Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 13/2024

Decizia nr. 13

Şedinţa publică din data de 09 ianuarie 2024

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 310/PI din 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Germania, la data de 07.11.2023, respectiv de către Judecătoria Aachen, în dosarul nr. x AR 65/23 al Judecătoriei Aachen (nr. 117 AR 119/23 al Procuraturii Aachen), pe numele persoanei solicitate A..

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania, la data de 07.11.2023, respectiv de către Judecătoria Aachen, în dosarul nr. x AR 65/23 al Judecătoriei Aachen (nr. 117 AR 119/23 al Procuraturii Aachen), pe numele persoanei solicitate A. şi predarea către organele judiciare din Germania.

În baza art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicită a fost de acord cu predarea sa către organele judiciare din Germania.

În baza art. 104 alin. (5) şi art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus respectarea condiţiei ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, de către autorităţile din Germania, persoana solicitată A. să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data prezentă, iar dacă din motive independente predarea nu se poate efectua în termenul anterior stabilit, predarea va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române cu autoritatea competentă a statului emitent.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitată A. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data 21.12.2023 până la data de 19.01.2024, inclusiv, sens în care în baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 a fost emis de îndată mandat de arestare.

S-a dispus ca administraţia locului de deţinere să reţină persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

În baza art. 113 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că în vederea executării mandatului european de arestare, persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 20.12.2023 emisă de procuror în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, începând cu 20.12.2023, ora 21:20 până la data de 21.12.2023, ora 21:20.

S-a dispus ca sentinţa să fie comunicată persoanei solicitate şi autorităţilor prevăzute de art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, a fost obligat Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române să comunice de îndată Curţii de Apel Timişoara data când a fost predată persoana urmărită internaţional.

În baza art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului, iar, în baza art. 8 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi (5) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocatului pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică înregistrat al Ministerul Justiţiei sub nr. x/17.06.2022, s-a dispus plata sumei de 1098 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Timiş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, din materialul probator aflat la dosar, rezultă că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis, la data de 07.11.2023, un mandat european de arestare de către Judecătoria Aachen, în dosarul nr. x AR 65/23 (nr. 117 AR 119/23 al Procuraturii Aachen), având la bază mandatul de arestare emis la data de 06.07.2023 de Procuratura Aachen, în dosarul nr. x Gs 1120/23. Din cuprinsul mandatului european de arestare a rezultat că persoana solicitată, A., este suspectată de comiterea a patru infracţiuni de tăinuire în cadrul unei bande sau patru infracţiuni de furt calificat în cadrul unei bande.

Potrivit mandatului european de arestare, autorităţile judiciare emitente au reţinut, în fapt, că, în perioada 22.08.2021 - 22.02.2022, persoana solicitată A., împreună cu alte persoane, fie a pătruns prin efracţie în incinta a patru locaţii, de unde a sustras diverse bunuri, precum 33 de biciclete, două tractoare, alimente, maşină automată de cafea şi sume de bani, fie a obţinut obiectele sustrase de ceilalţi membri ai grupării, cu scopul de a le vinde, obţinând astfel profit.

Astfel, persoana solicitată ar fi suspectată că:

Într-o perioadă de timp nestabilită înainte de data de 12.02.2021, inculpata a format un grup cu alte persoane neidentificate, inclusiv cu soţul său urmărit separat, coinculpatul A., pentru a săvârşi un număr mare de spargeri încă nestabilite ale unor societăţi şi depozite care depozitau diverse tipuri de utilaje pentru construcţii şi alte bunuri cu valoare ridicată pentru a le vinde apoi pentru profit. Obiectul înţelegerii a fost ca unii dintre membrii grupului să cerceteze iniţial potenţiale obiective vizate pentru săvârşirea de infracţiuni împreună cu alţi coautori neidentificaţi, a le vizita apoi noaptea şi, în cooperare cu cel puţin trei persoane, a sparge societăţile cercetate şi a transporta bunurile furate. Aceste bunuri erau apoi depozitate provizoriu în hala închiriată de coinculpatul A. la adresa x, sau în hala închiriată de inculpata A. la x, în plus faţă de alte locuri, până când în cele din urmă puteau fi vândute de coinculpatul A.. în cadrul acestui proces, coinculpatul A. şi soţia sa, inculpata A., au deţinut în permanenţă controlul asupra bunurilor furate care erau depozitate în garajul pe care ea îl închiria. În acest context, inculpata A. fie era deja implicată direct în infracţiunile de furt, fie a procurat împreună cu soţul său, coinculpatul A., bunurile respective sustrase, pentru a le depozita până la când urmau să fie vândute.

