Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 217/PI din data de 11 septembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A..
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a reţinut la data de 28.06.2023 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, sub dosar nr. x/2023, contestaţia la executare formulată de către petentul condamnat A..
Prin sentinţa penală nr. 2137/13.07.2023, pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosar nr. x/2023, în temeiul art. 50 C. proc. pen., s-a declinat competenţa soluţionării prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 04.08.2023, sub acelaşi număr de dosar.
Prin motivele contestaţiei la executare, condamnatul A., prin apărătorul ales, a solicitat să se constate ca executate în baza recursului compensatoriu, zilele în care a executat arestul preventiv din perioada 01.02.2016 - 16.08.2016 şi 19.01.2015-19.03.2015.
S-a arătat că prin rechizitoriul x Timişoara, 87/P/2015, condamnatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, cauza în procedura de camera preliminară fiind disjunsa administrativ în 3 dosare distincte, în două dintre acestea fiind judecat şi el în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, a fost găsit nevinovat şi achitat, iar prin decizia penala nr. 106 din 13.03.2023 s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 4 ani si 8 luni închisoare. S-a dispus, totodată, deducerea perioadei reţinerii arestului preventiv din 01.02.2016 - până la data modificării arestului la domiciliu, respectiv 16.08.2016, perioadă ce s-a desfăşurat în arestul IPJ Timiş.
De asemenea, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus achitarea condamnatului A. în condiţiile în care a fost arestat preventiv în perioada 19.01.2015-19.03.2015.
Având în vedere condiţiile nefavorabile din mediul carceral s-au instituit măsurile compensatorii care au condus la reducerea perioadei de executat printr-un calcul algoritmic al zilelor executate în condiţii nefavorabile, iar legiuitorul a stabilit această modalitate de compensare de care şi condamnatul A. beneficiază, aflându-se în executarea unei masuri preventive privative de libertate în condiţii apreciate de legiuitor nefavorabile.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că în momentul de faţă numitul A. se află în executarea unei pedepse de 4 ani şi 8 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin s.p. nr. 61/PI/16.03.2021 a Curţii de Apel Timişoara, rămasă definitivă prin d.p. nr. 106/A/15.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a arătat că după cum rezultă din înscrisurile comunicate, în perioada 21.01.2015-18.02.2015 şi 01.02.2016-22.07.2016, condamnatul s-a aflat în executarea măsurii arestului preventiv, el fiind încarcerat în condiţii necorespunzătoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face şi atunci când se invocă o cauză de stingere sau micşorare a pedepsei.
În conformitate cu prevederile art. 551 din Legea nr. 254/2013, dispoziţii introduse prin Legea nr. 169/2017 şi abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 240/2019, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
S-a arătat că măsura reglementată prin dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 a avut natura unui remediu compensatoriu, avându-se în vedere, în primul rând, ca acest mecanism să opereze în cadrul instituţiei liberării condiţionate, cu menţiunea că aceasta este o vocaţie şi nu un drept recunoscut condamnatului. Astfel, recursul compensatoriu a fost conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiţionate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată se include, ca măsură compensatorie, executarea pedepsei într-un spaţiu necorespunzător, calcularea acestor zile făcându-se din oficiu, printr-un demers administrativ, organizat şi unic, iar în ceea ce priveşte procedura de acordare a liberării condiţionate, aceasta urmează dreptul comun.
Prin urmare, voinţa legiuitorului a fost aceea de a acorda zile câştig ca măsură compensatorie în vederea dobândirii unei vocaţii la liberarea condiţionată ca urmare a îndeplinirii fracţiei necesare, iar nu de a reduce pedeapsa efectiv executată prin scăderea zilelor câştig.
În consecinţă, s-a arătat că zilele considerate ca executate şi calculate ca măsură compensatorie în baza dispoziţiilor sus-menţionate nu pot determina micşorarea pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., ci pot fi evaluate ca zile câştig care se iau în calcul pentru stabilirea fracţiei necesare în vederea liberării condiţionate.
