Şedinţa publică din data de 05 martie 2024
Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30/F din 06 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în dosarul nr. x/2021, în baza art. 244 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (persoane vătămate B., C.).
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Braşov sau Bibliotecii Judeţene George Bariţiu Braşov.
Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a pus în vedere inculpatului consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni, conform art. 96 C. pen., respectiv:
"Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei."
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de părţile civile B. şi C. şi a fost obligat inculpatul A. să le plătească acestora suma de 1000 de euro, la cursul BNR din data plăţii, reprezentând daune materiale.
Au fost respinse restul pretenţiilor.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 850 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare din care 150 RON reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, în primul ciclu procesual, prin încheierea din 27 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea inculpatului A., dispunându-se schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în rechizitoriu din infracţiunile de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. (persoane vătămate B. şi C.); înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, persoană vătămată D.); înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată E.); înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată S.C. F. S.R.L., prin reprezentanţi), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale: persoane vătămate B. şi C. - un act material, D. - două acte materiale, E. - un act material, S.C. F. S.R.L. - un act material), sens în care s-a reţinut că inculpatul a comis la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. În opinia instanţei din primul ciclu procesual, unitatea de rezoluţie infracţională rezultă din aceea că acţiunile de inducere în eroare a persoanelor vătămate au fost similare, toate fiind desfăşurate în contextul încheierii unor contracte de asistenţă juridică, inculpatul asigurând persoanele vătămate că va presta anumite activităţi, care nu au mai fost efectuate, deşi au fost încasate sumele de bani solicitate, pe lângă onorariul de avocat, sub diverse pretexte.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 41/F din 22 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. x/2021, în baza art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată - 5 acte materiale (persoane vătămate B., C., D., E., S.C. F. SRL), a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 2 ani, pe a cărui durată inculpatului i s-a impus, în baza art. 93 alin. (1) C. pen., respectarea mai multor măsuri de supraveghere, în baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, iar, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, într-o entitate din comunitate care va fi decisă de consilierul de probaţiune dintre Primăria municipiului Braşov şi Biblioteca Judeţeană George Bariţiu Braşov.
Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357 C. civ., au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile B. şi C. şi, respectiv, S.C. F. S.R.L. Ploieşti, inculpatul A. fiind obligat să plătească primelor două părţi civile suma de 1.000 de euro, la cursul BNR din data plăţii, reprezentând daune materiale, iar celei de-a treia părţi civile suma de 2.500 de euro, la cursul BNR din data plăţii.
Totodată, au fost respinse, ca nefondate, acţiunile civile formulate de părţile civile D. şi E., iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1906,10 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (urmărire penală 406,10 RON şi judecata în fond 1.500 RON).
Pentru a pronunţa această hotărâre, în urma analizării probelor administrate în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti în primul ciclu procesual, fiind urmată procedura de drept comun, instanţa de fond din primul ciclu procesual a reţinut, în esenţă, că inculpatul A., în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale:
- a indus-o în eroare pe persoana vătămată D. cu ocazia derulării contractului de asistenţă juridică seria x nr. x din 21.12.2015, întrucât, la data de 02.02.2016, inculpatul, avocat, a solicitat şi a primit de la persoana vătămată suma de 3000 de euro pentru angajarea a doi experţi care vor participa la experimentul judiciar propus în dosarul penal nr. x/2015 al DIICOT, în care era cercetat fratele persoanei vătămate, deşi o astfel de expertiză nu a fost propusă, nici dispusă de organele de urmărire penală. Ulterior, în cursul lunii aprilie 2016, inculpatul A. a solicitat şi a primit şi suma de 2000 de euro, cu titlu de onorariu suplimentar experţi, deşi niciun expert nu a fost angajat;
- în perioada februarie - septembrie 2016, a indus-o în eroare pe persoana vătămată E. cu ocazia derulării contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/2016 prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că a introdus pe rolul Judecătoriei Giurgiu cererea de chemare în judecată ce făcea obiectul respectivului contract de asistenţă juridică, aspect nereal însă, în scopul de a obţine pentru sine un folos patrimonial injust, constând în sumele de bani încasate cu titlu de onorariu, taxe de timbru si alte cheltuieli, respectiv 2000 de euro şi 8900 de RON, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu total de 2000 de euro şi 8900 de RON;
- în perioada iulie - septembrie 2016, a indus-o în eroare pe persoana vătămată S.C. F. S.R.L., prin reprezentanţi, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că a introdus cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, aspect nereal însă, în scopul de a obţine pentru sine un folos patrimonial injust, constând în suma de bani încasată cu titlu de onorariu, atât pentru el, cât şi pentru lichidator, respectiv 2500 de euro, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu total de 2500 de euro;
- în luna mai 2019, le-a indus în eroare pe persoanele vătămate B. şi C. prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că a negociat cu persoanele vătămate G., H. şi I. împăcarea cu B., inculpat în dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, în schimbul sumei de 1000 de euro, bani pe care i-a primit, în scopul de a obţine pentru sine un folos patrimonial injust, cauzând persoanelor vătămate un prejudiciu în sumă de 1000 de euro.
