Asupra apelului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 228/F din 28 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală, în baza art. 459 C. proc. pen., s-au respins, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de revizuenții A., fostă B. şi C., împotriva sentinţei penale nr. 229/F/23.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 472/A/28.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând cererea de revizuire formulată în cauză sub aspectul admisibilității în principiu, Curtea a constatat că prezenta cale extraordinară de atac este formulată împotriva unei decizii penale definitive pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, şi care priveşte acţiunea penală exercitată, faţă de inculpaţii revizuenți A. (fostă B.) şi C., însă motivele învederate de revizuenții condamnaţi, nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, respectiv nu atrag incidența dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind îndeplinite exigențele acestuia, sub raport de ambele condiționări, în sensul că faptele sau împrejurările invocate trebuie să fie noi, complet necunoscute instanțelor care au soluționat pe fond cauza, iar acestea să fie apte să conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.
Sub aspectul primei condiţii, relativ la caracterul de noutate al faptelor şi împrejurărilor invocate, s-a reținut că în doctrină și jurisprudență există consens, în sensul că, probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute, adică ,,probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de încetare a procesului penal sau de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei.”
Așadar, nu se poate ajunge, pe calea revizuirii, la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probațiunii, pe aspecte de fapt avute în vedere de instanța sau instanțele care au judecat cauza, legea referindu-se la situații noi, în sensul că, din diverse motive, acestea au rămas necunoscute instanței de fond, și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate.
Prin urmare, pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele și împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că acestea nu au putut fi cunoscute de instanță, indiferent de motiv, iar descoperirea lor ulterioară și invocarea pe calea revizuirii au drept scop evidențierea unor erori de fapt, produse în judecata inițială din cauza necunoașterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situație să conducă la anularea hotărârii contrare legii.
De asemenea, în deplină concordanță cu dispozițiile procesual penale române, sunt și prevederile art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora ,,este posibilă redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată.” În niciun caz însă revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, urmărindu-se de fapt substituirea unei analize (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 7249 din 13 decembrie 2006).
Cu privire la înţelesul expresiei ,,fapte sau împrejurări”, în literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii.
În raport de această primă condiţie, Curtea a apreciat că aspectele invocate cu caracter de noutate în susţinerea cererii de revizuire, respectiv constatările organului de urmărire penală şi soluţia cuprinsă în ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică la data de 06.12.2022, în dosarul nr. x/P/2022, pot fi apreciate ca îndeplinind condiţia instituită prin art. 453 C. proc. pen., respectiv aceea de a reprezenta fapte sau împrejurări noi, necunoscute instanţelor care au pronunţat hotărârea de condamnare a revizuenților.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate, instituită de acelaşi text normativ, Curtea a subliniat că dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza întâi C. proc. pen. consacră menţinerea sistemului revizuirii totale cu privire la motivul prevăzut la alin. (1) lit. a) din acelaşi articol, limitând incidenţa acestui caz de revizuire la situaţiile în care pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Aceasta înseamnă că faptele sau împrejurările noi trebuie să tindă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar în cazul în care acestea ar conduce doar la dovedirea anumitor elemente care implică însă menţinerea respectivei soluţii, faptele sau împrejurările noi nu constituie motiv de revizuire.
Analizând în acest context cererea de revizuire sub aspectul admisibilității în principiu, Curtea a constatat că motivele învederate de revizuenții condamnaţi nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, deoarece nu se încadrează în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., raportat la necesitatea ca faptele sau împrejurările invocate în revizuire să poată conduce la dovada caracterului neîntemeiat al hotărârii de condamnare.
Concluzia se impune, deoarece pentru subzistența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele și împrejurările noi şi descoperirea lor ulterioară și invocarea pe calea revizuirii, au drept scop evidențierea unor erori de fapt, produse în judecata inițială din cauza necunoașterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situație să conducă la anularea hotărârii contrare legii, urmare a constatării netemeiniciei soluţiei pronunţate.
