Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 1372/A din 13 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 263 pronunţată la data de 10.11.2022 de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2022, în baza art. 5 din C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este reprezentată de actualul C. pen., care a reglementat în cuprinsul său art. 155 alin. (1) declarat neconstituţional în forma până la modificarea dispoziţiei legale prin O.U.G. nr. 71/2022.
A fost recalificată fapta reţinută în actul de sesizare în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de instigare la dare de mită, prev. de art. 25 din C. pen. de la 1969 rap. la art. 255 alin. (1) din C. pen. de la 1969, rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 din C. pen. - fiind incident cazul reglementat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale).
În baza art. 398 şi art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj.
Prin decizia penală nr. 1372/A din 13 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr. 263/10.11.2022 pronunţate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2022.
Curtea de Apel Cluj a constatat că prin rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj emis la data de 2.05.2021, înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, secţia penală la data de 27.05.2021, sub nr. iniţial 2474/117/2021, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 25 din C. pen. de la 1969 rap. la art. 255 alin. (1) din C. pen. de la 1969, rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că, în cursul anului 2013, A. i-a determinat pe B. şi C. să remită cu titlu de mită, de folos necuvenit, un ponton, auditorului public extern din cadrul Camerei de Conturi Cluj (Curtea de Conturi a României), D., pentru sine şi pentru altul, în timp ce acesta îşi exercita atribuţiile de serviciu specifice funcţiei, în legătură directă cu acestea, în cadrul unui control efectuat la U.A.T. Turda, ce a inclus printre obiective şi derularea şi executarea contractului "Extindere şi reamenajare parc zoologic şi de agrement Turda, judeţul Cluj", cei doi fiind subcontractanţi ai acestei lucrări adjudecate de o asociere din care făcea parte şi firma administrată de A..
Procedând la evaluarea globală a legii penale mai favorabile aplicabile faptei comise de către inculpatul intimat, Curtea de Apel a constatat că în speţă, C. pen. în forma în vigoare în intervalul de timp cuprins între data de 25.06.2018 (data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018) şi data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 de modificare a dispoziţiilor art. 155 C. pen.) reprezintă lege penală mai favorabilă, întrucât în acest interval de timp, configuraţia C. pen. fără existenţa vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale face aplicabil termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de lege şi raportat la limitele de pedeapsă.
Deşi sub aspectul incidenţei dreptului intern, soluţia instanţei de fond nu a fost criticată, prin motivele de apel ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a relevat faptul că hotărârea este contrară principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, cu referire la hotărârea din 21 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Marea Cameră, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19.
Fiind o instituţie de drept penal, s-a apreciat că se vor aplica în privinţa prescripţiei răspunderii penale regulile legii penale mai favorabile atât în ceea ce priveşte termenele, cât şi în ceea ce priveşte cauzele de întrerupere sau suspendare.
Instituţia prescripţiei răspunderii penale nu este singulară în sistemul de drept român, ci are consacrare legală şi în celelalte sisteme de drept ale statelor europene, dat fiind faptul că ea este justificată de necesitatea existenţei unei legi substanţiale care să permită persoanei să prevadă consecinţele acţiunilor sale, precum şi aplicabilitatea deplină a principiului legalităţii incriminării şi a sancţiunilor (nullum crimen, nulla poena sine lege).
În concret, ceea ce a sancţionat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 358/2022 a reprezentat pasivitatea legislativă, în sensul că autoritatea legislativă nu a modificat prevederile legale incidente în materia prescripţiei, în conformitate cu controlul de constituţionalitate anterior, materializat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018.
Incidenţa prescripţiei răspunderii penale care este una imperativă, în cazurile depăşirii termenelor de prescripţie, nu poate fi afectată şi înlăturată de un deziderat general de genul necesităţii combaterii cu orice mijloace a fenomenului corupţiei sau a fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.
În primul rând, valorificarea prescripţiei răspunderii penale în raport de legislaţia naţională, aşa cum a fost aceasta afectată de controlul de constituţionalitate - în sensul luării în considerare doar a termenelor de prescripţie generală, este obligatorie şi din perspectiva Curţii de Apel, nu se evidenţiază vreun conflict cu dreptul Uniunii, nefiind contrară articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, art. 325 alin. (1) TFUE sau Deciziei 2006/928.
