineşte condiţiile legale.
În motivele de apel formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., prin aceea că instanţa de fond, deşi a constatat că persoana vătămată Unitatea Administrativ Teritorială Filipeştii de Pădure nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., conform cărora "Instanţa chiar dacă nu există constituire departe civilă, se pronunţă cu privire la (. . . . . . . . . .) restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii." S-a arătat că infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor, este o infracţiune de rezultat şi a produs o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate, astfel că, în lipsa constituirii de parte civilă ar fi trebuit dispusă restabilirea situaţiei anterioare, care este o componentă a laturii civile a cauzei, fiind inserată la capitolul vizând acţiunea civilă.
S-a arătat în continuare că, deşi inculpaţii nu au solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 18 C. proc. pen. şi nici nu au contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa dispunând încetarea procesului penal, este evident că suma de bani reprezentând prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii nu poate să rămână în patrimoniul asociaţiei sportive "G.", aceasta trebuind restituită Unităţii Administrativ Teritoriale Filipeştii de Pădure (având în vedere că faptele celor doi inculpaţi au condus la cauzarea unui prejudiciu bugetului local al comunei Filipeştii de Pădure, în cuantum de 2.204.986 RON, sumă care reprezintă totodată şi un folos necuvenit obţinut de asociaţia sportivă menţionată).
În dezvoltarea acestui motiv de apel de către procurorul de şedinţă s-a arătat că, la data de 31.10.2022, instanţa de fond i-a solicitat persoanei vătămate UAT Filipeştii de Pădure să comunice dacă se constituie parte civilă în procesul penal, iar prin adresa nr. x/08.12.2022 semnată de H. primar în funcţie, acesta a comunicat instanţei că unitatea administrativ teritorială nu se constituie parte civilă în cauză şi a ataşat o hotărâre anterioară a Consiliului local (hotărârea nr. 91 din 20.12.2017 a Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure), emisă la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti cu privire la urmărirea penală care se efectua în dosarul nr. x/2011.
În opinia procurorului, acest înscris nu poate fi avut în vedere drept manifestare de voinţă valabilă pentru a soluţiona corect latura civilă a cauzei, adresa fiind semnată de fiul unui alt inculpat, fostul primar al localităţii, F., fără o consultare a consiliului local în activitate la data întocmirii răspunsului către instanţa de fond.
Pentru evidenţierea contextului în care a fost trimisă adresa, s-a arătat că faptele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost iniţial cercetate în cadrul unui singur dosar penal (x/2011), în care au fost trimişi în judecată inculpaţii F. şi I. (ce a format dosarul penal nr. x/2017 al Tribunalului Prahova), în timp ce pentru restul persoanelor cercetate s-a constituit alt dosar disjuns, înregistrat sub nr. x/2017, în care au fost trimişi în judecată ulterior inculpaţii A. şi B. (ce a format dosarul penal nr. x/2020 al Curţii de Apel Ploieşti). Totodată, s-a menţionat faptul că toate actele de urmărire efectuate faţă de cei 4 inculpaţi anterior deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale au fost de natură să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, fiindu-le comunicate şi au făcut să curgă un nou termen de 10 ani, care nu s-a împlinit nici în prezent.
În motivele de apel s-a subliniat faptul că nu a fost efectuată o cercetare judecătorească în niciuna din cauzele aflate în primă instanţă, însă prin decizia nr. 1021/4.07.2023 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. x/2017, instanţa de control judiciar a admis apelul parchetului şi a trimis dosarul Tribunalului Prahova pentru a face analiza asupra elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute fiecărui inculpat, a acţiunii civile şi nu în ultimul rând asupra existenţei sau nu a unui impediment în exercitarea acţiunii penale, prin intervenţia prescripţiei răspunderii penale.
În ceea ce priveşte prejudiciul reţinut în rechizitoriu, în motivele de apel se arată că acesta este în sumă de 2.204.986 RON, fiind calculat prin totalizarea sumelor alocate în intervalul de timp 2006-2012 către G., beneficiar neîndreptăţit conform legii. În legătură cu prejudiciul reţinut în rechizitoriu procurorul a evidenţiat următoarea situaţie: pe de o parte, G. a fost radiată în anul 2018 (prin sentinţa nr. 415 din 15.05.2018, pronunţată de Tribunalului Prahova în dosarul nr. x/2017), astfel că nu mai pot restitui banii primiţi contrar legii, nefiind identificate bunuri în patrimoniul acesteia şi deci UAT Filipeştii de Pădure nu mai poate obţine readucerea banilor în patrimoniul său printr-o procedură penală sau civilă, iar pe de altă parte, actele de control întocmite de Curtea de Conturi, prin care s-a constatat că mai multe sume de bani au fost alocate cu încălcarea legii, au fost contestate de primar doar în privinţa sumelor alocate asociaţiei sportive, judecata fiind suspendată până la soluţionarea dosarului penal.