În acelaşi sens, se subliniază faptul că jurisprudența a stabilit că în cazul unei condamnări, prin promovarea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să se urmărească achitarea persoanei condamnate și nu menținerea condamnării, cu schimbarea încadrării juridice sau îmbunătățirea situaţiei juridice a persoanei condamnate.
Transpunând consideraţiile anterioare la prezenta speţă, Curtea a constatat că elementele de noutate invocate de către cei doi revizuenți îl reprezintă demersurile realizate de către aceştia împotriva celor doi martori denunţători şi a organelor care au instrumentat urmărirea penală şi care au constituit obiectul unor dosare finalizate prin pronunţarea ordonanţei emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică la data de 06.12.2022, în dosarul nr. x/P/2022.
Astfel, prin ordonanţa indicată, cei doi denunţători, inculpaţii D. şi E. au obţinut o soluţie de clasare pe temeiuri juridice diferite, respectiv o soluţie de clasare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă constatându-se inexistenţa faptei, iar în ceea ce priveşte infracţiunea de inducere în eroare a organelor de urmărire penală, în varianta ticluirii de probe nereale, s-a reţinut împlinirea termenului de prescripţie.
Relativ la ordonanţa indicată, revizuenții au apreciat faptul că soluţia de clasare ca urmare a constatării împlinirii termenului de prescripţie este aptă să susţină caracterul admisibil al prezentei căi extraordinare de atac sub aspectul caracterului de noutate al aspectelor constatate de către Parchet, în condiţiile în care, se poate aprecia că organul de urmărire penală a constatat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de inducere în eroare a organelor de urmărire penală, în varianta ticluirii de probe nereale prevăzută de art. 268 alin. (2) C. proc. pen. în sarcina martorilor denunţători, raportat la temeiul juridic de clasare în baza căruia s-a pronunţat soluţia de clasare, respectiv art. 16 lit. f) C. proc. pen., privitor la prescripţia răspunderii penale.
Verificând aceste susţineri ale revizuenților în contextul analizei realizate cu privire la condiţiile de admisibilitate, Curtea a apreciat că nu se poate acorda situaţiei de fapt prezentate în susţinerea cererii, relevanţa juridică necesară pentru a se putea aprecia asupra admisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac.
Astfel se invocă ca şi temei al revizuirii ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică ordonanţa din data de 06.12.2022 în dosarul nr. x/P/2022, prin care s-a pronunţat printre altele soluţia de clasare cu privire la martorii denunţători D., E. şi F. pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor de urmărire penală, în varianta ticluirii de probe nereale, infracţiuni reclamate şi analizate în legătură cu înregistrările realizate de către aceşti martori denunţători în mediul ambiental.
Or, privitor la aceste înregistrări a căror autenticitate a fost contestată de către revizuenți şi în primul ciclu procesual se reţine că, atât instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel București, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au vizionat şi audiat aceste înregistrări în şedinţele publice din data de 14.07.2015, respectiv 21.10.2016, iar cu privire la aceste înregistrări realizate de către martorii G. s-a reţinut atât prin sentința penală nr. 229/F/23.12.2015, cât şi prin decizia penală nr. 472/A/28.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faptul că aceste înregistrări nu au fost esenţiale pentru stabilirea situaţiei de fapt, care a fost de altfel stabilită în baza probatoriului amplu analizat de către instanţe şi care a dovedit, în afara oricărui dubiu, săvârşirea infracţiunilor de către cei doi inculpaţi revizuenți.
Aşadar, în condiţiile în care respectivele înregistrări cu privire la care se invocă soluţia pronunţată prin ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică în data de 06.12.2022, în dosarul nr. x/P/2022, nu au fost apreciate ca fiind esenţiale pentru pronunţarea soluţiei instanţelor din primul ciclu procesual, Curtea a apreciat că nu se poate susţine în mod rezonabil că o eventuală dovadă a caracterului fals al acestor înregistrări, aspect solicitat a se constata în prezenta cale de atac, ar putea atrage admiterea prezentei revizuiri.
