Hearings: November | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 655/2023

Decizia nr. 655

Şedinţa publică din data de 05 octombrie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 98 din 25.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată condamnatului A. (...) prin sentinţa penală nr. 72 din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2015 astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 16 iulie 2018, definitivă prin decizia penală nr. 177 din 06 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, deţinut în Penitenciarul Spital Rahova, pe o perioadă de 6 luni de zile.

În baza art. 592 alin. (2) raportat la art. 590 alin. (1) C. proc. pen. s-a impus condamnatului ca pe durata întreruperii executării pedepsei să respecte următoarele obligaţii:a) să nu depăşească limita teritorială a ţării decât în condiţiile stabilite de instanţă; b) să ia legătura, în termenul stabilit de instanţă, cu organul de poliţie din raza de domiciliu pentru a fi luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum şi să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără informarea prealabilă a instanţei care a dispus întreruperea; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; e) să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul.

S-a dispus punerea în libertate a condamnatului la rămânerea definitivă a sentinţei de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 83/298/42/2015 din 06 iulie 2020 emis de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2015.

S-a dispus comunicarea hotărârii instanţei de executare, locului de deţinere şi organului de poliţie de la domiciliul condamnatului.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 24.10.2022 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. x/2022, condamnatul A. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 72 din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2015, îndreptată prin încheierea din 16 iulie 2018 şi rămasă definitivă la data de 06 iulie 2020 prin decizia penală nr. 177/06 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 72 din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2015, îndreptată prin încheierea din 16 iulie 2018, definitivă la data de 06 iulie 2020 prin decizia penală nr. 177 din 06 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus condamnarea inculpatului A., la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din cursul anului 2011.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., faptă din cursul anului 2010.

Au fost aplicate dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

S-a constatat că infractiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi următoarele vechiul C. pen. prin sentinţa penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare mai sus menţionată.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) şi (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din totalul celorlaltor pedepse rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare si interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 26 din 03.05.2016 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, de la data de 21.11.2014 la data de 20.01.2015, inclusiv şi de la data de 11.02.2015, la data de 18.02.2015, inclusiv.

Potrivit art. 593 alin. (1) C. proc. pen. instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de către Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, prin care să se stabilească dacă persoana condamnată A., suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă continuarea executării pedepsei de 5 ani închisoare sau dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii.

S-au înaintat către Institutul Naţional de Medicină Legală copiile înscrisurilor medicale depuse la dosar de persoana condamnată.

Astfel, examinând actele medicale aflate la dosar, coroborate cu concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală efectuat în cauză, Curtea de apel a reţinut că starea de sănătate a condamnatului este foarte gravă, acesta suferind de cu neoplazie- gradul IV, cu multiple metastaze hepatice, motiv pentru care a apreciat cererea condamnatului privind întreruperea pedepsei închisorii ca fiind întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, arătând că, în mod greşit, la soluţionarea cauzei în fond a participat un procuror de drept comun şi nu un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013.

Examinând contestaţia de faţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care condamnatul A. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 72 din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 16 iulie 2018 şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 177 din 06 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, pe o perioadă de 6 luni de zile.

Cererea astfel formulată îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 592 raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Or, având în vedere, pe de o parte că, în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Ploieşti în care a fost pronunţată hotărârea prin care intimatul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii a cărei executare solicită să fie întreruptă, una dintre părţi, respectiv inculpatul B., a avut calitatea de judecător, iar, pe de altă parte dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 49/2022 privind desfiinţarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. potrivit căreia la judecarea cauzelor în care urmărirea penală a fost efectuată de procurorii anume desemnaţi potrivit art. 3 alin. (3) din acelaşi act normativ, precum şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în respectivele cauze participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele competente pe rolul cărora se află acestea, în mod corect, la soluţionarea cauzei în faţa instanţei de fond a participat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Pentru considerentele anterior expuse şi în raport de obiectul cauzei aflat pe rolul instanţei de fond, respectiv cerere de întrerupere a executării pedepsei închisorii, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), va) respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 98 din 25.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 98 din 25.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 octombrie 2023.