Procurorul de şedinţă a apreciat că, în această situaţie, în ce priveşte posibilitatea de a se recupera integral prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunilor de către cei doi inculpaţi, singurul mijloc procesual rămâne acţiunea civilă alăturată acţiunii penale, pentru că doar în lipsa unei constituiri de parte civilă a UAT, valabil exprimate şi după ce o instanţă va constata că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor, se va putea dispune confiscarea sumei de bani de la inculpaţii trimişi în judecată.
Revenind la sentinţa apelată, procurorul a arătat că această hotărâre nu a fost motivată în fapt şi în drept cu privire la faptele pentru care s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie, încălcându-se dispoziţiile art. 393 şi 403 C. proc. pen., care stabilesc conţinutul hotărârii judecătoreşti şi impun judecătorului cauzei să motiveze soluţionarea laturii penale şi a laturii civile a cauzei prin indicarea temeiurilor de drept şi prin analizarea oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia. În acest context, procurorul a arătat că împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale nu poate înlătura obligaţia judecătorului de a analiza şi de a expune concluziile sale cu privire la vinovăţia inculpaţilor, iar lipsa oricărei motivări în fapt sau în drept pune instanţa de control judiciar în imposibilitate obiectivă de a analiza legalitatea şi temeinicia dispoziţiei instanţei de fond, fiind încălcate astfel şi drepturile părţilor la un proces echitabil.
3. Omisiunea restabilirii situaţiei anterioare prin anularea/desfiinţarea actelor nelegale.
În dezvoltarea acestui motiv de apel procurorul de şedinţă a arătat că restabilirea situaţiei anterioare, în sensul art. 256 C. proc. pen., putea fi realizată prin anularea/desfiinţarea hotărârilor Consiliului local al comunei Filipeştii de Pădure reţinute prin actul de sesizare ca acte adoptate cu încălcarea legii, pentru justificarea trecerii în intervalul 2006-2012 a sumei totale de bani de 2.204.986 RON în folosul necuvenit al asociaţiei G.. S-a apreciat că este firesc ca în urma unui proces penal hotărârea dată să statueze asupra desfiinţării actelor nelegale, în lipsa unei soluţii de achitare (într-un proces penal în care inculpaţii nu au stăruit pentru continuarea judecăţii, preferând prescripţia răspunderii penale).
Procurorul a considerat ca fiind relevantă împrejurarea că prin decizia nr. 12/R din 11.01.2011, pronunţată în dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Târgu Mureş, hotărâre ce a fost ataşată la dosarul de urmărire penală, a fost admis recursul formulat de reclamanţii consilieri locali ai comunei Filipeştii de Pădure J., K., L., M., N. împotriva sentinţei nr. 107/1.03.2020 a Tribunalului Prahova şi s-a anulat hotărârea nr. 14 din 11.08.2008 a consiliului local Filipeştii de Pădure, care este una din hotărârile reţinute ca fiind adoptate nelegal prin acţiuni şi inacţiuni ale inculpaţilor din prezenta cauză ori din cauza penala primară, privind pe inculpaţii F. şi I..
3. Greşita dispunere a ridicării măsurilor asigurătorii luate prin ordonanţele procurorului nr. 129/P/2017 din 19.12.2017 din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti.
Cu privire la acest motiv de apel s-a arătat că, în temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000, a deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în recurs în interesul legii şi văzând dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi 25 alin. (3) C. proc. pen., era necesară menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, chiar dacă nu există constituire de parte civilă în cauză, norma fiind imperativă.
4. Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., în sensul că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, deşi procesul penal a fost generat de conduita ilegală a inculpaţilor care trebuie să le suporte.
În susţinerea acestui motiv de apel s-a arătat că în acest sens este practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciindu-se că opţiunea inculpaţilor A. şi B. de a nu solicita continuarea procesului penal în vederea pronunţării unei soluţii de achitare şi insistenţa lor de a nu se administra nicio probă, dar de a se adopta o soluţie de încetare a procesului penal prin intervenţia prescripţiei răspunderii penale, reprezintă, în fapt, achiesarea inculpaţilor la concluzia acuzării cu privire la existenţa vinovăţiei lor şi la faptul că îşi asumă cheltuielile procesului declanşat prin faptele lor.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel formulate, a actelor dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte reţine următoarele:
Acţiunea penală este instrumentul juridic prin intermediul căruia persoana învinuită de comiterea unei infracţiuni este adusă în faţa instanţei de judecată pentru a răspunde în legătură cu încălcarea legii penale de care este acuzată. Potrivit art. 14 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., acţiunea penală care se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege, se poate exercita în tot cursul procesului penal, în condiţiile legii.
În ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii penale, potrivit art. 17 alin. (2) C. proc. pen., în cursul judecăţii acţiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.
Tot în cadrul procesului penal, în temeiul art. 19 C. proc. pen., se poate exercita de către persoana vătămată şi acţiunea civilă, care are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a inculpatului potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. În temeiul art. 19 alin. (4) C. proc. pen., acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului. Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti, organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept.
În ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile, în conformitate cu art. 25 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile, iar, dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Acţiunea civilă se pune în mişcare prin constituirea de parte civilă, partea civilă devenind subiect activ al acţiunii civile, calitate care îi dă dreptul să o exercite în cadrul procesului penal, alăturată acţiunii penale, în vederea obţinerii unei reparaţii juste a pagubei pe care a suferit-o prin infracţiunea supusă judecăţii. Au vocaţie să devină parte civilă în proces şi persoanele juridice care au suferit o pagubă directă în patrimoniul lor prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Astfel, partea civilă îndeplineşte funcţia procesuală de susţinere a pretenţiilor civile decurgând din pagubele provocate prin infracţiune. Această funcţie, similară cu funcţia de învinuire în latura penală, constă în activitatea de promovare şi de exercitare a acţiunii civile, ceea ce înseamnă formularea cererii de reparaţii civile împotriva inculpatului şi, eventual, a persoanei responsabile civilmente, dovedirea existenţei şi a întinderii pagubelor suferite, susţinerea în faţa instanţei de judecată a admiterii pretenţiilor formulate şi dovedite, exercitarea căilor de atac.
Se poate observa că acţiunea civilă care se exercită în procesul penal este o instituţie a acestui proces şi împrumută astfel elemente din trăsăturile acţiunii penale, în special elementele de oficialitate, prin derogare de la principiul disponibilităţii aplicabil în procesul civil. Această concluzie rezultă din dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, chiar în lipsa constituirii de parte civilă în procesul penal, instanţa se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. Astfel, dacă ordinea juridică a fost încălcată prin întocmirea unor înscrisuri, restabilirea acesteia nu poate avea loc decât prin desfiinţarea înscrisurilor producătoare de efecte juridice.
Excepţia de la regula separaţiei funcţiei de judecare şi de soluţionare a cauzei de funcţia de susţinere a pretenţiilor civile se explică prin necesitatea înlăturării stării de pericol care derivă din menţinerea în circuitul civil a unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului ori a situaţiei rezultate în mod vădit din comiterea infracţiunii.
În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine faptul că, în procesul penal, în timpul judecăţii, acţiunea penală se va stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, iar acţiunea civilă se va rezolva prin aceeaşi hotărâre prin care instanţa se pronunţă asupra acţiunii penale, inclusiv în situaţia în care nu există constituire de parte civilă, situaţie în care instanţa se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
De altfel, aceste dispoziţii din partea specială a C. proc. pen. sunt reluate în partea generală a acestuia, în cadrul dispoziţiilor privind deliberarea şi hotărârea instanţei în cadrul judecăţii în primă instanţă.
În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen., instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.
De asemenea, conform art. 397 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre şi asupra acţiunii civile, inclusiv asupra restituirii lucrurilor şi restabilirii situaţiei anterioare, potrivit dispoziţiilor art. 255 şi 256.
Rezultă, aşadar, că judecata în primă instanţă trebuie să dea o rezolvare integrală fondului cauzei, sens în care organul judiciar legal învestit are obligaţia să se pronunţe asupra acţiunii penale, dar şi a celei civile, cu referire la toate faptele şi persoanele indicate în actul de sesizare a instanţei, orice omisiune sub acest aspect afectând realizarea scopului procesului penal, respectiv soluţionarea în întregime a conflictului juridic de drept penal dedus judecăţii, cu consecinţa stingerii acestuia în privinţa ambelor laturi ale sale (penală şi civilă).
Obligaţia instanţei de fond de a soluţiona atât acţiunea penală, cât şi acţiunea civilă, rezultă şi din dispoziţiile art. 403 din C. proc. pen., care prevede că hotărârea judecătorească prin care instanţa soluţionează fondul cauzei trebuie să cuprindă, printre altele, în caz de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, fiecare faptă reţinută în sarcina inculpatului (art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.), iar, în situaţia în care au fost reţinute doar o parte din faptele ce formează obiectul trimiterii în judecată, trebuie să menţioneze pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea ori, după caz, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei şi pentru care anume fapte, încetarea procesului penal ori achitarea (art. 396 alin. (3) din C. proc. pen.).
