Şedinţa publică din data de 05 septembrie 2023
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 570/A din 17 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 250, din data de 07.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a hotărât următoarele: în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. achitarea inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 338 alin. (2) C. pen., cu incidenţa art. 75 alin. (2) lit. b) şi 76 alin. .(1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpatei A., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia-fapta din 09.12.2015.
În baza art. 91 C. pen., suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 4 luni de închisoare aplicată inculpatei, pe un termen de supraveghere de 2 ani.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 94 alin. (1) C. pen., că pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică de către inculpată Serviciului de Probaţiune Bucureşti.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., a impus inculpatei obligaţia de a frecventa un curs de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a impus inculpatei obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Arhiepiscopia Bucureştilor sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Protecţia a Copilului Sector III.
A atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 93 alin. (5) C. pen. şi cu privire la dispoziţiile art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi anume dacă pe parcursul termenului de încercare, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, sau în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
A constatat că nu există constituire de parte civilă în procesul penal.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi inculpata A..
Prin decizia penală nr. 570/A din 17 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 250/07.01.2022 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, pronunţate în dosarul nr. x/2020.
Astfel, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:
În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen. a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat o treime din pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 5 luni şi 10 zile închisoare.
S-a majorat termenul de supraveghere de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, termen stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.
De asemenea, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-intimată-inculpată A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Curtea de Apel a reţinut că faptele pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 192 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 338 alin. (2) C. pen., constând în aceea că la data de 9 decembrie 2015, în jurul orei 17:15, aceasta a condus autoturismul x cu nr. de înmatriculare x în Bucureşti, pe Bd. x, dinspre intersecţia pasajul Mărăşeşti spre intersecţia cu Bd. x şi, în zona situată în dreptul Bibliotecii Naţionale, la aproximativ 126 de metri faţă de intrarea în intersecţia Bd. x cu Bd. x, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere şi dispoziţiilor legale privind conducerea unui autoturism pe un drum public (art. 35 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002) a lovit din culpă, cu autoturismul menţionat, victima B., aflată în traversarea Bd. x, producându-i acesteia vătămări ce au condus la decesul ei în aceeaşi zi, la locul accidentului şi, în urma frânării autoturismului de către inculpată, acesta oprindu-se după impactul cu corpul victimei în zona carosabilului.
De asemenea, s-a mai reţinut că inculpata a modificat starea locului producerii accidentului de circulaţie, întrucât a repus în mişcare autoturismul din locul în care se oprise în urma impactului cu corpul victimei şi 1-a condus spre intersecţia cu Bd. x şi spre dreapta, în afara celor două benzi ale sensului de mers, în zona destinată parcării aflată pe partea dreaptă a drumului, oprindu-1 oblic faţă de bordură, la aproximativ 105, 5 metri (măsuraţi până la colţul dreapta spate al autoturismului) de intrarea în intersecţia Bd. x cu Bd. x, această modificare a stării locului fiind efectuată fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.
Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatei, la data de 22 martie 2023, la cabinetul avocatului ales, iar la data de 30 martie 2023, personal, la sediul instanţei, astfel că data până la care inculpata avea posibilitatea să declare recurs în casaţie este 22 aprilie 2023, inclusiv.
Împotriva deciziei instanţei de apel, la data de 20 aprilie 2023, inculpata, prin apărător ales, avocat C., cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, în temeiul art. 433 si urm. C. proc. pen., a formulat recurs în casaţie, invocând cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că faptele pentru care a fost condamnată, nu sunt prevăzute de legea penală.
Astfel, referitor la infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., inculpata a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspect obiectiv, neexistând, de asemenea, nici legătura de cauzalitate între acţiunile sale şi rezultatul produs.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. (2) C. pen. s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii, întrucât, în esenţă, ar fi incidentă regula in dubio pro reo.
Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15 mai 2023, iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.
La data de 13 iunie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpata A., Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condiţiile numai în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., în raport cu cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu şi cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, cu termen de judecată la data de 5 septembrie 2023.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Efectuând demersul analitic în aceste coordonate de principiu şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de în baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., situaţie în care recursul în casaţie promovat de recurenta inculpată este nefondat.
Astfel, instanţa de apel a reţinut ca situaţie de fapt, că inculpata A., la data de 9 decembrie 2015, în jurul orei 17:15, a condus autoturismul x cu nr. de înmatriculare x în Bucureşti, pe Bd. x, dinspre intersecţia pasajul Mărăşeşti spre intersecţia cu Bd. x şi, în zona situată în dreptul Bibliotecii Naţionale, la aproximativ 126 de metri faţă de intrarea în intersecţia Bd. x cu Bd. x, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere şi dispoziţiilor legale privind conducerea unui autoturism pe un drum public (art. 35 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002) a lovit din culpă, cu autoturismul menţionat, victima B., aflată în traversarea Bd. x, producându-i acesteia vătămări ce au condus la decesul ei în aceeaşi zi, la locul accidentului şi, în urma frânării autoturismului de către inculpată, acesta oprindu-se după impactul cu corpul victimei în zona carosabilului.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., iar vinovăţia sub forma culpei a fost reţinută din cauza încălcării de către inculpată a dispoziţiilor art. 35 alin. (1), art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 14-8 pct. 8 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin nr. H.G. nr. 1391/2005.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. pen., uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
În cazul infracţiunii de ucidere din culpă, legiuitorul urmăreşte sancţionarea celor care, prin conduite culpabile ce le sunt imputabile, cauzează decesul unei persoane. În cazul particular al uciderii din culpă în forma agravată, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., aceasta constă în uciderea unei persoane ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.
