Şedinţa publică din data de 04 octombrie 2023
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 91 din 31 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul promovat de apelantul revizuent A. împotriva sentinţei penale nr. 265 din 30.06.2022 a Tribunalului Iaşi, pronunţate în dosarul penal nr. x/2022, sentinţă care a fost menţinută.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul revizuent să plătească statului suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare ce au fost avansate cu ocazia soluţionării apelului.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 265 din data de 30.06.2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în temeiul dispoziţiilor art. 459 alin. (5) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 105/05.02.2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2007 (menţinută prin decizia penală nr. 53/06.06.2010 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3394/30.09.2010 a Î.C.C.J., secţia Penală), cerere formulată de către revizuentul-condamnat A..
S-a notat că Tribunalul Iaşi a pronunţat această soluţie, întrucât cererea de revizuire nu a fost motivată în drept, revizuentul invocând doar faptul că prin dispoziţiile deciziei nr. 21/2018 a Curţii Constituţionale a României au fost declarate neconstituţionale protocoalele dintre DIICOT şi Serviciul Român de Informaţii, fără a indica, însă, care este legătura cu cauza a acestei decizii şi, mai ales, cu hotărârea de condamnare. De asemenea, revizuentul nu a indicat cazul de revizuire pe care se întemeiază cererea sa.
Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa apelată, din oficiu, asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept, în limitele conferite de dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen.., Curtea a constatat că sentinţa penală supusă controlului judiciar este legală şi temeinică, iar apelul promovat împotriva acesteia este nefondat având în vedere următoarele argumente:
S-a arătat că, reglementată în cuprinsul dispoziţiilor art. 452 - art. 465 C. proc. pen.., revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe temeiul unor împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Procedura de soluţionare a cererii de revizuire cuprinde două etape, respectiv o primă etapă, aceea a admisibilităţii în principiu şi etapa a doua ce constă în rejudecarea cauzei, dar care are loc doar în ipoteza în care la finele primei etape se dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situaţiile în care poate fi declanşat acest remediu procesual, cazurile legale de revizuire fiind enumerate limitativ în cuprinsul art. 453 şi art. 465 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 456 alin. (2) C. proc. pen.. "Cererea de revizuire se formulează în scris şi trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia".
În cauza de faţă, Curtea a constatat că revizuentul apelant A. nu a indicat motivele de fapt şi de drept pentru care a înţeles să solicite revizuirea.
Deopotrivă, Curtea a remarcat faptul că prima instanţă a încercat să lămurească care sunt motivele de revizuire şi pe care dintre cazurile legale se pliază motivele de fapt, solicitându-i revizuentului (la termenul de judecată stabilit la data de 30.06.2022) să indice cazul de revizuire şi temeiul de drept, lucru pe care acesta nu l-a făcut, susţinând doar că îşi întemeiază cererea pe decizia Curţii Constituţionale nr. 21/2018, fără a detalia, însă, legătura acestei decizii cu hotărârea de condamnare a cărei revizuire o solicită şi fără a indica, în termeni neechivoci, cazul de revizuire pe care îşi întemeiază cererea formulată
Faţă de împrejurarea că revizuentul A. nu a indicat în termeni clari motivul/motivele de fapt şi temeiul de drept pe care îşi întemeiază cererea, Curtea a considerat că, în mod corect, prima instanţă a constatat că, cererea de revizuire este inadmisibilă, reţinând şi că motivul invocat de către revizuentul A. nu se înscrie între cele expres şi limitativ enumerate de art. 453 alin. (1) C. proc. pen.
În acest sens, instanţa de apel a arătat că, prin sentinţa supusă apelului, instanţa de fond a analizat împrejurarea de fapt invocată în motivarea cererii de revizuire, explicând şi argumentând, în mod temeinic, de ce motivul de fapt invocat nu se subsumează niciunuia dintre cazurile legale de revizuire, care să facă admisibilă în principiu cale extraordinară de atac.