S-a apreciat că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (5 acte materiale), prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei aplicate, prima instanţă de fond a avut în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpatului, evaluate în raport cu criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., constatând, totodată, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen. pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a reţinut că persoanele vătămate B. şi C., în cursul urmăririi penale, s-au constituit părţi civile în procesul penal cu suma de 1.000 de euro reprezentând prejudiciul material cauzat. În cursul judecăţii, B. a solicitat şi obligarea inculpatului A. la plata a 50.000 de euro, cu titlu de daune morale. S-a constatat că prejudiciul material în cuantum de 1.000 euro a fost produs părţilor civile prin infracţiunea comisă de inculpat, cuantumul prejudiciului fiind cert, fapta inculpatului fiind una ilicită, comisă cu intenţie, iar legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi producerea prejudiciului fiind demonstrată, motiv pentru care acţiunea civilă a fost apreciată ca fiind fondată. Cu privire la daunele morale solicitate de partea civilă B., prima instanţă de fond a constatat că nu se impune acordarea acestora, întrucât nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu nepatrimonial. Pe de altă parte, s-a apreciat că, la momentul la care s-a încheiat contractul cu avocatul A. în cauza penală în care B. avea calitatea de inculpat, nu se mai putea realiza împăcarea cu persoanele vătămate, iar, acoperirea prejudiciului putea avea, cel mult, relevanţă în procesul de individualizare a pedepsei. Prin urmare, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată în procesul penal de părţile civile B. şi C., inculpatul A. fiind obligat la plata către acestea a sumei de 1.000 euro, la cursul BNR din data plăţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., solicitând, cu ocazia dezbaterilor, în principal, admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în vederea punerii în discuţie a schimbării încadrării juridice, dintr-o singură infracţiune de înşelăciune, în formă continuată, în 4 infracţiuni de înşelăciune, aflate în concurs real, iar, în subsidiar, achitarea pentru neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de înşelăciune, în condiţiile în care relaţiile cu persoanele vătămate au fost stabilite în baza unui contract de asistenţă juridică, valabil încheiat şi necontestat de vreuna dintre părţi, şi de tipicitate subiectivă, având în vedere că nu a urmărit să înşele persoanele vătămate, o parte dintre acestea acţionându-l în faţa instanţelor civile, unde au obţinut hotărâri executorii împotriva sa.
Prin decizia penală nr. 28/A din 25 ianuarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 41/F din 22 august 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, care a fost desfiinţată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Braşov.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte, analizând cu prioritate solicitarea apelantului inculpat A. privind schimbarea încadrării juridice, a constatat că din motivarea hotărârii instanţei de fond nu rezultă care au fost elementele de fapt şi circumstanţele concrete avute în vedere la schimbarea încadrării juridice a faptelor. Astfel, s-a observat că în hotărârea apelată nu s-a indicat, în concret, motivele care au determinat aprecierea, de către judecătorul fondului, a îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru infracţiunea continuată, modul de operare similar nefiind un criteriu suficient pentru determinarea rezoluţiei infracţionale unice. S-a reţinut că, procedând în acest mod, prima instanţă nu a analizat probele şi nu a determinat dacă inculpatul putea lua hotărârea infracţională pentru toate actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate încă dinainte de comiterea primului act de executare, în condiţiile în care în cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut un interval de trei ani între faptele pretins săvârşite în anul 2016 şi cea din anul 2019.
Înalta Curte a reţinut că simpla expunere generală, fără a se arăta dacă rezoluţia infracţională a fost determinată (făptuitorul, în momentul luării hotărârii, a avut o reprezentare de ansamblu a obiectului material, a locului, modului şi timpului de săvârşire a diferitelor acţiuni) şi anterioară tuturor acestor acţiuni, precum şi dacă aceasta a fost menţinută pe parcursul executării actelor ce compun activitatea, nu poate suplini motivarea schimbării de încadrare juridică, iar referirea globală şi absenţa unor trimiteri la probele administrate constituie o nemotivare a hotărârii care îl pune pe inculpat în situaţia de a nu înţelege care sunt considerentele pentru care s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată şi nu în concurs real de infracţiuni, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la aceasta. Constatând că hotărârea nu este motivată sub aspectul schimbării de încadrare juridică, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte a apreciat că se impune admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul dispoziţiilor art. 6 paragr. 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, urmând a se avea în vedere întregul probatoriu administrat în primul ciclu procesual, ce nu este imperativ necesar a fi readministrat, ci doar suplimentat, dacă se impune.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2021*.
La termenele de judecată din 03 aprilie 2023 şi 05 mai 2023, în al doilea ciclu procesual, instanţa de fond a procedat la rejudecare, în condiţiile deciziei de desfiinţare cu trimitere, a pus în discuţie încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul şi a dispus schimbarea calificării juridice dintr-o infracţiune de înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale) cum s-a dispus în primul ciclu procesual, în patru infracţiuni de înşelăciune, trei în formă simplă, prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen. şi una în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (cu două acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 C. pen., revenindu-se, astfel, la încadrarea juridică din rechizitoriu.
Judecătorul fondului a avut în vedere, în acest sens, că, în cauză, deşi o parte din faptele imputate s-au reţinut a fi fost comise de inculpat în cursul anului 2016, pe baza unor mod de operare asemănător, nu există date din care să rezulte posibilitatea ca acesta să fi luat hotărârea infracţională pentru toate faptele imputate încă dinainte de comiterea primului act de executare, cu atât mai mult cu cât există un interval de trei ani între faptele pretins săvârşite în anul 2016 şi cea din anul 2019. Câtă vreme nu au fost identificate elemente care să susţină existenţa unităţii de rezoluţie infracţională, modul de operare similar nu constituie un argument suficient pentru reţinerea formei continuate. Raportându-se la susţinerile inculpatului din depoziţia din 11.05.2022, în sensul că a încheiat mai multe contracte de asistenţă juridică, cu mai multe părţi, fiecare relaţie contractuală având condiţiile sale specifice, judecătorul a concluzionat că încasarea sumelor de bani de la fiecare dintre părţile civile s-a realizat în condiţiile specifice impuse de natura problemelor de drept pentru care a fost iniţiată relaţia contractuală, iar neaducerea la îndeplinire a sarcinilor în legătură cu care au fost remise sumele de bani a fost justificată prin împrejurări concrete invocate în relaţie cu fiecare caz în parte, explicaţiile vizând aspecte particulare.
Dispunând schimbarea de calificare juridică prin revenirea la încadrarea faptelor din rechizitoriu, Curtea a avut în vedere principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac prevăzut de art. 418 C. proc. pen. şi art. 425 alin. (2) C. proc. pen. şi a apreciat că măsura dispusă nu îi creează inculpatului o situaţie mai gravă decât cea avută anterior admiterii apelului, ţinând seama de soluţia concretă pronunţată cu privire la infracţiunile ce se reţine a fi fost comise în anul 2016.
Tot la termenul de judecată din 03 aprilie 2023 (dispoziţie ce a fost menţinută şi în şedinţa din 05.05.2023), s-a dispus disjungerea cauzei vizând infracţiunile având ca părţi vătămate D., E. şi S.C. F. S.R.L. [respectiv două infracţiuni de înşelăciune în formă simplă, prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen., şi una în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 2 acte materiale], reţinute în rechizitoriu că ar fi fost comise în anul 2016.
