Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024
Deliberând, asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 13 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023,Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a hotărât următoarele:
În baza art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 91 C. pen. a suspendat executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Buzău.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria comunei Pătârlagele sau la Primăria oraşului Nehoiu.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat, din care suma de 314 RON aferentă fazei de urmărire penală.
În considerentele sentinţei pronunţate prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 03 decembrie 2022, în jurul orei 21:00, inculpatul A. a condus pe drumurile publice din localitatea Poienile, jud. Buzău, autovehiculul marca x, înmatriculat cu nr. x, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv având o concentraţie de 2,42 g‰ alcool în aerul expirat (la prima probă), respectiv de 2,31‰ alcool în aerul expirat (la a doua probă), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
Relevant în exprimarea gradului de pericol social al infracţiunii a fost apreciat faptul că, audiat fiind, nu a fost în măsură să precizeze care a fost modalitatea producerii accidentului, limitându-se la a avansa supoziţii. Astfel, acesta, audiat ca suspect, a declarat că a fost implicat într-o tamponare laterală, dar nu are o explicaţie pentru cum s-a produs accidentul, dar că este posibil ca şoferul celuilalt autoturism să fi intrat pe sensul său de deplasare, având în vedere că locul tamponării se afla într-o uşoară curbă, iar autovehiculul celuilalt participant la trafic a prezentat avarii pe partea dreaptă.
Pe cale de consecinţă, s-a considerat că se impune stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, cu aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen. referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, apreciindu-se, faţă de datele favorabile privind persoana acuzatului, că scopul sancţiunii penale poate fi realizat şi fără executarea efectivă a acesteia.
Împotriva sentinţei penale nr. 102 din data de 13 octombrie 2023, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au formulat apel, în termen procedural, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 2 noiembrie 2023, sub nr. x/2023, fiind repartizată Completului nr. 8.
Inculpatul A. a criticat hotărârea atacată pentru motive de netemeinicie apreciind că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 83 C. pen., privind amânarea aplicării pedepsei.
În motivarea căii de atac declarate inculpatul nu a contestat existenţa infracţiunii, natura pedepsei aplicate sau cuantumul acesteia, ci exclusiv modalitatea de individualizare a executării pedepsei, acesta apreciind că în mod greşit prima instanţă nu a amânat aplicarea pedepsei stabilite.
S-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen., sens în care au fost invocate circumstanţele personale ale inculpatului, conduita avută anterior şi ulterior săvârşirii faptei, acoperirea integrală a prejudiciului, astfel că periculozitatea faptei săvârşite este mai mult teoretică decât practică.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a criticat hotărârea atacată pentru motive de netemeinicie apreciind că, în cauză, se impune majorarea pedepsei aplicată inculpatului şi majorarea termenelui de supraveghere stabilit.
În motivarea căii de atac, în esenţă, Ministerul Public a apreciat că instanţa de fond nu a acordat importanţa cuvenită împrejurărilor comiterii faptei de către inculpatul A., care constituie elemente de natură a agrava pericolul social concret al infracţiunii comise. S-a arătat că pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului este nejustificat de blândă raportat la circumstanţele reale ale comitrii faptei şi la circumstanţele personale ale acestuia.
Raportat la criteriile prezentate s-a apreciat că stabilirea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat cu menţinerea suspendării sub supraveghere ca modalitate de individualizare a executării pedepsei dar cu creşterea duratei termenului de supraveghere ar reprezenta o măsură de constrângere suficientă, dar şi un mijloc de reeducare eficient, fiind aptă şi necesară creării premiselor conştientizării de către inculpat a faptei sale, dar şi asumării consecinţelor produse prin săvârşirea acesteia, precum pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte apreciază că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de intimatul inculpat A. vizează individualizarea judiciară a pedepsei, apreciindu-se că soluţia instanţei de fond, ar fi una netemeinică.
Reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că situaţia de fapt a fost stabilită în mod corect de prima instanţă, evaluându-se corespunzător mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, conducând la certitudinea existenţei faptei descrise, precum şi la săvârşirea acesteia de către inculpat.
Aşadar, cu privire la situaţia de fapt stabilită, Înalta Curte reţine că la data de 03 decembrie 2022, în jurul orei 21:00, inculpatul A. a condus pe drumurile publice din localitatea Poienile, jud. Buzău, autovehiculul marca x, înmatriculat cu nr. x, având o alcolemie de 2,42 g‰ alcool în aerul expirat (la prima probă), respectiv de 2,31‰ alcool în aerul expirat (la a doua probă). În aceste condiţii inculpatului i s-au recoltat probe biologice, la Spitalul Judeţean Buzău, din buletinul de analiză toxicologică nr. x rezultând că la ora 22:20, inculpatul avea o alcoolemie de 2, 42gr ‰ iar la ora 23:20 avea o alcoolemie de 2, 31 gr ‰.
Înalta Curte constată că art. 336 alin. (1) din C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul, incriminează conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului face parte din categoria infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi protejează valorile sociale privitoare la normala desfăşurare a circulaţiei autovehiculelor pe drumurile publice şi în special siguranţa tuturor participanţilor la trafic, acest tip de infracţiuni fiind definit în unanimitate de doctrină şi jurisprudenţă ca fiind infracţiuni de pericol şi nu de rezultat, astfel încât starea de pericol este generată ex re, chiar la momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, fără a mai fi necesară producerea unei consecinţe prejudiciabile.
Prima instanţă stabilind dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune, sub aspectul laturii obiective şi subiective, şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare, cu aplicare dispoziţiilor art. 91 C. pen. şi următoarele, având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită şi rezultatul infracţiunii comise, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, depoziţia dată de inculpat la data de 16 iunie 2023, în care a arătat că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
În urma procesului de individualizare judiciară a executării pedepsei, instanţa de fond a considerat în mod întemeiat că pentru îndreptarea inculpatului nu este necesară executarea efectivă a pedepsei închisorii, apreciind însă că scopul preventiv şi educativ nu poate fi atins, aşa cum a solicitat inculpatul A., prin amânarea aplicării pedepsei, ci prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termende supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., inculpatul fiind obligat să respecte un set de măsuri de supraveghere conform art. 93 C. pen.
Evaluând criticile apărării, în procesul de individualizare a pedepselor Înalta Curte consideră că trebuie avută în vedere atât prevenţia specială stipulată de art. 3 din Legea nr. 254/2013, prin stabilirea şi aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei şi reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât şi prevenţia generală prin descurajarea generală a potenţialilor făptuitori în comiterea unora astfel de infracţiuni, precum şi prin retribuţie (expresie a indignării societăţii în ansamblu faţă de aceste infracţiuni şi a poziţiei statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancţionate).
Faţă de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., Înalta Curte consideră că este important de analizat, pe de o parte, faptele comise [a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valorile ocrotite; c) natura şi gravitatea rezultatelor produse ori a altor consecinţe ale infracţiunilor; d) motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit], iar pe de altă parte persoana inculpatului [e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială].
În ceea ce priveşte faptele comise, Înalta Curte reţine că faptul conducerii de către inculpat a autovehiculului pe drumurile publice având o concentraţie a alcoolului pur în sânge peste plafonul prevăzut de lege nu s-a limitat la crearea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, ci a avut chiar rezultate materiale concrete, inculpatul generând un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale. Nivelul ridicat de afectare a aptitudinii inculpatului A. de a conduce în siguranţă autovehicule pe drumurile publice, având drept cauză ingerarea de băuturi alcoolice, rezultă din conduita în trafic a acestuia, aşa cum este descrisă de martorul B..