În doctrină s-a arătat că pentru a se reţine incidenţa acestei formei agravate, conduita culpabilă (comisivă sau omisivă) trebuie să fie săvârşită în timpul exercitării unei profesii, meserii ori exercitării unei anumite activităţi; trebuie să existe dispoziţii legale sau măsuri de prevedere pentru exerciţiul profesiei, meseriei ori pentru efectuarea acelei activităţi; fapta să fie urmarea nerespectării respectivelor dispoziţii legale sau măsuri de prevedere.
De asemenea, pentru a se reţine săvârşirea acestei infracţiuni trebuie ca între activitatea culpabilă ilicită şi decesul victimei să existe un raport de cauzalitate, chiar dacă la producerea urmării imediate au concurat şi alte fapte ori împrejurări preexistente, concomitente sau ulterioare. Totodată, delimitarea cauzelor de condiţiile ori împrejurările favorizante trebuie să se realizeze prin stabilirea elementului material necesar şi indispensabil pentru survenirea rezultatului.
Aşa cum s-a expus în cele ce preced, instanţa de apel a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 14-8 pct. 8 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin nr. H.G. nr. 1391/2005.
Conform art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, "Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private."
Potrivit art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, "Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă."
Motivele recurentei se referă fie la culpa exclusivă a victimei în raport de art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, care, în opinia sa, ar reprezenta normă specială în raport cu dispoziţiile art. 48 din acelaşi act normativ şi, pe cale de consecinţă, s-ar aplica prioritar faţă de acest din urmă articol, fie la lipsa legăturii de cauzalitate dintre nerespectarea dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi urmarea socialmente periculoasă produsă, constând în decesul victimei.
Lipsa legăturii de cauzalitate dintre nerespectarea dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile şi urmarea socialmente periculoasă produsă, constând în decesul victimei, se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., întrucât face parte din latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii reţinute în sarcina recurentei. Însă, verificarea instanţei de recurs în casaţie, în acest caz, se face în limitele situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond şi de apel pe baza analizei materialului probator administrat în cauză.
Astfel, pentru reţinerea încălcării dispoziţiilor mai sus citate, instanţa de apel a reţinut următoarele:
"Inculpata a avut posibilitatea de a evita accidentul, în condiţiile în care ar fi fost atentă la trafic, chiar acesta declarând că se deplasa pe banda a doua şi că ar fi luat piciorul de pe acceleraţie, întrucât a văzut că semaforul din intersecţia de care se apropia, indica culoarea roşie. Prin urmare, apelanta-intimată-inculpată ar fi putut să observe victima dacă era suficient de atentă la condiţiile de trafic, întrucât victima s-a angajat, într-adevăr în traversarea carosabilului prin loc nepermis, însă acesta a pătruns întâi pe banda întâi a sensului de mers al auto condus de inculpată (care se deplasa pe banda a doua), iar apoi pe banda a doua, moment în care s-a produs impactul, victima fiind lovită cu frontala auto, pe această bandă, fiind proiectată ulterior pe banda întâi, unde a rămas inconştientă. Astfel, dacă apelanta-intimată-inculpată circula cu atenţie, întrucât se deplasa spre direcţia de unde a apărut victima, era imposibil să nu o observe. Faptul că apelanta-intimată-inculpată a circulat neatentă total la condiţiile de trafic rezultă atât din declaraţiile acesteia, dar şi din celelalte probe administrate în cauză. În plus, vederea apelantei-intimate-inculpate nu a fost obstrucţionata de niciun alt vehicul, în faţa acesteia nu circulau alte maşini, nici pe banda a doua, nici pe banda întâi, având vizibilitate asupra întregului carosabil, care era luminat, întrucât iluminatul stradal x, aşa cum se poate observa din planşele foto de la dosar."
"Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale aplicabile, aşa cum au fost reţinute, anterior, Curtea, contrar, opiniei instanţei de fond şi procurorului de şedinţă, reţine că cele două norme legale se completează reciproc, astfel că dacă pietonilor li se cere un comportament regulamentar pentru a nu le fi angajată răspunderea pentru încălcarea normelor rutiere (art. 72 alin. (4), tot altfel, conducătorilor auto angajaţi în traficul rutier li se pretinde o conduită corespunzătoare astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă (art. 48).
În aceste condiţii, raportat la situaţia de fapt reţinută, respectiv neglijenţa apelantei-intimate-inculpate în conducerea vehiculului pe drumurile publice, şi existenţei culpei comune (conducător auto şi pieton), nu se pot reţine exclusiv dispoziţiile art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, şi anume conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector."