Astfel, cum s-a indicat şi anterior, această concluzie este susţinută de Decizia C.C.R. nr. 2/2017, din considerentele căreia rezultă că faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Dacă prin faptele sau împrejurările noi nu se tinde la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, ci numai la dovedirea anumitor elemente care implică menținerea respectivei soluții, faptele sau împrejurările noi nu constituie motiv de revizuire.
În consecință, având în vedere faptul că soluţia de condamnare nu s-a fundamentat pe respectivele înregistrări, aspect reţinut în mod expres de instanţele din primul ciclu procesual, iar în prezenta cale de atac nu s-ar putea da o altă interpretare probatoriului administrat deja, în baza căruia instanţele şi-au fundamentat hotărârile, Curtea a constatat caracterul inadmisibil al prezentei cereri de revizuire.
În acelaşi sens, Curtea a subliniat revizuenților în raport cu susţinerile acestora relativ la modul eronat de interpretare de către instanţe a celorlalte mijloace de probă administrate în cauză şi care au fundamentat soluţia de condamnare, că în prezenta cale de atac nu se poate solicita o readministrare a probatoriului sau o prelungire a acestuia pentru pronunţarea unei alte soluţii, întrucât astfel s-ar ajunge la deturnarea scopului acestei căi extraordinare de atac şi transformarea ei într-o cale ordinară de atac.
Concluzionând, pentru considerentele expuse anterior, Curtea a apreciat că împrejurarea nouă, invocată de revizuenți, nu poate conduce la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare pronunțate în cauză, astfel că aceasta nu poate fi apreciată ca reprezentând un temei legal pentru redeschiderea procedurilor.
Împotriva sentinţei penale nr. 228/F din 28 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală, revizuenții A. (fostă B.) şi C. au declarat apel.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că apelul este întemeiat, Curtea de Apel București făcând o greşită interpretare a legii.
Astfel, revizuirea este calea extraordinară de atac prin care sunt constatate și înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară.
În ceea ce privește temeiul cererilor de revizuire formulate de revizuenții A. (fostă B.) şi C., se constatată că s-a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză), arătând, în esență, că împrejurarea nouă apărută este aceea că prin Ordonanța nr. y/P/2022 din 06 decembrie 2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică s-a dispus clasarea, a infracțiunii de mărturie mincinoasă pentru inexistența faptei și, respectiv clasarea cauzei întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale în cazul săvârșirii infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare prin ticluirea de probe de către inculpații D. și E., ceea ce indică existența faptelor, care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 268 alin. (2) C. pen., în sensul că au fost ticluite probe nereale, iar, acest aspect constituie o împrejurare nouă ce nu a fost cunoscută de instanțele ce au pronunțat condamnarea revizuenților.
Potrivit art. 453 alin. (4) teza I C. proc. pen. „Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal (…).”
Prin decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 324 din 5 mai 2017, Curtea Constituțională a reținut ,,că motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. privește situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate. Cu privire la înțelesul expresiei „fapte sau împrejurări”, în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii. (...) Aceasta înseamnă că faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Dacă prin faptele sau împrejurările noi nu se tinde la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, ci numai la dovedirea anumitor elemente care implică însă menținerea respectivei soluții, faptele sau împrejurările noi nu constituie motiv de revizuire.”
Astfel, pentru existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., legea impune îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, respectiv: descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, acestea să fie invocate numai în favoarea persoanei condamnate şi faptele sau împrejurările să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Înalta Curte are în vedere că, tot prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, Curtea Constituțională a reținut că: ,,dacă o anumită faptă sau împrejurare a fost învederată instanţei, însă aceasta s-a aflat în imposibilitatea administrării probei (…), fapta sau împrejurarea ar putea fi invocată pe calea revizuirii, atunci când proba a devenit admisibilă (…).”