De asemenea, art. 404 lit. d) şi g) din C. proc. pen. prevede, cu privire la conţinutul dispozitivului hotărârii judecătoreşti, obligaţia instanţei de a dispune şi în ceea ce priveşte măsurile de siguranţă sau restabilirea situaţiei anterioare. Potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia sunt supuse confiscării speciale. Conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa se pronunţă cu privire la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, chiar dacă nu există constituire de parte civilă.
Aceste obligaţii de a soluţiona atât acţiunea penală, cât şi acţiunea civilă şi de a se pronunţa asupra măsurilor de siguranţă, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ce incumbă primei instanţe, reprezintă o garanţie a respectării exigenţelor unui proces echitabil, consacrat atât ca drept fundamental, cât şi ca principiu constituţional în art. 21 alin. (3) din Constituţia României, fiind prevăzut în mod expres şi în dispoziţiile procedurale civile şi penale. Astfel, în conformitate cu art. 8 din C. proc. pen.: organele judiciare au îndatorirea "de a desfăşura (…) judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi drepturilor părţilor (…), astfel încât să fie constatate (…) în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii (…)". Totodată, potrivit art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil (….) de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa".
În vederea respectării garanţiilor procesuale conferite părţilor pe parcursul procedurii judiciare, a dreptului la un proces echitabil şi al dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală instituit de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, în ipoteza în care judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor privind acţiunea penală şi acţiunea civilă şi nici cu privire la instituţiile juridice incidente prevăzute de art. 404 alin. (4) din C. proc. pen., instanţa de apel poate dispune admiterea căii ordinare de atac, cu consecinţa desfiinţării sentinţei primei instanţe şi a dispunerii rejudecării cauzei de către aceasta. Instanţa de apel nu poate să suplinească, ea însăşi, direct în calea ordinară de atac, omisiunea constatată, întrucât în acest mod ar priva participanţii procesuali îndreptăţiţi de lege la exercitarea căii de atac împotriva soluţiei dispuse, fapt ce ar contraveni dreptului la un proces echitabil şi celui la dublul grad de jurisdicţie în materie penală garantate de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 8 din C. proc. pen., de art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceasta.
Contrar obligaţiei instanţei de fond de a soluţiona atât acţiunea penală, cât şi acţiunea civilă, prima instanţă a dispus în mod greşit încetarea procesului penal fără a face o analiză a îndeplinirii condiţiilor privind reţinerea acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată.
În urma pronunţării deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale şi a deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, inculpaţii A. şi B. au solicitat schimbarea încadrării juridice, apreciind că legea penală mai favorabilă este noul C. pen. şi au invocat în apărare împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, în raport de data săvârşirii faptelor şi de efectele deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale. Totodată, în temeiul art. 18 C. proc. pen., cei doi inculpaţi au solicitat ca în cazul constatării prescripţiei răspunderii penale să nu fie continuat procesul penal.
Înalta Curte constată că prima instanţă ar fi trebuit să analizeze din perspectiva apărărilor formulate de inculpat activitatea infracţională care face obiectul acţiunii penale, chiar în contextul invocării prescripţiei răspunderii penale, având în vedere relevanţa stabilirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, în special a laturii obiective şi a datei săvârşirii infracţiunii, pentru stabilirea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi a datei de la care curge aceasta. Pentru determinarea exactă a termenului de prescripţie a răspunderii penale, instanţa penală trebuie să dea faptei săvârşite justa calificare, ţinând seama de toate împrejurările concrete de care depinde încadrarea acelei fapte.
Prescripţia înlătură răspunderea penală şi stinge dreptul de a urmări penal pe infractor, iar dacă a fost urmărit stinge dreptul de a aplica o pedeapsă, însă efectele prescripţiei nu se răsfrâng asupra existenţei şi caracterului penal al faptei, ceea ce înseamnă că fapta săvârşită nu este considerată inexistentă sau că şi-ar fi pierdut caracterul de faptă penală.
Or, prima instanţă s-a limitat să constate că inculpaţii A. şi B. nu doresc să dea declaraţii pe fondul cauzei, ci doar cu privire la încetarea procesului penal şi nu solicită continuarea judecăţii, apreciind că nu se mai impune administrarea de probatorii în cauză. În cuprinsul sentinţei, prima instanţă a expus starea de fapt reţinută în rechizitoriu şi încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, însă nu a motivat soluţia cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate şi nici motivarea cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză sunt infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (17 acte materiale) şi art. 5 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A. şi infracţiunea de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (14 acte materiale) şi art. 5 C. pen., reţinută în sarcina inculpatei B..