Ca urmare, s-a format dosarul nr. x/2023, în care, prin sentinţa penală nr. 18F din 26 mai 2023 (rămasă definitivă prin neapelare la 25 iunie 2023), Curtea de Apel Braşov a hotărât, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., 154 alin. (1) lit. d) C. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) (persoană vătămată D.), înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată E.), înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată S.C. F. S.R.L., prin reprezentanţi), admiterea, în parte a acţiuni civile formulată de S.C. F. S.R.L. Ploieşti, cu consecinţa obligării inculpatului la plata către aceasta a sumei de 2500 de euro, la cursul BNR din data plăţii, precum şi respingerea acţiunilor civile formulate de D. şi E..
Aşadar, în al doilea ciclu procesual, instanţa a rămas învestită, în prezentul dosar, cu soluţionarea cauzei având ca obiect acuzaţia privind comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., având ca persoane vătămate pe B. şi C..
Luând act că inculpatul nu s-a prezentat în faţa primei instanţe, în rejudecare, deşi a fost legal citat pentru mai multe termene de judecată, iar avocatul său ales a arătat, la termenul de judecată din 09 iunie 2023, că nu solicită readministrarea probelor din primul ciclu procesual şi nici suplimentarea materialului probator, judecătorul fondului a avut în vedere, la analizarea acuzaţiei, probele administrate în faza de urmărire penală (declaraţiile persoanei vătămate B. şi ale martorilor H., G., I., capturile de ecran conţinând convorbirile dintre inculpatul A. şi persoanele vătămate B. şi C., purtate prin intermediul aplicaţiei WhatsApp; înscrisuri constând în procură specială şi chitanţe; contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/13.03.2019; înscrisuri din dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov) şi în primul ciclu procesual (declaraţiile inculpatului A., ale persoanelor vătămate B. şi C. şi ale martorilor G., H.).
Analizând coroborat aceste probe, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că faptele inculpatului A., avocat în Baroul Braşov, care în luna mai 2019 le-a indus în eroare pe persoanele vătămate B. şi C. prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a faptului că a negociat cu persoanele vătămate G., H. şi I. împăcarea cu B., inculpat în dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, în schimbul sumei de 1000 de euro, bani pe care i-a cerut de la persoanele vătămate B. şi C. şi i-a primit, în scopul de a obţine pentru sine un folos patrimonial injust, cauzând persoanelor vătămate un prejudiciu în sumă de 1000 de euro, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.
S-a arătat că elementul material al infracţiunii constă în acţiunile comise de inculpatul A. de inducere în eroare a persoanelor vătămate B. şi C. cărora le-a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă, respectiv că a negociat cu persoanele vătămate G., H. şi I. împăcarea cu B., inculpat în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, în schimbul sumei de 1000 de euro, bani pe care inculpatul i-a pretins şi i-a primit, dar nu i-a predat vreunei persoane vătămate din acel dosar (inculpatul a afirmat iniţial că va efectua demersuri pentru plata prejudiciilor şi pentru împăcare deşi nu intenţiona să procedeze astfel şi, ulterior, a afirmat că a plătit persoanelor vătămate prejudiciile şi că a obţinut împăcarea, deşi nu a iniţiat vreun demers în acest sens).
Astfel, după ce, la termenul de judecată din 13.03.2019, a depus la dosarul Judecătoriei Braşov împuternicirea avocaţială seria x nr. x/2019 pentru clientul B., iar la 14 martie 2019 C. i-a virat, prin intermediul Western Union, suma de 850 euro stabilită cu titlu de onorariu, în perioada 09-30.05.2019, inculpatul A. a solicitat şi a primit, prin intermediul Western Union, de la cei doi, în trei tranşe, suma totală de 1000 de euro (la 09.05.2019 suma de 500 de euro, la 21.05.2019 suma de 200 de euro şi la 30.05.2019 suma de 300 de euro), destinată achitării prejudiciului cauzat persoanelor vătămate din dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, pentru ca acestea să se împace cu B., care avea calitatea de inculpat. În concret, avocatul A. le-a comunicat celor doi că a negociat cu persoanele vătămate din dosarul penal, iar acestea îşi vor retrage plângerile după achitarea prejudiciului. Inclusiv după ce C. i-a trimis şi ultima tranşă de 300 euro, A. a dat asigurări ambelor persoane vătămate că a intervenit împăcarea şi că în dosarul în care B. avea calitatea de inculpat nu mai există persoane vătămate. Aceleaşi asigurări au fost date şi după pronunţatarea sentinţei penale nr. 2540 din 30.12.2019 a Judecătoriei Braşov, prin care s-a stabilit ca B. să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani 5 luni şi 15 zile închisoare, avocatul A. afirmând că instanţa de judecată nu a ţinut cont de o împăcare şi că este "încrezător la Curte", asigurându-l că totul va fi bine.
Prima instanţă a reţinut, însă, că din conţinutul sentinţei de condamnare reiese că persoana vătămată G. s-a constituit parte civilă şi şi-a menţinut pretenţiile civile în sumă de 6500 de RON, iar persoanele vătămate H. şi I. nu s-au constituit părţi civile şi niciuna dintre persoanele vătămate ori partea civilă nu şi-a manifestat dorinţa de a se împăca cu inculpatul B.. S-a mai observat că intenţia de inducere şi menţinere în eroare a lui B. cu privire la destinaţia sumei de 1000 de euro rezultă şi din aceea că acestuia nu i s-a solicitat să exprime un consimţământ de împăcare, deşi această manifestare de voinţă era necesară pentru ca împăcarea să poată produce efecte.