S-a arătat că este adevărat că prevederile art. 551 din Legea nr. 269/2017 nu s-au coroborat cu dispoziţiile art. 95 şi următoarele din Legea nr. 254/2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aceste prevederi referindu-se numai la perioadele ce puteau fi considerate executate pe baza muncii prestate, însă acest aspect nu poate conduce nici la concluzia că se impune deducerea din durata pedepsei a perioadei executate altfel decât prin privare de libertate. În acest sens, s-a reţinut că durata din pedeapsă executată în condiţii necorespunzătoare nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menţionat nu constituie o executare efectivă a pedepsei.
Perioada avută în vedere la stabilirea termenului pentru liberare anticipată din executarea pedepsei, ca urmare compensării executării pedepsei privative de libertate prin cazarea în condiţii necorespunzătoare, nu este de natură să conducă la deducerea acestei perioade din pedeapsa aplicată, nefiind o cauză de micşorare a pedepsei sau de înlăturare a consecinţelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a executării pedepsei.
Împotriva sentinţei penale nr. 217/PI din data de 11 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a formulat contestaţie A..
Examinând contestaţia în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia la executare este mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea modifica dispoziţiile din hotărârea instanţei care au intrat în autoritatea de lucru judecat, această instituţie neputând fi uzitată decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuţie aspecte de nelegalitate sau netemeinicie ce vizează soluţia acţiunii penale.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei şi trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.
Înalta Curte constată că evaluarea prezentei contestaţii impune decelarea incidenţei dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 în raport de analiza instanţei de control constituţional în privinţa interpretărilor date de instanţa supremă în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare prevăzute de recursul în interesul legii şi hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, precum şi de modificările legislative din cuprinsul legii speciale.
Potrivit art. 551 din Legea nr. 254/2013, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 a condus la sesizarea instanţei supreme prin intermediul mecanismelor de unificare jurisprudenţială.
Prin decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen., trebuie recalculată - începând cu data de 24.07.2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare.
Instanţa supremă a reţinut că dispoziţiile art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 nu disting, în acordarea măsurii compensatorii, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi cele deja liberate condiţionat şi nu limitează aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a legii. De asemenea, a reţinut că, evoluţia procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voinţa legiuitorului de a nu limita aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituţia liberării condiţionate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menţionate. S-a mai reţinut că modificările operate de legiuitor asupra formei iniţiale a proiectului, prin eliminarea reglementării măsurii compensatorii din capitolul consacrat liberării condiţionate şi includerea acestei reglementări în capitolul dedicat condiţiilor de detenţie, dar mai ales prin eliminarea referirii la liberarea condiţionată, reflectă voinţa acestuia de a nu restrânge aplicabilitatea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii, care au vocaţia de a beneficia de liberarea condiţionată ulterior intrării în vigoare a legii menţionate, iar excluderea persoanelor liberate condiţionat anterior din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, atunci când devin incidente dispoziţiile în materia revocării liberării condiţionate, ar contraveni voinţei legiuitorului.
Totodată, prin Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi alin. (5) C. pen., prin pedeapsa "executată sau considerată ca executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013.
S-a reţinut că fiind vorba despre zile considerate ca executate, acestea se vor adăuga perioadei executate efectiv de condamnat, cu consecinţa reducerii sau chiar înlăturării restului rămas neexecutat din pedeapsa aplicată. Cum această măsură compensatorie se calculează, conform art. 551 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru perioada executată în condiţii necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012, rezultă că de aceasta beneficiază nu doar persoanele aflate în executarea efectivă a pedepsei la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal care a prevăzut această compensare, ci şi persoanele liberate condiţionat anterior acestui moment. Dacă în cazul persoanelor aflate în executarea a pedepsei, această măsură compensatorie are urmări în ce priveşte liberarea lor condiţionată (prin adăugarea zilelor considerate ca executate la cele executate efectiv, cu consecinţa împlinirii mai rapide a fracţiei cerute de lege pentru ca acestea să aibă vocaţia la liberare), în cazul persoanelor deja liberate condiţionat la momentul intrării în vigoare a legii măsura va avea ca efect reducerea corespunzătoare a duratei restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii cu partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii.
