Şedinţa publică din data de 20 februarie 2024
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 124 din 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 597 alin. (1), (7) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva înştiinţării (somaţiei) de plată a cheltuielilor judiciare în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 116 din 27 octombrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Suceava, în temeiul art. 597 alin. (1), (7) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva înştiinţării de plată a cheltuielilor judiciare nr. 74/2023/352/39/2023 emisă la data de 21.09.2023 de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosar nr. x/2023, contestatorul fiind obligat la plata către stat, a sumei de 20 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În acest sens, Curtea a constatat că susţinerile contestatorului, în sensul că înştiinţarea de plată vizând cheltuielile judiciare în cuantum de 200 RON pe care a fost obligat să le achite statului a fost nelegal şi netemeinic emisă, şi anume cu încălcarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, nu pot fi circumscrise niciunuia din cazurile de contestaţie la executare reglementate de lege.
S-a arătat că înştiinţarea de plată vizată de contestator a fost emisă de Compartimentul de Executări Penale din cadrul Curţii urmare a pronunţării, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a deciziei penale nr. 591 din 20.09.2023, prin care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 200 RON. Prin urmare, la emiterea acestui act procedural au fost respectate prevederile art. 550 alin. (1) C. proc. pen. ("Hotărârile instanţelor penale devin definitive la data pronunţării lor"), precum şi cele ale art. 578 alin. (1) ("Dispoziţia din hotărârea penală (...) privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea cheltuielilor judiciare organului care, potrivit legii, execută amenda penală") din acelaşi act normativ. În acest context, Curtea nu a putut reţine că menţionarea, pe înştiinţarea de plată, a domiciliului contestatorului (obligatoriu a fi inserat, pentru a se asigura transmiterea prin poştă a documentului) încalcă normele care reglementează protecţia datelor cu caracter personal.
În plus, s-a observat că, în cauză, contestatorul nu a susţinut că ar fi intervenit, ulterior emiterii somaţiei, vreo cauză de stingere ori micşorare a cuantumului cheltuielilor judiciare, ci doar că somaţia a fost nelegal şi netemeinic emisă.
În privinţa celorlalte motive invocate de contestator, s-a apreciat că acestea vizează aspecte de fond şi nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile în care se poate formula contestaţie la executare, nicio prevedere normativă neconţinând dispoziţii specifice aplicabile în cazul formulării unei astfel de contestaţii la executare care să vizeze înştiinţarea de plată privind cheltuielile judiciare.
S-a mai menţionat că, prin sentinţa penală nr. 68 din 30.05.2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva înştiinţării de plată a cheltuielilor judiciare nr. 54/2023/225/39/2023 emisă la data de 25.04.2023 de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosar nr. x/2023. Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie petentul B., care a fost respinsă ca nefondată, cu caracter definitiv, prin decizia penală nr. 591 din 20.09.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta fiind obligat la plata către stat a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Aşa fiind, Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Suceava a emis înştiinţarea nr. 74/2023/352/39/2023, la data de 21.09.2023, semnată de judecătorul delegat şi grefierul delegat din cadrul acestui compartiment şi purtând ştampila Curţii de Apel Suceava (Secţia penală), înaintată prin poştă contestatorului A., prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, astfel cum a fost obligat prin decizia penală nr. 591 din 20.09.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, înştiinţare pe care a contestat-o, fiind respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa penală nr. 116 din 27 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, stabilindu-se în sarcina acestuia şi plata sumei de 20 RON cheltuieli judiciare.
S-a mai constatat că, prin cererea ce formează obiectul cauzei, petentul a susţinut că înştiinţarea de plată nr. x/2023 emisă la data de 07.11.2023, de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2023 (din eroare, petentul a indicat nr. 689/39/2023 – dosar ce priveşte alte părţi), prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 20 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, astfel cum a fost obligat prin sentinţa penală nr. 116 din 27 octombrie 2023, este supusă nulităţii absolute, fiind emisă cu încălcarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, a dispoziţiilor legii de procedură civilă privind scutirea de plată a taxei judiciare de timbru, precum şi a celor vizând regimul nulităţii actelor în condiţiile prevăzute de C. proc. pen. şi C. proc. civ.
