Şedinţa publică din data de 06 martie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Medgidia şi Judecătoria Slobozia, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 137 din 25.01.2024 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. x/2024, în baza art. 587 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 47 alin. (3) şi alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Medgidia şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. , aflat în Penitenciarul Slobozia, în favoarea Judecătoriei Slobozia.
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Medgidia a reţinut că, la data de 12.12.2023, petentul condamnat A., deţinut în Penitenciarul Slobozia a formulat şi înaintat Curţii de Apel Constanţa o cerere prin care a solicitat instanţei să dispună liberarea sa condiţionată din executarea pedepsei cu închisoarea.
La data de 18.12.2023, prin adresa nr. x, Curtea de Apel Constanţa a trimis pe cale administrativă cererea de liberare condiţionată către Judecătoria Constanţa, conform art. 20 alin. (1) lit. n) din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea nr. 3243 din 22.12.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii.
La data de 29.12.2023, prin adresa nr. x/29.12.2023, Judecătoria Constanţa a trimis pe cale administrativă cererea de liberare condiţionată către Judecătoria Medgidia, potrivit art. 20 alin. (1) lit. n) din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. x/2024 din 04.01.2024.
La termenul din data de 25.01.2024, s-a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Medgidia.
Astfel, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 587 alin. (1) din C. proc. pen., "liberarea condiţionată se dispune (…) de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere…".
De asemenea, instanţa a constatat că, potrivit extrasului din Sistemul de evidenţă a datelor persoanelor private de libertate aflat la dispoziţia instanţei, petentul condamnat a fost repartizat să execute pedeapsa închisorii în Penitenciarul Slobozia.
Aşadar, având în vedere că la data înregistrării cererii, respectiv 04.01.2024, conform dispoziţiei ANP nr. 43332 lit. a) din 09/02/2023 petentul se afla încarcerat la Penitenciarul Slobozia, fiind externat din Penitenciarul Spital Constanţa-Poarta Albă la data de 14.12.2023, şi ţinând cont şi de efectele Deciziei nr. 15/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, potrivit căreia chiar şi transportul temporar al deţinutului determină competenţa instanţei unde a fost transferat temporar, Judecătoria Medgidia a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Slobozia.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 07.02.2024.
Prin sentinţa penală nr. 145 din data de 21.02.2024 pronunţată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. x/2024, în baza art. 47 din C. proc. pen., a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Slobozia invocată din oficiu, iar în temeiul art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 587 alin. (1) din C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de liberare condiţionată formulate de petentul A., deţinut în Penitenciarul Slobozia, în favoarea Judecătoriei Medgidia.
În baza art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă cu Judecătoria Medgidia şi în temeiul art. 51 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 40 alin. (4) din C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Slobozia a reţinut, în esenţă, că cererea de liberare condiţionată a fost formulată de petentul A., la data de 12.12.2023, fiind depusă la Oficiul Poştal Poarta Albă, conform ştampilei aplicate pe plic, iar din fişa mutări rezultă că, la data respectivă, petentul executa pedeapsa închisorii în Penitenciarul Poarta Albă .
Potrivit art. 587 alin. (1) din C. pen., competenţa în ceea ce priveşte liberarea condiţionată aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se afla locul de deţinere.
De asemenea, potrivit Deciziei nr. 15/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
Or, în cauza de faţă, la data formulării cererii, 12.12.2023, petentul executa pedeapsa închisorii în Penitenciarul Spital Constanţa - Poarta Albă, ce se află în circumscripţia Judecătoriei Medgidia.
Faţă de aceste considerente, Judecătoria Slobozia a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de liberare formulate de petentul A. în favoarea Judecătoriei Medgidia, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă cu Judecătoria Medgidia şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 01.03.2024.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Medgidia şi Judecătoria Slobozia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Medgidia.
Astfel, se observă că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă îl constituie cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul A..
Potrivit dispoziţiilor art. 587 alin. (1) din C. proc. pen., liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
În ceea ce priveşte instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 15 din 17.09.2018 pronunţată într-un recurs în interesul legii, a statuat că "instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate".
Analizând actele dosarului Înalta Curte constată că petentul A. a trimis prin poştă, la data de 12.12.2023 (conform ştampilei aplicate pe plic - dosar Judecătoria Medgidia), o cerere prin care a solicitat, în esenţă, să se dispună liberarea condiţionată din executarea pedepsei cu închisoarea.
La data la care a formulat cererea, respectiv 12.12.2023, petentul A. executa pedeapsa închisorii în Penitenciarul Spital Constanţa - Poarta Albă, astfel cum rezultă din fişa mutări .
În prezenta cauză, contrar celor reţinute de Judecătoria Medgidia, nu prezintă relevanţă data înregistrării cererii pe rolul instanţei, ci data formulării cererii de către petent, respectiv 12.12.2023, când a fost înregistrată la Oficiul Poştal Poarta Albă, întrucât în raport de această dată se stabileşte care era locul de deţinere al condamnatului la data formulării cererii.
Aşadar, având în vedere că la data formulării cererii, condamnatul A. se afla în Penitenciarul Spital Constanţa-Poarta Albă, instanţa competentă să judece prezenta cauză este Judecătoria Medgidia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Medgidia, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Medgidia, instanţă căreia i se trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 martie 2024.