Faptul că inculpatul A. nu a intenţionat nici un moment să remită banii solicitaţi de la B. şi C. persoanelor vătămate din dosarul nr. x/2016 a rezultat, în opinia judecătorului de la fond, din împrejurarea că nu a făcut nici un demers pentru contactarea persoanelor vătămate, nu a iniţiat nicio discuţie cu niciuna dintre aceste persoane, iar suma solicitată de la cei doi era inferioară sumei cu care s-a constituit parte civilă doar una dintre persoanele vătămate (G. se constituise parte civilă cu suma de 6500 RON, echivalentul sumei de 1368,4 euro în mai 2019, cursul BNR leu/euro în mai 2019 fiindde aproximativ 4,75). S-a constatat că inculpatul i-a comunicat numitei C. că a negociat cu persoanele vătămate să achite o sumă mai mică decât prejudiciile efectiv încercate, acestea fiind de acord cu sumele mai mici din cauza faptului că trecuse mult timp de la comiterea faptelor şi doreau să se încheie mai repede procedura. S-a apreciat că explicaţiile oferite de inculpat în contextul lipsei oricărui demers pentru realizarea împăcării, insistenţa cu care a solicitat ca persoanele vătămate să îi remită în cel mai scurt timp banii, împrejurarea că nici după primirea banilor inculpatul A. nu a achitat nici măcar în parte prejudiciul şi nu s-a mai prezentat în faţa instanţei pentru a asigura asistenţa juridică a inculpatului B., dovedesc faptul că A. urmărea să obţină banii pentru acoperirea unor nevoi personale care aveau prioritate pentru el.
Instanţa de fond nu a primit susţinerea inculpatului A. din declaraţia dată în primul ciclu procesual, în sensul că nu mai era necesar demersul de a contacta persoanele vătămate întrucât a analizat dosarul şi a realizat că momentul eventualei împăcări permise de C. pen. era depăşit din punct de vedere procedural, pentru că acesta nu a încunoştiinţat despre această decizie pe niciuna din persoanele vătămate B. şi C..
Neîntemeiată a fost considerată şi apărarea inculpatului în sensul că a constatat că nu mai era posibilă împăcarea abia după ce a studiat dosarul şi a încasat suma de 1000 euro, instanţa de fond reţinând că, în mod constant, acesta le-a prezentat celor două persoane vătămate teza împăcării ca fiind o modalitate de finalizare a procesului penal cu privire la infracţiunea de furt, inclusiv după pronunţarea unei soluţii la fond, în speranţa obţinerii unei soluţii favorabile în apel. S-a mai constatat că, în încheierea de şedinţă din 15.05.2019 din dosarul Judecătoriei Braşov, s-a reţinut că avocatul A. a expus instanţei posibilitatea ca inculpatul B. să achite prejudiciul, urmând ca acest demers să fie avut în vedere la individualizarea pedepsei, întrucât împăcarea nu mai era posibilă, fapt din care rezultă că inculpatul A. studiase dosarul şi şi-a format convingerea că termenul pentru împăcare este depăşit, singurul efect pe care l-ar fi putut avea, în opinia sa, achitarea prejudiciului fiind legat de individualizarea pedepsei. Cu toate acestea, ultima tranşă de 300 de euro a fost plătită de cele două persoane vătămate la data de 30.05.2019, după ce inculpatul A. expusese în calitate de avocat instanţei de fond că nu este posibilă împăcarea şi că urmează a se desdăuna persoanele vătămate pentru a se crea pe baza circumstanţelor atenuante un tratament mai favorabil inculpatului, ceea ce nu s-a întâmplat întrucât niciuna dintre celei trei persoane nu au fost contactate şi nici nu au avut intenţia de a se împăca cu B..
Mai mult, Curtea a constatat că instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2016 a justificat, la 15.05.2019, amânarea pentru data de 18.09.2019 prin acordarea posibilităţii inculpaţilor să se împace cu persoanele vătămate, iar din soluţiile pronunţate şi motivarea sentinţei rezultă că s-a ţinut seama de împăcările intervenite după 15.05.2019 între alţi inculpaţi şi persoanele vătămate din dosar.
Pe de altă parte, instanţa de fond a avut în vedere că, la data comiterii faptei, inculpatul era un avocat cu experienţă şi îşi cunoştea îndatoririle rezultate din obligaţia de diligenţă asumată prin semnarea contractului de asistenţă juridică, cu atât mai mult cu cât discuţiile pentru angajarea sa şi acordul de voinţă pentru asigurarea asistenţei juridice a inculpatului B. au intervenit în martie 2019 (când a fost încasat şi onorariul avocaţial) cu două luni înainte de termenul de judecată din 15.05.2019. În calitate de specialist al dreptului inculpatul A. cunoştea toate consecinţele acţiunilor sale în plan penal şi cu toate acestea a acţionat în sensul arătat mai sus.
S-a apreciat că, în speţă, nu este vorba despre un litigiu civil, aşa cum a susţinut inculpatul în apărare, deoarece acesta nu s-a limitat la a nu îşi îndeplini obligaţiile contractuale ca avocat, ci a indus în eroare persoanele vătămate, solicitând sume de bani pentru anumite activităţi precise, pe care nu a avut nici un moment intenţia de a le desfăşura, scopul fiind ca sumele de bani să fie cheltuite în interes personal.
S-a reţinut că urmarea imediată constă în producerea unei pagube în dauna persoanelor vătămate, în cuantum de 1000 euro, care nu a fost recuperată. B. a plătit în apel prejudiciul produs părţii civile G., folosind altă sumă de bani, în condiţiile în care inculpatul nu a restituit nici în calea de atac banii către persoanele vătămate.
Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă calificată prin scop, întrucât a prevăzut rezultatul acţiunilor de inducere în eroare şi a urmărit obţinerea sumei de bani pe care îşi propusese să o folosească în scop personal, cunoscând că este vorba despre un folos patrimonial injust. Folosul patrimonial legitim ar fi fost onorariul de avocat pentru serviciile prestate, dacă acest servicii ar fi fost executate cu bună credinţă, însă acuzaţia nu vizează onorariul pretins pentru asigurarea asistenţei juridice, ci suma pretinsă şi încasată de la persoanele vătămate din prezenta cauză pentru a fi remisă persoanelor care aveau calitatea de persoane vătămate în dosarul în care asigura asistenţa juridică şi reprezentarea pentru B..
S-a arătat că faptul că inculpatul a avut de la început intenţia de a induce în eroare persoanele vătămate reiese şi din aceea că, nici măcar atunci când persoanele vătămate şi-au dat seama că inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi i-au cerut explicaţii, acesta nu a efectuat demersurile necesare la care se obligase anterior. Ca urmare, au fost respinse apărările inculpatului formulate sub acest aspect.
Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată rezultă din aceea că prejudiciile înregistrate în patrimoniul persoanelor vătămate s-au produs ca urmare a acţiunilor inculpatului şi a modului concret în care a acesta a procedat.