În esenţă, petentul a susţinut că a fost obligat, în mod netemeinic şi nelegal, la plata acestor cheltuieli judiciare, adresa de comunicare fiind nulă absolut pentru lipsa titlului executoriu, a semnăturii şi a parafei instanţei emitente, aceasta nefiind comunicată în plic. A mai arătat, că atât în dosarul nr. x/2023, cât şi în dosarele avute pe rolul Judecătoriei Săveni şi Botoşani, au fost sustrase şi distruse înscrisuri şi probe, vinovat de toate acestea fiind considerat fostul primar al comunei Vorniceni şi Comisia Locală de Fond Funciar, iar secretarul comunei Vorniceni se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de fals sub semnătură privată.
Contestatorul a solicitat prezentei instanţe de judecată să ceară autorităţilor locale, lămuriri privind participarea şi implicarea acestora în dosarele penale şi civile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau a parchetelor, în calitatea de reprezentanţi ai comunei Vorniceni. S-au solicitat lămuriri şi reprezentanţilor Postului de Poliţie al comunei Vorniceni, judeţul Botoşani, dar şi ai Parchetelor de pe raza judeţului Suceava şi Botoşani privind plângerea penală formulată de către contestator, declaraţiile soţiei sale, numita C. şi ale fiului său, contestând crearea dosarului penal nr. x/2015 şi actele procesual penale întocmite în legătură cu acesta.
Petentul a mai susţinut şi că, prin incendierea locuinţei părinţilor săi, au fost distruse actele de proprietate care făceau dovada dreptului său de proprietate asupra parcelelor de teren deţinute, situaţie care a dat posibilitatea suprapunerii suprafeţelor de teren şi a reconstituirii dreptului de proprietate pe numele unor alte persoane, urmare a unei coincidenţe de nume şi prenume. În sprijinul celor invocate mai sus, petentul a depus o serie de înscrisuri.
Analizând contestaţia formulată prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu prevederile art. 595 C. proc. pen., Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a)-d), art. 600 alin. (1) şi art. 601 alin. (1) C. proc. pen. prevăd, în mod expres şi limitativ, cazurile în care se poate formula contestaţie la executarea unei hotărâri penale, iar motivele invocate de contestator nu se circumscriu niciunuia din acestea.
Astfel, s-a arătat că petentul contestator a susţinut că înştiinţarea de plată/somaţia de plată nr. x/2023 emisă la 07.11.2023 de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosar nr. x/2023, vizând cheltuielile judiciare în cuantum de 20 RON la care a fost obligat să le achite statului este supusă nulităţii absolute, fiind emisă cu încălcarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, a dispoziţiilor legii de procedură civilă privind înmânarea şi comunicarea somaţiei, lipsa titlului executoriu, dar şi a celor privind scutirea de plată a taxei judiciare de timbru.
Curtea a constatat, însă, că înştiinţarea a fost emisă de Biroul de Executări Penale din cadrul instanţei după pronunţarea hotărârii prin care contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, astfel cum impun prevederile art. 550 alin. (1) C. proc. pen., cu respectarea dispoziţiilor reglementate de art. 578 alin. (1) C. proc. pen., iar suma datorată cu titlu de cheltuieli judiciare nu reprezintă nici despăgubiri civile, nici amendă judiciară, ci rezultă din culpa procesuală a părţii a cărei cerere a fost respinsă.
Astfel, legea procesual penală, care este de strictă reglementare, nu prevede posibilitatea contestării executării cheltuielilor de procedură către stat.
