Şedinţa publică din data de 12 martie 2024
Deliberând asupra contestaţiei la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, reţine următoarele:
Prin decizia penală nr. 701/RC din data de 31 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a admis recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 273 din data de 15 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A..
S-a casat decizia penală recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Iaşi.
În esenţă, Înalta Curte a reţinut că soluţia de încetare a procesului penal dispusă faţă de inculpatul A. a fost determinată de greşita admitere a contestaţiei în anulare, soluţie bazată pe aplicarea eronată în cauză a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., având în vedere că în determinarea aplicării legii penale mai favorabile incidentă în speţă, în temeiul art. 5 din C. pen. - aplicabil între momentul săvârşirii faptei şi momentul judecării definitive - s-a statuat cu titlu definitiv că legea penală mai favorabilă în speţă este vechea reglementare în vigoare la data săvârşirii faptei deduse judecăţii şi nu noul C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, acest aspect intrând în puterea lucrului judecat prin decizia penală nr. 261 din data de 29.03.2021 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în dosarul nr. x/2017.
Înalta Curte a constatat că, în această situaţie, în cauză, ulterior pronunţării hotărârii definitive de condamnare, cadrul legal relativ la aplicarea legii noi, mai favorabile, era cel reglementat de dispoziţiile art. 6 din C. pen., aplicabil cazurilor definitiv judecate sub legea veche şi care nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege.
S-a arătat că retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situaţia cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condiţiile art. 6 din C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanţa în baza legii vechi şi pedepsei prevăzute de legea nouă şi nu analiza termenului de prescripţie a răspunderii penale. S-a menţionat că nici Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu face referire la art. 6 din C. pen., în acest sens fiind şi Decizia nr. 43 din 29 mai 2023 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, s-a constatat că prin aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare, astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, în condiţiile în care încadrarea juridică a infracţiunii pentru care contestatorul a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1968, instanţa a creat o lex tertia în situaţia contestatorului condamnat A., aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi jurisprudenţei în materie, care a statuat că prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor.
Înalta Curte a constatat că prin decizia pronunţată în cauză în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. şi rejudecării apelului în aceste limite, instanţa de apel a procedat la o reapreciere a legii penale mai favorabile, ceea ce, pe de o parte, nu era permis de legea procesual penală, întrucât acest aspect intrase deja în puterea lucrului judecat prin decizia nr. 261 din 29.03.2021 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în dosarul nr. x/2017, iar pe de altă parte, instanţa de apel a aplicat dispoziţii din noul C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare - lege penală ce nu a fost aplicată situaţiei juridice a contestatorului în cauza în care acesta a fost condamnat definitiv, creându-se astfel o lex tertia contrar dispoziţiilor legale şi deciziilor Curţii Constituţionale.
S-a reţinut că aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de Curtea de Apel Iaşi şi pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia de încetare a procesului penal, ar fi fost posibilă doar în condiţiile jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv doar dacă instanţele ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecăţii, şi nu în condiţiile C. pen. din 1968, cum este cazul situaţiei juridice din dosarul de faţă.
Înalta Curte a constatat că mecanismul juridic la care a apelat instanţa de apel pentru a dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen., reprezintă, în concret, o reapreciere a unei chestiuni de drept, care fusese deja tranşată în cauză, cu titlu definitiv, prin decizia penală nr. 261 din 29.03.2021 a Curţii de Apel Iaşi.
Înalta Curte a constatat, de asemenea, că raţionamentul instanţei de apel este infirmat prin Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunţată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care prevede că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen. şi exclude aplicarea art. 6 din C. pen., specific intervenirii legii penale noi în situaţia cauzelor definitiv judecate (care fac obiectul unei contestaţii în anulare), cât şi de Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), care se referă la modul de reglementare a cursului prescripţiei penale în C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 stabilind că standardul constituţional era respectat de C. pen. din 1969, incident în cauză.
Împotriva deciziei penale nr. 701/RC din data de 31 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a formulat contestaţie la executare.
Prin motivele scrise depuse la dosar, parchetul a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi pronunţarea în cauză a unei hotărâri care să lămurească dispozitivul deciziei penale nr. 701/RC din data de 31 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul dacă urmare a admiterii recursului în casaţie se casează şi decizia penală nr. 1035/21.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi prin care a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..