Detaliile privind infracţiunile sunt următoarele, fie:

Cazul 1: între ora 20:00 în noaptea de 17/01/2022 şi ora 6:00 în data de 18/01/2022, inculpata şi coinculpatul B., împreună cu alţi coautori neidentificaţi, au pătruns în sala de producţie a părţii vătămate C. la adresa D. prin demontarea unui luminator şi pătrunderea prin deschiderea către modulul de control al operatorului porţii electrice, deschizându-l. Aceştia au percheziţionat apoi hala şi biroul situat în căutarea de obiecte care meritau furate şi au furat diverse produse alimentare, o cafetieră complet automată, diverse unelte şi numerar în valoare totală de aproximativ 17.000 EURO pentru uz propriu sau pentru a le vinde.

Cazul 2: în noaptea de 22/08/2021 spre 23/08/2021, inculpata şi alţi coautori neidentificaţi au pătruns într-o hală de depozitare şi producţie aparţinând societăţii E., din districtul rural Steinfurt, prin tăierea unui pătrat de 120cm x 120cm în peretele exterior metalic şi apoi îndepărtarea vatei izolatoare. În conformitate cu planul lor comun pentru infracţiune, aceştia au sustras apoi 33 de biciclete şi Pedelec-uri [NT, biciclete electrice] în valoare totală de 53.818,04 EURO; le-au depozitat la urmăritul separat F. pentru a le vinde ulterior.

Cazul 3: între ora 19:00 în noaptea de 17/02/2022 până la ora 6:00 în data de 18/02/2022, inculpata şi alţi coautori neidentificaţi au pătruns în hambarul părţii vătămate G. de la adresa Landstrabe, prin deşurubarea balamalelor porţii pe o parte. în conformitate cu planul lor comun pentru infracţiune, aceştia au sustras ulterior din hambar un tractor Case, plăcuţa oficială de înmatriculare DN-FT30, şi tocătorul ataşat de acesta în valoare totală de 30.000 EURO pentru a le vinde ulterior.

Cazul 4: în noaptea de 22/02/2022, inculpata şi alţi coautori neidentificaţi au pătruns în sediul părţii vătămate H. de la adresa Holzweilerstrasse, prin forţarea porţii cu mâna. În conformitate cu planul lor comun pentru infracţiune, au furat ulterior un tractor Deer, plăcuţă oficială de înmatriculare HS-HL651, în valoare totală de 30.000 EURO pentru a-l vinde.

În mandat s-a mai arătat că ar exista şi varianta ca inculpata să fi obţinut obiectele precizate la infracţiunile 1-4 împreună cu soţul său, coinculpatul A., în conformitate cu planul bandei pentru a le vinde pentru profit.

În toate cazurile, inculpata a acţionat în scopul de a-şi procura o sursă nu doar temporară de venituri considerabile.

S-a constatat că persoana urmărită internaţional A. a declarat că nu are afaceri judiciare în România şi că nu renunţă la regula specialităţii, iar din fişa de cazier judiciar a rezultat că persoana solicitată a mai fost condamnată de autorităţile judiciare din Germania.

S-a mai observat că, prin ordonanţa nr. 9376/II/5/2023 din 20.12.2023, s-a dispus, în temeiul art. 101 din Legea nr. 302/2004, reţinerea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 24 de ore din data de 20.12.2023, ora 21:20, până la data de 21.12.2023, ora 21:20.

De asemenea, s-a constatat că, în şedinţa publică din 21.12.2023, cu ocazia audierii, care s-a desfăşurat prin videoconferinţă din cadrul Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, cu acordul persoanei urmărite în prezenţa avocatului numit din oficiu, persoana urmărită a arătat că este de acord cu predarea sa.

