Şedinţa publică din data de 09 ianuarie 2024
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 31 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, au fost admise cererile formulate de inculpaţii A., B. şi C. şi, în baza art. 180 C. proc. pen., s-a dispus efectuarea de către Serviciul Judeţean de Medicina Legala Argeş, a unui supliment la raportul de expertiză medico-legală nr. x/14.12.2020, în vederea lămuririi aspectelor privind localizarea leziunii traumatice constatate la nivelul capului persoanei vătămate D. şi mecanismul de producere a acestui traumatism. S-a dispus ca medicul specialist să răspundă la următoarele întrebări: - care este localizarea mărcii traumatice de la nivelul capului; - dacă, în raport de poziţia şi forma mărcii traumatice din regiunea vertex, este exclus ca mecanismul de producere să fie lovirea de corpul dur prezentat în planşele foto anexate.
Totodată, s-a emis adresa la SJML Arges, cu solicitarea de a comunica contravaloarea cheltuielilor pentru efectuarea suplimentului la raport, ce s-a dispus a fi suportate de inculpaţii A., B. si C..
S-a pus în vedere inculpaţilor să depună dovada achitării onorariului pentru efectuarea suplimentului la raport.
A fost încuviinţată cererea formulata de inculpatul A. de a fi audiat nemijlocit de instanţa de control judiciar.
În baza art. 100 alin. (4) C. proc. pen., au fost respinse celelalte cereri de probatorii formulate de inculpaţi.
Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat că apelanţii inculpati A., B., E. si C. au solicitat prelungirea probatoriului în apel, în temeiul art. 100 alin. (2), art. 97 alin. (2) C. proc. pen., cu mijloacele de probă indicate pe larg în încheierea din 23.01.2022.
În primul rând, referitor la solicitarea inculpaţilor A., B. şi C. de efectuare a unui nou raport de expertiză medico-legală cu privire la persoana vătămată D., Curtea a considerat neîntemeiată solicitarea acestora de a se stabili, de către alţi experţi leziunile traumatice suferite de persoana vătămată D. şi modalitatea de producere a acestora, întrucât în cauză a fost efectuat, la data de 14.12.2020, un raport de expertiză de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Argeş, medicul legist concluzionând că aceasta prezintă leziuni traumatice produse prin lovire cu şi de corp dur şi a precizat natura agentului vulnerant (un corp contondent).
Curtea a apreciat, însă, necesar a se face precizări suplimentare, de către acelaşi expert, cu privire la obiectul contondent indicat de inculpatul A., conform planşelor foto anexate cererii de probatoriu, pentru a se verifica şi ipoteza avansată de apărare, respectiv: dacă este sau nu posibil ca persoana vătămată sa se fi lovit în creştetul capului, în cădere, de o rangă/cheie metalică de 50-80 cm.
De asemenea, s-a constatat că medicul specialist a descris fiecare leziune traumatică în parte, nefiind necesar a se efectua o altă expertiză pentru a se defalca leziunile şi a se preciza numărul de zile de îngrijiri medicale pentru fiecare dintre acestea, întrucât perioada totală de îngrijiri se raportează la leziunea cea mai gravă, care atrage numărul cel mai mare de zile de îngrijiri medicale. S-a considerat că intensitatea loviturii se poate stabili raportat la gravitatea consecinţelor produse asupra stării de sănătate, în principal la numărul de zile de îngrijiri medicale de care a avut nevoie partea pentru vindecare, iar nu la scala de comă Glasgow (care se aplică traumatismelor craniene severe) sau la alţi indicatori.
Totodată, s-a observat că localizarea leziunii din creştetul capului a fost indicată în mod diferit în x/SJU Piteşti ("plaga scalp interparietala"), faţă de raportul de expertiza ("plaga contuză regiunea vertex"), impunându-se lămurirea acestui aspect.
Prin urmare, s-a considerat că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 181 C. proc. pen. pentru efectuarea unei noi expertize, întrucât concluziile primului raport sunt clare şi nu conţin contradicţii care să necesite lămuriri din partea altui medic specialist, însă este întemeiată solicitarea apărării în ceea ce priveşte completarea raportului de expertiză medico-legală, de către acelaşi expert din cadrul S.J.M.L. Argeş, conform art. 180 C. proc. pen., pentru a se clarifica aspectele privind localizarea leziunii traumatice constatate la nivelul capului persoanei vătămate D. şi mecanismul de producere a acestui traumatism.
În plus, s-a apreciat întemeiată cererea inculpatului A. de a fi audiat nemijlocit de instanţa de control judiciar.
Curtea a considerat, totodată, că nu se impune reaudierea tuturor martorilor indicaţi de inculpaţi, deoarece aceştia au dat declaraţii ample în faţa primei instanţe, în care au descris faptele aşa cum au fost percepute, nefiind necesar să confirme ce au declarat anterior, iar eventualele aspecte contradictorii pot fi reţinute sau înlăturate, motivat, raportat la ansamblul probelor administrate. S-a avut în vedere că declaraţiile martorilor sunt valabile, au fost administrate în condiţii de legalitate, martorii fiind audiaţi cu respectarea principiului contradictorialitătii şi a dispoziţiilor art. 114 şi urm. C. proc. pen.. În raport cu tezele probatorii invocate de inculpaţi, s-a apreciat că au fost audiate suficiente persoane pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii în prima instanţă). De asemenea, s-a arătat că o parte din aspectele pe care inculpaţii doresc să le releve cu martori pot fi dovedite cu mult mai multă forţă probantă prin înregistrările convorbirilor telefonice aflate la dosar, ce vor fi audiate de membrii completului în camera de consiliu, la momentul deliberărilor.