Curtea a reţinut că inculpatul a comis fapta prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu vinovăţia prevăzută de lege, fapta fiind nejustificată şi imputabilă inculpatului, astfel încât a apreciat că se impune tragerea acestuia la răspundere penală.
S-a menţionat, totodată, că pentru această faptă nu este împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de înşelăciune în forma prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, curge de la data comiterii faptei, mai 2019, împlinindu-se în mai 2024).
La individualizarea pedepsei aplicate, Curtea a ţinut seama de gravitatea infracţiunii şi periculozitatea inculpatului evaluate prin prisma criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen. şi de dispoziţiile art. 418 C. proc. pen., ţinând seama că nu i se poate crea inculpatului o situaţie mai grea în rejudecare, în condiţiile în care dispoziţia de desfiinţare a hotărârii pronunţate în primul ciclu procesual a fost adoptată în apelul declarat de inculpat, nici procurorul şi nicio altă parte neatacând sentinţa penală din primul ciclu procesual.
Astfel, s-a constatat că fapta a fost săvârşită cu prilejul acordării asistenţei juridice unui inculpat acuzat de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, inculpat care risca să i se aplice o pedeapsă cu executarea un regim privativ de libertate, starea de recidivă excluzând orice altă modalitate de individualizare a executării pedepsei. Dacă inculpatul A. ar fi realizat demersurile la care s-a obligat ar fi putut să obţină împăcarea dintre inculpatul B. şi persoanele vătămate sau cel puţin împăcarea cu o parte din persoanele vătămate, împăcare care ar fi atras încetarea procesului penal sau - în cazul în care împăcarea se realiza doar cu o parte din persoanele vătămate/părţile civile - aplicarea unei pedepse în cuantum mai redus. Inculpatul a profitat de situaţia vulnerabilă în care se afla B. pentru a obţine de la acesta, prin inducere în eroare, sume necuvenite pe care le-a utilizat în interes propriu, vădind lipsă de interes, lipsă de responsabilitate şi lipsă de empatie. Inducerea în eroare s-a realizat prin afirmaţii mincinoase, prin asigurări şi promisiuni repetate realizate atât în mod direct, cât şi în cadrul unor discuţii telefonice sau a unor conversaţii prin WhatsApp, inculpatul bazându-se şi pe faptul că ambele persoane vătămate se aflau în străinătate şi nu aveau acces nemijlocit la datele dosarului penal în care B. avea calitatea de inculpat, evoluţia dosarului fiind urmărită de acestea doar prin intermediul internetului. Nu s-a constatat folosirea de nume sau calităţi mincinoase sau mijloace frauduloase care să atragă reţinerea formei agravate a infracţiunii.
S-a mai arătat că, prin săvârşirea faptei, s-a adus o atingere însemnată încrederii şi bunei credinţe ce trebuie să guverneze relaţiile contractuale cu caracter patrimonial desfăşurate între avocat şi clientul său. Persoanele vătămate s-au încrezut în buna credinţă a inculpatului, în probitatea sa profesională şi în loialitatea de care ar fi trebuit să dea dovadă în respectarea cuvântului dat şi a obligaţiilor asumate.
Raportându-se la natura şi gravitatea rezultatului produs, Curtea a constatat că fapta prezintă o gravitate medie din perspectiva prejudiciului patrimonial ce constituie unul din elementele de tipicitate ale infracţiunii, paguba de 1000 de euro nefiind una deosebit de mare, însă inducerea în eroare a avut în cazul de faţă şi alte consecinţe, legate de incidenţa unor norme de drept penal şi procesual penale cu relevanţă pentru regimul sancţionator aplicabil inculpatului B. în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov. Inculpatul A. a urmărit obţinerea unei sume de bani necuvenite, cu scopul de a o utiliza în interes personal, şi nu a oferit explicaţii pertinente care să justifice aprecierea că scopul sau mobilul sunt specifice unui pericol social diminuat.
Totodată, s-a avut în vedere că inculpatul este o persoană matură, în vârstă de 49 de ani, are studii superioare, este avocat în cadrul Baroului Braşov, este divorţat şi nu are antecedente penale, dar, la conturarea profilului său moral, s-a ţinut seama de acuzaţiile cu privire la care s-a pronunţat soluţia de încetare a procesului penal prin sentinţa penală nr. 18/F din 26.05.2023 (în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Braşov), precum şi de împrejurarea că, din verificările efectuate în cursul urmăririi penale la Baroul Braşov, a rezultat că inculpatul A. nu este la primul incident, începând cu anul 2012 existând numeroase sesizări formulate de persoane cu care acesta a încheiat contracte de asistenţă juridică şi care s-au arătat nemulţumite de modul defectuos în care avocatul şi-a îndeplinit obligaţiile profesionale.
Având în vedere toate aceste criterii, s-a apreciat că atât fapta, cât şi persoana inculpatului prezintă un pericol social concret mediu, însă, ţinând seama de timpul scurs de la data comiterii faptei şi de necesitarea respectării principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă sub cuantumul celei stabilite în primul ciclu procesual, dat fiind că la rejudecare este avută în vedere doar una dintre cele patru acuzaţii aduse inculpatului (pentru celelalte trei fiind, în mod definitiv, încetat procesul penal), respectiv 10 luni închisoare. S-a arătat, totodată, că în speţă nu este aplicabilă nicio cauză de reducere a pedepsei.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere prevederile art. 418 C. proc. pen., Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen. pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere: pedeapsa aplicată este închisoarea ce nu depăşeşte 3 ani; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior; şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; raportat la persoana inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, la faptul că nu a negat existenţa prejudiciului şi şi-a manifestat disponibilitatea de a-l repara, precum şi la posibilităţile sale de îndreptare, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată de 2 ani, durata minimă stabilită pentru termenul de supraveghere de art. 92 alin. (1) C. pen. De asemenea, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) alin. (3) C. pen., durata activităţii neremunerate în folosul comunităţii fiind cea minimă, respectiv 60 zile (fiind şi în acest domeniu incidente prevederile art. 418 C. proc. pen.), dispunându-se a fi desfăşurată la Primăria municipiului Braşov sau la Biblioteca Judeţeană George Bariţiu Braşov.