Parchetul a arătat că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., considerând că, faţă de împrejurarea că prin cererea de recurs în casaţie s-a solicitat casarea deciziilor penale nr. 273 din data de 15.03.2023 şi nr. 1035 din data de 21.12.2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi şi raportat la motivarea instanţei de recurs în casaţie care a reţinut că consecinţa greşitei admiteri a contestaţiei în anulare a determinat pronunţarea unei hotărâri nelegale în apel, se impunea şi casarea deciziei penale nr. 1035/21.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
Analizând contestaţia la executare declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în temeiul art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prealabil, Înalta Curte aminteşte că contestaţia la executare reprezintă mijlocul procesual ce se poate exercita în vederea soluţionării incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, apărute înaintea sau în cursul executării hotărârii penale definitive ori după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta, fără însă ca prin acest demers să poată fi schimbată sau modificată soluţia pronunţată pe fondul cauzei, întrucât aceasta are autoritate de lucru judeca. În literatura de specialitate contestaţia la executare a fost definită ca un procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor, ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.
Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
Totodată, contestaţia la executare este o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor corelative la executarea pedepsei, respectiv a incidentelor ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face, potrivit art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă. În conformitate cu prevederile legii, pot fi puse în executare numai hotărârile judecătoreşti care au căpătat autoritate de lucru judecat. De la această regulă fac excepţie hotărârile care sunt executorii potrivit legii, chiar fiind nedefinitive.
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare. În ipoteza în care, dintr-o eroare a organelor judiciare, este supusă executării o altă persoană, iar nu cea condamnată, instanţa de judecată poate să îndrepte această eroare prin intermediul contestaţiei la executare.
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Regimul juridic al contestaţiei la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.
Inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (Cauza Brumărescu împotriva României).
Prin intermediul contestaţiei la executare nu pot fi invocate şi rezolvate aspecte ce ţin de fondul cauzei ce au fost soluţionate prin hotărârea pusă în executare, deoarece soluţia dispusă prin hotărârea contestată se bucură de autoritate de lucru judecat, neputând fi modificată ori schimbată pe calea contestaţiei la executare.
În acest sens, se reţine că prin Decizia nr. 160 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 723 din 11 august 2020, Curtea Constituţională a statuat că "în cadrul contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunţată hotărârea judecătorească."
În acest context, analizând cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., respectiv "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută", Înalta Curte constată că, în speţă, se critică faptul că în recurs în casaţie, urmare a admiterii cererii de recurs în casaţie formulată în dosarul nr. x/2022, s-a procedat la casarea deciziei recurate, respectiv a deciziei penale nr. 273 din data de 15 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, trimiţându-se cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, însă nu s-a dispus şi casarea deciziei penale nr. 1035/21.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi prin care a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., dat fiind faptul că greşita admitere a contestaţiei în anulare a determinat pronunţarea unei hotărâri nelegale în apel.
Înalta Curte reţine că, potrivit textului de lege invocat drept temei al cererii, se poate formula contestaţie la executare "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută."
În înţelesul textului art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nelămurirea ivită trebuie să vizeze limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privinţa textelor de lege şi a principiilor aplicate. În acest sens, caracterul echivoc al dispozitivului hotărârii şi lipsa acestuia de precizie, pot legitima formularea unei contestaţii la executare în baza acestui temei.
În speţă, prin decizia penală nr. 701/RC din data de 31.10.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, a cărei lămurire se solicită, s-a admis recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 273 din data de 15 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat A.; s-a casat decizia penală recurată şi, în înlăturarea greşitei aplicări a legii, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
În esenţă, s-a reţinut că, în cauza ce a formulat obiectul dosarului nr. x/2022, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 261 din 29.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., arătând că la data la care a fost pronunţată soluţia definitivă de condamnare, era incidenţă o cauză de încetare a procesului penal, respectiv cea prevăzută de art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Prin încheierea din data de 26.10.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Iaşi, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a admis în principiu contestaţia în anulare şi a stabilit termen pentru judecarea acesteia.