Prin urmare, chiar dacă la soluționarea dosarului ce s-a finalizat cu condamnarea revizuenților, instanțele de fond și de apel au luat la cunoştinţă de criticile acestora, în sensul caracterului fals al înregistrărilor a căror autenticitate a fost contestată, situația apărută, concretizată prin Ordonanța nr. y/P/2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică prezintă acel caracter de noutate ce permite reţinerea acesteia ca fiind o împrejurare nouă, care are aptitudinea de a sta la baza admiterii în principiu a cererii de revizuire.
Or, în acest sens, chiar prima instanță a apreciat că aspectele invocate cu caracter de noutate în susţinerea cererii de revizuire, respectiv constatările organului de urmărire penală şi soluţia cuprinsă în ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică la data de 06.12.2022, în dosarul nr. x/P/2022, pot fi apreciate ca îndeplinind condiţia instituită prin art. 453 C. proc. pen., respectiv aceea de a reprezenta fapte sau împrejurări noi, necunoscute instanţelor care au pronunţat hotărârea de condamnare a revizuenților.
Înalta Curte reţine că instanţa de apel îşi argumentează respingerea cererii de revizuire făcând trimitere la împrejurarea că în ciclul procesual anterior, care a fost finalizat cu condamnarea inculpaţilor, instanţele „au vizionat şi audiat aceste înregistrări în şedinţele publice din 14.07.2015 şi 21.10.2016”, înregistrări care nu ar fi fost esenţiale pentru stabilirea situaţiei de fapt şi că vinovăţia acestora s-a stabilit în afara oricărui dubiu.
Raţionamentul instanţei de fond pare a prezenta o fractură logică în condiţiile în care, pe de o parte, consideră că soluţia cuprinsă în Ordonanţa procurorului din anul 2022 constituie împrejurări necunoscute instanţelor care au pronunţat condamnarea, iar pe de altă parte, făcând trimitere la audierea şi vizionarea înregistrărilor ticluite într-o perioadă în care acestea erau considerate legal administrate, respectiv la nivelul anului 2016 când a fost pronunţată soluţia în apel, concluzionează că nu constituie motiv de revizuire deoarece pot conduce la dovedirea doar a anumitor elemente (fără a le arăta) şi că, în ansamblu, se impune menţinerea soluţiei de condamnare.
Or, atâta vreme cât suntem, în mod evident, în prezenţa unor fapte şi împrejurări noi care nu au fost cunoscute de către instanţele de fond şi apel atunci când au pronunţat condamnarea, iar acestea au aptitudinea să fi generat erori care să fi influenţat în ansamblu, prin coroborare cu celelalte probe administrate, soluţia de condamnare, ambele condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.
O raportare cantitativă din partea instanţei la efectul potenţial al elementelor noi de fapt „faptele şi împrejurările noi pot conduce la dovedirea doar a anumitor elemente”, potrivit instanţei de fond, şi închiderea accesului la o cale de atac la care partea este îndreptăţită, potrivit elementelor noi evidenţiate, în temeiul legii, echivalează cu un arbitrariu care ar consfinţi doar formal și iluzoriu accesul la justiţie.
Având în vedere că existenţa legăturii etiologice, între împrejurările arătate de revizuenți în cererile de revizuire şi temeiul legal invocat care să permită revizuirea, este stabilită de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, în fiecare cauză în parte, în funcţie de particularităţile acesteia, Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea în principiu a cererilor de revizuire:
Va admite apelul declarat de revizuenții A. (fostă B.) şi C. împotriva sentinţei penale nr. 228/F din 28 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2/2023 (y/2023), desfiinţează sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:
În baza art. 459 C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuenții A. (fostă B.) şi C. şi trimite cauza la Curtea de Apel București în vederea soluţionării pe fond a cererii de revizuire.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de revizuenții A. (fostă B.) şi C. împotriva sentinţei penale nr. 228/F din 28 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2/2023 (y/2023), desfiinţează sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:
În baza art. 459 C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuenții A. (fostă B.) şi C. şi trimite cauza la Curtea de Apel București în vederea soluţionării pe fond a cererii de revizuire.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 februarie 2024.