Contrar susţinerilor apărării, s-a apreciat că nu se impune amânarea aplicării pedepsei, întrucât nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. d) C. pen., conduita avută de inculpat anterior săvârşirii infracţiunii fiind marcată de numeroase abateri de la deontologia profesională, iar prejudiciul cauzat persoanelor vătămate nu a fost recuperat (şi nici persoanele vătămate vizate de acuzaţiile pentru care s-a pronunţat încetarea procesului penal nu şi-au recuperat prejudiciile, deşi deţin titluri executorii), context în care Curtea a constatat că posibilităţile de îndreptare sunt reduse pentru inculpat în lipsa aplicării imediate a pedepsei.
În ceea ce priveşte latura civilă, Curtea a avut în vedere faptul că persoanele vătămate B. şi C., în cursul urmăririi penale, s-au constituit părţi civile în procesul penal cu suma de 1000 de euro reprezentând prejudiciul material cauzat. În cursul judecăţii din primul ciclu procesual, B. a solicitat şi obligarea inculpatului A. la plata a 50.000 de euro cu titlu de daune morale, pentru ce a suferit în urma faptei comise.
Curtea a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ. numai în ceea ce priveşte prejudiciul material în cuantum de 1000 de euro, acţiunea civilă fiind apreciată ca fondată sub acest aspect.
Referitor la solicitarea de acordare a daunelor morale, Curtea a avut în vedere, de asemenea, prevederile art. 418 C. proc. pen., constatând că aceste daune nu pot fi acordate întrucât s-ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, în condiţiile în care prin sentinţa pronunţată în primul ciclu procesual aceste pretenţii au fost respinse şi apelul a fost declarat doar de inculpat. Prin urmare, şi în rejudecare s-a procedat la respingerea acestor pretenţii.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., solicitând, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în principal, achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., întrucât nu a acţionat cu intenţia de a induce în eroare persoanele vătămate B. şi C., obligaţiile stabilite prin contractul de asistenţă juridică fiind unele contractuale, iar, în subsidiar, aplicarea dispoziţiilor art. 83 şi urm. C. proc. pen. referitoare la amânarea aplicării pedepsei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021*, fiind repartizată aleatoriu Completului C7, cu primul termen la 26 septembrie 2023, dată când a fost încuviinţată cererea apelantului de amânare a cauzei în vederea angajării unui avocat ales, sens în care a fost acordat termen la 07 noiembrie 2023.
La data de 06 noiembrie 2023, inculpatul A. a transmis la dosar motive de apel, solicitând, totodată, audierea părţii civile C. şi a martorului J..
La termenul din 07 noiembrie 2023, Înalta Curte a respins cererea în probaţiune formulată de apelant, apreciind, în raport cu stadiul procesual al cauzei şi cu aspectele ce se doresc a fi dovedite, că readministrarea probei cu audierea intimatei părţi civile C. şi a martorului J. nu este pertinentă şi concludentă în cauză.
Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază apelul declarat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, prin încheierea din 03 aprilie 2023, prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului A. dintr-o infracţiune de înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale), în infracţiunile de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. (persoane vătămate B. şi C.), înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată E.), înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată S.C. F. SRL) şi înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale, persoană vătămată D.), dispunând, totodată, cu privire la ultimele trei infracţiuni disjungerea şi formarea unui nou dosar (nr. x/2023). Dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a fost menţinută prin încheierea din 05 mai 2023.
În dosarul nou format, prin sentinţa penală nr. 18F din 26 mai 2023 (definitivă prin neapelare), instanţa a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată E.), înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată S.C. F. SRL) şi înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale, persoană vătămată D.).
Aşadar, prezenta cale de atac are ca obiect doar infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., vizând persoanele vătămate B. şi C..
În acest context, constatând ca fiind corecte împrejurările faptice stabilite de prima instanţă, Înalta Curte, în baza propriului examen al mijloacelor de probă administrate atât la urmărire penală, cât şi în faza de judecată, în primul ciclu procesual, respectiv declaraţia inculpatului A., declaraţiile persoanelor vătămate B. şi C. şi cele ale martorilor H., G. şi I., capturile de ecran conţinând convorbirile dintre inculpatul A. şi cele două persoane vătămate, purtate prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/13.03.2019; chitanţe privind viramentele de bani; înscrisurile din dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, reţine, în esenţă, că între inculpatul A., în calitate de avocat, şi C. şi B., la data de 13 martie 2019, s-a încheiat contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/2019 prin care, inculpatul s-a obligat să îl reprezinte, după caz, asiste, pe B., în dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, în care era judecat pentru săvârşirea unui număr de trei infracţiuni de furt calificat în dauna persoanelor vătămate G., H. şi I., în stare de recidivă, onorariul avocatului în cuantum de 850 euro fiind virat prin Western Union de către C.. Ulterior, în perioada 09 mai 2019 - 30 mai 2019, inculpatul a solicitat şi primit, în trei tranşe, de la părţile civile C. şi B. suma de 1000 euro pentru a negocia cu persoanele vătămate G., H. şi I. în vederea obţinerii unei soluţii de încetare a procesului penal pentru clientul său, B., ca urmare a împăcării intervenite între aceştia, fără să facă însă niciun demers în acest sens, deşi, în mai multe rânduri, le-a dat asigurări celor două părţi civile cu privire la finalitatea acţiunilor sale, inducându-le şi menţinându-le, astfel, în eroare, în schimb, reţinând pentru folosul personal suma ce i-a fost remisă în scopul obţinerii împăcării.
Acţiunile inculpatului de prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase, în modalitatea mai sus arătată, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., faptă care a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv intenţie, aspect care rezultă din modalitatea în care acesta şi-a desfăşurat activitatea de avocat.
Astfel, după ce a încheiat contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/2019 din 13 martie 2019 şi i s-a achitat onorariul convenit de 850 euro (prin transferul realizat prin intermediul Western Union, la 14 martie 2019, de către C.), aşa cum rezultă din chitanţele eliberate de Western Union nr. x, nr. x şi nr. 239-728-4274, în perioada 09 - 30 mai 2019, inculpatul A. a solicitat şi a primit de la B. şi C., în trei tranşe (primind la 09 mai 2019 suma de 500 de euro, la 21 mai 2019 suma de 200 de euro şi la 30 mai 2019 suma de 300 de euro), suma totală de 1000 euro destinată achitării prejudiciului cauzat persoanelor vătămate din dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, pentru ca acestea să se împace cu B., activităţi pe care nu a avut niciun moment intenţia de a le desfăşura.