Există suficiente instrumente la îndemâna organelor judiciare pentru îndeplinirea obiectivelor de înlăturare a unui risc sistemic de impunitate în cauzele care constituie obiect de interes pentru UE, respectiv cele de corupţie sau de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, dar care să presupună respectarea tuturor drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recunoscute. Cu alte cuvinte, îndeplinirea unei strategii de politică penală naţională sau regională, chiar europeană, nu poate justifica încălcarea unor principii şi unor drepturi individuale fundamentale, cum ar fi principiul legalităţii incriminării şi a sancţiunilor (nullum crimen, nulla poena sine lege), în conţinutul căruia se integrează şi instituţia prescripţiei.
În plus, chiar prin hotărârea din 21 decembrie 2021 (pct. 209) CJUE a stabilit că soluţia lăsării ca neaplicate a deciziilor Curţii Constituţionale nu s-ar impune instanţei naţionale, atunci când s-ar ajunge astfel la încălcarea art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Hotărârea din apel a fost comunicată la 20 septembrie 2023 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Cluj, iar data până la care avea posibilitatea de declarare a recursului în casaţie este 23 octombrie 2023, inclusiv.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, la data de 10 octombrie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie, prin procuror şef-serviciu, prin adresa nr. x/2023, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
În motivarea recursului în casaţie s-au adus critici din perspectiva nelegalităţii dispunerii încetării procesului penal faţă de inculpat, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, considerând că este aplicabil raţionamentul dezvoltat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-107/24.07.2023, fiind necesar a se constata că cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale s-a întrerupt prin efectuarea oricărui act de procedură în cauză realizat până la data de 25.06.2018, precum şi că în raport de data întreruperii, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
De asemenea, s-a apreciat că sunt aplicabile considerentele Hotărârii Marii Camere pronunţate în cauza C-107/23, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, care are ca obiect o infracţiune de corupţie.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată inculpatului, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 3 noiembrie 2023.
La înaintarea dosarului în calea de atac, procedură de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.
La data de 8 noiembrie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Prin încheierea din 14 noiembrie 2023, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, Înalta Curte a dispus admiterea acesteia şi fixarea unui termen la data de 16 ianuarie 2024, în vederea soluţionării recursului în casaţie.
Examinând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 din C. pen., în raport de deciziile instanţei de control constituţional, cu decizia pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost dispusă în mod eronat, nefiind dată prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, cu referire la cauza C-107/24.07.2023 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Ca atare, instanţa de recurs în casaţie va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi la decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dar şi incidenţa hotărârii C-107/24.07.2023 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în prezenta cauză.
Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:
"cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituţională a României a constatat că:
"soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.
În considerentele acestei din urmă decizii, instanţa de control constituţional a reţinut următoarele: (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72); în consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (paragraful 74); aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate (paragraful 76).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1) din C. pen., fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.
În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.
Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit. Potrivit alin. (1) lit. c) din articolul anterior menţionat, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, iar conform alin. (2) lit. d) este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
Înalta Curte constată că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru fapte care au în vedere perioada anului 2013, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 25 din C. pen. de la 1969 rap. la art. 255 alin. (1) din C. pen. de la 1969, rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., fapta fiind recalificată în infracţiunea prev. şi ped. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., limitele de pedeapsă fiind de la 2 la 7 ani închisoare.
Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) şi art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen., în raport de cele anterior menţionate, se constată că termenul general al prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit pentru inculpatul, în raport cu infracţiunea de instigare la dare de mită, la sfârşitul anului 2021, deci anterior rămânerii definitive pronunţării deciziei împotriva căreia s-a declarat recurs în casaţie de către parchet.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale cu consecinţa încetării procesului penal.
Cât priveşte aplicabilitatea în cauză a hotărârii pronunţate de CJUE în cauza C-107/2023, Înalta Curte constată că infracţiunea de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ce face obiectul cauzei, nu intră sub incidenţa Hotărârii CJUE anterior menţionate, aşa cum rezultă din interpretarea acesteia şi din jurisprudenţa anterioară a Curţii de Justiţie.
Prin hotărârea pronunţată în C-107/2023, Curtea de la Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracţiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanţa de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Sfera de aplicare a deciziei invocate de recurenta Direcţia Naţională Anticorupţie, se limitează la domeniul infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aspect ce rezultă cu evidenţă atât din cuprinsul tratatelor şi a altor documente ale Uniunii (art. 19 alin. (1) TUE; art. 325 alin. (1) TFUE; art. 2 alin. (1) din Convenţia PIF 1995), precum şi din cuprinsul hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-107/23 din 24.07.2023.