În concret, instanţa este investită cu judecarea unor infracţiuni de abuz în serviciu, sub forma de participaţie a autoratului şi a complicităţii.
Infracţiunea de abuz în serviciu este una de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de text (art. 297 din C. pen.): cauzarea unei pagube/vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice/îngrădirea exercitării unui drept al unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă etc.
Prin "pagubă" se înţelege orice pierdere materială suferită de cineva sau adusă cuiva. Producerea unei pagube reprezintă un element din conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, în acest sens verificându-se, în primul rând, în ce măsură patrimoniul persoanei vătămate (în speţă, patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale) a fost diminuat prin presupusele fapte penale.
Astfel, în contextul în care infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de prejudiciu, existenţa pagubei reprezintă un element de tipicitate al acestei infracţiuni în raport de care se analizează intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
Prin urmare, în condiţiile în care prima instanţă a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi a luat act că persoana vătămată UAT Filipeştii de Pădure nu s-a constituit parte civilă în cauză, ar fi trebuit să analizeze dacă se poate pronunţa cu privire la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii sau privire la luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale. Totodată, prima instanţă ar fi trebuit să analizeze dacă înscrisul trimis de reprezentantul UAT Filipeştii de Pădure prin adresa nr. x/08.12.2022 (hotărârea Consiliului Local nr. 91 din 20.12.2017) îndeplineşte condiţiile legale pentru a reprezenta manifestarea de voinţă a consiliului local cu privire la constituirea de parte civilă în prezenta cauză.
Mai mult decât atât, prima instanţă nici nu a descris fapta penală pentru care a dispus încetarea procesului penal, rezumându-se doar la indicarea infracţiunii şi a încadrării juridice.
Or, în cauză, în rechizitoriu s-a descris o amplă stare de fapt, derulată pe o perioadă mare de timp (2006-2007), ce cuprinde multiple acţiuni ale inculpaţilor care ar constitui acte materiale ale infracţiunilor continuate de abuz în serviciu reţinute în sarcina lor.
Relevanţă în acest sens prezintă faptul că prin încheierea de cameră preliminară din data de 20.04.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul penal nr. x/2022, rămasă definitivă prin încheierea din data de 22.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul penal nr. x/2021 s-a constatat că au fost remediate neregularităţile din rechizitoriul nr. x/2017 din data de 29.12.2020 în sensul descrierii faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B. şi pentru care s-a menţinut dispoziţia de trimitere în judecată.
Astfel, obiectul judecăţii îl constituie acţiunea penală exercitată împotriva inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea faptelor penale de abuz în serviciu, în forma complicităţii, respectiv a coautoratului şi în tipologie continuată, descrise în rechizitoriul nr. x din data de 19.12.2020, astfel cum a fost remediat prin ordonanţa nr. 251/P/2017 din data de 21.05.2021, după cum urmează:
Fapta inculpatului A. care, în calităţile succesive de consilier juridic şi de avocat al Primăriei comunei Filipeştii de Pădure şi al Consiliul Local Filipeştii de Pădure, în perioada 2006 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul F., în calitate de ordonator principal de credite al U.A.T. Filipeştii de Pădure să plătească, nelegal, suma de 2.204.986 RON către G., pe de o parte, prin participarea la crearea aparenţei nereale că G. era o persoană juridică aflată în subordinea Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure (trei acte materiale constând în aceea ca: la data de 28.01.2008 a atestat identitatea părţilor, conţinutul şi data Hotărârii nr. 1/05.01.2007 a Adunării Generale a Asociaţiei "G." cunoscând caracterul nereal al acesteia; la data de 27.10.2008 a depus la Judecătoria Câmpina acţiunea prin care, în baza unor înscrisuri false, a solicitat modificarea statutului Asociaţiei "G.", folosind hotărârea instanţei pentru a susţine subordonarea asociaţiei faţă de U.A.T. Filipeştii de Pădure, inclusiv în faţa organelor de justiţie şi la data de 15.10.2010 a prezentat Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure, în mod nereal şi invocând documente fără relevanţă, că Asociaţia "G.", este o entitate în subordinea U.A.T. Filipeştii de Pădure), iar pe de altă parte, prin neînvederarea Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure a naturii nelegale a adoptării hotărârilor de consiliu nr. 89/28.09.2006, 17/21.02.2007, 89/06.09.2007, 13/25.02.2008, 25/09.04.2009, 79/23.11.2009, 9/08.03.2010, 50/14.06.2011, 51/14.06.2011, 52/14.06.2011, 76/13.09.2011, 94/31.10.2011, 17/30.03.2012 şi 18/30.03.2012 (14 acte materiale constând în aceea că: la data de 28.09.2006 a participat, în calitate de consilier juridic, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 89/28.09.2006, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 21.02.2007 a participat, în calitate de consilier juridic, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 17/21.02.2007, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 06.09.2007 a participat, în calitate de consilier juridic, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 89/06.09.2007, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 25.02.2008 a participat, în calitate de avocat, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 13/25.02.2008, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 09.04.2009 a participat, în calitate de avocat, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 25/09.04.2009, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 23,11.2009 a participat, -în calitate de avocat, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 79/23.11.2009, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 08.03.2010 a participat, în calitate de avocat, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 9/08.03.2010, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 