În plus, s-a observat că celelalte motive invocate de contestator vizează aspecte de fond sau nemulţumiri anterioare privind soluţionarea unor dosare penale şi civile în defavoarea sa şi nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile în care se poate formula contestaţie la executare. S-a subliniat că, deşi este adevărat că nemulţumirea iniţială a petentului a izvorât dintr-o cauză de fond funciar, dispoziţia legiuitorului de scutire de la plata taxelor de timbru în această materie nu se răsfrânge asupra cheltuielilor judiciare ce sunt urmarea plângerilor penale nefondate şi repetate formulate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat contestaţie contestatorul A., criticând, în esenţă, dispoziţia de obligare la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, întrucât, în opinia sa, aceasta a fost dată cu încălcarea cu intenţie a datelor cu caracter personal şi a O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Totodată, făcând trimitere la mai multe dosare înregistrate pe rolul Judecătoriei Săveni şi Tribunalului Botoşani, a susţinut că au fost sustrase o serie de documente din dosarele pe care le-a avut de-a lungul timpului pe rolul organelor judiciare şi a reiterat aspectele invocate prin cererea iniţială cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de către Comisia Locală de Fond Funciar Vorniceni, de secretarul UAT Vorniceni şi de fostul primar al comunei cu prilejul întocmirii unor acte de proprietate în favoarea unor persoane care nu erau îndreptăţite la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate, făcând, astfel, posibilă suprapunerea unor suprafeţe de teren peste cele deţinute de contestator şi de tatăl său, numitul D..
Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în mod corect, instanţa de fond apreciind că niciunul aspectele invocate de contestator nu pot fi circumscrise cazurilor de contestaţie la executare prevăzute de lege.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestaţie în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Deopotrivă, contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile este reglementată de art. 600 C. proc. pen., care face trimitere tot la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. proc. pen.. În plus, potrivit art. 601 C. proc. pen., contestaţia privind executarea amenzilor judiciare se soluţionează de către instanţa care le-a pus în executare, procedura aplicabilă fiind cea prevăzută de art. 597 alin. (1)-(5) C. proc. pen.
Se observă, astfel, că niciunul dintre cazurile de contestaţie la executare expres reglementate de lege nu are în vedere chestiuni de felul celor invocate de contestator în cererea scrisă, ce vizează, pe de o parte, aspecte de fond sau nemulţumiri anterioare privind soluţionarea unor dosare penale şi civile în defavoarea sa, iar, pe de altă parte, înştiinţarea/somaţia de plată a sumei la care a fost obligat, cu titlu de cheltuieli judiciare, în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Suceava.
De altfel, aşa cum a reţinut şi judecătorul de la fond, înştiinţarea nr. 132/2023/680/39/2023 din 07.11.2023 a fost emisă de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, după pronunţarea hotărârii prin care contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, fiind, astfel, respectate prevederile art. 550 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 578 alin. (1) C. proc. pen., iar suma datorată cu titlu de cheltuieli judiciare nu reprezintă nici despăgubiri civile, nici amendă judiciară, ci rezultă din culpa procesuală a părţii a cărei cerere a fost respinsă.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea, ca inadmisibilă a contestaţiei la executare formulată de A..
Totodată, Înalta Curte apreciază neîntemeiată şi critica formulată de contestator în legătură cu dispoziţia de obligare, de către prima instanţă, la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea. Prin urmare, obligaţia la plata cheltuielilor judiciare are la bază ideea culpei procesuale.
În speţă, se constată că, prin sentinţa penală nr. 124 din 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 597 alin. (1), (7) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva înştiinţării (somaţiei) de plată a cheltuielilor judiciare în dosarul nr. x/2023.
Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă pe care acesta a contestat-o în prezenta cauză.
Rezultă, aşadar, că dosarul format pe baza cererii contestatorului a determinat cheltuieli judiciare, iar soluţia pronunţată de instanţă a făcut aplicabil textul de lege referitor la obligarea acestuia la acoperirea respectivelor cheltuieli.
Ca urmare, Înalta Curte constată culpa procesuală a contestatorului cu privire la efectuarea cheltuielilor judiciare aferente judecării cauzei şi incidenţa dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în mod judicios autorul cererii fiind obligat la plata acestora.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 124 din 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Reţinând culpa sa procesuală şi în ceea ce priveşte declanşarea netemeinică a noului cadru procesual, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă constant stabilită în considerarea unor cauze cu durată redusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 124 din 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2024.