Potrivit art. 325 alin. (1) din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene "Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii...".
Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor [Uniunii] Europene (PIF) defineşte "frauda ce aduce atingere intereselor financiare" ale acestora prin art. 1 şi 2, texte al căror conţinut a fost transpus în legislaţia internă în cadrul art. 181 - art. 185 din secţiunea "Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene" cuprinsă în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Infracţiunile de corupţie intră sub incidenţa dreptului Uniunii numai în cazul în care comportamentul fraudulos aduce atingere intereselor financiare ale UE sau se află în legătură strânsă cu astfel de fapte (pct. 185-186 din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, EU:C:2021:1034).
Deopotrivă, noţiunile de "corupţie activă" şi "corupţie pasivă" sunt definite de art. 2, art. 3 din Convenţia PIF, art. 4 lit. a), b) din Directiva 1371 fiind circumscrise acţiunilor funcţionarilor neconforme cu legea care prejudiciază sau sunt susceptibile să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii Europene.
Ulterior, prin Directiva 1371 din 2017 (transpusă prin Legea nr. 283/2020, respectiv Legea nr. 234/2022) infracţiunile împotriva intereselor financiare ale UE sunt extinse şi la fraudele împotriva sistemului comun privind TVA.
Stabilirea domeniului de aplicare, calificarea normelor are incidenţă directă asupra legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, principiu fundamental atât în dreptul intern, cât şi în dreptul Uniunii şi în jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturilor Omului (CEDO). Acesta implică cerinţe privind accesibilitatea şi previzibilitatea în ceea ce priveşte definirea infracţiunii şi stabilirea pedepsei (pct. 104 din Hotărârea CJUE C-107/23 din 24.07.2023; cauzele CEDO Cantoni împotriva Franţei, paragr. 29, Kafkaris împotriva Ciprului, paragr. 140, 6; Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragr. 43-47 etc).
Totodată, CJUE subliniază că cerinţele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifică a principiului securităţii juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esenţial al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii, cât şi ca valoare comună statelor membre (paragr. 114 cauza C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C.2017:236, paragr. 161-162, Hot din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul şi Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, paragr. 136 şi 223).
Sub aspectul protecţiei drepturilor fundamentale, hotărârea face referire la respectarea drepturilor garantate de Cartă şi la principiile generale ale dreptului Uniunii (paragr. 101 cauza C-107/23 din 24.07.2023). Or, art. 52 alin. (3) din Cartă prevede în mod expres că "În măsura în care prezenta cartă conţine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de convenţia menţionată".
Dreptul persoanei de a şti în ce condiţii se poate angaja răspunderea sa penală şi ce sancţiune riscă a fost circumscris condiţiei previzibilităţii legii penale, în jurisprudenţa instanţelor europene.
Tot sub acest aspect, este de precizat că CEDO a sancţionat interpretarea extensivă sau prin analogie a legii penale în defavoarea inculpatului. Orice condamnare şi pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" [E. împotriva Spaniei (Marea Cameră), pct. 116; Kokkinakis împotriva Greciei, pct. 52].
În aceste coordonate, schimbarea domeniului de interpretare şi aplicare a sintagmei "infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene" şi extinderea lui la infracţiunile asimilate celor de corupţie care nu sunt generate de un comportament fraudulos ce prejudiciază sau ar putea prejudicia interesele financiare ale Uniunii, ar fi în mod vădit lipsită de precizia necesară pentru a evita arbitrariul şi, astfel, ar fi incompatibilă cu standardele unui stat de drept.
Pe cale de consecinţă, dacă s-ar admite susţinerile recurentei Direcţia Naţională Anticorupţie şi s-ar extinde domeniul de interpretare şi aplicare al Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023) la toate celelalte infracţiuni de corupţie, ar echivala cu încălcarea de către instanţa supremă a ordinii juridice, ar institui arbitrariul, ceea ce ar fi incompatibil cu principiile statului de drept.
În concluzie, faţă de argumentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze nu intră, ratione materiae, în sfera celor la care se referă Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023), nefiind aplicabilă în speţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 1372/A din data de 13 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A..
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de câte 170 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 1372/A din data de 13 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A..
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2024.