Astfel, martorul menţionează că a observat autoturismul care venea din contrasens cu o traiectorie şerpuită, care a intrat pe sensul opus, un autoturism marca x care se deplasa pe acest sens înaintea autoturismului condus de martor reuşind să îl evite, acest lucru nemaifiind posibil în cazul martorului B., care, în încercarea de a evita coliziunea, a virat mai întâi către dreapta, dar apoi, constatând că autoturismul condus de către inculpat vine în continuare către el, a virat către stânga, impactul producându-se pe partea dreaptă a ambelor autoturisme.
Relevant pentru starea psihică a inculpatului A. de la momentul accidentului, este faptul că, audiat fiind, nu a fost în măsură să precizeze care a fost modalitatea producerii accidentului, limitându-se la a avansa supoziţii. Astfel, acesta, audiat ca suspect, a declarat că a fost implicat într-o tamponare laterală, dar nu are o explicaţie pentru cum s-a produs accidentului, dar că este posibil ca şoferul celuilalt autoturism să fi intrat pe sensul său de deplasare, având în vedere că locul tamponării se afla într-o uşoară curbă, iar autovehiculul celuilalt participant la trafic a prezentat avarii pe partea dreaptă.
Înalta Curte apreciază că sancţiunea care trebuie aplicată în prezenta cauză trebuie să fie proporţională cu gravitatea faptei comise de inculpat.
În ceea ce priveşte persoana inculpatului Înalta Curte va avea în vedere antecedentele penale ale inculpatului, care, trimis în judecată sub aspectul aceleiaşi infracţiuni prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. a primit din partea instanţei o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei, prin sentinţa penală nr. 163/05.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la 04.01.2018, fapta reţinută în sarcina sa constând în aceea că, la data de 12 noiembrie 2016, în jurul orei 17:00, a fost depistat conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare x pe raza comunei Poseştii Pământeni, judeţul Prahova, având o îmbibaţie alcoolică de 1,35 gr.‰ (proba I) şi 1,15 gr.‰ (proba II-a), rezultatul testării cu aparatul alcool test fiind de 0,62 mg./l.
În favoarea inculpatului, Înalta Curte are în vedere atitudinea constată sinceră, de recunoaştere a săvârşirii faptei, care a permis şi judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, în beneficiul acestuia urmând a fi reţinută cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere atitudinea de regret manifestată de către inculpat, care a procedat şi la acoperirea prejudiciului suferit de proprietarul celuilalt autoturism implicat în accident, caracterul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. de infracţiune de pericol, nepermiţând reţinerea în beneficiul inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.
Înalta Curte va reţine în favoarea inculpatului şi preocuparea constantă a acestuia pentru desăvârşirea propriei educaţii şi construirea unei cariere, mai întâi militare, iar apoi în avocatură, precum şi percepţia pozitivă de care acesta se bucură în comunitatea locală din care face parte, dar şi din punct de vedere profesional.
Înalta Curte consideră că regimul sancţionator ce trebuie impus A. nu trebuie să urmărească numai gravitatea infracţiunilor comise, ci şi efectul pe care pedepsele le vor produce asupra publicului. Astfel, exemplaritatea pedepsei produce efecte şi asupra altor persoane care, constatând constrângerea la care este supus inculpatul, vor evalua dintr-o altă perspectivă costurile şi beneficiile implicării într-o activitate infracţională. Punând în balanţă atât elementele ce atrag o gravitate ridicată a faptelor, cât şi cele personale favorabile inculpatului A., Înalta Curte apreciază că doar aplicarea unor pedepse cu închisoarea va fi de natură să ducă la realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei.
Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal şi se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracţiuni din partea acestuia, inculpatul fiind acela asupra căruia trebuie să acţioneze pedeapsa prin funcţiile sale.
Aptitudinea funcţională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, la stabilirea ei trebuind să se ţină seama de periculozitatea socială a acestuia, avându-se în vedere măsura în care sunt înrădăcinate în conştiinţa sa mentalitatea şi deprinderile antisociale şi deci de probabilitatea că în viitor el să săvârşească fapte socialmente periculoase, de trăsăturile specifice de temperament şi de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacţiona sub influenţa pedepsei, iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularităţi ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcţională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea şi executarea ei.