Referitor la motivarea în fapt invocată în cauză de către revizuentul A., Curtea a arătat la rândul său că prin decizia nr. 21/2018 a Curţii Constituţionale a României s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţia vizând prevederi din C. proc. pen. privind condiţiile de acces la informaţiile clasificate necesare pentru soluţionarea unei cauze, aspecte care nu au legătură, însă, cu sentinţa penală nr. 105/05.02.2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2007, menţinută prin decizia penală nr. 53/06.06.2010 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3394/30.09.2010 a Î.C.C.J., secţia Penală, prin care revizuentul A. a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de "trafic de persoane" prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, "trafic de minori", prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi "iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni" prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
Chiar dacă acest motiv de fapt invocat în susţinerea cererii de revizuire ar avea o anumită legătură cu cauza şi cu hotărârea de condamnare a cărei revizuire se solicită, Curtea a subliniat că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., pentru admisibilitatea în principiu a cererii este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, între care şi aceea ca excepţia de neconstituţionalitate să fi fost ridicată în cauza a cărei revizuire se cere de către revizuent.
Curtea a menţionat, în acest context, că decizia nr. 21/2018 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 175 din 23 februarie 2018, aceasta fiind data de la care respectiva hotărâre a început să-şi producă efectele şi a devenit obligatorie pentru instanţele de judecată. Or, hotărârea penală vizată de cererea de revizuire formulată de apelantul A. (sentinţa penală nr. 105/05.02.2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi) a rămas definitivă la data de 30.09.2010, cu mult anterior momentului la care efectele deciziei nr. 21/2018 a Curţii Constituţionale au devenit general obligatorii, respectiv 23 februarie 2018.
S-a mai arătat că, în mod excepţional, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (3) lit. f) C. proc. pen.., decizia instanţei de contencios constituţional în discuţie ar fi putut să producă efecte şi într-o cauza definitiv soluţionată însă, cu condiţia ca excepţia de neconstituţionalitate să fi fost ridicată în respectiva cauză penală. Cu alte cuvinte, derogarea pe care o prevede norma de procedură penală anterior menţionată este condiţionată de ridicarea excepţiei în acea cauză penală, care între timp (până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională) a fost soluţionată în mod definitiv.
Verificând împrejurarea referitoare la cauza penală în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate soluţionată prin decizia nr. 21/2018 a Curţii Constituţionale, instanţa de control judiciar a constatat că aceasta nu a fost invocată în dosarul penal soluţionat definitiv prin decizia penală nr. 3394/30.09.2010 a Î.C.C.J., secţia Penală, care l-a vizat pe revizuentul A..
Prin urmare, Curtea a susţinut că decizia nr. 21/2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 175 din 23 februarie 2018, nu poate să-şi producă efectele în cauza penală soluţionată prin hotărârea a cărei revizuire este cerută de apelantul revizuent A. întrucât nu a fost ridicată în respectiva cauză, iar momentul de la care a devenit general obligatorie este ulterior datei la care hotărârea de condamnare a revizuentului a rămas definitivă.
Curtea a concluzionat în sensul că, în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile legale de revizuire, ceea ce atrage inadmisibilitatea, în principiu, a cererii de revizuire.
Împotriva acestei decizii a formulat apel revizuentul A., care, în esenţă, a susţinut faptul că starea de sănătate l-a împiedicat să se prezinte în faţa instanţei pentru a-şi susţine oral cererea de revizuire.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, secţia penală la data de 14.06.2023 fiind fixat termen de judecată la data de 04.10.2023, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac.
Examinând apelul formulat de apelantul revizuent A. prin prisma excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru motivele arătate în continuare.
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu o cale de atac intitulată "apel" formulată de apelantul A. împotriva unei hotărâri definitive date în apel, respectiv decizia penală nr. 91 din 31 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, care, potrivit legii procesual penale, nu este supusă niciunei căi ordinare de atac.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 551 şi art. 552 C. proc. pen.., rezultă că decizia instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa acestui organ judiciar.
Deopotrivă, din examinarea prevederilor art. 408 C. proc. pen.. se reţine că doar sentinţele nedefinitive sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, iar nu şi deciziile pronunţate în apel, care, aşa cum s-a arătat anterior rămân definitive la data pronunţării şi, ca atare, nu pot fi supuse succesiv căii ordinare de atac a apelului (apel la apel).
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că apelantul A. a promovat, în mod succesiv, o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunţată în calea de atac a apelului, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării contestaţiei ori apelului şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în apel, un astfel de demers judiciar nu este admisibil, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva deciziei penale nr. 91 din 31 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., faţă de culpa sa procesuală, apelantul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva deciziei penale nr. 91 din 31 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 octombrie 2023.