Din succesiunea activităţilor derulate rezultă că, deşi a primit, în total, suma de 1000 euro, care, de altfel, este inferioară prejudiciului cauzat de B. prin comiterea infracţiunilor de furt calificat în dauna persoanelor vătămate G., H. şi I., inculpatul A. nu a contactat respectivele persoane pentru a realiza împăcarea, însă a dat asigurări constante intimatelor din prezenta cauză că va proceda în acest sens, aşa încât Înalta Curte reţine că acesta a acţionat cu intenţie, inducând în eroare părţile civile în scopul obţinerii pentru sine a sumei de 1000 euro.
Intenţia de a induce în eroare părţile civile rezultă din faptul că inculpatul A. nu a făcut niciun demers în vederea împăcării lui B. cu numitele G., H. şi I., ci a folosit suma de bani în interes personal, având în vedere că, deşi s-a prezentat în dosarul nr. x/2016 la termenele din 13 martie 2019 (când a depus împuternicirea avocaţială), 30 aprilie 2019 (când s-a dispus, printre altele, schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului B. în infracţiunea de furt calificat, în formă continuată, cu trei acte materiale), 15 mai 2019 (când a susţinut că inculpatul B. intenţionează să acopere prejudiciul produs persoanelor vătămate, pentru a fi avut în vedere la individualizarea pedepsei) şi 18 septembrie 2019 (când cauza s-a amânat pentru imposibilitatea de prezentare din motive medicale a apărătorului ales al unuia din coinculpaţi), la termenul din 30 octombrie 2019 a răspuns doar la prima strigare a cauzei, nu şi la cea de-a doua strigare, iar ulterior nu s-a mai prezentat, concluziile pe fond fiind puse, la termenul din 11 decembrie 2019, de avocatul desemnat din oficiu. Cu toate acestea, aşa cum rezultă din conversaţia purtată prin sms în aplicaţia WhatsApp, în aceeaşi zi, 11 decembrie 2019, A. a asigurat-o pe C. că "este ok" şi că persoanele vătămate şi-au retras plângerile.
Relevante sub acest aspect sunt declaraţiile părţilor civile B. şi C. (care, în mod constant, au arătat că i-au dat bani inculpatului pentru a efectua demersurile necesare în vederea realizării împăcării lui B. cu numitele G., H. şi I., persoane vătămate în dosarul nr. x/2016, şi că A. şi-a luat angajamentul că va plăti prejudiciul, insistând ca sumele de bani să îi fie remise în cel mai scurt timp, şi le-a dat asigurări repetate că a negociat cu respectivele persoane, că a intervenit împăcarea şi că au fost întocmite actele notariale în acest sens ce au fost depuse la dosarul Judecătoriei Braşov), ce sunt confirmate de conţinutul discuţiilor purtate prin sms prin aplicaţia WhatsApp (ale căror capturi au fost depuse la dosar de părţile civile), precum şi de depoziţiile martorelor G., H. şi I. (persoane vătămate în dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov), care au precizat că nu îl cunosc pe avocatul A., că acesta nu le-a contactat vreodată pentru repararea prejudiciilor suferite ca urmare a faptelor de furt comise de B. ori pentru a realiza împăcarea, iar cel din urmă nu s-a împăcat cu ele nici personal şi nici prin reprezentant.
Sub aspectul intenţiei de a induce în eroare persoanele vătămate C. şi B., prezintă relevanţă şi faptul că, la termenul din 15 mai 2019 din dosarul nr. x/2016, aşadar înainte de primirea întregii sume de bani solicitate, inculpatul A. a susţinut, în calitate de avocat a lui B. că acesta doreşte să achite prejudiciul persoanelor vătămate, urmând ca demersul clientului său să fie avut în vedere la individualizarea pedepsei, deoarece legea nu permite împăcarea părţilor după ce s-a dat citire actului de sesizare, însă, aşa cum s-a arătat anterior, nu a efectuat niciun demers în acest sens, deşi a avut această posibilitate. Astfel, în acea şedinţă de judecată, instanţa a acordat un termen pentru a da posibilitatea inculpaţilor din respectivul dosar să se împace cu persoanele vătămate, iar ulterior, prin sentinţă, a ţinut seama de împăcările intervenite după data de 15 mai 2019 între alţi participanţi la proces.
Ulterior pronunţării sentinţei penale nr. 2540 din 30 decembrie 2019 a Judecătoriei Braşov, prin care s-a dispus condamnarea lui B. la pedeapsa rezultantă de 5 ani 5 luni şi 15 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie, acesta i-a solicitat avocatului său, inculpatul A., o explicaţie cu privire la soluţia primită, prilej cu care inculpatul a afirmat că instanţa de judecată nu a luat act de împăcare, însă a precizat că este "încrezător la Curte", asigurându-l că totul va fi bine.
Suplimentar, se constată că, în considerentele sentinţei penale menţionate, judecătorul a reţinut că doar persoana vătămată G. s-a constituit parte civilă cu suma de 6500 de RON, nu şi persoanele vătămate H. şi I., precum şi că niciuna dintre acestea nu şi-a manifestat dorinţa de a se împăca cu inculpatul B. .
Chiar dacă, în apelul declarat împotriva sentinţei penale de condamnare a lui B., lui G. i-a fost remisă suma de bani cu care s-a constituit parte civilă, această împrejurare nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul constatării că inculpatul A. a indus şi menţinut în eroare persoanele vătămate, în contextul în care intenţia sa nu a fost de a obţine o soluţie de încetare a procesului penal faţă de cel dintâi, ci de a folosi în interes personal suma de bani primită, relevantă fiind atât insistenţa cu care a solicitat ca C. şi B. să îi remită în cel mai scurt timp banii, dar şi faptul că ulterior primirii lor nu a achitat nici măcar în parte prejudiciile produse în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov şi nici nu s-a mai prezentat în faţa instanţei de fond pentru a asigura reprezentarea intereselor celui din urmă.