Probele cu înscrisuri constând în articole de presă şi cu înregistrările efectuate de directorul publicaţiei S.C. F. S.R.L. au fost respinse ca nerelevante soluţionării cauzei, întrucât ancheta jurnalistică a fost efectuată de o altă autoritate decât organele judiciare. Daca s-ar admite ca probă ancheta jurnalistică, s-ar aduce atingere principiului nemijlocirii administrării probelor consacrat de art. 351 C. proc. pen., în baza căruia judecătorul trebuie să perceapă în mod direct toată desfăşurarea dezbaterilor şi probele, în prezenţa şi sub controlul parţilor interesate.
Pentru aceste motive, au fost respinse celelalte probe solicitate de inculpaţi (proba testimonială vizând reaudierea de martori, audierea unor noi martori, ancheta jurnalistica, audierea în şedinţă publică a înregistrărilor convorbirilor).
Împotriva acestei încheieri, la 14 februarie 2023, a formulat apel inculpatul E., învederând, în esenţă, că, prin soluţia de respingere a cererii de probe, constând în proba testimonială vizând reaudierea unor martori oculari, audierea în şedinţă publică a înregistrărilor video audio, ancheta jurnalistică, completul de apel a nesocotit prevederile art. 97 C. proc. pen. şi art. 420 alin. (5) C. proc. pen., dar şi dreptul garantat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, de vreme ce nu a fost interesată să administreze acele probe care ar fi condus la aflarea adevărului în cauză, respectiv că nu a intrat în curtea numiţilor G. şi D. şi nu a bătut-o pe persoana vătămată D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 7, pentru termenul de judecată din 09 ianuarie 2024.
La acest termen reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului, iar apelantul inculpat E., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat recalificarea căii de atac ca fiind o cerere de revizuire a încheierii de şedinţă din 31 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin care s-au respins cererile de probe, cerere care, în opinia sa, îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate.
Examinând calea de atac formulată de inculpatul E. prin prisma excepţiei invocate, dar şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Aşadar, revine părţii interesate obligaţia de a sesiza instanţele de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu un apel exercitat de inculpatul E. împotriva unei încheieri definitive, dată în apel, care, potrivit legii procesual penale, nu este supusă vreunei căi de atac.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 408 alin. (2) C. proc. pen., încheierile - din fond - pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia situaţiilor când, potrivit legii, pot fi atacate separate cu apel.
Totodată, examinând dispoziţiile procedural penale, Înalta Curte constată că, ori de câte ori legiuitorul a dorit să prevadă posibilitatea atacării cu o cale de atac a unei încheieri dată în cursul judecăţii (fond sau apel), a făcut-o în mod expres. Asemenea reglementări sunt cuprinse în art. 206 C. proc. pen. (referitoare la calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii, din care rezultă că pot fi contestate doar când aceste măsuri sunt luate în primă instanţă, iar nu şi în apel), art. 248 alin. (8) şi (13) C. proc. pen. (vizând calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune, în cursul judecăţii în primă instanţă şi apel, internarea medicală provizorie), art. 2501 şi art. 2502 C. proc. pen. (ce reglementează contestarea măsurilor asigurătorii dispuse şi, respectiv, menţinute în cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel). Or, niciuna din dispoziţiile cuprinse în art. 408 - art. 425 C. proc. pen., ce reglementează procedura de judecată în calea de atac a apelului, nu prevede posibilitatea atacării, pe cale separată, a încheierilor prin care s-a dispus respingerea unor probe, aşa cum este şi încheierea din 31 ianuarie 2023, contestată de inculpat în prezenta cauză.
Mai mult, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 551 şi art. 552 C. proc. pen., rezultă că decizia instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, acelaşi regim juridic având şi încheierile pronunţate pe parcursul soluţionării căii de atac, inclusiv cea în care instanţa dă o soluţie asupra cererilor în probaţiune, dacă legea procesual penală nu prevede posibilitatea atacării lor în mod separat, aşa cum este cazul în speţă.
Rezultă, aşadar, că încheierea Curţii de Apel Piteşti din 31 ianuarie 2023, care nu este supusă, potrivit legii, niciunei căi de atac în mod separat, a rămas definitivă la data pronunţării.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că inculpatul E. a promovat o cale de atac împotriva unei încheieri definitive, dată în apel, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac şi împotriva încheierilor definitive pronunţate în apel, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Această concluzie este valabilă chiar şi în condiţiile în care, la termenul de dezbateri, apelantul inculpat E., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat recalificarea căii de atac ca fiind o cerere de revizuire a încheierii în discuţie, câtă vreme legiuitorul a prevăzut expres în dispoziţiile art. 452 C. proc. pen. care sunt hotărârile judecătoreşti definitive ce pot fi supuse revizuirii, printre care nu se numără şi încheierile prin care instanţa de apel se pronunţă asupra probelor.
Astfel, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen. şi din interpretarea dată prevederilor art. 393 alin. (1) C. proc. pen. (1968) şi art. 394 C. proc. pen. (1968) prin decizia pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 17 (XVII) din 19 martie 2007, care îşi găseşte, în continuare, aplicarea, legiuitorul a dat noţiunii de hotărâre penală definitivă din cuprinsul textului de lege sensul de hotărâre prin care s-a soluţionat fondul cauzei, respectiv acea hotărâre prin care s-a dezlegat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de achitare, condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei sau de încetare a procesului penal. Or, în speţă nicio astfel de soluţie nu a fost pronunţată prin încheierea atacată, aceasta vizând doar cererile în probaţiune formulate de apelanţii inculpaţi în faţa instanţei de apel.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de inculpatul E. împotriva încheierii de şedinţă din 31 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în cuantum de 942 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de inculpatul E. împotriva încheierii de şedinţă din 31 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în cuantum de 942 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 ianuarie 2024.