De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află, revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Jurisprudenţa instanţei supreme, dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, ca urmare a interpretării realizate prin mecanismele de unificare a practicii judiciare, a condus la admiterea contestaţiilor la executare formulate în considerarea acestor dispoziţii legale şi la deducerea perioadei în care contestatorul a fost încarcerat în condiţii necorespunzătoare.
Astfel, s-a reţinut că prin efectul legii, pentru perioadele în care a executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare, condamnatului i se recunoaşte pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, ca executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 169/2017. Acest beneficiu nu este condiţionat în nici un mod de anularea liberării condiţionate de care a beneficiat anterior şi împrejurarea că au fost avute în vedere zile respective la stabilirea perioadei ce trebuia executată efectiv pentru a deveni propozabil din perspectiva instituţiei liberării condiţionate este una logică, acele zile fiind considerate ca efectiv executate potrivit prevederilor legale menţionate. Pentru a recunoaşte beneficiile ce i-au fost consacrate prin lege contestatorului, compensaţie pentru condiţiile improprii de deţinere, având în vedere Decizia RIL nr. 8/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care chiar dacă nu vizează aceeaşi problemă, stabileşte linii jurisprudenţiale de urmat, s-a admis contestaţia la executare. (ICCJ, secţia penală, decizia nr. 739 din 12 noiembrie 2020, dosar nr. x/2020).
Ulterior deciziilor pronunţate de instanţa supremă şi dezvoltării unei jurisprudenţe specifice, instanţa de control constituţional, prin Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 08.07.2021, a constatat că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituţionale.
Instanţa de contencios constituţional a reţinut că "modalitatea de reglementare a dispoziţiilor anterior menţionate concură la ideea că voinţa legiuitorului nu a vizat aplicarea prevederilor referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare şi persoanelor care fuseseră liberate condiţionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017" (par. 54). "Un alt argument care susţine această concluzie este acela că, din coroborarea prevederilor Legii nr. 254/2013 cu cele ale Legii nr. 169/2017, se pot decela, într-o manieră exhaustivă, competenţa şi atribuţiile fiecărui organ implicat în analiza şi evaluarea condiţiilor de detenţie pentru a se putea aplica măsura compensatorie, prevăzută de art. 551 din Legea nr. 254/2013, la calculul fracţiei ce trebuie executată obligatoriu pentru a avea vocaţie la liberare condiţionată, precum şi etapele ce trebuie parcurse pentru ca instanţa judecătorească să fie învestită şi să se pronunţe referitor la dispunerea liberării condiţionate. Or, în cazul recalculării perioadei executate efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor determinate de condiţiile de detenţie necorespunzătoare, legea nu prevede o procedură ce trebuie urmată, în sensul reglementării organelor ce trebuie să dea relaţii în acest sens instanţei judecătoreşti, modalitatea de solicitare a acestor date, dacă această modalitate de calcul se aplică în cazul recidivei, al reabilitării etc. Curtea apreciază că în acest caz nu se poate reţine omisiunea de reglementare a legiuitorului, ci dimpotrivă exprimarea implicită a voinţei sale, ce transpare din întreg ansamblul legislativ, în sensul că acesta nu a urmărit aplicarea prevederilor referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare şi persoanelor care fuseseră liberate condiţionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017" (par. 55).
S-a mai reţinut că "din perspectiva instituţiei liberării condiţionate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracţiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocaţie pentru liberare condiţionată), inclusiv prin aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. Aplicarea modalităţii de calcul instituite prin dispoziţiile art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are însă ca efect anularea celorlalte condiţii prevăzute de art. 99 şi art. 100 din C. pen.. Liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei rămâne în continuare un beneficiu prevăzut de lege, şi nu un drept, astfel că aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are ca efect admiterea automată a cererii/propunerii de liberare condiţionată a persoanei condamnate. În acest sens, în expunerea de motive la Legea nr. 169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera "în cadrul instituţiei liberării condiţionate, cu menţiunea însă că acesta va fi o vocaţie şi nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiţii necorespunzătoare"(par. 65).
Curtea a considerat că "dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată" (par. 66).