Aşadar, din analiza materialului probatoriu administrat în cauză, Curtea de apel a reţinut existenţa unei evidente legături de cauzalitate între acţiunea inculpatei şi decesul victimei.
Într-adevăr, din situaţia de fapt reţinută de instanţa apel, Înalta Curte constată că la rezultatul final al accidentului - decesul victimei, au contribuit două acţiuni umane:
- prima este reprezentată de faptul că victima putea preveni accidentarea sa dacă se angaja în traversarea părţii carosabile în perimetrul trecerii pentru pietoni numai la culoarea verde a semafoarelor pietonale;
- a doua este reprezentată de nerespectarea dispoziţiilor legale de către recurentă, care ar fi avut posibilitatea prevenirii producerii accidentului dacă ar fi avut un comportament care să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prin supravegherea cu atenţie a situaţiei din carosabil pe direcţia sa de mers, ipoteză în care putea să oprească autoturismul înainte de momentul impactului ori să ocolească victima prin spatele acesteia (prin respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 14-8 pct. 8 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2005). Preliminar, referitor la reţinerea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 14-8 pct. 8 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2005, Înalta Curte observă că acestea nu există, putând fi vorba însă de o eroare materială. În concret, este vorba de H.G. nr. 1391/2005, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în cadrul căruia nu se regăseşte art. 14-8 pct. 8, ci, cel mai probabil, în raport de ceea ce a reţinut instanţa de apel, fiind incidente dispoziţiile art. 148 pct. 7 - să aibă în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenţia ori să folosească instalaţii de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Pentru a stabili legătura de cauzalitate dintre acţiunea/acţiunile specifice laturii obiective a infracţiunii de ucidere din culpă şi urmarea imediată, respectiv decesul victimei, Înalta Curte va face aplicarea tezelor pluraliste, aplicabile în domeniul legăturii de cauzalitate dintre acţiunile/inacţiunile inculpatei şi urmarea imediată, teze conform cărora, sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate condiţiile care l-au precedat şi fără de care rezultatul nu s-ar fi produs în aceleaşi proporţii. Deci, orice condiţie care a precedat şi a avut o legătură cât de mică cu rezultatul este cauză a acestuia, este echivalentă cu cauza.
De asemenea, pentru a stabili caracterul "sine qua non" al condiţiilor din speţa de faţă, Înalta Curte va utiliza procedeul eliminării ipotetice a acestora din antecedenţa rezultatului spre a vedea dacă fără acestea rezultatul s-ar fi produs în acelaşi fel şi în aceleaşi proporţii, respectiv dacă decesul victimei nu s-ar fi produs fără realizarea activităţilor inculpatei, dar şi ale victimei.
Astfel, Înalta Curte a procedat la cercetarea în parte a cauzelor, respectiv încălcările prevederilor legale de către inculpată şi victimă, pentru a stabili măsura în care, fiecare, a contribuit la producerea rezultatului, decesul victimei.
Punctual, în analiza distinctă a acestor condiţii, Înalta Curte reţine că activitatea victimei a constatat în aceea de a crea o stare de pericol prin acţiunea de a traversa prin loc nepermis. Activitatea inculpatei, în calitate de participant la trafic, ar fi trebuit să fie corespunzătoare astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, iar, pe de altă parte, conduita acesteia nu ar fi pus în pericol viaţa sau integritatea corporală a victimei.
Or, în raport de cele reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel, dacă inculpata ar fi respectat întocmai regulile de circulaţie, impactul nu s-ar fi produs chiar dacă victima a traversat neregulamentar, astfel că rezultatul - decesul victimei - nu s-ar fi produs.
În concluzie, nerespectarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 35 alin. (1) şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 de către inculpata reprezintă tocmai contribuţia esenţială la producerea rezultatului periculos, iar nerespectarea de către victima a dispoziţiilor legale privind traversarea, constituie doar o contribuţie cauzală a rezultatului final, care a condus la deces.
În atare situaţie, nu se poate susţine cu temei că fapta reţinută în sarcina inculpatei nu este prevăzută de legea penală. La nivel teoretic, lipsa de tipicitatea a infracţiunii de ucidere din culpă şi, prin urmare, fapta nu e prevăzută de legea penală, ar fi putut fi constatată numai dacă, deşi recurenta inculpată ar fi respectat dispoziţiile legale amintite, decesul victimei s-ar fi produs ca urmare a acţiunilor proprii (culpa exclusivă a victimei) sau ale unui terţ, ceea ce în cauză nu se verifică.
Prin urmare, în acord cu instanţa de apel, dispoziţiile art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, nu pot fi interpretate limitativ şi stricto sensu, prin excluderea dispoziţiilor legale care reglementează conduita conducătorilor auto pe orice segment de drum, potrivit art. 48 din acelaşi act normativ, întrucât s-ar ajunge la nesacţionarea participanţilor la trafic ce au un comportament neglijent.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 570/A din 17 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta-inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 570/A din 17 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 septembrie 2023.