Instanţa, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia, faptele pentru care este cerută predarea persoanei solicitate fiind pedepsite de legea penală română; fiind totodată îndeplinită condiţia dublei incriminări. Faptele pentru care este solicitată persoana urmărită se regăsesc în parte printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, iar în legislaţia penală română faptele descrise în mandatul european de arestare au corespondent în infracţiunea furt calificat, prevăzut de art. 228 combinat cu art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., şi în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 C. pen. Totodată, s-a observat că termenul de prescripţie a executării pedepsei nu a intervenit, potrivit legii române, în raport cu data faptelor (2021-2022), aşa cum sunt descrise în mandatul european de arestare.

Cu privire la duratei pedepselor pentru infracţiunile ce formează obiectul mandatului european ce poate fi aplicată de către organele judiciare din Germania, s-a constatat că acestea pot fi până la 15 ani de închisoare, iar în România maximul pedepselor este de 5 ani pentru infracţiunea de tăinuire, respectiv infracţiunea de furt calificat, situaţie în care sunt îndeplinite sub acest aspect condiţiile art. 2 din Decizia cadru 202/584/JAI din 13.07.2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.

Instanţa a mai reţinut că persoana solicitată este de acord să fie predată în Germania, fiind cetăţean român.

Raportându-se la dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi constatând că nu există niciun impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Germania, la data de 07.11.2023, în dosarul nr. x AR 65/23 al Judecătoriei Aachen (nr. 117 AR 119/23 al Procuraturii Aachen), pe numele persoanei solicitate A., dispunându-se executarea acestuia şi predarea persoanei solicitate respectivelor autorităţi.

Totodată, printre altele, în baza art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicită a fost de acord cu predarea sa către organele judiciare din Germania.

Cu privire la propunerea de arestare a persoanei solicitate, instanţa a reţinut că, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă. Acest act normativ exclude marja de apreciere a instanţei de executare privind aplicarea unei alte măsuri reglementate de legea internă pentru a se asigura că persoana solicitată nu se va sustrage de la executarea mandatului şi impune arestarea acesteia odată cu încuviinţarea mandatului european de arestare. Ca urmare, s-a arătat că faţă de persoana solicitată nu se poate dispune lăsarea în libertate aşa cum a solicitat acesta, impunându-se imperativ luarea faţă de aceasta a măsurii arestării, în raport cu admiterea cererii principale de executare a mandatului european de arestare şi predarea către autorităţile din Germania.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 21 decembrie 2023, a declarat contestaţie persoana solicitată A., fără a o motiva.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2023/a1, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 7 pentru termenul din 09 ianuarie 2024.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A. prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În speţă, se constată că, aşa cum rezultă din declaraţia dată în faţa instanţei de fond la 21 decembrie 2023, persoana solicitată A. şi-a manifestat acordul de a fi predată autorităţilor judiciare germane în vederea lămuririi situaţiei sale juridice, motiv pentru care, instanţa de fond, luând act de poziţia acesteia şi apreciind că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 07.11.2023 de către Judecătoria Aachen în dosarul nr. x AR 65/23 (nr. 117 AR 119/23 al Procuraturii Aachen) şi predarea sa către autorităţile emitente.

Or, potrivit art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) din acelaşi act normativ (prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă, aşa cum este situaţia şi în speţă.

În plus, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că persoana solicitată A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Prin urmare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac şi împotriva hotărârilor definitive, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Împrejurarea că, prin sentinţa penală nr. 310/PI din 21 decembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara a dispus, totodată, arestarea persoanei solicitate A. pentru o perioadă de 30 de zile şi emiterea mandatului de arestare în vederea predării nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul admisibilităţii căii de atac, căci, aşa cum se prevede în dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, "după întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare", iar, potrivit art. 113 din acelaşi act normativ, predarea persoanei solicitate nu se poate realiza decât în stare de detenţie.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 111 din Legea nr. 302/2004, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 310/PI din 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, contestatoarea persoană solicitată va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 310/PI din 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 ianuarie 2024.