Astfel, Curtea Constituţională a constatat că "decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală conferă o interpretare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 de natură a crea persoanei faţă de care s-a dispus liberarea condiţionată o situaţie juridică incertă în ceea ce priveşte efectele liberării condiţionate sau ale săvârşirii unei noi fapte penale, cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Totodată, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală determină o aplicare retroactivă a unei norme care nu are natura juridică a unei legi penale de drept substanţial sau material cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2)" (par. 73).
Înalta Curte reţine că decizia instanţei de contencios constituţional a condus la o infirmare a interpretării realizate de instanţa supremă prin mecanismele de unificare a practicii judiciare şi prin deciziile de speţă, cu consecinţe directe asupra cererilor formulate în cadrul unor contestaţii la executare, precum prezenta cerere, mai ales că norma a fost considerată a nu avea caracter penal, fiind exclusă aplicarea sa retroactivă, in favorem.
Astfel, se constată că Decizia nr. 242/2021 a Curţii Constituţionale radiază asupra dezlegărilor oferite de instanţa supremă în cadrul ambelor mecanisme de unificare a practicii judiciare, prin Decizia nr. 7/2018 şi Decizia nr. 8/2019 pronunţate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept şi Decizia nr. 15/2018, pronunţată în cadrul recursului în interesul legii şi face inoperantă aplicarea acestui beneficiu persoanei condamnatului prin prisma cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., ce ar fi condus la reducerea pedepsei de executat.
Prin urmare, decizia instanţei de control constituţional, explicitată prin considerentele sale, conduce la o modificare jurisprudenţială directă şi eficientă mai ales că exclude caracterul de normă de drept substanţial a celei incidente în raport cu solicitarea (dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013).
Această rezolvare a fost reţinută şi de jurisprudenţa instanţei supreme, ulterioară deciziei Curţii Constituţionale, astfel: dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu au fost reglementate de legiuitor ca o cauză de reducere a pedepsei pentru a se putea analiza aplicarea legii penale mai favorabile şi continuarea producerii acestor efecte pe toată durata executării pedepsei, ci au fost acordate ca măsuri compensatorii pentru perioada executată în condiţii necorespunzătoare. Prin urmare, acesta este caracterul lor, de măsuri compensatorii şi nu de cauză de reducere a pedepsei şi acest caracter rezultă în mod neechivoc din denumirea marginală - compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare -. În acest sens sunt şi considerentele deciziei nr. 242 din 08 aprilie 2021 a Curţii Constituţionale (ICCJ, secţia penală, decizia nr. 79 din 10 februarie 2022, dosar nr. x/2021; ICCJ, secţia penală, decizia nr. 569 din 27 septembrie 2022, dosar nr. x/2022; ICCJ, secţia penală, decizia nr. 737 din 23 noiembrie 2022, dosar nr. x/2022).
Conchizând, instanţa de control judiciar constată că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013, referitoare la calculul zilelor câştigate, în raport cu perioada executării pedepsei în condiţii necorespunzătoare de detenţie, pot fi evaluate într-o fază procesuală distinctă de contestaţia la executare, respectiv la momentul analizei condiţiilor de acordare a liberării condiţionate.
În egală măsură, este util a se aminti că dispoziţiile în discuţie (art. 551 din Legea nr. 254/2013) au ieşit din vigoare prin Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În ceea ce priveşte posibila raportare a petentului-condamnat la o jurisprudenţa anterioară Deciziei CCR 242/2021 şi evocarea predictibilităţii actului de justiţie, Înalta Curte constată că după rezolvarea instanţei de contencios constituţional, modificarea legislativă şi jurisprudenţa de caz subsecventă acestora, petentul avea reprezentarea sau o putea avea prin intermediul apărării specializate, a limitelor în care interesul său putea fi evocat şi obţinut pe calea contestaţiei la executare, astfel încât nu poate fi incidentă vreo încălcare în considerarea art. 6 din Convenţie pentru faza punerii în executare. În plus interesul legitim urmărit poate fi obţinut pe o cale distinctă, explicitată în chiar decizia instanţei de control constituţional.
Pentru considerentele anterior evocate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 217/PI din data de 11 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 217/PI din data de 11 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2023.