14.06.2011 a participat, în calitate de avocat, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 50/14.06.2011, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 14.06.2011 a participat, în calitate de avocat, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 51/14.06.2011, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 14.06.2011 a participat, în calitate de avocat, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 52/14.06.2011, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 13.09.2011 a participat, în calitate de avocat, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 76/13.09.2011, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 31.10.2011 a participat, în calitate de avocat, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 94/31.10.2011, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia; la data de 30.03.2012 a participat, în calitate de avocat, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 17/30.03.2012, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia şi la data de 30.03.2012 a participat, în calitate de avocat, la şedinţa Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure în care a fost adoptată în mod nelegal H.C.L. 18/30.03.2012, fără a prezenta caracterul nelegal al adoptării acesteia -corespunzătoare celor 14 Hotărâri de Consiliu Local), având ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma 2.204.986 RON, care a constituit, totodată, un folos necuvenit întruneşte, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (17 acte materiale), prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 2481 C. pen. anterior cu aplic, art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
S-a arătat în actul de sesizare a instanţei că tipologia continuată a infracţiunii rezultă din săvârşirea de către inculpat, la diferite intervale de timp (în perioada 2006-2012), în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale (constând în ajutorul dat inculpatului F.), a celor 17 acte materiale "expuse în situaţia de fapt, care prezintă, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248/1 C. pen. anterior."
Fapta inculpatei B., care, în calitate de secretar al comunei Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova, cu ştiinţă, în perioada 2006 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea legislaţiei primare (Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, Legea nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul, Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2003, privind finanţele publice locale) a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Filipeştii de Pădure nr. 89/28.09.2006, 17/21.02.2007, 89/06.09.2007, 13/25.02.2008, 14/11.08.2008, 25/09.04.2009, 79/23.11.2009, 9/08.03.2010, 50/14.06.2011, 51/14.06.2011, 52/14.06.2011, 76/13.09.2011, 94/31.10.2011 şi 17/30.03.2012 (care nu respectau condiţiile de fond şi de formă, astfel cum au fost precizate în expozitivul rechizitoriului la fila x, ultimul paragraf), prin care s-a plătit suma totală de 2.094.986 RON către Asociaţia "G.", cu concursul inculpatului F. si care a avut ca urmare producerea unei pagube bugetului local al comunei Filipeştii de Pădure, în cuantum de 2.094.986 RON, sumă care reprezintă totodată şi un folos necuvenit obţinut de asociaţia sportivă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, -în tipologie continuată (14 acte materiale corespunzătoare celor 14 hotărâri de consiliu local) prev. de art. 132 din Legea nr. 78/200 rap. la art. 248 -248/1 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
La data de 2 mai 2023, prima instanţă, din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, analizate în contextul jurisprudenţei Curţii Constituţionale (deciziile nr. 297 din 26.04.2018 şi nr. 358 din 26.05.2022) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 67 din 25.10.2022-hotărîre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept), în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii după cum urmează:
- pentru inculpatul A., din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (17 acte materiale) prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248' C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în tipologie continuată (17 acte materiale) prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
- pentru inculpata B., din infracţiunea de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în tipologie continuată (14 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 - 248' C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu, în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj necuvenit, în formă continuată (14 acte materiale) prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În raport de obiectul acţiunii penale cu soluţionarea căreia a fost sesizată, instanţa de fond avea obligaţia să analizeze latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu reţinută prin rechizitoriu în sarcina fiecărui inculpat, să stabilească clar fiecare element material şi act material reţinut în tipologia continuată a infracţiunii, precum şi urmările produse. Această concluzie se impune cu tărie în lumina dispoziţiilor din C. pen. care reglementează instituţia prescripţiei răspunderii penale şi a dispoziţiilor din C. proc. pen. care reglementează rezolvarea acţiunii civile în procesul penal, conform cărora prescripţia răspunderii penale stinge numai dreptul de a stabili o pedeapsă şi nu se răsfrânge asupra existenţei şi caracterului penal al infracţiunii, cum nu se răsfrânge nici asupra obligaţiei de a soluţiona acţiunea civilă sau, în lipsa constituirii de parte civilă, de a se pronunţa cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Totodată, se reţine că, de principiu, în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se poate dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale prevăzută de art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., privind bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. Potrivit dispoziţiilor art. 107 C. pen., măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, putând fi luate şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.
