Şedinţa publică din data de 12 martie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 149/F din data de 04 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 185/F din data de 09.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 53/A din data de 07.03.2018 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formulată de revizuentul A..
Pentru a se dispune în acest sens, Curtea a constatat că revizuentul a invocat nelegalitatea raportului de expertiză întocmit de B., aspect constatat, astfel cum susţine acesta prin încheierea din data de 07.04.2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2020, definitivă şi că susţinerile revizuentului nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen.
Curtea a constatat că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin încheierea din data de 07.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) din C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petentul A. şi a desfiinţat soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 09.02.2020, întocmită în dosarul nr. x/2020, menţinută prin ordonanţa nr. 243/II-2/2020 din data de 23.11.2020 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi a trimis cauza la procuror în vederea completării cercetărilor, avându-se în vedere că la data de 17.07.2021 secţia 17 Poliţie a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, Bucureşti, cu privire la plângerea formulată de numitul A. prin care solicita efectuarea de cercetări împotriva expertului criminalist autorizat B. din cadrul Laboratorului Interjudeţean Expertize Criminalistice Bucureşti, care a întocmit raportul de expertiză criminalistică nr. 207 din data de 17.06.2013, considerând că nu au fost respectate condiţiile de întocmire a unui astfel de raport, iar concluziile sunt eronate.
S-a reţinut că judecătorul de cameră preliminară a menţionat că un prim aspect de nelegalitate al soluţiei adoptate de către organele de urmărire penală îl reprezintă faptul că acestea nu au dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, deşi, petentul într-adevăr, a solicitat organelor de urmărire penală să efectueze cercetări şi sub aspectul tipicităţii infracţiunii de mărturie mincinoasă comisă de către expert, constând în aceea că expertul nu a analizat nimic în legătură cu înscrisurile din perioada 1980-1990 când au fost scrise notele informative şi angajamentul.
Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, judecătorul de cameră preliminară a precizat că petentul A., la data de 17.07.2020 a formulat o plângere prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de expert criminalistic autorizat B. din cadrul C. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, constând în întocmirea necorespunzătoare a raportului de expertiză criminalistică nr. x/17.06.2013, depus la dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin care a concluzionat că notele informative şi angajamentul de la dosarul personal x au fost scrise şi semnate literal de A.. Din motivarea judecătorului de cameră preliminară a reieşit că doctrina şi practica în materie consideră, raportat la caracterul extrem de general al elementului material a infracţiunii de abuz în serviciu, că această infracţiune are un caracter subsidiar, urmând a fi reţinută doar în situaţia în care nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale altei infracţiuni - în speţă mărturia mincinoasă. Astfel, s-a apreciat că nu se poate dispune o soluţie cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, câtă vreme nu a fost începută urmărirea penală de către organele de cercetare penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă şi nici nu s-a dispus vreo soluţie de clasare faţă de această infracţiune şi nici nu a fost analizat de către organele de urmărire penală caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu faţă de infracţiunea de mărturie mincinoasă, având în vedere că aspectele învederate de către petent s-ar putea circumscrie doar infracţiunii de mărturie mincinoasă raportat la caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu.
Curtea a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada săvârşirii de către experta B. a infracţiunii de mărturie mincinoasă sau a infracţiunii de abuz în serviciu.
Cât priveşte cel de al doilea aspect invocat, din actele depuse de revizuent la dosarul cauzei, Curtea a arătat că prin decizia nr. 4033 din data de 21.09.2023, irevocabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 653 din data de 3 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În contextul celor arătate, Curtea a constată că revizuientul A. nu a menţionat fapte probatorii noi şi de natură a stabili existenţa unei erori judiciare, ci mijloacele de probă cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
De altfel, s-a observat că în considerentele hotărârii pronunţate de instanţa de apel se reţine că inculpatul A. a recunoscut faptele în materialitatea lor, dar s-a apărat în sensul că acestea nu sunt prevăzute de legea penală şi nu au fost comise cu vinovăţia cerută de lege, susţinând că nu a acţionat cu intenţie directă, întrucât la data când a dat respectivele declaraţii a avut convingerea că nu a colaborat cu securitatea, ca poliţie politică, ci informaţiile furnizate organelor de securitate au vizat aspecte legate de apărarea unor interese de natură economică.
Curtea a concluzionat că în calea de atac a revizuirii nu este posibilă readministrarea şi reanalizarea probelor, prelungirea ori reinterpretarea probatoriului administrat, reaprecierea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei condamnate, a încadrării juridice şi a pedepsei aplicate, întrucât există autoritate de lucru judecat.
Împotriva sentinţei penale nr. 149/F din data de 04 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2023, a declarat apel revizuentul A., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate, admiterea în principiu a cererii de revizuire formulate şi în urma rejudecării cauzei să se dispună achitarea sa pentru infracţiunea de fals în declaraţii.
În motivele scrise, revizuentul a arătat în ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. că printr-o hotărâre judecătorească civilă s-a stabilit că nu a colaborat cu securitatea, ceea ce conduce la aplicare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., fapta neexistând în materialitatea sa.
Examinând apelul declarat de apelantul revizuent A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri, şi, în acelaşi timp, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu, instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
Conform dispoziţiilor art. 453 din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi solicitată când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Pentru a fi incident temeiul invocat de către revizuent, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., din coroborarea acestor dispoziţii cu cele ale art. 453 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen., astfel cum au fost reconfigurate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 2/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 05 mai 2017, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este supusă unei duble condiţionări, respectiv ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, complet necunoscute instanţei care a soluţionat cauza şi să poată dovedi netemeinicia hotărârii pronunţate, adică să conducă la o soluţie diametral opusă celei dispusă prin aceasta.
Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a stabilit că împrejurările la care revizuentul a făcut trimitere în cererea formulată nu sunt de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea şi nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate, motiv pentru care, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.
Astfel, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte observă că revizuentul a invocat doar în mod formal motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., de vreme ce, în cuprinsul cererii de revizuire, nu a făcut referire la fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţele care au dispus condamnarea.
Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudenţa instanţei supreme, s-a reţinut că expresia fapte sau împrejurări vizează probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare (decizia nr. 983 din 10 martie 2011, www.x.ro).
Deopotrivă, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută şi avută în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei (Decizia nr. 3050 din 28 iunie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, redată în extras în D., Adina Vlăşceanu, E. - C. proc. pen.. Texte. Jurisprudenţă. Hotărâri C.E.D.O., ediţia a 2-a, F., 2008), căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.
Elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi considerate "noi", în sensul cerut de lege, probele care aduc doar argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială (printre altele: deciziile penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 32/A din 28 ianuarie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014, nr. 152/A din 27 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi nr. 40/A din 14 februarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, nepublicate).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părţile au la îndemână căile ordinare de atac. Altfel, în această ultimă situaţie, modificarea unei hotărâri definitive pe calea unui recurs extraordinar ar constitui o violare a dreptului de acces la justiţie. Simpla divergenţă de păreri asupra aceleiaşi chestiuni pusă în discuţie nu va putea reprezenta un asemenea "defect fundamental" şi nu poate justifica desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat (cauzele Stanca Popescu împotriva România, hotărârea din 7 iulie 2009, şi Pravednaya împotriva Federaţiei Ruse, hotărârea din 18 noiembrie 2004).
Pentru a se putea examina caracterul nou şi necunoscut al faptelor sau împrejurărilor prezentate instanţei învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, criteriul îl reprezintă lucrările dosarului, întrucât doar astfel se poate verifica dacă aceste elemente au fost cunoscute de către instanţele ordinare care au pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Analizând, în raport cu aceste consideraţii, cererea formulată, se observă că, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, revizuentul nu a invocat împrejurări noi, în sensul mai sus menţionat, ci a adus critici hotărârilor judecătoreşti de condamnare şi modului în care instanţele au interpretat probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti. Astfel, în cuprinsul cererii, revizuentul a formulat apărări cu privire la existenţa unor hotărâri judecătoreşti ce ar constata faptul că nu a fost colaborator cu securitatea, făcând trimitere la încheierea penală din data de 07 aprilie 2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2020 şi la decizia civilă nr. 4033 din data de 21.09.2023, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Practic, prin acest aspect de pretinsă noutate, revizuentul urmăreşte repunerea în discuţie a probatoriului administrat în cauză, în sensul de a i se da o altă interpretare, pentru dovedirea unei situaţii contrare celei constate, susţinând că acesta relevă inexistenţa infracţiunii de fals în declaraţii pentru care a fost condamnat.
Hotărârile judecătoreşti la care revizuentul face trimitere nu reprezintă material probator care să permită identificarea unei erori juridice şi înlăturarea ei. Prin încheierea penală din data de 07 aprilie 2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2020 s-a admis plângerea formulată de revizuentul din prezenta cauză; s-a desfiinţat soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 09.02.2020 în dosarul nr. x/2020, menţinută prin ordonanţa nr. 243/II/2/2020 din data de 23.11.2020 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi s-a trimis cauza la procuror în vederea completării cercetărilor. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că nu s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, deşi s-a solicitat organelor de urmărire penală să efectueze cercetări şi sub aspectul tipicităţii infracţiunii de mărturie mincinoasă comisă de către expert, şi prin urmare nu se poate dispune o soluţie cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu şi nici nu a fost analizat de către organele de urmărire penală caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu faţă de infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Prin decizia civilă nr. 4033 din data de 21.09.2023, irevocabilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 653 din data de 3 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru ca în rejudecare să fie respinsă cererea de revizuire formulată.
Conţinutul acestor hotărâri la care revizuentul face trimitere în susţinerea cererii sale nu afectează fondul cauzei penale şi nu priveşte circumstanţe de care instanţa să nu fi avut cunoştinţă atunci când a pronunţat hotărârea în cauză, întrucât instanţa de judecată s-a pronunţat asupra tipicităţii faptei de fals în declaraţii săvârşită la data de 03 aprilie 2013, cunoscând aceste aspecte.
Or, în condiţiile în care toate aspectele învederate în cuprinsul cererii de revizuire au fost cunoscute de către instanţa de condamnare şi au fost analizate atât în fond, cât şi în apel, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că revizuentul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să fie de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea şi să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate, aşa cum cer dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) raportat la art. 453 alin. (4) din C. proc. pen.
În concluzie, Înalta Curte reţine că motivele invocate de revizuent au fost analizate de instanţa de apel la pronunţarea hotărârii de condamnare şi nu constituie împrejurări care să justifice reformarea hotărârii, astfel că cererea de revizuire formulată de revizuent nu este adminsibilă în principiu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuent A. împotriva sentinţei penale nr. 149/F din data de 04.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei penale nr. 149/F din data de 04.10.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2024.