Relevantă în stabilirea vinovăţiei inculpatului este chiar declaraţia acestuia din primul ciclu procesual în care a arătat că, după ce a realizat că s-a depăşit momentul procesual până la care putea interveni împăcarea între părţi, a rămas în pasivitate, însă nu a anunţat persoanele vătămate B. şi C. despre această împrejurare, ba mai mult a continuat să le menţină în eroare, asigurându-le că va obţine împăcarea, chiar şi după pronunţarea sentinţei penale nr. 2540 din 30 decembrie 2019, aspecte care rezultă din depoziţiile acestora şi din convorbirile purtate prin sms prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, depuse de părţile civile la dosar.
Nici după ce persoanele vătămate au înţeles că inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate şi i-au cerut explicaţii, acesta nu a efectuat demersurile la care se obligase anterior.
De asemenea, persoanele vătămate B. şi C. au încercat să obţină de la inculpat restituirea sumei de 1000 euro pentru a i-o înmâna martorei G., însă acesta, deşi s-a obligat să le remită suma, stabilind numeroase întâlniri în acest sens, le-a amânat de fiecare dată.
Totodată, se impune a se sublinia că inculpatul A., în calitate de avocat, cunoştea obligaţiile născute din încheierea contractului de asistenţă juridică în 13 martie 2019, când i-a fost plătit şi onorariul de 850 euro, motiv pentru care solicitarea sumei de 1000 euro în cursul lunii mai 2019 (în perioada 09-30 mai) dovedeşte intenţia sa de inducere în eroare, în contextul în care, aşa cum s-a arătat anterior, acesta a susţinut că a constatat că nu mai poate interveni împăcarea părţilor în dosarul nr. x/2016 cel mai târziu la termenul din 15 mai 2019 şi cu toate acestea a solicitat şi primit, ulterior, sumele de 200 euro (în 21 mai 2019) şi de 300 euro (în 30 mai 2019).
Raportat la toate aceste aspecte, se constată că activitatea inculpatului A. nu reprezintă o simplă neglijenţă în aducerea la îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul de asistenţă juridică, aşa cum a susţinut apărarea, ci se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, dată fiind modalitatea în care a acţionat acesta.
În plus, se apreciază că acţiunile inculpatului nu se situează pe tărâmul răspunderii contractuale, câtă vreme suma de 1000 euro a fost plătită de persoanele vătămate B. şi C. pentru a acoperi prejudiciul în vederea împăcării în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov şi nu reprezintă contravaloarea onorariului de avocat stabilit prin contractul de asistenţă juridică seria x nr. x/2019 din 13 martie 2019, în valoare de 850 euro, suma fiind achitată la 14 martie 2019 de C., aşa încât nu pot fi primite nici sub acest aspect, susţinerile apărării.
Faţă de toate aceste considerente, se constată că, în mod judicios, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.
Examinând, în continuare, criticile formulate de apelantul inculpat cu referire la tratamentul sancţionator stabilit prin sentinţa penală atacată, Înalta Curte le consideră ca fiind nefondate, în condiţiile în care prima instanţă, făcând o corectă aplicare a criteriilor generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 74 C. pen., prin raportare la gravitatea faptelor şi consecinţele produse, a apreciat că se impune condamnarea acestuia la pedeapsa de 10 luni închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, în condiţiile art. 91 şi urm. C. pen., această modalitate de executare fiind suficientă şi, totodată, necesară pentru a asigura atingerea scopului preventiv-educativ al tratamentului sancţionator.
În acest sens, Înalta Curte constată că infracţiunea a fost săvârşită cu prilejul acordării asistenţei juridice unui inculpat acuzat de comiterea a trei infracţiuni de furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, care, astfel, risca aplicarea unei pedepse cu executarea în regim privativ de libertate, iar dacă inculpatul A. ar fi realizat demersurile pe care şi le-a asumat ar fi putut obţine împăcarea clientului său cu cel puţin una dintre, sau chiar cu toate persoanele vătămate din dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, cu consecinţa încetării procesului penal sau, după caz, a aplicării unei sancţiuni mai blânde. Cu toate acestea, inculpatul a profitat de situaţia vulnerabilă în care se afla B., bazându-se şi pe faptul că atât acesta, cât şi sora sa se aflau în străinătate, neavând acces nemijlocit la actele dosarului, pentru a obţine de la cele două părţi civile sume necuvenite pe care le-a utilizat în interes propriu, inducându-le în eroare prin afirmaţii mincinoase, prin asigurări şi promisiuni repetate că se va realiza împăcarea cu persoanele vătămate din dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Braşov, deşi nu a efectuat niciun demers în acest sens.
Ca atare, în raport cu gravitatea faptei, care rezultă din modalitatea de comitere a acesteia (inducerea şi menţinerea în eroare, prin promisiuni repetate, făcute la diferite intervale de timp), din atingerea însemnată a valorilor sociale privind încrederea şi buna credinţă ce trebuie să guverneze raporturile contractuale dintre avocat şi clientul său izvorâte din contractul de asistenţă judiciară; cu faptul că inculpatul, acţionând în calitate de avocat, a profitat de necunoaşterea legii de către cei pe care îi reprezenta, precum şi cu împrejurarea că nici până la acest moment nu a procedat la acoperirea prejudiciului cauzat persoanelor vătămate B. şi C., deşi a invocat, inclusiv în faza apelului, efectuarea unor demersuri în acest sens, neconcretizate însă, ceea ce denotă lipsa de interes pentru diminuarea consecinţelor infracţiunii, Înalta Curte apreciază că tratamentul sancţionator aplicat de către judecătorul fondului, atât sub aspectul cuantumului cât şi sub cel al modalităţii de executare, este singurul în măsură a asigura scopurile pedepsei prevăzute de normele de drept penal substanţial, motiv pentru care, în cauză, nu se impune amânarea aplicării pedepsei, aşa cum a solicitat apărarea, chiar dacă inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi este absolvent de studii superioare, întrucât circumstanţele personale favorabile care caracterizează persoana acestuia nu pot fi privite în mod singular, fără luarea în considerare a gravităţii faptei comise şi a urmărilor produse.
Pentru considerentele dezvoltate anterior, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 30/F din 06 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală, va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 240 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 30/F din 06 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 240 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 martie 2024.