Înalta Curte constată că în prezenta cauză ce are ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, care este o infracţiune de rezultat, iar urmarea imediată a acţiunii inculpaţilor, reţinută în rechizitoriu, constă în paguba produsă în patrimoniul Unităţii Administrativ Teritoriale Filipeştii de Pădure, în sumă de 2.094.986 RON şi, respectiv, în folosul patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Asociaţiei "G.". În aceste coordonate, constituirea sau absenţa constituirii de parte civilă în procesul penal nu influenţează existenţa urmării imediate, ci doar soluţia cu privire la acţiunea penală (confiscarea sumei cu care a fost prejudiciat un patrimoniu în absenţa constituirii de parte civilă în procesul penal) ori soluţia cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi în tipologie continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) şi 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., reţinută în sarcina fiecărui inculpat în rechizitoriu şi să stabilească în ce măsură înscrisurile la care se face referire în descrierea elementului material al infracţiunii (actele folosite de inculpatul A. pentru crearea şi susţinerea aparenţei că Asociaţia "G." este o persoană juridică în subordinea Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure şi hotărârile Consiliului Local cu privire la care se reţin 14 acte materiale în sarcina fiecărui inculpat) pot fi menţinute în circuitul civil. Acest aspect trebuie clarificat în contextul în care se reţine în descrierea faptelor că înscrisurile au avut un conţinut contrar realităţii (actele folosite de inculpatul A. în legătură cu care s-au reţinut cele 3 acte materiale din datele de 28.01.2008, 27.10.2008 şi 15.10.2010) şi că au fost adoptate nelegal hotărârile consiliului local cu privire la stabilirea faptului că Asociaţia "G." este o persoană juridică în subordinea Consiliului Local al comunei Filipeştii de Pădure, precum şi hotărârile prin care i-au fost alocate nelegal asociaţiei sume de bani din bugetul unităţii administrativ teritoriale, în total suma de 2.094.986 RON.
Astfel, în condiţiile în care prima instanţă a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi a luat act că persoana vătămată Unitatea Administrativ Teritorială Filipeştii de Pădure nu s-a constituit parte civilă, fără a dispune nimic cu privire la înscrisurile la care se face referire în descrierea laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, este evident că a pronunţat o soluţie nelegală.
În acest context, Înalta Curte apreciază că se impune ca latura civilă să fie soluţionată alături de latura penală raportat la natura infracţiunilor deduse judecăţii astfel încât instanţa, după administrarea probatoriului, poate dispune inclusiv o soluţie de achitare, dacă se dovedeşte inexistenţa prejudiciului, ori o soluţie de încetare a procesului penal, cu respectarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1), (3) şi 5 C. proc. pen.
În consecinţă, chiar dacă inculpaţii nu au solicitat continuarea procesului penal, instanţa de fond avea obligaţia legală imperativă de a examina incidenţa mai întâi a cazurilor referitoare la achitare (de ex: cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-fapta nu este prevăzută de legea penală-în contextul inexistenţei prejudiciului, al stabilirii caracterului legal al hotărârilor consiliului local), prin raportare la probatoriul administrat până la acel moment în cauză, şi numai în situaţia în care constata că nu sunt incidente cazurile determinate de lipsa de temei în fapt, instanţa pronunţa o soluţie de încetare a procesului penal.
Deşi aparent soluţia de încetare a procesului penal le este favorabilă inculpaţilor, este evident că o soluţie de achitare ar fi mai favorabilă astfel încât soluţia instanţei de fond care s-a limitat la a reţine doar că răspunderea penală a inculpaţilor este prescrisă, în raport cu data săvârşirii infracţiunii, neadministrând un probatoriu pentru a stabili starea de fapt, este una nelegală în raport de dispoziţiile art. 396 alin. (5) şi (6) din C. proc. pen.
Totodată, aşa cum s-a arătat anterior, în considerentele prezentei decizii, soluţia instanţei de fond este nelegală, întrucât prin sentinţa pronunţată nu a fost soluţionată acţiunea civilă, în contextul constatării neconstituirii de parte civilă şi al omisiunii instanţei de a se pronunţa cu privire înscrisurile folosite de inculpatul A. şi cu privire la hotărârile consiliului local, menţionate în descrierea laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu ori cu privire la restabilirea situaţiei anterioare.