Prin decizia penală nr. 1035 din data de 21.12.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Iaşi a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 261 din data de 29.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017, a desfiinţat decizia penală anterior menţionată, întrucât a existat o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia răspunderii penale, şi a dispus rejudecarea apelului formulat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 284 din data de 13.04.2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2017.
În rejudecarea apelului, prin decizia penală nr. 273 din data de 15.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 284 din 13.04.2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2017, sentinţă pe care a desfiinţat-o integral, în latură penală şi rejudecând cauza, în limitele desfiinţării, în temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 67 din data de 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 din C. pen.
Urmare a acestei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs în casaţie, criticând soluţia de încetare a procesului penal în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care a format obiectul dosarului nr. x/2022 Înaltei Curţi în care s-a pronunţat decizia a cărei lămurire se solicită în cauză.
Cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a parcurs procedura de filtru reglementată de art. 440 din C. proc. pen., prilej cu care prin încheierea penală din data de 19 septembrie 2023, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 273 din data de 15.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2022 şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.
Înalta Curte aminteşte că, una dintre condiţiile de admisibilitate a unui recurs în casaţie este cea impusă de dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen., relativ la verificarea cerinţei ca, decizia care se atacă pe calea recursului în casaţie, să facă parte din categoria hotărârilor împotriva cărora se poate formula recurs în casaţie. Statuând asupra sferei hotărârilor atacabile cu recurs în casaţie, prevederile art. 434 alin. (1) din C. proc. pen. limitează in terminis această sferă la hotărârile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte, ca instanţe de apel, (cu excepţiile prevăzute de alin. (2), excluzând, prin urmare, din categoria analizată, hotărârile prin care aceste instanţe se pronunţă în orice alte categorii de cauze.
Or, potrivit legii, o hotărâre pronunţată în contestaţie în anulare nu face parte din categoria deciziilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie.
Corelativ, tot ca o cerinţă de admisibilitate, în art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., se prevede că recursul în casaţie formulat trebuie să vizeze hotărâri prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal - cum este cazul în speţă, aceasta fiind soluţia cenzurată prin recursul în casaţie soluţionat prin decizia penală 701/RC/31.10.2023.
Sub acest aspect, în speţă, obiectul recursului în casaţie 1-a constituit decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 273 din data de 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, prin care s-a admis apelul inculpatului, cu consecinţa dispunerii încetării procesului penal privind pe inculpatul A., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
De altfel, aşa cum s-a arătat, această soluţie dispusă de instanţa de apel în urma rejudecării apelului inculpatului, s-a circumscris cazului de casare invocat în susţinerea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Aşadar, prin decizia penală nr. 701/RC din data de 31.10.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, a cărei lămurire se solicită în cauză, instanţa supremă a admis recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei din apel nr. 273 din data de 15 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a casat decizia penală recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii, pentru motivele expuse în considerentele deciziei, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Iaşi.
Înalta Curte constată că motivul indicat în contestaţia la executare de faţă, care în realitate ar viza întocmai obiectul recursului în casaţie soluţionat prin decizia definitivă pronunţată în cauză, a intrat în puterea lucrului judecat, neputându-se modifica prin intermediul contestaţiei la executare obiectul căii extraordinare de atac.
Or, nelămurirea cu privire la hotărârea care se execută - cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. - trebuie să vizeze aspecte de legalitate circumscrise exclusiv limitelor în care se execută hotărârea atacată, iar nu legalitatea înseşi a soluţiei pronunţate, intrată în puterea lucrului judecat şi nici legalitatea sau temeinicia unor eventuale alte hotărâri pronunţate în cauză.
Prin urmare, aspectul invocat în cauză de către parchet, aşa cum a fost formulat, nu se subsumează situaţiilor care, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., pot constitui motive de contestaţie la executare, ci se circumscriu unor veritabile critici aduse modalităţii de soluţionare a recursului în casaţie.
În consecinţă, în limitele conturate anterior, Înalta Curte constată că prin contestaţia la executare promovată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi nu sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea contestată.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 701/RC din data de 31 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei la executare formulate de către parchet vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 701/RC din data de 31 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei la executare formulate de către parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2024.