Având în vedere circumstanţele reale şi personale Înalte Curtea opinează că în mod întemeiat prima instanţă a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare, spre limita minimă prevăzută de lege, astfel cum a fost redusă prin aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., valorificând şi elementele favorabile inculpatului, în contrapondere cu gravitatea faptei.
Reţinând că amânarea aplicării pedepsei constituie o facultate a instanţei, care poate să dispună această soluţie în condiţiile normei legale expuse, Înalta Curte consideră că nu poate da curs solicitării inculpatului A., faţă de existenţa celei de-a patra cerinţe, care instituie un set de criterii cu privire la care instanţa are libertate deplină de apreciere, dar, mai ales, faptul că inculpatul a mai fost trimis în judecată sub aspectul aceleiaşi infracţiuni, aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 163/05.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la 04.01.2018, pronunţându-se o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei, care s-a dovedit a nu constitui un precedent suficient pentru a determina în cazul inculpatului o modificare radicală a modului de raportare la normele penale din această materie.
Or, în aceste condiţii, Înalta Curte nu poate face abstracţie de faptul că inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru aceeaşi infracţiune de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., a primit din partea instanţei o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei, în contrapondere cu împrejurările săvârşirii faptei, inculpatul, deşi cunoştea rigorile legii, şi-a asumat foarte uşor conducerea autovehiculului sub influenţa unei cantităţi semnificative de alcool.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte opinează că sub aspectul individualizării atât pedeapsa principală, cât şi pedeapsa complementară aplicată inculpatului de către instanţa de fond a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de legea penală, astfel încât nu se impune majorarea pedepsei cu închisoarea stabilită, ori majorarea duratei pedepsei complementare.
Prin urmare, este nefondată atât solicitarea Ministerului Public de aplicare a unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat, cât şi cea a inculpatului de stabilire a pedepsei închisorii, iar nu de aplicare a acesteia.
Înalta Curte consideră că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 91 C. pen. pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Cu privire la condiţiile obiective Înalta Curte constată că: pedeapsa aplicată este de 1 an închisoare, inferioară celei de 3 ani prevăzută de art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte condiţiile subiective, Înalta Curte reţine că:
a) inculpatul A. nu a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an pentru o infracţiune comisă cu intenţie sau praeterinenţie:
b) inculpatul A. şi-a manifestat, acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
c) inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată şi nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, solicitând judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoaşterii învinuirii.
Înalta Curte consideră că în raport de persoana inculpatului, de conduita avută de acesta anterior comiterii infracţiunilor, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, având în vedere modalităţile de individualizare a regimului sancţionator reglementate de actualul C. pen. în care soluţia de condamnare la pedeapsa închisorii cu executarea în regim de detenţie este ultima ratio, atunci când celelalte regimuri nu sunt apte să satisfacă testul proporţionalităţii, aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Ţinând seama de natura infracţiunii dar şi de circumstanţele persoanale ale inculpatului şi de scopul urmărit prin procesul de supravaghere, Înalta Curte opinează un termen de supraveghere de 2 ani este apt să asigure scopurile urmărite în cadrul procesului monitorizat de Serviciul de Probaţiune.
Aşadar, este nefondată solicitarea Ministerului Public de majorare a duratei termenului de supraveghere.
În consecinţă, având în vedere şi toate aspectele detaliate de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu există motive care să justifice o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei, tratamentului sancţionator stabilit de instanţa de fond fiind necesar şi suficient în cauză.
Faţă de argumentele de fapt şi drept expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de apelantul intimat inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 102 din data de 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul intimat inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, faţă de culpa sa procesuală obiectivată în formularea unei căi de atac nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de apelantul intimat inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 102 din data de 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 februarie 2024.