Înalta Curte constată că, în raport de trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, prevăzute de art. 15 C. pen., pronunţarea unei soluţii cu privire la acţiunea penală, întemeiată pe cazul de încetare al acesteia prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.-prescripţia răspunderii penale şi a unei soluţii cu privire la acţiunea civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. (dacă persoana vătămată nu se constituie parte civilă), în sensul desfiinţării unor înscrisuri sau al restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, nu intră în contradicţie cu principiul prezumţiei de nevinovăţie, prevăzut de art. 23 alin. (11) din Constituţia României şi de art. 4 din C. proc. pen., de art. 6 paragr. 2 din CEDO şi de art. 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Cu atât mai mult, în contextul administrării probatoriului şi al constatării inexistenţei prejudiciului, de exemplu, pronunţarea unei soluţii cu privire la înscrisurile şi hotărârile consiliului local la care se face referire în rechizitoriu şi în raport de care s-a reţinut producerea unui prejudiciu în patrimoniul Unităţii Administrativ Teritoriale Filipeştii de Pădure, nu poate fi decât în favoarea inculpaţilor.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de apel formulate de Ministerul Public cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. d) şi g) C. proc. pen. (omisiunea de a se pronunţa cu privire la măsura de siguranţă a confiscării speciale sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii) şi cu privire la dispoziţiile art. 393 şi 403 C. proc. pen. (nemotivarea soluţionării laturii penale şi a laturii civile a cauzei prin indicarea temeiurilor de drept şi prin analizarea oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia) sunt întemeiate.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte de Casaţie constată că instanţa de fond în mod nelegal a pronunţat o soluţie de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, fără să administreze mai întâi un probatoriu în baza căruia să constate existenţa sau inexistenţa infracţiunilor deduse judecăţii, cu posibilitatea de a dispune achitarea inculpaţilor (nu a stabilit situaţia de fapt şi nu a adus argumente de legalitate referitoare la existenţa sau inexistenţa prejudiciului) ce prevalează în analiză, în raport, cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, astfel încât va desfiinţa sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond va soluţiona acţiunea penală şi va rezolva acţiunea civilă cu respectarea dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen. şi a considerentelor din prezenta decizie. De asemenea, curtea de apel va analiza şi celelalte critici formulate în apel de Ministerul Public, având în vedere caracterul subsecvent al examinării acestora de către instanţa de apel, în contextul stabilirii caracterului nelegal al hotărârii atacate din perspectiva nemotivării soluţiei şi a omisiunii de a se pronunţa asupra tuturor aspectelor în legătură cu acţiunea penală şi asupra acţiunii civile.
Prin urmare, faţă de aceste considerente, Înalta Curte, va dispune desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării la aceeaşi instanţă, conform prevederilor art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., întrucât, în cauza de faţă instanţa de fond nu a administrat niciun probatoriu pentru a constata existenţa sau inexistenţa faptei, dispunând o soluţie nemotivată de încetare a procesului penal şi nu a soluţionat acţiunea civilă (nu a analizat dacă înscrisul prin care consiliul local al comunei Filipeştii de Pădure a hotărât în anul 2017 că nu se constituie parte civilă într-un alt dosar aflat atunci pe rolul parchetului îndeplineşte condiţiile unei manifestări de voinţă valabile în prezenta cauză; nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. nu a analizat aplicabilitatea dispoziţiilor referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale). Or, prin examinarea acestora direct în apel urmată de pronunţarea unei hotărâri definitive, inclusiv asupra măsurii de siguranţă, s-ar încălca dispoziţiile art. 2 paragraful 1 din protocolul 7 al Convenţiei referitoare la dreptul privind dublul grad de jurisdicţie în materie penală.
În consecinţă, atâta vreme cât, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei, prin ivirea acestor omisiuni evidente din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 396 şi 404 alin. (4) lit. d) sau g din C. proc. pen., instanţa de apel nu poate suplini atribuţiile instanţei de fond printr-o hotărâre definitivă ce ar urma să nu fi supusă, ulterior, controlului judiciar.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., va admite apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 75 din data de 05.07.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, privind pe intimaţii inculpaţi A. şi B., va desfiinţa în totalitate sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru intimaţii-inculpaţi A. şi B., în cuantum de câte 480 RON vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 75 din data de 05.07.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul penal nr. x/2020, privind pe intimaţii inculpaţii A. şi B., desfiinţează în totalitate sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru intimaţii-inculpaţi A. şi B., în cuantum de câte 480 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2024.